<
(...)
- Mă întreb uneori, continuă Hallorsen cînd ajunseră la rațe, dacă viteza e într-adevăr rentabilă. Ce zici, căpitane?
Hubert ridică din umeri.
- Oricum, orele pe care le risipești călătorind cu mașina în locul trenului sînt aproape egale la număr cu orele pe care le economisești.
- Asta cam așa-i, încuvință Hallorsen. Dar adevărata economie o realizezi zburînd.
- Înainte de a ne lăuda zborul, să așteptăm mai bine să vedem unde duce.
- Ai dreptate, căpitane, Ne îndreptăm direct spre iad. Următorul război va fi de foarte durată pentru cei care vor lua parte la el. Să presupunem că s-ar încăiera Franța cu Italia; pînă în două săptămîni n-ar mai exista nici Roma, nici Paris, nici Florența, nici Veneția, nici Lyon, nici Milano, nici Marsilia. Nu vor rămîne din ele decît niște deșerturi otrăvite. Și asta, poate, fără ca flotele și armatele să fi schimbat vreun foc.
- Da. Și toate guvernele o știu. Eu sînt ostaș, totuși nu înțeleg de ce mai cheltuiesc sute de milioane de lire cu soldații și marinarii, care, probabil, nu vor fi niciodată folosiți. Nu poți comanda oștiri și flotă cînd centrii nervoși au fost distruși. Cît ar mai putea funcționa Franța și Italia dacă marile lor orașe ar fi gazate? Cu siguranță că Anglia și Germania n-ar mai putea supraviețui nici o săptămînă.
- Unchiul dumitale custodele îmi spunea că, în ritmul în care înaintează omul, vom ajunge curînd la stadiul de pești.
- Cum asta?
- De ce nu? Simplu! Inversînd procesul evoluției: pești, reptile, păsări, mamifere. Acum redevenim păsări, iar rezultatul va fi că în curînd vom începe să ne tîrîm și să ne strecurăm, iar cînd atmosfera va deveni de nerespectat va trebui să ne refugiem în mare.
- De ce n-am putea noi, cu toți, să ajungem la interzicerea războaielor?
- Cum se poate interzice războiul? întrebă Jean. Țările n-au niciodată încredere una în cealaltă.
- Noi, americanii, am accepta. Dar poate că Senatul nostru nu.
- Senatul ăsta al vostru, mormăi Hubert, pare să fie o chestie cam înecăcioasă.
- De ce? Seamănă cu Camera Lorzilor de la voi înainte de a fi convocată în 1910.
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I, (În așteptare), ed. Miron, 1992, p. 179-180.
Se afișează postările cu eticheta Camera Lorzilor. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Camera Lorzilor. Afișați toate postările
vineri, 16 octombrie 2015
joi, 27 noiembrie 2014
Un republican în Anglia monarhică a secolului XIX (THACKERAY 1862)
<
(...)
Pe cînd era la colegiu, Philip s-a preocupat puţin de ciudata ştiinţă a heraldicii şi-i plăcea să cerceteze şi să creadă legendele privitoare la nobila lui obîrşie, pe care i le povestea iubitoarea lui mamă. Avea o planşă mare, special făcută pentru el, cu un număr apreciabil de ecusoane şi putea reproduce alianţele prin care cutare şi cutare ecuson au intrat în blazonul lui. Tatăl confirma aceste povestiri şi vorbea cu mult respect despre ele şi despre nobila familie a soţiei lui; iar Philip, şoptindu-i într-o bună zi unui elev care provenea dintr-o familie modestă că el se trage din regele John (1), s-a pomenit cu o chelfăneală din partea acelui elev din clasele superioare şi cu porecla de ``regele John``, de care nu se putu descotorosi multă vreme. Pot spune că mulţi alţi gentlemeni care se preocupă să-şi stabilească obîrşia din vechii regi nu găsesc, pentru arborele lor genealogic, mai multe sau mai puţine dovezi decît Philip.
Cînd prietenul nostru îi făcu lui sir John a doua vizită, fu poftit în biblioteca rudei sale; un mare arbore genealogic al familiei atîrna deasupra căminului, înconjurat de o întreagă galerie de membri defuncţi ai familei Ringwood, al cărei reprezentant era acum baronetul. Ȋi recită lui Philip versurile răsuflate ale bătrînului Ovidiu (2) (cu mulţi ani în urmă, citatele se foloseau frecvent într-o conversaţie). Ȋn ceea ce priveşte familia şi strămoşii, spunea el, şi ceea ce n-am făcut noi înşine, toate aceste lucruri cu greu le putem considera ale noastre. Sir John îi dădu lui Philip să înţeleagă că era un liberal convins. Era de părere că un om trebuie să meargă în pas cu timpurile. Sir John trăsese un foc de pe baricadele Parisului. Sir John era pentru drepturile omului, valabile în toate colţurile lumii. Avea pe pereţi portretele lui Franklin (3), Lafayette (4), Washington (5) şi al Primului Consul Bonaparte (6), laolaltă cu cele ale strămoşilor săi. Avea litografii după Magna Charta (7), Declaraţia de Independenţă a Americii (8) şi după semnăturile pentru condamnarea la moarte a lui Charles I (9). Nu se ferea să-şi mărturisească preferinţa pentru instituţiile republicane. Dorea să ştie ce drepturi are un om - răposatul lord Ringwood, de pildă - să şadă în Camera ereditară a Lorzilor şi să legifereze pentru el? Acel lord a avut un fiu, Cinqbars, care murise cu mulţi ani în urmă, victimă a nebuniilor şi desfrînărilor sale. Dacă lordul Cinqbars ar fi supravieţuit tatălui său, şi-ar fi ocupat acum locul de conte în Camera Lorzilor - un tînăr dintre cei mai ignoranţi, mai lipsiţi de principii, nechibzuiţi, desfrînaţi, cu o minte slabă şi ar fi moştenit domeniul Ringwood, această făptură ar fi devenit conte, în timp ce el, sir John, superior lui ca morală, caracter, intelect, egalul lui, din punctul de vedere al naşterii (n-au amîndoi acelaşi strămoş?) ar fi rămas sir John. Inegalitatea şanselor oamenilor în viaţă este absurdă şi ridicolă. De aceea, el era hotărît să considere omul numai ca om şi să nu-l preţuiască pentru nici unul din capriciile absurde ale soartei.
În timp ce republicanul vorbea cu ruda lui, un slujitor intră în cameră şi-i şopti stăpînului că venise cu nota de plată, aşa cum rămăsese stabilit; atunci sir John se ridică furios, îl întrebă pe servitor cum de îndrăzneşte să-l tulbure şi-l pofti să-i spună instalatorului să se ducă în fundul iadului. Nimic nu se poate compara cu obrăznicia şi lăcomia negustorilor, spuse el, în afară de insolenţa şi lenevia servitorilor; şi rechemîndu-l pe acesta din urmă, îl întrebă cum de îndrăznise să lase focul în stare aceea? Şi tună şi fulgeră şi se răsti la servitor cu o volubilitate care o uimi pe noua lui cunoştinţă; iar cînd omul părăsi încăperea, reveni la subiectul conversaţiei, egalitatea naturală şi nedreptatea revoltătoare a actualului sistem social. După ce vorbi preţ de o jumătate de oră, timp în care Philip abia găsi un prilej de a scoate o vorbă, sir John îşi scoase ceasul şi se ridică de pe scaun. La acest gest Philip se sculă şi el, bucuros că întrevederea luă sfîrşit. Şi sir John îşi însoţi ruda în hol şi pînă la uşa dinspre stradă, în faţa căreia rîndaşul baronetului călărea calul stăpînului. Iar Philip îl auzi pe baronet folosind cuvinte grele la adresa rîndaşului, aşa cum făcuse şi cu servitorul de mai înainte. Vai, armata din Flandra (10) nu suduia mai îngrozitor decît acest admirator al instituţiilor republicane şi susţinător al drepturilor omului.
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Peripeţiile lui Philip..., ed. Univers / colecţia Clasicii literaturii universale, Bucureşti, 1986, p. 523 .
NOTE M.T.
(1) John Plantagenet = Rege al Angliei in 1199-1216. (http://cultural.bzi.ro/regele-ioan-omul-care-a-saracit-anglia-1651)
(2) Publius Ovidius Naso (43 i.H. Sulmona/Italia-17 d.H.Tomis/Constanta)= Poet roman clasic, exilat de imparatul Augustus la Tomis in anul 8 d.H (http://www.romanialibera.ro/aldine/history/ovidiu--la-tomis-129887)
(3) Benjamin Franklin (1706-1790) = Scriitor, savant si diplomat, unul dintre ``Parintii Fondatori`` ai SUA. (http://www.loc.gov/exhibits/franklin/)
(4) Marie-Joseph du Motier, marchiz de Lafayette (1757-1834) = Nobil francez, voluntar in Razboiul de Independenta al SUA (1774-1783) si politician in Franta republicana, imperiala si regalista (1789-1830) (http://rmc.library.cornell.edu/lafayette/exhibition/english/introduction/index.html)
(5) George Washington (1732-1799) = Comandantul suprem al armatei in timpul Razboiului de Indepndendenta al SUA impotriva Marii Britanii, presedintele Conventiei Constituionale (1787) si primul presedinte al SUA (1789-1793; 1793-1797). (http://adevarul.ro/news/eveniment/video-george-washington-presedintele-american-pierdut-singura-data-1_50aeebde7c42d5a663a1ae85/index.html)
(6) Napoleon Bonaparte (1769-1821) = Prim-Consul al Republicii Franceze in 1799-1804, ca urmare a unei lovituri de stat care a incheiat epoca conducerii colective a Directoratului (1794-1799). (http://adrianavilsan.blogspot.ro/2012/06/consulat-si-primul-imperiu-napoleon.html)
(7) Magna Charta Libertatum = Document semnat in 1215 de regele englez John sub presiunea marilor nobili, prin care acestia isi asigurau drepturi fata de rege (http://www.fordham.edu/halsall/source/magnacarta.asp).
(8) Declaraţia de Independenţă a Americii = Document adoptat la 4 iulie 1776 de Congresul celor 13 colonii britanice de pe tarmul atlantic al Americii de Nord, prin care acestea isi declarau independenta fata de coroana britanica (http://www.ushistory.org/declaration/index.htm).
(9) Charles Stuart (1600-1649) = Rege al Angliei si al Scotiei in 1625-1649, executat in urma infringerii in razboiul civil cu Parlamentul (1640-1649) (http://www.royal.gov.uk/HistoryoftheMonarchy/KingsandQueensoftheUnitedKingdom/TheStuarts/CharlesI.aspx).
(10) Armata din Flandra = Armata republicana franceza care a cucerit Flandra de la dinastia de Habsburg in razboaiele din 1792-1795.
(...)
Pe cînd era la colegiu, Philip s-a preocupat puţin de ciudata ştiinţă a heraldicii şi-i plăcea să cerceteze şi să creadă legendele privitoare la nobila lui obîrşie, pe care i le povestea iubitoarea lui mamă. Avea o planşă mare, special făcută pentru el, cu un număr apreciabil de ecusoane şi putea reproduce alianţele prin care cutare şi cutare ecuson au intrat în blazonul lui. Tatăl confirma aceste povestiri şi vorbea cu mult respect despre ele şi despre nobila familie a soţiei lui; iar Philip, şoptindu-i într-o bună zi unui elev care provenea dintr-o familie modestă că el se trage din regele John (1), s-a pomenit cu o chelfăneală din partea acelui elev din clasele superioare şi cu porecla de ``regele John``, de care nu se putu descotorosi multă vreme. Pot spune că mulţi alţi gentlemeni care se preocupă să-şi stabilească obîrşia din vechii regi nu găsesc, pentru arborele lor genealogic, mai multe sau mai puţine dovezi decît Philip.
Cînd prietenul nostru îi făcu lui sir John a doua vizită, fu poftit în biblioteca rudei sale; un mare arbore genealogic al familiei atîrna deasupra căminului, înconjurat de o întreagă galerie de membri defuncţi ai familei Ringwood, al cărei reprezentant era acum baronetul. Ȋi recită lui Philip versurile răsuflate ale bătrînului Ovidiu (2) (cu mulţi ani în urmă, citatele se foloseau frecvent într-o conversaţie). Ȋn ceea ce priveşte familia şi strămoşii, spunea el, şi ceea ce n-am făcut noi înşine, toate aceste lucruri cu greu le putem considera ale noastre. Sir John îi dădu lui Philip să înţeleagă că era un liberal convins. Era de părere că un om trebuie să meargă în pas cu timpurile. Sir John trăsese un foc de pe baricadele Parisului. Sir John era pentru drepturile omului, valabile în toate colţurile lumii. Avea pe pereţi portretele lui Franklin (3), Lafayette (4), Washington (5) şi al Primului Consul Bonaparte (6), laolaltă cu cele ale strămoşilor săi. Avea litografii după Magna Charta (7), Declaraţia de Independenţă a Americii (8) şi după semnăturile pentru condamnarea la moarte a lui Charles I (9). Nu se ferea să-şi mărturisească preferinţa pentru instituţiile republicane. Dorea să ştie ce drepturi are un om - răposatul lord Ringwood, de pildă - să şadă în Camera ereditară a Lorzilor şi să legifereze pentru el? Acel lord a avut un fiu, Cinqbars, care murise cu mulţi ani în urmă, victimă a nebuniilor şi desfrînărilor sale. Dacă lordul Cinqbars ar fi supravieţuit tatălui său, şi-ar fi ocupat acum locul de conte în Camera Lorzilor - un tînăr dintre cei mai ignoranţi, mai lipsiţi de principii, nechibzuiţi, desfrînaţi, cu o minte slabă şi ar fi moştenit domeniul Ringwood, această făptură ar fi devenit conte, în timp ce el, sir John, superior lui ca morală, caracter, intelect, egalul lui, din punctul de vedere al naşterii (n-au amîndoi acelaşi strămoş?) ar fi rămas sir John. Inegalitatea şanselor oamenilor în viaţă este absurdă şi ridicolă. De aceea, el era hotărît să considere omul numai ca om şi să nu-l preţuiască pentru nici unul din capriciile absurde ale soartei.
În timp ce republicanul vorbea cu ruda lui, un slujitor intră în cameră şi-i şopti stăpînului că venise cu nota de plată, aşa cum rămăsese stabilit; atunci sir John se ridică furios, îl întrebă pe servitor cum de îndrăzneşte să-l tulbure şi-l pofti să-i spună instalatorului să se ducă în fundul iadului. Nimic nu se poate compara cu obrăznicia şi lăcomia negustorilor, spuse el, în afară de insolenţa şi lenevia servitorilor; şi rechemîndu-l pe acesta din urmă, îl întrebă cum de îndrăznise să lase focul în stare aceea? Şi tună şi fulgeră şi se răsti la servitor cu o volubilitate care o uimi pe noua lui cunoştinţă; iar cînd omul părăsi încăperea, reveni la subiectul conversaţiei, egalitatea naturală şi nedreptatea revoltătoare a actualului sistem social. După ce vorbi preţ de o jumătate de oră, timp în care Philip abia găsi un prilej de a scoate o vorbă, sir John îşi scoase ceasul şi se ridică de pe scaun. La acest gest Philip se sculă şi el, bucuros că întrevederea luă sfîrşit. Şi sir John îşi însoţi ruda în hol şi pînă la uşa dinspre stradă, în faţa căreia rîndaşul baronetului călărea calul stăpînului. Iar Philip îl auzi pe baronet folosind cuvinte grele la adresa rîndaşului, aşa cum făcuse şi cu servitorul de mai înainte. Vai, armata din Flandra (10) nu suduia mai îngrozitor decît acest admirator al instituţiilor republicane şi susţinător al drepturilor omului.
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Peripeţiile lui Philip..., ed. Univers / colecţia Clasicii literaturii universale, Bucureşti, 1986, p. 523 .
NOTE M.T.
(1) John Plantagenet = Rege al Angliei in 1199-1216. (http://cultural.bzi.ro/regele-ioan-omul-care-a-saracit-anglia-1651)
(2) Publius Ovidius Naso (43 i.H. Sulmona/Italia-17 d.H.Tomis/Constanta)= Poet roman clasic, exilat de imparatul Augustus la Tomis in anul 8 d.H (http://www.romanialibera.ro/aldine/history/ovidiu--la-tomis-129887)
(3) Benjamin Franklin (1706-1790) = Scriitor, savant si diplomat, unul dintre ``Parintii Fondatori`` ai SUA. (http://www.loc.gov/exhibits/franklin/)
(4) Marie-Joseph du Motier, marchiz de Lafayette (1757-1834) = Nobil francez, voluntar in Razboiul de Independenta al SUA (1774-1783) si politician in Franta republicana, imperiala si regalista (1789-1830) (http://rmc.library.cornell.edu/lafayette/exhibition/english/introduction/index.html)
(5) George Washington (1732-1799) = Comandantul suprem al armatei in timpul Razboiului de Indepndendenta al SUA impotriva Marii Britanii, presedintele Conventiei Constituionale (1787) si primul presedinte al SUA (1789-1793; 1793-1797). (http://adevarul.ro/news/eveniment/video-george-washington-presedintele-american-pierdut-singura-data-1_50aeebde7c42d5a663a1ae85/index.html)
(6) Napoleon Bonaparte (1769-1821) = Prim-Consul al Republicii Franceze in 1799-1804, ca urmare a unei lovituri de stat care a incheiat epoca conducerii colective a Directoratului (1794-1799). (http://adrianavilsan.blogspot.ro/2012/06/consulat-si-primul-imperiu-napoleon.html)
(7) Magna Charta Libertatum = Document semnat in 1215 de regele englez John sub presiunea marilor nobili, prin care acestia isi asigurau drepturi fata de rege (http://www.fordham.edu/halsall/source/magnacarta.asp).
(8) Declaraţia de Independenţă a Americii = Document adoptat la 4 iulie 1776 de Congresul celor 13 colonii britanice de pe tarmul atlantic al Americii de Nord, prin care acestea isi declarau independenta fata de coroana britanica (http://www.ushistory.org/declaration/index.htm).
(9) Charles Stuart (1600-1649) = Rege al Angliei si al Scotiei in 1625-1649, executat in urma infringerii in razboiul civil cu Parlamentul (1640-1649) (http://www.royal.gov.uk/HistoryoftheMonarchy/KingsandQueensoftheUnitedKingdom/TheStuarts/CharlesI.aspx).
(10) Armata din Flandra = Armata republicana franceza care a cucerit Flandra de la dinastia de Habsburg in razboaiele din 1792-1795.
miercuri, 24 aprilie 2013
miercuri, 16 ianuarie 2013
Abonați-vă la:
Postări (Atom)