Impactul european al întoarcerii lui Napoleon din exilul din insula Elba în 1815 (THACKERAY 1848)

<
Oricine își dă seama că povestirea noastră se găsește în momentul de față prinsă și ea, nu pentru multă vreme, între atît de cunoscutele evenimente și personaje ale timpului, și agățată de pulpanele istoriei. Cînd vulturii* lui Napoleon Bonaparte, parvenitul corsican**, și-au luat zborul din Provence, unde se abătuseră după o scurtă ședere pe Elba***, și poposind din clopotniță în clootniță, au ajuns în cele din urmă pe turnurile de la Notre-Dame, tare-aș fi curios să știu dacă păsările imperiale aveau un cît de mic interes pentru un colțișor al parohiei Bloomsbury din Londra, despre care puteai crede că-i atît de calmă, încît zborul și fîlfîitul aripilor ar fi putut trece pe-acolo nebăgate în seamă?
„Napoleon a debarcat la Cannes!” Asemenea veste putea produce panică la Viena, putea răsturna planurile Rusiei, putea strînge în chingi Prusia, îl putea sili pe Talleyrand****, cît și pe Metternich*****, să dea din cap, în timp ce prințul Hardenberg******, ba chiar și actualul marchiz de Londonderry******* să fie în mare nedumerire; (...)
În felul acesta, zăvorîtă și chinuită, era blînda inimioară a Ameliei cînd, în luna lui martie, anul Domnului 1815, Napoleon debarcă la Cannes, iar Ludovic al XVIII lea dădu bir cu fugiții; întreaga Europă intră în panică, acțiunile scăzură, și bătrînul John Sedley fu ruinat.
(...) și în felul acesta vine să-și joace și împăratul francezilor rolul în această comedie domestică din Bîlciul deșertăciunilor pe care o jucăm acum și care n-ar fi fost niciodată scrisă fără intervenția acestui august******** personaj mut. El a fost acela care i-a ruinat pe Bourboni********* și pe domnul John Sedley. El a fost acela care, de îndată ce a pus piciorul în capitala sa, a chemat întreaga Franță la arme spre a-l apăra și întreaga Europă spre a-l alunga. În timp ce națiunea franceză și armata ei jurau credință acvilelor lui în Champ-de-Mars**********, patru puternice armate europene*********** se puseră în mișcare pentru marea chaise de l`aigle;************ și una dintre acestea era însăși armata britanică, din care doi dintre eroii noștri, căpitanul Dobbin și căpitanul Osborne, formau și ei o părticică.
Veste despre evadarea și debarcarea lui Napoleon fu primită de viteazul regiment al...-lea cu o bucurie și un entuziasm de nedescris, pe care-l înțelegea oricine cunoaște acest faimos corp de armată. De la colonel la cel din urmă toboșar din regiment erau năpădiți cu toții de speranță, de ambiție și înflăcărare patriotică și-i mulțumeau împăratului francez ca pentru cine știe ce favoare personală pentru faptă de-a fi venit să tulbure pacea Europei. Sosise în sfârșit și timpul, de-atîta vreme dorit, ca să poată dovedi camarazilor lor de arme că ei se puteau bate tot atît de bine ca și veteranii din peninsulă și că vitejia și curajul regimentul lor nu fuseseră în de Indiile occidentale************* și nici de frigurile galbene. Stubble și Spooney trăgeau nădejde să capete comanda unei companii fără să mai fie nevoiți să cumpere brevetul de căpitan. Iar înainte de  terminarea campaniei (la care luase hotărîrea să ia și ea parte), doamna maior nădăjduia să semneze: „Doamna colonel O`Dowd, cavaler al ordinului <<Bath**************>>. Cei doi prieteni ai noștri (Dobbin și Osborne) erau la fel de înfierbîntați ca și ceilalți, fiecare în felul lui, domnul Dobbin păstrîndu-și tot cumpătul, domnul Osborne plin de exuberanță și energie, și erau hotărîți să-și facă datoria și să-și cîștige partea lor de glorie și decorațiile.
(...)
>


SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor***************, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, ed. Capitolul, Bucrești, 1992, p. 177, 180, 185-186.

NOTE M. T.
* Steagurile împăratului francez Napoleon I (1804-1814; 1815) aveau ca emblemă vulturul. (http://www.referatexp.com/limba-romana/motive-si-simboluri-vulturul-soimul/#_)
** Napoleon Bonaparte s-a născut în 1769 în insula Corsica, cumpărată cu un înainte de Ludovic XV
de la republica italiană Genova, aflată în decădere. (http://www.biblacad.ro/UPC-Napoleon.html)
*** Provence este o provincie de pe litoralul mediteranean al Franței, unde a Napoleon a debarcat când a revenit din insula mediteraneană, unde fusese exilat  la 11 aprilie 1814, după înfrângerea de către Rusia, Prusia, Austria și Marea Britanie. ((http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/acum-200-ani-napoleon-e-exilat-insula-elba)
**** Charles Talleyrand (1754-1838), născut într-o veche familie aristocrată franceză, a fost ministru de externe al republicii și al imperiului până în 1807, când are loc ruptura cu Napoleon și începe apropierea de fosta dinastie de Bourbon, care va reveni pe tronul Franței după cele două abdicări ale împăratului din 1814 și 1815. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/talleyrand-omul-tuturor-regimurilor)
***** Klemens (1773-1851), prinț von Metternich, născut în Imperiul romano-german (962-1806), a fost ministru de externe al Imperiului Austriei din 1809 și protagonistul Congresului de la Viena din 1814-1815 și al Sfintei Alianțe. (http://www.hyperhistory.com/online_n2/people_n2/persons6_n2/metternich.html)
****** Karl August (1750-1822), prinț von Hardenberg, prim-ministru al Prusiei din 1810 și protagonist al Congresului de la Viena și al Sfintei Alianțe. (http://www.britannica.com/biography/Karl-August-Furst-von-Hardenberg)
******* Robert Stewart, baron de Londonderry (Irlanda) din 1789, a primit rangul de marchiz de Londonderry în 1816. (http://www.telegraph.co.uk/news/obituaries/9345238/The-Marquess-of-Londonderry.html)
******** După domnia primului împărat roman, Octavianus Caesar (30 î. H. -14 d. H.), supranumit Augustus, succesorii săi și-au luat titlul de Augustus.
********* După înfrângerea și abdicarea împăratului Napoleon I la 11 aprilie 1814 și exilarea sa în insula mediteraneană Elba, dinastia de Bourbon a revenit din exil pe tronul Franței, de unde fusese alungată de revoluție în 1792. (http://www.istorie-pe-scurt.ro/cum-a-ajuns-napoleon-in-insula-elba/) (http://cultural.bzi.ro/exilul-lui-ludovic-al-xviii-lea-al-frantei-20837)
********** Champ-de-Mars (Câmpul lui Marte) era în epocă un spațiu verde la periferia Paris, purtând numele zeului roman al războiului. (http://equipement.paris.fr/parc-du-champ-de-mars-1807)
*********** Rusia, Austria, Prusia și Marea Britanie au format în 1815 cea de a șaptea coaliție europeană antifranceză, începând din 1792. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/b-t-lia-waterloo)
************ chaise de l`aigle (fr.) = vânătoarea vulturului
************* Denumirea Indiile Occidentale face referire la coloniile britanice din continentul american, a cărui descoperire a fost confundată de Columb cu destinația sa vizată, respectiv India.
************** Bath (eng.) = Baie. Prima mențiune a îmbăierii ca simbol al purificării înaintea ridicării la rangul de cavaler datează din 1128. (http://www.royal.gov.uk/MonarchUK/Honours/OrderoftheBath.aspx)

*************** Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)

Ruși versus francezi la începutul secolului XIX (GORKI 1913-1914)

<
(...)
- Care-s mai buni: franțujii sau rușii?
- Păi de unde s-o știu eu? Doar nu i-am văzut pe franțuji cum trăiesc la ei acasă, bodogănea supărat bunicul, apoi adăuga: În vizuina lui și dihoru-i bun.
- Da' rușii-s buni?
- De toate felurile. Pe vremea moșierilor erau mai buni, mai căliți. Iacătă-i acu pe toți slobozi*, da' n-au nici pîine, nici sare. Boierii, ce-i drept, nu-s miloși, îns au mai multă minte. N-ai putea spune despre toți boierii același lucru, însă dacă dai de unul deschis la minte, ți-e mai mare dragul să te uiți la dînsul. Altul, însă, e boier da-i prost ca sacul; ce vîri într-însul aia duce. Multe secături sînt și pe la noi, te uiți la dînsul - pare om; da' cînd îl cercetezi mai deaproape vezi că-i găunos, miezu-i tot mîncat. Ar foi bine să ne dea și nouă învățătură, să ne ascută mintea, numai că nici tocilari ca lumea nu se află...
- Rușii-s puternici?
- Sînt și puternici printre ei, da' nu stă totul în putere, ci-n îndemînare. Oricîtă putere a-i avea, tot calu-i mai tare.
- Da' de ce-au pornit franțujii să lupte cu noi?
- Ei, războaiele-s treabă împărătească. Noi nu putem s-o înțelegem.
Cînd l-am întrebat însă cine a fost Bonaparte**, bunicul mi-a dat un răspuns pe care nu l-am uitat nici pînă în ziua de azi:
- Bonaparte a fost un om îndrăzneț carea vrut să cucerească toată lumea, încît după aceea oamenii să trăiască cu toții la fel și să nu mai fie nici cinuri***, nici boieri, oameni, și-atîta. Numai numele să fie felurite, însă drepturile - aceleași pentru toți, și credința - una singură. De bună seamă asta e o prostie. Numai racii nu-i poți deosebi între ei, însă peștii își au fieștecare soiul lor; nisetrul nu-i tovarăș cu somnul, precum nici cega nu-i prietenă cu scrumbia. Bonaparți de aceștia au fost și la noi: Razin Stepan Timofeevici****, Pugaci Emelian Ivanov*****...
(...)
>

SURSA
Maxim Gorki, Copilăria, trad. Cezar Petrescu, ed. Ion Creangă / seria Biblioteca pentru toți copiii nr. 73, București, 1988, pp. 68-69.

NOTE M.T.
* În 1861, țarul Alexandru II (1855-1881) a ordonat eliberarea țăranilor din șerbie. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/emanciparea-erbilor-ru-i-eliberare-tr-dare)
** Napoleon Bonaparte (1769 Corsica/ Franța - 1821 insula Sf. Elena/ Marea Britanie) = General francez. Prim-Consul al primei republici franceze (1799-1804). Împărat ca Napoleon I (1804-1814/1815). (http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/biografii-comentate-xxxvii-napoleon-bonaparte-creatorul-propagandei-de-stat-de-calin-hentea-11591927)
*** IN¹, cinuri, s. n. (Înv.) 1. (În Evul Mediu) Poziție socială înaltă. ♦ Stare socială. 2. Ordin preoțesc sau călugăresc; tagmă. – Din sl. cinŭ. Sursa: DEX '09 (2009) 
**** Stepan Timofeevici Razin (1630-1671) = Comandant cazacilor din sudul Rusiei. Lider al unei revolte antițariste în 1668-1671, încheiată prin capturarea și executarea sa. (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/492611/Stenka-Razin)
***** Emilian Pugaciov = Cazac de pe fluviul Don care a pretins că este țarul Petru III, ucis în 1762 de soția sa Ecaterina cea Mare, și a condus o revoltă împotriva țarinei, încheiată cu capturarea și executarea sa. (https://istorieuniversala.wordpress.com/2010/12/08/revolta-lui-pugachev/)

Soldați din armata împăratului francez Napoleon I prizonieri în Rusia după invazia din 1812 (GORKI 1913-1914)

<
(...)
Eram pe atunci mic de tot, așa că isprava asta nici n-am văzut-o, nici nu-mi aduc aminte de dînsa; eu țin minte numai de la franțuji încoace, din anul opt sute doisprezece*, cînd taman împlinisem și eu doisprezece ani. Au fost aduși atunci la Balahino vreo treizeci de prinși, franțuji, toți niște oameni mărunței și sfrijiți, îmbrăcați care cu ce apucase, mai rău decît cerșetorii; tremurau de frig, ba unii dintr-înșii, abia se țineau pe picioare. Mujicii** ar fi vrut să-i ucidă în bătaie, însă soldații care-i păzeau nu i-au lăsat, iar garnizoana le-a luat apărarea, gonind pe mujici și împrăștiindu-i pe la casele lor. După asta, s-ai liniștit și s-au deprins unii cu alții. Franțujii aceștia erau oameni foarte îndemînatici, pricepuți la toate, ba chiar veseli; cîntau întruna. Veneau cu troica boieri din Nijni*** ca să-i vadă, unii îi înjurau și le arătau pumnul, ba se mai întîmpla să și deie într-înșii. Alții însă vorbeau prietenos cu ei, în limba lor, le dădeau bani și tot felu de țoale călduroase. Ba unul, un boier bătrîn, și-a acoperit fața cu palmele, a prins a plînge ș-a spus că de vină că s-au prăpădit franțijii era ticălosul de Bonaparte. iaca, vezi tu, era rus, și încă boier, da' i-a fost milă de oamenii aceștia străini... era bun la suflet.
Bunicul tăcea un răstimp, închidea ochii, își netezea părul cu palmele, apoi urma, trezind cu băgare de seamă trecutul:
- Era vreme de iarnă și viscolea, trosneau izbele de ger. Franțujii dădeau fuga sub ferestrele noastre, al maică-mea, care cocea colaci de vînzare. Băteau în geam, strigau, săreau la ușă, cerînd colaci fierbinți. Franțujii apucau colacii, așa fierbinți cum erau, abia scoși din cuptor, și-i puneau în sîn, de-a dreptul pe piele, pe inimă. Cum de puteau răbda una ca asta, nu-nțeleg. Mulți  dintre ei au murit  de frig, fiindcă în țara lor îi cald și oamenii nu-s obișnuiți acolo cu gerul. La feredeul nostru din grădina de zarzavat stăteau doi, unul era ofițer, iar celălalt vistavoiul**** lui, și-l chema Miron. Ofițerul înalt, slab - numai pielea și osul - umbla cu un paltonaș de muiere pe el, care-i ajungea pîn' la genunchi. Era un om tare blînd și-i cam plăcea să bea. Maică-mea făcea pe ascuns bere de vînzare, ofițerul cumpăra bere de la dînsa, se îmbăta ș-atuncea cînta tot felul de cîntece. Învățase limba noastră și prinsese s-o rupă pe rusește: „Țara voastră nu alb - este negru și rău”. Vorbea stricat, da' de înțeles, îl puteai înțelege. Ș-avea dreptate. Părțile de la miazănoapte ale țării noastre sînt friguroase. Mai jos, pe Volga, îi mai cald, iar dincolo de Marea Caspică nu ninge niciodată. (...)
- Da, da, spunea bunicul tresărind, și începea iar. Franțujii, care va să zică, sînt și ei oameni, și nu-s mai răi decît păcătoșii de noi. Maicii mele îi spuneau medama*****, medama, adică pe limba lor, doamna mea, cocoana mea. (...) Vistavoiul, Miron, era mare iubitor de cai! Umbla prin curți și se ruga prin semne de oameni să-l lase și pe el să țesale un cal. La început oamenii se temeau nucumva să le vatăme caii, din pricină că le era dușman, însă, de la o vreme, au început să-l cheme singuri: „Haide, Miroane, vină”. Miron zîmbea și venea cu capul plecat, ca un boulean. Miron ăsta era roșcovan la păr și la chip, cu nasul mare și buzele groase. Îngrijea foarte bine de cai și se pricepea să-i lecuiască, ca nimeni altul. Apoi s-a și făcut doftor de cai la Nijni, însă a înnnebunit și pojarnicii******* de acolo l-au ucis în bătăi. Către primăvară ofițerul a început să bolească, iar în ziua de Sfântul Nicolae, ăl de primăvară, s-a stins pe nesimțite. Ședea în feredeu la fereastra deschisă, cu gîndul dus, și așa a și murit, cu capul scos pe fereastră, afară. Mi-era jale de dînsul și am plîns pe ascuns, să nu mă vadă nimeni. Franțuzul fusese un om blînd. Mă ciupea de ureche și-mi vorbea cu duioșie despre lucuri din țara lor; de înțeles nu înțelegeam ce spunea, însă mă simțeam bine lîngă el. Bunătatea nu-i din lucurile care se pot cumpăra la piață. Se apucase chiar să mă învețe cîte-un cuvînt în limba lor. Maică-mea m-a oprit și m-a dus la popă, iar popa a poruncit să mă bată și s-a jăluit nu știu cui împotriva ofițerului.
(...)
>

SURSA
Maxim Gorki, Copilăria, trad. Cezar Petrescu, ed. Ion Creangă / seria Biblioteca pentru toți copiii nr. 73, București, 1988, pp. 66-.

NOTE M.T.
* În iunie 1812 împăratul francez Napoleon I a invadat Rusia. Cu toate că a ocupat Moscova, venirea iernii aspre, imensitatea spațiului rus și tactica de neangajare decisivă a rușilor l-au obligat să înceapă retragerea, care s-a transformat într-o catastrofă și a dus la înfrîngerea și abdicarea sa în 1814. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/detaliul-care-l-ar-fi-putut-salva-napoleon-n-rusia)
** Nijni Novgorod = Oraș din Rusia europeană, la est de Moscova, pe malul fluviului Volga. Fondat în 1221, a fost un mare centru comercial în Evul Mediu. Astăzi este al patrulea oraș al Federației Ruse, cu peste 1 milion de locuitor, În epoca sovietică a purtat numele Gorki. (http://web67.derternet.com/NN2006/album0506-1.htm)
*** MUJÍC, -Ă s. m. și f. v. mojic. Sursa: DEX '09 (2009) |
MOJÍC, -Ă, mojici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f., adj. (Om) prost crescut, obraznic, impertinent; bădăran, mitocan. 2. S. m. și f. (Înv. și reg.) Țăran; p. gener. om de rând. 3. S. m. și f. (În forma mujic) Nume dat în trecut țăranilor ruși. [Var.: mujíc, -ă s. m. și f.] – Din rus. mužik. 
Sursa: DEX '09 (2009) (http://dexonline.ro/definitie/mujic)**** VISTAVÓI = (Mil.; înv.) Ordonanță. – Din rus. vestovoi. Sursa: DEX '09 (2009) (http://dexonline.ro/definitie/vistavoi)***** Corect madame (franceză).***** POJÁRNIC, pojarnici, s. m. (Înv. și reg.) Pompier. – Din rus. pojarnik. Sursa: DEX '09 (2009) (http://dexonline.ro/definitie/pojarnic)

Un republican în Anglia monarhică a secolului XIX (THACKERAY 1862)

<
(...)
Pe cînd era la colegiu, Philip s-a preocupat puţin de ciudata ştiinţă a heraldicii şi-i plăcea să cerceteze şi să creadă legendele privitoare la nobila lui obîrşie, pe care i le povestea iubitoarea lui mamă. Avea o planşă mare, special făcută pentru el, cu un număr apreciabil de ecusoane şi putea reproduce alianţele prin care cutare şi cutare ecuson au intrat în blazonul lui. Tatăl confirma aceste povestiri şi vorbea cu mult respect despre ele şi despre nobila familie a soţiei lui; iar Philip, şoptindu-i într-o bună zi unui elev care provenea dintr-o familie modestă că el se trage din regele John (1), s-a pomenit cu o chelfăneală din partea acelui elev din clasele superioare şi cu porecla de ``regele John``, de care nu se putu descotorosi multă vreme. Pot spune că mulţi alţi gentlemeni care se preocupă să-şi stabilească obîrşia din vechii regi nu găsesc, pentru arborele lor genealogic, mai multe sau mai puţine dovezi decît Philip.
Cînd prietenul nostru îi făcu lui sir John a doua vizită, fu poftit în biblioteca rudei sale; un mare arbore genealogic al familiei atîrna deasupra căminului, înconjurat de o întreagă galerie de membri defuncţi ai familei Ringwood, al cărei reprezentant era acum baronetul. Ȋi recită lui Philip versurile răsuflate ale bătrînului Ovidiu (2) (cu mulţi ani în urmă, citatele se foloseau frecvent într-o conversaţie). Ȋn ceea ce priveşte familia şi strămoşii, spunea el, şi ceea ce n-am făcut noi înşine, toate aceste lucruri cu greu le putem considera ale noastre. Sir John îi dădu lui Philip să înţeleagă că era un liberal convins. Era de părere că un om trebuie să meargă în pas cu timpurile. Sir John trăsese un foc de pe baricadele Parisului. Sir John era pentru drepturile omului, valabile în toate colţurile lumii. Avea pe pereţi portretele lui Franklin (3), Lafayette (4), Washington (5) şi al Primului Consul Bonaparte (6), laolaltă cu cele ale strămoşilor săi. Avea litografii după Magna Charta (7), Declaraţia de Independenţă a Americii (8) şi după semnăturile pentru condamnarea la moarte a lui Charles I (9). Nu se ferea să-şi mărturisească preferinţa pentru instituţiile republicane. Dorea să ştie ce drepturi are un om - răposatul lord Ringwood, de pildă - să şadă în Camera ereditară a Lorzilor şi să legifereze pentru el? Acel lord a avut un fiu, Cinqbars, care murise cu mulţi ani în urmă, victimă a nebuniilor şi desfrînărilor sale. Dacă lordul Cinqbars ar fi supravieţuit tatălui său, şi-ar fi ocupat acum locul de conte în Camera Lorzilor - un tînăr dintre cei mai ignoranţi, mai lipsiţi de principii, nechibzuiţi, desfrînaţi, cu o minte slabă şi ar fi moştenit domeniul Ringwood, această făptură ar fi devenit conte, în timp ce el, sir John, superior lui ca morală, caracter, intelect, egalul lui, din punctul de vedere al naşterii (n-au amîndoi acelaşi strămoş?) ar fi rămas sir John. Inegalitatea şanselor oamenilor în viaţă este absurdă şi ridicolă. De aceea, el era hotărît să considere omul numai ca om şi să nu-l preţuiască pentru nici unul din capriciile absurde ale soartei.
În timp ce republicanul vorbea cu ruda lui, un slujitor intră în cameră şi-i şopti stăpînului că venise cu nota de plată, aşa cum rămăsese stabilit; atunci sir John se ridică furios, îl întrebă pe servitor cum de îndrăzneşte să-l tulbure şi-l pofti să-i spună instalatorului să se ducă în fundul iadului. Nimic nu se poate compara cu obrăznicia şi lăcomia negustorilor, spuse el, în afară de insolenţa şi lenevia servitorilor; şi rechemîndu-l pe acesta din urmă, îl întrebă cum de îndrăznise să lase focul în stare aceea? Şi tună şi fulgeră şi se răsti la servitor cu o volubilitate care o uimi pe noua lui cunoştinţă; iar cînd omul părăsi încăperea, reveni la subiectul conversaţiei, egalitatea naturală şi nedreptatea revoltătoare a actualului sistem social. După ce vorbi preţ de o jumătate de oră, timp în care Philip abia găsi un prilej de a scoate o vorbă, sir John îşi scoase ceasul şi se ridică de pe scaun. La acest gest Philip se sculă şi el, bucuros că întrevederea luă sfîrşit. Şi sir John îşi însoţi ruda în hol şi pînă la uşa dinspre stradă, în faţa căreia rîndaşul baronetului călărea calul stăpînului. Iar Philip îl auzi pe baronet folosind cuvinte grele la adresa rîndaşului, aşa cum făcuse şi cu servitorul de mai înainte. Vai, armata din Flandra (10) nu suduia mai îngrozitor decît acest admirator al instituţiilor republicane şi susţinător al drepturilor omului.
(...)
>

SURSA
William Thackeray, Peripeţiile lui Philip..., ed. Univers / colecţia Clasicii literaturii universale, Bucureşti, 1986, p. 523 .

NOTE M.T.
(1) John Plantagenet = Rege al Angliei in 1199-1216. (http://cultural.bzi.ro/regele-ioan-omul-care-a-saracit-anglia-1651)
(2) Publius Ovidius Naso (43 i.H. Sulmona/Italia-17 d.H.Tomis/Constanta)= Poet roman clasic, exilat de imparatul Augustus la Tomis in anul 8 d.H (http://www.romanialibera.ro/aldine/history/ovidiu--la-tomis-129887)
(3) Benjamin Franklin (1706-1790) = Scriitor, savant si diplomat, unul dintre ``Parintii Fondatori`` ai SUA. (http://www.loc.gov/exhibits/franklin/)
(4) Marie-Joseph du Motier, marchiz de Lafayette (1757-1834) = Nobil francez, voluntar in Razboiul de Independenta al SUA (1774-1783) si politician in Franta republicana, imperiala si regalista (1789-1830) (http://rmc.library.cornell.edu/lafayette/exhibition/english/introduction/index.html)
(5) George Washington (1732-1799) = Comandantul suprem al armatei in timpul Razboiului de Indepndendenta al SUA impotriva Marii Britanii, presedintele Conventiei Constituionale (1787) si primul presedinte al SUA (1789-1793; 1793-1797). (http://adevarul.ro/news/eveniment/video-george-washington-presedintele-american-pierdut-singura-data-1_50aeebde7c42d5a663a1ae85/index.html)
(6) Napoleon Bonaparte (1769-1821) = Prim-Consul al Republicii Franceze in 1799-1804, ca urmare a unei lovituri de stat care a incheiat epoca conducerii colective a Directoratului (1794-1799). (http://adrianavilsan.blogspot.ro/2012/06/consulat-si-primul-imperiu-napoleon.html)
(7) Magna Charta Libertatum = Document semnat in 1215 de regele englez John sub presiunea marilor nobili, prin care acestia isi asigurau drepturi fata de rege (http://www.fordham.edu/halsall/source/magnacarta.asp).
(8) Declaraţia de Independenţă a Americii = Document adoptat la 4 iulie 1776 de Congresul celor 13 colonii britanice de pe tarmul atlantic al Americii de Nord, prin care acestea isi declarau independenta fata de coroana britanica (http://www.ushistory.org/declaration/index.htm).
(9) Charles Stuart (1600-1649) = Rege al Angliei si al Scotiei in 1625-1649, executat in urma infringerii in razboiul civil cu Parlamentul (1640-1649) (http://www.royal.gov.uk/HistoryoftheMonarchy/KingsandQueensoftheUnitedKingdom/TheStuarts/CharlesI.aspx).
(10) Armata din Flandra = Armata republicana franceza care a cucerit Flandra de la dinastia de Habsburg in razboaiele din 1792-1795.

Din istoria elvețienilor (ARGHEZI)

<
Elvețienii, urmașii bravilor helveți*, au întrebuințat arcurile și apoi arbaleta** și pușca mai târziu, cu o supremă abilitate. Dovadă acel Wilhelm Tell***, de pe timbrul poștaș federal****, care, pus în împrejurarea de-a străpunge viața candidă a fiului său, hotărât ca țintă, a fost în stare să nu-i tremure mîna, să nu i se răsucească sufletul prea mult, și a ochit precis în mărul de pe creștetul bălai al copilului, încremenit și el bărbătește, cu voință, dinaintea fulgerului săgeții. Învățător, jurist sau muncitor cu brațele, și astăzi urmașul eroului Republicii din Alpi*****, dintre lacuri, e un țintaș fără pereche, îndatorat să tragă cîteva focuri militare, o dată pe săptămînă******, într-un punct calculat.
Prin urmare, nu mai încape îndoială: poporul helvet, cel mai meritoriu fabricant de șvaițer*******, ceasornicărie și ciocolată, execelent de fructe și de vaci, minunat lăptar și conștiincios în putineie cu untul, este și cel mai bun ochitor. În războaiele vechi el a dat cumplit romanilor de furcă********. Numai muntele înghețat și întărîtarea lui împietrită, nelenevită de lenea mediterană********* după carnea caldă și cu adîncimi înfiorate a femeii, l-au scăpat de soarta punilor**********, a căror ultimă apărare glorioasă în valurile mării latine, a  fost ridicată pe corăbii cu funia pînzelor împletită din cosițele dăruite luptătorilor de curtizane și fecioare***********.
Dar helveții au avut întotdeauna un suflet tot atît de dulce față de puterea stîncoasă a trupului, pe cît li-s lacurile și azurul din ele și din ceruri, față de piscuri și ghețare. Cu un cîntec vigoarea și răbdarea lor se farmecă numaidecît, ca șerpii cu descîntece monosilabice tărăgănate. Doina Vacilor are asupra energiilor helvetice efectul unei retezări a vinelor în baia caldă. Cînd urechea Tellilor moderni e izbită de cîntecul ciobanilor de tauri din pășunile abrupte ale patriei, ochiul lor albastru tresare, apune și plînge. În armatele lui Bonaparte************, Doina Vacilor era interzisă de a fi cîntată, subt pedeapsă de moarte; căci soldații mercenari din Apppenzel************* și Winterhur**************dezertau cu sutele cînd în șuierul înnăbușit al unui camarad care-și curăța pușcade zgură, se amesteca șoapta Alpilor și ecoul clopotului de păscut.
Cunoșteam această sensibilitate de țiteră a sufletului elvețian. (...)
>

SURSA
Tudor Arghezi, Doina Vacilor: Tudor Arghezi, Subiecte,  ed. Minerva / seria Arcade, București, 1990, p. 167.

NOTE M.T.
*Helveți = Înaintași celtici din antichitate ai elvețienilor. (http://ro.wikipedia.org/wiki/Helve%C8%9Bi)
** Arbaletă = Armă medievală, asemănătoare arcului. (http://www.bzi.ro/top-10-cele-mai-distrugatoare-arme-medievale-134919)
*** Wilhelm Tell = Erou legendar elvețian, luptător împotriva dominației Habsburgilor austrieci la sfârșitul secolului XIII și începutul secolului XIV. (http://history-switzerland.geschichte-schweiz.ch/william-tell-switzerland-hero.html)
**** Elveția este o republică federală cantonală conform Constituției din 1848, tradiția federală începînd în anul 1291.(http://swiss-government-politics.all-about-switzerland.info/swiss-history-traditions.html)
***** 60% din teritoriul Elveției se află în Munții Alpi, cu 17 vârfuri de peste 4000 m. (http://geography-landscapes.all-about-switzerland.info/index.html)
****** Elveția, deși este un stat a cărui neutralitate a fost recunoscută în 1815 de marile puteri europene învingătoare ale împăratului francez Napoleon I, impune rezerviștilor o pregătire militară periodică. (http://history-switzerland.geschichte-schweiz.ch/switzerland-neutrality-world-war-ii.html)
******* Șvaițer = Varietate de brînză fină, cu gust dulceag, asemănătoare cu caşcavalul, prezentînd goluri mari în masa ei - Din germ. Schweizer[käse]. (http://www.webdex.ro/online/dictionar/%C5%9Fvai%C5%A3er)
******** Helveții au fost supuși de comandantul roman Iulius Cezar în anul 58 î. H. (http://swiss-government-politics.all-about-switzerland.info/swiss-history-traditions.html)
********* Trăsătură a popoarelor de pe litoralul Mării Mediterane.
********** Puni = Denumirea dată de romani locuitorilor portului nord-african Cartagina, marii lor rivali în lupta pentru hegemonie în Mediterana Occidentală.
*********** Cartagina a fost învinsă de Roma în trei războaie terestre și navale (264-241 î.H.; 218-201 î.H.; 149-146 î.H.), ultimul sfârșindu-se cu cucerirea și distrugerea sa.
************ Napoleon Bonaparte = Prim-Consul al Republicii Franceze (1799-1804) și împărat al Franței (1804-1814; 1815) și-a impus dominația asupra cantoanelor elvețiene prin Actul de mediere din 1802, pînă la Conferința de pace de la Viena din 1815. (http://history-switzerland.geschichte-schweiz.ch/swiss-revolution-helvetic-republic-1798.html)
************* Apppenzel = Nume comun a două cantoane elvețiene de limbă germană, Ausserrhoden și  Innerrhoden, al doilea având capitala la Appenzel. (http://swiss-government-politics.all-about-switzerland.info/swiss-federal-states-cantons.html)
************** Winterhur = Oraș în cantonul de limbă germană Zurich. 

Amintirea împăratului francez Napoleon I în educarea mujicului rus din secolul XIX (TURGHENIEV 1852)

<(...)
Tatiana Borisovna* nu ține mai multe slugi decît îi dă mîna. (...) Serviciile de camerier, majordom și sufragiu le îndeplinea slujitorului Polikarp, un bătrîn de vreo șaptezeci de ani, ciudat cum nu s-a mai văzut, om cu carte, fost viorist și admirator al lui Viotti**, dușman personal al lui Napoleon*** sau, cum îi spunea dînsul, al Bunaparului, și mare amator de privighetori. (...) Polikarp are ajutor pe nepotu-său Vasea, un băiețaș de vreo doisprezece ani, cu păr de creț și ochi negri. Polikarp nu mai poate de dorul lui, dar îl cicălește de dimineața pînă sara. Tot el se ocupă de educația băiatului. „Vasea, îi zice, ia spune: <<Bunapar e un tîlhar>>.” „Da ce-mi dai, tătucă?” „Ce-ți dau?... Nu-ți dau nimic... Tu ce ești? Nu ești rus?” „Ba eu sînt amcean, tătucă; m-am născut la Amcesk (1)” „Măi, cap sec ce ești! D-apoi Amceskul unde-i?” „De`un să știu eu?” „E în Rusia, prostule!” „Și ce-i, dacă-i în Rusia?” „Cum, și ce-i? Păi, luminăția-sa răposatul cneaz**** Mihailo Illarionovici Goleșnicev Kutuzov Smolenski***** a binevoit, cu ajutorul lui Dumnezeu, să-l alunge pe Bunapar din hotarele rusești. Atunci s-a făcut și cîntecul: <<Napolion nu poate să mai joace, fiindcă a rămas făr de cozondroace****** >>... Ți-a eliberat patria, înțelegi?” „Ei, și ce-mi pasă mie?” „Măi, da prost ești, băiete! Nu pricepi că dacă luminăția-sa cneazul Mihailo Illarionovici nu l-ar fi alungat pe Bunapar, azi vreun musiu******* te-ar pocni cu un ciomag în moalele capului? S-ar apropia, uite așa, de tine și ți-ar spune: Coman vu porte vu?******** Și poc, poc.” „Iar el ți-ar spune: bonjur, bonjur, vene isi********* - și te-ar înhăța de chică și dă-i și trage-i!” „Eu l-aș păli peste cotonoage, tot peste cotonoage.” „E drept că au picioare cotonoage. Dar dacă apucă să-ți lege mîinile?” „Parcă eu mă las? Îl strig pe Mihei vizitiul să-mi deie ajutor.” „Aha, Vasea, nu-i așa că franțuzul nu se poate măsura cu Mihei?” „Ce să se măsoare! Mihei e voinic, nu glumă!” „Ei, și ce i-ați face?” „L-am croi pe spinare pîn`ce n-ar mai putea!” „Iar el ar începe să țipe: pardon, pardon, pardon, sevuplei!**********” „Iar noi de colo: ba nici un sevuplei, măi franțuzule!” „Brava, Vasea... Ei, atunci ia strigă: Bunapar - mare tîlhar!” „Dă-mi zahăr întîi!” „Ptiu!...”

(1) În popor, orașului Mțensk i se spune Amcesk, iar locuitorilor amceni. Amcenii sînt oameni șmecheri, nu degeaba i se urează dușmanului: „Să nu te calce un amcean”. (N. a.)

(...)>

SURSA
Ivan Turgheniev, Tatiana Borisovna și nepotul ei: Ivan Turgheniev, Povestirile unui vînător, trad. M. Sadoveanu, ed. Albatros, București, 1989, p. 213-214.

NOTE M.T.
* Tatiana Borisovna = Personajul principal al povestirii, o originală moșieră văduvă dintr-o provincie a Rusiei.
** Giobanni Viotti (1755-1824) = Renumit violonist și compozitor italian, dirijor al operelor din Paris și Londra.
*** Napoleon I Bonaparte (1769-1821) = Împărat al Franței (1804-1814/1815), care a invadat Rusia în iunie 1812, fiind nevoit să se retragă de cumplita iarnă rusească și tactica de rezistența a rușilor.
**** cneaz = Cuvânt slav care în secolele X-XV desemna pe conducătorul unei entități statale, iar apoi în Rusia țaristă (XVI-XX) pe marii boieri.
***** Kutuzov (1745-1813) = Unul dintre cei mari comandanți militari din istoria Rusiei. În timpul invaziei lui Napoleon I a comandat armata rusă cu gradul de mareșal, înfruntându-l pe marele geniu militar francez în bătălia nedecisă de la Borodino, de lângă Moscova. Pentru meritele sale în eșecul campaniei lui Napoleon a primit titlul de prinț de Smolensk.
****** cozondroace = bretele: din germanul „hosentrager”
******* musiu = domn: din francezul „monsieur”
******** Commnent vous portez vous? (franceză) = Cum o duceți?
********* Bonjour, bonjour, bonjour venez ici (franceză)= Bună ziua, bună ziua, bună ziua, veniți aici
********** Pardon, pardon, pardon, s`il vous plaît! (franceză) = Scuze, scuze, scuze, vă rog frumos!

Sărbătoare: 100 de ani de rugby în România!

Cuget Liber 21 septembrie 2013

Un liberal englez versus un conservator englez în problema războiului împotriva lui Napoleon (C. Bronte 1849)

Scriitoarea englezoaică Charlotte Bronte ( - ) a publicat în 1849 romanul social Shirley, a cărui acțiune se petrece în anii 1811-1812, spre sfârșitul lungului război (1793-1815) dus de coaliția europeană condusă de puterea navală care era Marea Britanie împotriva hegemoniei puterii continentale care era Franța împăratului Napoleon. Personajul principal masculin, industriașul textilist Robert Moore din regiunea Yorkshire, are o controversă politică cu parohul Helstone.

<(...)
Fiind amîndoi într-o excelentă dispoziție și uniți deocamdată întru îndeplinirea unei misiuni comune, te-ai fi așteptat să-i auzi pe Helstone și Moore discutînd prietenește în vreme ce călăreau unul lîngă altul. Nici pomeneală! Acești doi bărbați, amîndoi cu firi tare irascibile, rareori veneau în contact fără să se înțepe unul pe altul. Între ei mărul discordiei era războiul. Helstone rămînea un tory (1) cu principii statornice (existau și tories în zilele acelea), iar Moore era un whig (2) înverșunat - whig cel puțin în ce privește opoziția față de partidul războinic, întrucît chestiunea războiului afecta propriile sale interese; și numai în privința aceasta își exprima el cît de cît o părere asupra politicii britanice. Îi plăcea să-l scoată din sărite pe |Helstone mărturisindu-și credința în invincibilitatea lui Bonaparte, luînd peste picior Anglia și Europa în legătură cu neputința eforturilor de a-i rezista acestuia și exprimîndu-și cu sînge rece părerea că era preferabil să i se cedeze mai curînd decît prea tîrziu, de vreme ce pînă la urmă tot avea să zdrobească orice adversar și să ajungă singurul stăpînitor.
Helstone nu putea să suporte asemenea păreri; numai din considerentul că Moore era un fel de proscris și de venetic și că nu avea decît pe jumătate sînge britanic care să îndulcească veninul străin ce-i rodea măruntaiele, se îndupleca să-l asculte fără să simtă dorința de a-l bate cu vergile. Și mai era un lucru care-i atenua întrucîtva dezgustul: anume, un sentiment de comuniune față de tonul îndîrjit cu care erau susținute aceste idei, și de respect față de tenacitatea înverșunării lui Moore.
(...) Moore își stîrnise însoțitorul și mai înainte, iar acum, înviorat de vîntul aspru și poate iritat de burnița pișcătoare, începu să-l necăjească.
-Te mai bucură veștile din Peninsulă (1)?
-Ce vrei să spui? i-o întoarse morocănos parohul.
-Mai ai încredere în acel Baal care este Lordul Wellington?
-Cum adică?
-Tot mai crezi că acel idol cu chip de lemn și inimă de piatră al Angliei are puterea să reverse din ceruri  foc menit să mistuie bogata jertfă de neam franțuz pe care vreți să i-o aduceți?
-Cred că Wellington are să-i azvîrle pe mareșalii lui Bonaparte în mare, în ziua în care va catadicsi să ridice brațul.
-Dar, stimate domn, nu se poate să vorbești serios. Mareșalii lui Napoleon sînt oameni mari, care acționează sub îndrumarea unei minți superioare, atotputernice; Wellington al dumitale este cel mai tipicar dintre cîâi tamburi-majori anoști există pe lumea asta, și mișcările lui lente de manechin sînt și mai împiedicate din pricina unui guvern de ignoranți.
-Wellington este sufletul Angliei. Wellington este apărătorul potrivit al unei cauze bune; vrednicul reprezentanrt al unei nașiuni puternice, hotărîte, cinstite și cu scaun la cap.
-Cauza dumitale bună, pe cît înțeleg eu, este pur și simplu readucerea nevolnicului și scîrbosului aceluia de Ferdinand pe un tron pe care l-a făcut de rușine; vrednicul dumitale reprezentant al unui popor cinstit este un geambaș tîmp la minte, care acționează pentru un fermier încă și mai cretin; iar împotriva acestora stau aliniate supremația victorioasă și geniul invincibil.
-Împotriva legitimității stă aliniată uzurparea; împotriva modestiei, simplei, dreptei și vitezei rezistențe față de asuprirea brutală stă aliniată ambiția de a poseda, lăudăroasă, cu limba înfurcată, egoistă și trădătoare. Dumnezeu să-i apere pe cei drepți!
-Dumnezeu îi apără deseori pe cei puternici!
-Cum! oare acea mînă de nefericiți care ajunseseră fără să se ude la picioare pe malul asiatic al Mării Roșii erau mai puternici decît oastea vrăjmașilor înșirată pe malul african? Erau mai mulți la număr? Erau mai bine înarmați? Într-un cuvînt, erau mai de temut? Să nu vorbești, Moore, că ai să spui o minciună; știi bine că ai să spui o minciună. Erau o biată adunătură de robi sleiți de puteri. Îi asupriseră tiranii vreme de patru sute de ani; o firavă amestecătură de femei și copii alcătuiau, la drept vorbind, rîndurile lor rare; stăpînii, care răgeau că-i vor urmări peste marea despicată, erau o șleahtă de necredincioși îmbuibați, la fel de puternici și de sîngeroși ca leii deșerturilor. Erau înarmați, încălărați, și aveau și care de luptă; bieții urmăriți umblau pe jos; prea puțini dintre ei, fără doar și poate, aveau arme mai bune decît cîrjele de păstori sau sculele de zidari; însuși blîndul și puternicul lor conducător nu avea decît un toiag. Dar ia aminte, Robert Moore, dreptatea era de partea lor. Crima și arhanghelul căzut erau generalii ostașilor împăratului, și care dintre ei a izbîndit? Știm prea bine: „Domnul a mîntuit în ziua aceea poporul său din mîna vrăjmașilor și dreptcredincioșii i-au văzut pe păgîni morți la țărmul mării”; da, da: „Talazurile i-au acoperit, au căzut la fund ca un bolovan”. Mîna dreaptă a Domnului s-a arătat strălucită prin putere; mîna dreaptă a Domnului l-a sfărîmat pe vrăjmaș în bucăți!
-Ai dreptate, numai că nu ții seama de paralela adevărată. Franța este ceata robilor sloboziți,și Napoleon este blîndul și puternicul conducător. Europa, cu bătrînele și îmbuibatele ei imperii, cu putredele ei dinastii, este asupritorul cel corupt: viteaza Franță întruchipează cele Douăsprezece Triburi, iar proaspătul  și vigurosul Uzurpator, Păstorul din Horeb.
-Mi-e și silă să-ți răspund.
În consecință Moore își răspunse singur (...):
-O, în Italia a fost la fel de mare ca un profet. Era tocmai ce trebuia acolo - vrednic să inițieze și să organizeze măsuri pentru regnerarea națiilor. Și astăzi stau și nu mă dumiresc cum a putut învingătorul de la Lodi să se coboare pînă la a deveni împărat - impostor vulgar și imbecil! - și mai rău decît asta, cum a putut un popor care s-a numit odată republican să decadă iar la treapta de simpli robi. Disprețuiesc Franța! Dacă Anglia ar fi înaintat cît Franța pe drumul civilizației, nu ar fi dat înapoi în chip atît de nerușinat.
-Doar nu vrei să spui că imbecila Franță imperială e mai rea decît sîngeroasa Franță republicană? întrebă aprig Helstone.
-Nu vreau să spun nimic: dar pot gîndi ce pofetsc, știi, domnule Helstone, atît despre Franța cît și despre Anglia; și despre revoluții și regicide și restaurări în general; și despre dreptul divin al regilor, pe care îl susții adesea în predicile dumitale, și despre îndatorirea de a nu te împotrivi, și caracterul binefăcător al războiului, și...
(...)

(1) Denumire folosită pentru conservatori.
(2) Simpatizant sau membru al partidului liberal.>
(1) Adică din Peninsula Iberică (Portugalia și Spania) unde Wellington lupta împotriva trupelor invadatoare napoleoniene.

SURSA
Charlotte Bronte, Shirley, trad. D. Mazilu, vol. I, edit. Clip Impex, București, 1993, pp. 39-42.

COMANDANȚI MILITARI - CHODERLOS DE LACLOS (1741-1803)

P. Laclos - en.wikipedia.org

Pierre Ambroise Francois Choderlos de Laclos s-a născut la 18 octombrie 1741 la Amiens, în nordul Franței.

Era fiul lui Jean Ambroise Choderlos de Laclos, scutier și secretar de intendență pentru provinciile Picardia și Artois. Familia era probabil de origine spaniolă, fiind recent înnobilată.

Atras de cariera armelor și dotat pentru matematică, la 23 ianuarie 1760 Laclos reușește al cincilea din 26 de admiși la Corpul Regal de Artilerie, recent înființat. În anul următor, la 8 martie, obține brevetul de sublocotenent.

Avansat la gradul de locotenent, este atașat la 15 ianuarie 1762 Brigăzii pentru Colonii, în curs de formare în portul atlantic La Rochelle pentru o expediție în Canada. Dar înfrângerea Franței în Războiul de Șapte Ani (1756-1763) și ocuparea Canadei de Marea Britanie duc la anularea operațiunii.

Între 1762 și 1780 este detașat în garnizoane provinciale: Toul, Strasbourg, Besancon, Grenoble, Valence.

M. Montalembert - en.wikipedia.org

Dosarul de serviciu de la Arhivele de Război îl prezintă ca un ofițer cu conduită exemplară. Una din realizările sale este construirea în 1780 a unor fortificații la Ile d’Aix, sub conducerea marchizului Marc de Montalembert (1714-1800), membru al Academiei de Științe. Fiind lipsit de protectori, capătă gradul de maior de abia în 1780, în cadrul regimentului Toul Artilerie.

În 1767 începe să publice versuri, iar între 1780-1782 scrie romanul Les Liasons dangereuses ou Lettres recueilles dans une societe particuliere et publiees pour l instruction de quelques autres (Legături primejdioase...). Publicarea cărții la Paris în martie 1782 are ca rezultat un scandal enorm, Laclos fiind mutat disciplinar de la Ile d’Aix în portul atlantic Brest. Dar Montalembert intervine, arătând că  ’’un asemenea ofițer este de neînlocuit’’, și ordinul este anulat.

S. Vauban - en.wikipedia.org

La 23 martie 1786 trimite o scrisoare Academiei Franceze, care lansase concursul ’’Elogiul lui Vauban’’. În scrisoare, Laclos critică dur principiile și operele acestui mare genist francez (1633-1707), respectat de toată armata franceză. Ca urmare, Laclos este aspru mustrat de superiori pentru a fi încălcat ’’disciplina și spiritul de corp’’, susținând o părere opusă ’’ortodoxiei militare’’. De asemenea, pierde dreptul de a mai publica fără avizul șefilor. În plus este detașat la Metz, dar la scurt timp își dă demisia din armată, din acest moment carierea sa devenind preponderent politică.

Philippe Egalite- www.la-couronne.org

În La Fere, unde se mutase unitatea sa, îl cunoaște pe vicontele de Noailles, prin intermediul căruia intră în cercul ducelui d’Orleans (Philippe Egalite), viitor rege constituțional între 1830-1848. Exercită o importantă influență asupra ducelui, care îl ajută să ocupe funcția de secretar al ducelui de Chartres.

G. Danton - en.wikipedia.org

După declanșarea Revoluției în 1789 e numit comisar al Adunării electorale a cetățenilor nobili din Paris. Apoi îl însoțește pe ducele d’Orleans la Londra, unde are o importantă activitate politică. Revenit acasă, devine secretar al clubului radical al iacobinilior și director al publicației Le Journal des Amis de la Constitution. Se manifestă ca un acuzator vocal al regelui Ludovic al XVIII lea de Bourbon (1774-1792), care va fi judecat, condamnat la moarte și ghilotinat la 21 ianuarie 1793. Este susținător al instaurării unei regențe până la majoratul fiului regelui (Delfinul), vizându-l pentru această funcție pe ducele d’Orleans. Dar după înfrângerea politică a grupării ducelui, îi părăsește pe iacobini. Deține funcții politice, ca aceea de delegat în timpul Comunei din 10 august 1792 și cea de comisar al puterii executive republicane, numit fiind de liderul republican Georges Danton (1759-1794).

N. Luckner - www.kc-cham.de

J. Servan - fr..wikipedia.org

În plan militar, este numit comisar pe lângă armata generalului Nikolaus Luckner (1722-1794) de la Reims, participă la conducerea operațiunilor în marea victorie de la Valmy (nord) împotra prusienilor (21 septembrie 1792) și este numit șef de stat major în armata generalului Joseph Servan (1741-1808) din munții Pirinei (sud).

La 31 martie 1793 este arestat împreună cu apropiații lui Philippe Egalite. În închisorile de la La Fere și Picpus redactează memorii având ca teme balistica și fortificațiile.

P. Barras - en.wikipedia.org

Eliberat în decembrie 1794, obține o slujbă în administrație cu ajutorul lui Paul Barras (1755-1829), unul din membrii Directoratului care a condus Republica după înlăturarea regimului iacobin în iulie 1794.

L. Carnot - www.roi-president.com

După lovitura de stat din 9 noiembrie 1799, prin care generalul Napoleon Bonaparte devine Prim Consul al Republicii (1799-1804), Laclos obține de la ministrul de război Lazare Carnot (1753-1823) reintegrarea în armată cu gradul de general de brigadă. Admirator al lui Napoleon, participă la campaniile acestuia în armatele Rinului (Germania) și Italiei.

Stendhal - www.ry7.ru

În 1802 este comandant al rezervei de artilerie a armatei din Italia condusă de generalul Auguste Marmont (1774-1852). În această perioadă este vizitat la loja sa de la opera Scala din Milano de sublocotenentul Henri Beyle (1783-1842), cunoscut ulterior sub pseudonimul literar Stendhal.

La 1 mai 1803 este trimis din Franța la armata din Neapole a generalului Joachim Murat (1767-1815), unde va acționa sub comanda generalului Gouvion Saint Cyr (1764-1830) și participă la bătălia de la Mincio. Scrisorile adresate familiei în această perioadă îl prezintă ca un militar model.

La 5 septembrie 1803 Pierre Choderlos de Laclos moare la Tarento (sudul Italiei), unde sosise să preia comanda artileriei, după ce se îmbolnăvise grav în urma unei călătorii foarte obositoare. Înainte de a muri îi cere Primului Consul într-o scrisoare să aibă grijă de familia sa, dar văduva va primi doar o pensie modestă.

Epilog: După înfrângerea lui împăratului Napoleon la Waterloo (1815), dinastia regală de Bourbon revine pe tronul Franței. Ca urmare, în 1824 romanul Legăturile primejdioase este condamnat de justiție la distrugere, decizie confirmată de Curtea Regală. În anul următor, cartea este pusă la index, alături  de operele iluminiștilor secolului XVIII Montesquieu, Voltaire și Rousseau. În 1988 compania americană Warner Bros a lansat fimul cu același nume, în care au fost distribuiți Michelle Pfeiffer, Glenn Close, John Malkovich și Keanu Reeves. Filmul a obținut în 1989 premiile Oscar pentru scenografie, costume și scenariu adaptat și în 1990 premiul BAFTA pentru scenariu adaptat.

SURSA

Choderlos de Laclos, Legături primejdioase, vol. I, trad. A. Philippide și G. Sturdza, Editura pentru literatură (BPT), București, 1969, pp. XXI-XXVIII (Irina Mavrodin).