Impactul european al întoarcerii lui Napoleon din exilul din insula Elba în 1815 (THACKERAY 1848)

<
Oricine își dă seama că povestirea noastră se găsește în momentul de față prinsă și ea, nu pentru multă vreme, între atît de cunoscutele evenimente și personaje ale timpului, și agățată de pulpanele istoriei. Cînd vulturii* lui Napoleon Bonaparte, parvenitul corsican**, și-au luat zborul din Provence, unde se abătuseră după o scurtă ședere pe Elba***, și poposind din clopotniță în clootniță, au ajuns în cele din urmă pe turnurile de la Notre-Dame, tare-aș fi curios să știu dacă păsările imperiale aveau un cît de mic interes pentru un colțișor al parohiei Bloomsbury din Londra, despre care puteai crede că-i atît de calmă, încît zborul și fîlfîitul aripilor ar fi putut trece pe-acolo nebăgate în seamă?
„Napoleon a debarcat la Cannes!” Asemenea veste putea produce panică la Viena, putea răsturna planurile Rusiei, putea strînge în chingi Prusia, îl putea sili pe Talleyrand****, cît și pe Metternich*****, să dea din cap, în timp ce prințul Hardenberg******, ba chiar și actualul marchiz de Londonderry******* să fie în mare nedumerire; (...)
În felul acesta, zăvorîtă și chinuită, era blînda inimioară a Ameliei cînd, în luna lui martie, anul Domnului 1815, Napoleon debarcă la Cannes, iar Ludovic al XVIII lea dădu bir cu fugiții; întreaga Europă intră în panică, acțiunile scăzură, și bătrînul John Sedley fu ruinat.
(...) și în felul acesta vine să-și joace și împăratul francezilor rolul în această comedie domestică din Bîlciul deșertăciunilor pe care o jucăm acum și care n-ar fi fost niciodată scrisă fără intervenția acestui august******** personaj mut. El a fost acela care i-a ruinat pe Bourboni********* și pe domnul John Sedley. El a fost acela care, de îndată ce a pus piciorul în capitala sa, a chemat întreaga Franță la arme spre a-l apăra și întreaga Europă spre a-l alunga. În timp ce națiunea franceză și armata ei jurau credință acvilelor lui în Champ-de-Mars**********, patru puternice armate europene*********** se puseră în mișcare pentru marea chaise de l`aigle;************ și una dintre acestea era însăși armata britanică, din care doi dintre eroii noștri, căpitanul Dobbin și căpitanul Osborne, formau și ei o părticică.
Veste despre evadarea și debarcarea lui Napoleon fu primită de viteazul regiment al...-lea cu o bucurie și un entuziasm de nedescris, pe care-l înțelegea oricine cunoaște acest faimos corp de armată. De la colonel la cel din urmă toboșar din regiment erau năpădiți cu toții de speranță, de ambiție și înflăcărare patriotică și-i mulțumeau împăratului francez ca pentru cine știe ce favoare personală pentru faptă de-a fi venit să tulbure pacea Europei. Sosise în sfârșit și timpul, de-atîta vreme dorit, ca să poată dovedi camarazilor lor de arme că ei se puteau bate tot atît de bine ca și veteranii din peninsulă și că vitejia și curajul regimentul lor nu fuseseră în de Indiile occidentale************* și nici de frigurile galbene. Stubble și Spooney trăgeau nădejde să capete comanda unei companii fără să mai fie nevoiți să cumpere brevetul de căpitan. Iar înainte de  terminarea campaniei (la care luase hotărîrea să ia și ea parte), doamna maior nădăjduia să semneze: „Doamna colonel O`Dowd, cavaler al ordinului <<Bath**************>>. Cei doi prieteni ai noștri (Dobbin și Osborne) erau la fel de înfierbîntați ca și ceilalți, fiecare în felul lui, domnul Dobbin păstrîndu-și tot cumpătul, domnul Osborne plin de exuberanță și energie, și erau hotărîți să-și facă datoria și să-și cîștige partea lor de glorie și decorațiile.
(...)
>


SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor***************, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, ed. Capitolul, Bucrești, 1992, p. 177, 180, 185-186.

NOTE M. T.
* Steagurile împăratului francez Napoleon I (1804-1814; 1815) aveau ca emblemă vulturul. (http://www.referatexp.com/limba-romana/motive-si-simboluri-vulturul-soimul/#_)
** Napoleon Bonaparte s-a născut în 1769 în insula Corsica, cumpărată cu un înainte de Ludovic XV
de la republica italiană Genova, aflată în decădere. (http://www.biblacad.ro/UPC-Napoleon.html)
*** Provence este o provincie de pe litoralul mediteranean al Franței, unde a Napoleon a debarcat când a revenit din insula mediteraneană, unde fusese exilat  la 11 aprilie 1814, după înfrângerea de către Rusia, Prusia, Austria și Marea Britanie. ((http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/acum-200-ani-napoleon-e-exilat-insula-elba)
**** Charles Talleyrand (1754-1838), născut într-o veche familie aristocrată franceză, a fost ministru de externe al republicii și al imperiului până în 1807, când are loc ruptura cu Napoleon și începe apropierea de fosta dinastie de Bourbon, care va reveni pe tronul Franței după cele două abdicări ale împăratului din 1814 și 1815. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/talleyrand-omul-tuturor-regimurilor)
***** Klemens (1773-1851), prinț von Metternich, născut în Imperiul romano-german (962-1806), a fost ministru de externe al Imperiului Austriei din 1809 și protagonistul Congresului de la Viena din 1814-1815 și al Sfintei Alianțe. (http://www.hyperhistory.com/online_n2/people_n2/persons6_n2/metternich.html)
****** Karl August (1750-1822), prinț von Hardenberg, prim-ministru al Prusiei din 1810 și protagonist al Congresului de la Viena și al Sfintei Alianțe. (http://www.britannica.com/biography/Karl-August-Furst-von-Hardenberg)
******* Robert Stewart, baron de Londonderry (Irlanda) din 1789, a primit rangul de marchiz de Londonderry în 1816. (http://www.telegraph.co.uk/news/obituaries/9345238/The-Marquess-of-Londonderry.html)
******** După domnia primului împărat roman, Octavianus Caesar (30 î. H. -14 d. H.), supranumit Augustus, succesorii săi și-au luat titlul de Augustus.
********* După înfrângerea și abdicarea împăratului Napoleon I la 11 aprilie 1814 și exilarea sa în insula mediteraneană Elba, dinastia de Bourbon a revenit din exil pe tronul Franței, de unde fusese alungată de revoluție în 1792. (http://www.istorie-pe-scurt.ro/cum-a-ajuns-napoleon-in-insula-elba/) (http://cultural.bzi.ro/exilul-lui-ludovic-al-xviii-lea-al-frantei-20837)
********** Champ-de-Mars (Câmpul lui Marte) era în epocă un spațiu verde la periferia Paris, purtând numele zeului roman al războiului. (http://equipement.paris.fr/parc-du-champ-de-mars-1807)
*********** Rusia, Austria, Prusia și Marea Britanie au format în 1815 cea de a șaptea coaliție europeană antifranceză, începând din 1792. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/b-t-lia-waterloo)
************ chaise de l`aigle (fr.) = vânătoarea vulturului
************* Denumirea Indiile Occidentale face referire la coloniile britanice din continentul american, a cărui descoperire a fost confundată de Columb cu destinația sa vizată, respectiv India.
************** Bath (eng.) = Baie. Prima mențiune a îmbăierii ca simbol al purificării înaintea ridicării la rangul de cavaler datează din 1128. (http://www.royal.gov.uk/MonarchUK/Honours/OrderoftheBath.aspx)

*************** Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)

Cannes, în momente memorabile

Cinemagia 15 iunie 2013

Liviu Ciulei (MANEA 1992)

 Ion Manea, Români în știința și cultura occidentală, 1992

Ciulei Liviu, regizor de teatru și film, actor și arhitect, s-a născut la 7 iulie 1923 la București. A absolvit cursurile Conservatorului bucureștean de muzică și artă dramatică în 1946 și Facultatea de Arhitectură în 1949. Debutează ca actor la Teatrul Mic din București în 1945, apoi lucrează ca actor, pictor, scenograf și regizor la Teatrul Odeon. Prin spectacolele pe care le-a pus în scenă la Teatrul Municipal din București, L. C. s-a situat în fruntea procesului de „reteatralizarea a teatrului” de înnoire a artei teatrale românești. Activitatea sa regizorală și scenografică a exercitat o influență puternică asupra întregii generații tinere a teatrului românesc din epocă. Devenind în 1963 director al Teatrului Bulandra, C. transformă acest teatru într-o instituție artistică de avangardă. În același timp, realizează creații cinematografice de succes, obținând în 1960 Marele Premiu al Festivalului Internațional de la Karlovy Vary pentru filmul „Valurile Dunării”, iar pentru filmul „Pădurea spânzuraților” premiul de regie la Cannes - 1965 și Pelicanul de Aur la Mamaia - 1965. Ca actor creează roluri memorabile pe scenă și pe ecran. E invitat să pună în scenă spectacole în teatre din Germania și America, aducând cu sine experiența școlii regizorale românești, al cărei principal mentor era el. 60 de ridicări de cortină într-un torent de aplauze au marcat finalul premierei cu „Moartea lui Danton” de Buchner la Schiller Theater din Berlin. Atât în țară, cât și în străinătate, C. cultivă un teatru modern, întemeiat pe întreaga bogăție, și complexitate a mijloacelor audiovizuale, în care adevărul uman se împletește cu fantezia și transfigurarea artistică. Spectacolul „Elisabeta I”, de Paul Foster, montat la Teatrul Bulandra în 1974 și la Teatrul Municipal din Essen în 1975, acuza în chip convingător erorile politice provocate de setea de putere și de fanatismul pus în slujba vrajbei dintre națiuni. Înregistrarea montării din Essen a fost transmisă de televiziunea germană într-un ciclu de spectacole devenite clasice și recomandate în scopul îmbogățirii culturii teatrale a publicului. Între 1972-1978, L. C. a fost vicepreședinte al OISTT (Organizația internațională a scenografilor) și președinte a secțiunii române a organizației. Lucrările sale au fost prezentate în expoziții internaționale de scenografie. A construit studioul de teatru experimental din Pitești și a transformat sala Studio a Teatrului Bulandra într-o sală cu scena flexibilă. Studioul de arhitectură „Pentru un teatru modern”, realizat în colaborare cu Stan și Paul Bortnovski, a apărut în publicații de specialitate din România, Germania și SUA. În 1972, ca urmare a interzicerii spectacolului „Revizorul” de Gogol pus în scenă de Lucian Pintilie, L. C. a fost scos din direcția Teatrului Bulandra. C. continuă să lucreze în țară, dar activitatea sa capătă extindere în străinătate. Prima sa montare în America, „Leonce și Lena” de Buchner la Arena Stage din Washington (1974), a fost un adevărat triumf. Cronicarul teatral al ziarului New York Times, Clive Barnes, sublinia că L. C. „este unul din regizorii cu cea mai mare imaginație din lume”, iar criticul Davis Richards, comentând la Washington Star News acest spectacol „menit să te uluiască înainte de a te subjuga complet”, aprecia că de la „Visul unei nopți de vară” a lui Peter Brook „noi nu am avut o asemenea explozie de inventivitate teatrală, de energie frenetică și de bucurie scânteietoare, din cea mai pură”. Au urmat noi succese la Palais Chaillot din Paris, Vancouver (Canada), Sydney (Australia), Washington și New York. Între 1980-1986, L. C. a fost directorul artistic al Teatrului Guthrie din Minneapolis, pe care l-a ridicat la rangul de unul din cele mai bune teatre din America și unde a realizat un șir de montări antologice. În 1982, a fost distins cu premiul american „Tony” pentru activitatea desfășurată la Guthrie Theatre și cu premiul John Houseman pentru contribuția sa la dezvoltarea teatrală și perfecționarea tinerilor actori. Din 1979 până în 1982 a fost membru în Directoratul Teatrului Vivian Beaumont, Lincoln Center for Performing Arts, New York. Între 1986-1989 a fost Visiting Profesor la Departamentul teatral al Universității Columbia, iar din 1989 este profesor de măiestrie actoricească la New York University. În același timp, e invitat ca regizor și scenograf la marile teatre ale lumii. În 1989, spectacolul său „Șase personaje în căutarea unui autor” de L. Pirandello, realizat la Washington, a fost încununat cu premiul Helen Heyes pentru cea mai bună regie și cea bună scenografie a anului, eveniment consemnat de ziarul Washington Post sub titlul „Triumful lui Ciulei”. Un mare răsunet au avut montările sale de operă în diferite teatre din America, la Welsh National Opera din Cardiff, la Netherland Opera din Amsterdam, la Festivalul din Spoleto, la Teatro Communale din Florența. În 1991, L. C. a realizat la Teatrul Bulandra două spectacole: „Visul unei nopți de vară” de W. Shakespeare (Premiul UNITER pentru cea mai bună producție teatrală) și „Deșteptarea primăverii” de Fr. Wedekind. În 1992, a fost ales membru corespondent al Academiei Române.