Impactul european al întoarcerii lui Napoleon din exilul din insula Elba în 1815 (THACKERAY 1848)

<
Oricine își dă seama că povestirea noastră se găsește în momentul de față prinsă și ea, nu pentru multă vreme, între atît de cunoscutele evenimente și personaje ale timpului, și agățată de pulpanele istoriei. Cînd vulturii* lui Napoleon Bonaparte, parvenitul corsican**, și-au luat zborul din Provence, unde se abătuseră după o scurtă ședere pe Elba***, și poposind din clopotniță în clootniță, au ajuns în cele din urmă pe turnurile de la Notre-Dame, tare-aș fi curios să știu dacă păsările imperiale aveau un cît de mic interes pentru un colțișor al parohiei Bloomsbury din Londra, despre care puteai crede că-i atît de calmă, încît zborul și fîlfîitul aripilor ar fi putut trece pe-acolo nebăgate în seamă?
„Napoleon a debarcat la Cannes!” Asemenea veste putea produce panică la Viena, putea răsturna planurile Rusiei, putea strînge în chingi Prusia, îl putea sili pe Talleyrand****, cît și pe Metternich*****, să dea din cap, în timp ce prințul Hardenberg******, ba chiar și actualul marchiz de Londonderry******* să fie în mare nedumerire; (...)
În felul acesta, zăvorîtă și chinuită, era blînda inimioară a Ameliei cînd, în luna lui martie, anul Domnului 1815, Napoleon debarcă la Cannes, iar Ludovic al XVIII lea dădu bir cu fugiții; întreaga Europă intră în panică, acțiunile scăzură, și bătrînul John Sedley fu ruinat.
(...) și în felul acesta vine să-și joace și împăratul francezilor rolul în această comedie domestică din Bîlciul deșertăciunilor pe care o jucăm acum și care n-ar fi fost niciodată scrisă fără intervenția acestui august******** personaj mut. El a fost acela care i-a ruinat pe Bourboni********* și pe domnul John Sedley. El a fost acela care, de îndată ce a pus piciorul în capitala sa, a chemat întreaga Franță la arme spre a-l apăra și întreaga Europă spre a-l alunga. În timp ce națiunea franceză și armata ei jurau credință acvilelor lui în Champ-de-Mars**********, patru puternice armate europene*********** se puseră în mișcare pentru marea chaise de l`aigle;************ și una dintre acestea era însăși armata britanică, din care doi dintre eroii noștri, căpitanul Dobbin și căpitanul Osborne, formau și ei o părticică.
Veste despre evadarea și debarcarea lui Napoleon fu primită de viteazul regiment al...-lea cu o bucurie și un entuziasm de nedescris, pe care-l înțelegea oricine cunoaște acest faimos corp de armată. De la colonel la cel din urmă toboșar din regiment erau năpădiți cu toții de speranță, de ambiție și înflăcărare patriotică și-i mulțumeau împăratului francez ca pentru cine știe ce favoare personală pentru faptă de-a fi venit să tulbure pacea Europei. Sosise în sfârșit și timpul, de-atîta vreme dorit, ca să poată dovedi camarazilor lor de arme că ei se puteau bate tot atît de bine ca și veteranii din peninsulă și că vitejia și curajul regimentul lor nu fuseseră în de Indiile occidentale************* și nici de frigurile galbene. Stubble și Spooney trăgeau nădejde să capete comanda unei companii fără să mai fie nevoiți să cumpere brevetul de căpitan. Iar înainte de  terminarea campaniei (la care luase hotărîrea să ia și ea parte), doamna maior nădăjduia să semneze: „Doamna colonel O`Dowd, cavaler al ordinului <<Bath**************>>. Cei doi prieteni ai noștri (Dobbin și Osborne) erau la fel de înfierbîntați ca și ceilalți, fiecare în felul lui, domnul Dobbin păstrîndu-și tot cumpătul, domnul Osborne plin de exuberanță și energie, și erau hotărîți să-și facă datoria și să-și cîștige partea lor de glorie și decorațiile.
(...)
>


SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor***************, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, ed. Capitolul, Bucrești, 1992, p. 177, 180, 185-186.

NOTE M. T.
* Steagurile împăratului francez Napoleon I (1804-1814; 1815) aveau ca emblemă vulturul. (http://www.referatexp.com/limba-romana/motive-si-simboluri-vulturul-soimul/#_)
** Napoleon Bonaparte s-a născut în 1769 în insula Corsica, cumpărată cu un înainte de Ludovic XV
de la republica italiană Genova, aflată în decădere. (http://www.biblacad.ro/UPC-Napoleon.html)
*** Provence este o provincie de pe litoralul mediteranean al Franței, unde a Napoleon a debarcat când a revenit din insula mediteraneană, unde fusese exilat  la 11 aprilie 1814, după înfrângerea de către Rusia, Prusia, Austria și Marea Britanie. ((http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/acum-200-ani-napoleon-e-exilat-insula-elba)
**** Charles Talleyrand (1754-1838), născut într-o veche familie aristocrată franceză, a fost ministru de externe al republicii și al imperiului până în 1807, când are loc ruptura cu Napoleon și începe apropierea de fosta dinastie de Bourbon, care va reveni pe tronul Franței după cele două abdicări ale împăratului din 1814 și 1815. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/talleyrand-omul-tuturor-regimurilor)
***** Klemens (1773-1851), prinț von Metternich, născut în Imperiul romano-german (962-1806), a fost ministru de externe al Imperiului Austriei din 1809 și protagonistul Congresului de la Viena din 1814-1815 și al Sfintei Alianțe. (http://www.hyperhistory.com/online_n2/people_n2/persons6_n2/metternich.html)
****** Karl August (1750-1822), prinț von Hardenberg, prim-ministru al Prusiei din 1810 și protagonist al Congresului de la Viena și al Sfintei Alianțe. (http://www.britannica.com/biography/Karl-August-Furst-von-Hardenberg)
******* Robert Stewart, baron de Londonderry (Irlanda) din 1789, a primit rangul de marchiz de Londonderry în 1816. (http://www.telegraph.co.uk/news/obituaries/9345238/The-Marquess-of-Londonderry.html)
******** După domnia primului împărat roman, Octavianus Caesar (30 î. H. -14 d. H.), supranumit Augustus, succesorii săi și-au luat titlul de Augustus.
********* După înfrângerea și abdicarea împăratului Napoleon I la 11 aprilie 1814 și exilarea sa în insula mediteraneană Elba, dinastia de Bourbon a revenit din exil pe tronul Franței, de unde fusese alungată de revoluție în 1792. (http://www.istorie-pe-scurt.ro/cum-a-ajuns-napoleon-in-insula-elba/) (http://cultural.bzi.ro/exilul-lui-ludovic-al-xviii-lea-al-frantei-20837)
********** Champ-de-Mars (Câmpul lui Marte) era în epocă un spațiu verde la periferia Paris, purtând numele zeului roman al războiului. (http://equipement.paris.fr/parc-du-champ-de-mars-1807)
*********** Rusia, Austria, Prusia și Marea Britanie au format în 1815 cea de a șaptea coaliție europeană antifranceză, începând din 1792. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/b-t-lia-waterloo)
************ chaise de l`aigle (fr.) = vânătoarea vulturului
************* Denumirea Indiile Occidentale face referire la coloniile britanice din continentul american, a cărui descoperire a fost confundată de Columb cu destinația sa vizată, respectiv India.
************** Bath (eng.) = Baie. Prima mențiune a îmbăierii ca simbol al purificării înaintea ridicării la rangul de cavaler datează din 1128. (http://www.royal.gov.uk/MonarchUK/Honours/OrderoftheBath.aspx)

*************** Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)

Biografia împăratului vietnamez Minh Mang (1792-1841) (AXELROD & PHILLIPS 1995)

<
Ming Mang, împăratul Vietnamului, și-a cîștigat o tristă reputație prin persecutarea misionarilor creștini.
Născut Chi Dam în 24 mai 1792, M. M. era al patrulea fiu al împăratului Gia Lang, dar a fost ales ca succesor din cauza antipatiei sale nedisimulate pentru europeni. El a adoptat numele de M. M. la urcarea pe tron, în 1821.
M. M. a fost un confucianist înflăcărat, fapt care a dominat politica sa mai mult ca orice alt aspect. El credea că toate celelalte religii, inclusiv budismul și taoismul, dar mai ales creștinismul, veneau în contradicție cu principiile de bază ale vieții culturale, politice și teologice vietnameze. După părerea lui, credința non-confucianistă reprezinta o amenințare directă la adresa esenței divine a împăratului și a nevoii de supunere absolută față de împărat.
Disprețul lui M. M. față de străini s-a manifestat mai întîi atunci cînd i-a trimis o scrisoare personală lui Ludovic al XVIII lea al Franței, declarînd în termeni lipsiți de echivoc că nu va îngădui nici un comerț între Franța și Vietnam. De asemenea, nu a fost de acord ca în guvern să fie înființat un oficiu care să se ocupe de afacerile externe, numindu-i pe europeni „barbari” și declarîndu-i nedemni de atenția guvernului său. Din dorința de a-i supraveghea pe misionarii francezi aflați în număr mare în sudul Vietnamului, el i-a chemat în capitala Hue, pretinzînd că avea nevoie de interpreți. M. M. a interzis intrarea tuturor misionarilor în 1825. Suspectîndu-i pe catolici de implicare în revolta condusă de Le Van Khoi în 1833 (lucru confirmat ulterior), M. M. a scos în afara legii propovăduirea creștinismului în țară. El i-a închis pe toți preoții, nu numai pe cei francezi, ci pe toți catolicii. Cîțiva misionari au evadat, dar unul dintre ei, reverendul Francois Gagelin, a fost capturat și adus la Hue înlănțuit ca un animal. Judecat pentru „predicarea religiei lui Isus”, el avea să fie executat prin strangulare în octombrie 1833. În următorii șapte ani, M. a mai omorît zece misionari cu o cruzime asemănătoare.
M. M. a făcut prea puțin pentru îmbunătățirea soartei poporului său. El nu a inițiat nici un program de lucrări publice și nici nu a introdus vreo reformă socială sau agrară. Sprijinul de care se bucura a început să se erodeze pe cînd el continua să-i îndepărteze pe străini, iar în clipa morții, în ianuarie 1841, avea motive întemeiate să se îndoiască de loialitatea propriului popor. Persecutarea creștinilor a reprezentat o cauză directă a invaziei franceze în Vietnam în 1858, ocupația străină prelungindu-se pînă în 1954, cînd francezii au fost învinși la Dien Bien Phu.
>

SURSA
A. Axelrod & C. Phillips, Dictatori și tirani, trad. I. Aramă, ed. Lider, 1995, pp. 332-333/MINH MANG [Chi Dam] (1792-1841).