<
Tibet*. Este localizat în Asia Centrală, în Sud-Vestul Chinei, unde se află cel mai înalt platou, la poalele lanțului muntos Himalaya. De aici izvorăsc cele mai importante fluvii asiatice: Indus**, Brahmaputra***, Mekong****, YangTze***** etc. Climatul este foarte rece, verile fiind scurte și răcoroase. Limba oficială este tibetana******. Populația este de 1.200.000 locuitori, iar suprafața de 1.221.600 kmp. Aici îl întâlnești pe Mingma. Satul său se află la 4.000 m altitudine, pe "acoperișul lumii". La această înălțime, temperatura este foarte scăzută, iar concentrația de oxigen din aer este foarte scăzută. Mingma trăiește într-o vale cu condiții de viață foarte ostile, dar oamenii de aici au găsit modalități de a supraviețui de-a lungul secolelor. Ei cultivă cartofi și cresc yaci, animale foarte rezistente la aceste condiții. Lucrurile de care au nevoie și pe care nu le au în sat, trebuie cumpărate de la mari distanțe. Tatăl Mingmei este cărăuș și se ocupă cu comerțul. Uneori Mingma îl însoțește, dar drumul este foarte dificil.
>
Sursa
C. Bucovală & M. Cândea, Metode de educație modernă pentru mediu, Constanța, 2003, p. 90.
Note M. T.
* Tibetul istoric a fost ocupat de China comunistă în 1950 și cea mai mare parte a devenit în 1965 Regiunea Autonomă Tibet. (freetibet.org - Is Tibet a country?)
** Sind/Ind/Indus = Fluviu de 3200 km, care trece prin nordul Indiei, stăbate Pakistanul de la nord la sud și se varsă în Oceanul Indian. (ro.wikipedia.org)
*** Brahmaputra = Fluviu de 2900 km, care traversează nordul Indiei și se varsă prin Bangladesh. în Oceanul Indian. (www.hotnews.com - 1 martie 2012)
**** Mekong = Fluviu de 4300 km, care traversează Myanmar, Laos, Thailanda, Cambodgia și Vietnam și se varsă în Oceanul Pacific. (www.descopera.ro - 7 martie 2012)
***** Yangtze (Fluviul Albastru) = Fluviu de 6300 km (locul 3 în lume) care traversează China de la vest la est și se varsă în Oceanul Pacific lângă Shanhai. (citesteasta.ro)
****** Limba tibetană face parte din grupul de limbi sino-tibetane, subgrupul tibetano-birmane. Este limbă oficială în Regiunea Autonomă Tibet. (ro.wikipedia.org)
Se afișează postările cu eticheta comerț. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta comerț. Afișați toate postările
joi, 22 februarie 2018
miercuri, 5 aprilie 2017
Problemele economice ale Scoției independente imaginate în 1973 (SINCLAIR 1973)
<
(...) Pentru moment, le-am lăsat* la o parte și am scos documentul menționat de Guthrie, un memorandum voluminos adresat mie de colegul meu Matthews, Ministrul Comerțului. M-a îngrijorat mai ales faptul că în timp ce schema economică pe termen scurt nu arăta prea rău, tendințele și orientările pe termen lung nici pe departe nu se profilau în roz. Din cuprinsul memorandumului reieșeau că și funcționari superiori permanenți din Ministerul Comerțului și Dezvoltării Industriale erau de asemena îngrijorați. Am luat act de o mulțime de dovezi atestînd creșterea îngrijorării cu cu privire nu numai la ritmul în care sporeau dificultățile de echilibrare a balanței plăților, dar și la cel în care firmele noastre mai mari și industriile erau treptat înghițite de societăți străine cu sediul în țara noastră. La prima vedere, părea firesc ca, în situația precară în care se aflau proprietarii scoțieni, să vândă pe bani gheață oricui le-ar face oferte. Nu sînt nici pe departe un naționalist cu vederi înguste și pun preț pe faptul că întreprinderile internaționale au înflorit mult și vor continua să prospere.
Nici o țară nu mai poate să fie vreodată cu desăvîrșire independentă din punct de vedere economic și financiar. Toate profețiile de tip Cassandra (1) și toate îngrijorările de tip De Gaulle** în privința dominației economice străine nu vor avea niciodată efect mare asupra economiei țările din vest, în care banul merge totdeauna într-acolo unde se poate obține cel mai mare beneficiu. Totuși, lăsînd la o parte considerațiile de asemenea soi, am avut sentimentul că fluxul acesta neobișnuit năvălea și inunda mai repede decît ar fi fost firesc; de aceea rugasem pe Matthews și ministerul său să-mi trimită o situație cu analiza tuturor societăților cu capital străin. Și îmi fusee trimis memorandumul de față. Ca economist calificat mi-am îndreptat atenția înainte de toate la statisticile din anexe. Statisticile ușor pot fi făcute să mintă, dar nu chiar atît de ușor precum concluziile trase din ele.
Presupun că înțelesesem asemena lucru, dar cu uimire, ca să nu spun cu groază, am luat aminte cît de justificate erau suspiciunile mele privind numărul copleșitor al industriilor noastre de bază aflate acum în principal sub control sau apartenență americană. Astea veneau să se adauge la interesul transatlantic bine susținut în cea mai mare parte a presei din întreaga noastră țară și la relațiile excelente, de o factură foarte unilaterală, dintre anumite întreprinderi financiare americane și cele două bănci comerciale scoțiene mai importante.
Nu erau o noutate asemenea investiții americane în Scoția și ne fuseseră de un ajutor copleșitor în trecut. Sînt primul să recunosc că fără acest ajutor, fără imboldul pe care ni l-a dat acea enormă afluență de dolari, n-am fi avut niciodată nici tăria și nici puterea să ne folosim de prilejul de a ne cîștiga independența. Dar ajutorul și încrederea acordată nouă ca o zonă de potențială dezvoltare e una, și dolarii, care ne cumpărau cu ridicata acum cînd ajunsesem la sapă de lemn, e cu totul alta.
Am petrecut aproape o oră studiind documentul respectiv, lăsînd concluziile la urmă; și concluziile m-au liniștit oarecum. Cifrele erau alarmante, dar concluziile subliniau împrejurările contextuale și erau în același timp precuate și încurajatoare.
(...)
(1) Aluzie la personajul Cassandra, din mitologia greacă, ale cărei preziceri de viitor nu se adevereau.
>
SURSA
Michael Sinclair***, Pactul dolarului****, trad. C. Popa, ed. Univers / col. Enigma, București, 1974, pp. 87-89.
NOTE M. T.
* Malcolm Mockingham, ministrul de interne al Scoției independente, personajul principal al romanului futurologic, scris la persoana întâi.
** Charles de Gaulle (1890-1970) = General francez. Conducătorul Forțelor Franceze Libere din Marea Britanie (1940-1944), după capitularea Franței în fața Germaniei în iunie 1940. Prim-ministru în 1944-1946 și 1958-1959. Președinte în 1959-1969. În timpul Războiului Rece, a fost promotor al politicii de suveranitate a Franței, în cadrul blocului occidental condus de superputerea nord-americană. (https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/vizita-generalului-de-gaulle-la-bucuresti)
*** Michael Shea (pseudonim literar Sinclair) (1938-2009) = Scot who served as 'spin doctor' to the Queen, „Scotsman”,19 october 2009 (http://www.scotsman.com/news/obituaries/michael-shea-1-779536)
***** „Kirkus Reviews” (https://www.kirkusreviews.com/book-reviews/michael-sinclair/the-dollar-covenant/)
(...) Pentru moment, le-am lăsat* la o parte și am scos documentul menționat de Guthrie, un memorandum voluminos adresat mie de colegul meu Matthews, Ministrul Comerțului. M-a îngrijorat mai ales faptul că în timp ce schema economică pe termen scurt nu arăta prea rău, tendințele și orientările pe termen lung nici pe departe nu se profilau în roz. Din cuprinsul memorandumului reieșeau că și funcționari superiori permanenți din Ministerul Comerțului și Dezvoltării Industriale erau de asemena îngrijorați. Am luat act de o mulțime de dovezi atestînd creșterea îngrijorării cu cu privire nu numai la ritmul în care sporeau dificultățile de echilibrare a balanței plăților, dar și la cel în care firmele noastre mai mari și industriile erau treptat înghițite de societăți străine cu sediul în țara noastră. La prima vedere, părea firesc ca, în situația precară în care se aflau proprietarii scoțieni, să vândă pe bani gheață oricui le-ar face oferte. Nu sînt nici pe departe un naționalist cu vederi înguste și pun preț pe faptul că întreprinderile internaționale au înflorit mult și vor continua să prospere.
Nici o țară nu mai poate să fie vreodată cu desăvîrșire independentă din punct de vedere economic și financiar. Toate profețiile de tip Cassandra (1) și toate îngrijorările de tip De Gaulle** în privința dominației economice străine nu vor avea niciodată efect mare asupra economiei țările din vest, în care banul merge totdeauna într-acolo unde se poate obține cel mai mare beneficiu. Totuși, lăsînd la o parte considerațiile de asemenea soi, am avut sentimentul că fluxul acesta neobișnuit năvălea și inunda mai repede decît ar fi fost firesc; de aceea rugasem pe Matthews și ministerul său să-mi trimită o situație cu analiza tuturor societăților cu capital străin. Și îmi fusee trimis memorandumul de față. Ca economist calificat mi-am îndreptat atenția înainte de toate la statisticile din anexe. Statisticile ușor pot fi făcute să mintă, dar nu chiar atît de ușor precum concluziile trase din ele.
Presupun că înțelesesem asemena lucru, dar cu uimire, ca să nu spun cu groază, am luat aminte cît de justificate erau suspiciunile mele privind numărul copleșitor al industriilor noastre de bază aflate acum în principal sub control sau apartenență americană. Astea veneau să se adauge la interesul transatlantic bine susținut în cea mai mare parte a presei din întreaga noastră țară și la relațiile excelente, de o factură foarte unilaterală, dintre anumite întreprinderi financiare americane și cele două bănci comerciale scoțiene mai importante.
Nu erau o noutate asemenea investiții americane în Scoția și ne fuseseră de un ajutor copleșitor în trecut. Sînt primul să recunosc că fără acest ajutor, fără imboldul pe care ni l-a dat acea enormă afluență de dolari, n-am fi avut niciodată nici tăria și nici puterea să ne folosim de prilejul de a ne cîștiga independența. Dar ajutorul și încrederea acordată nouă ca o zonă de potențială dezvoltare e una, și dolarii, care ne cumpărau cu ridicata acum cînd ajunsesem la sapă de lemn, e cu totul alta.
Am petrecut aproape o oră studiind documentul respectiv, lăsînd concluziile la urmă; și concluziile m-au liniștit oarecum. Cifrele erau alarmante, dar concluziile subliniau împrejurările contextuale și erau în același timp precuate și încurajatoare.
(...)
(1) Aluzie la personajul Cassandra, din mitologia greacă, ale cărei preziceri de viitor nu se adevereau.
>
SURSA
Michael Sinclair***, Pactul dolarului****, trad. C. Popa, ed. Univers / col. Enigma, București, 1974, pp. 87-89.
NOTE M. T.
* Malcolm Mockingham, ministrul de interne al Scoției independente, personajul principal al romanului futurologic, scris la persoana întâi.
** Charles de Gaulle (1890-1970) = General francez. Conducătorul Forțelor Franceze Libere din Marea Britanie (1940-1944), după capitularea Franței în fața Germaniei în iunie 1940. Prim-ministru în 1944-1946 și 1958-1959. Președinte în 1959-1969. În timpul Războiului Rece, a fost promotor al politicii de suveranitate a Franței, în cadrul blocului occidental condus de superputerea nord-americană. (https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/vizita-generalului-de-gaulle-la-bucuresti)
*** Michael Shea (pseudonim literar Sinclair) (1938-2009) = Scot who served as 'spin doctor' to the Queen, „Scotsman”,19 october 2009 (http://www.scotsman.com/news/obituaries/michael-shea-1-779536)
***** „Kirkus Reviews” (https://www.kirkusreviews.com/book-reviews/michael-sinclair/the-dollar-covenant/)
joi, 9 martie 2017
Portul rus Nikolaevsk la Oceanul Pacific în 1863 (VERNE)
<
(...) Celelalte nave aveau destinația Nikolaevsk*, Ohotsk**, Ayan***, principalele porturi din această regiune, sau ieșeau din ele îndreptîndu-se spre larg.
Încă de pe atunci, Nikolaevsk, capitala provinciei Amur, situată aproape la gura marelui fluviu cu acest nume****, era un oraș important, al cărui comerț căpăta din an în an o extindere tot mai mare. El oferea un port foarte bine adăpostit în Strîmtoarea Tartariei, care desparte litoralul de lunga insulă Sahalin*****.
(...)
>
SURSA
Jules Verne, Șarpele de mare******, trad. I. Hobana, ed. Tineretului, București, 1969, p. 107.
NOTE M. T.
* Nikolaevsk = Oraș rus întemeiat în 1850 de Ghenadi Neveslkoi la vărsarea fluviului Amur în Marea Ohotsk, cu ieșire în Oceanul Pacific. Numele său era un omagiu adus țarului domnitor Nicolae I (1825-1855). (https://en.wikisource.org/wiki/1911_Encyclop%C3%A6dia_Britannica/Nikolayevsk_(Siberia))
** Ohotsk = Oraș rus întemeiat în 1647 de Semion Șelkovnikov pe coasta Mării Ohotsk, situat la nord de Nikolaevsk. (Wikipedia)
*** Ayan = Noua bază a Companiei Ruso-Americane începând din 1840, la o distanță de 430 km sud de fosta bază Ohotsk. (Wikipedia)
**** Fluviul Amur constituie granița dintre Rusia și China din 1689. (Wikipedia)
***** Sahalin = Insulă de 72000 kmp care delimitează Marea Ohotsk de Marea Japoniei, situată la nord de Japonia și despărțită de coasta Rusiei prin Strâmtoarea Tătară. Disputată de Rusia și Japonia în secolele XIX și XX. (http://www.karafuto.com/timetab.html)
****** Șarpele de mare-Jules Verne, „Devoratorul de SF”, 5 martie 2013 (http://fansfro.blogspot.ro/2013/03/sarpele-de-mare-jules-verne.html)
(...) Celelalte nave aveau destinația Nikolaevsk*, Ohotsk**, Ayan***, principalele porturi din această regiune, sau ieșeau din ele îndreptîndu-se spre larg.
Încă de pe atunci, Nikolaevsk, capitala provinciei Amur, situată aproape la gura marelui fluviu cu acest nume****, era un oraș important, al cărui comerț căpăta din an în an o extindere tot mai mare. El oferea un port foarte bine adăpostit în Strîmtoarea Tartariei, care desparte litoralul de lunga insulă Sahalin*****.
(...)
>
SURSA
Jules Verne, Șarpele de mare******, trad. I. Hobana, ed. Tineretului, București, 1969, p. 107.
NOTE M. T.
* Nikolaevsk = Oraș rus întemeiat în 1850 de Ghenadi Neveslkoi la vărsarea fluviului Amur în Marea Ohotsk, cu ieșire în Oceanul Pacific. Numele său era un omagiu adus țarului domnitor Nicolae I (1825-1855). (https://en.wikisource.org/wiki/1911_Encyclop%C3%A6dia_Britannica/Nikolayevsk_(Siberia))
** Ohotsk = Oraș rus întemeiat în 1647 de Semion Șelkovnikov pe coasta Mării Ohotsk, situat la nord de Nikolaevsk. (Wikipedia)
*** Ayan = Noua bază a Companiei Ruso-Americane începând din 1840, la o distanță de 430 km sud de fosta bază Ohotsk. (Wikipedia)
**** Fluviul Amur constituie granița dintre Rusia și China din 1689. (Wikipedia)
***** Sahalin = Insulă de 72000 kmp care delimitează Marea Ohotsk de Marea Japoniei, situată la nord de Japonia și despărțită de coasta Rusiei prin Strâmtoarea Tătară. Disputată de Rusia și Japonia în secolele XIX și XX. (http://www.karafuto.com/timetab.html)
****** Șarpele de mare-Jules Verne, „Devoratorul de SF”, 5 martie 2013 (http://fansfro.blogspot.ro/2013/03/sarpele-de-mare-jules-verne.html)
marți, 7 martie 2017
Insulele americane Aleutine în 1863 (VERNE 1901)
<
(...)
Aceste insule, care aparțin astăzi Americii de Nord*, făceau parte în acea epocă din Imperiul rus, care poseda toată imensa provincie Alaska**, din care Aleutinele nu sînt în realitate decât o prelungire naturală. Acest lung șirag, care se întinde pe aproape 10 grade***, numără nu mai puțin de cincizeci și una de mărgele. E divizat în trei grupuri: Aleutinele propriu-zise, Andreanov**** și Lisi. Acolo trăiesc câteva mii de locuitori, strânși pe cele mai importante insule din arhipeleag, care se ocupă cu vânătoarea, cu pescuitul și comerțul cu blănuri.
(...)
>
SURSA
Jules Verne*****, Șarpele de mare, trad. I. Hobana, ed. Tineretului, București, 1969, p. 95.
NOTE M. T.
* Aici SUA.
** Alaska = Peninsulă în NV Americii. Teritoriu rus din 1741 până în 1867, când a fost cumpărată de SUA pentru 7,2 milioane de dolari. Din 1959 a devenit al 49 lea stat al SUA. (http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/alaska-din-partea-rusiei-pentru-statele-unite-cu-drag-2949620/)
*** 10 grade latitudine.
**** Insule descoperite în 1761 de navigatorul rus Andreian Tolstih. (https://rd.springer.com/referenceworkentry/10.1007/978-3-319-24237-8_436)(https://www.britannica.com/place/Andreanof-Islands)
***** Șarpele de mare - Jules Verne, „Devoratorul de SF”, 5 martie 2013 (http://fansfro.blogspot.ro/2013/03/sarpele-de-mare-jules-verne.html)
(...)
Aceste insule, care aparțin astăzi Americii de Nord*, făceau parte în acea epocă din Imperiul rus, care poseda toată imensa provincie Alaska**, din care Aleutinele nu sînt în realitate decât o prelungire naturală. Acest lung șirag, care se întinde pe aproape 10 grade***, numără nu mai puțin de cincizeci și una de mărgele. E divizat în trei grupuri: Aleutinele propriu-zise, Andreanov**** și Lisi. Acolo trăiesc câteva mii de locuitori, strânși pe cele mai importante insule din arhipeleag, care se ocupă cu vânătoarea, cu pescuitul și comerțul cu blănuri.
(...)
>
SURSA
Jules Verne*****, Șarpele de mare, trad. I. Hobana, ed. Tineretului, București, 1969, p. 95.
NOTE M. T.
* Aici SUA.
** Alaska = Peninsulă în NV Americii. Teritoriu rus din 1741 până în 1867, când a fost cumpărată de SUA pentru 7,2 milioane de dolari. Din 1959 a devenit al 49 lea stat al SUA. (http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/alaska-din-partea-rusiei-pentru-statele-unite-cu-drag-2949620/)
*** 10 grade latitudine.
**** Insule descoperite în 1761 de navigatorul rus Andreian Tolstih. (https://rd.springer.com/referenceworkentry/10.1007/978-3-319-24237-8_436)(https://www.britannica.com/place/Andreanof-Islands)
***** Șarpele de mare - Jules Verne, „Devoratorul de SF”, 5 martie 2013 (http://fansfro.blogspot.ro/2013/03/sarpele-de-mare-jules-verne.html)
sâmbătă, 4 martie 2017
Orașul canadian Vancouver în 1863 (VERNE 1901)
<
Insula Vancouver, de pe coasta occidentală a Americii de Nord, lungă de cinci sute de kilometri și lată de o sută treizeci, e cuprinsă între paralelele 48 și 51. Face parte din Columbia engleză*, învecinată cu dominionul Canada**, de care frontiera o desparte la est.
Acum vreo sută de ani, Compania Golfului Hudson*** fondase un post de comerț la capătul de sud-vest al insulei, lîngă vechiul port Cardoba, căruia indienii îi spuneau Camosin. Era o luare în posesie a insulei de către guvernul britanic. Totuși, în 1789, Spania pune mîna pe ea, dar după puțină vreme fu restituită Angliei, printr-un tratat**** semnat de ofițerul spaniol Quadra***** și ofițerul englez Vancouver******, al cărui figurează singur în cartografia modernă.
Satul nu avea să întîrzie să devină oraș, grație descoperirii unor filoane de aur în bazinul Fraser-ului, unul din cursurile de apă ale insulei. Devenit Victoria-City, fu proclamat capitala oficială a Columbiei britanice. Apoi fură întemeiate și alte orașe, ca Nanaimo, la patruzeci de leghe******* depărtare, fără a mai vorbi de micul port San-Juan, care se deschide spre capătul meridional.
În epoca în care se desfășoară acțiunea acestei povestiri, Victoria era departe de a cunoaște dezvoltarea de astăzi. Insula Vancouver nu era încă deservită de calea ferată de nouăzeci și șase de kilometri care leagă capitala de Nanaimo. Abia în anul următor, în 1864, o expediție avea să fie întreprinsă de doctorul Brown din Edinburg, inginerul Leech și Frederic Wymper în interiorul insulei.
(..)
>
SURSA
Jules Verne, Șarpele de mare********, trad. I. Hobana, Ed. Tineretului, București, 1969, pp. 77-78.
NOTE M. T.
* Columbia britanică = Cea mai vestică provincie a Canadei, situată pe coasta Pacificului, între statul federal american Alaska, SUA și provinciile canadiene Teritoriile de Nord-Vest și Alberta. În 1858 teritoriul a fost proclamat colonie a coroanei britanice, iar în 1871 a devenit a șasea provinciei a Confederației Canadei. (https://apps.gov.bc.ca/pub/bcgnws/names/39106.html)
** Canada = Coloniile britanice Ontario, Quebec, New Bruswick și Nova Scotia au fondat în 1867 Confederația Canadei prin British Noth America Act. (http://www.amosnews.ro/arhiva/1-iulie-ziua-nationala-canadei-01-07-2011)
*** Compania Golfului Hudson = Golful Hudson este situat în NE Canadei și are deschidere la Oceanul Arctic. A fost descoperit în 1610 de englezul Henry Hudson. În 1670 a fost fondată Compania Golfului Hudson, care a primit din partea coroanei engleze monopolul comerțului cu blănuri, păstrat până în 1870. (http://www.hbcheritage.ca/hbcheritage/history/overview.asp)
**** Convențiile Nootka au fost semnate la Madrid la 28 octombrie 1790 și 12 februarie 1793. (https://en.wikisource.org/wiki/Nootka_Sound_Convention) (https://en.wikisource.org/wiki/Nootka_Claims_Convention)
***** Juan Quadra (1743 Lima/Peru - 1794 Mexico City/Mexic) = Ofițer naval al coloniei spaniole Viceregatul Noua Spanie (Mexic). (http://www.biographi.ca/en/bio.php?id_nbr=1759)
****** George Vancouver (1757-1798) = Ofițer naval și explorator britanic. (http://www.biographi.ca/en/bio/vancouver_george_4E.html)
******* LÉGHE, leghe, s. f. Unitate de măsură pentru distanțele terestre sau maritime, variind între 4 și 5,5 km. – Din it. lega. sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/leghe)
******** Șarpele de mare - Jules Verne, „Devoratorul SF”, 5 martie 2013 (http://fansfro.blogspot.ro/2013/03/sarpele-de-mare-jules-verne.html)
Insula Vancouver, de pe coasta occidentală a Americii de Nord, lungă de cinci sute de kilometri și lată de o sută treizeci, e cuprinsă între paralelele 48 și 51. Face parte din Columbia engleză*, învecinată cu dominionul Canada**, de care frontiera o desparte la est.
Acum vreo sută de ani, Compania Golfului Hudson*** fondase un post de comerț la capătul de sud-vest al insulei, lîngă vechiul port Cardoba, căruia indienii îi spuneau Camosin. Era o luare în posesie a insulei de către guvernul britanic. Totuși, în 1789, Spania pune mîna pe ea, dar după puțină vreme fu restituită Angliei, printr-un tratat**** semnat de ofițerul spaniol Quadra***** și ofițerul englez Vancouver******, al cărui figurează singur în cartografia modernă.
Satul nu avea să întîrzie să devină oraș, grație descoperirii unor filoane de aur în bazinul Fraser-ului, unul din cursurile de apă ale insulei. Devenit Victoria-City, fu proclamat capitala oficială a Columbiei britanice. Apoi fură întemeiate și alte orașe, ca Nanaimo, la patruzeci de leghe******* depărtare, fără a mai vorbi de micul port San-Juan, care se deschide spre capătul meridional.
În epoca în care se desfășoară acțiunea acestei povestiri, Victoria era departe de a cunoaște dezvoltarea de astăzi. Insula Vancouver nu era încă deservită de calea ferată de nouăzeci și șase de kilometri care leagă capitala de Nanaimo. Abia în anul următor, în 1864, o expediție avea să fie întreprinsă de doctorul Brown din Edinburg, inginerul Leech și Frederic Wymper în interiorul insulei.
(..)
>
SURSA
Jules Verne, Șarpele de mare********, trad. I. Hobana, Ed. Tineretului, București, 1969, pp. 77-78.
NOTE M. T.
* Columbia britanică = Cea mai vestică provincie a Canadei, situată pe coasta Pacificului, între statul federal american Alaska, SUA și provinciile canadiene Teritoriile de Nord-Vest și Alberta. În 1858 teritoriul a fost proclamat colonie a coroanei britanice, iar în 1871 a devenit a șasea provinciei a Confederației Canadei. (https://apps.gov.bc.ca/pub/bcgnws/names/39106.html)
** Canada = Coloniile britanice Ontario, Quebec, New Bruswick și Nova Scotia au fondat în 1867 Confederația Canadei prin British Noth America Act. (http://www.amosnews.ro/arhiva/1-iulie-ziua-nationala-canadei-01-07-2011)
*** Compania Golfului Hudson = Golful Hudson este situat în NE Canadei și are deschidere la Oceanul Arctic. A fost descoperit în 1610 de englezul Henry Hudson. În 1670 a fost fondată Compania Golfului Hudson, care a primit din partea coroanei engleze monopolul comerțului cu blănuri, păstrat până în 1870. (http://www.hbcheritage.ca/hbcheritage/history/overview.asp)
**** Convențiile Nootka au fost semnate la Madrid la 28 octombrie 1790 și 12 februarie 1793. (https://en.wikisource.org/wiki/Nootka_Sound_Convention) (https://en.wikisource.org/wiki/Nootka_Claims_Convention)
***** Juan Quadra (1743 Lima/Peru - 1794 Mexico City/Mexic) = Ofițer naval al coloniei spaniole Viceregatul Noua Spanie (Mexic). (http://www.biographi.ca/en/bio.php?id_nbr=1759)
****** George Vancouver (1757-1798) = Ofițer naval și explorator britanic. (http://www.biographi.ca/en/bio/vancouver_george_4E.html)
******* LÉGHE, leghe, s. f. Unitate de măsură pentru distanțele terestre sau maritime, variind între 4 și 5,5 km. – Din it. lega. sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/leghe)
******** Șarpele de mare - Jules Verne, „Devoratorul SF”, 5 martie 2013 (http://fansfro.blogspot.ro/2013/03/sarpele-de-mare-jules-verne.html)
marți, 12 iulie 2016
Ascensiunea Indiei coloniale britanice versus decăderea Europei (BROMFIELD 1933-7)
<
(...)
Bărbații vorbeau între ei, dar Maharani* nu-și dădea osteneala să-i mai asculte pentru că știau bine ce aveau de făcut, mai bine chiar decît ea. Gîndurile ei evadau acum spre Europa, spre cazinouri, spre marile magazine ale bijutierilor, spre marile dineurile de gală, spre expozițiile organizate spre a ajuta dezvoltarea comerțului, spre marile hoteluri și stațiuni balneare și climaterice. Toată lumea aceasta îi părea cum foarte îndepărtată, mai îndepărtată decît o socotise odinioară, cînd, tînără fiind, sfidase legea vedică** și traversase oceanul cel negru***. Europa o fascinase așa cum un cortegiu strălucitor fascinează un copil. Dar acum era sătulă de toate acestea. De multă vreme înțelese falsitatea acestei lumi, lăcomia, tragicul ei materialism, desperarea cu care se crampona de cea mai infimă speranță, dictatorii**** și degenerescența ei. Soarta îi era pecetluită. În curînd se va autodistruge. Oameni ca lordul Heston o duceau la pieire. Salvarea Europei ar fi fost o sarcină mult mai grea decît contopirea divizatei, a sfîșiatei Indii, într-un tot armonios și mîndru. Europa era însă obosită, în vreme ce Estul se trezea odihnit și înviorat după un lung somn.
Nu! Nu va mai pleca în Europa. Va muri fără să o mai vadă. (..) După moartea ei va lăsa o mulțime de lucruri neterminate, dar urmașii vor găsi fundațiile gata și nu le va rămîne decît să continue construcția.
(...)
>
SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roman al Indiei moderne*****, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972, p. 518.
NOTE M. T.
* Maharani = Termen sanscrit pentru soția maharajahului sau pentru femeia-maharajah.
MAHARAJÁH, maharajahi, s. m. Titlu purtat de prinții indieni suverani (până în 1956); persoană care deținea acest titlu. [Var.: maharadjáh s. m.] – Din fr. maharadjah. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/maharajah)
** Vede = Cele mai vechi texte în limba sanscrită ale religiei hinduse, redactate între anii 1500 î. H. și 1000 î. H. (http://www.ancient.eu/The_Vedas/)
*** Probabil Oceanul Indian.
**** Probabil Mussolini (1922), Hitler (1933) și Stalin (1924).
***** Cristina Teodorescu, 21 februarie 2007 (http://www.bookblog.ro/x-woodisor/vin-ploile/)
(...)
Bărbații vorbeau între ei, dar Maharani* nu-și dădea osteneala să-i mai asculte pentru că știau bine ce aveau de făcut, mai bine chiar decît ea. Gîndurile ei evadau acum spre Europa, spre cazinouri, spre marile magazine ale bijutierilor, spre marile dineurile de gală, spre expozițiile organizate spre a ajuta dezvoltarea comerțului, spre marile hoteluri și stațiuni balneare și climaterice. Toată lumea aceasta îi părea cum foarte îndepărtată, mai îndepărtată decît o socotise odinioară, cînd, tînără fiind, sfidase legea vedică** și traversase oceanul cel negru***. Europa o fascinase așa cum un cortegiu strălucitor fascinează un copil. Dar acum era sătulă de toate acestea. De multă vreme înțelese falsitatea acestei lumi, lăcomia, tragicul ei materialism, desperarea cu care se crampona de cea mai infimă speranță, dictatorii**** și degenerescența ei. Soarta îi era pecetluită. În curînd se va autodistruge. Oameni ca lordul Heston o duceau la pieire. Salvarea Europei ar fi fost o sarcină mult mai grea decît contopirea divizatei, a sfîșiatei Indii, într-un tot armonios și mîndru. Europa era însă obosită, în vreme ce Estul se trezea odihnit și înviorat după un lung somn.
Nu! Nu va mai pleca în Europa. Va muri fără să o mai vadă. (..) După moartea ei va lăsa o mulțime de lucruri neterminate, dar urmașii vor găsi fundațiile gata și nu le va rămîne decît să continue construcția.
(...)
>
SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roman al Indiei moderne*****, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972, p. 518.
NOTE M. T.
* Maharani = Termen sanscrit pentru soția maharajahului sau pentru femeia-maharajah.
MAHARAJÁH, maharajahi, s. m. Titlu purtat de prinții indieni suverani (până în 1956); persoană care deținea acest titlu. [Var.: maharadjáh s. m.] – Din fr. maharadjah. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/maharajah)
** Vede = Cele mai vechi texte în limba sanscrită ale religiei hinduse, redactate între anii 1500 î. H. și 1000 î. H. (http://www.ancient.eu/The_Vedas/)
*** Probabil Oceanul Indian.
**** Probabil Mussolini (1922), Hitler (1933) și Stalin (1924).
***** Cristina Teodorescu, 21 februarie 2007 (http://www.bookblog.ro/x-woodisor/vin-ploile/)
miercuri, 15 iunie 2016
Societatea britanică din India colonială (BROMFIELD 1933-7)
<
(...)
Asemenea oilor, musafirii aceștia căutau puțină liniște și destulă iarbă ca să poată supraviețui. Lumea ideilor, a acțiunilor îi alarma. Îl scîrbea de moarte cînd auzea că această clasă socială, că această lume, rezultat al unui secol de dezvoltare industrială, invenții mecanice, comerț și cămătărie, reprezintă ultima expresie a aspirațiilor și împlinirilor umane. Uneori era ispitit să atribuie vlăguirea și decadența lumii occidentale acestei clase de mijloc. meschină. josnică, sentimentală, naționalistă și, mai ales, confuză.
Colonia această măruntă, adunată în grădina colbuită, neîngrijită a lui Mrs. Simon, dar în același timp izolată în mijlocul imensității nepăsătoare și zdrobitoare a Orientului, îi părea mai dezgustătoare decît o cultură de microbi, pusă deoparte pentru a fi examinată la microscop. (...)
Pe peluza soților Simon găsi exact lumea pe care se așteptase să o găsească. Nu se afla nici un indian în mijlocul acestor invitați, grupați în jurul meselor ori sub chioșcul acoperit cu plante agățătoare. Lumea aceasta putea fi găsită la orice reuniune mondenă, de același calibru, din Anglia sau America. Numai că aici, pe fundalul acesta oriental, trăsăturile ei individuale sau colective păreau exagerate pînă dincolo de limitele fanteziei. Vocile erau mai țipătoare, mai ascuțite, snobismul împins pînă la extrem, iar accentul cockney* și din Middle West**, amestecat cu ceea ce se credea a fi un accent oxonian***, la care se adăugau expresiile siropoase ale gazdelor, făceau ca limbajul acesta să fie uneori de neînțeles pentru Ransome. Neobișnuit să frecventeze această societate, era incapabil să-și însușească subtilitățile expresiile ei verbale. Aici, în această lume izolată și ermetică, lipsită de duci și ducese, de bancheri milionari și de prim-miniștri, precum și de președinți ai camerelor de comerț, fiecare individ își umfla propria importanță, străduindu-se să umple golul lăsat de acești giganți stăpîni ai societății.
(...)
>
SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roman al Indiei moderne, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972, pp. 92-93.
NOTE M. T.
* cockney = Argou cu accent specific folosit de muncitorii din estul Londrei. (http://public.oed.com/aspects-of-english/english-in-use/cockney/)
** Middle West / Midwestern United States / American Midwest / Midwest = Una din cele 4 regiuni geografice definite de Oficiul de recensământ al SUA, incluzând 12 state din zona nord-centrală: Illinois, Indiana, Iowa, Kansas, Michigan, Minnesota, Missouri, Nebraska, North Dakota, Ohio, South Dakota și Wisconsin. (http://www2.census.gov/geo/pdfs/maps-data/maps/reference/us_regdiv.pdf)
*** oxonian = Accent al absolvenților Universității Oxford din Anglia, înființată în secolul XI. (https://www.ox.ac.uk/about/organisation/history?wssl=1) Oxonia reprezintă latinizarea numelui englez al localității Oxford. (http://www.oxforddictionaries.com/definition/english/oxonian)
(...)
Asemenea oilor, musafirii aceștia căutau puțină liniște și destulă iarbă ca să poată supraviețui. Lumea ideilor, a acțiunilor îi alarma. Îl scîrbea de moarte cînd auzea că această clasă socială, că această lume, rezultat al unui secol de dezvoltare industrială, invenții mecanice, comerț și cămătărie, reprezintă ultima expresie a aspirațiilor și împlinirilor umane. Uneori era ispitit să atribuie vlăguirea și decadența lumii occidentale acestei clase de mijloc. meschină. josnică, sentimentală, naționalistă și, mai ales, confuză.
Colonia această măruntă, adunată în grădina colbuită, neîngrijită a lui Mrs. Simon, dar în același timp izolată în mijlocul imensității nepăsătoare și zdrobitoare a Orientului, îi părea mai dezgustătoare decît o cultură de microbi, pusă deoparte pentru a fi examinată la microscop. (...)
Pe peluza soților Simon găsi exact lumea pe care se așteptase să o găsească. Nu se afla nici un indian în mijlocul acestor invitați, grupați în jurul meselor ori sub chioșcul acoperit cu plante agățătoare. Lumea aceasta putea fi găsită la orice reuniune mondenă, de același calibru, din Anglia sau America. Numai că aici, pe fundalul acesta oriental, trăsăturile ei individuale sau colective păreau exagerate pînă dincolo de limitele fanteziei. Vocile erau mai țipătoare, mai ascuțite, snobismul împins pînă la extrem, iar accentul cockney* și din Middle West**, amestecat cu ceea ce se credea a fi un accent oxonian***, la care se adăugau expresiile siropoase ale gazdelor, făceau ca limbajul acesta să fie uneori de neînțeles pentru Ransome. Neobișnuit să frecventeze această societate, era incapabil să-și însușească subtilitățile expresiile ei verbale. Aici, în această lume izolată și ermetică, lipsită de duci și ducese, de bancheri milionari și de prim-miniștri, precum și de președinți ai camerelor de comerț, fiecare individ își umfla propria importanță, străduindu-se să umple golul lăsat de acești giganți stăpîni ai societății.
(...)
>
SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roman al Indiei moderne, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972, pp. 92-93.
NOTE M. T.
* cockney = Argou cu accent specific folosit de muncitorii din estul Londrei. (http://public.oed.com/aspects-of-english/english-in-use/cockney/)
** Middle West / Midwestern United States / American Midwest / Midwest = Una din cele 4 regiuni geografice definite de Oficiul de recensământ al SUA, incluzând 12 state din zona nord-centrală: Illinois, Indiana, Iowa, Kansas, Michigan, Minnesota, Missouri, Nebraska, North Dakota, Ohio, South Dakota și Wisconsin. (http://www2.census.gov/geo/pdfs/maps-data/maps/reference/us_regdiv.pdf)
*** oxonian = Accent al absolvenților Universității Oxford din Anglia, înființată în secolul XI. (https://www.ox.ac.uk/about/organisation/history?wssl=1) Oxonia reprezintă latinizarea numelui englez al localității Oxford. (http://www.oxforddictionaries.com/definition/english/oxonian)
sâmbătă, 5 decembrie 2015
Problema balanței comerțului alimentar al Marii Britanii în timpul marii crize economice mondiale din 1929-1933 (GALSWORTHY 1933)
<
(...) Sir Lawrence observă alături un exemplar din ”Ghidul Politicianului Britanic” și începu să parcurgă alene cifrele importurilor realizate de Marea Britanie. Găsi la cartofi: consumul șaizeci și șase de milioane de cinci sute de tone, producție opt milioane opt sute șaptezeci și patru de mii de tone. Mai deunăzi citise un articol al cuiva care scria că se importă anual slănină în valoare de patruzeci de milioane de lire sterline. Luînd o foaie de hîrtie, Sir Lawrence însemnă: Prohibiția importului și protecția mărfurilor alimentare ce pot fi produse în interior*. Importuri anuale: carne de porc, 40.000.000 lire sterline, păsări, aproximativ 12.000.000, cartofi - Dumnezeu știe cît or mai fi costînd. Și toată carnea de porc, toate ouăle și jumătate din cantitatea de cartofi ar putea fi produse în țară. De ce să nu facem un plan pe cinci ani? Ar trebui diminuat, prin prohibiție, importul de carne de porc și de ouă cu o cincime în fiecare an, iar importul de cartofi cu o zecime anual, sporindu-se treptat producția internă, menită să le înlocuiască. La sfîrșitul a cinci ani, carnea de porc și ouăle și jumătate din cantitatea de cartofi ar proveni din producția internă. Am economisi în acest fel optzeci de milioane din investițiile pentru import, ceea ce, practic, ar echilibra balanța comerțului nostru.
Luînd o altă foaie de hîrtie, scrise:
Către redactorul șef al ziarului The Times
Domnule,
Un plan simplu de echilibrare a balanței noastre comerciale ar merita, cred, atenția celor interesați să ajungă la țintă fără ocolișuri. În investițiile noastre destinate importului sînt prevăzute trei articole alimentare pentru care se cheltuiește anual circa... lire, și care ar putea fi produse în țara noastră, fără să ridicăm simțitor prețul de cost al traiului, m-a ș încumeta să afirm, dacă de la bun început luăm elementara precauție de a spînzura un speculant. Aceste trei articole sînt: carnea de porc, păsările, cartofii. Nu ar fi necesar să se pună impozite, pentru că tot ce s-ar cere a fi...
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherrell**, trad. A. Ralian, vol. II (Dincolo de rîu), ed. Miron, 1992, pp. 172-173.
NOTĂ M. T.
* Tarifele protecționiste aplicate în 1932 au permis revigorarea industriei și agriculturii Marii Britanii. (http://documents.tips/documents/anglia-in-perioada-interbelica.html)
** ed. Miron - Clasici vechi și noi - Iubirile lui Dinny Cherrell 2 vol (http://www.miron.ro/anticariat/clasici-vechi-si-noi/iubirile-lui-dinny-cherrell-2-vol)
(...) Sir Lawrence observă alături un exemplar din ”Ghidul Politicianului Britanic” și începu să parcurgă alene cifrele importurilor realizate de Marea Britanie. Găsi la cartofi: consumul șaizeci și șase de milioane de cinci sute de tone, producție opt milioane opt sute șaptezeci și patru de mii de tone. Mai deunăzi citise un articol al cuiva care scria că se importă anual slănină în valoare de patruzeci de milioane de lire sterline. Luînd o foaie de hîrtie, Sir Lawrence însemnă: Prohibiția importului și protecția mărfurilor alimentare ce pot fi produse în interior*. Importuri anuale: carne de porc, 40.000.000 lire sterline, păsări, aproximativ 12.000.000, cartofi - Dumnezeu știe cît or mai fi costînd. Și toată carnea de porc, toate ouăle și jumătate din cantitatea de cartofi ar putea fi produse în țară. De ce să nu facem un plan pe cinci ani? Ar trebui diminuat, prin prohibiție, importul de carne de porc și de ouă cu o cincime în fiecare an, iar importul de cartofi cu o zecime anual, sporindu-se treptat producția internă, menită să le înlocuiască. La sfîrșitul a cinci ani, carnea de porc și ouăle și jumătate din cantitatea de cartofi ar proveni din producția internă. Am economisi în acest fel optzeci de milioane din investițiile pentru import, ceea ce, practic, ar echilibra balanța comerțului nostru.
Luînd o altă foaie de hîrtie, scrise:
Către redactorul șef al ziarului The Times
Domnule,
Un plan simplu de echilibrare a balanței noastre comerciale ar merita, cred, atenția celor interesați să ajungă la țintă fără ocolișuri. În investițiile noastre destinate importului sînt prevăzute trei articole alimentare pentru care se cheltuiește anual circa... lire, și care ar putea fi produse în țara noastră, fără să ridicăm simțitor prețul de cost al traiului, m-a ș încumeta să afirm, dacă de la bun început luăm elementara precauție de a spînzura un speculant. Aceste trei articole sînt: carnea de porc, păsările, cartofii. Nu ar fi necesar să se pună impozite, pentru că tot ce s-ar cere a fi...
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherrell**, trad. A. Ralian, vol. II (Dincolo de rîu), ed. Miron, 1992, pp. 172-173.
NOTĂ M. T.
* Tarifele protecționiste aplicate în 1932 au permis revigorarea industriei și agriculturii Marii Britanii. (http://documents.tips/documents/anglia-in-perioada-interbelica.html)
** ed. Miron - Clasici vechi și noi - Iubirile lui Dinny Cherrell 2 vol (http://www.miron.ro/anticariat/clasici-vechi-si-noi/iubirile-lui-dinny-cherrell-2-vol)
sâmbătă, 28 noiembrie 2015
Cauzele marii crize economice mondiale din 1929-1933 în Anglia (GALSWORTHY 1933)
<
- (...) Cu ce te-ai ocupat în Ceylon*?
- Am condus o plantație de ceai. Dar s-au pus pe economii, au contopit trei plantații, așa că n-a mai fost nevoie de mine. Credeți că va avea loc vreo ameliorare a situației, domnule? Nu mă pricep la problemele economice.
- Nimeni nu se pricepe. Există zeci de cauze ale prezentei stări de lucruri, și lumea încearcă întotdeauna să le reducă la una singură. Să luăm de pildă Anglia: se poate vorbi de prăbușirea comerțului cu Rusia, de independența relativă a țărilor europene, de îngustarea simțitoare a comerțului cu India și China, de creșterea necesităților vieții interne de la război** încoace; apoi sporirea cheltuielilor naționale de la două sute de milioane la opt sute de milioane, ceea ce înseamnă un minus de aproape șase sute de milioane în posibilitățile de plată a mîinii de lucru. Cînd se afirmă că supraproducția ar fi cauza stării actuale, de bună seama că aceasta nu se aplică în cazul nostru. De mult n-am mai avut noi o producție atît de redusă ca acum. Și pe urmă e dumpingul***, și șocant de proasta organizare, și deficienta desfacere a puținelor bunuri alimentare pe care le producem. Și mai e deprinderea noastră de a gîndi că ”toate se aranjează peste noapte”, și atitudinea noastră de copil răsfățat. Mă rog, astea sînt cauze specifice Angliei, deși necesitățile de viață foarte ridicate și atitudinea de copil răsfățat sînt proprii și Americii.
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherrell****, trad. A. Ralian, vol. II (Dincolo de rîu), ed. Miron, 1992, p. 126.
NOTE M. T.
* Insula Ceylon, situată lângă vârful peninsulei India, a fost colonie britanică în perioada 1795-1948, iar în 1972 și-a schimbat numele în Sri Lanka. (http://www.amosnews.ro/arhiva/4-februarie-ziua-nationala-statului-sri-lanka-04-02-2011)
** Primul Război Mondial (1914-1918)
*** DUMPING, dumpinguri, s. n. Vânzare a mărfurilor pe piața externă la prețuri mai scăzute decât acelea de pe piața internă și mondială, practicată de unele țări în scopul înlăturării concurenților și al acaparării piețelor externe. [Pr.: dámping] – Din engl. dumping. Sursa: DEX '09 (2009)
**** ed. Miron - Clasici vechi și noi - Iubirile lui Dinny Cherrell 2 vol (http://www.miron.ro/anticariat/clasici-vechi-si-noi/iubirile-lui-dinny-cherrell-2-vol)
- (...) Cu ce te-ai ocupat în Ceylon*?
- Am condus o plantație de ceai. Dar s-au pus pe economii, au contopit trei plantații, așa că n-a mai fost nevoie de mine. Credeți că va avea loc vreo ameliorare a situației, domnule? Nu mă pricep la problemele economice.
- Nimeni nu se pricepe. Există zeci de cauze ale prezentei stări de lucruri, și lumea încearcă întotdeauna să le reducă la una singură. Să luăm de pildă Anglia: se poate vorbi de prăbușirea comerțului cu Rusia, de independența relativă a țărilor europene, de îngustarea simțitoare a comerțului cu India și China, de creșterea necesităților vieții interne de la război** încoace; apoi sporirea cheltuielilor naționale de la două sute de milioane la opt sute de milioane, ceea ce înseamnă un minus de aproape șase sute de milioane în posibilitățile de plată a mîinii de lucru. Cînd se afirmă că supraproducția ar fi cauza stării actuale, de bună seama că aceasta nu se aplică în cazul nostru. De mult n-am mai avut noi o producție atît de redusă ca acum. Și pe urmă e dumpingul***, și șocant de proasta organizare, și deficienta desfacere a puținelor bunuri alimentare pe care le producem. Și mai e deprinderea noastră de a gîndi că ”toate se aranjează peste noapte”, și atitudinea noastră de copil răsfățat. Mă rog, astea sînt cauze specifice Angliei, deși necesitățile de viață foarte ridicate și atitudinea de copil răsfățat sînt proprii și Americii.
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherrell****, trad. A. Ralian, vol. II (Dincolo de rîu), ed. Miron, 1992, p. 126.
NOTE M. T.
* Insula Ceylon, situată lângă vârful peninsulei India, a fost colonie britanică în perioada 1795-1948, iar în 1972 și-a schimbat numele în Sri Lanka. (http://www.amosnews.ro/arhiva/4-februarie-ziua-nationala-statului-sri-lanka-04-02-2011)
** Primul Război Mondial (1914-1918)
*** DUMPING, dumpinguri, s. n. Vânzare a mărfurilor pe piața externă la prețuri mai scăzute decât acelea de pe piața internă și mondială, practicată de unele țări în scopul înlăturării concurenților și al acaparării piețelor externe. [Pr.: dámping] – Din engl. dumping. Sursa: DEX '09 (2009)
**** ed. Miron - Clasici vechi și noi - Iubirile lui Dinny Cherrell 2 vol (http://www.miron.ro/anticariat/clasici-vechi-si-noi/iubirile-lui-dinny-cherrell-2-vol)
luni, 21 septembrie 2015
„Oameni valoroși” în societatea britanică la începutul secolului XX (GALSWORTHY 1931)
<
(...)
Își amintea cuvintele lui Sir Lawrence: „Au existat asemenea oameni, draga mea!... Oameni foarte valoroși!” Tocmai terminase de citit memoriile unui om care, în tot cursul războiului, nu gîndise decît în mișcări și cifre și, după un oftat preliminar, renunțase să se mai gîndească la suferințele care se ascundeau în spatele mișcărilor și cifrelor: nu se gîndise niciodată la latura umană, și Dinny era convinsă că, chiar dacă s-ar fi gîndit, n-ar fi putut nicicînd să și-o reprezinte. Oameni valoroși! Îl auzise pe Hubert vorbind, cu o mină disprețuitoare, despre „strategii din fotolii”, care agreaseră războiul, ațîțați de interesul de a combina mișcări și cifre, de a cunoaște cutare sau cutare lucru înaintea oricui altcuiva, și de importanța pe care și-o puteau da datorită acestor chestiuni. Oameni valoroși! Își amintea de un pasaj dintr-o altă carte pe care o citise de curînd, în legătură cu oamenii care dirijau ceea se numește „progresul”, tolăniți în birouri de bancă, în birouri de comerț, în departamente guvernamentale, combinînd mișcări și cifre, nepreocupați de carne și de sînge, cu excepția cărnii și sîngelui care le aparțineau; oameni care întreprindeau o acțiune sau alta, doar schițîndu-le pe foi de hîrtie, și comandînd unuia sau altuia: „Fă asta, și bagă de seamă s-o faci cum trebuie!” Oameni cu jobene de mătase sau cu pantaloni de golf, care conduceau mecanismul antreprizelor de la tropice, al extracțiilor de minereuri, marilor magazine, construcțiilor de căi ferate, concesiunilor de ici, de colo și de pretutindeni. Oameni valoroși! Indivizi joviali, sănătoși, bine hrăniți, neînduplecați, cu ochi glaciali. Mereu invitați la dineuri, mereu bine informați, nesinchisindu-se de prețul simțămintelor omenești și al vieții omenești. ”Și totuși, își spuse, Dinny, probabil că sînt valoroși, căci cum altfel cum am avea cauciuc sau cărbune, ori perle, ori căi ferate, ori schimburi de mărfuri, ori războaie pe care să le cîștigăm!” Se gîndea la Hallorsen; el cel puțin muncea și suferea pentru ideile lui, își ducea singur la îndeplinire misiunea; nu ședea acasă, știind tot, mîncînd jambon, vînînd iepuri și comandînd mișcările altora.
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A Ralian, vol. I, ed. Miron, 1992, p. 74.
(...)
Își amintea cuvintele lui Sir Lawrence: „Au existat asemenea oameni, draga mea!... Oameni foarte valoroși!” Tocmai terminase de citit memoriile unui om care, în tot cursul războiului, nu gîndise decît în mișcări și cifre și, după un oftat preliminar, renunțase să se mai gîndească la suferințele care se ascundeau în spatele mișcărilor și cifrelor: nu se gîndise niciodată la latura umană, și Dinny era convinsă că, chiar dacă s-ar fi gîndit, n-ar fi putut nicicînd să și-o reprezinte. Oameni valoroși! Îl auzise pe Hubert vorbind, cu o mină disprețuitoare, despre „strategii din fotolii”, care agreaseră războiul, ațîțați de interesul de a combina mișcări și cifre, de a cunoaște cutare sau cutare lucru înaintea oricui altcuiva, și de importanța pe care și-o puteau da datorită acestor chestiuni. Oameni valoroși! Își amintea de un pasaj dintr-o altă carte pe care o citise de curînd, în legătură cu oamenii care dirijau ceea se numește „progresul”, tolăniți în birouri de bancă, în birouri de comerț, în departamente guvernamentale, combinînd mișcări și cifre, nepreocupați de carne și de sînge, cu excepția cărnii și sîngelui care le aparțineau; oameni care întreprindeau o acțiune sau alta, doar schițîndu-le pe foi de hîrtie, și comandînd unuia sau altuia: „Fă asta, și bagă de seamă s-o faci cum trebuie!” Oameni cu jobene de mătase sau cu pantaloni de golf, care conduceau mecanismul antreprizelor de la tropice, al extracțiilor de minereuri, marilor magazine, construcțiilor de căi ferate, concesiunilor de ici, de colo și de pretutindeni. Oameni valoroși! Indivizi joviali, sănătoși, bine hrăniți, neînduplecați, cu ochi glaciali. Mereu invitați la dineuri, mereu bine informați, nesinchisindu-se de prețul simțămintelor omenești și al vieții omenești. ”Și totuși, își spuse, Dinny, probabil că sînt valoroși, căci cum altfel cum am avea cauciuc sau cărbune, ori perle, ori căi ferate, ori schimburi de mărfuri, ori războaie pe care să le cîștigăm!” Se gîndea la Hallorsen; el cel puțin muncea și suferea pentru ideile lui, își ducea singur la îndeplinire misiunea; nu ședea acasă, știind tot, mîncînd jambon, vînînd iepuri și comandînd mișcările altora.
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A Ralian, vol. I, ed. Miron, 1992, p. 74.
marți, 17 februarie 2015
„Comuna Crucea, județul Constanța” (GROSU & GHEORGHE & MIU 2015)
Ion Grosu & Mirabela Gheorghe & Petrică Miu, Comuna Crucea, județul Constanța. Schiță monografică, Ex Ponto, Constanța, 2015, 234 p.
5 Valentin Ciorbea - Cuvânt înainte
9 1.Poziționare geografică. Elemente de cadru natural
I.1.Poziționare geografică
I.2.Elemente de relief
I.3.Flora și fauna
I.4.Regim hidrologic
I.5.Clima
I.1.Poziționare geografică
I.2.Elemente de relief
I.3.Flora și fauna
I.4.Regim hidrologic
I.5.Clima
25 2.Istoria
II.1.Zona în context istoric din antichitate până în epoca modernă
II.2.Așezări pe hărți medievale și moderne
II.1.Zona în context istoric din antichitate până în epoca modernă
II.2.Așezări pe hărți medievale și moderne
65 3.Evoluția demografică
99 4.Aspecte economice
IV.1.Agricultura
IV.2.Creșterea animalelor
IV.3.Forța de muncă
IV.4.Activitatea industrială și comercială
IV.5.Transporturi
IV.6.Turismul
IV.1.Agricultura
IV.2.Creșterea animalelor
IV.3.Forța de muncă
IV.4.Activitatea industrială și comercială
IV.5.Transporturi
IV.6.Turismul
135 5.Viața social politică
V.1.Administrație
V.1.1.Organizarea administrativ teritorială a comunei Crucea în contextul organizării administrativ-teritoriale a României și a județului Constanța
V.1.2.Administrația publică
V.1.3.Utilități publice
a)Alimentarea cu apă potabilă
b)Alimentarea cu energie electrică
V.1.4.Infrastructura de sănătate și asistență socială
V.2.Învățământ
V.3.Culte
V.4.Cultură și sport
V.1.Administrație
V.1.1.Organizarea administrativ teritorială a comunei Crucea în contextul organizării administrativ-teritoriale a României și a județului Constanța
V.1.2.Administrația publică
V.1.3.Utilități publice
a)Alimentarea cu apă potabilă
b)Alimentarea cu energie electrică
V.1.4.Infrastructura de sănătate și asistență socială
V.2.Învățământ
V.3.Culte
V.4.Cultură și sport
195 Anexe
231 Bibliografie (46 tipărituri și 26 adrese web)
coperta IV: Încercarea de a schița trecutul istoric al comunei Crucea și de a-i descifra coordonatele și principalele elemente componente cere - înainte de toate - pentru oricare loc și pentru oricare timp, analiza a cât mai multor evenimente și fapte concrete, cât mai semnificative, care să poată ajuta istoricul la rânduirea selectivă a unui material vast.
Nu stă în intenția noastră să prezentăm în lucrarea de față tabloul complet al istoricului localității. Ne-am îndreptat atenția, nu întâmplător, asupra evenimentelor din secolul XX, privindu-le ca o moștenire a perioadelor anterioare, cu consecințe pozitive pentru evoluția istorico-economică, socială, politică și culturală a acestei comune, așezată în zona centrală a Dobrogei. Dorința autorilor a fost de a îmbunătăți zestrea istorică a vechii provincii românești.
În preajma sărbătoririi a 100 de ani de la intrarea României în primul război mondial, lucrarea reprezintă și un semn de prețuire a generațiilor actuale pentru lupta și jertfa celor de la Crucea, în marile confruntări desfășurate în războiul pentru întregirea neamului.
Volumul cuprinde documente de arhivă și mărturii publicate în paginile unor periodice și lucrări științifice cu profil geografic și istoric despre localitățile comunei Crucea. Am încercat să prezentăm documentele reprezentative existente în arhivă, care vorbesc despre evoluția și schimbările pe care le-a suferit de-a lungul timpului comuna, conviețuirea pașnică a oamenilor locului (români, turci și tătari), lupta lor comună comună pentru dezvoltarea și apărarea bunurilor în perioada războaielor mondiale. Ne exprimăm considerația pentru reprezentanții Consiliului Local Crucea și pentru interesul pe care aceștia îl manifestă față de istoria locală.
joi, 25 decembrie 2014
Jurnalist independent versus politica economica liberala in România interbelica (PETRESCU 1933)
<
(...)
Dealtfel si tata si Nae Gheorghidiu erau din ce in ce mai nelinistiti si mai preocupati de soarta colaborarii cu Ladima... El scria gazeta ca si cind ar fi fost a lui si nici nu concepea macar ca ar putea sa scrie altfel... Negresit, aceasta aducea cetitori, dar contrazicea prea mult intentiile proprietarilor... Din ce in ce mai mult Veacul un organ dusmanos industriei si comertului, ceea ce in nici un mod nu se potrivea gindurilor tatei, sau lui Nae Gheorghidiu... Intr-o zi acesta ne-a aratat enervat un anunt ironic in pagina intiia a Veacului, pe doua coloane, in chenar, cu litere: ``Fabricile de gheata cer sprijinul statului. Gerul excesiv face inutila gheata artificiala, naruind astfel o industrie atit de necesara atit de necesara apararii nationale. Se cere ca statul sa ia asupra sa, cel putin in timpul iernii, cumpararea intregii productii de gheata, altfel fabricii vor fi nevoite sa inchida, lasind pe drumuri pe lucratori.``
Pe urma, iesirile impotriva industriei ``parazitare`` au devenit tot mai numeroase... La inceput, lui Nae Gheorghidiu ii era teama ca aceasta campanie impotriva industriei nationale sa nu supere pe seful partidului... Ionel Bratianu era insa atit de preocupat de problema regentei si a mentinerii ``actului de la 4 ianuarie`` (1), incit tolera orice divergenta, pe orice chestie, era gata sa trateze cu orice partid, subventiona chiar gazete care atacau pe liberali, cerind numai convenabila pe aceasta ``chestie inchisa``... Mai cu seama in zilele acestea, ale procesului Manoilescu (2), ingaduia orice, devenise impaciuitor, parasind cu totul faimosul sectarism, numai in schimbul admiterii ``actului``. L-am vazut in ziua proclamarii la Camera; albise, obrajii i se micsorasera si se adincisera mult, parul dat peste cap era ca o chica de poet carunt, ciocul era de asemenea schimbat. Nu l-as mai fi recunoscut pe strada. Si asta numai in citeva luni de zile.
La inceput ii fusese teama ca, suparat din pricina remanierii, Gheorghidiu sa nu se adaoge cumva la numarul acelora, care politicieni incercati si abili, stiau ce inseamna ``o chestie``, si refuzau sa recunoasca ``de drept`` ``actul de la 4 ianuarie``, caci de fapt il recunosteau mai toti. Ii era teama ca Veacul ar fi putut sa aiba o atitudine mai echivoca... Cum, dimpotriva, gazeta parea sa fie anticarlista, caci se facea, vag de tot, e drept, ecoul stirilor defavorabile printului exilat, cu doua sau trei zile inainte de serbarea donatiei Muzeului Simu (1), cu o saptamina deci inainte de moarte, Ionel Bratianu (2) i-a telefonat pe la 2 dupa-amiaza lui Gheorghidiu, care a primit vestea naucit de uimire si de fericire, ca vrea sa-l viziteze, daca e acasa... Cind a sosit, a fost primit de la portita de fier de Gheorghidiu, iar dupa ce a luat loc in biroul cu usile-oglinzi, impartite in careuri, si cu muchii de aur, linistit ca un stapin acasa la el, a spus ca tine sa-i aduca personal cordonul Coroanei Romaniei (pe care, dupa traditia liberala a remanierilor, i-l daduse drept consolare) si se scuza ca nu avusese timp, din cauza imprejurarilor (moartea regelui (3), aranjarea practica a regentei etc) sa i-l inmineze... E de prisos sa spun ce sperante - impotriva evidentei - a legat Gheorghidiu de acest ``gest`` al lui Ionel Bratianu. A crezut ca s-a intors iar roata norocului politic. Venirea peste o saptamina abia la sefie a lui Vintila Bratianu (1) marele pontif al industriei nationale, l-a facut sa inghete de teama vreunei imprudente. E usor de inteles ca a avut aproape o sincopa cind a cetit chiar in ziua aceea, in Veacul, un articol indirjit impotriva industriei si a bancilor ``parazitare``. Prabusirea Bancii Elino-Romane (2) de la Galati, ca si prabusirea in aceeasi saptamina a altor banci, iesene, se dovedisera ungrav simptom de maladie financiara. La rindul lor, bancile bucurestene incepusera sa avizeze la masuri de salvare. Fiecare din ele avea imobilizate, in polite dubioase, sume mari de foarte multe milioane, imprumutate dealtfel prietenilor politici, pe polite de complezenta, bani dati cu intentia de a nu mai fi achitati vreodata si care nu erau in realitate decit plata unor servicii pe care acestia le faceau cind erau la putere, bancilor si industriilor lor. Acum acestea incercau sa treaca statului, rind pe rind, aceste ``portofolii dubioase`` (2).
Nae Gheorghidiu a telefonat indata dupa aparitia ziarului tatalui meu, sa vie neintirziat la el.
I-a cerut sa-i spuie limpede lui Ladima ca Veacul nu numai ca nu poate lua atitudine impotriva comertului si industriei romanesti, dar ca intelege sa le sprijine calduros in orice imprejurare... Să-i spuie că orice atac în această privință, cu tot regretul, va însemna o încetare de colaborare. Îl ruga însă pe tata să facă tot posibilul să-l convingă pe Ladima să accepte punctul acesta de direcție căci n-ar fi vrut deloc ca el să plece. Cînd s-a spus aceasta, directorul Veacului a scris o scrisoare de demisie fără să spună o vorbă... Tata a rupt-o și l-a invitat seara după masă la noi. N-a venit.
(1) Prin actul de la 4 ianuarie 1926, Parlamentul a votat îndepărtarea prințului Carol de Hohenzollern de la succcesiune și recunoașterea fiului său, Mihai, ca principe moștenitor. Partidul liberal nutrea speranța ca prin acest politic să-și consolideze poziția (n .ed.).
(2) Mihai Manoilescu (1891-1950), economist, om politic, subsecretar de stat (Finanțe) în guvernul generalului Averescu (30 martie 1926- 3 iunie 1927) și ministru de externe în guvernul profascist Gigurtu (1940). La întoarcerea de la Paris, în noaptea de 23 spre 24 octombrie 1927, a fost arestat, autoritățile descoperind asupra 4 scrisori ale prințului Carol către Ion I.C. Brătianu (atunci prim-ministru), Iuliu Maniu, N. Iorga și Averescu, prin care acesta își exprima dorința de a reveni în țară. Guvernul a hotărît ca Mihai Manoilescu să fie deferit imediat Curții Marțiale. În favoarea acuzatului, la proces, s-au pronunțat Averescu, Iorga, Iuliu Maniu și I. Mihalache. Completul de judecată, dominat de ofițeri procarliști, la 14 noiembrie 1927 a decis achitarea lui Manoilescu, fapt interpretat ca un insucces al guvernului liberal (n. ed.).
(1) Colecționarul șți fondatorul Muzeului Simu, Anastasie Simu (1854-1935) a făcut donația într-un cadrul oficial la 17 noiembrie 1927. Au participat reprezentanți din partea guvernului, numeroși oameni de artă și scriitori.
(2) Ion I. C. Brătianu a decedat la 27 noiemebrie 1927 (n. ed.).
(3) Regele Ferdinand I a murit la 20 iulie 1927 (n. ed.).
(1) Vintilă I. C. Brătianu (1867-1930) preia conducerea guvernului de la 24 noiembrie 1927- 9 noiembrie 1928 (n. ed.).
(2) Crahul Băncii Eleno-Române a avut loc în octombrie 1927, cotidianele comentînd pe larg fraudele și procesul principalilor delapidatori (n. ed.).
(3) Articolul din Veacul e într-adevăr de o violență surprinzătoare de la tiltu: Portofilii putrede și suflete descompuse (...)
(...)
>
SURSA
Camil Petrescu, Patul lui Procust, ed. Minerva / seria Patrimoniu, Bucuresti, 1983, p. 178-183..
(...)
Dealtfel si tata si Nae Gheorghidiu erau din ce in ce mai nelinistiti si mai preocupati de soarta colaborarii cu Ladima... El scria gazeta ca si cind ar fi fost a lui si nici nu concepea macar ca ar putea sa scrie altfel... Negresit, aceasta aducea cetitori, dar contrazicea prea mult intentiile proprietarilor... Din ce in ce mai mult Veacul un organ dusmanos industriei si comertului, ceea ce in nici un mod nu se potrivea gindurilor tatei, sau lui Nae Gheorghidiu... Intr-o zi acesta ne-a aratat enervat un anunt ironic in pagina intiia a Veacului, pe doua coloane, in chenar, cu litere: ``Fabricile de gheata cer sprijinul statului. Gerul excesiv face inutila gheata artificiala, naruind astfel o industrie atit de necesara atit de necesara apararii nationale. Se cere ca statul sa ia asupra sa, cel putin in timpul iernii, cumpararea intregii productii de gheata, altfel fabricii vor fi nevoite sa inchida, lasind pe drumuri pe lucratori.``
Pe urma, iesirile impotriva industriei ``parazitare`` au devenit tot mai numeroase... La inceput, lui Nae Gheorghidiu ii era teama ca aceasta campanie impotriva industriei nationale sa nu supere pe seful partidului... Ionel Bratianu era insa atit de preocupat de problema regentei si a mentinerii ``actului de la 4 ianuarie`` (1), incit tolera orice divergenta, pe orice chestie, era gata sa trateze cu orice partid, subventiona chiar gazete care atacau pe liberali, cerind numai convenabila pe aceasta ``chestie inchisa``... Mai cu seama in zilele acestea, ale procesului Manoilescu (2), ingaduia orice, devenise impaciuitor, parasind cu totul faimosul sectarism, numai in schimbul admiterii ``actului``. L-am vazut in ziua proclamarii la Camera; albise, obrajii i se micsorasera si se adincisera mult, parul dat peste cap era ca o chica de poet carunt, ciocul era de asemenea schimbat. Nu l-as mai fi recunoscut pe strada. Si asta numai in citeva luni de zile.
La inceput ii fusese teama ca, suparat din pricina remanierii, Gheorghidiu sa nu se adaoge cumva la numarul acelora, care politicieni incercati si abili, stiau ce inseamna ``o chestie``, si refuzau sa recunoasca ``de drept`` ``actul de la 4 ianuarie``, caci de fapt il recunosteau mai toti. Ii era teama ca Veacul ar fi putut sa aiba o atitudine mai echivoca... Cum, dimpotriva, gazeta parea sa fie anticarlista, caci se facea, vag de tot, e drept, ecoul stirilor defavorabile printului exilat, cu doua sau trei zile inainte de serbarea donatiei Muzeului Simu (1), cu o saptamina deci inainte de moarte, Ionel Bratianu (2) i-a telefonat pe la 2 dupa-amiaza lui Gheorghidiu, care a primit vestea naucit de uimire si de fericire, ca vrea sa-l viziteze, daca e acasa... Cind a sosit, a fost primit de la portita de fier de Gheorghidiu, iar dupa ce a luat loc in biroul cu usile-oglinzi, impartite in careuri, si cu muchii de aur, linistit ca un stapin acasa la el, a spus ca tine sa-i aduca personal cordonul Coroanei Romaniei (pe care, dupa traditia liberala a remanierilor, i-l daduse drept consolare) si se scuza ca nu avusese timp, din cauza imprejurarilor (moartea regelui (3), aranjarea practica a regentei etc) sa i-l inmineze... E de prisos sa spun ce sperante - impotriva evidentei - a legat Gheorghidiu de acest ``gest`` al lui Ionel Bratianu. A crezut ca s-a intors iar roata norocului politic. Venirea peste o saptamina abia la sefie a lui Vintila Bratianu (1) marele pontif al industriei nationale, l-a facut sa inghete de teama vreunei imprudente. E usor de inteles ca a avut aproape o sincopa cind a cetit chiar in ziua aceea, in Veacul, un articol indirjit impotriva industriei si a bancilor ``parazitare``. Prabusirea Bancii Elino-Romane (2) de la Galati, ca si prabusirea in aceeasi saptamina a altor banci, iesene, se dovedisera ungrav simptom de maladie financiara. La rindul lor, bancile bucurestene incepusera sa avizeze la masuri de salvare. Fiecare din ele avea imobilizate, in polite dubioase, sume mari de foarte multe milioane, imprumutate dealtfel prietenilor politici, pe polite de complezenta, bani dati cu intentia de a nu mai fi achitati vreodata si care nu erau in realitate decit plata unor servicii pe care acestia le faceau cind erau la putere, bancilor si industriilor lor. Acum acestea incercau sa treaca statului, rind pe rind, aceste ``portofolii dubioase`` (2).
Nae Gheorghidiu a telefonat indata dupa aparitia ziarului tatalui meu, sa vie neintirziat la el.
I-a cerut sa-i spuie limpede lui Ladima ca Veacul nu numai ca nu poate lua atitudine impotriva comertului si industriei romanesti, dar ca intelege sa le sprijine calduros in orice imprejurare... Să-i spuie că orice atac în această privință, cu tot regretul, va însemna o încetare de colaborare. Îl ruga însă pe tata să facă tot posibilul să-l convingă pe Ladima să accepte punctul acesta de direcție căci n-ar fi vrut deloc ca el să plece. Cînd s-a spus aceasta, directorul Veacului a scris o scrisoare de demisie fără să spună o vorbă... Tata a rupt-o și l-a invitat seara după masă la noi. N-a venit.
(1) Prin actul de la 4 ianuarie 1926, Parlamentul a votat îndepărtarea prințului Carol de Hohenzollern de la succcesiune și recunoașterea fiului său, Mihai, ca principe moștenitor. Partidul liberal nutrea speranța ca prin acest politic să-și consolideze poziția (n .ed.).
(2) Mihai Manoilescu (1891-1950), economist, om politic, subsecretar de stat (Finanțe) în guvernul generalului Averescu (30 martie 1926- 3 iunie 1927) și ministru de externe în guvernul profascist Gigurtu (1940). La întoarcerea de la Paris, în noaptea de 23 spre 24 octombrie 1927, a fost arestat, autoritățile descoperind asupra 4 scrisori ale prințului Carol către Ion I.C. Brătianu (atunci prim-ministru), Iuliu Maniu, N. Iorga și Averescu, prin care acesta își exprima dorința de a reveni în țară. Guvernul a hotărît ca Mihai Manoilescu să fie deferit imediat Curții Marțiale. În favoarea acuzatului, la proces, s-au pronunțat Averescu, Iorga, Iuliu Maniu și I. Mihalache. Completul de judecată, dominat de ofițeri procarliști, la 14 noiembrie 1927 a decis achitarea lui Manoilescu, fapt interpretat ca un insucces al guvernului liberal (n. ed.).
(1) Colecționarul șți fondatorul Muzeului Simu, Anastasie Simu (1854-1935) a făcut donația într-un cadrul oficial la 17 noiembrie 1927. Au participat reprezentanți din partea guvernului, numeroși oameni de artă și scriitori.
(2) Ion I. C. Brătianu a decedat la 27 noiemebrie 1927 (n. ed.).
(3) Regele Ferdinand I a murit la 20 iulie 1927 (n. ed.).
(1) Vintilă I. C. Brătianu (1867-1930) preia conducerea guvernului de la 24 noiembrie 1927- 9 noiembrie 1928 (n. ed.).
(2) Crahul Băncii Eleno-Române a avut loc în octombrie 1927, cotidianele comentînd pe larg fraudele și procesul principalilor delapidatori (n. ed.).
(3) Articolul din Veacul e într-adevăr de o violență surprinzătoare de la tiltu: Portofilii putrede și suflete descompuse (...)
(...)
>
SURSA
Camil Petrescu, Patul lui Procust, ed. Minerva / seria Patrimoniu, Bucuresti, 1983, p. 178-183..
miercuri, 23 aprilie 2014
Insula Zanzibar din Africa de Est în secolul XIX (VERNE 1863)
„Insula Zanzibar, stăpînită de imamul* din Mascat, aliat al Franței și al Angliei, este una din cele mai
frumoase colonii. În port vin numeroase
corăbii din ținuturile învecinate. De coasta africană o desparte numai un canal, care în partea cea mai lată nu
depășește 30 de mile. Pe insulă se face un comerț
intens, cu cauciuc, fildeș, dar mai ales cu `lemn de abanos`**, deoarece Z.
este un mare tîrg de sclavi. Traficul se întinde pe toată coasta E a Africii,
pînă sub latitudinea Nilului. G. Lejean a
văzut făcîndu-se aici comerț cu sclavi, chiar de către vase cu pavilion francez.
* Preot la mahomedani.
** Comerț cu `lemn de abanos` – Expresie pentru comerț cu sclavi negri.”
(XI)
J. VERNE, Cinci
săptămîni în balon, trad. (1863 fr.) R. Tudoran, ed. II, ed. I. Creangă/3,
București, 1978, 215 p.
miercuri, 28 august 2013
luni, 26 august 2013
Hanatul Buharei din Asia Centrală (VERNE 1892)
(58) „Hanatul
Buharei și Samarkandului alcătuiau odinioară Sogdiana, o țară condusă de un satrap
persan, locuită de tadjici, apoi
de uzbeci, care au ocupat-o la sfârșitul sec. XV. (...)
Buhara era capitala hanatului, Roma
Islamului. (...) Comerțul ei cu China
a fost întotdeauna înfloritor. Acum are 80.000 de locuitori. (1)
n. 1 = În 1984 avea 204.000 locuitori.
(60) „Iată toate amintirile pe care le-am păstrat din Roma Turkestanului (1).
n. 1 = Azi se află în Uzbekistan.”
J. VERNE, Claudius Bombarnac, trad. (fr. 1892) S. Radian, I. Creangă/nr. 40,
București, 1989, p. 5-138.
miercuri, 23 mai 2012
Biografia împăratului vietnamez Minh Mang (1792-1841) (AXELROD & PHILLIPS 1995)
<
Ming Mang, împăratul Vietnamului, și-a cîștigat o tristă reputație prin persecutarea misionarilor creștini.
Născut Chi Dam în 24 mai 1792, M. M. era al patrulea fiu al împăratului Gia Lang, dar a fost ales ca succesor din cauza antipatiei sale nedisimulate pentru europeni. El a adoptat numele de M. M. la urcarea pe tron, în 1821.
M. M. a fost un confucianist înflăcărat, fapt care a dominat politica sa mai mult ca orice alt aspect. El credea că toate celelalte religii, inclusiv budismul și taoismul, dar mai ales creștinismul, veneau în contradicție cu principiile de bază ale vieții culturale, politice și teologice vietnameze. După părerea lui, credința non-confucianistă reprezinta o amenințare directă la adresa esenței divine a împăratului și a nevoii de supunere absolută față de împărat.
Disprețul lui M. M. față de străini s-a manifestat mai întîi atunci cînd i-a trimis o scrisoare personală lui Ludovic al XVIII lea al Franței, declarînd în termeni lipsiți de echivoc că nu va îngădui nici un comerț între Franța și Vietnam. De asemenea, nu a fost de acord ca în guvern să fie înființat un oficiu care să se ocupe de afacerile externe, numindu-i pe europeni „barbari” și declarîndu-i nedemni de atenția guvernului său. Din dorința de a-i supraveghea pe misionarii francezi aflați în număr mare în sudul Vietnamului, el i-a chemat în capitala Hue, pretinzînd că avea nevoie de interpreți. M. M. a interzis intrarea tuturor misionarilor în 1825. Suspectîndu-i pe catolici de implicare în revolta condusă de Le Van Khoi în 1833 (lucru confirmat ulterior), M. M. a scos în afara legii propovăduirea creștinismului în țară. El i-a închis pe toți preoții, nu numai pe cei francezi, ci pe toți catolicii. Cîțiva misionari au evadat, dar unul dintre ei, reverendul Francois Gagelin, a fost capturat și adus la Hue înlănțuit ca un animal. Judecat pentru „predicarea religiei lui Isus”, el avea să fie executat prin strangulare în octombrie 1833. În următorii șapte ani, M. a mai omorît zece misionari cu o cruzime asemănătoare.
M. M. a făcut prea puțin pentru îmbunătățirea soartei poporului său. El nu a inițiat nici un program de lucrări publice și nici nu a introdus vreo reformă socială sau agrară. Sprijinul de care se bucura a început să se erodeze pe cînd el continua să-i îndepărteze pe străini, iar în clipa morții, în ianuarie 1841, avea motive întemeiate să se îndoiască de loialitatea propriului popor. Persecutarea creștinilor a reprezentat o cauză directă a invaziei franceze în Vietnam în 1858, ocupația străină prelungindu-se pînă în 1954, cînd francezii au fost învinși la Dien Bien Phu.
>
SURSA
A. Axelrod & C. Phillips, Dictatori și tirani, trad. I. Aramă, ed. Lider, 1995, pp. 332-333/MINH MANG [Chi Dam] (1792-1841).
Ming Mang, împăratul Vietnamului, și-a cîștigat o tristă reputație prin persecutarea misionarilor creștini.
Născut Chi Dam în 24 mai 1792, M. M. era al patrulea fiu al împăratului Gia Lang, dar a fost ales ca succesor din cauza antipatiei sale nedisimulate pentru europeni. El a adoptat numele de M. M. la urcarea pe tron, în 1821.
M. M. a fost un confucianist înflăcărat, fapt care a dominat politica sa mai mult ca orice alt aspect. El credea că toate celelalte religii, inclusiv budismul și taoismul, dar mai ales creștinismul, veneau în contradicție cu principiile de bază ale vieții culturale, politice și teologice vietnameze. După părerea lui, credința non-confucianistă reprezinta o amenințare directă la adresa esenței divine a împăratului și a nevoii de supunere absolută față de împărat.
Disprețul lui M. M. față de străini s-a manifestat mai întîi atunci cînd i-a trimis o scrisoare personală lui Ludovic al XVIII lea al Franței, declarînd în termeni lipsiți de echivoc că nu va îngădui nici un comerț între Franța și Vietnam. De asemenea, nu a fost de acord ca în guvern să fie înființat un oficiu care să se ocupe de afacerile externe, numindu-i pe europeni „barbari” și declarîndu-i nedemni de atenția guvernului său. Din dorința de a-i supraveghea pe misionarii francezi aflați în număr mare în sudul Vietnamului, el i-a chemat în capitala Hue, pretinzînd că avea nevoie de interpreți. M. M. a interzis intrarea tuturor misionarilor în 1825. Suspectîndu-i pe catolici de implicare în revolta condusă de Le Van Khoi în 1833 (lucru confirmat ulterior), M. M. a scos în afara legii propovăduirea creștinismului în țară. El i-a închis pe toți preoții, nu numai pe cei francezi, ci pe toți catolicii. Cîțiva misionari au evadat, dar unul dintre ei, reverendul Francois Gagelin, a fost capturat și adus la Hue înlănțuit ca un animal. Judecat pentru „predicarea religiei lui Isus”, el avea să fie executat prin strangulare în octombrie 1833. În următorii șapte ani, M. a mai omorît zece misionari cu o cruzime asemănătoare.
M. M. a făcut prea puțin pentru îmbunătățirea soartei poporului său. El nu a inițiat nici un program de lucrări publice și nici nu a introdus vreo reformă socială sau agrară. Sprijinul de care se bucura a început să se erodeze pe cînd el continua să-i îndepărteze pe străini, iar în clipa morții, în ianuarie 1841, avea motive întemeiate să se îndoiască de loialitatea propriului popor. Persecutarea creștinilor a reprezentat o cauză directă a invaziei franceze în Vietnam în 1858, ocupația străină prelungindu-se pînă în 1954, cînd francezii au fost învinși la Dien Bien Phu.
>
SURSA
A. Axelrod & C. Phillips, Dictatori și tirani, trad. I. Aramă, ed. Lider, 1995, pp. 332-333/MINH MANG [Chi Dam] (1792-1841).
luni, 26 martie 2012
Restaurantul „Tomis” din Mamaia din 1972 („Litoral” 1972)
<
„TOMIS” - iată firma unui din cele mai „vîrstnice” restaurante din Mamaia. De mai mulți ani, conducerea acestuia a fost încredințată unui cunoscut specialist, Ion Bera, care a avut însărcinări asemănătoare și la unele unități de alimentație publică deschisă de comerțul nostru peste hotare. Tot de mai mulți ani, meșterul bucătar este Nicolae Apostiu, care are în urma sa peste patru decenii de experiență, astfel că nu surprind deloc bunele aprecieri de care se bucură specialitățile culinare de la „Tomis” în rîndurile consumatorilor. Dacă mai adăugăm și faptul că seara, pe terasa restaurantului, își dau întîlnire sute de tineri cărora le place muzica de dans, avem un tablou succint al atracțiilor de la „Tomis”.
>
SURSA
***, Pe terasă la ”Tomis”, „Litoral”, Constanța, 26 august 1972, p.?.
„TOMIS” - iată firma unui din cele mai „vîrstnice” restaurante din Mamaia. De mai mulți ani, conducerea acestuia a fost încredințată unui cunoscut specialist, Ion Bera, care a avut însărcinări asemănătoare și la unele unități de alimentație publică deschisă de comerțul nostru peste hotare. Tot de mai mulți ani, meșterul bucătar este Nicolae Apostiu, care are în urma sa peste patru decenii de experiență, astfel că nu surprind deloc bunele aprecieri de care se bucură specialitățile culinare de la „Tomis” în rîndurile consumatorilor. Dacă mai adăugăm și faptul că seara, pe terasa restaurantului, își dau întîlnire sute de tineri cărora le place muzica de dans, avem un tablou succint al atracțiilor de la „Tomis”.
>
SURSA
***, Pe terasă la ”Tomis”, „Litoral”, Constanța, 26 august 1972, p.?.
marți, 21 februarie 2012
Magazinele AGROCOOP din Piața Griviței din Constanța în 1972 („Litoral” 1972)
<
Produsele agroalimentare puse în vînzare prin numeroasele unități din municipiul Constanța și de pe litoral se bucură de aprecierea unanimă a cumpărătorilor. Calitatea lor ireproșabilă, solicitudinea de care dau dovadă vînzătorii, igiena spațiilor de depozitare și prezentare a mărfurilor sînt tot atîtea cauze pentru care cetățenii vin să se aprovizioneze de la aceste unități.
Toate acest atribute ale unui comerț modern, civilizat, pot fi întîlnite în aceste zile și la unitățile nr. 2 și nr. 3 din Piața Griviței din Constanța. O precizare în plus pe care dorim s-o facem și pentru aceste unități se referă la faptul că rafturile sînt pline cu legume și fructe specifice sezonului. Sortimente bogate, prețuri convenabile, servire ireproșabilă ar fi ultimele cuvinte cu care, de altfel, invităm pe cei interesați să se aprovizioneze de la aceste unități.
>
SURSA
***, „AGROCOOP” - o firmă de prestigiu, „Litoral”, Constanța, ?.?.1972, p. ?.
Produsele agroalimentare puse în vînzare prin numeroasele unități din municipiul Constanța și de pe litoral se bucură de aprecierea unanimă a cumpărătorilor. Calitatea lor ireproșabilă, solicitudinea de care dau dovadă vînzătorii, igiena spațiilor de depozitare și prezentare a mărfurilor sînt tot atîtea cauze pentru care cetățenii vin să se aprovizioneze de la aceste unități.
Toate acest atribute ale unui comerț modern, civilizat, pot fi întîlnite în aceste zile și la unitățile nr. 2 și nr. 3 din Piața Griviței din Constanța. O precizare în plus pe care dorim s-o facem și pentru aceste unități se referă la faptul că rafturile sînt pline cu legume și fructe specifice sezonului. Sortimente bogate, prețuri convenabile, servire ireproșabilă ar fi ultimele cuvinte cu care, de altfel, invităm pe cei interesați să se aprovizioneze de la aceste unități.
>
SURSA
***, „AGROCOOP” - o firmă de prestigiu, „Litoral”, Constanța, ?.?.1972, p. ?.
joi, 3 octombrie 2002
„Despre globalizare” (SOROS 2002)
George Soros, Despre globalizare, trad. S. Lupescu (eng. 2002), Polirom/Economie și Societate, Iași, 2000
7 Cuvânt înainte - Daniel Dăianu
13 Prefață la ediția în limba română
15 Prefață
19 Mulțumiri
21 Introducere - Deficiențele capitalismului global
41 1.Comerțul internațional: Organizația Mondială a Comerțului
48 Drepturile muncii
50 Mediul, sănătatea și securitatea
52 Drepturile de proprietate intelectuală
54 Măsurile cu privire la protejarea investițiilor și anticorupție
56 Concurența și politica fiscală
57 Probleme organizaționale
48 Drepturile muncii
50 Mediul, sănătatea și securitatea
52 Drepturile de proprietate intelectuală
54 Măsurile cu privire la protejarea investițiilor și anticorupție
56 Concurența și politica fiscală
57 Probleme organizaționale
59 2.Ajutorul internațional: Componenta absentă
69 Taxa Tobin
70 Propunerea privind Drepturile Speciale de Tragere (DST)
72 Explicații cu privire la Drepturile Speciale de Tragere
80 Aspecte de ordin legal
82 Avantajele propunerii
69 Taxa Tobin
70 Propunerea privind Drepturile Speciale de Tragere (DST)
72 Explicații cu privire la Drepturile Speciale de Tragere
80 Aspecte de ordin legal
82 Avantajele propunerii
87 3.Reforma structurală: Băncile multilaterale pentru dezvoltare
97 4.Stabilitatea financiară: Fondul Monetar Internațional
103 O foarte succintă istorie a FMI
106 Cum stau lucrurile astăzi
112 Nu există soluții miraculoase
114 Câteva propuneri cu caracter practic
103 O foarte succintă istorie a FMI
106 Cum stau lucrurile astăzi
112 Nu există soluții miraculoase
114 Câteva propuneri cu caracter practic
125 Concluzii: Către o Societate Deschisă Globală
147 Apendice: Propunere privind Drepturile Speciale de Tragere (DST)
153 Addenda
155 Finanțarea furnizării bunurilor publice la scară globală. O propunere de reformare și dezvoltare a asistenței internaționale pentru dezvoltare . Cuvântare la Conferința ONU privind Finanțarea Dezvoltării, Monterey, Mexic, 18 martie 2002
159 Conferința de la London Business School, 27 iunie 2002
171 Index
duminică, 2 august 1998
Procurorul comunist D. Popovici din Constanța (RUSU 1998)
Titus Rusu, I se spunea Mitică, „Tomis”, Constanța, august 1998, p. 14
Dumitru Popovici a fost procurorul șef al Procuraturii Regionale Constanța între 1952-1962.
Nu-l înțelegeam pe Popovici. Inteligent și cult, depășind intelectual majoritatea juriștilor constănțeni, devenise un instrument docil al regimului totalitar.
Popovici era crud în relațiile cu subalternii. La ședințele care se țineau frecvent, se manifesta sadic. Veșnic nemulțumit, inspira teamă. Era temut și în afara instituției. Unde apărea, împrăștia spaimă. Se spune că răutatea se datorează unei boli care nu iartă. Avea TBC osos la piciorul stâng, pe care îl târa ușor. Era conștient că boala de care suferea era incurabilă. De aceea, îi ziceam Richard, inspira de piesa lui Shakespeare. Și porecla a prins. Unii îi ziceau Șchiopul. Nu se ferea de muncă. Intra în cele mai grele procese. În comerț și în întreprinderile de stat se produceau fraude uriașe. În două sau trei cazuri, Popovici a cerut aplicarea pedepsei cu moartea, care fost introdusă în Codul penal în 1958 pentru infracțiunile de drept comun. La executarea pedepsei prin împușcare a cklor condamnați la moarte, nu a vrut să participe și l-a delegat pe delicatul coleg Sever Picu.
La procesele importante la care participa, veneau să-l asculte avocați constănțeni care-l prețuiau pentru talentul oratoric, dar și pentru cunoștințele sale juridice. Am asistat odată la o scenă penibilă, când lingușea un mărunt activist. Am încercat un sentiment de jenă. Era în stare să execute orice dispoziție i s-ar fi dat.
Față de mine am simțit că avea o vagă simpatie.La ședințele pe care le conducea cu biciul, uneori, deliberat crea un moment de respiro. Îl provoca la discuție pe șeful cadrelor, un fost cazangiu, care avea gura strâmbă, în uram unei pareze și pocea cuvintele pe care le scotea. Avea loc un dialog urmuzian. Îmi arunca o privire complice pentru a vedea dacă gust situația. Eu stăteam în ultimul rând. Bineînțeles că mă surprindea amuzându-mă. Era satisfăcut.
Dar boala lui Popovici s-a agravat și a fost transferat de la sanatoriul TBC Vasile Roaită, astăzi Eforie Sud, la un spital din București, unde a murit spre sfârșitul iernii 1962. Popovici a fost înmormântat în Cimitirul Central, în zona unde erau înmormântați dregătorii importanți ai urbei. Pe mormânt i s-a pus o piatră dreptunghiulară cu o stea roșie. În noaptea ce urmat înmormântării, necunoscuți au dezgropat mormântul, au scos cadavrul, l-au dezbrăcat, i-au tăiat organul genital și i l-au pus în gură. Hainele au fost așezate alături. Deci jaful este exclus. S-au făcut cercetări de către experți în urmărire penală și criminalistică, însă cei care au profanat mormântul nu a fost prinși. M-am întrebat cine au fost cei care au comis acest act de răzbunare post mortem, care are corespondent doar în practicile mafiei siciliene? Popovici nu a fost implicat în procese politice. Îi plăceau mult femeile tinere și frumoase, de care profita din plin. Totuși, exclud posibilitatea ca mobilul răzbunării să fi fost gelozia. Rămâne una din enigmele nedeslușite ale Constanței. Cred că nu am greșit că l-am poreclit Richard. Popovici a fost un personaj care intră în teritoriul shakespearean.
Dar în fața eternității s-a produs o răsturnare care m-a pus pe gânduri. La începutul anului 1990, de pe mormintele foștilor nomenclaturiști monumentele funerare au fost răsturnate, degradate. Mormântul lui Popovici nu a fost atins. Să fie oare expresia principiului de drept „non bis in idem” (nu poți fi judecat de două ori pentru aceeași faptă)? Astăzi, piatra tombală cu numele lui Popovici a dispărut. Mormântul este neîngrijit, acoperit cu iarbă. Câteva flori de păpădie albăstrele stau, parcă stinghere, pe mormântul celui ce a fost Dumitru Popovici. Am auzit că în intimitate i se spunea Mitică.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)