Corporație multinațională versus Scoția independentă imaginată în 1973 (SINCLAIR 1973)

<
(...)
- Asta a fost la început, domnule Mockingham*. Așadar, acum să vă formulăm totul pe îndelete: dispunem de baza economică, sîntem stăpîni pe mijloacele de difuzare a știrilor și am căpătat o majoritate enormă în Consiliul de Administrație al Federației**, înlăturînd fiindcă veni vorba, pe domnii MacPake și Lindsay, în răstimpul care s-a scurs de la ultima noastră întîlnire. Singurul lucru de care mai aveam nevoie era... guvernul scoțian. Dar, vorbind în general, îl avem acum și pe el, cu permisiunea dumneavoastră și încă a unuia sau doi.
- Intenționați... vreți să-mi spuneți... că încercați să puneți mîna pe toată țara?
(...)
- E de necrezut, am spus eu după cîteva clipe. E ca un complot gigantic pus la cale de mafia.
- Nu e vorba de o crimă pe o scară gigantică. Noi nu sîntem mafia.
- Deosebirea nu-i nici măcar cît un vîrf de ac, am răspuns eu.
- (...) Trustul nostru multinațional a făcut asemenea lucruri de ani de zile.
- Da, și numai în țările în curs de dezvoltare.  Asta făcea parte din lupta dumneavoastră de după război de-a vă infiltra în Africa, în Asia, și așa mai departe. Dar pînă acum nu v-ați călcat în picioare prietenii.
- Noi nu reprezentăm guvernul Statelor Unite, nici Serviciul Central de Securitate. Nu cred că ei ar fi de acord cu acțiunea noastră. Noi sîntem doar o societate mare ce achiziționează bunuri pentru activul nostru, și care oferă sprijin, așa am făcut întotdeauna. În cazul în care dumneavoastră credeți că așa ceva e o imposibilitate, îmi voi îngădui să vă citesc un fragment din revista săptămînală „Economist”***. Citez: Soldurile anuale ale Trustului General Motors**** au atins acum o cifră mai mare decît venitul național net al oricărui stat din lume, cu excepția a douăsprezece state numai. O simplă statistică, nu-i așa domnule Mockingham? Ei bine, noi, cei din Corporația Bondi nu sîntem chiar atît de tari, dar am parcurs o bună distanță din drumul nostru.
- Și Scoția e ultimul bun achiziționat pentru activul dumneavoastră. E o achiziție mai mare decît ați evaluat-o la început, cu siguranță.
(...)
- Achiziționăm în mare, gîndind în mare, interveni Carlyle cu mîndrie.
- Undeva, cumva, e un soi de clișeu Dale-Carnegie (1), am atacat eu scurt.
- E un adevăr evident, urmă de Laski. Poftim, domnule Mockingham, am să dau cărțile pe față. (...) Nouă... mi-e dragă Scoția și scoțienii. (...) Veți beneficia  din situația de față, da, și dumneavoastră și Scoția veți beneficia.
- (...) Și asta vine din bunătatea inimii dumneavoastră corporatiste, presupun?
- Fără îndoială că și noi vom beneficia, spuse de Laski volubil și abil. Pentru în noi, în America, a fost o situație destul de ambiguă după ce dumneavoastră ați intrat în Piața Comună europeană, dar acum vom deveni și noi membri ex-office*****, ca să zic așa.
- Nu prea merge, am răspuns eu. O societate care nu urmărește decît profitul, așa cum evident este Corporația Bondi, trebuie să aibă niște scopuri destul de palpabile ca să preia asupră-și o țară falimentară și politicește instabil, cum e Scoția.
- (...) De ce oare, ca să citez doar unul dintre ele, să ne batem capul cu niște fleacuri de principate, pentru acordarea drepturilor de acostare în porturi, cînd putem avea un stat în plin avînt, pe măsura nevoilor noastre? Într-un viitor foarte apropiat, Scoția are să fie o foarte comodă rampă de lansare pentru o mulțime din tranzacțiile noastre financiare internaționale. Și dacă trecem cîndva peste semn, adică încălcăm dispozițiile legale, ca să zic așa, ei bine, n-avem nevoie să ne facem sînge rău că guvernul se tulbură din temelie de proasta noastră comportare. N-avem decît să distrugem regulamentele. Noi vedem Scoția ca un soi de Elveție fără restricțiile guvernului... sau cel mult numai cu restricțiile care ne convin nouă. De vreme ce ești bancher internațional ce-ai putea putea dori altceva? Mai sînt multe multe alte considerente, bineînțeles. Piața Comună pe care am menționat-o, care nu-i nicidecum un factor minor. O mulțime de filiale de ale noastre vor canaliza mărfurile spre piața europeană de acum înainte, fără să mai aibă bătaie de cap cu plata taxelor vamale cerute de țările Pieței Comune. Desigur, Scoția va trebui să-și plătească taxele ei. S-ar putea ca acum să apară șomajul. (...) Investițiile, cheltuielile guvernamentale pentru operele sociale și așa mai departe... asemenea probleme vor trebui reduse substanțial. Așa cum ați spus, profitul este mobilul nostru și va continua să fie chiar dacă o serie de oameni va avea de suferit în cursul acestui proces. Așa e viața, domnule Mockingham. Dar vă asigur, Scoția în ansamblu va avea de cîștigat.
- Materialicește, economicește, sînt sigur că un anumit număr de indivizi din Scoția ar putea să tragă beneficii... dar cu ce preț? Am ezitat. Vă amintiți să fi văzut în revista „Punch”****** o caricatură a culesului recoltei Primului Război Mondial? E celebră în felul ei. Belgia a fost ocupată*******. Caricatura îl arată pe regele Belgiei******** părăsind Bastimentul Statului. Kaizerul*********, cu un rînjet pe față,se apleacă peste bordul navei și-i spuse cam așa ceva: Vezi, ai pierdut totul; iar regele îi răspunde: Dar nu și sufletul.
- Gogoși romantice, domnule Mockingham. (...)
- (...) O țară ca Scoția, care și-a câștigat independența atît de recent, nu-i ca o mare societate comercială. Nu poate fi pur și simplu preluată.
- Doriți să punem un pariu, așa cum se spune de obicei în filme? (...)
- Doar nu vă puteți muta în Scoția și folosi același procedee  ca pentru o preluare, am continuat eu. Să înlocuiți Consiliul de Administrație, să pliviți cadrele administrative mijlocii de toți devotați și credincioșii, și alte lucruri de soiul ăsta.
- Și la urma urmei de ce nu? Sînt de acord că e un proces mai lent. N-avem să facem nimic drastic. Adunarea Națională n-are decît să continue cît timp va ști să se comporte. Sînt sigur că veți conveni că reprezentanții poporului arareori au putut opri organul administrativ să facă ceea ce dorește. Adunarea e un soi de supapă de siguranță ce nu produce altceva decît discursuri; dar cu oameni ca dumneavoastră trebuie să avem mai multă grijă. Pe cei ce contează, sau îi convingem sau îi îndepărtăm. Restul ne vor urma.
- De ce nu? De vreme ce e democrație, am spus eu convins.
- (...) Democrația e o vorbă goală.
- (...) Dar o țară nu-i chiar numai un organism alcătuit din două părți: patroni și patronați.
(...)

(1) Scriitori americani, autori, printre altele, ai unor îndrumare de cucerire a prieteniei oamenilor.
>

Michael Sinclair**********, Pactul dolarului***********, trad. C. Popa, ed. Univers / col. Enigma, București, 1974, pp. 121-125.

NOTE M. T.
* Malcolm Mockingham = Ministrul de interne al Scoției independente, personajul principal al acestui roman futurologic, scris la persoana întâi.
** Federația Societăților Americano-Scoțiene, o asociație imaginară.
*** „The Economist” = Revistă financiară înființată în 1843, în orașul Hawick din Scoția. Azi, cu birouri la Londra și New York, publicația are un tiraj de peste 1 milion de exemplare, din care 80% în exteriorul Marii Britanii. (http://www.economist.com/help/about-us#About_The_Economist)
**** General Motors = Companie înființată în 1908, în orașul Detroit din SUA. În 2007 a pierdut primul loc în topul producătorilor mondiali de autovehicule în favoarea Toyota. (http://www.gm.com/company/history-and-heritage.html)
***** ex-officio (latină) = Expresie juridică romană tradusă prin „din oficiu, datorită postului deținut”, „automat”. (http://www.comunicatedepresa.ro/ex-officio/definitie/)
****** „Punch” = Săptămânal de satiră și umor cu caricaturi, apărut în 1841 în Londra și închis definitiv în 2002. (http://www.punch.co.uk/)
******* În vara întâiului an al Primului Război Mondial (1914-1918), aproape întreaga suprafață a Belgiei a fost ocupată de armata germană, în scopul învăluirii flancului stâng al armatei franceze.
******** Albert de Saxa-Coburg și Gotha (1875-1934) = Rege al Belgiei ca Albert I în perioada 1909-1934
********* Kaiser (germană) = „Împărat”. Cuvânt derivat din latinescul „caesar”. Aici, Wilhelm Hohenzollern (1859-1941), împărat al Germaniei ca Wilhelm II în perioada 1888-1918. (https://www.historia.ro/sectiune/portret/articol/wilhelm-al-ii-lea-ultimul-kaiser)
********** Michael Shea (pseudonim literar Sinclair) (1938-2009) = Scot who served as 'spin doctor' to the Queen, „Scotsman”,19 october 2009 (http://www.scotsman.com/news/obituaries/michael-shea-1-779536)
*********** „Kirkus Reviews” (https://www.kirkusreviews.com/book-reviews/michael-sinclair/the-dollar-covenant/)

Trocul între navigatorii europeni și indigenii maori din Noua Zeelandă în 1863 (VERNE 1901)

<
(...)
Bărcile urcară un rîu șerpuind între coline înalte. De-a lungul malurilor se ridicau locuințe maori*, construite din lemn, înconjurate de grădini bogate în legume, pe care indigenii le schimbă bucuroși cu haine de fabricație europeană.
La capătul rîului se găsea acea fermă unde cartofii abundau: umplură acolo mai mulți saci. (...)
A doua zi, stewardul** procură o mulțime de ceapă din grădinile maori. Conform obiceiului, ceapa fu plătită în aceeași monedă ca și cartofii: în pantaloni, cămăși, stofe, de care nava nu ducea lipsă.
Indigenii se arătau foarte îndatoritori, cel puțin pe țărmurile Golfului Iles. Nu e mai puțin adevărat că în acea perioadă, agresiunile erau foarte frecvente în alte puncte ale arhipeleagului. Colonii trebuiau să lupte împotriva neozeeelandezilor*** și, chiar în ziua aceea, un avizo**** englez părăsise portul, plecând să reprime cîteva triburi ostile.
Ofițerii și mateloții de pe Saint-Enoch n-avură de ce să se plîngă în această escală. Primiți peste tot cu ospitalitate, intrau în colibe, unde li se ofereau răcoritoare (nu limonadă sau bere - indigenii nu le folosesc - ci excelenți pepeni verzi, care abundă în grădini și de asemeni curmale, nu mai puțin gustoase, care mai că rupeau crengile pomilor).
(...)
>

SURSA
Jules Verne, Șarpele de mare*****, trad. I. Hobana, Ed. Tineretului, București, 1969, p. 46.

NOTE M. T.
* Maori = Populația indigenă a Noii Zeelande, venită din insulele Polineziei de Est în secolul XIII. (http://www.teara.govt.nz/en/maori)
** STEWARD, stewarzi, s. m. Bărbat din personalul unei (aero)nave care servește pasagerii sau echipajul. [Pr.: stĭúard] – Din engl. steward. sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/steward)
*** Aici indigenii maori. 
**** AVIZÓ, avizouri, s. n. Vas de război de tonaj mic și cu viteză mare. – Din fr. aviso. 

sursa: DEX '09 (2009)

(https://dexonline.ro/definitie/avizo)

***** Prezentare / elefant.ro (http://www.elefant.ro/carti/fictiune/literatura-clasica/sarpele-de-mare-153598.html)

Cauzele marii crize economice mondiale din 1929-1933 în Anglia (GALSWORTHY 1933)

<
- (...) Cu ce te-ai ocupat în Ceylon*?
- Am condus o plantație de ceai. Dar s-au pus pe economii, au contopit trei plantații, așa că n-a mai fost nevoie de mine. Credeți că va avea loc vreo ameliorare a situației, domnule? Nu mă pricep la problemele economice.
- Nimeni nu se pricepe. Există zeci de cauze ale prezentei stări de lucruri, și lumea încearcă întotdeauna să le reducă la una singură. Să luăm de pildă Anglia: se poate vorbi de prăbușirea comerțului cu Rusia, de independența relativă a țărilor europene, de îngustarea simțitoare a comerțului cu India și China, de creșterea necesităților vieții interne de la război** încoace; apoi sporirea cheltuielilor naționale de la două sute de milioane la opt sute de milioane, ceea ce înseamnă un minus de aproape șase sute de milioane în posibilitățile de plată a mîinii de lucru. Cînd se afirmă că supraproducția ar fi cauza stării actuale, de bună seama că aceasta nu se aplică în cazul nostru. De mult n-am mai avut noi o producție atît de redusă ca acum. Și pe urmă e dumpingul***, și șocant de proasta organizare, și deficienta desfacere a puținelor bunuri alimentare pe care le producem. Și mai e deprinderea noastră de a gîndi că ”toate se aranjează peste noapte”, și atitudinea noastră de copil răsfățat. Mă rog, astea sînt cauze specifice Angliei, deși necesitățile de viață foarte ridicate și atitudinea de copil răsfățat sînt proprii și Americii.
(...)
>

SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherrell****, trad. A. Ralian, vol. II (Dincolo de rîu), ed. Miron, 1992, p. 126.

NOTE M. T.
* Insula Ceylon, situată lângă vârful peninsulei India, a fost colonie britanică în perioada 1795-1948, iar în 1972 și-a schimbat numele în Sri Lanka. (http://www.amosnews.ro/arhiva/4-februarie-ziua-nationala-statului-sri-lanka-04-02-2011)
** Primul Război Mondial (1914-1918)
*** DUMPING, dumpinguri, s. n. Vânzare a mărfurilor pe piața externă la prețuri mai scăzute decât acelea de pe piața internă și mondială, practicată de unele țări în scopul înlăturării concurenților și al acaparării piețelor externe. [Pr.: dámping] – Din engl. dumping. Sursa: DEX '09 (2009) 
**** ed. Miron - Clasici vechi și  noi - Iubirile lui Dinny Cherrell 2 vol (http://www.miron.ro/anticariat/clasici-vechi-si-noi/iubirile-lui-dinny-cherrell-2-vol)

Proiectul Complexului Hamangia la Cernavoda („Cuget Liber” 2015)

Ana FULAŞ IONESCU, Se caută finanţare europeană pentru Complexul Hamangia

„Cuget Liber”, Constanța, 7 septembrie 2015

 

Împăratul romano-german Frederic II și tirania (JONG 1985)

<
(...) După două pahare de vin se încălzi și ținu un panigeric la adresa împăratului Frederic al II lea*, sprijinindu-se în discurs, mai ales pe propriile sale cunoștințe, ceea ce nu-i scăpă din vedere lui Simonetti. Zuccarelli vorbi despre comandantul de oști, politicianul filozof, eruditul care se întreținea într-o arabă curgătoare cu astrologii săi, agnosticul** care îi sîcîia pe teologii parizieni cu întrebări despre amplasamentul exact al iadului, cosmopolitului familiarizat cu culturile vest-europeană, bizantină și arabă, amatorul de vînătoare cu șoimi, despotul căruia îi plăcea să se înconjoare cu o gardă personală alcătuită din sarazini***. Simonetti îl ascultă cu răbdare.
- Ai făcut deosebirea între diferite forme de tiranie, - zise Zuccarelli în încheiere, întorcîndu-se la tema care îl interesa cel mai mult. - Tirania**** omului de stat, tirania generalilor, cea a cărturarilor, cea a teologilor, tirania femeilor din haremul lui. Ei gem cu toții sub regimul îndatoririlor lor, regimul propriei lor puteri, regimul ideilor lor. Bine, dar de ce să ducă tirania prin definiție la o neîncredere nemăsurată, la o răcire și încremenire a afectivității, la lipsa de dragoste? Ca să începem, există o tiranie nevinovată? Aceasta o poți constata la copii și nu numai la copii.
- Firește, - răspunse Simonetti, enervat. - În cîntul al doilea, tema tiraniei este legată și de imaginea unui copil tiranic. Cu asta am început: cu tirania și cruzimea ingenuă a copilului, cu indiferența copilului. Împăratul nu era un om chiar cu totul candid. Strămoșii lui fuseseră suverani, el însuși era fiu de suveran, sarcina lui era să conducă în mod despotic o mare împărăție, era uzual pe atunci ca adversarii din propriul cerc să fie înlăturați, comportarea lui, adeseori nemaipomenit de dură și de crudă în ochii noștri, era pe atunci ceva de la sine înțeles, și totuși trebuie să fi simțit că tirania lui îl îndepărtează tot mai mult de viață, și pe măsură ce îmbătrînea, asta trebuie să-l fi durut. O brută ca Ezzelino*****, păros de sus pînă jos, poate că n-a suferit conștient de pe urma cruzimilor sale absurde, dar împăratul era un om simțitor și civilizat.
- La urmă, pune să fie căzniți și măcelăriți sub ochii lui niște nevinovați. Poruncește să fie opriți cu apă clocotindă și jupuiți, ca porcii, adică nici măcar ca porcii, pentru că aceste animale sînt jupuite abia după ce au fost ucise. De ce face astea?
- Am arătat în poem.
- Da, dar vreau să aud asta din gura ta.
- Împăratul este bătrîn și deznădăjduit. Se simte uzat și epuizat, lipsit de dragoste și vitalitate. E un om care vrea să știe, dovadă experiențele lui ciudate. Pune să fie măcelăriți făr nici un motiv oameni cu totul nevinovați, ca să vadă dacă ma poate să simtă milă. Își impune sieși o grea încercare. Face o faptă neomenească, ca să se poată simți om.
- Măsura în care o ființă este om depinde pentru tine de măsura în care poate simți milă?
- Mila nu e decît un cuvînt. pe mine mă interesează capacitatea de a participa la simțămintele altora, capacitatea de adaptare a propriului ritm de viață la cel al altora, capacitatea de a fi o părticică a lumii. Conștient, nu conștient, pentru că o participare inconștientă duce lesne la calamități.
- Și crezi că acest despot luminat****** din secolul al XIII lea a bănuit, întocmai ca tine, existența vreunei legături între tirania neînfrînată și lipsa de sentimente, de dragoste, de viață?
- Am făcut uz, cît am putut de mult, de fapte, dar n-am încercat să reconstitui viața interioară a unui personaj istoric sau sentimentul de viață în cercul din jurul lui Frederic. În poem se contopesc între ele diferite epoci, și n-am încercat decît să expun diferite ritmuri sau mișcări ale vieții.
- Să vrei să simți că ești în viață și să vrei să fii fără viață.
- Asta este una dintre acele mișcări impenetrabile. Orice tiranie se bazează pe teamă și se mișcă în mod inevitabil în direcția lipsei de viață: sisteme, legi, terorii, birocrație. Tiranul se străduiește să creeze certitudini, ceea ce este necesar ca să poată supraviețui, dar pe măsură ce numărul de certitudini crește, slăbește sentimentul că e în viață,slăbește vitalitatea, slăbește contrastul cu realitatea și slăbește și sentimentul de libertate. Există, în această privință, un hotar critic. Și există o mișcare contrarie. Fiecare vrea din cînd în cînd să simtă cît mai intens cu putință că e în viață. Această senzație, cînd este mai puternică decît oricînd? Contactul cu realitatea, cînd este mai puternic ca oricînd? De îndată ce ești atins în certitudinile tale și ești silit să le lepezi. Să te îndrăgostești este un mod de a cunoaște această situație. Prin patimă, această armură de certitudini este sfărîmată, și atunci poți deodată să-ți trăiești cu toată intensitatea. Este excitant să plonjezi în mare de pe o stîncă înaltă, după ce ai șovăit îndelung, pentru că te joci într-un mod relativ sigur cu ultima ta certitudine: cea de a ști că ești în viață. Violența este un mod de a te face pe tine însuți să simți că ești în viață. Excesele care însoțesc faza decadentă a unei culturi le poți socoti ca fiind niște excitante extreme, de care unele persoane au evident nevoie pentru ca să se mai poată convinge de propria lor vitalitate. Decadența este un fel de desensibilizare.
(...)
>

SURSA
Oek de Jong, Un cerc în iarbă, trad. H.R. Radian, ed. Univers / seria Romanul secolului XX, București, 1991, p.209-210.

NOTE M.T.
* Frederic II Hohenstaufen (1194-1250) = Împărat (1220-1250) al Sfântului Imperiu Roman de națiune Germană (962-1806). (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/217800/Frederick-II)
** Agnostic = Limba greacă: a (fără) +gnostikos (a ști). Termen lansat în 1869 de biologul Huxley, El considera că afirmațiile teologiei sunt fie de necunoscut, fie imposibil de aflat. (http://www.newadvent.org/cathen/01215c.htm)
*** Sarazin = termen cu care erau desemnate în Evul Mediu populațiile musulmane. (http://www.cnrtl.fr/etymologie/sarrasin)
**** Tiranie = Formă de conducere neinstituțională a unei cetăți antice grecești (greacă - tyranos). (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/tiranii-epocii-arhaice)
***** Ezzelino III da Romano (1194-1259) = Nobil aliat al lui Frederic II, cu întinse domenii în nordul Italiei. (http://www.mondimedievali.net/personaggi/ezzelino.htm)
****** Despotism luminat = Formă de conducere politică din secolul XVIII, inspirată de filozofia iluministă. (http://www.crispedia.ro/Despotism_luminat)

Reacția Portugaliei la desprinderea geologică imaginară a Peninsulei Iberice de Europa la sfârșitul secolului XX (SARAMAGO 1986)

<
(...)
Primul ministru le-a vorbit portughezilor, și a spus, Portughezi, în ultimele zile cu intensificare subită în ultimele douăzeci și patru de ore, țara noastră a ajuns să fie ținta unor presiuni pe care fără exagerare le-aș putea clasifica drept inadmisibile, provenind din aproape toate țările europene, unde, după cum se știe, s-au observat serioase alterări ale ordinei publice, ce s-au văzut brusc agravate, fără vreo răspundere de-a noastră de ieșirea în stradă a unor mari mase de manifestanți care, într-o manieră entuziastă, au dorit să-și exprime solidaritatea cu țările și popoarele peninsulei, ceea ce a dus la evidențierea unei grave contradicții în care se zbat guvernele Europei, de care noi nu mai aparținem, în fața profundelor mișcări sociale și culturale ale acestor țări care văd în aventura istorică în care ne găsim aruncați făgăduința unui viitor mai fericit și, pentru a spune totul în cîteva cuvinte, speranța unei reîntineriri a omenirii. Or, aceste guverne, în loc să ne sprijine, ca dovadă a unei omenii elementare și a unei conștiințe culturale efectiv europene, au hotărît să ne facățapi ispășitori ai greutăților lor interne, somîndu-ne în mod absurd să oprim deriva peninsulei, cu toate că, cu mai mult bun simț și respect pentru fapte, ar fi trebuit s-o numească navigare. Această atitudine este cu atît mai lamentabilă cu cît se știe că a fiecare oră care trece ne îndepărtăm cu vreo șapte sute cincizeci de metri de ceea ce sînt acum coastele occidentale ale Europei, ceea ce face ca guvernele europene, care niciodată nu s-au arătat dornice ca să ne aibă alături, să vină acum să ne someze să facem ceea ce de fapt nu vor, ba, mai mult, știu că nu este posibil. Sălaș incontestabil de istorie și cultură, Europa, în aceste zile tulburi, arată, la urma urmelor, că este lipsită de bun simț. Nouă, care ne revine seninătatea celor puternici și drepți, ne revine sarcina, ca guvern legitim și constituțional ce sîntem, să respingem energic presiunile și amestecurile de orice fel și de orice proveniență, proclamînd în fața lumii că nu ne vom lăsa călăuziți decît de interesul național și, în mod surprinzător al popoarelor și țărilor peninsulei, afirmație pe care o fac aici solemn  și cu siguranță deplină, odată ce guvernele Portugaliei și Spaniei au trecut de comun acord, și tot astfel vor continua, la examinarea și dezbatarea măsurilor necesare pentru un deznodămînt fericit al evenimentelor care s-au declanșat de la istorica ruptură a Pirineilor*. Un cuvînt de recunoștință îl datorăm spiritului umanitar și realismului politic al Statelor Unite ale Americii, grație cărora s-au menținut la nivele rezonabile aprovizionarea cu carburanți și de asemenea cu produse alimentare pe care pînă acum, în cadrul relațiilor comunitare, le importăm din Europa. În condiții normale astfel de chestiuni ar fi, evident, tratate prin canale diplomatice competente, însă într-o situație de atare gravitate, guvernul pe care îl prezidez a înțeles că trebuie să aducă faptele la cunoștința imediată a întregului popor, exprimîndu-și astfel încrederea în demnitatea portughezilor, care vor ști, ca și în alte momente istorice, să strîngă rîndurile în jurul repreznetanților săi legitimi și al simbolulu sacru al patriei, oferind lumii imaginea unui popor strîns unit și deplin hotărît, într-un moment atît de dificil și delicat al istoriei sale, trăiască Portugalia.
(...)
>

SURSA
Jose Saramago**, Pluta de piatră***, trad. M. Stănciulescu, ed. Univers / colecția Romanul secolului XX, București, 1990, p. 144-145.

NOTE M.T.
* Pirinei = Munții Pirinei delimitează Spania de Franța și Peninsula Iberică de restul continentului Europa.
 ** Jose Saramago (1922 Portugalia - 2010 Spania) = Scriitor portughez comunist, premiat cu Nobel în 1998. (http://www.mediafax.ro/cultura-media/biografie-jos-saramago-si-calatoria-sa-spre-intelesul-lucrurilor-aproape-imposibile-6430670)
*** Pluta de piatră (http://www.bookblog.ro/x-laura-magureanu/pluta-de-piatra/)

Educație occidentală versus status social ereditar la fii de boieri români din secolul XIX (SADOVEANU 1924)

<
(...)
Musafirii de la Iași veniră mulți, ca-n toți anii. Unii erau rude de-ale lui Filoti*, alții prieteni politici. Era numai bărbați, și masa fu destul de însuflețită.
Se aflau în scaunele cu spătare înalte chipuri simpatice și prietinoase, din zilele nebuniilor tinereții, mai ales din auria vreme de la Paris, pe care în asmenea împrejurări, toți îl evocau melancolic, ca pe a doua patrie. În anii aceia se legaseră și prin idealuri și visuri de regenerare a țărișoarei lor orientale. Acumau zîmbeau amintindu-și de-atîtea planuri mărețe și înțelegeau că aici e o lume cu totul alta. Tinerii așa de vioi, care făceau studii strălucite și băteau pe occidentali în propriile lor școli, păreau obosiți și dezamăgiți îndată ce se întorceau acasă. Unii se îngrășau la moșii, alții își cheltuiau banii în politică, alții vegetau ca-ntr-un fel de somn, visînd sezonurile periodice cînd se puteau întoarce iar în lumea civilizată. <<Totuși - se gîndea Filoti - privind la amicii lui, cu zîmbetu-i obosit, la urmă ajung să înțeleagă că-i mai bine așa, în situația de seniori feudali, pe care au moștenit-o de la părinți, decît în nivelarea obștească spre care tind burgheziile europene.>>
(...)
>

SURSA
Mihail Sadoveanu, Venea o moară pe Siret, ed. Eminescu / colecția Romanul de dragoste nr. 230, București, 1990, p. 59.

NOTĂ M.T.
* Alexandru Filoti = Mare proprietar de moșii din Moldova,  unul din personajele principale ale romanului, pe a cărui moșiei Buciumeni de pe rîul Siret începe acțiunea operei în 1888.

„Trufașa citadelă” (TUCHMAN 1967)

 Barbara Tuchman, Trufașa citadelă, trad. M. Livescu (engleză 1967), Editura Politică, București, 1977, 607 p.

7 Prefață - Eliza Campus

23 1.Patricienii - Anglia 1895-1902

103 2.Ideea și fapta - Anarhiștii 1890-1914

153 3.Sfârșitul unui vis - SUA 1890-1902

223 4.„Dă-mi, Doamne, lupta!” - Franța 1894-1899

297 5.Îndepărtatele bătăi de tobă - Haga 1899 și 1907

379 6.„Vin vremurile lui Nero” - Germania 1890-1914

458 7.Transferul puterii - Anglia 1902-1911

533 8.Moartea lui Jaures - Socialiștii 1890-1914

604 Postfață

coperta IV Bazată pe o amplă documentare, lucrarea prezintă un vast și veridic tablou al lumii occidentale din perioada premergătoare primului război mondial, o lume clădită de-a lungul marii  epoci a civilizației europene din grandoare și frumusețe, dar și plină de nenumărate hrube întunecate, din ale cărei caracteristici autoarea caută să descopere originea conflictului. Personalitățile proeminente, partidele politice și curentele de opinie, relațiile de producție și frământările sociale, înarmările și anexiunile teritoriale, corupția și atentatele, arta și descoperirile științifice, moda și cancanurile, nimic nu lipsește din această splendidă panoramă caleidoscopică pe care ne-o oferă B. T.