Corporație multinațională versus Scoția independentă imaginată în 1973 (SINCLAIR 1973)

<
(...)
- Asta a fost la început, domnule Mockingham*. Așadar, acum să vă formulăm totul pe îndelete: dispunem de baza economică, sîntem stăpîni pe mijloacele de difuzare a știrilor și am căpătat o majoritate enormă în Consiliul de Administrație al Federației**, înlăturînd fiindcă veni vorba, pe domnii MacPake și Lindsay, în răstimpul care s-a scurs de la ultima noastră întîlnire. Singurul lucru de care mai aveam nevoie era... guvernul scoțian. Dar, vorbind în general, îl avem acum și pe el, cu permisiunea dumneavoastră și încă a unuia sau doi.
- Intenționați... vreți să-mi spuneți... că încercați să puneți mîna pe toată țara?
(...)
- E de necrezut, am spus eu după cîteva clipe. E ca un complot gigantic pus la cale de mafia.
- Nu e vorba de o crimă pe o scară gigantică. Noi nu sîntem mafia.
- Deosebirea nu-i nici măcar cît un vîrf de ac, am răspuns eu.
- (...) Trustul nostru multinațional a făcut asemenea lucruri de ani de zile.
- Da, și numai în țările în curs de dezvoltare.  Asta făcea parte din lupta dumneavoastră de după război de-a vă infiltra în Africa, în Asia, și așa mai departe. Dar pînă acum nu v-ați călcat în picioare prietenii.
- Noi nu reprezentăm guvernul Statelor Unite, nici Serviciul Central de Securitate. Nu cred că ei ar fi de acord cu acțiunea noastră. Noi sîntem doar o societate mare ce achiziționează bunuri pentru activul nostru, și care oferă sprijin, așa am făcut întotdeauna. În cazul în care dumneavoastră credeți că așa ceva e o imposibilitate, îmi voi îngădui să vă citesc un fragment din revista săptămînală „Economist”***. Citez: Soldurile anuale ale Trustului General Motors**** au atins acum o cifră mai mare decît venitul național net al oricărui stat din lume, cu excepția a douăsprezece state numai. O simplă statistică, nu-i așa domnule Mockingham? Ei bine, noi, cei din Corporația Bondi nu sîntem chiar atît de tari, dar am parcurs o bună distanță din drumul nostru.
- Și Scoția e ultimul bun achiziționat pentru activul dumneavoastră. E o achiziție mai mare decît ați evaluat-o la început, cu siguranță.
(...)
- Achiziționăm în mare, gîndind în mare, interveni Carlyle cu mîndrie.
- Undeva, cumva, e un soi de clișeu Dale-Carnegie (1), am atacat eu scurt.
- E un adevăr evident, urmă de Laski. Poftim, domnule Mockingham, am să dau cărțile pe față. (...) Nouă... mi-e dragă Scoția și scoțienii. (...) Veți beneficia  din situația de față, da, și dumneavoastră și Scoția veți beneficia.
- (...) Și asta vine din bunătatea inimii dumneavoastră corporatiste, presupun?
- Fără îndoială că și noi vom beneficia, spuse de Laski volubil și abil. Pentru în noi, în America, a fost o situație destul de ambiguă după ce dumneavoastră ați intrat în Piața Comună europeană, dar acum vom deveni și noi membri ex-office*****, ca să zic așa.
- Nu prea merge, am răspuns eu. O societate care nu urmărește decît profitul, așa cum evident este Corporația Bondi, trebuie să aibă niște scopuri destul de palpabile ca să preia asupră-și o țară falimentară și politicește instabil, cum e Scoția.
- (...) De ce oare, ca să citez doar unul dintre ele, să ne batem capul cu niște fleacuri de principate, pentru acordarea drepturilor de acostare în porturi, cînd putem avea un stat în plin avînt, pe măsura nevoilor noastre? Într-un viitor foarte apropiat, Scoția are să fie o foarte comodă rampă de lansare pentru o mulțime din tranzacțiile noastre financiare internaționale. Și dacă trecem cîndva peste semn, adică încălcăm dispozițiile legale, ca să zic așa, ei bine, n-avem nevoie să ne facem sînge rău că guvernul se tulbură din temelie de proasta noastră comportare. N-avem decît să distrugem regulamentele. Noi vedem Scoția ca un soi de Elveție fără restricțiile guvernului... sau cel mult numai cu restricțiile care ne convin nouă. De vreme ce ești bancher internațional ce-ai putea putea dori altceva? Mai sînt multe multe alte considerente, bineînțeles. Piața Comună pe care am menționat-o, care nu-i nicidecum un factor minor. O mulțime de filiale de ale noastre vor canaliza mărfurile spre piața europeană de acum înainte, fără să mai aibă bătaie de cap cu plata taxelor vamale cerute de țările Pieței Comune. Desigur, Scoția va trebui să-și plătească taxele ei. S-ar putea ca acum să apară șomajul. (...) Investițiile, cheltuielile guvernamentale pentru operele sociale și așa mai departe... asemenea probleme vor trebui reduse substanțial. Așa cum ați spus, profitul este mobilul nostru și va continua să fie chiar dacă o serie de oameni va avea de suferit în cursul acestui proces. Așa e viața, domnule Mockingham. Dar vă asigur, Scoția în ansamblu va avea de cîștigat.
- Materialicește, economicește, sînt sigur că un anumit număr de indivizi din Scoția ar putea să tragă beneficii... dar cu ce preț? Am ezitat. Vă amintiți să fi văzut în revista „Punch”****** o caricatură a culesului recoltei Primului Război Mondial? E celebră în felul ei. Belgia a fost ocupată*******. Caricatura îl arată pe regele Belgiei******** părăsind Bastimentul Statului. Kaizerul*********, cu un rînjet pe față,se apleacă peste bordul navei și-i spuse cam așa ceva: Vezi, ai pierdut totul; iar regele îi răspunde: Dar nu și sufletul.
- Gogoși romantice, domnule Mockingham. (...)
- (...) O țară ca Scoția, care și-a câștigat independența atît de recent, nu-i ca o mare societate comercială. Nu poate fi pur și simplu preluată.
- Doriți să punem un pariu, așa cum se spune de obicei în filme? (...)
- Doar nu vă puteți muta în Scoția și folosi același procedee  ca pentru o preluare, am continuat eu. Să înlocuiți Consiliul de Administrație, să pliviți cadrele administrative mijlocii de toți devotați și credincioșii, și alte lucruri de soiul ăsta.
- Și la urma urmei de ce nu? Sînt de acord că e un proces mai lent. N-avem să facem nimic drastic. Adunarea Națională n-are decît să continue cît timp va ști să se comporte. Sînt sigur că veți conveni că reprezentanții poporului arareori au putut opri organul administrativ să facă ceea ce dorește. Adunarea e un soi de supapă de siguranță ce nu produce altceva decît discursuri; dar cu oameni ca dumneavoastră trebuie să avem mai multă grijă. Pe cei ce contează, sau îi convingem sau îi îndepărtăm. Restul ne vor urma.
- De ce nu? De vreme ce e democrație, am spus eu convins.
- (...) Democrația e o vorbă goală.
- (...) Dar o țară nu-i chiar numai un organism alcătuit din două părți: patroni și patronați.
(...)

(1) Scriitori americani, autori, printre altele, ai unor îndrumare de cucerire a prieteniei oamenilor.
>

Michael Sinclair**********, Pactul dolarului***********, trad. C. Popa, ed. Univers / col. Enigma, București, 1974, pp. 121-125.

NOTE M. T.
* Malcolm Mockingham = Ministrul de interne al Scoției independente, personajul principal al acestui roman futurologic, scris la persoana întâi.
** Federația Societăților Americano-Scoțiene, o asociație imaginară.
*** „The Economist” = Revistă financiară înființată în 1843, în orașul Hawick din Scoția. Azi, cu birouri la Londra și New York, publicația are un tiraj de peste 1 milion de exemplare, din care 80% în exteriorul Marii Britanii. (http://www.economist.com/help/about-us#About_The_Economist)
**** General Motors = Companie înființată în 1908, în orașul Detroit din SUA. În 2007 a pierdut primul loc în topul producătorilor mondiali de autovehicule în favoarea Toyota. (http://www.gm.com/company/history-and-heritage.html)
***** ex-officio (latină) = Expresie juridică romană tradusă prin „din oficiu, datorită postului deținut”, „automat”. (http://www.comunicatedepresa.ro/ex-officio/definitie/)
****** „Punch” = Săptămânal de satiră și umor cu caricaturi, apărut în 1841 în Londra și închis definitiv în 2002. (http://www.punch.co.uk/)
******* În vara întâiului an al Primului Război Mondial (1914-1918), aproape întreaga suprafață a Belgiei a fost ocupată de armata germană, în scopul învăluirii flancului stâng al armatei franceze.
******** Albert de Saxa-Coburg și Gotha (1875-1934) = Rege al Belgiei ca Albert I în perioada 1909-1934
********* Kaiser (germană) = „Împărat”. Cuvânt derivat din latinescul „caesar”. Aici, Wilhelm Hohenzollern (1859-1941), împărat al Germaniei ca Wilhelm II în perioada 1888-1918. (https://www.historia.ro/sectiune/portret/articol/wilhelm-al-ii-lea-ultimul-kaiser)
********** Michael Shea (pseudonim literar Sinclair) (1938-2009) = Scot who served as 'spin doctor' to the Queen, „Scotsman”,19 october 2009 (http://www.scotsman.com/news/obituaries/michael-shea-1-779536)
*********** „Kirkus Reviews” (https://www.kirkusreviews.com/book-reviews/michael-sinclair/the-dollar-covenant/)

Radicalismul modernizării Indiei coloniale britanice (BROMFIELD 1933-7)

<
(...) Era conștient că Maiorul se îndepărtase de el. „Poate că această schimbare este dorită durerii și emoțiilor, cugetă Ransome. Poate că în ființa lui există trăsături de caracter indiene pe care europeanul din mine nu le va accepta și nu le va înțelege niciodată.” Bănuia că explicația o putea găsi în absurditățile mistice și în literatura ieftină a tuturor scriitorilor de calibrul lui Kipling*, care nu cunoscuse decât India cantonamentelor, a cluburilor, a ziarelor provinciale, și se rezuma la formula „Orientul tot Orient rămîne”.
- Ma-m gîndit la ceva, spuse Edwina. Aș vrea să mai las niște bani pentru ceva care ar putea să ajute la o înțelegere între Orient și Occident. Nu știu cum s-ar putea realiza asta. Poți tu să găsești vreo soluție? Eu n-am găsit-o și sunt prea obosită s-o mai caut.
- Nu este decît o cale, răspunse Ransome cu amărăciune. Să creezi un fond pentru a se cumpăra otravă de șobolani... absolut necesară pentru a se nimici ignoranța, prejudecățile, lăcomia, spiritul provincial. Nu va fi însă ușor să le stîrpești... Va trebui să mai stîrpești și oameni, cum ar fi de pildă ofițerii aceia cu concepții strîmte, bătrînul Dewan**, neguțătorii, indivizi de teapa lordului Heston, bancherii, preoții, creaturile de seama lui Pukka Lil și a lui Mrs. Simon și chiar pe bătrînul general.
Edwina zîmbi.
- S-ar putea face și asta, dacă s-ar lucra cu dibăcie. În ceea ce mă privește eu nu am avut niciodată prejudecăți. Cred că oamenii din clasa de mijloc numesc acest lucru depravare, dar eu ma credința că Dumnezeu ar socoti-o virtute.
(...)
>

SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roman al Indiei moderne***, trad. I. Corbul & V. Corbul, pref. M. Miroiu, ed. Univers, București, 1972, p. 637.

NOTE M. T.
* Joseph Rudyard Kipling (1865 Bombay/India - 1936) = Poet și prozator britanic. Educat în Marea Britanie. Laureat al Premiului Nobel în 1907. Cea mai celebră carte a sa a fost „Cărțile junglei”, apărută în 1894. (http://www.nobelprize.org/nobel_prizes/literature/laureates/1907/kipling-bio.html)
** Dewan = Cuvânt persan care desemna un demnitar important în statele islamice medievale. (http://www.etymonline.com/index.php?term=divan)
*** Cristina Teodorescu, 21 februarie 2007 (http://www.bookblog.ro/x-woodisor/vin-ploile/)

Aventurierii britanici în orașele Europei în secolul XIX (THACKERAY 1848)

<
(...)
De fapt, putem spune că prietenii noștri erau dintre cei dintîi din mănunchiul acela de îndrăzneți aventurieri britanici care au invadat mai pe urmă continentul și au făcut tot felul de pungășii în toate capitalele Europei. Dar în acele fericite zile ale anilor 1817 și 1818, respectul pentru solvabilitatea și demnitatea englezilor era cît se poate de mare*. Pe atunci ei nu învățaseră, cum am mai spus, să se certe la tocmeală cu stăruința care-i caracterizează în momentul de față. Marile orașe ale Europei nu-și deschiseseră încă porțile întreprinzătorilor noștri escroci. Și pe cînd cu greu mai găsești astăzi vreun oraș din Franța sau din Italia în care să nu dai cu ochii de-un nobil concetățean de-al nostru, având aerul acela de fericită fanfaronadă și de obrăznicie pe care-l purtăm peste tot, trăgîndu-i pe sfoară pe patronii de hoteluri, încasînd cecuri fictive de la bancherii prea încrezători, jefuindu-i pe birjari de trăsurile lor, pe bijutieri de giuvaericale, pe călătorii neprevăzători cu banii lor la mesele de joc și pînă și bibliotecile publice de cărțile lor, cu treizeci de ani înainte nu-ți trebuia decît să fii lord englez, călătorind în trăsura ta particulară, și găseai credit oriunde aveai chef să-l cauți iar gentlemanii în loc de-a băga mîna în buzunarul altora erau cei buzunăriți.
(...)
>

SURSA
William Thackeray, Bâlciul deșertăciunilor**, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, vol. II, ed. Capitolul, București, 1992, pp. 22-23.

NOTĂ M. T.
* Era perioada imediat următoare înfrâgerii definitive a Franței republicane și imperiale (Waterloo, 18 iunie 1815), după mai mult de două decenii de războaie (1792-1815), în care Marea Britanie a fost inițiatoarea a șapte coaliții europene antifranceze.
** Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de Wiliam Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)

Modul de viață al țăranului francez la începutul secolului XIX (BALZAC 1832-1833)

<
(...) De aceea, le-am făgăduit că că-l voi lăsa pe cretin  în culcușul său, cu condiția ca nimeni să nu s e apropie de el, ca familiile din acel sat să treacă peste rîu și să se statornicească  în tîrg, în case noi,  pe care îmi luam obligația să le construiesc, dîndu-le și pămînt, al cărui preț comuna avea să mi-l restituie. Vai, domnule, mi-au trebuit șase luni ca să înfrîng îndărătniciile pe care le-a întîmpinat realizarea acestei învoieli, atît de avantajoase totuși pentru locuitorii satului. Este de neînțeles cît de mult își iubesc oamenii de la țară dărăpănăturile. Oricît de insalubru i-ar fi bordeiul, săteanul ține la el mai mult decît un bancher la palatul său. De ce? Nu știu. Poate că sentimentele sînt cu atît mai puternice cu cît sînt mai rare. Poate că omul care trăiește prea puțin prin gândire trăiește prin mult prin lucruri, pe care cu atît mai mult le iubește cu cît e mai sărac. Poate că țăranul e ca prizonierul... nu-și irosește puterile sufletului, ci și le concentrează  asupra unui singur gînd, ajungînd astfel la o mare energie a sentimentului. Iertați aceste  observații ale unui om care numai rareori își rostește gîndul. De alminteri, să nu credeți, domnule, că mi-am pierdut vreodată vremea cu idei găunoase. La noi se cere numai spirit practic și acțiune. Vai, cu cît bieții oameni gîndesc mai puțin, cu atît mai anevoie  este să-i ajuți să înțeleagă adevăratele lor interese. Iată de ce m-am resemnat cu toate mărunțișurile acestei inițiative. oamenii îmi spuneau, cu toții, același lucuru,  unul dintre acele lucruri de bun-simț și la care nu se putea răspunde nimic: „Vai, domnule, dar casele dumneavoastră încă nu s-au construit!” - „Atunci, le răspundeam, făgăduiți-mi că vă veți muta în ele cînd vor fi gata.” Din fericire, domnule, am hotărît cu toții că tîrgul nostru este proprietar al muntelui la poalele căruia se află satul, acum risipit. Prețul pădurilor de pe înălțimi ne-a fost de ajuns pentru a achita costul pămînturilor și caselor făgăduite, care s-au construit. După ce prima familie de îndărătnici s-a mutat în locuință nouă, celelalt au urmat-o neîntîrziat. Această schimbare  a adus oamenilor o bunăstare  prea evidentă ca să nu fie prețuită de cei care țineau în modul cel mai superstițios la satul lor fără soare - aș zice fără suflet.
(...)
>

SURSA
Honore de Balzac, Medicul de țară, trad. G. Marcuson, ed. Dacia, Cluj, 1972, pp. 33-34.

Arta versus ortografie in secolul XX (PETRESCU 1933)

<
(...)
- Dar eu nu stiu sa scriu... Ma intreb daca n-as face chiar greseli de ortografie?
- Arta n-are de-a face cu ortografia... Scrisul corect e piinea profesorilor de limba romana. Nu e obligatoriu decit pentru cei care nu sint scriitori. Marii creatori sunt mai abundenti in greseli de ortografie decit bancherii. Eminescu a scris mai putin ortografic decit oricare dintre poetii care l-au urmat si l-au imitat... E indreptat, cind e tiparit, de editorii lui critici. Ortografia o poate cunoaste orice elev premiat in clasa a cincea de liceu.
(...)
>

SURSA
Camil Petrescu, Patul lui Procust, ed. Minerva / seria Patrimoniu, Bucuresti, 1983, p. 8-9.

Instinctul criminal înainte, în timpul și după Primul Război Mondial (ARGHEZI)

<
(...)
Povestirea mea ar fi numai superficial imaginativă, fondul sau mai bine zis, materialul, aparținînd unui univers de fapte, săvîrșite după primul mare război, cu o sălbatecă preferință și cu ritm accelerat și complex, care a tăbăcit sensibilitatea. Omul incapabil să ucidă o muscă e un mit al unor epoci, de care nu ne despart calendaristic numai vreo șaisprezece ani, ci, desigur, cîteva mii de veacuri. Nimic nu e mai inocent și mai normal decît să scoți cu furculița, la masă, lumina ochiului unui concurent. Nimic mai elementar decît să pui în genunchi, între picioare, un nepot care te-a supărat și, fixîndu-l cu fața în sus de chică, să-i retezi beregata, ca la berbeci. Un negustor se dă pe lîngă un bancher și-i înhață nasul cu dinții, i-l rupe din zgîrci și-l scuipă, mai strivindu-l cu talpa încălțămintei, ca pe un muc de țigară, pentru ca satisfacția și răzbunarea să sporească.
Să te păzești acum, după război, să nu te iubească, dacă ești bărbat, afară din cale o femeie, și dacă ești femeie, un tînăr cu scîrlionți. Iubirea se rezolvă negreșit în curmarea măruntaielor cu foarfeca de croit catifea
sau în aruncarea fără veste, din  balconul unui imobil <<modern>>.
Ți-aduci aminte din ce pornise războiul: din dreptul de autodeterminare al popoarelor mici sugrumate de marile popoare - și din idealul de apărare al civilizației împotriva barbariei.
Cîțiva ofițeri, surprinși de adversari într-o biserică de peste Dunăre, în care s-au ascuns, au fost pur și simplu, înnainte de a li se tăia buzele, limba, pleoapele și urechile, grămădiți pe marmora pardoselei, unde se mai cunoșteau urmele imateriale ale lui Isus, au fost dezbrăcați, pîngăriți și masacrați pe la burtă.
Uite omul de după război, bruta păroasă, gorilul cîrn, care-și linge nasul, alergînd după femei și gîște cu un steag în mîini. Gorilul a făcut războaie și congrese. Încălțat cu manșete lustruite și inelat la degete cu aur și briliante, purtînd joben și fumînd havană, el cere capete și procente din împrumutul popoarelor mici.
(...)
>

SURSA
Tudor Arghezi, Pravilă de morală practică: Tudor Arghezi, Subiecte, ed. Minerva / seria Arcade, București, 1990, p. 291-292.

R. Frost despre femeie

Un tată este un bancher personal de care a făcut rost mama când era tânără.

Robert Frost (1874-1963) = Poet realist american.

„Epigrame” (GHINEA 1999)

 Sanda Ghinea, Eprigrame, „Tomis”, Constanța, iunie 1999

Cristina Tamaș, debutantă în dramaturgie cu volumul „Omul din cerc” și „Tata nu mai e ministru”
Spunea făcându-l pe magistru
„Omul din Cerc”: „Auzi, mon cher”,
n-o mai fi taică-tu „Ministru”
dar ea „se ține cu-n Bancher!”

pragul parlamentar crește

Cei care ne-au slujit cu drag

sacrificându-se, în plus,

fiind încurajat de prag,

poate-or vede Pragul de Sus.

dicție

Ca să-nțelegem ce-i cu țara,

și să pătrundem câte sunt, 

ca „Purtător de clar cuvânt”

s-ar potrivi acum - Ciumara!

„Meciul secolului s-a încheiat, dar ecoul lui nu s-a stins” (1972)

 Robert Fischer este noul campion mondial la șah. Știrea, desigur, nu mai constituie o noutate. Încă cu câteva zile urmă, agențiile internaționale de presă, radioul, televiziunea anunțau victoria campionului SUA în acest fantastic maraton șahist ce a polarizat timp de mai bine de două luni atenția lumii sportive. Au fost momente în care chiar și întrecerile olimpice au slăbit în strălucire, fiindcă fantastica încleștare de forțe dintre cei doi titani ai șahului mondial, Boris Spasski și R. F., a îmbrăcat de multe ori aspectul unor confruntări sportive spectaculoase. R. F. a încheiat această dispută într-un stil magistral, adjudecându-și titlul de campion. Ziarul „Times” scria cu câteva zile în urmă că primarul New York-ului va organiza în onoarea lui F. o paradă și îi va remite o medalie comemorativă. La banchetul organizat în onoarea celor doi mai jucători, R. F. a declarat că este dispus să acorde oricărui șahist din lume revanșa pentru titlul mondial, bineînțeles respectând anumite condiții, din care cele materiale ocupă primul loc. Și, pentru că am vorbit de avantaje materiale, iată care au fost primele de joc pentru această confruntare: premiul total a a fost de 250.000 de dolari, din care o parte a fost suportat de bancherul britanic Slater. F. a primit un cec în valoare de 156.250 dolari, adică 5/8 din premiu, S. unul de 93.750 dolari. În ceea ce privește încasările organizatorilor, la Reykjavik încă nu s-au încheiat socotelile financiare, dar organizatorii sunt optimiști. Este și firesc fiindcă în toată perioada întâlnirii mii de turiști au poposit în capitala Islandei, iar publicitatea făcută în jurul întâlnirii a adus frumoase sume municipalității Rejkavikului. În fine, o ultimă problemă legată tot de această întâlnire este declarația domnului Max Euwe, fost campion mondial și președinte al Federației internaționale de șah. El și-a exprimat părerea că, în lunga sa istorie, șahul nu a cunoscut niciodată o luptă atât de pasionantă, atât de spectaculoasă, cu nenumărate subtilități tactice ca în această dispută dintre F. Și S. Acum,meciul secolului s-a încheiat. Spasski s-a întors la Leningrad, B. F. este așteptat la New York.