<
(...) Era conștient că Maiorul se îndepărtase de el. „Poate că această schimbare este dorită durerii și emoțiilor, cugetă Ransome. Poate că în ființa lui există trăsături de caracter indiene pe care europeanul din mine nu le va accepta și nu le va înțelege niciodată.” Bănuia că explicația o putea găsi în absurditățile mistice și în literatura ieftină a tuturor scriitorilor de calibrul lui Kipling*, care nu cunoscuse decât India cantonamentelor, a cluburilor, a ziarelor provinciale, și se rezuma la formula „Orientul tot Orient rămîne”.
- Ma-m gîndit la ceva, spuse Edwina. Aș vrea să mai las niște bani pentru ceva care ar putea să ajute la o înțelegere între Orient și Occident. Nu știu cum s-ar putea realiza asta. Poți tu să găsești vreo soluție? Eu n-am găsit-o și sunt prea obosită s-o mai caut.
- Nu este decît o cale, răspunse Ransome cu amărăciune. Să creezi un fond pentru a se cumpăra otravă de șobolani... absolut necesară pentru a se nimici ignoranța, prejudecățile, lăcomia, spiritul provincial. Nu va fi însă ușor să le stîrpești... Va trebui să mai stîrpești și oameni, cum ar fi de pildă ofițerii aceia cu concepții strîmte, bătrînul Dewan**, neguțătorii, indivizi de teapa lordului Heston, bancherii, preoții, creaturile de seama lui Pukka Lil și a lui Mrs. Simon și chiar pe bătrînul general.
Edwina zîmbi.
- S-ar putea face și asta, dacă s-ar lucra cu dibăcie. În ceea ce mă privește eu nu am avut niciodată prejudecăți. Cred că oamenii din clasa de mijloc numesc acest lucru depravare, dar eu ma credința că Dumnezeu ar socoti-o virtute.
(...)
>
SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roman al Indiei moderne***, trad. I. Corbul & V. Corbul, pref. M. Miroiu, ed. Univers, București, 1972, p. 637.
NOTE M. T.
* Joseph Rudyard Kipling (1865 Bombay/India - 1936) = Poet și prozator britanic. Educat în Marea Britanie. Laureat al Premiului Nobel în 1907. Cea mai celebră carte a sa a fost „Cărțile junglei”, apărută în 1894. (http://www.nobelprize.org/nobel_prizes/literature/laureates/1907/kipling-bio.html)
** Dewan = Cuvânt persan care desemna un demnitar important în statele islamice medievale. (http://www.etymonline.com/index.php?term=divan)
*** Cristina Teodorescu, 21 februarie 2007 (http://www.bookblog.ro/x-woodisor/vin-ploile/)
Se afișează postările cu eticheta literatură. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta literatură. Afișați toate postările
luni, 1 august 2016
luni, 6 octombrie 2014
Regimurile totalitare văzute de un profesor universitar din România interbelică (TEDOREANU 1935)
<
(...) Lecturile acestei epoci evoluară spre exterior, devenind numai informative. Adunase mai toată literatura publicată asupra revoluției comuniste* urmărind cu interes duelul Troțki**-Stalin***. Apoi trecu la dictaturi, urmărind fenomenul Mussolini**** care aducea virilitatea unui popor feminizat și delirul Hitler, profund germanic. Se distrase chiar, cercînd să facă din Hitler o încarnare socială dintr-un individ a isteriei muzicei lui Wagner*****. Succesul lui Hitler epiloga tîrziu și pe alt plan, aplauzele devenite mai mult tradiție și pietate, de la Bayreuth******, stăpînind o Germanie care se îndrăgostise odinioară femeiește și de muzica lui Wagner.
(...)
>
SURSA
Ionel Teodoreanu, Lorelei, ed. Minerva / seria Arcade, București, 1991, p. 240.
NOTE M.T.
* Revoluția comunistă = Lovitura de stat de la Petrograd din 25 octombrie / 7 noiembrie 1917 a partidului bolșevic condus de V.I. Lenin („Marea Revoluție Socialistă din Octombrie).
** Lev Davidovici Troțki / Leib Bronstein (1879 Rusia țaristă - 1940 Mexic) = Membru al partidului bolșevic ilegalist din Rusia, participant la lovitura de stat din 25 octombrie 1917, fondator al Armatei Roșii bolșevice și conducător al acesteia în Războiul Civil din Rusia (1917-1922), rival al lui I.V.Stalin la conducerea partidului bolșevic după moartea lui V.I. Lenin (1924), exilat de Stalin și apoi ucis la ordinul acestuia în Mexic. (http://spartacus-educational.com/RUStrotsky.htm)
*** Iosif Vissarionovici Stalin / Djugașvili (1879 Georgia / Rusia țaristă - 1953 URSS) = (http://spartacus-educational.com/RUSstalin.htm) = Membru al partidului bolșevic ilegalist, secretar general al acestuia din 1922, învingător în lupta pentru putere cu Troțki și alți membri ilegaliști ai partidului, pe care o păstrează pînă la moarte.
**** Benito Mussolini (1883-1945) = Inițial socialist, participant (1915-197) la Primul Război Mondial, apoi fondator al partidului fascist italian, prim-ministru cu puteri totale în 1922-1943, angajeză țara în cel de-Al Doilea Război Mondial de partea Germaniei naziste (1940), capturat și executat de partizani comuniști în 1945, la sfârșitul războiului. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/decesul-unor-democratii-nasterea-dictaturilor-italia-germania)
***** Richard Wagner (1813 Leipzig - 1883 Veneția / Italia) = Compozitor, dramaturg și teoretician al artei germane, unul din cei mai de seamă reprezentanți ai romantismului muzical. (http://www.trell.org/wagner/chrono.html)
****** Bayreuth = Oraș din landul german Bavaria. Aici s-a mutat în 1872 R. Wagner, care a inițiat în 1876 festivalul anual de muzică clasică ce-i poartă numele și care continuă și în zilele noastre. (http://www.dw.de/%C3%AEn-preajma-celei-de-a-o-suta-edi%C5%A3ii-a-festivalului-de-la-bayreuth/a-15261653-1)
(...) Lecturile acestei epoci evoluară spre exterior, devenind numai informative. Adunase mai toată literatura publicată asupra revoluției comuniste* urmărind cu interes duelul Troțki**-Stalin***. Apoi trecu la dictaturi, urmărind fenomenul Mussolini**** care aducea virilitatea unui popor feminizat și delirul Hitler, profund germanic. Se distrase chiar, cercînd să facă din Hitler o încarnare socială dintr-un individ a isteriei muzicei lui Wagner*****. Succesul lui Hitler epiloga tîrziu și pe alt plan, aplauzele devenite mai mult tradiție și pietate, de la Bayreuth******, stăpînind o Germanie care se îndrăgostise odinioară femeiește și de muzica lui Wagner.
(...)
>
SURSA
Ionel Teodoreanu, Lorelei, ed. Minerva / seria Arcade, București, 1991, p. 240.
NOTE M.T.
* Revoluția comunistă = Lovitura de stat de la Petrograd din 25 octombrie / 7 noiembrie 1917 a partidului bolșevic condus de V.I. Lenin („Marea Revoluție Socialistă din Octombrie).
** Lev Davidovici Troțki / Leib Bronstein (1879 Rusia țaristă - 1940 Mexic) = Membru al partidului bolșevic ilegalist din Rusia, participant la lovitura de stat din 25 octombrie 1917, fondator al Armatei Roșii bolșevice și conducător al acesteia în Războiul Civil din Rusia (1917-1922), rival al lui I.V.Stalin la conducerea partidului bolșevic după moartea lui V.I. Lenin (1924), exilat de Stalin și apoi ucis la ordinul acestuia în Mexic. (http://spartacus-educational.com/RUStrotsky.htm)
*** Iosif Vissarionovici Stalin / Djugașvili (1879 Georgia / Rusia țaristă - 1953 URSS) = (http://spartacus-educational.com/RUSstalin.htm) = Membru al partidului bolșevic ilegalist, secretar general al acestuia din 1922, învingător în lupta pentru putere cu Troțki și alți membri ilegaliști ai partidului, pe care o păstrează pînă la moarte.
**** Benito Mussolini (1883-1945) = Inițial socialist, participant (1915-197) la Primul Război Mondial, apoi fondator al partidului fascist italian, prim-ministru cu puteri totale în 1922-1943, angajeză țara în cel de-Al Doilea Război Mondial de partea Germaniei naziste (1940), capturat și executat de partizani comuniști în 1945, la sfârșitul războiului. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/decesul-unor-democratii-nasterea-dictaturilor-italia-germania)
***** Richard Wagner (1813 Leipzig - 1883 Veneția / Italia) = Compozitor, dramaturg și teoretician al artei germane, unul din cei mai de seamă reprezentanți ai romantismului muzical. (http://www.trell.org/wagner/chrono.html)
****** Bayreuth = Oraș din landul german Bavaria. Aici s-a mutat în 1872 R. Wagner, care a inițiat în 1876 festivalul anual de muzică clasică ce-i poartă numele și care continuă și în zilele noastre. (http://www.dw.de/%C3%AEn-preajma-celei-de-a-o-suta-edi%C5%A3ii-a-festivalului-de-la-bayreuth/a-15261653-1)
marți, 9 septembrie 2014
Biografia scriitorului american Ring Lardner (1885-1933)
Ringgold Lardner s-a născut la 5 martie 1885, în orașul Niles din statul nordic Michigan, fiind al șaptelea copil al cuplului Henry și Lena Lardner, una dintre familiile importante ale micii urbe americane.
Ca și frații săi, face școala primară acasă, sub supravegherea unui profesor particular și a mamei sale, o fire autoritară pasionată de literatură și muzică. Astfel, Ring învață din copilărie să cânte la pian, pasiune care va contribui la formarea personalității sale adulte.
De la 12 ani urmează liceul din orașul natal, dar cînd îl termină în 1901 nu mai dorește să facă și studii universitare, spre regretul părinților săi. Mai mult, în anul următor, deși este înscris de tatăl său alături de fratele mai mare Rex la Institutul Tehnologic din Chicago, renunță împreună și se întorc acasă.
Aici ocupă diverse slujbe mărunte și devine membru al unei trupe de teatru de amatori, unde activează ca actor, pianist și compozitor.
Dar deoarece nivelul de trai al familiei scade, este obligat să se întrețină singur. Astfel, în 1905, cu ajutorul lui Rex, se angajează la cotidianul Times din localitatea South Bend. Inițial se ocupă de rubrica de sport, dar apoi primește și rubricile teatrală și mondenă. În scurt timp își descoperă vocația de gazetar. Devine repede cunsocut prin cronicile despre fotbal american și baseball, caracterizate printr-un limbaj argotic și un deosebit simț al umorului.
După doi ani se mută la Chicago, unde va lucra la gazetele Inter Ocean, Examiner și Tribune.
În 1911 se căsătorește cu Ellis Abbot, fiica unui președinte de bancă din orașul Goshen, pe care o cunoscuse în 1905 și cu care întreținuse o amplă corespondență. Peste un an se naște primul fiu, John, urmat de James (1914), Ringgold (1915) și David (1919). Între timp comentariile sale sportive din Examiner se transformă în adevărate povestiri, unele fiind scrise la persoana întîi, din perspectiva unui sportiv sau a unui spectator.
Din 1913 revine la Tribune, unde începe să publice și scurte povestiri, parodii, scrisori, piese absurde, poezii pentru copii și satire autoironice.
În anul următor publică în Saturday Evening Post prima povestire din serialul You Know me, Al, al cărui personaj principal este jucătorul de baseball Jack Keefe. Succesul fiind imediat, la cererea cititorilor publică încă cinci texte pînă la sfârșitul anului, onorariul crescând de la 250 de dolari la 1500 de dolari pentru o povestire. Ca urmare, tot în 1914 își construiește o casă în suburbiile metropolei nordice Chicago.
În anii 1915-1917 are o bogată activitate literară: publică volumul de poezii Bib Ballads, scrie 29 povestiri și îi apare culegerea de povestiri Gullible`s Travels, continuă colaborarea cu Saturday Evening Post și o începe pe cea cu Metropolitan. De asemenea publică Champion, poveste melodramatică din lumea boxului, fiind revoltat de corupția din acest popular sport.
După intrarea SUA în Primul Război Mondial la 6 aprilie 1917, este trimis corespondent de război pe frontul din Franța. Povestirile de război îi vor fi publicate în anul următor în volumul My four weeks in France.
În iunie 1919 se încheie contractul cu Tribune, aceasta fiind cea mai bună perioadă jurnalistică a sa.
Activitatea publicistică continuă în 1920, când publică în S.E.P. povestirea The Young Immigrants și începe rubrica săptămânală Ring Lardner` Weekly Letter, care apare prin intermediul lui Bell Syndicate în diverse ziare, precum World (New York), Examiner (Los Angeles), Democrat (Goshen).
Apoi, în 1921 publică ciclul de povestiri The Big Town și în S.E.P. apare una din cele mai cunoscute creații ale sale, Some Like Them Cold. În același an se mută la Great Neck, lângă Long Island, o zonă mondenă unde se retrăgeau oamenii de cultură săturați de apropiatul și agitatul megalopolis New York. Cu această ocazie va observa cu obișnuita sa ironie: „A locui la Great Neck este sinonim cu a fi un succes național!”
În anul următor îi apare în revista Cosmopolitan povestirea Golden Honeymoon și începe colaborarea la un serial de desene animate, care continua serialul You Know me, Al. Tot acum se mută în apropierea sa marele romancier american Francis Scott Fitzgerald (1896-1940), cu care leagă o strânsă prietenie, în pofida temeperamentelor foarte diferite. Fiul său Ringgold avea să observe în memoriile sale: „Ring avea disciplina de lucru a gazetarului profesionist, iar Scott avea talent nativ și tentația veșnică de a se irosi într-o mulțime de activități”. La sugestia lui F.S.F., Ring va publica în 1924 volumul de povestiri How to write short stories, la celebra editură Charles Scribner`s. Cu această ocazie creațiile sale, el intră și în atenția criticilor lor literari, care îl recenzează favorabil. În același soții Scott se mută în Franța, dar vor păstra legătura prin corespondență și-i vor și vizita acolo. Din Franța va trimite impresii de călătorie revistei Liberty.
În perioada 1923-1925 publică o parodie după Cenușăreasa, piesa absurdă I Gaspiri în Transatlantic Review, care aparținea marelui romancier american Ernst Hemingway (1899-1961), volumul de povestiri și articole What of It? și povestirea Haircut în Liberty.
Din nefericire pentru el în 1925 este diagnosticat cu tuberculoză, dar nu renunță la intensa sa activitate pentru a-și susține financiar la studii cei patru fii,. Astfel, ajunge în situația de a fi internat în spital în iarna 1929-1930. În această perioadă renunță la rubrica săpătămînală pentru a avea mai mult pentru literatură și publică volumul de povestiri The Love Nest la Scribner, precum și povestirea Hurry Kane la Cosmopolitan. Dramatizarea povestirii The Love Nest de Robert Sherwood (1896-1955) se va juca însă numai de 23 de ori, dar revine cu piesa Elmer The Great (în colaborare cu J. Cohan), de asemenea fără mare succes. În sfârșit, succesul în dramaturgie vine cu piesa June Moon, în colaborare cu experimentatul dramaturg de pe Broadway George Kaufmann (1889-1961), și care s-a jucat în 273 de reprezentații. De asemenea, începe și colaborarea la ziarul New Yorker cu texte autobiografice și cu cronici la emisiuni radio.
Din decembrie 1930, când este internat la New York, perioadele de spitalizare alternează cu cele în care stă acasă. Deși boala se agravează, își continuă totuși munca literară, presat de problemele financiare provocate de marea criză economică (1929-1933). Cosmopolitan îi publică povestirea Insomnia, S.E.P. șase povestiri, iar Scribner`s volumul de șase povestiri Love with a Smile.
La 23 septembrie 1933, Ring Lardner moare acasă în urma unui atac de cord. Prietenul său Scott a încercat să-l ajute, insistând ca Scribner`s să-i publice volumul de povestiri First and Last, dar din păcate evenimentul a fost posibil doar în anul următor morții lui Lardner. Dar editura nu-l uită și la 30 de ani de la decesul scriitorului îi publică cele mai importante scrieri, cu titlul Ring Lardner Reader.
În România a fost tradus în 1968 volumul Cuibul dragostei.
Memoria scriitorului a fost eternizată de fiul său Ring Jr. în volumul de amintiri The Lardners: My Family Remembered, publicat în 1976.
SURSA
Ring Lardner, Călătoriile lui Gullible, trad. & pref. & tabel cronologic & note de I. Rotaru, ed. Minerva / colecția Biblioteca pentru toți nr. 1347, București, 1990, p. XXIV-XXXII.
Ca și frații săi, face școala primară acasă, sub supravegherea unui profesor particular și a mamei sale, o fire autoritară pasionată de literatură și muzică. Astfel, Ring învață din copilărie să cânte la pian, pasiune care va contribui la formarea personalității sale adulte.
De la 12 ani urmează liceul din orașul natal, dar cînd îl termină în 1901 nu mai dorește să facă și studii universitare, spre regretul părinților săi. Mai mult, în anul următor, deși este înscris de tatăl său alături de fratele mai mare Rex la Institutul Tehnologic din Chicago, renunță împreună și se întorc acasă.
Aici ocupă diverse slujbe mărunte și devine membru al unei trupe de teatru de amatori, unde activează ca actor, pianist și compozitor.
Dar deoarece nivelul de trai al familiei scade, este obligat să se întrețină singur. Astfel, în 1905, cu ajutorul lui Rex, se angajează la cotidianul Times din localitatea South Bend. Inițial se ocupă de rubrica de sport, dar apoi primește și rubricile teatrală și mondenă. În scurt timp își descoperă vocația de gazetar. Devine repede cunsocut prin cronicile despre fotbal american și baseball, caracterizate printr-un limbaj argotic și un deosebit simț al umorului.
După doi ani se mută la Chicago, unde va lucra la gazetele Inter Ocean, Examiner și Tribune.
În 1911 se căsătorește cu Ellis Abbot, fiica unui președinte de bancă din orașul Goshen, pe care o cunoscuse în 1905 și cu care întreținuse o amplă corespondență. Peste un an se naște primul fiu, John, urmat de James (1914), Ringgold (1915) și David (1919). Între timp comentariile sale sportive din Examiner se transformă în adevărate povestiri, unele fiind scrise la persoana întîi, din perspectiva unui sportiv sau a unui spectator.
Din 1913 revine la Tribune, unde începe să publice și scurte povestiri, parodii, scrisori, piese absurde, poezii pentru copii și satire autoironice.
În anul următor publică în Saturday Evening Post prima povestire din serialul You Know me, Al, al cărui personaj principal este jucătorul de baseball Jack Keefe. Succesul fiind imediat, la cererea cititorilor publică încă cinci texte pînă la sfârșitul anului, onorariul crescând de la 250 de dolari la 1500 de dolari pentru o povestire. Ca urmare, tot în 1914 își construiește o casă în suburbiile metropolei nordice Chicago.
În anii 1915-1917 are o bogată activitate literară: publică volumul de poezii Bib Ballads, scrie 29 povestiri și îi apare culegerea de povestiri Gullible`s Travels, continuă colaborarea cu Saturday Evening Post și o începe pe cea cu Metropolitan. De asemenea publică Champion, poveste melodramatică din lumea boxului, fiind revoltat de corupția din acest popular sport.
După intrarea SUA în Primul Război Mondial la 6 aprilie 1917, este trimis corespondent de război pe frontul din Franța. Povestirile de război îi vor fi publicate în anul următor în volumul My four weeks in France.
În iunie 1919 se încheie contractul cu Tribune, aceasta fiind cea mai bună perioadă jurnalistică a sa.
Activitatea publicistică continuă în 1920, când publică în S.E.P. povestirea The Young Immigrants și începe rubrica săptămânală Ring Lardner` Weekly Letter, care apare prin intermediul lui Bell Syndicate în diverse ziare, precum World (New York), Examiner (Los Angeles), Democrat (Goshen).
Apoi, în 1921 publică ciclul de povestiri The Big Town și în S.E.P. apare una din cele mai cunoscute creații ale sale, Some Like Them Cold. În același an se mută la Great Neck, lângă Long Island, o zonă mondenă unde se retrăgeau oamenii de cultură săturați de apropiatul și agitatul megalopolis New York. Cu această ocazie va observa cu obișnuita sa ironie: „A locui la Great Neck este sinonim cu a fi un succes național!”
În anul următor îi apare în revista Cosmopolitan povestirea Golden Honeymoon și începe colaborarea la un serial de desene animate, care continua serialul You Know me, Al. Tot acum se mută în apropierea sa marele romancier american Francis Scott Fitzgerald (1896-1940), cu care leagă o strânsă prietenie, în pofida temeperamentelor foarte diferite. Fiul său Ringgold avea să observe în memoriile sale: „Ring avea disciplina de lucru a gazetarului profesionist, iar Scott avea talent nativ și tentația veșnică de a se irosi într-o mulțime de activități”. La sugestia lui F.S.F., Ring va publica în 1924 volumul de povestiri How to write short stories, la celebra editură Charles Scribner`s. Cu această ocazie creațiile sale, el intră și în atenția criticilor lor literari, care îl recenzează favorabil. În același soții Scott se mută în Franța, dar vor păstra legătura prin corespondență și-i vor și vizita acolo. Din Franța va trimite impresii de călătorie revistei Liberty.
În perioada 1923-1925 publică o parodie după Cenușăreasa, piesa absurdă I Gaspiri în Transatlantic Review, care aparținea marelui romancier american Ernst Hemingway (1899-1961), volumul de povestiri și articole What of It? și povestirea Haircut în Liberty.
Din nefericire pentru el în 1925 este diagnosticat cu tuberculoză, dar nu renunță la intensa sa activitate pentru a-și susține financiar la studii cei patru fii,. Astfel, ajunge în situația de a fi internat în spital în iarna 1929-1930. În această perioadă renunță la rubrica săpătămînală pentru a avea mai mult pentru literatură și publică volumul de povestiri The Love Nest la Scribner, precum și povestirea Hurry Kane la Cosmopolitan. Dramatizarea povestirii The Love Nest de Robert Sherwood (1896-1955) se va juca însă numai de 23 de ori, dar revine cu piesa Elmer The Great (în colaborare cu J. Cohan), de asemenea fără mare succes. În sfârșit, succesul în dramaturgie vine cu piesa June Moon, în colaborare cu experimentatul dramaturg de pe Broadway George Kaufmann (1889-1961), și care s-a jucat în 273 de reprezentații. De asemenea, începe și colaborarea la ziarul New Yorker cu texte autobiografice și cu cronici la emisiuni radio.
Din decembrie 1930, când este internat la New York, perioadele de spitalizare alternează cu cele în care stă acasă. Deși boala se agravează, își continuă totuși munca literară, presat de problemele financiare provocate de marea criză economică (1929-1933). Cosmopolitan îi publică povestirea Insomnia, S.E.P. șase povestiri, iar Scribner`s volumul de șase povestiri Love with a Smile.
La 23 septembrie 1933, Ring Lardner moare acasă în urma unui atac de cord. Prietenul său Scott a încercat să-l ajute, insistând ca Scribner`s să-i publice volumul de povestiri First and Last, dar din păcate evenimentul a fost posibil doar în anul următor morții lui Lardner. Dar editura nu-l uită și la 30 de ani de la decesul scriitorului îi publică cele mai importante scrieri, cu titlul Ring Lardner Reader.
În România a fost tradus în 1968 volumul Cuibul dragostei.
Memoria scriitorului a fost eternizată de fiul său Ring Jr. în volumul de amintiri The Lardners: My Family Remembered, publicat în 1976.
SURSA
Ring Lardner, Călătoriile lui Gullible, trad. & pref. & tabel cronologic & note de I. Rotaru, ed. Minerva / colecția Biblioteca pentru toți nr. 1347, București, 1990, p. XXIV-XXXII.
sâmbătă, 15 martie 2014
Cercurile universitare din Rusia secolului XIX (TURGHENIEV 1852)
<(...) În universitate n-am mers pe altă cale: de la început am intrat într-un cerc. Erau alte vremuri pe atunci... Poate dumneata nu știi ce era un cerc. Mi-aduc aminte că Schiller a spus undeva: E periculos să trezești un leu / Și groaznic e colțul unui tigru / Dar cel mai groaznic dintre toate grozăviile / Este omul în nebunia sa. Ei, eu te încredințez că n-a vrut să spuie asta: a vrut să spuie: Este un cerc... în orașul Moscova.
-Dar ce găsești așa de cumplit într-un cerc? întrebai.
Vecinul îți culese scufia și și-o înfundă pînă la nas.
-Ce găsesc așa de cumplit?! strigă el. Să-ți spun: Cercul este moartea oricărei dezvoltări personale; este un surogat al societății, al femeii și al vieții. Cercul... să-ți spun acuma ce-i aceea cerc. Cercul înseamnă o existență lîncedă și leneșă, laolaltă și cot la cot cu alții, căruia i se dă însemnătatea și înfățișarea unui lucru rezonabil; cercul înlocuiește discuțiile cu disertații, te deprinde cu vorbăria goală, te depărtează de munca singuratică și pozitivă, te molipsește de rîia literaturii, îți răpește, în sfîrșit, toată prospețimea și toată candoarea virginală a sufletului. Cercul este banalitatea și plictiseala subt eticheta frăției și amiciției... Un ghem de răstălmăciri și ironii, subt pretextul sincerității și al simpatiei; într-un cerc, datorită dreptului pe care-l are orice prietin de a-ți vîrî în orice clipă degetele nespălate în măruntaiele celuilalt, nimeni nu are în suflet un locșor curat și neatins; în cerc toți se închină celui mai găunos vorbitor, celui mai vanitos om de spirit, filozofului senil; e purtat în triumf versificatorul fără talent, dar cu idei „obscure”. În cerc, tinerii de șaptesprezece ani discută subtil și complicat despre femei și dragoste, în vreme ce, puși în fața sexului slab, devin muți, ori vorbesc ca din carte, și încă despre ce subiecte! În cerc înflorește elocvența subtilă, în cerc se spionează unii pe alții, mai rău decît cei de la poliție... O, cerc! Nu ești un simplu cerc, ești cercul magic în care mulți oameni de valoare și-au găsit pieirea!
-Dă-mi voie să remarc că exagerezi, l-am întrerupt.
Vecinul meu mă privi în tăcere.
-Se poate, de ce să păcătuiesc, se poate; dar unul ca mine ce plăcere mai poate avea decît să exegereze? În orice caz, așa am dus-o patru ani la Moscova. Nu pot să-ți spun, stimate domn, ce repede, ce uimitor de repede s-au scurs acele timpuri; mă gîndesc cu tristețe și strîngere de inimă. Te scoli de dimineață și parcă ai porni-o cu săniuța din culmea dealului... cît ai clipi ai și ajuns; s-a făcut sară și iaca, și sluga somnoroasă te ajută să-ți pui surtucul; te îmbraci și te duci la un cunoscut, și-acolo trage-i cu luleaua și cu ceai slab, pahar după pahar, și dă-i cu discuții despre filozofia germană, despre dragoste, despre soarele etern al spiritului și alte subiecte înaripate. Dar cel puțin întîlneam acolo oameni originali și independenți, care, oricît s-ar fi silit, n-ar fi putut să-și vîre spiritul în calapoade, natura lor proprie ieșind oricum la iveală; numai eu, bietul de mine, mă modelasem ca o bucată de ceară fără ca firea mea săracă să fi opus o cît de mică împotrivire!
(...)>
SURSA
Ivan Turgheniev, Un Hamlet provincial: Ivan Turgheniev, Povestirile unui vînător, trad. M. Sadoveanu, ed. Albatros, București, 1989, p. 300-302.
-Dar ce găsești așa de cumplit într-un cerc? întrebai.
Vecinul îți culese scufia și și-o înfundă pînă la nas.
-Ce găsesc așa de cumplit?! strigă el. Să-ți spun: Cercul este moartea oricărei dezvoltări personale; este un surogat al societății, al femeii și al vieții. Cercul... să-ți spun acuma ce-i aceea cerc. Cercul înseamnă o existență lîncedă și leneșă, laolaltă și cot la cot cu alții, căruia i se dă însemnătatea și înfățișarea unui lucru rezonabil; cercul înlocuiește discuțiile cu disertații, te deprinde cu vorbăria goală, te depărtează de munca singuratică și pozitivă, te molipsește de rîia literaturii, îți răpește, în sfîrșit, toată prospețimea și toată candoarea virginală a sufletului. Cercul este banalitatea și plictiseala subt eticheta frăției și amiciției... Un ghem de răstălmăciri și ironii, subt pretextul sincerității și al simpatiei; într-un cerc, datorită dreptului pe care-l are orice prietin de a-ți vîrî în orice clipă degetele nespălate în măruntaiele celuilalt, nimeni nu are în suflet un locșor curat și neatins; în cerc toți se închină celui mai găunos vorbitor, celui mai vanitos om de spirit, filozofului senil; e purtat în triumf versificatorul fără talent, dar cu idei „obscure”. În cerc, tinerii de șaptesprezece ani discută subtil și complicat despre femei și dragoste, în vreme ce, puși în fața sexului slab, devin muți, ori vorbesc ca din carte, și încă despre ce subiecte! În cerc înflorește elocvența subtilă, în cerc se spionează unii pe alții, mai rău decît cei de la poliție... O, cerc! Nu ești un simplu cerc, ești cercul magic în care mulți oameni de valoare și-au găsit pieirea!
-Dă-mi voie să remarc că exagerezi, l-am întrerupt.
Vecinul meu mă privi în tăcere.
-Se poate, de ce să păcătuiesc, se poate; dar unul ca mine ce plăcere mai poate avea decît să exegereze? În orice caz, așa am dus-o patru ani la Moscova. Nu pot să-ți spun, stimate domn, ce repede, ce uimitor de repede s-au scurs acele timpuri; mă gîndesc cu tristețe și strîngere de inimă. Te scoli de dimineață și parcă ai porni-o cu săniuța din culmea dealului... cît ai clipi ai și ajuns; s-a făcut sară și iaca, și sluga somnoroasă te ajută să-ți pui surtucul; te îmbraci și te duci la un cunoscut, și-acolo trage-i cu luleaua și cu ceai slab, pahar după pahar, și dă-i cu discuții despre filozofia germană, despre dragoste, despre soarele etern al spiritului și alte subiecte înaripate. Dar cel puțin întîlneam acolo oameni originali și independenți, care, oricît s-ar fi silit, n-ar fi putut să-și vîre spiritul în calapoade, natura lor proprie ieșind oricum la iveală; numai eu, bietul de mine, mă modelasem ca o bucată de ceară fără ca firea mea săracă să fi opus o cît de mică împotrivire!
(...)>
SURSA
Ivan Turgheniev, Un Hamlet provincial: Ivan Turgheniev, Povestirile unui vînător, trad. M. Sadoveanu, ed. Albatros, București, 1989, p. 300-302.
joi, 6 martie 2014
Protectorii culturii în Rusia secolului XIX (TURGHENIEV 1852)
<(...) Dumnezeu îl înzestrase și cu o inimă din cale-afară de bună: plîngea și se entuziasma cu cea mai mare ușurință; afară de asta, ardea de o patimă dezinteresată pentru artă - și cuvîntul „dezinteresat” este cît se poate de potrivit, pentru că tocmai în artă domnul Benevolenski, ca să spunem adevărul, nu se pricepea deloc. De mirare chiar de unde, în virutea căror legi tainice și neînțelese, apăruse la domnia sa această patimă? Căci era un om picioarele pe pămînt, un om ca mulți alții. De alminteri, la noi în Rusia, întîlnești destui oameni de acest fel.
Dragostea față de artă și de artiști se manifestă la acești oameni de nedescris: e un chin să te întîlnești și să stai de vorbă cu dînșii - adevărați butuci unși cu miere... De pildă, niciodată nu-l numesc pe Rafael* - Rafael, ori pe Coreggio** - Coreggio; „divinul Sanzio, incomparabilul de Allegri”, spun ei, pronunțînd afectat. Oricărui artist mediocru, incult, ambițios și ratat i se adresează cu epitetul de geniu, sau, mai exact, gheniu. Nu vorbesc decît de cerul albastru al Italiei, de lămîile de la sud, de boarea parfumată a țărmurilor Brentei***. „Hei, Vanea, Vanea” sau „Hei, Sașa, își spun cu mult patos unul altuia, noi ar trebui să trăim la miazăzi, da, la miazăzi... căci avem suflete de greci, de greci antici!” Îi poți observa la expoziții în fața unui tablou al vreunui pictor rus (trebuie să remarcăm că, de cele mai multe ori, toți acești domni sînt patrioți înflăcărați). Ba fac un pas au doi înapoi, lăsîndu-și capul pe spate, ba iar se apropie de tablou; ochii li se umezesc de înduioșare... „Ah, Doamne, Doamne, rostesc ei, în sfîrșit, cu glasul sugrumat de emoție, cît suflet, cît suflet a pus!... cît sentiment, nemaipomenit de mult sentiment!... Și cum e conceput! Cu cîtă măiestrie e conceput!” Dar dacă ați vedea ce tablouri au ei în saloanele lor și ce pictori vin sara la dînșii, beau ceai și le ascultă părerile! Tablourile, înfățișînd propriile lor odăi în perspectivă; o perie în planul drept, o grămăjoară de gunoi pe parchetul lucios, un samovar galben pe masă, lîngă geam, și gazda în persoană în halat și în tichie, cu o dîră de lumină pe obraz. Ce de slujitori ai muzelor, cu zîmbetul înfrigurat și disprețuitor, îl vizitează! Ce domnișoare cu fețe palide-verzui trăncănesc la pianele lor! Căci așa e la noi în Rusia: omul nu se dezică unei singure arte - vrea totul. De aceea nu-i deloc de mirare că acești domni amatori sînt și mari protectori ai literaturii ruse, mai ales a celei dramatice... Piese ca Jacopo Sannazzaro**** pentru ei s-au scris. Lupta, de mii de ori descrisă, pe care o duce talentul nerecunoscut cu oamenii, cu lumea întreagă, îi zguduie pînă în adîncul sufletului.
(...)>
SURSA
Ivan Turgheniev, Tatiana Borisovna și nepotul ei: Ivan Turgheniev, Povestirile unui vînător, trad. M. Sadoveanu, ed. Albatros, București, 1989, p. 218-219.
NOTE M.T. (Wikipedia)
* Rafaello Sanzio (1483 Urbino - 1520 Roma) = Pictor și arhitect important al Renașterii italiene.
** Antonio Allegri „Coreggio” (1489 Coreggio - 1534 Coreggio) = Pictor al Renașterii italiene, aparținând „școlii din Parma”.
*** Brenta = Râu de 174 km în Italia, izvorând din lacurile nordice Levico și Caldonazzo și se varsă în Marea Adriatică, la sude de laguna Veneției.
**** Jacopo Sannazzaro (1480 Napoli -1530 Napoli) = Poet umanist al Renașterii italiene, care a scris în și latină și în italiană.
Dragostea față de artă și de artiști se manifestă la acești oameni de nedescris: e un chin să te întîlnești și să stai de vorbă cu dînșii - adevărați butuci unși cu miere... De pildă, niciodată nu-l numesc pe Rafael* - Rafael, ori pe Coreggio** - Coreggio; „divinul Sanzio, incomparabilul de Allegri”, spun ei, pronunțînd afectat. Oricărui artist mediocru, incult, ambițios și ratat i se adresează cu epitetul de geniu, sau, mai exact, gheniu. Nu vorbesc decît de cerul albastru al Italiei, de lămîile de la sud, de boarea parfumată a țărmurilor Brentei***. „Hei, Vanea, Vanea” sau „Hei, Sașa, își spun cu mult patos unul altuia, noi ar trebui să trăim la miazăzi, da, la miazăzi... căci avem suflete de greci, de greci antici!” Îi poți observa la expoziții în fața unui tablou al vreunui pictor rus (trebuie să remarcăm că, de cele mai multe ori, toți acești domni sînt patrioți înflăcărați). Ba fac un pas au doi înapoi, lăsîndu-și capul pe spate, ba iar se apropie de tablou; ochii li se umezesc de înduioșare... „Ah, Doamne, Doamne, rostesc ei, în sfîrșit, cu glasul sugrumat de emoție, cît suflet, cît suflet a pus!... cît sentiment, nemaipomenit de mult sentiment!... Și cum e conceput! Cu cîtă măiestrie e conceput!” Dar dacă ați vedea ce tablouri au ei în saloanele lor și ce pictori vin sara la dînșii, beau ceai și le ascultă părerile! Tablourile, înfățișînd propriile lor odăi în perspectivă; o perie în planul drept, o grămăjoară de gunoi pe parchetul lucios, un samovar galben pe masă, lîngă geam, și gazda în persoană în halat și în tichie, cu o dîră de lumină pe obraz. Ce de slujitori ai muzelor, cu zîmbetul înfrigurat și disprețuitor, îl vizitează! Ce domnișoare cu fețe palide-verzui trăncănesc la pianele lor! Căci așa e la noi în Rusia: omul nu se dezică unei singure arte - vrea totul. De aceea nu-i deloc de mirare că acești domni amatori sînt și mari protectori ai literaturii ruse, mai ales a celei dramatice... Piese ca Jacopo Sannazzaro**** pentru ei s-au scris. Lupta, de mii de ori descrisă, pe care o duce talentul nerecunoscut cu oamenii, cu lumea întreagă, îi zguduie pînă în adîncul sufletului.
(...)>
SURSA
Ivan Turgheniev, Tatiana Borisovna și nepotul ei: Ivan Turgheniev, Povestirile unui vînător, trad. M. Sadoveanu, ed. Albatros, București, 1989, p. 218-219.
NOTE M.T. (Wikipedia)
* Rafaello Sanzio (1483 Urbino - 1520 Roma) = Pictor și arhitect important al Renașterii italiene.
** Antonio Allegri „Coreggio” (1489 Coreggio - 1534 Coreggio) = Pictor al Renașterii italiene, aparținând „școlii din Parma”.
*** Brenta = Râu de 174 km în Italia, izvorând din lacurile nordice Levico și Caldonazzo și se varsă în Marea Adriatică, la sude de laguna Veneției.
**** Jacopo Sannazzaro (1480 Napoli -1530 Napoli) = Poet umanist al Renașterii italiene, care a scris în și latină și în italiană.
sâmbătă, 1 februarie 2014
Româniile frumoase (MACAROV 2007)
Lavinia Macarov, Belles Roumanies 2007, „Tomis”, Constanța, XLI/2007, februarie, p. 80.
Dacă aderarea la UE aduce Europa la noi, anul cultural 2007 ne trimite pe noi în Europa. Orașul Sibiu este capitala asociată a culturii, alături de Marea Regiune (Saarland, Lorrena, Luxembourg, Renania, Walona, Comunitatea francofonă și cea germanofonă din Belgia). Cu această ocazie, Asociația Kulturfabrik organizează o serie de evenimente ce vizează prezentarea culturii românești publicului multinațional din Luxembourg. Literatura, arta cinematografică, muzic, teatrul, se reunesc anul acesta sub numle de Belles Rouamanies.
Primul bistro literar, consacrat prozei artistice, a avut loc în Esch sur Alzette pe 6 februarie și a fost moderat de către Ion Bogdan Lefter. Au fost invitați scriitorii Mircea Cărtărescu și Ștefan Agopian, care în 2006 au fost traduși, alături de alți zece scriitori români, pentru culegerea Les Belles Etrangeres. A fost prezent și scriitorul Pierre Oster, ca reprezentant al literaturii franceze. Evenimentul s-a desfășurat într-o ambianță muzicală asigurată de reprezentanți ai Conservatorului din Esch.
Agopian a citit pasaje din Fric (tradus Zadar pentru a evita omonimia cu cuvântul francez), iar Cărtărescu din De ce iubim femeile, pasaje care sunt traduse în limba franceză, după care publicul a avut posibilitatea să adreseze întrebări.
Următorul eveniment va avea loc pe 6 martie, când Ana Blandiana și Emil Brumaru vor reprezenta poezia românească.
Saga întoarcerii la origini
Întrucât de patru luni sunt „ruptă” de România, am învățat să apreciez ceea ce nu mai am. Și cred că același lucru s-a întâmplat cu majoritatea românilor care trăiesc peste hotare. Așa s-ar explica numărul mare al românilor care au participat la evenimentul de ieri. Ca procentaj, mai bine de 90% din cei prezenți. Aceasta este partea bună a lucrurilor. România și cultura noastră ne interesează. Partea proastă este că până acum nu ne-a interesat.
Totul a mers bine până în momentul în care ni s-a permis să punem întrebări. Majoritatea s-au referit la elemnete menționate de către autori în secțiunile anterioare. Întrebări de genul „Cum poate fi cineva și armean și turc?” și „Pentru cine ați scris De ce iubim femeile?” au predominat. „În ce măsură au fost traduse operele acestor scriitori într-o limbă de circulație internațională?” Acestea sunt cele mai puțin pertinente, având în vedere că noi nu le-am citit nici măcar în română.
Și aici m-am revolta cu toată ființa, m-am revoltat împotriva mea însămi, căci nici eu nu găseam o întrebare pertinentă, deoarece nu citisem decât foarte puțin din opera unuia dintre cei doi.
Am intrat automat în pământ, ca la un examen pentru care nu mă pregătisem. Am zburdat pe ușă afară cu Orbitor varianta kinder garden în franceză, achiziționată pe loc. Căci acesta chiar a fost un examen. Ne vedem la toamnă!
Dacă aderarea la UE aduce Europa la noi, anul cultural 2007 ne trimite pe noi în Europa. Orașul Sibiu este capitala asociată a culturii, alături de Marea Regiune (Saarland, Lorrena, Luxembourg, Renania, Walona, Comunitatea francofonă și cea germanofonă din Belgia). Cu această ocazie, Asociația Kulturfabrik organizează o serie de evenimente ce vizează prezentarea culturii românești publicului multinațional din Luxembourg. Literatura, arta cinematografică, muzic, teatrul, se reunesc anul acesta sub numle de Belles Rouamanies.
Primul bistro literar, consacrat prozei artistice, a avut loc în Esch sur Alzette pe 6 februarie și a fost moderat de către Ion Bogdan Lefter. Au fost invitați scriitorii Mircea Cărtărescu și Ștefan Agopian, care în 2006 au fost traduși, alături de alți zece scriitori români, pentru culegerea Les Belles Etrangeres. A fost prezent și scriitorul Pierre Oster, ca reprezentant al literaturii franceze. Evenimentul s-a desfășurat într-o ambianță muzicală asigurată de reprezentanți ai Conservatorului din Esch.
Agopian a citit pasaje din Fric (tradus Zadar pentru a evita omonimia cu cuvântul francez), iar Cărtărescu din De ce iubim femeile, pasaje care sunt traduse în limba franceză, după care publicul a avut posibilitatea să adreseze întrebări.
Următorul eveniment va avea loc pe 6 martie, când Ana Blandiana și Emil Brumaru vor reprezenta poezia românească.
Saga întoarcerii la origini
Întrucât de patru luni sunt „ruptă” de România, am învățat să apreciez ceea ce nu mai am. Și cred că același lucru s-a întâmplat cu majoritatea românilor care trăiesc peste hotare. Așa s-ar explica numărul mare al românilor care au participat la evenimentul de ieri. Ca procentaj, mai bine de 90% din cei prezenți. Aceasta este partea bună a lucrurilor. România și cultura noastră ne interesează. Partea proastă este că până acum nu ne-a interesat.
Totul a mers bine până în momentul în care ni s-a permis să punem întrebări. Majoritatea s-au referit la elemnete menționate de către autori în secțiunile anterioare. Întrebări de genul „Cum poate fi cineva și armean și turc?” și „Pentru cine ați scris De ce iubim femeile?” au predominat. „În ce măsură au fost traduse operele acestor scriitori într-o limbă de circulație internațională?” Acestea sunt cele mai puțin pertinente, având în vedere că noi nu le-am citit nici măcar în română.
Și aici m-am revolta cu toată ființa, m-am revoltat împotriva mea însămi, căci nici eu nu găseam o întrebare pertinentă, deoarece nu citisem decât foarte puțin din opera unuia dintre cei doi.
Am intrat automat în pământ, ca la un examen pentru care nu mă pregătisem. Am zburdat pe ușă afară cu Orbitor varianta kinder garden în franceză, achiziționată pe loc. Căci acesta chiar a fost un examen. Ne vedem la toamnă!
sâmbătă, 4 ianuarie 2014
Cele 3 propuneri la Premiul Nobel pentru scriitorul M. Eliade (STĂNESCU 2005)
În ultimele decenii ale secolului XX reprezentanţi ai unor ''culturi mici'' europene au primit Premiul Nobel pentru Literatură: Odyseas Elytis* (Grecia 1979), Czeslav Milosz** (Polonia 1980) etc., acaparat până atunci de ''culturile mari'' (engleză, americană, franceză, germană, italiană), promotarele a ceea ce în limbaj antropologic se numeşte ''imperialism cultural''.
Scriitorul şi istoricul religiilor român Mircea Eliade***, aflat în exil în Franţa şi SUA din 1945, a fost subiectul a trei propuneri pentru Nobelul literar, acordat anual de Academia Suedeză**** în baza testamentului omului de afaceri suedez Alfred Nobel*****.
Prima propunere a fost iniţiată de către profesorul Gheorghe Bulgăr******, A. Guillermou******* (traducătorul în franceză al romanelor eliadiene Maitrey, Noaptea de Sânziene, Pe strada Mântuleasa), lingvistul Alf Lombard******** şi J. Goudet*********, rectorul universităţii ''Jean Moulin'' din Lyon (Franţa). Expunerea de motive a fost redactată la 10 februarie 1980 în numele universităţii franceze în următorii termeni: ''Un mare scriitor şi filosof, bine cunoscut în medile literare şi ştiinţifice din lumea întreagă, Mircea Eliade, profesor la Universitate din Chicago (SUA), de origine română, autor al celebrei Istorii a religiilor, 3 volume, şi a altor zeci de studii asupra folclorului şi civilizaţiilor popoarelor, prozator recunoscut, mai ales după publicarea, în Franţa, a romanelor sale: Maitrey, Domnişoara Christina, Noaptea de Sânziene etc. - Mircea Eliade este un mare umanist care a realizat o sinteză uimitoare între culturile populare occidentale şi cele orientale, între spirtualitatea tradiţională a Europei şi descoperirile ştiinţei moderne. Deci, de multă vreme, el are dreptul la Premiul Nobel, după părerea obiectivă a criticilor şi savanţilor occidentali, căci, iată o mărturisire convingătoare a scriitorului francez De Clezio**********: 'Fiecare nouă carte a lui Mircea Eliade este un eveniment în gândirea occidentală (<<La Quinzaine litt., 15 martie 1979>>)', care adaugă: '<<Mitul eternei reîntoarceri>> a aceluiaşi autor, este unul dintre cele mai înalte monumente ale gândirii occidentale'. Originalitatea expresivă aartei sale literare şi profunzimea analizelor trebuie să convingă Marele juriu al Premiului Nobel să-i acorde lui Mircea Eliade această înaltă distincţie''.
Alf Lombard a revenit în 1981 cu o nouă expunere de motive, în care sublinia caracterul universal al operei lui Mircea Eliade.
Cea de-a treia propunere datează din 11 ianuarie1984 şi a aparţinut scriitorului Paul Goma***********, căruia i s-a făcut onoarea de a propune Comitetului Nobel un nume pentru anul respectiv. Aflat şi el în exil din 1977, Goma l-a propus pe Eliade ca scriitor originar din Estul comunist. În scrisoarea sa, scriitorul basarabean apreciază că Eliade nu este numai un istoric al religiilor de renume mondial care nu are nevoie de prezentare, ci şi ''un scriitor de prim rang ale cărui romane, nuvele fantastice şi eseuri au fost publicate în engleză, franceză, suedeză, germană, spaniolă, portugheză, japoneză, sârbă etc şi care în România a deschis calea tuturor experienţelor moderne ale scriiturii''. Goma nu prezintă vasta operă a lui Eliade şi se rezumă să citeze un singur titlu bibliografic: Douglas Allen************ & Dennis Doeing*************, Mircea Eliade. An Annotated Bibliography, Garland Publishing, New York & London, 1980, 262 p. În final, exilatul basarabean subliniază: ''Cred că încununând pe Mircea Eliade - în ciuda faptulu că e cetăţean american - Academia Suedeză şi-a îndreptat atenţia asupra României (care nu a fost niciodată onorată de alegerea dvs.) şi care-l consideră pe Mircea Eliade ca fiind unul dintre scriitorii săi cei mai reprezentativi, dacă nu cel mai reprezentativ''.
În scrisoarea de răspuns din 11 februarie 1984, Eliade îi mărturiseşte lui Goma: ''Sper că nu vei suferi prea mult când vei afla rezultatul. Am mai fost propus pentru Nobel, dar răspunsul a fost întotdeauna Niet! Motivele sunt multe, şi nu sunt mărunte''. Nominalizatul la Nobelul literar i-a promis lui Goma că-i va detalia contextul rezultatului negativ.
Gabriel Stănescu**************, editorul revistei ''Origini'' din SUA, bănuieşte că motivul principal al celor trei refuzuri este ''un episod dramatic al anilor '30 din biografia lui Eliade: adeziunea sa la Mişcarea Legionară''. În plus, el consideră lui Paul Goma să dezvăluie motivele promise de Eliade.
SURSA
Gabriel Stănescu, Nobelul refuzat, ''Origini'', Nocross/USA, VOL. IX, No 4-5 (94-95), May-June 2005, pp. 31-32.
NOTE M.T.
* Odyseas Elytis (1911-1996) (http://www.nobelprize.org/nobel_prizes/literature/laureates/1979/elytis-bio.html)
** Czeslav Milosz (1911 Seteniai/Rusia/[Lituania] - 2004 Cracovia/Polonia) (http://www.nobelprize.org/nobel_prizes/literature/laureates/1980/milosz-bio.html)
*** Mircea Eliade (1907 Bucureşti/România - 1986 Chicago/SUA) (http://www.westminster.edu/staff/brennie/eliade/mebio.htm)
**** (http://www.nobelprize.org)
***** Alfred Nobel (1833 Stockholm/Suedia - 1896 Sanremo/Italia) (http://www.nobelprize.org/alfred_nobel/biographical/)
****** Gheorghe Bulgăr (1920 Sanislău - 2002 Bucureşti) (http://www.crispedia.ro/Gheorghe_Bulgar)
******* A. Guillermou (1913 Toulon/Franţa - 1998 Paris/Franţa) (http://www.crispedia.ro/Alain_Guillermou)
******** Alf Lombard (1902 Paris/Franţa - 1996 Lund/Suedia) (http://de.cyclopaedia.net/wiki/Alf-Lombard)
********* Jacques Goudet (http://www.univ-lyon3.fr/fr/presentation/vue-d-ensemble/historique/une-histoire-guidee-par-la-production-et-la-diffusion-des-savoirs-156528.kjsp?RH=INS-ACCUEIL)
********** Jean-Marie Gustave Le Clezio (1940 Nisa/Franţa - ) (http://www.nobelprize.org/nobel_prizes/literature/laureates/2008/clezio-bio.html)
*********** Paul Goma (1935 Mana/România/[Republica Moldova] - ) (http://www.paulgoma.com/paul-goma-biografie-si-bibliografie-1909-2007/)
************ Douglas Allen ( - ) (http://www.umit.maine.edu/~douglas.allen/index.htm)
************* Dennis Doeing (1945 Niagara Falls/SUA - ) (http://www.scribd.com/doc/158702830/Dennis-A-Doeing-Mircea-Eliade)
************** Gabriel Stănescu (1951 Bucureşti - ) (http://www.crispedia.ro/Gabriel_Stanescu)
Scriitorul şi istoricul religiilor român Mircea Eliade***, aflat în exil în Franţa şi SUA din 1945, a fost subiectul a trei propuneri pentru Nobelul literar, acordat anual de Academia Suedeză**** în baza testamentului omului de afaceri suedez Alfred Nobel*****.
Prima propunere a fost iniţiată de către profesorul Gheorghe Bulgăr******, A. Guillermou******* (traducătorul în franceză al romanelor eliadiene Maitrey, Noaptea de Sânziene, Pe strada Mântuleasa), lingvistul Alf Lombard******** şi J. Goudet*********, rectorul universităţii ''Jean Moulin'' din Lyon (Franţa). Expunerea de motive a fost redactată la 10 februarie 1980 în numele universităţii franceze în următorii termeni: ''Un mare scriitor şi filosof, bine cunoscut în medile literare şi ştiinţifice din lumea întreagă, Mircea Eliade, profesor la Universitate din Chicago (SUA), de origine română, autor al celebrei Istorii a religiilor, 3 volume, şi a altor zeci de studii asupra folclorului şi civilizaţiilor popoarelor, prozator recunoscut, mai ales după publicarea, în Franţa, a romanelor sale: Maitrey, Domnişoara Christina, Noaptea de Sânziene etc. - Mircea Eliade este un mare umanist care a realizat o sinteză uimitoare între culturile populare occidentale şi cele orientale, între spirtualitatea tradiţională a Europei şi descoperirile ştiinţei moderne. Deci, de multă vreme, el are dreptul la Premiul Nobel, după părerea obiectivă a criticilor şi savanţilor occidentali, căci, iată o mărturisire convingătoare a scriitorului francez De Clezio**********: 'Fiecare nouă carte a lui Mircea Eliade este un eveniment în gândirea occidentală (<<La Quinzaine litt., 15 martie 1979>>)', care adaugă: '<<Mitul eternei reîntoarceri>> a aceluiaşi autor, este unul dintre cele mai înalte monumente ale gândirii occidentale'. Originalitatea expresivă aartei sale literare şi profunzimea analizelor trebuie să convingă Marele juriu al Premiului Nobel să-i acorde lui Mircea Eliade această înaltă distincţie''.
Alf Lombard a revenit în 1981 cu o nouă expunere de motive, în care sublinia caracterul universal al operei lui Mircea Eliade.
Cea de-a treia propunere datează din 11 ianuarie1984 şi a aparţinut scriitorului Paul Goma***********, căruia i s-a făcut onoarea de a propune Comitetului Nobel un nume pentru anul respectiv. Aflat şi el în exil din 1977, Goma l-a propus pe Eliade ca scriitor originar din Estul comunist. În scrisoarea sa, scriitorul basarabean apreciază că Eliade nu este numai un istoric al religiilor de renume mondial care nu are nevoie de prezentare, ci şi ''un scriitor de prim rang ale cărui romane, nuvele fantastice şi eseuri au fost publicate în engleză, franceză, suedeză, germană, spaniolă, portugheză, japoneză, sârbă etc şi care în România a deschis calea tuturor experienţelor moderne ale scriiturii''. Goma nu prezintă vasta operă a lui Eliade şi se rezumă să citeze un singur titlu bibliografic: Douglas Allen************ & Dennis Doeing*************, Mircea Eliade. An Annotated Bibliography, Garland Publishing, New York & London, 1980, 262 p. În final, exilatul basarabean subliniază: ''Cred că încununând pe Mircea Eliade - în ciuda faptulu că e cetăţean american - Academia Suedeză şi-a îndreptat atenţia asupra României (care nu a fost niciodată onorată de alegerea dvs.) şi care-l consideră pe Mircea Eliade ca fiind unul dintre scriitorii săi cei mai reprezentativi, dacă nu cel mai reprezentativ''.
În scrisoarea de răspuns din 11 februarie 1984, Eliade îi mărturiseşte lui Goma: ''Sper că nu vei suferi prea mult când vei afla rezultatul. Am mai fost propus pentru Nobel, dar răspunsul a fost întotdeauna Niet! Motivele sunt multe, şi nu sunt mărunte''. Nominalizatul la Nobelul literar i-a promis lui Goma că-i va detalia contextul rezultatului negativ.
Gabriel Stănescu**************, editorul revistei ''Origini'' din SUA, bănuieşte că motivul principal al celor trei refuzuri este ''un episod dramatic al anilor '30 din biografia lui Eliade: adeziunea sa la Mişcarea Legionară''. În plus, el consideră lui Paul Goma să dezvăluie motivele promise de Eliade.
SURSA
Gabriel Stănescu, Nobelul refuzat, ''Origini'', Nocross/USA, VOL. IX, No 4-5 (94-95), May-June 2005, pp. 31-32.
NOTE M.T.
* Odyseas Elytis (1911-1996) (http://www.nobelprize.org/nobel_prizes/literature/laureates/1979/elytis-bio.html)
** Czeslav Milosz (1911 Seteniai/Rusia/[Lituania] - 2004 Cracovia/Polonia) (http://www.nobelprize.org/nobel_prizes/literature/laureates/1980/milosz-bio.html)
*** Mircea Eliade (1907 Bucureşti/România - 1986 Chicago/SUA) (http://www.westminster.edu/staff/brennie/eliade/mebio.htm)
**** (http://www.nobelprize.org)
***** Alfred Nobel (1833 Stockholm/Suedia - 1896 Sanremo/Italia) (http://www.nobelprize.org/alfred_nobel/biographical/)
****** Gheorghe Bulgăr (1920 Sanislău - 2002 Bucureşti) (http://www.crispedia.ro/Gheorghe_Bulgar)
******* A. Guillermou (1913 Toulon/Franţa - 1998 Paris/Franţa) (http://www.crispedia.ro/Alain_Guillermou)
******** Alf Lombard (1902 Paris/Franţa - 1996 Lund/Suedia) (http://de.cyclopaedia.net/wiki/Alf-Lombard)
********* Jacques Goudet (http://www.univ-lyon3.fr/fr/presentation/vue-d-ensemble/historique/une-histoire-guidee-par-la-production-et-la-diffusion-des-savoirs-156528.kjsp?RH=INS-ACCUEIL)
********** Jean-Marie Gustave Le Clezio (1940 Nisa/Franţa - ) (http://www.nobelprize.org/nobel_prizes/literature/laureates/2008/clezio-bio.html)
*********** Paul Goma (1935 Mana/România/[Republica Moldova] - ) (http://www.paulgoma.com/paul-goma-biografie-si-bibliografie-1909-2007/)
************ Douglas Allen ( - ) (http://www.umit.maine.edu/~douglas.allen/index.htm)
************* Dennis Doeing (1945 Niagara Falls/SUA - ) (http://www.scribd.com/doc/158702830/Dennis-A-Doeing-Mircea-Eliade)
************** Gabriel Stănescu (1951 Bucureşti - ) (http://www.crispedia.ro/Gabriel_Stanescu)
marți, 17 decembrie 2013
''O întrebare'' (MINCULESCU 2005)
<
Putem vorbi de o posteritate Mircea Eliade*? Stricto sensu**, nu şi cauza principală căreia i se datorează fenomenul, e uşor de aflat. Ea ţine de schimbarea conjuncturii politice mondiale, cu corolarul ei, schimbarea spiritualităţii, numită, în mod obişnuit, spiritul epocii.
Marile personalităţi literare şi artistice au fost întotdeauna un fel de oglindă a epocilor şi oricâte exemple am cita, ele vor ilustra în mod deplin acest adevăr.
Scriitorul Mircea Eliade acreat cea mai mare parte a operei sale între cele două războaie mondiale***, iar posteritatea sa ar fi trebuit să existe în anii de după cel de-al doilea război mondial, dar fractura politică şi spirituală între aceste două epoci e atât de mare încât ne interzice încă de la început vreo speranţă. Nu ne referim numai la ţara noastră unde se publicau, după război poeziile Mariei Banuş**** şi romanul Mitrea Cocor*****, ci la întreaga Europă şi la cele două Americi, unde se instalau operele unor Margueritte Duras******, Bertold Brecht*******, Samuel Becket********, Durrenmatt*********, F. G. Lorca**********. Suprarealismul confundându-se cu absurdul a înlocuit metafizicul şi transcendentul în artă, literatură, gândirea filozofică şi critică etc. Operele lui Mircea Eliade au fost timp de mai bine de douăzeci de ani interzise în România, iar un F. L. Celine sau un Ezra Pound existau la fondul secret, în biblioteci, asemenea operelor lui Nichifor Crainic, Nae Ionescu, Emil Cioran, Mircea Vulcănescu, Vintilă Horia, Radu Gyr şi alţii. Opera ştiinţifică a lui Mircea Eliade n-a avut nici ea o soartă mai bună. Aşa cum etnografia, istoria, istoria religiilor au devenit marxiste, apoi au făcut salturi spre structuralism, sfârşind în fantezie pură, tot aşa opera ştiinţifică a lui Mircea Eliade a scăzut în valoare relativă, fiind pusă sub semnul întrebării de către critici şi istoriografi. El a fost tolerat ca profesor al Universităţii din Chicago, tot aşa în aria culturii şi ştiinţei mondiale contemporane a fost marginalizat evitându-se comentariile sau determinările operei sale.
Am găsit Istoria religiilor la Paris, într-o librărie în secţia ştiinţifico-fantasică, tot aşa de nedrept cum admirabilele lucrări Pierre Corneille şi Poemes de Fresne ale lui Robert Brasillac, împuşcat după debarcarea aliaţilor în Franţa, nu mai figurează în dicţionarele literaturii franceze şi siturile internet.
Fără să fi fost un duşman al Noii Ordini Mondiale, pentru că nu avea cum să fie, Giovanni Papini nu există nici el în rafturile bibliotecilor şi librăriilor din Suedia şi, poate şi din alte ţări, după cum nu figurează nici pe siturile internet şi probabil că doar în Italia să mai fie încă citit şi publicat cu unele rezerve, fără îndoială.
Iată, deci, în ce context istoric punem azi problema posterităţii lui Mircea Eliade, cu precădere, bineînţeles, în ţara noastră.
Mai degrabă ar trebui să vorbim de o reînviere a operei sale în orizontul nostru spiritual, odată cu ultimii ani ai epocii Ceauşescu şi după aşa-zisa revoluţie din 1989.
Toţi cei care iubesc opera literară a lui Mircea Eliade şi-o pot procura acum din librării şi anticariate, o pot găsi în biblioteci şi îşi pot spune deschis părerea, cel mai adesea admirativă despre ea. Mulţi critici analizează acum această operă, apreciind-o sau exprimându-şi unele rezerve, chiar dacă faţă de ea părerile sunt, uneori, împărţite, valoarea operei ştiinţifice a marelui intelectual român nu poate fi negată. Aceasta este opinia unanimă şi justă.
Pentru a conchide, posteritatea lui Mircea Eliade va exista în măsura în care poporul nostru va fi înclinat şi de acum înainte spre metafizică şi fantastic. Emil Cioran a remarcat cu mare dreptate: ''Cultura română se află între două culturi majore, cea germană şi cea rusă'', amândouă caracterizate prin romantism, misticism şi fantastic, afirmăm noi, adăugând şi ideea că s-ar putea ca ele să exercite (cea germană în orice caz) o oarecare influenţă asupra ei.
Dar lui Goethe, Holderlin, Puşkin, Lermontov, trebuie să le adăugăm ascendenţa noastră dacică şi umbra marelui Ovidiu care se află veşnic lângă noi. Era el un metafizician? Fără îndoială, nu! Dar tristeţea este ea, oare, metafizică? Da! O spunem cu toată convingerea. Misterul operei lui Mircea Eliade şi al operelor marilor noştri scriitori, în general, provine şi din zbuciumata noastră experienţă de viaţă milenară. Literatura română va avea mereu o componentă mistică, iar Mircea Eliade va avea o posteritate, poate nu, imediat, dar, în viitor şi în eternitate, cu siguranţă.
>
SURSA
Ileana Minculescu, O întrebare, ''Origini'', Norcross/USA, vol. IX, no. 4-5 (94-95), May-June 2005, pp. 69-71.
NOTE M. T.
*Mircea Eliade (1907 Bucureşti - 1986 Chicago/SUA)
** Stricto sensu=în sens restrâns, propriu-zis; strict. (< lat. stricto sensu) (http://dexonline.ro/definitie/stricto%20sensu)
***Primul Război Mondial (1914-1918). Al Doilea Război Mondial (1939-1945).
****Maria Banuş (1914 Bucureşti -1999 Bucureşti) (http://www.romlit.ro/maria_banus)
*****Mitrea Cocor=Titlul romanului publicat în 1949 de către scriitorul Mihail Sadoveanu (1880-1961)(http://www.napocanews.ro/2010/01/cine-a-scris-romanul-mitrea-cocor.html)
******Margueritte Duras (Donnadieu) (1914 Vietnam [Franţa] - 1996 Paris) (http://ro.wikipedia.org/wiki/Marguerite_Duras)
*******Bertold Brecht (1898 Augsburg/Germania - 1956 Berlin/RDG) (http://www.gradesaver.com/author/bertolt-brecht/)
******** Samuel Becket (1906 Dublin/Irlanda [Marea Britanie] - 1989 Paris) (http://www.nobelprize.org/nobel_prizes/literature/laureates/1969/beckett-facts.html)
*********Friedrich Durrenmatt (1921 Elveţia-1990 Elveţia) (http://www.humanitas.ro/friedrich-durrenmatt)
********** Federico García Lorca (1898 Spania - 1936 Spania) (http://www.poets.org/poet.php/prmPID/163)
Putem vorbi de o posteritate Mircea Eliade*? Stricto sensu**, nu şi cauza principală căreia i se datorează fenomenul, e uşor de aflat. Ea ţine de schimbarea conjuncturii politice mondiale, cu corolarul ei, schimbarea spiritualităţii, numită, în mod obişnuit, spiritul epocii.
Marile personalităţi literare şi artistice au fost întotdeauna un fel de oglindă a epocilor şi oricâte exemple am cita, ele vor ilustra în mod deplin acest adevăr.
Scriitorul Mircea Eliade acreat cea mai mare parte a operei sale între cele două războaie mondiale***, iar posteritatea sa ar fi trebuit să existe în anii de după cel de-al doilea război mondial, dar fractura politică şi spirituală între aceste două epoci e atât de mare încât ne interzice încă de la început vreo speranţă. Nu ne referim numai la ţara noastră unde se publicau, după război poeziile Mariei Banuş**** şi romanul Mitrea Cocor*****, ci la întreaga Europă şi la cele două Americi, unde se instalau operele unor Margueritte Duras******, Bertold Brecht*******, Samuel Becket********, Durrenmatt*********, F. G. Lorca**********. Suprarealismul confundându-se cu absurdul a înlocuit metafizicul şi transcendentul în artă, literatură, gândirea filozofică şi critică etc. Operele lui Mircea Eliade au fost timp de mai bine de douăzeci de ani interzise în România, iar un F. L. Celine sau un Ezra Pound existau la fondul secret, în biblioteci, asemenea operelor lui Nichifor Crainic, Nae Ionescu, Emil Cioran, Mircea Vulcănescu, Vintilă Horia, Radu Gyr şi alţii. Opera ştiinţifică a lui Mircea Eliade n-a avut nici ea o soartă mai bună. Aşa cum etnografia, istoria, istoria religiilor au devenit marxiste, apoi au făcut salturi spre structuralism, sfârşind în fantezie pură, tot aşa opera ştiinţifică a lui Mircea Eliade a scăzut în valoare relativă, fiind pusă sub semnul întrebării de către critici şi istoriografi. El a fost tolerat ca profesor al Universităţii din Chicago, tot aşa în aria culturii şi ştiinţei mondiale contemporane a fost marginalizat evitându-se comentariile sau determinările operei sale.
Am găsit Istoria religiilor la Paris, într-o librărie în secţia ştiinţifico-fantasică, tot aşa de nedrept cum admirabilele lucrări Pierre Corneille şi Poemes de Fresne ale lui Robert Brasillac, împuşcat după debarcarea aliaţilor în Franţa, nu mai figurează în dicţionarele literaturii franceze şi siturile internet.
Fără să fi fost un duşman al Noii Ordini Mondiale, pentru că nu avea cum să fie, Giovanni Papini nu există nici el în rafturile bibliotecilor şi librăriilor din Suedia şi, poate şi din alte ţări, după cum nu figurează nici pe siturile internet şi probabil că doar în Italia să mai fie încă citit şi publicat cu unele rezerve, fără îndoială.
Iată, deci, în ce context istoric punem azi problema posterităţii lui Mircea Eliade, cu precădere, bineînţeles, în ţara noastră.
Mai degrabă ar trebui să vorbim de o reînviere a operei sale în orizontul nostru spiritual, odată cu ultimii ani ai epocii Ceauşescu şi după aşa-zisa revoluţie din 1989.
Toţi cei care iubesc opera literară a lui Mircea Eliade şi-o pot procura acum din librării şi anticariate, o pot găsi în biblioteci şi îşi pot spune deschis părerea, cel mai adesea admirativă despre ea. Mulţi critici analizează acum această operă, apreciind-o sau exprimându-şi unele rezerve, chiar dacă faţă de ea părerile sunt, uneori, împărţite, valoarea operei ştiinţifice a marelui intelectual român nu poate fi negată. Aceasta este opinia unanimă şi justă.
Pentru a conchide, posteritatea lui Mircea Eliade va exista în măsura în care poporul nostru va fi înclinat şi de acum înainte spre metafizică şi fantastic. Emil Cioran a remarcat cu mare dreptate: ''Cultura română se află între două culturi majore, cea germană şi cea rusă'', amândouă caracterizate prin romantism, misticism şi fantastic, afirmăm noi, adăugând şi ideea că s-ar putea ca ele să exercite (cea germană în orice caz) o oarecare influenţă asupra ei.
Dar lui Goethe, Holderlin, Puşkin, Lermontov, trebuie să le adăugăm ascendenţa noastră dacică şi umbra marelui Ovidiu care se află veşnic lângă noi. Era el un metafizician? Fără îndoială, nu! Dar tristeţea este ea, oare, metafizică? Da! O spunem cu toată convingerea. Misterul operei lui Mircea Eliade şi al operelor marilor noştri scriitori, în general, provine şi din zbuciumata noastră experienţă de viaţă milenară. Literatura română va avea mereu o componentă mistică, iar Mircea Eliade va avea o posteritate, poate nu, imediat, dar, în viitor şi în eternitate, cu siguranţă.
>
SURSA
Ileana Minculescu, O întrebare, ''Origini'', Norcross/USA, vol. IX, no. 4-5 (94-95), May-June 2005, pp. 69-71.
NOTE M. T.
*Mircea Eliade (1907 Bucureşti - 1986 Chicago/SUA)
** Stricto sensu=în sens restrâns, propriu-zis; strict. (< lat. stricto sensu) (http://dexonline.ro/definitie/stricto%20sensu)
***Primul Război Mondial (1914-1918). Al Doilea Război Mondial (1939-1945).
****Maria Banuş (1914 Bucureşti -1999 Bucureşti) (http://www.romlit.ro/maria_banus)
*****Mitrea Cocor=Titlul romanului publicat în 1949 de către scriitorul Mihail Sadoveanu (1880-1961)(http://www.napocanews.ro/2010/01/cine-a-scris-romanul-mitrea-cocor.html)
******Margueritte Duras (Donnadieu) (1914 Vietnam [Franţa] - 1996 Paris) (http://ro.wikipedia.org/wiki/Marguerite_Duras)
*******Bertold Brecht (1898 Augsburg/Germania - 1956 Berlin/RDG) (http://www.gradesaver.com/author/bertolt-brecht/)
******** Samuel Becket (1906 Dublin/Irlanda [Marea Britanie] - 1989 Paris) (http://www.nobelprize.org/nobel_prizes/literature/laureates/1969/beckett-facts.html)
*********Friedrich Durrenmatt (1921 Elveţia-1990 Elveţia) (http://www.humanitas.ro/friedrich-durrenmatt)
********** Federico García Lorca (1898 Spania - 1936 Spania) (http://www.poets.org/poet.php/prmPID/163)
vineri, 6 decembrie 2013
miercuri, 4 decembrie 2013
sâmbătă, 14 septembrie 2013
vineri, 25 ianuarie 2013
Proiectul ,,Severinul istoric’’: Acțiunea Conferința națională ,,Tradiții și obiceiuri ’’
Se desfasoara in data de luni, 25.02.2013,
ora 1310, in Amfiteatrul R. Schuman, Colegiul Naţional ,,Traian”,
Drobeta Turnu Severin. Participarea
la conferinta se face pe baza de confirmare de participare pana in data de 15.02.2013,
la adresa de internet sau la prof.dr. N. Prună, Colegiul National ,,Traian’’.
Participarea este gratuia si se face prin prezentarea unui obicei de catre un grup coordonat
de persoana inscrisa la proiect sau un
referat, maxim 1 pagina A4, ce va prezenta unul sau mai multe obiceiuri sau
traditii. Se pot inscrie profesori, institutori, invatatori, educatori, elevi,
etc. Pentru fiecare grup sau referat se aloca un timp de pana la 5 minute.
Se pot
elibera diplome de participare si se pot publica referatele in revistele de mai
jos (contributie financiara). Va fi realizat un blog pentru acest eveniment.
Pentru participanții din alte județe, diplomele vor fi trimise electronic, prin
poștă sau se pot obține personal.
- Revistă de psihologie şi cultură şcolară
(ISSN- 2066-3099)
- Cercul de istorie. Studii şi articole de istorie
şi socio- umane (cu ISSN- 2066-4990)
- Cercul de română. Studii şi articole de limbă şi
literatură. (cu ISSN- 2066-6342)
- Cercul de ştiinţe. Studii şi articole de fizică,
chimie, biologie, matematică. (cu ISSN- 2066-5334)
Vă mulţumim,
Coordonator proiect: prof. dr. N. Prună
Revistă de psihologie şi cultură şcolară (ISSN-
2066-3099)
Articolele
sunt din psihologie, proiecte didactice, teste
de evaluare, sinteze pentru lectii, personalităţi şi instituţii şcolare,
evenimente culturale, etc. in format A5, Times New Roman, caracter 12, 1 rând,
maxim 2 pagini, pe C.D. sau prin e-mail, până in data de 10 martie 2013, ora
15.
Cercul de istorie. Studii şi articole de istorie şi socio- umane
(
ISSN- 2066-4990)
Articolele
sunt din istorie, sociologie, economie, filosofie, psihologie, etc. proiecte didactice, teste de evaluare, sinteze pentru lectii, personalităţi şi
instituţii şcolare, evenimente culturale, etc. in format A5, Times New Roman,
caracter 12, 1 rând, maxim 2 pagini/ articol sau 4 pagini/ studiu, pe C.D. sau
prin e-mail, până in data de 10 martie 2013, ora 15.
Cercul de română. Studii şi articole de
limbă şi literatură. (
ISSN- 2066-6342)
Articolele
sunt din literatura română şi universală, limbi moderne şi clasice, critică
literară, proiecte didactice, teste de
evaluare, sinteze pentru lectii, personalităţi şi instituţii şcolare,
evenimente culturale, etc. in format A5, Times New Roman, caracter 12, 1 rând,
maxim 2 pagini/ articol sau 4 pagini/ studiu, pe C.D. sau prin e-mail, până in
data de 10 martie 2013, ora 15.
Cercul de ştiinţe. Studii şi articole de fizică,
chimie, biologie, matematică. ( ISSN- 2066-5334)
Articolele
sunt din fizică, chimie, biologie, matematică, astronomie, anatomie, zoologie,
etc. proiecte didactice, teste de
evaluare, sinteze pentru lectii, personalităţi şi instituţii şcolare,
evenimente culturale, etc. in format A5, Times New Roman, caracter 12, 1 rând,
maxim 2 pagini/ articol sau 4 pagini/ studiu, pe C.D. sau prin e-mail, până in
data de 10 martie 2013, ora 15.
Se
va achita doar costul unui exemplar (15
lei) sau se vor achizitiona 10 exemplare/ revistă la prețul de 8 lei/ buc. (puteți
adăuga comision 20%) in momentul predării articolului. Pentru studii, ne contactati.
Contact: prof. dr. Nicolae Prună, e-mail pruna_nicolae@yahoo.com,
tel. Vodafone: 0724-806902.
Realizam carti
de specialitate sau monografii, reviste, ziare, etc. la care pot participa profesori, invatatori, educatori, institutori,
elevi, etc.
Se
poate comercializa de dumneavoastră această lucrare (preț 13 lei/ ex.), cu un
comision de 20 %.
N. PRUNĂ, Sinteze şi teste pentru clasa a
XII-a, bacalaureat 2013, Academia de
poliţie, S.N.S.P.A. şi S.N.P.A.P.
Prezentare carte
Lucrarea de faţă este o
sinteză pentru examenele de istorie a românilor, bacalaureat 2013, Academia de
poliţie, S.N.P.A.P. Ea conţine sinteze din cele 9 lecţii din programa de
bacalaureat 2013/ Academia de poliţie. Sintezele sunt din cele 7 manuale pentru
clasa a XII-a, prezentarea lor fiind sub formă de sinteze narative.
Sinteze şi teste pentru clasa a XII-a, bacalaureat 2013,
Academia de poliţie, S.N.S.P.A. şi S.N.P.A.P. a ajuns la a treia ediţie, an de an
a fost verificată fiecare ediţie şi perfecţionată prin verificarea la clasă
pentru a obţine versiunea care să ajute elevii în obţinerea performanţei. Şi
această ediţie conduce elevul spre a obţine nota maximă.
joi, 8 noiembrie 2012
Dreptul la iubire al femeii la începutul secolului XX (PETRESCU 1930)
<
Cartea întîia
La Piatra Craiului, în munte
(...)
Ar fi drept să arăt că nu numai în saloane, în tren, la restaurant se discuta așa ceva. În literatură, de pildă, și în teatru era același lucru. Nu numai romanele, dar toate piesele așa-zis bulevardiere, mult la modă pe atunci, nu proclamau decît "dreptul la iubire", și în privința asta erau noi și revoluționare, față de piesele care proclamau în vremuri prăfuite: Ucide-o!... Îndeosebi era jucat pe toate scenele din lume un tînăr francez, ale cărui eroine "poetice", elicvente, cu părul despletit și umerii goi, într-un decor de lux și muzică, își căutau "fericirea" trecînd peste orice, tîrîte de patimă. Femeile din toate capitalele plîngeau, înduioșate pînă la mistuire de neînțelegerea bărbaților brutali din piesă, incapabili să simtă frumusețea sublimă a iubirii.
Cum teatrul, mai cu seamă prin dialogul lui, care trebuia să dea "iluzia vieții" (presărat doar cu vorbe de spirit ici și colo), se obligase să dea imaginea exactă a publicului și a convorbirilor lui, publicul, la rîndul său, împrumuta din scenă fraze și formule gata și astfel, în baza unui principiu pe care, prin analogie, l-am putea numi al mentalităților comunicante, se stabilise o adevărată nivelare între autori și spectatori:
(...)
>
Sursa
Camil Petrescu, Ultima noapte de dragoste, întîia noapte de război, ed. Minerva/seria Patrimoniu, București, 1989, p. 9.
Cartea întîia
La Piatra Craiului, în munte
(...)
Ar fi drept să arăt că nu numai în saloane, în tren, la restaurant se discuta așa ceva. În literatură, de pildă, și în teatru era același lucru. Nu numai romanele, dar toate piesele așa-zis bulevardiere, mult la modă pe atunci, nu proclamau decît "dreptul la iubire", și în privința asta erau noi și revoluționare, față de piesele care proclamau în vremuri prăfuite: Ucide-o!... Îndeosebi era jucat pe toate scenele din lume un tînăr francez, ale cărui eroine "poetice", elicvente, cu părul despletit și umerii goi, într-un decor de lux și muzică, își căutau "fericirea" trecînd peste orice, tîrîte de patimă. Femeile din toate capitalele plîngeau, înduioșate pînă la mistuire de neînțelegerea bărbaților brutali din piesă, incapabili să simtă frumusețea sublimă a iubirii.
Cum teatrul, mai cu seamă prin dialogul lui, care trebuia să dea "iluzia vieții" (presărat doar cu vorbe de spirit ici și colo), se obligase să dea imaginea exactă a publicului și a convorbirilor lui, publicul, la rîndul său, împrumuta din scenă fraze și formule gata și astfel, în baza unui principiu pe care, prin analogie, l-am putea numi al mentalităților comunicante, se stabilise o adevărată nivelare între autori și spectatori:
(...)
>
Sursa
Camil Petrescu, Ultima noapte de dragoste, întîia noapte de război, ed. Minerva/seria Patrimoniu, București, 1989, p. 9.
duminică, 9 septembrie 2012
Feminismul în Australia secolului XIX (FRANKLIN 1901)
<
NOTE M. T.
* Colțul Colecționarului - 23 iulie 2010 (http://www.coltulcolectionarului.ro/blog/wordpress/stralucita-mea-cariera-de-miles-franklin/)
(…)
Cînd eram copil îmi făceam îmi făceam mii de vise despre lucrurile mărețe pe care o să le înfăptuiesc cînd mă fac mare. Ambiția mea era nețărmurită, ca întinsele hățișuri necultivate în mijlocul cărora mi-am dus totdeauna zilele. Pe măsură ce am crescut, m-am lămurit că sînt fată, că din mine o să se aleagă o femeie! Fată doar! Atît și nimic mai mult! A fost ca lovitură de măciucă pentru mine cînd m-am dumirit că numai bărbații puteau să ia viața în piept și să-și croiască singuri soarta, în vreme ce femeile sînt silite să șadă, metaforic vorbind cu mîinile legate și să îndure răbdătoare ca valurile vieții să le azvîrle încoace și încolo, izbindu-le și zdrobindu-le fără mile. Familiaritatea cu acest jug m-a făcut să mă obișnuiesc cu el. M-am vindecat de dezamăgirea de a mă fi născut fată și m-am împăcat cu soarta mea, în această privință. De fapt, găseam că e foarte plăcut să fii fată, până în clipa cînd în mintea mea s-a făcut lumină și mi s-a impus un adevăr hîd. Acest adevăr mi-a otrăvit întreaga existență. Mă face să petrec zile și nopți de agonie. E o durere vie care nu se va vindeca niciodată, un spectru cumplit pe care nimic nu-l poate alunga. Reputația că aș fi deșteaptă mi s-a creat în legătură cu acest stigmat infernal. Din ce în ce mai rău! Fetelor, fetelor! Cele dintre voi care au inimă și aspiră prin urmare la fericire, la viitoare cămine și al un soț, să nu vă creați niciodată renumele că sînteți deștepte. Asta vă va scoate din cursa matrimonială cu tot atîta eficacitate cum ar face zvonul că ați avea lepră. Dacă vi se pare, așadar, că sînteți năpăstuite cu ceva mai multă inteligență decît se obișnuiește și mai ales dacă priviți realist lucrurile, ascundeți-vă puterea de gîndire, ferecați-vă strîns mintea, străduiți-vă să păreți neintelectuale – e singura voastră șansă! Atunci cînd o femeie e frumoasă, i se scuză toate defectele. Poate fi imorală, anostă, frivolă, limbută, fără suflet și chiar și isteață; atît timp cît e plăcută la înfățișare, bărbații se vor îmbulzi în jurul ei și cum pe lumea asta bărbații sînt vei care fac legea, ei sînt puterea în fața căreia să te pleci. Unei femei neatractive nu i se va ierta nimic. Soarta ei este o asemenea soartă, că părinții copiilor urîți de sex feminin ar trebui obligați să-i sacrifice de la naștere.
Cînd eram copil îmi făceam îmi făceam mii de vise despre lucrurile mărețe pe care o să le înfăptuiesc cînd mă fac mare. Ambiția mea era nețărmurită, ca întinsele hățișuri necultivate în mijlocul cărora mi-am dus totdeauna zilele. Pe măsură ce am crescut, m-am lămurit că sînt fată, că din mine o să se aleagă o femeie! Fată doar! Atît și nimic mai mult! A fost ca lovitură de măciucă pentru mine cînd m-am dumirit că numai bărbații puteau să ia viața în piept și să-și croiască singuri soarta, în vreme ce femeile sînt silite să șadă, metaforic vorbind cu mîinile legate și să îndure răbdătoare ca valurile vieții să le azvîrle încoace și încolo, izbindu-le și zdrobindu-le fără mile. Familiaritatea cu acest jug m-a făcut să mă obișnuiesc cu el. M-am vindecat de dezamăgirea de a mă fi născut fată și m-am împăcat cu soarta mea, în această privință. De fapt, găseam că e foarte plăcut să fii fată, până în clipa cînd în mintea mea s-a făcut lumină și mi s-a impus un adevăr hîd. Acest adevăr mi-a otrăvit întreaga existență. Mă face să petrec zile și nopți de agonie. E o durere vie care nu se va vindeca niciodată, un spectru cumplit pe care nimic nu-l poate alunga. Reputația că aș fi deșteaptă mi s-a creat în legătură cu acest stigmat infernal. Din ce în ce mai rău! Fetelor, fetelor! Cele dintre voi care au inimă și aspiră prin urmare la fericire, la viitoare cămine și al un soț, să nu vă creați niciodată renumele că sînteți deștepte. Asta vă va scoate din cursa matrimonială cu tot atîta eficacitate cum ar face zvonul că ați avea lepră. Dacă vi se pare, așadar, că sînteți năpăstuite cu ceva mai multă inteligență decît se obișnuiește și mai ales dacă priviți realist lucrurile, ascundeți-vă puterea de gîndire, ferecați-vă strîns mintea, străduiți-vă să păreți neintelectuale – e singura voastră șansă! Atunci cînd o femeie e frumoasă, i se scuză toate defectele. Poate fi imorală, anostă, frivolă, limbută, fără suflet și chiar și isteață; atît timp cît e plăcută la înfățișare, bărbații se vor îmbulzi în jurul ei și cum pe lumea asta bărbații sînt vei care fac legea, ei sînt puterea în fața căreia să te pleci. Unei femei neatractive nu i se va ierta nimic. Soarta ei este o asemenea soartă, că părinții copiilor urîți de sex feminin ar trebui obligați să-i sacrifice de la naștere.
A doua descoperire neplăcută pe care am făcut-o cu privire la mine însămi a fost că sînt jalnic de neadaptată la mediu. Le-am studiat pe fetele de vîrsta mea din jur și m-am comparat cu ele. Fusesem crescute alături. Avuseseră parte de aceleași avantaje ca și mine; unele, ce-i drept, avuseseră avantaje mai mari. Ne mișcam toate în aceeași lume mică și neinteresantă, dar ele nu figurau pur și simplu în această lume, ci făceau parte din ea; eu una, nu. Lor, ocupațiile zilnice și micile distracții le asigurau suficient combustibil pentru opaițul existenții; al meu pretindea mai mult decît îmi putea oferi Possum Gully. Ele ignorau cu desăvîrșire lumea din afara mediului lor. Patti, Melba, Irving, Terry, Kipling, Caine, Corelli, pînă și numele de Gladstone erau pentru ele simple nume. Dacă erau insule sau cai de curse nu știau și nici nu le păsa.Cu mine lucrurile stăteau altfel. De unde îmi obțineam informațiile, cînd nu era ceva înnăscut, n-am idee. Noi nu cumpăram regulat nici un ziar, în afară de ziarul local, îmi ieșeau în cale puține cărți, n-aveam plăcerea să conversez cu o persoană cultă, din păturile suspuse, mai des decît o dată pe am, și totuși auzisem de toate celebritățile din domeniul literaturii, artei, muzicii și teatrului; lumea acestora era și lumea mea, și cu imaginația printre ei. Părinții mei mă descurajau de la astfel de prostii. Fuseseră și ei pasionați de literatură și de artele frumoase, însă acum nemaiavînd ce face cu așa face, își pierduseră pentru ele.
(...)
>
(...)
>
SURSA
Miles Franklin, Strălucita mea carieră*, trad. Corina Popescu, ed. Univers, București, 1991, pp. 61-63.
NOTE M. T.
* Colțul Colecționarului - 23 iulie 2010 (http://www.coltulcolectionarului.ro/blog/wordpress/stralucita-mea-cariera-de-miles-franklin/)
vineri, 3 august 2012
joi, 2 august 2012
joi, 19 iulie 2012
O tânără englezoaică în lumea universitară din Germania imperială (LAWRENCE 1928)
În 1928 scriitorul englez David Herbert Lawrence (1885-1930) publica romanul de dragoste Lady Chatterley.
La începutul volumului autorul o prezintă pe eroină, vorbind și despre educația ei.
<În realitate era una dintre acele femei foarte moderne*, meditative, care cumpănesc întruna persistent și laborios. Își făcuse o parte din studii în Germania, la Dresda; trebuise să le părăsească în grabă odată cu izbucnirea războiului** și să se întoarcă acasă. Și cu toate că nu se putea gîndi la viața ei de acolo decît cu amară ironie acum cînd Germania sau cel puțin mitralierele germane îi zdrobiseră viața***, totuși petrecuse la Dresda zile foarte fericite. Sau poate că nu fericite, dar pline de emoții. Fusese profund mișcată de viața, de muzica, de discuțiile abstracte germanice, de filozofia lor. Nesfîrșitele dezbateri pe felurite teme îi încîntaseră sufletul. Cum mai vorbeau studenții de la filozofie, cei de la economie politică, tinerii profesori de literatură sau etnologie, cei de limbi clasice sau de științe! Și cum o mai ascultaseră! Și cum îi mai ascultase ea pe ei, tocmai pentru că și ei o ascultau!>
SURSA
D. H. Lawrence, Amantul doamnei Chatterley, traducere de Antoaneta Ralian, editura Cartea Românească, 1991, pp. 13-14.
NOTE M.T.
*Sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX a reprezentat perioada de început a mișcării de emancipare a femeilor, marcată și de accesul la învățământul superior.
**Primul Război Mondial (1914-1918), în care Marea Britanie și Germania au luptat în tabere diferite.
***Tânărul soț al eroinei fusese rănit pe front și rămăsese paralizat.
marți, 17 iulie 2012
Frumusețea în literatură, pictură și arhitectură (MAUGHAM 1930)
În 1930 scriitorul englez William Somerset Maugham (1874-1965) a publicat romanul Cakes and Ale, scris la persoana întâi. Personajul principal, tot un scriitor, comentează în capitolul XI scrierile colegului său mai vârstnic Edward Driffield, abordând și tema frumuseții.
<Acum treizeci de ani, Dumnezeu era foarte en vogue în cercurile literare; era de bon ton să fii credincios și ziariștii îl foloseau pentru a-și împodobio exprimare sau pentru a-și echilibra o frază; dar apoi Dumnezeu a ieșit din modă (lucru ciudat, o data cu cricketul și cu berea) și i-a luat locul Zeul Pan*. În cel puțin o sută de romane, copita despicată a acestui a lăsat și-a lăsat urma în brazdă; poeții îi vedeau umbra furișîndu-se pe izlazurile și prin parcurile Londrei în lumina amurgului, iar literatele din comitatul** Surrey, nimfe ale epocii industriale, îți jertfeau virginitatea îmbrățișîrii sale sălbatice, ca într-un adevărat mister. Din punct de vedere spiritual, ele se simțeau total schimbate. Dar apoi s-a demodat și Pan și i-a luat locul Frumusețea. Oamenii o găsesc într-o locuțiune sau o expresie, sau într-un calcan, într-un cîine, într-o zi, într-un tablou, într-o acțiune, într-o rochie. Cohorte întregi de femei tinere, fiecare din ele autoare a unui roman atât de promițător și de abil scris, ciripesc despre ea pe toate tonurile - de la cel aluziv pînă la cel insidios, de la pasionat pînă la fermecător; iar tinerii, mai ales cei descinși de curînd de la Oxford***, dar purtînd ca trenă norii de glorie ai acestei universități, care ne explică în revistele săptămînale ce ar trebui să gîndim noi despre artă, viață și univers, azvîrl cuvîntul cu o neglijență rafinată pe tot cuprinsul paginilor lor dense, nearisite. Dar e ros și tocit, jalnic de tocit. Dumnezeule, la cîte cazne l-au mai supus! Idealul are multe nume și frumsețea este doar unul dintre ele. Mă tot întreb dacă această zarvă reprezintă altceva decît strigătul de disperare al celor care nu se pot adapta lumii noastre eroice a mașinilor și mă întreb dacă pasiunea lor pentru frumusețe (micuța Nell (1) a acestei epoci sfielnice) e altceva decît sentimentalism pur și simplu. Se prea poate ca o altă generație, acomodîndu-se mai bine stress-ului vieții, își va căuta inspirație nu în fuga de realitate, ci în acceptarea entuziastă și zeloasă a ei.
Nu știu dacă și alții sînt la fel ca mine, însă eu unul îmi dau seama că nu sînt în stare să contemplu prea multă vreme frumsuețea. După mine, nici un poet n-a făcut o afirmație mai falsă decît aceea a lui Keats*** în primul vers al poemului Endymion (2). De îndată ce ”lucrul frumos” mi-a oferit vraja senzației sale, mintea mea pleacă la plimbare; mă uit destul de neîncrezător la oamenii care-mi spun că pot privi ceasuri întregi cu deliciu un peisaj sau o picture. Frumusețea e extatică – e un lucru la fel de firesc ca și foamea. De fapt, nu e nimic de spus în privința ei. Seamănă cu mireasma unui trandafir: o miroși și atît; iată de ce critica de artă – afară doar de cazul cînd nu se preocupă de frumusețe și deci de artă – este plictisitoare.
Tot ce-ți poate spune critical despre compoziția lui Tițian****, Așezarea în mormînt – dintre toate picturile din lume poate cea care oferă frumusețea cea mai pură – este doar să te duci și s-o vezi. Orice altceva îți mai spune e istorie, biografie ș.a.m.d. Dar oamenii adaugă frumuseții și alte calități – sublimul, interesul omenesc, tandrețea dragostea – întrucât ei nu se mulțumesc multă vreme numai cu frumusețea. Frumusețea este perfecta și (ce să facem, asta e firea omului!) perfecțiunea nu ne reține decît scurt timp atenția. Matematicianul care după ce a văzut spectacolul cu Fedra lui Racine***** a întrebat: Qu’est-ce que ça prouve? (1) nu este chiar atât de cretin cum se crede de obicei. Nimeni n-a fost în stare să explice de ce templul doric de la Paestum****** e mai frumos ca o halbă de bere rece, decît aducând argumente care nu au nimic de a face cu frumusețea. Frumusețea este o fundătură. Este un pisc de munte care, o data ce l-ai atins, nu te mai duce nicăieri. Tocmai de aceea pînă la urmă vom găsi mai multe lucruri care să ne subjuge la El Greco******* decît la Tițian, precum și în scrierile nedesăvârșite ale lui Shakespeare decît în perfecțiunea întru totul rotunjită a lui Racine. S-a scris prea mult despre frumusețe, Frumusețea este ceea ce satisface instinctual estetic. Dar cine dorește să fie satisfăcut? Numai tipul mediocre socoate că dacă s-a îndestulat e ca și cum ar fi fost la un banchet. Hai să privim lucrurile curajos, drept în față: frumosul e nițel plictisitor.
NOTE W.S.M.
(1) Eroina cu o viață și o moarte înduioșătoare din romanul lui Charles Dickens Vechiul magazine de antichități (1864)
(2) ”Ce e frumos ți-aduce veșnic bucurie”
(1) Și ce dovedește asta?>
NOTE M.T.
*Pan – zeu din mitologia greacă antică, jumătate om și jumătate țap, care trăia în pădure și era protectorul păstorilor, fiind considerat inventatorul naiului
**comitat – unitate administrativ-teritorială engleză condusă de un lord locotenent al Coroanei, care a fost instituită în secolul XII și a fost supusă unui proces de reforme începând din 1972
***Universitatea Oxford – instituția de învățământ a început să se dezvolte în secolul XII, după transferul unor profesori de la Universitatea din Paris la forma de învățământ locală deja existentă
****John Keats (1795 Londra - 1821Roma) – unul din cei importanți reprezentanți ai curentului literar romantic în Anglia: Endymion (1817)
****Tiziano Vecellio (1488/1490 – 1576 Veneția) – pictor renascentist italian, reprezentant al școlii venețiene
*****Jean Racine (1639 – 1699 Paris) – actor, dramaturg și academician francez, înnobilat de regele Ludovic XIV: Fedra (1677)
******Paestum / Poseidonia – fostă colonie greacă antică pe teritoriul actualului oraș Capaccio de pe țărmul sudic al Italiei, ale cărei ruine sunt incluse în patrimoniul mondial UNESCO: temple în stil doric dedicate lui Poseidon/Neptun, Hera și Ceres
*******El Greco / Grecul (1541 Creta – 1614 Spania) – Domenikos Teotokopoulos: pictor manierist cunoscut pentru tablourile cu subiecte religioase și portrete, care s-a format în Italia după 1568 și s-a remarcat în Spania după 1577
SURSA
W. Somerset Maugham, Plăcerile vieții, traducere de Andrei Bantaș, editura Univers, București, 1990, pp. 108-110
miercuri, 14 martie 2012
Pontica `72 la Constanța („Litoral” 1972)
<
Ora 10, la Teatrul de dramă și comedie: Deschiderea oficială a manifestărilor, iar la ora 10,30 spectacol în premieră cu piesa „Io, Mircea Voievod” de Dan Tărchilă.
Ora 10,30, la librăria „Mihai Eminescu”: deschiderea expoziției de carte social-politică și întîlnire cu reprezentanți ai Editurii Politice.
Ora 10,30 la Biblioteca municipală: deschiderea expoziției de carte „Rarități bibliofile în colecția Bibliotecii municipale din Constanța” și deschiderea sesiunii de referate și comunicări „Biblioteca - mijloc important de cunoaștere a cuceririlor științei și culturii”.
Ora 11: în aula Institutului pedagogic: „Literatura contemporană și problematica vieții spirituale a tinerei generații” (întîlnire între studenți și scriitori).
Ora 12: la Casa pionierilor: „Frumusețea copilăriei noastre la cea de -a 25 a aniversare a Republicii” (deschiderea expoziției de desene ale pionierilor din municipiul Constanța).
Ora 19: la Poșta centrală: proiecția în aer liber a filmului documentar „La porțile țării”.
>
SURSA
***, Pontica `72. Manifestările de duminică, 22 octombrie, la Constanța, „Litoral”, Constanța, 21 octombrie 1972, p.?.
Ora 10, la Teatrul de dramă și comedie: Deschiderea oficială a manifestărilor, iar la ora 10,30 spectacol în premieră cu piesa „Io, Mircea Voievod” de Dan Tărchilă.
Ora 10,30, la librăria „Mihai Eminescu”: deschiderea expoziției de carte social-politică și întîlnire cu reprezentanți ai Editurii Politice.
Ora 10,30 la Biblioteca municipală: deschiderea expoziției de carte „Rarități bibliofile în colecția Bibliotecii municipale din Constanța” și deschiderea sesiunii de referate și comunicări „Biblioteca - mijloc important de cunoaștere a cuceririlor științei și culturii”.
Ora 11: în aula Institutului pedagogic: „Literatura contemporană și problematica vieții spirituale a tinerei generații” (întîlnire între studenți și scriitori).
Ora 12: la Casa pionierilor: „Frumusețea copilăriei noastre la cea de -a 25 a aniversare a Republicii” (deschiderea expoziției de desene ale pionierilor din municipiul Constanța).
Ora 19: la Poșta centrală: proiecția în aer liber a filmului documentar „La porțile țării”.
>
SURSA
***, Pontica `72. Manifestările de duminică, 22 octombrie, la Constanța, „Litoral”, Constanța, 21 octombrie 1972, p.?.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)