''O întrebare'' (MINCULESCU 2005)

<
Putem vorbi de o posteritate Mircea Eliade*? Stricto sensu**, nu şi cauza principală căreia i se datorează fenomenul, e uşor de aflat. Ea ţine de schimbarea conjuncturii politice mondiale, cu corolarul ei, schimbarea spiritualităţii, numită, în mod obişnuit, spiritul epocii.
Marile personalităţi literare şi artistice au fost întotdeauna un fel de oglindă a epocilor şi oricâte exemple am cita, ele vor ilustra în mod deplin acest adevăr.
Scriitorul Mircea Eliade acreat cea mai mare parte a operei sale între cele două războaie mondiale***, iar posteritatea sa ar fi trebuit să existe în anii de după cel de-al doilea război mondial, dar fractura politică şi spirituală între aceste două epoci e atât de mare încât ne interzice încă de la început vreo speranţă. Nu ne referim  numai la ţara noastră unde se publicau, după război poeziile Mariei Banuş**** şi romanul Mitrea Cocor*****, ci la întreaga Europă şi la cele două Americi, unde se instalau operele unor Margueritte Duras******, Bertold Brecht*******, Samuel Becket********, Durrenmatt*********, F. G. Lorca**********. Suprarealismul confundându-se cu absurdul a înlocuit metafizicul şi transcendentul în artă, literatură, gândirea filozofică şi critică etc. Operele lui Mircea Eliade au fost timp de mai bine de douăzeci de ani interzise în România, iar un F. L. Celine sau un Ezra Pound existau la fondul secret, în biblioteci, asemenea operelor lui Nichifor Crainic, Nae Ionescu, Emil Cioran, Mircea Vulcănescu, Vintilă Horia, Radu Gyr şi alţii. Opera ştiinţifică a lui Mircea  Eliade n-a avut nici ea o soartă mai bună. Aşa cum etnografia, istoria, istoria religiilor au devenit marxiste, apoi au făcut salturi spre structuralism, sfârşind în fantezie pură, tot aşa opera ştiinţifică a lui Mircea Eliade a scăzut în valoare relativă, fiind pusă sub semnul întrebării de către critici şi istoriografi. El a fost tolerat ca profesor al Universităţii din Chicago, tot aşa în aria culturii şi ştiinţei mondiale contemporane a fost marginalizat evitându-se comentariile sau determinările operei sale.
Am găsit Istoria religiilor la Paris, într-o librărie în secţia ştiinţifico-fantasică, tot aşa de nedrept cum admirabilele lucrări Pierre Corneille şi Poemes de Fresne ale lui Robert Brasillac, împuşcat după debarcarea aliaţilor în Franţa, nu mai figurează în dicţionarele literaturii franceze şi siturile internet.
Fără să fi fost un duşman al Noii Ordini Mondiale, pentru că nu avea cum să fie, Giovanni Papini nu există nici el în rafturile bibliotecilor şi librăriilor din Suedia şi, poate şi din alte ţări, după cum nu figurează nici pe siturile internet şi probabil că doar în Italia să mai fie încă citit şi publicat cu unele rezerve, fără îndoială.
Iată, deci, în ce context istoric punem azi problema posterităţii lui Mircea Eliade, cu precădere, bineînţeles, în ţara noastră.
Mai degrabă ar trebui să vorbim de o reînviere a operei sale în orizontul nostru spiritual, odată cu ultimii ani ai epocii Ceauşescu şi după aşa-zisa revoluţie din 1989.
Toţi cei care iubesc opera literară a lui Mircea Eliade şi-o pot procura acum din librării şi anticariate, o pot găsi în biblioteci şi îşi pot spune deschis părerea, cel mai adesea admirativă despre ea. Mulţi critici analizează acum această operă, apreciind-o sau exprimându-şi unele rezerve, chiar dacă faţă de ea părerile sunt, uneori, împărţite, valoarea operei ştiinţifice a marelui intelectual român nu poate fi negată. Aceasta este opinia unanimă şi justă.
Pentru a conchide, posteritatea lui Mircea Eliade va exista în măsura în care poporul nostru va fi înclinat şi de acum înainte spre metafizică şi fantastic. Emil Cioran a remarcat cu mare dreptate: ''Cultura română se află între două culturi majore, cea germană şi cea rusă'', amândouă caracterizate prin romantism, misticism şi fantastic, afirmăm noi, adăugând şi ideea că s-ar putea ca ele să exercite (cea germană în orice caz) o oarecare influenţă asupra ei.
Dar lui Goethe, Holderlin, Puşkin, Lermontov, trebuie să le adăugăm ascendenţa noastră dacică şi umbra marelui Ovidiu care se află veşnic lângă noi. Era el un metafizician? Fără îndoială, nu! Dar tristeţea este ea, oare, metafizică? Da! O spunem cu toată convingerea. Misterul operei lui Mircea Eliade şi al operelor marilor noştri scriitori, în general, provine şi din zbuciumata noastră experienţă de viaţă milenară. Literatura română va avea mereu o componentă mistică, iar Mircea Eliade va avea o posteritate, poate nu, imediat, dar, în viitor şi în eternitate, cu siguranţă.
>

SURSA
Ileana Minculescu, O întrebare, ''Origini'', Norcross/USA, vol. IX, no. 4-5 (94-95), May-June 2005, pp. 69-71.

NOTE M. T.
*Mircea Eliade (1907 Bucureşti - 1986 Chicago/SUA)
** Stricto sensu=în sens restrâns, propriu-zis; strict. (< lat. stricto sensu) (http://dexonline.ro/definitie/stricto%20sensu)
***Primul Război Mondial (1914-1918). Al Doilea Război Mondial (1939-1945).
****Maria Banuş (1914 Bucureşti -1999 Bucureşti) (http://www.romlit.ro/maria_banus)
*****Mitrea Cocor=Titlul romanului publicat în 1949 de către scriitorul Mihail Sadoveanu (1880-1961)(http://www.napocanews.ro/2010/01/cine-a-scris-romanul-mitrea-cocor.html)
******Margueritte Duras (Donnadieu) (1914 Vietnam [Franţa] - 1996 Paris) (http://ro.wikipedia.org/wiki/Marguerite_Duras)
*******Bertold Brecht (1898 Augsburg/Germania - 1956 Berlin/RDG) (http://www.gradesaver.com/author/bertolt-brecht/)
******** Samuel Becket (1906 Dublin/Irlanda [Marea Britanie] - 1989 Paris) (http://www.nobelprize.org/nobel_prizes/literature/laureates/1969/beckett-facts.html)
*********Friedrich Durrenmatt (1921 Elveţia-1990 Elveţia) (http://www.humanitas.ro/friedrich-durrenmatt)
********** Federico García Lorca (1898 Spania - 1936 Spania) (http://www.poets.org/poet.php/prmPID/163)

Florin Ferendino (DUNĂREANU 2001)

 Ovidiu Dunăreanu, Florin Ferendino, „Tomis”, Constanța, martie 2001, p. 12

Pictorul cu care ilustrăm numărul de față al revistei noastre, Florin Ferendino, este un artist lesne de remarcat  indiferent de contextul în care expune, prin siguranța, originalitatea, rigoarea și echilibrul demersului său plastic. Născut la 12 aprilie 1947 la Constanța, a urmat Liceul de Artă din orașul natal, apoi a absolvit Academia „Nicolae Grigorescu” din București. Este membru al UAP Filiala Constanța din anul 1979. Profesează, încă din 1971, în învățământul gimnazial și liceal, îndeplinește pentru o perioadă, după 1990, funcția de director al Liceului de Artă Constanța, unde este și în prezent profesor. Numeroase lucrări ale sale sunt cuprinse în colecții de stat din Constanța, București, Tulcea și în cele particulare din SUA, Belgia, Franța, Germania, Canada, Italia, Turcia, Grecia, Norvegia, Japonia etc.

După terminarea facultății primește repartiție la Tulcea. În acei ani de început îi plăcea în mod deosebit sculptura și se pregătea să devină sculptor. Dar neavând condiții - îi lipsea un atelier adecvat, locuia la bloc într-un apartament la etajul al treilea - s-a apucat de pictură. Din anul 1972 a început să participe la expozițiile cenaclului din Tulcea, unde a fost repede remarcat, iar de atunci a expus constant la Tulcea, București și Constanța numai pictură.

Artistul este legat cu toată ființa sa de mare, de Deltă și de Dobrogea, peisajele și oamenii acestui meleag binecuvântat, stăpânit de un duh propriu, de o lumină misterioasă și subtilă și de suflul desăvârșirii ocupând în creația sa un loc primordial.

Florin Ferendino abordează toate genurile picturii, dar predispoziția sa, sensibilitatea și temperamentul său se îndreaptă mai mult spre peisaj, pe care-l realizează fie în culori de ulei, fie în culori de apă.

Acuarelist din stirpea rară a lui Constantin Găvenea, Florin Ferendino conferă acestei tehnici speciale nu la îndemâna oricui, o notă personală ce se impune într-o fluidizare rafinată a culorilor, printr-o transparență, un lirism, o prospețime și o atmosferă care urcă în fantastic, inconfundabile.

În genere pictura sa nu este una executată în fața motivului. Pictorul iese în peisaj numai să-și facă schițele obligatorii. Actul compunerii și definirii motivelor se consumă după aceea în intimitatea elegantului său atelier de acasă, subiectele fiind doar niște pretexte pentru redarea unor trăiri insolite și complexe, a unor stări sufletești generate, la rândul lor, de feeria coloristică, de lumina specială a spațiului pontic. Lor li se adaugă nostalgia mării, a vastității ei nesfârșite și metaforice. Marea pentru artist nu reprezintă numai o pată de culoare, ci și un stimulent pentru o armonie cromatică, pentru o gamă coloristică.

Lucrările recente reprezintă un salt calitativ al artei sale, o perspectivă nouă, configurând o diversitate de motive abordate cu experiența deplinei maturități de creație: dealurile nord-dobrogene cu spectaculozitatea pământurilor lor cu case pitorești și câmpuri înverzite și pomi explodând în floare în prag de primăvară, grinduri cu sălcii înmugurite, pâlcuri de sălcii inundate în Deltă, liziere de mesteceni năpădite de cuiburi, câmpuri aprinse de lanuri de rapiță înflorită, grupuri de arbori în singurătatea deșertică a plajelor din fața mării, dimineți albastre cu irizări sângerii și bărci în port la mare și multe altele. Toate aceste lucrări, absolut toate, excelent determinate compozițional și coloristic, emană o poezie aparte un plus de claritate și siguranță, finețe a nuanțelor, fervoarea și verva lor stăpânită mizând pe contrastul de calitate al culorilor.

În peisagistică Florin Ferendino propune o perpetuă reînnoire a tradiției și continuă consecvent, inventând o lume a sa, linia care definește esențialitatea picturii românești.