„Aproape de Elada” (CĂLINESCU 1985)

George Călinescu, Aproape de Elada. Repere pentru o posibilă axiologie, selecție și comentarii G. Șerban, „Revista de istorie și teorie literară”, Academia de Științe Sociale și Politice a RSR, Supliment 1985, col. Capricorn nr. 2/Z. Dumitrescu-Bușulenga, „13 Decembrie 1918”, București, 258 p.

Cuprins

5 Ulysse la țărm (în loc de prefață)
18 Lămuririle editorului

Prolegomene
23 Oratoria și celebritatea
33 Prietenele noastre cărțile
49 Discriminații
65 Civilizație și cultură
84 [La un symposion platonic]
91 [Rostul femeii române]
104 [Universitate-Universalitate]
117 Zgomotul liniștei

Din „Carnete”

131 1.Nota distinctivă a istoriei

133 2.Postulatul filosofiei

138 3.Pe teren curat științific

141 4.Cine examinează

145 5.Ca la mai toți romanticii

169 6.Ernest Cassirer (I-II)

187 7.Enrico Woelfflin, L arte clasica del Rinascimento

188 8.Gaston Migeon, Les arts du tissu

190 9.Vincenzo Constantini, La pittura italian del Seicento

194 10.Novellieri minori del Cinquecento

196 11.Trattati del Cinquecento sulla donna

200 12.Estetica lui G. Parini

202 13.Lectura romanului epistolar

209 14.În privința literaturii lui Stendhal

216 15.G. A. Borgese, Il senso della literatura italiana

225 16.Chiar și intelectualii

Note

233 Prolegomene

242 Din „Carnete”

coperta 4: „Fiecare nație de pe lume e îndreptățită să spere că va sortită să exprime de la ei terestru adevărurile universale. Noi sîntem, geografic și spiritual, mai aproape decît alții de străvechea Eladă”. G. Călinescu

„Textul dramatic ca meditație” (ROTUND 1985)

 Nicolae Rotund, Textul dramatic ca meditație, „Tomis”, Constanța, 1985

1985 poate fi considerat anul fast al lui Eugen Lumezianu. După o tăcere editorială de 14 ani, care, credem, este rodul unei conștiințe scriitoricești aparte, iată că scriitorul „redebutează”, am putea spune, cu o culegere de teatru și un roman.

Prozei de început îi urmează dramaturgia unde autorul dovedește certe aptitudini. Spiritul reflexiv, nuanțat în scrierile anterioare, este evident în cele patru piese de teatru care alcătuiesc volumul Musafiri pe viață, apărut la Editura Junimea în seria „Dramaturgi contemporani”. Comentariul fiecărei piese, chiar succint, ne oferă posibilitatea să observăm ceea ce au în comun, ceea ce dă unitate volumului.

Tatăl nostru uneori, dramă a cărei reprezentare a avut loc în 1976, este o meditație asupra raportului dintre părinți și copii sau, altfel spus, eterna problemă a dialogului între generații.

O lume pestriță, populată de candori, dar și de meschinării, de lașități, dar și de fermitate, ne aduce Capcana de nichel, dramă (...).

(...) târziu. Mistificările traversează viața, iar destinele se confruntă, în final, într-o tensiune dramatică.

Îndeajuns de stranie este Petreceri duminicale, 1980, și aceasta în pofida unui comic de limbaj ce ar putea abate atenția de la un dialog care frizează uneori absurdul. Sau, poate, tocmai aceasta a fost intenția. Protagoniștii au nume generice, dintre ei Bunicul fiind o construcție durabilă, de mare complexitate. Destine confuze se întâlnesc într-o stare de buimăceală, lăsându-se pe seama cititorului (spectatorului) dificila problemă a rezolvării. E această permanentă, să-i zicem nostalgie, care se insinuează în fiecare dintre noi. Dramele lui Lumezianu nu sunt construite cu intenția finalului clasic al epuizării tensiunilor conflictuale, problemele morale abordate tind să fie rezolvate cu adevărat doar în conștiința spectatorului.

Indiscutabil, opera de rezistență a volumului (...).

(...) paradisiacă, unde cuvinte ca „libertate”, „dragoste”, „sănătate”, „fericire”, „poezie” se întretaie, se unesc, trăiește o familie fără copii. Nimic nu-i, deci, perfect,. Nefericirea soților se sfârșește, pentru moment, când vor găsi pe o bancă un copil părăsit. Singura umbră asupra noii existențe este semnul destinului, care se anunță în dezacord cu bunătatea și iubirea oamenilor. După ani, va veni Stika, adevărata mamă, care-și va cere copilul. Nimic nu-i, deci, etern. Neputându-se despărți de el, familia primește acest musafir demonic lângă care vor veni alții din aceeași tagmă. Adevărații stăpâni devin sclavi. Ultimul „musafir” e Adam. El aduce ura totală împotriva fericirii oamenilor și vrea să pornească din acest nou spațiu, pregătit dinainte de trimișii săi, distrugerea omenirii. Nu va reuși nici acum: „nu-i prima dată când sunt învins, dar o să pun pe picioare (...)”. (...)

Va reface cuplul primordial și va avea un copil. Viața continuă. Prin Alexandru, construcția se va ridica din nou și atunci, spune Adam, „... poate chiar noi o să ne întoarcem aici ca să luăm totul de la capăt”. Numai că din istorie se trag învățăminte.

Simbolurile, uneori limpezi, alteori de-a dreptul încifrate, se înfig în conștiință oferind șansa unei multitudini interpretative. Se insinuează până la durere regretul pentru paradisul pierdut, pentru desfacerea armoniei umane. Cum trebuie reconstruită lumea în forma ei fericită? Ne-o sugerează, în final, Alexandru: „Coboară de acolo, hrănește-și copilul și plânge-ți morții tăi! Eu sunt pe-aici...”.

Eugen Lumezianu este un spirit meditativ profund.

Se știe că dramaturgia este creată pentru a fi pusă în scenă. Spectacolul oferă textului virtuți pe care cititorul poate nu le descoperă, dar e posibi să le afle spectatorul.

„De la roată la farfuria zburătoare” (TEODORU 1985)

 Paul Teodoru, De la roată la farfuria zburătoare, Albatros, București, 1985, 255 p.

Partea întîi - Începuturile

8 I. Nevoia de transport sau o teorie

11 II. Începuturile în transporturile terestre
11 Prima mare invenție umană: roata
14 O competiție inedită între om și animal
15 Apariția schimburilor de produse și a transporturilor terestre

18 III. Chemarea drumurilor fără pulbere
19 Plutele și apoi luntrele, primele mijloace de transport pe apă
24 Dezvoltarea transporturilor pe apă
26 ... dar și a pirateriei
30 Grecii, cei mai mari navigatori ai antichității

32 IV. Transporturile în Imperiul Roman
32 Romanii, primii mari constructori de drumuri
36 „Mare Nostrum” și dezvoltarea transportului naval

41 V. Vremurile de restriște ale evului mediu
41 Regresul economic, principala caracteristică a începutului de ev mediu
44 Primele semne ale dezvoltării economice
47 Cruciadele, mari acțiuni de transport
51 Sfîrșitul evului mediu în Europa: amestec de avînt și recesiune în economie și transporturi

54 VI. De la vikingi la Magellan sau febra descoperirilor
54 Vikingii, precursori ai transporturilor moderne
57 Portughezii pornesc spre est
59 ... iar spaniolii spre vest
61 Înainte și după Magellan

64 VII. Leonardo da Vinci, părintele automobilului
64 Dezvoltarea modalităților, căilor și mijloacelor de transport
66 Apariția primelor vehicule „automișcătoare” și „automobile”
68 Leonardo da Vinci, părintele automobilului
69 Olanda, patria lalelor, dar și a corăbiilor „eoliene”

71 VIII. Anglia devine primul cărăuș al mărilor
74 Anglia ajunge stăpîna mărilor și primul cărăuș al lumii
77 Comerțul cu sclavi și jaful colonial, pilonii de bază ai economiei engleze

82 IX. O călătorie de la Londra la Bath în timpul lui Dickens
85 Ameliorarea transporturilor, o cerință obiectivă
85 O călătorie de la Londra la Bath cu diligența

88 X. Far West sau epopeea diligenței
88 Transporturile și colonizarea Vestului apropiat
89 Spre Oceanul Pacific
92 Vestul american sau epopeea diligenței

95 XI. Cum se călătorea la mijlocul secolului trecut în Principatele Române
95 Transporturile și începutul secolului XIX
96 O călătorie de la București la Iași la jumătatea secolului trecut

Partea a doua - De la inventarea mașinii cu abur pînă în prezent 

102 XII. La ce a dus guturaiul lui Papin și curiozitatea lui Watt
103 Un tînăr matematician se preocupă de aspectele practice ale științelor abstracte
104 James Watt deschide porțile regelui abur și dă cale liberă revoluției industriale

106 XIII. Primele vehicule acționate cu abur
106 Greutăți tehnice și tehnologice în fața dezvoltării autovehiculelor cu abur
107 Un ofițer de artilerie construiește primul autovehicul modern acționat cu abur

111 XIV. Memorabilul concurs de la Reinhill
111 Liniile de cale ferată încep să să constituie o preocupare de primă importanță
113 Cum a cîștigat George Stephenson concursul de la Reinhill

117 XV. Marșul triumfal al transporturilor feroviare în secolul aburului
117 Dezvoltarea transporturilor feroviare în secolul XIX
118 Căile ferate în centrul problemelor juridice, politice și sociale ale vremii

124 XVI. „Cînd l-am gonit pe Fulton, i-am dăruit imperiul meu”
125 Fulton și Napoleon
128 Nave cu vele sau cu abur?
132 Navele cu abur și transportuirle la începutul secolului XIX 

134 XVII. Lupta pentru afirmarea autovehiculului rutier
134 Între companiile de diligențe și constructorii vehiculelor rutiere încep disputele
137 Dezvoltarea construcției de autovehicule rutiere
140 Competiții și concursuri

142 XVIII. Lenoir, Otto sau Daimler?

143 Un fost ospătar realizează primul motor cu explozie

144 ... iar un comerciant îl perfeționează aproape de stadiul actual

146 Automobilul devine o marfă care se vinde și se cumpără în magazin

149 XIX. Ce au adus nou Rudolf Diesel și electricitatea
149 O viață dedicată construcției de motoare
151 Electricitatea își extinde domeniul de aplicabilitate la transporturi

153 XX. În epoca revoluției industriale
153 Realizarea primelor sisteme naționale de transport, începutul revoluției de tip industrial în acestă ramură economică
156 Dezvoltarea transporturilor pînă la începutul primului război mondial
160 Apariția și dezvoltarea unor noi tipuri de transport

163 XXI. Marile canale ale lumii: Suez și Panama
163 Orientul și Occidentul se întîlnesc la Canalul de Suez
164 Ferdinand de Lesseps și cariera modernă a Canalului de Suez
168 Între Oceanul Atlantic și cel Pacific

172 XXII. Un nou mijloc de transport - aviația
173 Contribuții hotărîtoare la dezvoltarea aviației
174 Apariția și dezvoltarea transporturilor aeriene

177 XXIII. Transporturile astăzi
177 Cîteva elemente de statistică
183 Organizare și tehnologie în transporturi
186 Despre nivel tehnic, performanțe și recorduri

191 XXIV. Transporturile în România socialistă
191 O scurtă retrospectivă
195 Un prezent edificator

198 XXV. Cîteva elemente de economie a transporturilor

205 XXVI. Civilizație și transporturi
205 Transporturile și calitatea vieții
207 Reflectarea activităților de transporturi în unele elemente de suprastructură

Partea a treia - Viitorul

212 XXVII. Criza energetică și efectele ei

219 XXVIII. De vorbă cu inginerul Bertin
219 Un precursor al viitorului în transporturi
221 Care este viitorul vehiculelor pe pernă de aer?

224 XXIX. Sustenația electromagnetică, motorul linear și energia atomică - elementele progresului?
224 Sustenația electromagnetică - o idee simplă, dar greu de materializat
228 Motorul linear - revanșa electricității asupra aburului și motorului cu combustie internă
230 Energia atomică - o problemă de viitor

232 XXX. Transportul prin vid
232 Întîmplarea deschide orizonturi nebăbuite transporturilor prin conducte
234 Vidul - mediul ideal pentru transport

239 XXXI. Cîte ceva despre „farfuriile zburătoare”
240 Viitorul se naște în prezent
243 Cosmosul - un spațiu populat?

245 XXXII. Ce ne rezervă viitorul?

246 Prevederi și tendințe pentru anii viitori
249 Cîteva elemente de prognoză pe termeni lung

„Umanismul și condiția umană („TOMIS” 1985)

 ?, Umanismul și condiția umană, „Tomis”, Constanța

De mai bine de două decenii, Al. Tănase dezvoltă, cu precădere sub forma atractivă a eseului, problemele complexe și actuale ale raporturilor dintre cultură și umanism, condiției umane în societatea contemporană, interferențelor culturale etc. Urmînd o tradiție remarcabilă în cultura românească, inter și postbelică, reprezentată de Mihai Ralea, Tudor Vianu, G. Călinescu, At. Joja sau C. Noica, eseurile de filosofia culturii și civilizației publicate de Tănase îl înscriu între exponenții generației următoare, afirmată în anii socialismului, alături de Dumitru Ghișe, C. I. Gulian, Mircea Malița, L. Grunberg, C. Borgeanu, I. Ianoși ș a. Spirit deschis confluențelor, Tănase selectează și propune discuției aspecte importante, de vie rezonanță, aducînd, în conturarea și nuanțarea lor, argumente multiple, cu discernămînt, cu metodă, ori făcînd trimiteri varii, luminînd fațete inedite, într-un stil percutant, refuzînd ambiguitatea și permițînd înnoirile deopotrivă. Uneori abordează o problemă, un aspect, luînd ca punct de plecare un filosof, o carte a sa, prezentînd ideile interesante, subliniind eventuale sinapse, pentru a proceda apoi, sub semnul interogației, la disocieri menite să clarifice sau să adîncească „dialogul” subiacent. Alteori, abordează problema, aspectul, frontal ca un discurs ex abrupto, menționînd ceea ce este esențial, configurînd datele problemei, pentru a oferi apoi o deschidere, sugerînd posibile ramificații. Practicînd demersul ideatic, responsabil și creator, eseurile filosofice publicate de Tănase, în reviste și structurate în cărți (Cultură și umanism, Cultură și religie), au fost semnalate și comentate la apariție și în paginile revistei Tomis.

Noua sa carte, Umanismul și condiția umană în civilizația contemporană, apărută în prestigioasa colecție „Idei contemporane” a Editurii Politice, readuce în prim-plan probleme de vie actualitate, contribuind cu noi sondaje și argumente la sublinierea unor idei-forță, capabile să reliefeze necesitate unui dialog al permanenței și al înnoirii, al eforturilor conjugate. Într-un orizont al afirmării valorilor umaniste, culturale, soluționării constructive a problemelor cu care se confruntă lumea de azi, cultura românească își aduce contribuția activă la cauza progresului, înțelegerii și cooperării. Pornind de la convingerea că „mișcarea dialogică a ideilor și conștiința critică de sine a unei culturi sînt semne de maturitate și efervescență creatoare”, autorul atrage atenția asupra rolului filosofiei, responsabilităților acestei atît în comentarea trăsăturilor culturii românești, a permanențelor și aportului la universal ale spiritualității noastre, manifestate în timp, cît și în definirea noilor carate ale civilizației socialiste de azi, a problemelor pe care le incumbă, din prezent în perspectivă, afirmarea valorilor culturale, a disponibilităților creatoare înseși, în contextul creșterii participării conștiente a factorului uman, la proporții de mase. (...) Se înțelege că, în societățile împărțite în clase antagonice, bazate pe exploatarea omului de către om, nu a fost, nu e posibilă eliberarea omului din sclavia neomeniei, evoluția conceptului de libertate fiind benefică în plan teoretic și practic numai prin restructurări profunde, ceea ce Marx numea praxis-ul transformator. Citînd cunoscut afirmație kantiană „omul trebuie considerat totdeauna...  ca scop”, autorul consideră că „situarea omului în imperiul scopului -și nu doar pe plan teoretic sau juridic, ci ca statut practic obiectiv (subl. în text) - devine un criteriu esențial al valorii și eficienței sociale a principiului drepturilor omului”. Sublinind faptul că umanismul românesc, aflat mereu în concordanță cu o scară superioară de valori, clădită pe principiile muncii și cooperării pașnice, își  găsește, în noile condiții  ale societății socialiste, climatul favorabil afirmării deopotrivă ca „un umanism al scopurilor și un umanism al mijloacelor, al proiectelor și al realizării”, Tănase va urmări și în celelalte părți ale lucrării valorile etos-ului românesc, funcția constructivă, spiritul de conlucrare al culturii noastre astăzi. Ideile de excepțională însemnătate teoretică și practică ale secretarului general al partidului, președintele Republicii, tovarășul Nicolae Ceaușescu, dinamizează discursul ideatic, revenind ca idei-forță în desfășurarea lucrării. Din multitudinea de aspecte propuse, problema formării omului nou, constructor conștient și devotat al noii societății, este corelată cu cea a afirmării multilaterale a personalității umane, accesului liber la cunoaștere și creație, înfloriri aptitudinii creatoare ale fiecăruia și ale tuturor. Este reliefată grija față de om, de stimulare a însușirilor creatoare, în concepția științifică a conducătorului partidului și statului nostru, socialismul fiind realizat „cu oamenii pentru oameni”, edificarea societății socialiste multilateral dezvoltate implicînd deopotrivă valorile materiale și spirituale, într-un larg proces participativ, democratic. Autorul subliniază, în partea a doua cărții, dedicată exclusiv civilizației românești, contribuția specifică și orginalitatea culturii noastre în context universal, umanismul acțiunii politice, stilul de gîndire și practică revoluționară marcat de Congresul IX al partidului. O serie de idei revin, și sînt adîncite de-a lungul expunerii, în diferitele eseuri ale cărții, între care am menționa valorificarea etosului național, omenia românească și atributele ei, interferențele culturale, conștiința de sine și afirmarea umană etc. Autorul evidențiază necesitatea dialogului și rolul fertil al conlucrării culturale, considerînd că fiecare cultură națională poate și trebuie să-și aducă contribuția la tezaurul de valori universal, la înțelegerea și colaborarea între popoare. (...)