A cincea generație de calculatoare se mai numește și generația inteligenței artificiale, deoarece corespunde perioadei în care calculatorul începe să gândească. Această perioadă a început în anul 1990 având la bază un proiect japonez. Dacă generațiile anterioare s-au caracterizat printr-o evoluție continuă a echipamentului prin miniaturizare, integrarea componentelor și creștere în putere a mașinilor și printr-o perfecționare a sistemului de operare, generația a cincea va produce schimbări majore în tehnica de calcul. Se poate spune că primele patru generații au produs acumulări cantitative pentru a-i permite generației a cincea să facă saltul calitativ, salt prin care calculatorul va putea să efectueze raționamente.
Schimbările importante se vor produce:
- La nivelul circuitelor electronice. Se vor folosi circuite integrate VLS (cu 10 milioane de componente - tranzistoare, diode, condensatoare, rezistoare - într-un cip), circuitele tridimensionale, superdiscurile (cu capacități de ordinul Tocteților), care vor permite calculatorului să execute miliarde de instrucțiuni pe secundă.
- La nivelul rețelelor de calculatoare. Sistemul informatic va fi o rețea de transmisiuni la care se vor lega calculatoare în locul unui calculator la care se leagă terminale.
- La nivelul echipamentelor de intrare-ieșire. Vor apărea echipamente periferice inteligente care vor prelua din funcțiile microprocesorului și echipamente care permit lucrul în realitatea virtuală.
- La nivelul comunicării cu calculatorul. Se va folosi limbajul natural. Dialogul (interogare și răspuns) se va face prin voce, iar calculatorul va putea să recunoască formele.
- La nivelul limbajelor de programare. Apar limbajele de programare de tip non Von Neumann folosite în programarea logică a inteligenței artificiale și a sistemelor expert evoluate. Aceste limbaje neprocedurale nu dau ordine calculatorului, ci îi cer să dezvolte raționamente.
- La nivelul posibilităților de raționament ale calculatorului. Calculatorul va fi capabil să-și înregistreze propriile acțiuni și rezultatul lor, pe care să și le amintească, încât pe parcursul funcționării sale el va căpăta experiență. Calculatorul va putea să dezvolte raționamente pornind de la relațiile care sunt stabilite între entități. Calculatorului i se dă o bază de cunoștințe (reguli care definesc obiecte, concepte, relații, strategii, modul în care trebuie să trateze datele și să le înțeleagă etc) și o bază de informații (fapte și date), iar legătura între cele două baze o stabilește un sistem de deducție construit cu ajutorul unui limbaj neprocedural.
(...)
Sursa
Mariana Miloșescu, Tehnologia informației. Manual pentru clasa a IX a, ed. Teora, București, 2000, p. 286.
Se afișează postările cu eticheta generație. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta generație. Afișați toate postările
joi, 18 ianuarie 2018
miercuri, 17 ianuarie 2018
A patra generație de calculatoare 1973-1990 (MILOȘESCU 2000)
<
A patra generație de calculatoare se mai numește și generația utilizatorilor, deoarece corespunde perioadei în care calculatorul începe să-i aibă ca utilizatori pe nespecialști în informatică. Cerințele utilizatorilor vor determina dezvoltarea hardware și software a calculatorului. Este perioada în care calculatorul devine, din mjloc de producție, unealtă de lucru. Apar și se răspândesc foarte mult calculatoarele personale (Personal Computer - PC). Această perioadă a început în anul 1973 și s-a încheiat în anul 1990.
Calculatoarele acestei generații sunt construite folosind integrarea generalizată (circuite cu integrare pe scară medie - MSI, pe scară largă - LSI, pe scară foarte largă - VLSI), memoria internă este construită cu circuite integrate, iar memoriile externe folosesc în continuare. suportul magnetic, în special discul magnetic, a cărui capacitate crește foarte mult. Are loc o ultraminiaturizare a circuitelor integrate (un circuit poate să conțină circuite electronice cu un milion de tranzistori), având următoarele efecte:
- viteza de calcul a crescut la 30 MIPD
- timpul de acces la memoria internă a scăzut la 70 de nanosecunde
- capacitatea memoriei interne a crescut la 16 Mb
- volumul și greutatea echipamentului au scăzut atât de mult încât calculatorul poate fi montat pe birou (desktop) sau poate fi luat în călătorie ca o servietà (laptop)
- prețul a scăzut foarte mult, astfel încât poate fi cumpărat și de persoane particulare; el devine calculator personal (Personal Computer), căpătând și o întrebuințare domestică (Home Computer).
Se construiesc microprocesoare din ce în ce mai performante. Predomină familia Intel 80x86 folosită pe calculatoarele IBM PC. Activitatea procesorului este îmbunătățită prin coprocesoare matematice și memoria cache. Din punct de vedere hardware există două generații de microcalculatoare:
- microcalculatoare pe 8 biți care permit numai lucrul monopost,
- microcalculatoare pe 16 biți și 32 biți care permit lucrul multipost, adică mai mulți utilizatori pot lucra de la mai multe console (consola este ansamblul tastatură + ecran) cu același microcalculator, partajându-i resursele (procesor, memorie internă, memorie externă, imprimantă și programe).
Sistemele de operare sunt din ce mai evoluate. Firmele care s-au specializat în sisteme de operare au fost Digital Research și Microsoft. Prima generație de microcalculatoare a fost de sistemul de operare CP/M (Digital Research), iar a doua generație de microcalculatoare a fost dominată de sistemul de operare MS-DOS (Microsoft) și începe să fie dominată de sistemul Windows 98 (Microsoft).
Apar pachete de programe de largă utilizare pentru: procesare de texte, gestiuni de date, prelucrare de imagini, proiectare asistată de calculator etc. În comunicarea cu calculatorul limbajul de comandă începe să fie înlocuit cu medii de lucru. Utilizatorul învață mai ușor să folosească un calculator, interfața de comunicare este tot mai "prietenoasă".
Se dezvoltă rețelele de calculatoare, teleprelucrarea, lucrul în regim interactiv de la terminal, bazele de date relaționale și bazele de date distribuite. Apare teleinformatica. Prin aceste metode de lucru datele pot să fie exploatate de mai mulți utilizatori aflați în puncte teritoriale diferite. Crește eficiența și productivitatea prelucrării automate.
În domeniiul programării se caută o standardizare a limbajelor de programare de nivel înalt. Se dezvoltă limbajele orientate pe obiect. Apar limbajele concurente, care asigură prelucrarea concurentă a informației. Acest tip de prelucrare asigură existența simultană a mai multor programe active (sau module de program) care solicită aceleași resurse ale calculatorului și care pot fi executate în paralel. Pornind de la PASCAL CONCURENT (1975) se dezvoltă MODULA - 2 (1979), ADA (1980) și EDISON (1980). Încep să se dezvolte limbajele neprocedurale (LISP de origine americană și PROLOG de origine franceză) pentru sistemele expert și inteligența artificială. Atunci când se folosesc limbajele procedurale calculatorul execută un program, deci nu i se poate cere să gândească. Inteligența artificială înseamnă să i se ceară unui calculator să dezvolte raționamente.
>
Sursa
Mariana Miloșescu, Tehnologia informației. Manual pentru clasa a IX a, ed. Teora, București, 2000, pp. 282-286.
A patra generație de calculatoare se mai numește și generația utilizatorilor, deoarece corespunde perioadei în care calculatorul începe să-i aibă ca utilizatori pe nespecialști în informatică. Cerințele utilizatorilor vor determina dezvoltarea hardware și software a calculatorului. Este perioada în care calculatorul devine, din mjloc de producție, unealtă de lucru. Apar și se răspândesc foarte mult calculatoarele personale (Personal Computer - PC). Această perioadă a început în anul 1973 și s-a încheiat în anul 1990.
Calculatoarele acestei generații sunt construite folosind integrarea generalizată (circuite cu integrare pe scară medie - MSI, pe scară largă - LSI, pe scară foarte largă - VLSI), memoria internă este construită cu circuite integrate, iar memoriile externe folosesc în continuare. suportul magnetic, în special discul magnetic, a cărui capacitate crește foarte mult. Are loc o ultraminiaturizare a circuitelor integrate (un circuit poate să conțină circuite electronice cu un milion de tranzistori), având următoarele efecte:
- viteza de calcul a crescut la 30 MIPD
- timpul de acces la memoria internă a scăzut la 70 de nanosecunde
- capacitatea memoriei interne a crescut la 16 Mb
- volumul și greutatea echipamentului au scăzut atât de mult încât calculatorul poate fi montat pe birou (desktop) sau poate fi luat în călătorie ca o servietà (laptop)
- prețul a scăzut foarte mult, astfel încât poate fi cumpărat și de persoane particulare; el devine calculator personal (Personal Computer), căpătând și o întrebuințare domestică (Home Computer).
Se construiesc microprocesoare din ce în ce mai performante. Predomină familia Intel 80x86 folosită pe calculatoarele IBM PC. Activitatea procesorului este îmbunătățită prin coprocesoare matematice și memoria cache. Din punct de vedere hardware există două generații de microcalculatoare:
- microcalculatoare pe 8 biți care permit numai lucrul monopost,
- microcalculatoare pe 16 biți și 32 biți care permit lucrul multipost, adică mai mulți utilizatori pot lucra de la mai multe console (consola este ansamblul tastatură + ecran) cu același microcalculator, partajându-i resursele (procesor, memorie internă, memorie externă, imprimantă și programe).
Sistemele de operare sunt din ce mai evoluate. Firmele care s-au specializat în sisteme de operare au fost Digital Research și Microsoft. Prima generație de microcalculatoare a fost de sistemul de operare CP/M (Digital Research), iar a doua generație de microcalculatoare a fost dominată de sistemul de operare MS-DOS (Microsoft) și începe să fie dominată de sistemul Windows 98 (Microsoft).
Apar pachete de programe de largă utilizare pentru: procesare de texte, gestiuni de date, prelucrare de imagini, proiectare asistată de calculator etc. În comunicarea cu calculatorul limbajul de comandă începe să fie înlocuit cu medii de lucru. Utilizatorul învață mai ușor să folosească un calculator, interfața de comunicare este tot mai "prietenoasă".
Se dezvoltă rețelele de calculatoare, teleprelucrarea, lucrul în regim interactiv de la terminal, bazele de date relaționale și bazele de date distribuite. Apare teleinformatica. Prin aceste metode de lucru datele pot să fie exploatate de mai mulți utilizatori aflați în puncte teritoriale diferite. Crește eficiența și productivitatea prelucrării automate.
În domeniiul programării se caută o standardizare a limbajelor de programare de nivel înalt. Se dezvoltă limbajele orientate pe obiect. Apar limbajele concurente, care asigură prelucrarea concurentă a informației. Acest tip de prelucrare asigură existența simultană a mai multor programe active (sau module de program) care solicită aceleași resurse ale calculatorului și care pot fi executate în paralel. Pornind de la PASCAL CONCURENT (1975) se dezvoltă MODULA - 2 (1979), ADA (1980) și EDISON (1980). Încep să se dezvolte limbajele neprocedurale (LISP de origine americană și PROLOG de origine franceză) pentru sistemele expert și inteligența artificială. Atunci când se folosesc limbajele procedurale calculatorul execută un program, deci nu i se poate cere să gândească. Inteligența artificială înseamnă să i se ceară unui calculator să dezvolte raționamente.
>
Sursa
Mariana Miloșescu, Tehnologia informației. Manual pentru clasa a IX a, ed. Teora, București, 2000, pp. 282-286.
marți, 16 ianuarie 2018
A treia generație de calculatoare 1964-1972 (MILOȘESCU)
<
A treia generație de calculatoare se mai numește și generația programatorilor, deoarece corespunde perioadei în care s-a dezvoltat foarte mult teoria programării și au apărut multe limbaje de programare, iar specialiștii care au contribuit la această dezvoltare au fost programatorii. Această perioadă a început în anul 1964 și s-a încheiat în anul 1972.
Calculatoarele acestei generații sunt construite cu circuite integrate (un circuit integrat este o capsulă în interiorul căreia se găseau mai multe circuite active - tranzistori și diode - și circuite pasive - rezistențe și condensatoare), memoria internă era realizată cu semiconductori, iar memoria externă pe suport electromagnetic, predominând benzile și discurile de capacitate medie și mare. Din această cauză:
- viteza de calcul a crescut la 0,5-5 MIPS (1 MIPS = 1 Milion Instrucțiuni Pe Secundă),
- timpul de acces la memoria internă a scăzut la 0,7 microsecunde,
- capacitatea memoriei interne a crescut la 2 Mb.
Se folosesc în continuare ca suporturi de intrare suporturile de hârtie, dar încep să fie utilizate din ce în ce mai mult suporturile electromagnetice, care devin mai puternice (crește viteza și capacitatea de memorare a discurilor). Se dezvoltă echipamentele periferice.
Pe lângă cele două concepte de hardware și software, apare și conceptul de firmware, adică microprograme scrise în memorii remanente.
Sunt construite primele microprocesoare (procesoare realizate cu un circuit integrat) și calculatoarele de tip minicalculator și microcalculator. Apar microcalculatoarele pe 8 biți care permit utilizatorului să aibă acces direct la tehnica de calcul.
Apar sisteme de operare din ce în ce mai evoluate. În 1965 IBM* propune două sisteme de operare: sistemul de tip DOS - Disk Operating System - orientat pe calculatoarele mici, puțin performant, care putea să lucreze numai în regim de monoprogramare și sistemul de operare OS - Operating System - orientat pe calculatoare mari și lucru în multiprogramare. Aceste sisteme de operare au evoluat, versiunile lor îmbunătățite fiind folosite și astăzi pe calculatoare. Comunicarea cu calcculatorul se făcea prin limbaje de comandă. Începând de la această generație, calculatoarele pot să lucreze în regim de multiprogramare și cu partajarea timpului.
Se dezvoltă limbajele de programare anterioare (apar noi versiuni), dar se creează și limbaje noi:
- PL1 (Programming Language no. 1), creat de IBM, un limbaj intermediar între Cobol** și Fortran***, care însă nu a avut mare succes.
- PASCAL**** (1971), un limbaj structurat (fiecare prelucrare elementară este considerată ca un bloc, iar blocurile po fi închise - încapsulate - unele în altele). A fost creat în universitățile elvețiene ca descendent al limbajului Algol și odată cu apariția microcalculatoarelor s-a răspândit foarte mult. Este părintele limbajelor europene Modula și Ada.
- LISP (LISt Processing language), orientat pe prelucrări pe bază de liste (1960). Este primul limbaj neprocedural care stă la baza inteligenței artificiale și a sistemelor expert.
- BASIC (Beginner's All purpose Instruction Code), (1975) care nu poate fi folosit decât pe microcalculatoare. A fost creat în Statele Unite și permitea abordarea programării și de către persoane care nu erau specializate în informatică.
- C a fost creat în 1971 de către firma Bell Telephone pentru a permite realizarea sistemului de operare Unix. Este un limbaj foarte performant, care posedă atât conceptele limbajelor structurate de nivel înalt, cât și conceptele limbajelor de nivel scăzut, care îi permit accesul la hardware.
Apar aplicațiile grafice pe calculator și structurile de date de tip baze de date.
A treia generație de calculatoare se mai numește și generația programatorilor, deoarece corespunde perioadei în care s-a dezvoltat foarte mult teoria programării și au apărut multe limbaje de programare, iar specialiștii care au contribuit la această dezvoltare au fost programatorii. Această perioadă a început în anul 1964 și s-a încheiat în anul 1972.
Calculatoarele acestei generații sunt construite cu circuite integrate (un circuit integrat este o capsulă în interiorul căreia se găseau mai multe circuite active - tranzistori și diode - și circuite pasive - rezistențe și condensatoare), memoria internă era realizată cu semiconductori, iar memoria externă pe suport electromagnetic, predominând benzile și discurile de capacitate medie și mare. Din această cauză:
- viteza de calcul a crescut la 0,5-5 MIPS (1 MIPS = 1 Milion Instrucțiuni Pe Secundă),
- timpul de acces la memoria internă a scăzut la 0,7 microsecunde,
- capacitatea memoriei interne a crescut la 2 Mb.
Se folosesc în continuare ca suporturi de intrare suporturile de hârtie, dar încep să fie utilizate din ce în ce mai mult suporturile electromagnetice, care devin mai puternice (crește viteza și capacitatea de memorare a discurilor). Se dezvoltă echipamentele periferice.
Pe lângă cele două concepte de hardware și software, apare și conceptul de firmware, adică microprograme scrise în memorii remanente.
Sunt construite primele microprocesoare (procesoare realizate cu un circuit integrat) și calculatoarele de tip minicalculator și microcalculator. Apar microcalculatoarele pe 8 biți care permit utilizatorului să aibă acces direct la tehnica de calcul.
Apar sisteme de operare din ce în ce mai evoluate. În 1965 IBM* propune două sisteme de operare: sistemul de tip DOS - Disk Operating System - orientat pe calculatoarele mici, puțin performant, care putea să lucreze numai în regim de monoprogramare și sistemul de operare OS - Operating System - orientat pe calculatoare mari și lucru în multiprogramare. Aceste sisteme de operare au evoluat, versiunile lor îmbunătățite fiind folosite și astăzi pe calculatoare. Comunicarea cu calcculatorul se făcea prin limbaje de comandă. Începând de la această generație, calculatoarele pot să lucreze în regim de multiprogramare și cu partajarea timpului.
Se dezvoltă limbajele de programare anterioare (apar noi versiuni), dar se creează și limbaje noi:
- PL1 (Programming Language no. 1), creat de IBM, un limbaj intermediar între Cobol** și Fortran***, care însă nu a avut mare succes.
- PASCAL**** (1971), un limbaj structurat (fiecare prelucrare elementară este considerată ca un bloc, iar blocurile po fi închise - încapsulate - unele în altele). A fost creat în universitățile elvețiene ca descendent al limbajului Algol și odată cu apariția microcalculatoarelor s-a răspândit foarte mult. Este părintele limbajelor europene Modula și Ada.
- LISP (LISt Processing language), orientat pe prelucrări pe bază de liste (1960). Este primul limbaj neprocedural care stă la baza inteligenței artificiale și a sistemelor expert.
- BASIC (Beginner's All purpose Instruction Code), (1975) care nu poate fi folosit decât pe microcalculatoare. A fost creat în Statele Unite și permitea abordarea programării și de către persoane care nu erau specializate în informatică.
- C a fost creat în 1971 de către firma Bell Telephone pentru a permite realizarea sistemului de operare Unix. Este un limbaj foarte performant, care posedă atât conceptele limbajelor structurate de nivel înalt, cât și conceptele limbajelor de nivel scăzut, care îi permit accesul la hardware.
Apar aplicațiile grafice pe calculator și structurile de date de tip baze de date.
>
Sursa
M. Miloșescu, Tehnologia informației. Manual pentru clasa a IX a, ed. Teora, București, 2000.
Note M. T.
* IBM = Companie americană IT, înființată în 1911, în statul New York, prin fuziunea a trei firme, cu numele Computing Tabulating Recording. Numele International Business Machines a fost luat în 1924. (www-03.ibm.com/ibm/history/history/history_intro.html)
** FORTRAN = Prescurtare de la Formula Translation, rescris Fortran din 1990. Primul limbaj de programare, folosit și în prezent. Lansat în 1957 de John Backus de la IBM. (www.britannica.com)
*** COBOL = Acronim pentru Common Business Oriented Language. Limbaj pentru afaceri. Din 2002 orientat pe obiecte. Lansat în 1959 de Grace Hopper. (www.manager.ro)
**** Pascal = Limbaj structurat lansat în 1970 de elvețianul Niklaus Wirt. Numele său onorează memoria matematicianului francez Blaise Pascal, autorul primei mașini. mecanice de calculat în 1641. (limbajulpascaldianasianna.wordpress.com)
Sursa
M. Miloșescu, Tehnologia informației. Manual pentru clasa a IX a, ed. Teora, București, 2000.
Note M. T.
* IBM = Companie americană IT, înființată în 1911, în statul New York, prin fuziunea a trei firme, cu numele Computing Tabulating Recording. Numele International Business Machines a fost luat în 1924. (www-03.ibm.com/ibm/history/history/history_intro.html)
** FORTRAN = Prescurtare de la Formula Translation, rescris Fortran din 1990. Primul limbaj de programare, folosit și în prezent. Lansat în 1957 de John Backus de la IBM. (www.britannica.com)
*** COBOL = Acronim pentru Common Business Oriented Language. Limbaj pentru afaceri. Din 2002 orientat pe obiecte. Lansat în 1959 de Grace Hopper. (www.manager.ro)
**** Pascal = Limbaj structurat lansat în 1970 de elvețianul Niklaus Wirt. Numele său onorează memoria matematicianului francez Blaise Pascal, autorul primei mașini. mecanice de calculat în 1641. (limbajulpascaldianasianna.wordpress.com)
luni, 15 ianuarie 2018
A doua generație de calculatoare 1956-1963 (MILOȘESCU 2000)
<
A doua generație de calculatoare se mai numește și generația tehnologiilor, deoarece corespunde perioadei în care electronica a făcut un salt calitativ, trecând de la circuitele cu tuburi electronice la cele cu semiconductori, iar specialiștii care l-au ajutat să se dezvolte au fost tehnicienii. Această perioadă a început în anul 1956 și s-a încheiat în anul 1963. Calculatoarele acestei generații erau construite cu dispozitive semiconductoare: tranzistoare și diode, memoria internă era realizată cu ferite, iar memoria externă pe suport electromagnetic: tambur, bandă și disc. Din aceastã cauză:
- viteza de calcul a crescut la 100000 - 200000 de operații (instrucțiuni) pe secundă,
- timpul de acces la memoria internă a scăzut la 2 microsecunde,
- capacitatea memoriei interne a crescut la 32 Kb.
Informațiile erau citite de calculator de pe suporturi de hârtie (cartela perforată și banda de hârtie perforată), dar și de pe suporturi magnetice. Apar echipamente periferice noi.
Apar primele sisteme de operare și limbajele de programare de nivel înalt:
- FORTRAN* (FORmula TRANslator) orientat pe calcule tehnico-științifice (1956),
- COBOL** (COmmon Business Orientated Language) orientat pe calcule economice, care au nevoie de puține calcule, dar manipuleazâ un volum mare de date (1960),
- ALGOL (ALGOrithmic Language) orientat pe calcule tehnico-științifice, părintele limbajului Pascal*** (1958), care a fost dezvoltat în mediile universitare europene.
Aceste limbaje s-au dezvoltat continuu pentru a se adapta la noile echipamente hardware, la noile sisteme de operare și la noile cerințe ale utilizatorilor. Programele scrise în aceste limbaje au crescut productivitatea programatorilor. Limbajele de nivel înalt au pus bazele ingineriei programării.
>
Sursa
M. Miloșescu, Tehnologia informației. Manual pentru clasa a IX a, ed. Teora, București, 2000.
Note M. T.
* FORTRAN = Prescurtare de la Formula Translation, rescris Fortran din 1990. Primul limbaj de programare, folosit și în prezent. Lansat în 1957 de John Backus de la IBM. (www.britannica.com)
** COBOL = Acronim pentru Common Business Oriented Language. Limbaj pentru afaceri. Din 2002 orientat pe obiecte. Lansat în 1959 de Grace Hopper. (www.manager.ro)
*** Pascal = Limbaj structurat lansat în 1970 de elvețianul Niklaus Wirt. Numele său onorează memoria matematicianului francez Blaise Pascal, autorul primei mașini. mecanice de calculat în 1641. (limbajulpascaldianasianna.wordpress.com)
A doua generație de calculatoare se mai numește și generația tehnologiilor, deoarece corespunde perioadei în care electronica a făcut un salt calitativ, trecând de la circuitele cu tuburi electronice la cele cu semiconductori, iar specialiștii care l-au ajutat să se dezvolte au fost tehnicienii. Această perioadă a început în anul 1956 și s-a încheiat în anul 1963. Calculatoarele acestei generații erau construite cu dispozitive semiconductoare: tranzistoare și diode, memoria internă era realizată cu ferite, iar memoria externă pe suport electromagnetic: tambur, bandă și disc. Din aceastã cauză:
- viteza de calcul a crescut la 100000 - 200000 de operații (instrucțiuni) pe secundă,
- timpul de acces la memoria internă a scăzut la 2 microsecunde,
- capacitatea memoriei interne a crescut la 32 Kb.
Informațiile erau citite de calculator de pe suporturi de hârtie (cartela perforată și banda de hârtie perforată), dar și de pe suporturi magnetice. Apar echipamente periferice noi.
Apar primele sisteme de operare și limbajele de programare de nivel înalt:
- FORTRAN* (FORmula TRANslator) orientat pe calcule tehnico-științifice (1956),
- COBOL** (COmmon Business Orientated Language) orientat pe calcule economice, care au nevoie de puține calcule, dar manipuleazâ un volum mare de date (1960),
- ALGOL (ALGOrithmic Language) orientat pe calcule tehnico-științifice, părintele limbajului Pascal*** (1958), care a fost dezvoltat în mediile universitare europene.
Aceste limbaje s-au dezvoltat continuu pentru a se adapta la noile echipamente hardware, la noile sisteme de operare și la noile cerințe ale utilizatorilor. Programele scrise în aceste limbaje au crescut productivitatea programatorilor. Limbajele de nivel înalt au pus bazele ingineriei programării.
>
Sursa
M. Miloșescu, Tehnologia informației. Manual pentru clasa a IX a, ed. Teora, București, 2000.
Note M. T.
* FORTRAN = Prescurtare de la Formula Translation, rescris Fortran din 1990. Primul limbaj de programare, folosit și în prezent. Lansat în 1957 de John Backus de la IBM. (www.britannica.com)
** COBOL = Acronim pentru Common Business Oriented Language. Limbaj pentru afaceri. Din 2002 orientat pe obiecte. Lansat în 1959 de Grace Hopper. (www.manager.ro)
*** Pascal = Limbaj structurat lansat în 1970 de elvețianul Niklaus Wirt. Numele său onorează memoria matematicianului francez Blaise Pascal, autorul primei mașini. mecanice de calculat în 1641. (limbajulpascaldianasianna.wordpress.com)
duminică, 14 ianuarie 2018
Prima generație de calculatoare 1946-1955 (MILOȘESCU 2000)
<
Prima generație de calculatoare se mai numește și generația inventatorilor, deoarece corespunde perioadei în care calculatorul a fost o noutate, o invenție, iar specialiștii care au contribuit la dezvoltarea lui au fost inovatorii. Această perioadă a început în anul 1946, când a apărut primul calculator electronic ENIAC* și s-a încheiat în 1955.
Calculatoarele acestei generații erau construite cu tuburi electronice, relee și linii de întârziere, iar memoria internă și memoria externă erau pe tambur magnetic. Din această cauză:
- viteza de calcul era foarte micã: 10000 operații (instrucțiuni) pe secundă,
- memoria internă era lentă, cu un timp de acces de 10 microsecunde,
- capacitatea memoriei interne era foarte redusă: 2 Kb,
- volumul de date stocat era limitat,
- aveau un volum mare și o greutate mare, necesitând spații speciale pentru instalare,
- întreținerea și exploatarea lor necesita un volum foarte mare de muncă.
Informațiile erau citite de calculator de pe suporturi de hârtie: cartela perforată și banda de hârtie perforată. Programele erau scrise în cod mașină (binar) sau erau cablate. Modificarea unui program sau introducerea unuia nou era foarte complicată, deoarece însemna introducerea codului bit cu bit.
Prima generație de calculatoare se mai numește și generația inventatorilor, deoarece corespunde perioadei în care calculatorul a fost o noutate, o invenție, iar specialiștii care au contribuit la dezvoltarea lui au fost inovatorii. Această perioadă a început în anul 1946, când a apărut primul calculator electronic ENIAC* și s-a încheiat în 1955.
Calculatoarele acestei generații erau construite cu tuburi electronice, relee și linii de întârziere, iar memoria internă și memoria externă erau pe tambur magnetic. Din această cauză:
- viteza de calcul era foarte micã: 10000 operații (instrucțiuni) pe secundă,
- memoria internă era lentă, cu un timp de acces de 10 microsecunde,
- capacitatea memoriei interne era foarte redusă: 2 Kb,
- volumul de date stocat era limitat,
- aveau un volum mare și o greutate mare, necesitând spații speciale pentru instalare,
- întreținerea și exploatarea lor necesita un volum foarte mare de muncă.
Informațiile erau citite de calculator de pe suporturi de hârtie: cartela perforată și banda de hârtie perforată. Programele erau scrise în cod mașină (binar) sau erau cablate. Modificarea unui program sau introducerea unuia nou era foarte complicată, deoarece însemna introducerea codului bit cu bit.
>
Sursa
Mariana Miloșescu, Tehnologia informației. Manual pentru clasa a IX a, ed. Teora, București, 2000.
Notă M. T.
* ENIAC (Electronic Numerocal Integrator and Computer) = Primul calculator electronic a fost realizat de J. Mauchly și J. Eckert, pe baza unui contract încheiat cu armata SUA în timpul celui de-al doilea război mondial. (www.anacronic.ro)
Sursa
Mariana Miloșescu, Tehnologia informației. Manual pentru clasa a IX a, ed. Teora, București, 2000.
Notă M. T.
* ENIAC (Electronic Numerocal Integrator and Computer) = Primul calculator electronic a fost realizat de J. Mauchly și J. Eckert, pe baza unui contract încheiat cu armata SUA în timpul celui de-al doilea război mondial. (www.anacronic.ro)
vineri, 12 ianuarie 2018
Cele 5 generații de calculatoare dn secolul XX (MILOȘESCU 2000)
<
De la strămoșul său ENIAC*, calculatorul electronic a fost într-o continuă evoluție. El a fost ajutat de electronică, automatică și matematică aplicată. Etapele de dezvoltare a calculatoarelor electronice se numesc generații de calculatoare și, în general, ele corespund etapelor de dezvoltare a circuitelor electronice. (...) Calculatoarele fiind construite cu componente electronice, au urmat și ele aceeași evoluție:
- volumul și greutatea echipamentului devin din ce în ce mai mici,
- operațiile de instalare, întreținere și exploatare ale calculatorului sunt din ce în ce mai simple,
- fiabilitatea echipamentului crește,
- prețurile scad,
- performanțele (volumul de date stocate, viteza de calcul, timpul de acces la memoria internă, capacitatea memoriei interne) cresc.
(...)
Dezvoltarea tehnicii de calcul a însemnat atât dezvoltare hardware, cât și software. Un hardware dezvoltat a cerut programe din ce în ce mai complexe, ducând la dezvoltarea componentei software. Aceasta, dezvoltându-se la rândul său, a cerut echipamente din ce în ce mai performante, necesitând dezvoltare pentru hardware. Cele două componente au fost și sunt dependente una de alta.
>
Sursa
Mariana Miloșescu, Tehnologia informației. Manual pentru clasa a IX a, ed. Teora, București, 2000, pp. 282, 286.
Note M. T.
* ENIAC (Electronic Numerical Integrator and Computer) = Primul calculator electronic a fost finalizat în 1946 de J. Mauchly și J. Eckert de la universitatea din Pennsylvania, în baza unui contract cu armata SUA din al doilea război mondial. (http://www.anacronic.ro/primul-calculator-electronic-de-uz-general-recuperat-de-la-cosul-cu-gunoi/)
De la strămoșul său ENIAC*, calculatorul electronic a fost într-o continuă evoluție. El a fost ajutat de electronică, automatică și matematică aplicată. Etapele de dezvoltare a calculatoarelor electronice se numesc generații de calculatoare și, în general, ele corespund etapelor de dezvoltare a circuitelor electronice. (...) Calculatoarele fiind construite cu componente electronice, au urmat și ele aceeași evoluție:
- volumul și greutatea echipamentului devin din ce în ce mai mici,
- operațiile de instalare, întreținere și exploatare ale calculatorului sunt din ce în ce mai simple,
- fiabilitatea echipamentului crește,
- prețurile scad,
- performanțele (volumul de date stocate, viteza de calcul, timpul de acces la memoria internă, capacitatea memoriei interne) cresc.
(...)
Dezvoltarea tehnicii de calcul a însemnat atât dezvoltare hardware, cât și software. Un hardware dezvoltat a cerut programe din ce în ce mai complexe, ducând la dezvoltarea componentei software. Aceasta, dezvoltându-se la rândul său, a cerut echipamente din ce în ce mai performante, necesitând dezvoltare pentru hardware. Cele două componente au fost și sunt dependente una de alta.
>
Sursa
Mariana Miloșescu, Tehnologia informației. Manual pentru clasa a IX a, ed. Teora, București, 2000, pp. 282, 286.
Note M. T.
* ENIAC (Electronic Numerical Integrator and Computer) = Primul calculator electronic a fost finalizat în 1946 de J. Mauchly și J. Eckert de la universitatea din Pennsylvania, în baza unui contract cu armata SUA din al doilea război mondial. (http://www.anacronic.ro/primul-calculator-electronic-de-uz-general-recuperat-de-la-cosul-cu-gunoi/)
vineri, 17 noiembrie 2017
Istoria orașului englezesc Abingdon de pe fluviul Tamisa (JEROME 1889)
(...)
La Abingdon*, fluviul** curge pe lîngă străzile orașului. Abingdon e un orășel de provincie tipic - liniștit, grozav de respectabil, curat și plictisitor pînă la disperare. Se fălește că e vechi, dar e îndoielnic dacă poate fi asemuit cu Wallingford***-ul sau Dorchester****-ul în privința aceasta. Pe vremuri se ridica aici o mănăstire***** vestită, iar astăzi, între dărîmăturile zidurilor sfințite se fabrică bere.
În biserica St. Nicholas, la Abingdon, se găsește monumentul lui. John Blackwall și al soției sale Jane; după ce au dus un trai fericit împreună, ei au murit în aceeași zi, la 21 August 1625; iar în biserica St. Helen stă scris că "din coapsele lui W. Lee", mort în 1673, "au purces, cît a trăit el, două sute mai puțin trei urmași". Făcînd socoteala, familia domnului W. Lee, așadar, număra o sută nouăzeci și șapte de capete. Domnul W. Lee - ales în cinci rînduri primar al Abingdon-ului - a fost, fără îndoială, un binefăcător pentru generația lui, dar sper că nu sînt mulți în genul său astăzi, în acest supraaglomerat secol al nouăsprezecelea.
(...)
Sursa
J. K. Jerome, Trei într-o barcă, trad. L. Levițchi, ed. Tineretului, București, 1966, pp. 306-307.
Note M. T.
* Abingdon = Oraș în comitatul istoric Oxfordshire din regiunea Sud-Est a Angliei. (www.abingdon.co.uk)
** Tamisa = Fluviu navigabil pe mare parte din lungimea sa de 346 km și care străbate S Angliei de la V la E, pentru a se vărsa printr-un estuar în Marea Nordului, după ce a traversat Londra. (ro.wikipedia.ro)
*** Vezi postare 12.11.2017
**** Vezi postare 14.11.2017
***** Mănăstirea St. Mary a aparținut ordinului catolic al Sf. Benedict. A fost întemeiată inițial la sfârșitul secolului VII, pentru a fi reconstruită în jurul anului 950 de regii Wessex-ului, unul din cele șapte state anglo-saxone din insulă. A fost desființată, ca și alte mănăstiri, în timpul Reformei protestante inițiate de regele Henric VIII Tudor (1509-1547), care i-a confiscat și proprietățile. (www.abingdon.co.uk)
La Abingdon*, fluviul** curge pe lîngă străzile orașului. Abingdon e un orășel de provincie tipic - liniștit, grozav de respectabil, curat și plictisitor pînă la disperare. Se fălește că e vechi, dar e îndoielnic dacă poate fi asemuit cu Wallingford***-ul sau Dorchester****-ul în privința aceasta. Pe vremuri se ridica aici o mănăstire***** vestită, iar astăzi, între dărîmăturile zidurilor sfințite se fabrică bere.
În biserica St. Nicholas, la Abingdon, se găsește monumentul lui. John Blackwall și al soției sale Jane; după ce au dus un trai fericit împreună, ei au murit în aceeași zi, la 21 August 1625; iar în biserica St. Helen stă scris că "din coapsele lui W. Lee", mort în 1673, "au purces, cît a trăit el, două sute mai puțin trei urmași". Făcînd socoteala, familia domnului W. Lee, așadar, număra o sută nouăzeci și șapte de capete. Domnul W. Lee - ales în cinci rînduri primar al Abingdon-ului - a fost, fără îndoială, un binefăcător pentru generația lui, dar sper că nu sînt mulți în genul său astăzi, în acest supraaglomerat secol al nouăsprezecelea.
(...)
Sursa
J. K. Jerome, Trei într-o barcă, trad. L. Levițchi, ed. Tineretului, București, 1966, pp. 306-307.
Note M. T.
* Abingdon = Oraș în comitatul istoric Oxfordshire din regiunea Sud-Est a Angliei. (www.abingdon.co.uk)
** Tamisa = Fluviu navigabil pe mare parte din lungimea sa de 346 km și care străbate S Angliei de la V la E, pentru a se vărsa printr-un estuar în Marea Nordului, după ce a traversat Londra. (ro.wikipedia.ro)
*** Vezi postare 12.11.2017
**** Vezi postare 14.11.2017
***** Mănăstirea St. Mary a aparținut ordinului catolic al Sf. Benedict. A fost întemeiată inițial la sfârșitul secolului VII, pentru a fi reconstruită în jurul anului 950 de regii Wessex-ului, unul din cele șapte state anglo-saxone din insulă. A fost desființată, ca și alte mănăstiri, în timpul Reformei protestante inițiate de regele Henric VIII Tudor (1509-1547), care i-a confiscat și proprietățile. (www.abingdon.co.uk)
duminică, 26 iunie 2016
Simbolul tehnic al civilizației occidentale în India colonială britanică (BROMFIELD 1933-7)
<
(...)
Trecuseră douăzeci și trei de ani de cînd lucrările barajului se terminaseră, dar nimeni nu bănuia că această minune arhitectonică și tehnică a Indiei avea un defect ascuns. De douăzeci și trei de ani, mîndrul Maharajah*, șiretul Dewan**, Rașid, Ministrul poliției, Mr. Jobnekar, consilierii de stat, precum și cei mai umili cetățeni din Ranchipur*** avuseseră o încredere neclintit în marele baraj. Crezuseră în el așa cum credeau în inelul de munți din jur, în neshimbătorul deșert de dincol de masivul muntos, în sfîntul și eternul munte Abana încucunat de temple albe profilate pe cerul de bronz. În sufletul tuturor - cu excepția poate a Dewan-ului, tot atît de bătrîn ca și timpul - dăinuise un fel de credință mistică, aproape copilărească, în miracolele săvîrșite de maeștrii ingineri din Occident ... lucrări pe care indienii nu le puteau concepe și nici executa. Nu ridicaseră inginerii aceștia baraje uriașe în nord și mari poduri peste Gange și Brahmaputra? Și care dintre aceștia ar fi meritat o încredere mai deplină decît amabilul și reputatul Aristide de Groot, care clădise - se spunea - baraje, poduri și uzine în Elveția și Austria, în Italia și Suedia, în Brazilia și China?
(...)
La urma urmei nu avea prea mare importanță pentru creștinătate - preocupată de lecuirea propriilor ei răni**** - că nouă mii de băștinași fuseseră striviți și înecați în cîteva minute, și că Ranchipur, cel mai bine guvernat stat din Răsărit fusese devastat de un dezastru pentru o întreagă generație. Nenorocirea aceasta se petrecuse undeva departe, dești distanța părea cu mult mai mică astăzi decît acum o jumătate de secol. Rămînea totuși atît de îndepărtat, astfel încît să nu mai sporească povara amenințărilor internaționale, conferințelor, războaielor civile, alianțelor secrete, intrigilor, lăcomiilor, fantasmelor, amărăciunilor și urii care apăsa deja umerii civilizației occidentale.
Barajul care fusese un fel de simbol al încrederii Orientului în desăvîrșirea tehnică, onestitatea, spiritul de organizare și superioritatea Occidentului, simbolul acestui baraj se fisurase de multă vreme și apoi se prăbușise.
(...)
>
SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roman al Indiei moderne*****, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972, pp. 326, 329.
NOTE M. T.
* MAHARAJÁH, maharajahi, s. m. Titlu purtat de prinții indieni suverani (până în 1956); persoană care deținea acest titlu. [Var.: maharadjáh s. m.] – Din fr. maharadjah. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/maharajah) (http://jurnalul.ro/special-jurnalul/reportaje/principe-roman-maharajah-in-india-56172.html)
** Dewan = Termen de origine persană în civilizația islamică, desemnând un ministru sau consiliul miniștrilor. În timpul dinastiei Marilor Mogului din India (1526-1857) îl desemna pe ministrul finanțelor. (http://www.etymonline.com/index.php?term=divan)
*** Oraș imaginar în India colonială britanică, capitala unui stat guvernat de un maharajah, locul acțiunii romanului lui Bromfield.
**** Primul Război Mondial (1914-1918).
***** Cristina Teodorescu, 21 februarie 2007 (http://www.bookblog.ro/x-woodisor/vin-ploile/)
(...)
Trecuseră douăzeci și trei de ani de cînd lucrările barajului se terminaseră, dar nimeni nu bănuia că această minune arhitectonică și tehnică a Indiei avea un defect ascuns. De douăzeci și trei de ani, mîndrul Maharajah*, șiretul Dewan**, Rașid, Ministrul poliției, Mr. Jobnekar, consilierii de stat, precum și cei mai umili cetățeni din Ranchipur*** avuseseră o încredere neclintit în marele baraj. Crezuseră în el așa cum credeau în inelul de munți din jur, în neshimbătorul deșert de dincol de masivul muntos, în sfîntul și eternul munte Abana încucunat de temple albe profilate pe cerul de bronz. În sufletul tuturor - cu excepția poate a Dewan-ului, tot atît de bătrîn ca și timpul - dăinuise un fel de credință mistică, aproape copilărească, în miracolele săvîrșite de maeștrii ingineri din Occident ... lucrări pe care indienii nu le puteau concepe și nici executa. Nu ridicaseră inginerii aceștia baraje uriașe în nord și mari poduri peste Gange și Brahmaputra? Și care dintre aceștia ar fi meritat o încredere mai deplină decît amabilul și reputatul Aristide de Groot, care clădise - se spunea - baraje, poduri și uzine în Elveția și Austria, în Italia și Suedia, în Brazilia și China?
(...)
La urma urmei nu avea prea mare importanță pentru creștinătate - preocupată de lecuirea propriilor ei răni**** - că nouă mii de băștinași fuseseră striviți și înecați în cîteva minute, și că Ranchipur, cel mai bine guvernat stat din Răsărit fusese devastat de un dezastru pentru o întreagă generație. Nenorocirea aceasta se petrecuse undeva departe, dești distanța părea cu mult mai mică astăzi decît acum o jumătate de secol. Rămînea totuși atît de îndepărtat, astfel încît să nu mai sporească povara amenințărilor internaționale, conferințelor, războaielor civile, alianțelor secrete, intrigilor, lăcomiilor, fantasmelor, amărăciunilor și urii care apăsa deja umerii civilizației occidentale.
Barajul care fusese un fel de simbol al încrederii Orientului în desăvîrșirea tehnică, onestitatea, spiritul de organizare și superioritatea Occidentului, simbolul acestui baraj se fisurase de multă vreme și apoi se prăbușise.
(...)
>
SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roman al Indiei moderne*****, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972, pp. 326, 329.
NOTE M. T.
* MAHARAJÁH, maharajahi, s. m. Titlu purtat de prinții indieni suverani (până în 1956); persoană care deținea acest titlu. [Var.: maharadjáh s. m.] – Din fr. maharadjah. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/maharajah) (http://jurnalul.ro/special-jurnalul/reportaje/principe-roman-maharajah-in-india-56172.html)
** Dewan = Termen de origine persană în civilizația islamică, desemnând un ministru sau consiliul miniștrilor. În timpul dinastiei Marilor Mogului din India (1526-1857) îl desemna pe ministrul finanțelor. (http://www.etymonline.com/index.php?term=divan)
*** Oraș imaginar în India colonială britanică, capitala unui stat guvernat de un maharajah, locul acțiunii romanului lui Bromfield.
**** Primul Război Mondial (1914-1918).
***** Cristina Teodorescu, 21 februarie 2007 (http://www.bookblog.ro/x-woodisor/vin-ploile/)
miercuri, 22 iunie 2016
Sfârșitul civilizației occidentale clasice (BROMFIELD 1933-7)
<
(...)
În această încăpere numai el și Edwina păstrau tăcerea, priveau și ascultau, spre deosebire de indieni, care socoteau muzica drept un fundal al conversației, precum și de General și de Heston, cu totul indiferenți la acest spectacol. Și cum stătea lîngă Edwina, Ransome avu revelația perfecțiunii ei, a rasei, a comportării, a veșmintelor, a părului, a manierelor ei grațioase și a felului cum stătea, puțin lăsată pe spate, ascultînd și privind în jur. Deodată avu impresia că descoperise esența existenței ei. „E ultima expresie a ceea ce în curînd nu va mai exista pe această lume, gîndi el. Nu se mai potrivește nici cu timpurile și nici cu obiceiurile de acum”. Edwina nu era ca Heston, un fel de ciupercă grosolană, crescută peste noapte din cloaca îmbîcsită a acestor vremuri; era produsul cîtorva secole de huzur, de privilegii și responsabilități cîștigate și moștenite din generație în generație. Acum, însăși epoca și civilizația căreia îi aparținea se apropia de sfîrșit, așa că nu mai era loc nici pentru ea, nici pentru el. Nici bunica lui, din acea vastă casă cu turnuri din Grand River*, nu fusese în stare să-l salveze. Erau putrezi încă de la rădăcină, și Ransome înțelese deodată că nimicirea lor avea să vină tocmai datorită lui Heston și brutalilor săi zei.
(...)
>
SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roman al Indiei moderne**, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972, p. 139.
NOTE M. T.
* În SUA.
** Cristina Teodorescu, 21 februarie 2007 (http://www.bookblog.ro/x-woodisor/vin-ploile/)
(...)
În această încăpere numai el și Edwina păstrau tăcerea, priveau și ascultau, spre deosebire de indieni, care socoteau muzica drept un fundal al conversației, precum și de General și de Heston, cu totul indiferenți la acest spectacol. Și cum stătea lîngă Edwina, Ransome avu revelația perfecțiunii ei, a rasei, a comportării, a veșmintelor, a părului, a manierelor ei grațioase și a felului cum stătea, puțin lăsată pe spate, ascultînd și privind în jur. Deodată avu impresia că descoperise esența existenței ei. „E ultima expresie a ceea ce în curînd nu va mai exista pe această lume, gîndi el. Nu se mai potrivește nici cu timpurile și nici cu obiceiurile de acum”. Edwina nu era ca Heston, un fel de ciupercă grosolană, crescută peste noapte din cloaca îmbîcsită a acestor vremuri; era produsul cîtorva secole de huzur, de privilegii și responsabilități cîștigate și moștenite din generație în generație. Acum, însăși epoca și civilizația căreia îi aparținea se apropia de sfîrșit, așa că nu mai era loc nici pentru ea, nici pentru el. Nici bunica lui, din acea vastă casă cu turnuri din Grand River*, nu fusese în stare să-l salveze. Erau putrezi încă de la rădăcină, și Ransome înțelese deodată că nimicirea lor avea să vină tocmai datorită lui Heston și brutalilor săi zei.
(...)
>
SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roman al Indiei moderne**, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972, p. 139.
NOTE M. T.
* În SUA.
** Cristina Teodorescu, 21 februarie 2007 (http://www.bookblog.ro/x-woodisor/vin-ploile/)
joi, 17 decembrie 2015
Nou versus vechi în Anglia interbelică (GALSWORTHY 1933)
<
(...)
Recepția a avut loc pe terasă și pe pajiști; au venit cu mic cu mare, copiii de școală și toți ceilalți, un curios talmeș-balmeș, dar mie mi s-a părut drăguț. Nu știam că sînt atît de atașat de locul meu de baștină. Oricît de mult ai crede în egalizarea împrejurărilor anterioare, totuși există ceva legat de locurile foarte vechi. Dacă le lași să-ți scape, nu le mai poți reconstrui, și apoi au fel deosebit de a pune peisajul în valoare. Există unele sate și unele peisaje care par să nu aibă miez, nu-ți poți explica de ce, dar par goale pe dinăuntru și serbede și plate. Dar un sat bătrînesc își răspîndește inima de jur împrejur. Și dacă oamenii care-l locuiesc nu-s niște măgari egoiști, satul înseamnă mult de tot pentru ei, chiar dacă nu-s proprietari de pămînturi. Condaford Grange e un fel de ancoră pentru cei din vecinătate. Mă îndoiesc că vei găsi un singur sătean, oricît de nevoiaș, care să-i poarte pică sau care să dorească să-l vadă în ruină. S-au perindat prin el generații de iubiri și de necazuri, și - Dumnezeu mi-e martor - de lipsuri materiale, iar rezultatul e un cuib ce pare trudit de mîna omului și foarte deosebit. Totul se schimbă și, fără îndoială, trebuie să se schimbe, dar una dintre problemele noastre cele mai mari, și de care ne preocupăm cel mai puțin, este aceea cum să salvăm vechiul care merită să fie salvat, fie el cuprins în priveliști, în case, în castele, în datini sau tipuri omenești. Păstrăm opere de artă, mobile vechi, avem un cult, și încă unul puternic, al ”antichității”, fapt împotriva căruia nu obiectează nici spiritul cel mai modern și mai avangardist. De ce nu funcționează această tendință și în viața socială? Vechea ordine se schimbă, de acord, dar ar trebui să fim în stare să conservăm frumusețea și demnitatea, și simțul datoriei, și bunele purtări, lucruri pe care le-am dobîndit foarte lent, și care se pot spulbera foarte repede dacă nu ne dăm osteneala să le păstrăm într-un fel. Firea omenească fiind ceea ce este, nimic nu apare mai zadarnic decît să razi totul pînă-n temelie, pentru ca apoi să te apuci să zidești din nou. Vechea ordine are multe bube, și în nici un caz nu se poate spune că a fost prea reușită, dar, acum c-au sosit cei ce o demolează, îți dai seama că într-un ceas se poate dărîma ceea ce s-a clădit veacuri întregi; și-ți mai dai seama că atîta timp cît nu te pricepi bine cum să înlocuiești ceea ce n-a fost perfect prin ceva ”mai perfect”, nu faci decît să întorci cursul vieții îndărăt în loc să-l împingi înainte. Totul este să sesizezi ceea ce merită să fie conservat, deși n-aș afirma că există foarte multe lucruri de acest fel. Ei bine, toate astea-s foarte triste.
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherrell*, trad. A. Ralian, vol. II (Dincolo de rîu), ed. Miron, 1992, pp. 379-380.
NOTĂ M. T.
* ed. Miron - Clasici vechi și noi - Iubirile lui Dinny Cherrell 2 vol (http://www.miron.ro/anticariat/clasici-vechi-si-noi/iubirile-lui-dinny-cherrell-2-vol)
(...)
Recepția a avut loc pe terasă și pe pajiști; au venit cu mic cu mare, copiii de școală și toți ceilalți, un curios talmeș-balmeș, dar mie mi s-a părut drăguț. Nu știam că sînt atît de atașat de locul meu de baștină. Oricît de mult ai crede în egalizarea împrejurărilor anterioare, totuși există ceva legat de locurile foarte vechi. Dacă le lași să-ți scape, nu le mai poți reconstrui, și apoi au fel deosebit de a pune peisajul în valoare. Există unele sate și unele peisaje care par să nu aibă miez, nu-ți poți explica de ce, dar par goale pe dinăuntru și serbede și plate. Dar un sat bătrînesc își răspîndește inima de jur împrejur. Și dacă oamenii care-l locuiesc nu-s niște măgari egoiști, satul înseamnă mult de tot pentru ei, chiar dacă nu-s proprietari de pămînturi. Condaford Grange e un fel de ancoră pentru cei din vecinătate. Mă îndoiesc că vei găsi un singur sătean, oricît de nevoiaș, care să-i poarte pică sau care să dorească să-l vadă în ruină. S-au perindat prin el generații de iubiri și de necazuri, și - Dumnezeu mi-e martor - de lipsuri materiale, iar rezultatul e un cuib ce pare trudit de mîna omului și foarte deosebit. Totul se schimbă și, fără îndoială, trebuie să se schimbe, dar una dintre problemele noastre cele mai mari, și de care ne preocupăm cel mai puțin, este aceea cum să salvăm vechiul care merită să fie salvat, fie el cuprins în priveliști, în case, în castele, în datini sau tipuri omenești. Păstrăm opere de artă, mobile vechi, avem un cult, și încă unul puternic, al ”antichității”, fapt împotriva căruia nu obiectează nici spiritul cel mai modern și mai avangardist. De ce nu funcționează această tendință și în viața socială? Vechea ordine se schimbă, de acord, dar ar trebui să fim în stare să conservăm frumusețea și demnitatea, și simțul datoriei, și bunele purtări, lucruri pe care le-am dobîndit foarte lent, și care se pot spulbera foarte repede dacă nu ne dăm osteneala să le păstrăm într-un fel. Firea omenească fiind ceea ce este, nimic nu apare mai zadarnic decît să razi totul pînă-n temelie, pentru ca apoi să te apuci să zidești din nou. Vechea ordine are multe bube, și în nici un caz nu se poate spune că a fost prea reușită, dar, acum c-au sosit cei ce o demolează, îți dai seama că într-un ceas se poate dărîma ceea ce s-a clădit veacuri întregi; și-ți mai dai seama că atîta timp cît nu te pricepi bine cum să înlocuiești ceea ce n-a fost perfect prin ceva ”mai perfect”, nu faci decît să întorci cursul vieții îndărăt în loc să-l împingi înainte. Totul este să sesizezi ceea ce merită să fie conservat, deși n-aș afirma că există foarte multe lucruri de acest fel. Ei bine, toate astea-s foarte triste.
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherrell*, trad. A. Ralian, vol. II (Dincolo de rîu), ed. Miron, 1992, pp. 379-380.
NOTĂ M. T.
* ed. Miron - Clasici vechi și noi - Iubirile lui Dinny Cherrell 2 vol (http://www.miron.ro/anticariat/clasici-vechi-si-noi/iubirile-lui-dinny-cherrell-2-vol)
marți, 15 decembrie 2015
Anglia secolului XX versus Anglia secolului XIX (GALSWORTHY 1933)
<
(...)
- Suferință banală, răspunse generalul uscat. Ai văzut c-au reușit să echilibreze bugetul*? Trăim o epocă de isterie, la fiecare a doua zi te trezești cu o criză europeană la micul dejun.
- Asta-i din cauza ziarelor. Ziarele franțuzești, care-s tipărite cu litere mult mai mici, sînt mult mai puțin excitante. Nu reușeam să mă înfierbînt cînd le citeam.
- Ziarele și radioul; afli tot înainte să se întîmple; și titlurile de două ori mai mari decît evenimentele în sine. Ai zice, judecînd după dimensiunile literelor, că lumea n-am ai fost niciodată pînă acum într-un impas. Lumea e în impas de cînd e lumea, numai că altă dată lumea nu făcea atîta tărăboi.
- Dar fără tărăboi ar fi reușit să echilibreze bugetul, dragule?
- Nu, asta-i maniera în care se rezolvă problemele. Dar nu e o manieră englezească.
- Știm noi ce-i englezesc și ce nu, tăticule?
Generalul își încreți fața bătută de vreme, și un zîmbet i se răspîndi printre zbîrcituri. Arătă către cocini:
- Astea-s englezești. Construite pînă la urmă, dar numai devreme decît e nevoie.
- Și maniera asta-ți place?
- Nu, dar modul isteric de a o remedia îmi place și mai puțin. Ai crede că niciodată pînă acum n-am mai fost în jenă financiară. Vai de mine, dar Edward al treilea** datora bani în întreaga Europă, Stuarții*** au fost întotdeauna faliți. Și după domnia lui Napoleon**** au urmat pentru noi cîțiva ani față de care ăștia de acum nu înseamnă nimic, și totuși nu ți se servea criza economică în fiecare zi la micul dejun.
- A nu ști înseamnă a trăi fericit.
- Mă rog, mie îmi displace amestecul ăsta de isterie și de bluf de care avem parte acum.
- Ai vrea să suprimi ”glasul trîmbiței Paradisului”?
- Radioul? ”Vechea rînduire se schimbă cedînd locul celei noi. Iar Domnul se face simțit pe multe căi, ca nu cumva o deprindere bună să strice lumea”, cită generalul. Îmi aduc aminte o predică a bătrînului Buttler la Harrow*****, bazată pe textul ăsta, unul dintre cele mai bune dealtfel. Eu nu sînt îngust la minte, Dinny, cel puțin așa nădăjduiesc. Numai că găsesc că se vorbește prea mult despre anumite lucruri. Se vorbește atîta, încît nu le mai poi simți.
- Eu cred în epoca pe care o trăim, tăticule. A lepădat veșmintele de prisos. Uită-te la fotografiile mai vechi din ”The Times”******. Toate miros a dogmatism și a rufărie de flanelă.
- În zilele mele nu se purta rufărie de flanelă, ripostă generalul.
- Dumneata știi mai bine, dragule.
- De fapt, Dinny, eu cred că generația mea a fost generația cu adevărat revoluționară. Ai văzut piesa aceea despre Browning*******? Ei uite, așa era, dar toate astea s-au isprăvit înainte de a pleca eu la Sandhurst********. Gîndeam ceea ce ne plăcea să gîndim și acționam să gîndim, dar nu vorbeam despre toate astea. Cei de acum vorbesc înainte de a gîndi și cînd e vorba de a acționa, fac în bună parte ceea ce făceam și noi, dacă măcar se hotărăsc să treacă la acțiune. De fapt, deosebirea esențială dintre epoca de azi și cea de acum cincizeci de ani rezidă în libertatea de exprimare; exprimarea e acum atît de liberă, încît secătuiește lucrurile de sevă.
- E o cugetare profundă, tăticule.
- Dar nu-i nouă; am citit-o de zeci de ori.
- Deci, Sir, nu considerați că războiul********* a avut o prea mare influență? Asta-i întrebarea care se pune mereu în interviuri.
- Războiul? Influența lui s-a spulberat de mult. pe lângă asta, oamenii din generația mea erau prea înrădăcinați. Generația următoare a fost smulsă din rădăcini și măturată...
- Nu și femeile.
- Nu, s-au dezmățat un pic, dar nu ele au contat. Iar pentru generația ta, războiul înseamnă doar o noțiune.
- Mă rog, îți mulțumesc, dragule. A fost foarte instructiv, dar se pornește măzărichea. (...)
>
SUA
John Galsworthy, Iubirile lui Dunny Cherrell*********, trad. A. Ralian, vol. II (Dincolo de rîu), ed. Miron, 1992, pp. 287-288.
NOTE M. T.
* Marea criză economică mondială din 1929-1933 a izbucnit prin crahul bursei din New York în „joia neagră” din 24 octombrie 1929. (http://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-16050490-nota-merita-politica-economica-comparatie-intre-marea-depresiune-criza-actuala.htm)
** Edward Plantagenet (1312-1377) = Rege al Angliei ca Edward III (1327-1377). Pretenția lui tronul Franței a declanșat Războiul de 100 de ani (1337-1453). (http://www.royal.gov.uk/historyofthemonarchy/kingsandqueensofengland/theplantagenets/edwardiii.aspx)
*** Cei șase regi și regine din dinastia scoțiană a Stuarților au domnit și în Anglia în perioadele 1603-1649 și 1660-1714. (http://www.royal.gov.uk/HistoryoftheMonarchy/KingsandQueensoftheUnitedKingdom/TheStuarts/TheStuarts.aspx)
**** Napoleon Bonaparte (1769-1821) a domnit ca împărat al Franței în perioadele 1804-1814 și martie-iunie 1815. Marea Britanie a dus un război, în cadrul unor coaliții europene succesive, împotriva Franței republicane și napoleoniene în perioadele 1793-1802, 1803-1814 și martie-iunie 1815. (https://historianerdicus.wordpress.com/2013/02/01/britain-in-the-wars-with-france-1793-1815/)
***** Harrow = Școală pentru băieți întemeiată de regina Elisabeta I Tudor în 1572. (http://www.harrowschool.org.uk/1502/overview/from-the-head-master/)
****** The Times = Cel mai vechi ziar din Anglia, fondat în 1785. (http://www.britishpapers.co.uk/quality/the-times/)
******* Robert Browning (1812-1889) = Poet reprezentativ al Angliei secolului XIX. (https://www.poets.org/poetsorg/poet/robert-browning)
******** Sandhurst = Oraș englez la 55 km de Londra în care se află Academia Militară Regală a Marii Britanii. Instituția modernă a fost întemeiată în 1947, prin unificarea Academiei Militare Regale, fondată în 1741 la Woolwich, cu Colegiul Militar Regal, fondat în 1800 la Camberley. (http://www.army.mod.uk/training_education/24487.aspx)
********* Primul Război Mondial (1914-1918).
********** ed. Miron - Clasici vechi și noi - Iubirile lui Dinny Cherrell 2 vol (http://www.miron.ro/anticariat/clasici-vechi-si-noi/iubirile-lui-dinny-cherrell-2-vol)
(...)
- Suferință banală, răspunse generalul uscat. Ai văzut c-au reușit să echilibreze bugetul*? Trăim o epocă de isterie, la fiecare a doua zi te trezești cu o criză europeană la micul dejun.
- Asta-i din cauza ziarelor. Ziarele franțuzești, care-s tipărite cu litere mult mai mici, sînt mult mai puțin excitante. Nu reușeam să mă înfierbînt cînd le citeam.
- Ziarele și radioul; afli tot înainte să se întîmple; și titlurile de două ori mai mari decît evenimentele în sine. Ai zice, judecînd după dimensiunile literelor, că lumea n-am ai fost niciodată pînă acum într-un impas. Lumea e în impas de cînd e lumea, numai că altă dată lumea nu făcea atîta tărăboi.
- Dar fără tărăboi ar fi reușit să echilibreze bugetul, dragule?
- Nu, asta-i maniera în care se rezolvă problemele. Dar nu e o manieră englezească.
- Știm noi ce-i englezesc și ce nu, tăticule?
Generalul își încreți fața bătută de vreme, și un zîmbet i se răspîndi printre zbîrcituri. Arătă către cocini:
- Astea-s englezești. Construite pînă la urmă, dar numai devreme decît e nevoie.
- Și maniera asta-ți place?
- Nu, dar modul isteric de a o remedia îmi place și mai puțin. Ai crede că niciodată pînă acum n-am mai fost în jenă financiară. Vai de mine, dar Edward al treilea** datora bani în întreaga Europă, Stuarții*** au fost întotdeauna faliți. Și după domnia lui Napoleon**** au urmat pentru noi cîțiva ani față de care ăștia de acum nu înseamnă nimic, și totuși nu ți se servea criza economică în fiecare zi la micul dejun.
- A nu ști înseamnă a trăi fericit.
- Mă rog, mie îmi displace amestecul ăsta de isterie și de bluf de care avem parte acum.
- Ai vrea să suprimi ”glasul trîmbiței Paradisului”?
- Radioul? ”Vechea rînduire se schimbă cedînd locul celei noi. Iar Domnul se face simțit pe multe căi, ca nu cumva o deprindere bună să strice lumea”, cită generalul. Îmi aduc aminte o predică a bătrînului Buttler la Harrow*****, bazată pe textul ăsta, unul dintre cele mai bune dealtfel. Eu nu sînt îngust la minte, Dinny, cel puțin așa nădăjduiesc. Numai că găsesc că se vorbește prea mult despre anumite lucruri. Se vorbește atîta, încît nu le mai poi simți.
- Eu cred în epoca pe care o trăim, tăticule. A lepădat veșmintele de prisos. Uită-te la fotografiile mai vechi din ”The Times”******. Toate miros a dogmatism și a rufărie de flanelă.
- În zilele mele nu se purta rufărie de flanelă, ripostă generalul.
- Dumneata știi mai bine, dragule.
- De fapt, Dinny, eu cred că generația mea a fost generația cu adevărat revoluționară. Ai văzut piesa aceea despre Browning*******? Ei uite, așa era, dar toate astea s-au isprăvit înainte de a pleca eu la Sandhurst********. Gîndeam ceea ce ne plăcea să gîndim și acționam să gîndim, dar nu vorbeam despre toate astea. Cei de acum vorbesc înainte de a gîndi și cînd e vorba de a acționa, fac în bună parte ceea ce făceam și noi, dacă măcar se hotărăsc să treacă la acțiune. De fapt, deosebirea esențială dintre epoca de azi și cea de acum cincizeci de ani rezidă în libertatea de exprimare; exprimarea e acum atît de liberă, încît secătuiește lucrurile de sevă.
- E o cugetare profundă, tăticule.
- Dar nu-i nouă; am citit-o de zeci de ori.
- Deci, Sir, nu considerați că războiul********* a avut o prea mare influență? Asta-i întrebarea care se pune mereu în interviuri.
- Războiul? Influența lui s-a spulberat de mult. pe lângă asta, oamenii din generația mea erau prea înrădăcinați. Generația următoare a fost smulsă din rădăcini și măturată...
- Nu și femeile.
- Nu, s-au dezmățat un pic, dar nu ele au contat. Iar pentru generația ta, războiul înseamnă doar o noțiune.
- Mă rog, îți mulțumesc, dragule. A fost foarte instructiv, dar se pornește măzărichea. (...)
>
SUA
John Galsworthy, Iubirile lui Dunny Cherrell*********, trad. A. Ralian, vol. II (Dincolo de rîu), ed. Miron, 1992, pp. 287-288.
NOTE M. T.
* Marea criză economică mondială din 1929-1933 a izbucnit prin crahul bursei din New York în „joia neagră” din 24 octombrie 1929. (http://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-16050490-nota-merita-politica-economica-comparatie-intre-marea-depresiune-criza-actuala.htm)
** Edward Plantagenet (1312-1377) = Rege al Angliei ca Edward III (1327-1377). Pretenția lui tronul Franței a declanșat Războiul de 100 de ani (1337-1453). (http://www.royal.gov.uk/historyofthemonarchy/kingsandqueensofengland/theplantagenets/edwardiii.aspx)
*** Cei șase regi și regine din dinastia scoțiană a Stuarților au domnit și în Anglia în perioadele 1603-1649 și 1660-1714. (http://www.royal.gov.uk/HistoryoftheMonarchy/KingsandQueensoftheUnitedKingdom/TheStuarts/TheStuarts.aspx)
**** Napoleon Bonaparte (1769-1821) a domnit ca împărat al Franței în perioadele 1804-1814 și martie-iunie 1815. Marea Britanie a dus un război, în cadrul unor coaliții europene succesive, împotriva Franței republicane și napoleoniene în perioadele 1793-1802, 1803-1814 și martie-iunie 1815. (https://historianerdicus.wordpress.com/2013/02/01/britain-in-the-wars-with-france-1793-1815/)
***** Harrow = Școală pentru băieți întemeiată de regina Elisabeta I Tudor în 1572. (http://www.harrowschool.org.uk/1502/overview/from-the-head-master/)
****** The Times = Cel mai vechi ziar din Anglia, fondat în 1785. (http://www.britishpapers.co.uk/quality/the-times/)
******* Robert Browning (1812-1889) = Poet reprezentativ al Angliei secolului XIX. (https://www.poets.org/poetsorg/poet/robert-browning)
******** Sandhurst = Oraș englez la 55 km de Londra în care se află Academia Militară Regală a Marii Britanii. Instituția modernă a fost întemeiată în 1947, prin unificarea Academiei Militare Regale, fondată în 1741 la Woolwich, cu Colegiul Militar Regal, fondat în 1800 la Camberley. (http://www.army.mod.uk/training_education/24487.aspx)
********* Primul Război Mondial (1914-1918).
********** ed. Miron - Clasici vechi și noi - Iubirile lui Dinny Cherrell 2 vol (http://www.miron.ro/anticariat/clasici-vechi-si-noi/iubirile-lui-dinny-cherrell-2-vol)
sâmbătă, 12 decembrie 2015
Reședințele de țară ale unor vechi familii nobiliare englezești în epoca interbelică (GALSWORTHY 1933)
<
(...)
Condaford era un loc perfect pentru momentele de după sau de dinainte de criză, dar pentru izbucniri sau pentru acțiuni vitale era mult prea liniștit. În raport cu celelalte reședințe de țară, era într-adevăr demodat, și locuit de unica familie care se afla în district de mai bine de trei sau patru generații. Condaford Grange era aproape o instituție. Oamenii vorbeau despre ”Condaford Grannge” și despre ”Cherrellii de la Condaford” ca despre niște curiozități. Activitățile specifice week-end-ului și, în general, existența de plăceri, caracteristică ”marilor reședințe” le erau străine celor de la Condaford. Numeroasele familii din reședințele mai mici din jur transformaseră viața la țară într-un soi de cult, organizînd partide de tenis și de bridge, distracții campestre și vizite reciproce; ici, colo cîte o participare, ca suporteri, la jocurile de golf din vecinătate, o întrunire, puțină vînătoare și așa mai departe. Dar familia Cherrell, deși cu rădăcini mult mai adînci, se făcea mai puțin văzută decît ceilalți. Dacă ar fi pierit, li s-ar fi simțit în chip ciudat lipsa, dar, cu excepția sătenilor, nimeni nu-i conisdera reali.
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherrell*, trad. A. Ralian, vol. II (Dincolo de rîu), ed. Miron, 1992, pp. 248-249.
NOTA M. T.
* ed. Miron - Clasici vechi și noi - Iubirile lui Dinny Cherrell 2 vol (http://www.miron.ro/anticariat/clasici-vechi-si-noi/iubirile-lui-dinny-cherrell-2-vol)
(...)
Condaford era un loc perfect pentru momentele de după sau de dinainte de criză, dar pentru izbucniri sau pentru acțiuni vitale era mult prea liniștit. În raport cu celelalte reședințe de țară, era într-adevăr demodat, și locuit de unica familie care se afla în district de mai bine de trei sau patru generații. Condaford Grange era aproape o instituție. Oamenii vorbeau despre ”Condaford Grannge” și despre ”Cherrellii de la Condaford” ca despre niște curiozități. Activitățile specifice week-end-ului și, în general, existența de plăceri, caracteristică ”marilor reședințe” le erau străine celor de la Condaford. Numeroasele familii din reședințele mai mici din jur transformaseră viața la țară într-un soi de cult, organizînd partide de tenis și de bridge, distracții campestre și vizite reciproce; ici, colo cîte o participare, ca suporteri, la jocurile de golf din vecinătate, o întrunire, puțină vînătoare și așa mai departe. Dar familia Cherrell, deși cu rădăcini mult mai adînci, se făcea mai puțin văzută decît ceilalți. Dacă ar fi pierit, li s-ar fi simțit în chip ciudat lipsa, dar, cu excepția sătenilor, nimeni nu-i conisdera reali.
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherrell*, trad. A. Ralian, vol. II (Dincolo de rîu), ed. Miron, 1992, pp. 248-249.
NOTA M. T.
* ed. Miron - Clasici vechi și noi - Iubirile lui Dinny Cherrell 2 vol (http://www.miron.ro/anticariat/clasici-vechi-si-noi/iubirile-lui-dinny-cherrell-2-vol)
joi, 15 octombrie 2015
Conceptul de „a sluji” în elita engleză interbelică (GALSWORTHY 1931)
<
(...)
Dacă l-ai fi studiat pe Hillary Cherell, preotul parohiei St. Augustine`s-in-the-Meads, iscodindu-l în aceea intimitate care se ascunde îndărătul oricăror aparențe, oricăror cuvinte, chiar și a oricăror gesturi omenești, ai fi descoperit că, în realitate, nu credea că activitatea lui pioasă ar duce la vreun rezultat. Dar „a sluji” era un lucru ce-i intrase în oase, în felul în care slujesc cei ce conduc și călăuzesc. Așa cum un cîine setter neinstruit, scos la plimbare, o va lua imediat razna, în timp ce un dulău dalmațian, însoțind un călăreț, o să urmeze din prima clipă copitele calului, tot astfel la Hillary era o trăsătură înnăscută, cu rădăcini în familiile celor care de generații întregi aprovizionaseră cu funcționari departamentele publice, să se cheltuiască conducînd, călăuzind și făcînd servicii celor din jur, fără a fi convins că prin călăuzirea și slujbele lui izbutește altceva decît să bată pasul pe loc, pasul îndatoririlor sale. Într-o epocă în care îndoiala adumbrea totul, iar tentația de a disprețui casta și tradiția era irezistibilă, Hillary ilustra un „ordin” născut ca să continue a-și face datoria, nu pentru că vedea în asta un profit pentru alții, ci pentru că a întoarce spatele datoriei ar fi echivalat cu o dezertare. Lui Hillary nici nu-i trecea prin cap să justifice în vreun fel „ordinul” sau să explice servitutea la care fuseseră condamnați, pe diferitele lor căi, tatăl lui diplomatul, unchiul lui episcopul, frații lui: militarul, custodele și judecătorul (căci Lionel căpătase numirea). El se vedea pe sine și pe ceilalți doar „trăgînd la jug”. Și apoi, fiecare din activitățile lui făgăduia cîte un scop amăgitor, spre care putea năzui, dar pe care, în inima sa, îl bănuia a fi gravat mai curînd în hîrtie decît în piatră.
(...)
>
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (În așteptare), ed. Miron, 1992, p. 143-144.
(...)
Dacă l-ai fi studiat pe Hillary Cherell, preotul parohiei St. Augustine`s-in-the-Meads, iscodindu-l în aceea intimitate care se ascunde îndărătul oricăror aparențe, oricăror cuvinte, chiar și a oricăror gesturi omenești, ai fi descoperit că, în realitate, nu credea că activitatea lui pioasă ar duce la vreun rezultat. Dar „a sluji” era un lucru ce-i intrase în oase, în felul în care slujesc cei ce conduc și călăuzesc. Așa cum un cîine setter neinstruit, scos la plimbare, o va lua imediat razna, în timp ce un dulău dalmațian, însoțind un călăreț, o să urmeze din prima clipă copitele calului, tot astfel la Hillary era o trăsătură înnăscută, cu rădăcini în familiile celor care de generații întregi aprovizionaseră cu funcționari departamentele publice, să se cheltuiască conducînd, călăuzind și făcînd servicii celor din jur, fără a fi convins că prin călăuzirea și slujbele lui izbutește altceva decît să bată pasul pe loc, pasul îndatoririlor sale. Într-o epocă în care îndoiala adumbrea totul, iar tentația de a disprețui casta și tradiția era irezistibilă, Hillary ilustra un „ordin” născut ca să continue a-și face datoria, nu pentru că vedea în asta un profit pentru alții, ci pentru că a întoarce spatele datoriei ar fi echivalat cu o dezertare. Lui Hillary nici nu-i trecea prin cap să justifice în vreun fel „ordinul” sau să explice servitutea la care fuseseră condamnați, pe diferitele lor căi, tatăl lui diplomatul, unchiul lui episcopul, frații lui: militarul, custodele și judecătorul (căci Lionel căpătase numirea). El se vedea pe sine și pe ceilalți doar „trăgînd la jug”. Și apoi, fiecare din activitățile lui făgăduia cîte un scop amăgitor, spre care putea năzui, dar pe care, în inima sa, îl bănuia a fi gravat mai curînd în hîrtie decît în piatră.
(...)
>
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (În așteptare), ed. Miron, 1992, p. 143-144.
joi, 8 octombrie 2015
Vechimea familiei în societatea engleză interbelică (GALSWORTHY 1931)
<
(...)
- Ba nu; am avut o dădacă scoțiană. Ferse e un nume scoțian?
- Poate că la origine. Dar Ferse vine din Sussexul de vest, de undeva din munți - o familie veche.
- Dumneata gîndești că familiile vechi sînt bizare?
- Nu văd de ce ar fi. Cînd într-o familie veche apare un caz de bizarerie, sare mai mult în ochi, în loc să treacă neobservat. Familiile vechi nu sînt închistate, ca oamenii de la țară.
(...)
- Unchiule, dumneata crezi că vechimea familiilor are importanță în sine?
- Ce înseamnă vechime? Într-un anume sens, toate familiile sînt la fel de vechi. Dar dacă te referi la o anumită calitate datorată împerecherii generațiilor în sînul aceleiași caste, ei bine, n-aș putea spune- există o anumită „rasare”, în sensul în care se poate aplica și la cîini și la cai; dar această trăsătură poate fi obținută în orice circumstanțe fizice favorabile - în depresiunile din preajma mării, de pildă; oriunde există condiții prielnice. O rasă bună generează o rasă bună - asta-i evident. Cunosc sate în nordul Italiei unde nu găsești o persoană de rang înalt; și toți sătenii sînt frumoși și rasați. Dar cîne vorba de progeniturile oamenilor de geniu sau ale celor ce dețin însușirile excepționale care împing oamenii în frunte - mi-e teamă că apare mai degrabă o distorsiune decît o simetrie. cel emai buine șanse le au poate familiile cu origine și tradiție militară sau navală; fizic robust și nu prea multă minte; dar cele din domeniile științei, legii, afacerilor, ajung la distorsiuni. Nu! Direcția în care cred eu că „vechimea” familiilor are oarecare înrîurire este un mai cert simț al orientării pe care-l dobîndesc copiii lor pe măsură ce cresc, o tradiție statornicită, un obiectiv statornic; și poate că unele șanse mai favorabile pe piața matrimonială; și, în majoritatea cazurilor, se orientează spre și mai multă viață la țară, cu mai mult curaj în a-și însuși o linie proprie și mai multă experiență în adoptarea ei. Ceea ce se numește „rasă” la făpturile umane este mai curînd un atribut spiritual decît fizic. Felul cum gîndești și simți se datorește în cea mai mare parte tradiției, deprinderii și educației. Dar te plictisesc, draga mea.
- Nu, nu, unchiule; mă interesează teribil. Deci dumneata crezi în transmiterea, din generație în generație, a unei atitudini în fața vieții și nu a unor trăsături înnăscute.
- Da, dar aceste două noțiuni sînt foarte strîns îmbinate.
- Și crezi că „vechimea” se perimează și în curînd nu vom mai avea nimic de transmis?
- Mă întreb. tradiția este extrem de puternică și în țara aceasta există un întreg mecanism care o menține vie. Vezi tu, există o sumă de munci directoare care trebuie împlinite; și oamenii cei mai apți pentru asemenea munci sînt cei care, încă de mici copii, au avut experiență în a adopta o linie proprie, și au fost învățați să să nu facă paradă cu vorbe și să ducă lucrurile la îndeplinire pentru că asta-i datoria lor. Ei, de exemplu, conduc departamentele publice și cred că vor continua să le conducă. Dar în zilele noastre, justificarea privilegiului de clasă este să alergi să pici.
- Foarte mulți dintre ei întîi pică și pe urmă aleargă. (...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (În așteptare), ed. Miron, 1992, p. 135-136.
(...)
- Ba nu; am avut o dădacă scoțiană. Ferse e un nume scoțian?
- Poate că la origine. Dar Ferse vine din Sussexul de vest, de undeva din munți - o familie veche.
- Dumneata gîndești că familiile vechi sînt bizare?
- Nu văd de ce ar fi. Cînd într-o familie veche apare un caz de bizarerie, sare mai mult în ochi, în loc să treacă neobservat. Familiile vechi nu sînt închistate, ca oamenii de la țară.
(...)
- Unchiule, dumneata crezi că vechimea familiilor are importanță în sine?
- Ce înseamnă vechime? Într-un anume sens, toate familiile sînt la fel de vechi. Dar dacă te referi la o anumită calitate datorată împerecherii generațiilor în sînul aceleiași caste, ei bine, n-aș putea spune- există o anumită „rasare”, în sensul în care se poate aplica și la cîini și la cai; dar această trăsătură poate fi obținută în orice circumstanțe fizice favorabile - în depresiunile din preajma mării, de pildă; oriunde există condiții prielnice. O rasă bună generează o rasă bună - asta-i evident. Cunosc sate în nordul Italiei unde nu găsești o persoană de rang înalt; și toți sătenii sînt frumoși și rasați. Dar cîne vorba de progeniturile oamenilor de geniu sau ale celor ce dețin însușirile excepționale care împing oamenii în frunte - mi-e teamă că apare mai degrabă o distorsiune decît o simetrie. cel emai buine șanse le au poate familiile cu origine și tradiție militară sau navală; fizic robust și nu prea multă minte; dar cele din domeniile științei, legii, afacerilor, ajung la distorsiuni. Nu! Direcția în care cred eu că „vechimea” familiilor are oarecare înrîurire este un mai cert simț al orientării pe care-l dobîndesc copiii lor pe măsură ce cresc, o tradiție statornicită, un obiectiv statornic; și poate că unele șanse mai favorabile pe piața matrimonială; și, în majoritatea cazurilor, se orientează spre și mai multă viață la țară, cu mai mult curaj în a-și însuși o linie proprie și mai multă experiență în adoptarea ei. Ceea ce se numește „rasă” la făpturile umane este mai curînd un atribut spiritual decît fizic. Felul cum gîndești și simți se datorește în cea mai mare parte tradiției, deprinderii și educației. Dar te plictisesc, draga mea.
- Nu, nu, unchiule; mă interesează teribil. Deci dumneata crezi în transmiterea, din generație în generație, a unei atitudini în fața vieții și nu a unor trăsături înnăscute.
- Da, dar aceste două noțiuni sînt foarte strîns îmbinate.
- Și crezi că „vechimea” se perimează și în curînd nu vom mai avea nimic de transmis?
- Mă întreb. tradiția este extrem de puternică și în țara aceasta există un întreg mecanism care o menține vie. Vezi tu, există o sumă de munci directoare care trebuie împlinite; și oamenii cei mai apți pentru asemenea munci sînt cei care, încă de mici copii, au avut experiență în a adopta o linie proprie, și au fost învățați să să nu facă paradă cu vorbe și să ducă lucrurile la îndeplinire pentru că asta-i datoria lor. Ei, de exemplu, conduc departamentele publice și cred că vor continua să le conducă. Dar în zilele noastre, justificarea privilegiului de clasă este să alergi să pici.
- Foarte mulți dintre ei întîi pică și pe urmă aleargă. (...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (În așteptare), ed. Miron, 1992, p. 135-136.
vineri, 31 mai 2013
Acumulare de capital în stil german versus acumulare de capital în stil rusesc (DOSTOIEVSKI 1866)
În 1866, scriitorul rus Fidor Dostoievski a publicat romanul Jucătorul, bazat pe propria sa experiență negativă la ruletele din spațiul german. Cartea este scrisă la persoana întâi, povestitorul fiind preceptorul copiilor unui general rus aflat în voiaj în Germania. Naratorul pătrunde în lumea periculosului joc de noroc care este ruleta și are o dispută cu un francez pe tema modului de îmbogățire diferit al rușilor față de cel al europenilor.
<(...)
După ce a ascultat relatarea despre pierderea mea, franțuzul mi-a atras atenția, caustic, ba chiar cu furie, că pe viitor trebuie să fiu mai chibzuit. Nu știu de ce, a mai adăugat că deși mulți ruși sînt jucători, după părerea lui rușii nu știu să joace.
-Iar eu sînt de părere că ruleta a fost creată anume pentru ruși, i-am răspuns, și cînd franțuzul a zîmbit disprețuitor la replica mea am adăugat că, în mod sigur, dreptatea e de partea mea fiindcă, vorbind despre ruși ca despre niște jucători mai mult îi insult decît îi laud și că, prin urmare, pot fi crezut.
-Pe ce se bazează părerea dumitale? m-a întrebat franțuzul.
-Pe faptul în catehismul virtuților și meritelor unui apusean civilizat a intrat în mod istoric și aproape sub forma unui punct principal capacitatea de a face capital. Or un rus nu numai că nu-i capabil să strîngă un capital, dar îl și irosește stupid și într-un mod oribil. Cu toate acestea și noi, rușii, avem nevoie de bani, am adăugat, și, în consecință, sîntem foarte bucuroși și foarte receptivi la asemenea mijloace, ca, de pildă, ruleta, unde te poți îmbogăți dintr-o dată, în două ceasuri, fără să te obosești. Asta ne atrage foarte mult; și fiindcă jucăm fără rost, fără trudă, de aceea și pierdem!
-Aceasta e în parte adevărat, observă franțuzul plin de sine.
-Nu, nu e adevărat și ar trebui să-ți fie rușine să vorbești astfel despre compatrioții dumitale, rosti general, sever și grav.
-Dați-mi voie, i-am răspuns, zău că se pune întrebarea ce-i mai dezgustător: dezmățul rușilor sau sistemul nermțesc de acumulare prin muncă cinstită?
-Ce idee revoltătoare! exclamă generalul.
-Ce idee tipic rusească! exclamă franțuzul.
Rîdeam și aveam o poftă teribilă să-l ațîț.
-Aș prefera să cutreier toată viața într-o căruță de chirghiz, am strigat eu, decît să măî închin idolului nemțesc.
-Care idol? strigă generalul, începînd să se înfurie de-a binelea.
-Sistemul nemțesc de a strînge avere. Mă aflu aici de puțin timp, totuși ceea ce am apucat să observ și să verific face să mi se aprindă de revoltă sîngele tătăresc. Zău că nu-mi trebuie asemenea virtuți! Am apucat ieri să dau o raită jur-împrejur, pe vreo zece verste. Ei, și am găsit exact același lucru ca în cărticelele moralizatoare nemțești , cu poze: ei au în orice casă un Vater* al lor, teribil de virtuos și nemaipomenit de cinstit. Atît de cinstit, că ți-e și frică să te apropii de el. Nu pot să sufăr oamenii cinstiți de care ți-e frică să te apropii. Fiecare Vater din ăsta are o familie și serile citesc cu glas tare cărticele moralizatoare. Deasupra căsuței foșnesc ulmi și castani. Apus de soare, pe acoperiș o barză și totul e deosebit de poetic și emoționant... Nu vă supărați, domnule general, dați-mi voie să vă povestesc lucruri ceva mai emoționante. Mi-amintesc eu însumi cum răposatul taică-miu citea serile în grădină, tot sub tei, mie și mamei asemenea cărticele... Eu pot aprecia asta cum trebuie. Ei și, fiecare familie de soiul ăsta de aici se află în sclavie și supunere față de Vater. Toți muncesc ca niște asini și toți adună bani ca ovreii. De alminteri Vater a și apucat să strîngă o sumă de guldeni și se pregătește să-i transmită fiului mai mare meseria sau petecul de pămînt; din pricina asta fiicei nu i se dă zestre și ea rămîne fată bătrînă. Din pricina asta mezinul e vîndut la stăpîn sau la oaste și
banii se adaugă capitalului casnic. Serios, așa se procedează pe aici, m-am interesat. Toate acestea se fac nu altminteri decît în cinste, din maximum de cinste, pînă într-atît încît și mezinul vîndut e încredințat că a fost vîndut nu din altă pricină decît din cinste - or ce poate fi mai ideal, decît atunci cînd victima însăși se bucură că e dusă la pieire. Și mai departe? Mai departe e așa că nici fiului mai mare nu-i e mai ușor: știe el pe undeva o Amalchen cu care și-a unit inima, dar n-are voie să se însoare fiindcă nu s-au strîns încă destui guldeni. Așteaptă cuminți și se duc la pieire senini și zîmbitori. Amalchen ajunge să aibă obrajii supți, se usucă toată. În sfîrșit, peste vreo douăzeci de ani, bunăstarea sporește; guldenii s-au adunat cinsit, cu virtute. Vater îl binecuvîntează pe fiul său mai mare, în vîrstă de patruzeci de ani, și pe Amalchen de treizeci și cinci, cu sînii uscați și nasul roșu... Cu acest prilej, le ține o predică și moare. Fiul cel mare se transformă el însuși într-un Vater plin de virtute și poveste începe de la capăt. Peste vreo cincizeci sau șaizeci de ani, nepotul primului Vater realizează într-adevăr un capital considerabil, pe care-l transmite fiului său, acesta fiului său, celălalt fiului său și peste vreo cinci sau șase generații apare însuși baronul Rotschild sau Hoppe et Comp. sau dracu știe cine. Ei, să mai spuneți că nu e un spectacol măreț; muncă succesivă de un secol sau două, răbdare, inteligență, cinste, caracter, fermitate, calcul, o barză pe acoperiș! Ce mai vreți, mai presus de asta nu poate fi nimic, iar ei se apucă să judece din acest punct de vedere lumea întreagă și pe cei vinovați, adică pe cei care nu seamănă cît de cît cu ei - să-i execute pe loc. Așa stînd lucrurile, iată care-i situația: prefer să fac chefuri în stil rusesc sau să mă îmbogățesc la ruletă. Nu vreau să fiu Hoppe et Comp. peste cinci generații. Banii îmi trebuie pentru mine și nu mă consider o anexă necesară sporirii capitalului. Știu că am luat-o razna, dar las să fie așa. Acestea sînt convingerile mele.
(...)
*Tată (Germ.)
>
SURSA
Dostoievski, Jucătorul, Excelsior, Timișoara, 1991, 23-25.
<(...)
După ce a ascultat relatarea despre pierderea mea, franțuzul mi-a atras atenția, caustic, ba chiar cu furie, că pe viitor trebuie să fiu mai chibzuit. Nu știu de ce, a mai adăugat că deși mulți ruși sînt jucători, după părerea lui rușii nu știu să joace.
-Iar eu sînt de părere că ruleta a fost creată anume pentru ruși, i-am răspuns, și cînd franțuzul a zîmbit disprețuitor la replica mea am adăugat că, în mod sigur, dreptatea e de partea mea fiindcă, vorbind despre ruși ca despre niște jucători mai mult îi insult decît îi laud și că, prin urmare, pot fi crezut.
-Pe ce se bazează părerea dumitale? m-a întrebat franțuzul.
-Pe faptul în catehismul virtuților și meritelor unui apusean civilizat a intrat în mod istoric și aproape sub forma unui punct principal capacitatea de a face capital. Or un rus nu numai că nu-i capabil să strîngă un capital, dar îl și irosește stupid și într-un mod oribil. Cu toate acestea și noi, rușii, avem nevoie de bani, am adăugat, și, în consecință, sîntem foarte bucuroși și foarte receptivi la asemenea mijloace, ca, de pildă, ruleta, unde te poți îmbogăți dintr-o dată, în două ceasuri, fără să te obosești. Asta ne atrage foarte mult; și fiindcă jucăm fără rost, fără trudă, de aceea și pierdem!
-Aceasta e în parte adevărat, observă franțuzul plin de sine.
-Nu, nu e adevărat și ar trebui să-ți fie rușine să vorbești astfel despre compatrioții dumitale, rosti general, sever și grav.
-Dați-mi voie, i-am răspuns, zău că se pune întrebarea ce-i mai dezgustător: dezmățul rușilor sau sistemul nermțesc de acumulare prin muncă cinstită?
-Ce idee revoltătoare! exclamă generalul.
-Ce idee tipic rusească! exclamă franțuzul.
Rîdeam și aveam o poftă teribilă să-l ațîț.
-Aș prefera să cutreier toată viața într-o căruță de chirghiz, am strigat eu, decît să măî închin idolului nemțesc.
-Care idol? strigă generalul, începînd să se înfurie de-a binelea.
-Sistemul nemțesc de a strînge avere. Mă aflu aici de puțin timp, totuși ceea ce am apucat să observ și să verific face să mi se aprindă de revoltă sîngele tătăresc. Zău că nu-mi trebuie asemenea virtuți! Am apucat ieri să dau o raită jur-împrejur, pe vreo zece verste. Ei, și am găsit exact același lucru ca în cărticelele moralizatoare nemțești , cu poze: ei au în orice casă un Vater* al lor, teribil de virtuos și nemaipomenit de cinstit. Atît de cinstit, că ți-e și frică să te apropii de el. Nu pot să sufăr oamenii cinstiți de care ți-e frică să te apropii. Fiecare Vater din ăsta are o familie și serile citesc cu glas tare cărticele moralizatoare. Deasupra căsuței foșnesc ulmi și castani. Apus de soare, pe acoperiș o barză și totul e deosebit de poetic și emoționant... Nu vă supărați, domnule general, dați-mi voie să vă povestesc lucruri ceva mai emoționante. Mi-amintesc eu însumi cum răposatul taică-miu citea serile în grădină, tot sub tei, mie și mamei asemenea cărticele... Eu pot aprecia asta cum trebuie. Ei și, fiecare familie de soiul ăsta de aici se află în sclavie și supunere față de Vater. Toți muncesc ca niște asini și toți adună bani ca ovreii. De alminteri Vater a și apucat să strîngă o sumă de guldeni și se pregătește să-i transmită fiului mai mare meseria sau petecul de pămînt; din pricina asta fiicei nu i se dă zestre și ea rămîne fată bătrînă. Din pricina asta mezinul e vîndut la stăpîn sau la oaste și
banii se adaugă capitalului casnic. Serios, așa se procedează pe aici, m-am interesat. Toate acestea se fac nu altminteri decît în cinste, din maximum de cinste, pînă într-atît încît și mezinul vîndut e încredințat că a fost vîndut nu din altă pricină decît din cinste - or ce poate fi mai ideal, decît atunci cînd victima însăși se bucură că e dusă la pieire. Și mai departe? Mai departe e așa că nici fiului mai mare nu-i e mai ușor: știe el pe undeva o Amalchen cu care și-a unit inima, dar n-are voie să se însoare fiindcă nu s-au strîns încă destui guldeni. Așteaptă cuminți și se duc la pieire senini și zîmbitori. Amalchen ajunge să aibă obrajii supți, se usucă toată. În sfîrșit, peste vreo douăzeci de ani, bunăstarea sporește; guldenii s-au adunat cinsit, cu virtute. Vater îl binecuvîntează pe fiul său mai mare, în vîrstă de patruzeci de ani, și pe Amalchen de treizeci și cinci, cu sînii uscați și nasul roșu... Cu acest prilej, le ține o predică și moare. Fiul cel mare se transformă el însuși într-un Vater plin de virtute și poveste începe de la capăt. Peste vreo cincizeci sau șaizeci de ani, nepotul primului Vater realizează într-adevăr un capital considerabil, pe care-l transmite fiului său, acesta fiului său, celălalt fiului său și peste vreo cinci sau șase generații apare însuși baronul Rotschild sau Hoppe et Comp. sau dracu știe cine. Ei, să mai spuneți că nu e un spectacol măreț; muncă succesivă de un secol sau două, răbdare, inteligență, cinste, caracter, fermitate, calcul, o barză pe acoperiș! Ce mai vreți, mai presus de asta nu poate fi nimic, iar ei se apucă să judece din acest punct de vedere lumea întreagă și pe cei vinovați, adică pe cei care nu seamănă cît de cît cu ei - să-i execute pe loc. Așa stînd lucrurile, iată care-i situația: prefer să fac chefuri în stil rusesc sau să mă îmbogățesc la ruletă. Nu vreau să fiu Hoppe et Comp. peste cinci generații. Banii îmi trebuie pentru mine și nu mă consider o anexă necesară sporirii capitalului. Știu că am luat-o razna, dar las să fie așa. Acestea sînt convingerile mele.
(...)
*Tată (Germ.)
>
SURSA
Dostoievski, Jucătorul, Excelsior, Timișoara, 1991, 23-25.
sâmbătă, 7 ianuarie 2006
„Înaintea căderii nopții - Reinaldo Arenas” (BOXALL 2006)
Peter Boxall, 1001 de cărți de citit într-o viață - Reinaldo Arenas, 2006,
n. 1943 (Cuba), m. 1990 (SUA)
Prima ediție: 1992
Primul editor: Tusquets (Barcelona)
Titlu original: Antes que anocheza
Prima ediție: 1992
Primul editor: Tusquets (Barcelona)
Titlu original: Antes que anocheza
Scrisă contracronometru și publicată postum, autobiografia lui Arenas este o denunțare plină de furie a regimului lui Castro, dar, mai ales, o relatare a circumstanțelor unui intelectual homosexual, într-o lume marcată de oprimare. Sex, politică și scris sunt legate într-o poveste lineară, spusă cu o franchețe răsunătoare și un dinamism uimitor. De la copilăria petrecută în Cuba până la refugierea sa la New York, unde știe că este pe cale să moară, homosexualitatea stă la baza tuturor experiențelor sale. Recunoașterea ei este aproape simultană cu pierderea iluziilor create de revoluție; ea relevă perversitatea morală sistemului politic; este văzută ca un mecanism de rebeliune colectivă; este pretextul care face ca protagonistul să fie aruncat în închisoare; și, ca o ironie, îi deschide calea spre libertate (ca unul dintre „indezirabili”), autorul numărându-se printre cei care au plecat în exod din portul Mariel.
Arenas relatează detenția sa, fuga, timpul petrecut ascuns într-un parc, aproape ca într-un vis, teribila încarcerare, înfrângerea sa, criticile aduse în public operelor sale, viața sub supraveghere care a urmat și fuga sa, în final. Totul a mers din rău în mai rău, din cauză că scrisul a fost viața lui Arenas. Această călătorie secretă îl duce de la copilărie, în care are contact cu literatura, fără a ști să citească, la conferințe internaționale, primele triumfuri înregistrate într-o atmosferă revoluționară, relația sa cu Virgilio Pinera, Lezama Lima și tovarășii săi din „generația pierdută”, până la efortul său permanent de a-și salva textele, înainte de a-și trăi sfârșitul.
miercuri, 2 octombrie 2002
Colocviile Tomitane Constanța 2002 („TOMIS” 2002)
Ovidiu Dunăreanu (redactor-șef al revistei „Tomis”), „Tomis”, Constanța, oct. 2002, p. 23
A organiza un eveniment de această însemnătate e destul de și în același este un prilej de a te măsura cu tine însuți. Am muncit foarte mult cu colegii mei de la revista „Tomis”, în primul rând pentru a realiza numărul acesta și pentru a da Colocviilor Tomitane o figură intelectuală serioasă, pentru a demonstra că orașul Constanța, din punct de vedere cultural, are perspective de a-și împlini visele. Eu cred în generația tânără, care vine după noi, cred că va avea șansa să creeze și să se exprime în libertate. Generația tânăr este ca un vehicul extraordinar, care vine din urmă cu viteză și cât mai curând ne va lua locul. Acest vehicul mai are încă nevoie de noi, cei care au o anumită experiență și un anumit profesionalism. Trebuie să le predăm ștafeta seriozității, muncii, profunzimii și culturii, făcute cu minuțiozitate. Cultura această „după ureche” nu va seama șansa acelor tineri să se realizeze. Instrucțiunea riguroasă este absolut necesară. Eu rămân din acest punct de vedere un clasicist. Cartea, chiar și virtuală, are șanse mai mari să se impună față de alte forme, care doresc să o înlocuiască.
vineri, 2 iulie 1999
„Moartea cărții?” („TOMIS” 1999)
T., Moartea cărții?, „Tomis”, Constanța, iul. 1999, p. 1
Tot ce știm este că nu știm, spunea Platon, dar tot el credea că am cunoaște mai mult decât din cele aflate de la dascăli, prin anamnezis. Din acest amestec de cunoaștere și necunoaștere oamenii trebuie să brodească adevărul. Mereu, deducerea viitorului din semnele timpului prezent a dat naștere la întrebări, în timp ce „lumea” și-a continuat mișcarea, indiferentă la ce s-a gândit despre ea. Am auzit ades o întrebare: va fi să dispară cartea, cartea pe suport de hârtie?... Și dacă da, de ce ne îngrijorează surparea unei împărății, cea a Galaxiei Gutemberg, cum i s-a spus și cu care eram atât de obișnuiți? Există pur și simplu în noi o doză de neliniște în fața schimbărilor ce ne par radicale sau neliniștea vine dintr-o întrezărire a unui viitor în care generațiilor care vor urma nu vor mai putea să participe la aproape nici una dintre valorile de care noi, părinții lor, am fost legați și pe care le-am creat? Neliniște, pentru că simțim că firele prin care credeam că vom pătrunde în viitor, se subțiază și se scămoșază, gata să fie rupte, adică noi nu vom mai putea face parte din acest viitor, pentru că lumea noastră de gânduri, de simțire, trăiri și credințe, va deveni neinteresantă și fără căutare. În moartea cărții pe suport de hârtie, scriitorii par că ar desluși semnele prevestitoare ale morții Cărții, adică a unei forme de creativitate ce ne-a însoțit de la scrierea lui Ghilgameș ori a Sakuntalei până astăzi. Va fi să dispară atunci cartea fiecărui scriitor de acum, ce e drept, odată cu Shakespeare, Homer, Vergiliu și Dante - măruntă sclavă în mausoleul regilor ei morți. Și, firește, dincolo de aceste întrebări ce ne vizează pe noi, stă altă întrebare: vor di copiii noștri fericiți în viitorul pe care îl vedem cum se naște din lumea de astăzi? Nu știm și trebuie să ne închipuim fericirea unor copii perfect înstrăinați de părinți.
Se poate întrezări că ne aflăm într-un moment de cotitură, în care are loc o schimbare profundă: se produce metamorfoza identității unei civilizații, odată cu metamorfoza identității oamenilor ei, după care valorilor de astăzi nu vor mai avea înțeles. Sperăm totuși într-un viitor capabil să comunice cu timpul nostru, cel al civilizației Gutemberg. Căci altfel, o prefigurare dusă la extrem, e cea a dizolvării oamenilor într-un ciberspațiu. Atunci nu va mai exista relație între om și real, deci nu va mai exista trăire așa cum o concepem azi, rezultat al unui contact aproape epidermic cu realul, cu timpul prezent. Și cum gândirea e urmarea sumelor de trăiri, în ciberspațiu nu va mai exista gândire, așa cum o cunoaștem noi. Abstractizarea se va duce până la limitele ei posibile? Vor mai exista prietenii sau doar legături în „rețea”? Va mai exista imbold creator sau, într-o realitate virtuală, satisfacerea unei dorințe, ce aneantizează aspirația, făcând ca dorința să-și ajungă sieși? Se vor mai naște valori spirituale ori hrană va fi doar aparența? Întrebări al căror răspuns nu îl putem da noi, ci doar ni-l putem închipui și putem accepta ce-ar putea să însemne moartea cărții...
duminică, 13 decembrie 1998
„Iubim Basarabia” (ȚEPORDEI 1998)
Vasile Țepordei, Iubim Basarabia, Fundația Culturală Română, București, 1998
5 Arhimandrit Teofil Pandeli, Prefață
7 Iubim Basarabia („Raza”, 3 mai 1942)
10 Basarabie („Raza”, 14 feb 1943)
13 Credem în destin („Raza”, 28 noi. 1943)
17 Mistica naționalismului basarabean („Basarabia”, 17 oct. 1941)
20 Alexie Mateevici („Raza”, 27 aug 1937)
23 Suflet românesc în Basarabia („Basarabia”, 20 feb. 1943)
26 Cu fața spre Basarabia („Basarabia”, 2 apr.. 1943)
29 Basarabia plânge („Raza”, 15-22 feb 1942)
32 Prin Basarabia ruinelor („Raza”, 2 noi. 1941)
35 Basarabenii („Raza”, 3 iun. 1941)
38 Au căzut lanțurile robiei („Basarabia”, 23 iul. 1941)
41 ...Jelui-m-aș și nu am cui („Raza”, 8 apr. 1941)
44 Mistica basarabeană („Raza”, 1 apr. 1941)
47 Moș Ion Codreanu („Raza”, 25 mar. 1941)
50 Jertfe pentru Basarabia („Raza”, 18 mar. 1941)
53 Să revăd Basarabia și apoi pot să mor („Raza”, 7 dec. 1941)
55 Plecând din Basarabia („Raza”, 18 aug 1940)
58 „Nu te putem uita...” („Raza”, 13 iul. 1943)
61 Ce vrem? („Raza”, 8 mai 1943)
65 Generații basarabene („Raza”, 26 iul. 1942)
68 Ospitalitate frățească („Raza”, 24 ian. 1943)
71 Ardealul și Basarabia („Raza”, 27 sep. 1942)
74 Basarabeanca („Raza”, 22 aug. 1942)
77 Biserica basarabeană („Basarabia”, 27 aug. 1941)
80 Dor de Basarabia („Raza”, 11 mar. 1941)
83 Satul basarabean („Raza”, 8 feb. 1941)
86 Țăranca basarabeană („Raza”, 15 feb. 1941)
89 Basarabenii refugiați („Raza”, 1 feb. 1941)
91 Generații basarabene („Raza”, mar. 1941)
94 Basarabenii („Raza”, 8 oct. 1940)
96 Golgota Basarabiei („Raza”, oct. 1940)
99 Cu gândul la Basarabia („Raza”, 24 sep. 1940)
101 Scrisoare din Basarabia („Raza”, 15 sep. 1940)
104 Soarta refugiaților („Raza”, 30 aug. 1940)
107 Unirea Basarabiei („Raza”, 3 apr. 1938)
110 Basarabia și basarabenii („Raza”, 14 oct. 1937)
113 România ignorată! („Raza”, 3 oct. 1937)
115 Mateevici, Murafa și Hodorogea („Raza”, 2 sep. 1937)
coperta 4: V. Ț. (născut în 1908, com. Cârpești, jud. Cahul, R. Moldova) este absolvent al Seminarului Teologic și al Facultății de Teologie din Chișinău. A funcționat ca profesor secundar la liceele Industrial nr. 1, „Al. Donici”, „Regele Ferdinand” și ”Regina Elisabeta”, toate din Chișinău. A editat și condus, timp de opt ani, ziarele „Raza” și „Basarabia”, adevărate manifeste de luptă în car erau acuzate ororile bolșevismului și rusismului, intrând imediat în atenția autorităților. A colaborat ca redactor pentru Basarabia la cotidianul „Calendarul” din București. A publicat cărțile: Învățătură la nașterea Domnului nostru Iisus Hristos (1931), Politicianismul și Basarabia în cei 13 ani de la Unire (1937), Preotul Alexe Mateevici - autorul limbii noastre, Amintiri din Gulag (1992), Drumul Golgotei (1995), Au murit cu gândul și dorul de Basarabia (1997). Din 1940 s-a refugiat în România pentru a scăpa de prigoana bolșevismului din Basarabia, fiind profesor secundar la liceele „Regina Maria” și „Bălașa Brâncoveanu” din București. De la început s-a remarcat și în țară ca adversar al comunismului și rusismului, continuând lupta și organizând „Asociația Refugiaților Basarabeni - pro Basarabia și Bucovina”.
vineri, 3 iulie 1998
Literatură și Filosofie (IBRAM & IONESCU 1998)
Nuredin Ibram & Celia M. Ionescu (ed.), Literatură și Filosofie, Ovidius University Press, Constanța, 1998, 123 p.
3 Prefață - Nuredin Ibram
Apariția acestei lucrări a fost posibilă datorită interesului deosebit pe care studenții de la Studii Aprofundate, promoția 1997-1998, specializarea Literatură română contemporană, l-au acordat cunoașterii și înțelegerii tendințelor din cultura și mai ales filosofia românească. (...)
Apariția acestei lucrări a fost posibilă datorită interesului deosebit pe care studenții de la Studii Aprofundate, promoția 1997-1998, specializarea Literatură română contemporană, l-au acordat cunoașterii și înțelegerii tendințelor din cultura și mai ales filosofia românească. (...)
5 Nuredin Ibram - Paralelă între maximele celor șapte înțelepți ai lumii eline și aforismele populare românești
16 Celia M. Ionescu - Schițe pentru un portret
30 Mihaela Marin - Tânăra generație interbelică
53 Mihaela Drăguș - Reînvierea tradiției ortodoxe în perioada interbelică
65 Andaluzia Poșircă - „Dualitatea” eliadiană
83 Olga Ștefan - Concepția filosofică a lui Camil Petrescu și reflectarea ei în opera literară
101 Andreea Hațieganu - Scurtă încercare de revalorizare a conceptului de „mister” în filosofia blagiană
112 Manuela Aura Lungu - Literatură și filosofie - Emil Cioran
Abonați-vă la:
Postări (Atom)