Pacea este cel mai groaznic război; în timpul ei, trebuie să ai răbdarea de a aştepta să-ţi moară duşmanul. VICTOR MARTIN - ''Carte de citit la volan''
Faceți căutări pe acest blog
sâmbătă, 15 martie 2014
miercuri, 31 iulie 2013
31 iulie
sâmbătă, 6 noiembrie 2010
MAGAZIN ISTORIC, Bucureşti, noiembrie 2010, pp. 20-22
sâmbătă, 7 ianuarie 2006
„Înaintea căderii nopții - Reinaldo Arenas” (BOXALL 2006)
Peter Boxall, 1001 de cărți de citit într-o viață - Reinaldo Arenas, 2006,
Prima ediție: 1992
Primul editor: Tusquets (Barcelona)
Titlu original: Antes que anocheza
Scrisă contracronometru și publicată postum, autobiografia lui Arenas este o denunțare plină de furie a regimului lui Castro, dar, mai ales, o relatare a circumstanțelor unui intelectual homosexual, într-o lume marcată de oprimare. Sex, politică și scris sunt legate într-o poveste lineară, spusă cu o franchețe răsunătoare și un dinamism uimitor. De la copilăria petrecută în Cuba până la refugierea sa la New York, unde știe că este pe cale să moară, homosexualitatea stă la baza tuturor experiențelor sale. Recunoașterea ei este aproape simultană cu pierderea iluziilor create de revoluție; ea relevă perversitatea morală sistemului politic; este văzută ca un mecanism de rebeliune colectivă; este pretextul care face ca protagonistul să fie aruncat în închisoare; și, ca o ironie, îi deschide calea spre libertate (ca unul dintre „indezirabili”), autorul numărându-se printre cei care au plecat în exod din portul Mariel.
Arenas relatează detenția sa, fuga, timpul petrecut ascuns într-un parc, aproape ca într-un vis, teribila încarcerare, înfrângerea sa, criticile aduse în public operelor sale, viața sub supraveghere care a urmat și fuga sa, în final. Totul a mers din rău în mai rău, din cauză că scrisul a fost viața lui Arenas. Această călătorie secretă îl duce de la copilărie, în care are contact cu literatura, fără a ști să citească, la conferințe internaționale, primele triumfuri înregistrate într-o atmosferă revoluționară, relația sa cu Virgilio Pinera, Lezama Lima și tovarășii săi din „generația pierdută”, până la efortul său permanent de a-și salva textele, înainte de a-și trăi sfârșitul.
sâmbătă, 1 iunie 1996
Relațiile Est-Vest 1945-1991 (BONIFACE 1996)
Pascal Boniface, Relațiile Est-Vest 1945-1991, trad. L. Săruleanu (fr. 1996), Institutul European/Memo-14- Istorie, Iași, 1998, 80 p.
A. Slăbirea Europei
a. Europa devastată
b. Imperii coloniale șubrezite și amenințate
c. Un continent depreciat
d. Conferința de la Yalta
B. URSS-Statele Unite, noii stăpâni ai lumii
a. URSS
b. Statele Unite
A. Construirea unui bloc sovietic
a. Expansiunea sovietică
b. „Cortina de fier”
c. Lovitura de la Praga
d. Eșecul în Iugoslavia și Finlanda
e. Doctrina Jdanov
B. Reacțiile occidentale
a. Doctrina Truman
b. „Îndiguirea”
c. Planul Marshall
C. Crearea alianțelor militare
a.NATO
b. Pactul de la Varșovia
A. Germania, o miză între URSS și Statele Unite
a. Situația după război
b. Blocada de la Berlin
c. Sfârșitul blocadei
B. Cele două state germane
a. Împărțirea oficială
b. Integrarea RFG în tabăra occidentală
A. Noțiunea de Război Rece
B. Războiul din Coreea
a. Originile războiului
b. Războiul
c. Lecțiile conflictului
C. Războiul Suez-ului (1956)
a. Naționalizarea canalului
b. Operațiunile militare
c. Bilanțul
A. Apariția evenimentului nuclear
a. Planul Manhattan
b. Bombardarea orașelor Hiroshima și Nagasaki
B. Conceptul de descurajare nucleară
a. Bombardamentele strategice
b. O strategie de non-război
c. Cursa înarmărilor
C. Strategiile nucleare
a. Represalii masive
b. Riposta graduală
c. Strategia franceză
A. Originea crizei
a. Castro la putere
b. Rachetele din Cuba
B. Desfășurarea crizei
a. Înfruntarea verbală
b. Negocierea secretă
c. Acordul sovieto-american
A. Motivațiile destinderii
a. Pentru Statele Unite
b. Pentru URSS
c. „Realpolitik”
B. Bilanțul destinderii
a. Destinderea limitează rivalitatea
b. Ea nu pune capăt competiției
A. Noțiunea de control al armamentelor
B. Tratatele multilaterale
a. Tratatul de interzicere parțiale a testelor nucleare
b. Tratatul de non-proliferare a armelor nucleare (TNP)
c. Celelalte tratate multilaterale
C. Acordurile SALT
a. Motivațiile
b. Tratatul SALT I
c. Tratatul SALT II
A. Războiul din Vietnam
a. Angajamentul american
b. Un război criticat
c. Pacea
B. Războiul Kippourului
C. Războiul din Afganistan
a. Intervenția sovietică
b. Eșecul sovietic
D. Bătălia eurorachetelor
a. Rachetele SS-20
b. Dubla decizie
c. Victoria occidentală
A. Sciziunile din Est
a. Budapesta 1956
b. Primăvara de la Praga
c. Vara de la Gdansk
B. Ieșirea Franței din NATO
C. Ostpolitik și CSCE
a. Zidul Berlinului
b. Ospolitik
c. Acordurile de la Helsinki
A. Slăbiciunile URSS
a. Izolarea diplomatică
b. Greutățile economice
B. Reformele lui Gorbaciov
a. Perestroika și Glasnost
b. Încântarea internațională
A. Sfârșitul imperiului internațional
a. Retragerea din lumea a treia
b. Eliberarea Europei de Est
c. Prăbușirea regimurilor comuniste
B. Sfârșitul Uniunii Sovietice
a. Eșecul lui Gorbaciov
b. Lovitura de stat din august 1991
c. Sfârșitul URSS
A. Marșul spre reunificare
B. Noua Germanie
A. Dezarmarea bilaterală
a. Tratatul asupra forțelor nucleare de rază medie
b. Acordurile START
B. Dezarmarea multilaterală
a. Limitarea armelor clasice
b. Dezarmarea chimică
74 Cronologie
Boniface Pascal, Atlas des relations internationales, Iris, Dunod, 1993.
Colard Daniel, Les relations internationales de 1945 a nos jours, Masson, 1993.
Moreau-Defarges Phillippe, La Politique internationale, Hachette, 1990.
Nouschi Marc, Le XXe siecle, Armand Colin, 1995.
Vaisse Maurice, Les Relations internationales depuis 1945, Armand Colin, 1995.
Zorghibe Charles, Histoire des relations internationales, Hachette / Pluriel-Reference, 1994, t. III.
Fontaine Andre, Histoire de la guerre froide, Seuil / Points Histoire, 1983, t. I-II.
(...)
Funk Arthur, 1945, de Yalta a Potsdam: des illusions a la guerre froide, Complexe / La memoire du siecle, 1995.
Laloy Jean, Yalta aujourd hui, demain, Robert Laffont, 1988
Marcou Lilly, 1947, la guerre froide, l engrenage, Complexe, 1987.
Badie Bertrand & Smouts MArie-Claude, Le Retorunement du monde: sociologie de la scene internationale, Dalloz / Amphitheatre, 1992.
Delmas Phillippe, Le Bel Avenir de la guerre, Gallimard / NRF Essais, 1995.
Grosser PIerre, Les Temps de la guerre froide, Complexe, 1995.
Laidi ZAiki, Un monde prive de sens, Fayard, 1994.
Lellouche Pierre, Le Nouveau Monde: de l ordre de Yalta au desordre des nations, Gasset, 1992.
Levseque Jacques, La fin de l Empire, Presses de la FSNP, 1995.
Parmentier Guillaume, Le Retour d el histoire: strategie et relations internationales pendant et apres la guerre froide, Complexe / Questions au XXe siecle, 1993
Campus Eliza, State mici și mijlocii din centrul și sud-estul Europei în relațiile internaționale, București, Editura Politică, 1988, 328 p.
(...)
Dobrinescu Valeriu, România și organizarea postbelică a lumii 1945-1947, Editura Academiei RSR, 1988, 267 p.
(...)
Fischer-Galați Stephen, Europa de Est și Războiul Rece. Percepții și perspective, trad. L. Pârvu, D. Popescu și F. Tecuceanu, Institutul European, Iași, 1996, 139 p.
(...)
Loth Wilfried, Împărțirea lumii: istoria războiului rece 1941-1955, trad. din lb. germ. de A. M. Josup, Saecolum I. O., București, 1997, 316 p.
Organizația Tratatului de la Varșovia. 1955-1975. Documente, Editura Politică, București, 1976, 264 p.
luni, 22 februarie 1971
„Jurnalul de bord al lui Cristofor Columb”
Jurnalul de bord al lui Cristofor Columb, trad. Th. Enescu (orig. spaniol sec. XV-XVI), st. introd. P. A. Georgescu, Artemis/Istorie și civilizație, Buurești, 1993, 358 p.
5 Problema columbiană
7 Descoperiri și acumulare
12 Triumful
18 Înfrîngerile
23 Consecințe
25 Nici legendă neagră, nici legendă albă
26 1992 și construcția Europei
29 1992: America Latină și dialectica speranței
33 Notă asupra ediției: Th. Enescu
35 Prolog
37 De la Palos la Canare
39 Pe marea necunoscută
42 Semne înșelătoare și proteste
44 Înșelăciunea cerului
48 Nouă dezamăgire și schimbare de drum
50 Pămînt! Pămînt!
53 Viața și obiceiurile indienilor
58 În căutarea aurului
64 Explorare
69 Descoperirea și recunoașterea Cubei
74 În căutarea Marelui Han
79 Grandioase planuri comerciale
87 Dezertarea lui Martin Alonso Pinzon
93 Penetrație pașnică
97 Descoperiri macabre
103 Debarcarea în insula Espaniola
108 Sperietoarea canibalilor
112 Un drum pînă la insula Broașței Țestoase
114 Întîlnire cu un cacic
118 O primire „regală” la bord
122 Bunătatea și inima largă a indienilor
127 Către regatul lui Guacanagari
131 Naufragiul caravelei Santa Maria
133 Exerciții militare și construirea unei fortărețe
137 Vești despre Pinta
140 Rămas bun lui Guacanagari și coloniștilor
144 Întoarcerea celor fugiți
151 Hartă cu indienii Cigayos
156 Spre Europa
160 Și aerul era plăcut „ca în aprilie în Castilia”
162 Nedumeririle piloților
165 Marea credință a navigatorilor în timpul unui uragan
169 Nina se salvează în Azore
171 Festa stîngace a portughezilor
174 Navigînd printre insule
175 Eliberarea prizonierilor și continuarea călătoriei
178 Ultima încercare și debarcarea în Portugalia
179 Marea navă de război a lui Bartolomeo Diaz
181 Convorbiri cu Joao II
182 Întoarcerea la Palos
219 Note referitoare la Scrisoarea către Santangel și Sanchez
225 Scrisoarea întîi a lui Toscanelli
266 Note referitoare la a doua călătorie
298 Note referitoare la a treia călătorie