Scriitorul centenar francez Bernard Fontenelle* (1657-1757) a fost întrebat pe cînd era grav bolnav:
- Cum o duci?
- Nu o duc, spuse el, mă duc.
SURSA
***, Umor, „Litoral”, Constanța, (15 iunie ? 15 septembrie) 1972.
NOTĂ M.T.
* Bernard Le Bovier de Fontenelle (1657-1757) = Scriitor și filozof francez. (http://www-history.mcs.st-andrews.ac.uk/Biographies/Fontenelle.html)
Se afișează postările cu eticheta francez. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta francez. Afișați toate postările
marți, 28 mai 2019
duminică, 19 noiembrie 2017
Magna Charta Libertatum în Anglia în 1215 (JEROME 1889)
(....) În preajma noastră erau puține lucruri care ne-ar fi putut aduce aminte de secolul al nouăsprezecelea; și în timp ce ne uitam la razele soarelui de dimineață, care învăluia fluviul*, nu ne era greu să ne închipuim că secolele care ne despărțeau de acea dimineață de neuitat de iunie 1215 (1) au dispărut și că noi, feciori de yeomeni (2) englezi, îmbrăcați în haine toarse în casă și încinși cu pumnale, așteptăm acolo pentru a fi martori la scrierea acelei mărețe pagini a istoriei, al cărei înțeles avea să fie tălmăcit oamenilor simpli peste vreo patru sute și ceva de ani de unul Oliver Cromwell**, care o studiase temeinic.
(...) Regele John*** a dormit în palatul Duncroft****, iar în ajun, o zi întreagă, orășelul Staines***** a răsunat de zăngănitul armelor, de tropotul cailor pe pietrele aspre, de comenzile căpitanilor, de înjurăturile fioroase și de glumele grosolane ale arcașilor bărboși, ale halebardierilor și ale lăncierilor străini vorbind limbi ciudate.
(...)
În jurul focului din piață s-au adunat tot mai multe oști ale baronului. (...) Iar în cîmpiile dimprejur licăresc slabele lumini ale taberelor mai îndepărtate: aici sînt strînși oameni credincioși cine știe cărui stăpînitor de pămînturi, iar dincolo, în afara orașului, ca niște haite de lupi la pîndă, mișună lefegiii francezi ai trădătorului John.
(...)
Încă de la revărsatul zorilor, pe prima din cele două insule, ceva mai sus de locul unde ne aflăm noi acum, e zarvă și se aud nenumărați muncitori care robotesc. Se ridică steagul adus aici cu o seară în urmă; tîmplarii bat în cuie șirurile de bănci, în timp ce ucenicii din Londra sînt de față, îmbrăcați în mătăsuri și veșminte de aur și argint.
(...)
Și astfel, în răstimpuri, pe drum se înșiruie grupuri și cete de oameni înarmați pînă-n dinți, cu căști și platoșe care scînteiază sub razele prelungi și joase ale soarelui de dimineață, pînă cînd, cît poți cuprinde cu ochiul, drumul e înțesat de oțel strălucitor și armăsari nestruniți. Călăreți, care strigă într-una, galopează de la un grup la altul, fel de fel de stegulețe fîlfîie leneș sub calda boare de vînt, iar din vreme în vreme, freamătul se întețește: șirurile de oameni se dau într-o parte și alta a drumului, iar vreun baron mai de seamă, călare pe calul său de luptă și înconjurat de scutieri, trece în față, ca să-și ocupe locul în fața iobagilor și a vasalilor săi.
În față, pe costișa dealului Cooper, s-au adunat sătenii cu chipuri nedumerite și orășenii curioși, care au venit în fugă de la Staines. Nu e nimeni care să știe despre ce anume e vorba, dar fiecare tălmăcește în felul lui marele eveniment la care au venit să ia parte. Unii spun că toată lumea va avea de cîștigat de pe urma zilei acesteia, dar moșnegii clatină din cap ca unii care au mai auzit astfel de povești.
Toatã Tamisa, pînă hăt la Staines, e presărată cu bărci și lotci pescărești - dintr-acelea care astăzi nu se mai bucură de trecere, fiind folosite. numai de oamenii cu mai puțină dare de mînă. Peste pragurile înalte, unde în anii de mai tîrziu se va ridica ecluza Bell, ele au fost împinse sau trase de vîslașii lor vînjoi, iar acum se înghesuie lîngă bărcile mari, pregătite să-l ducă pe regele John spre locul unde Magna Charta****** așteaptă să fie iscălită.
E vremea amiezii, iar noi toți cei ce sîntem de față am așteptat cu răbdare multe, multe ceasuri. S-a răspîndit zvonul că John cel șugubăț ar fi scăpat iar din mîna baronului, fugind din palatul Duncroft cu lefegiii după el, și că în curînd o să se apuce de cu totul alte îndeletniciri decît să semneze Charta pentru libertatea poporului său.
Dar nu! De data asta l-au prins ca într-un clește; în zadar s-a zbătut și a căutat să fugă.
În fundul zării, pe drum, s-a stîrnit un nouraș de praf care se apropie și crește tot mai mult. Zgomotul copitelor de cai sporește, iar ici, colo, printre șirurile de ostași aliniați, înaintează o cavalcadă măreață de lorzi și cavaleri îmbrăcați în costume pitorești. In față, în spate și pe flancuri călăresc yomenii baronilor, avîndu-l în mijlocul lor pe regele John. Acesta se îndreaptă spre bărcile care-l așteaptă, iar marii baroni se desprind din coloane ca să-l întîmpine. El rîde, le zîmbește și le spune cuvinte mieroase, de parcă ar fi la o serbare dată în cinstea lui și la care a fost invitat. Dar în clipa cînd se pregătește să descalece, el aruncă o privire grăbită lefegiilor francezi, aliniați în ariergardă, apoi una șirurilor neîndurătoare de oameni și baroni care-l încercuiesc.
E prea tîrziu? O lovitură necruțătoare dată călărețului care-l însoțește, un strigăt lansat trupelor franceze, o șarjă deznădăjduită împotriva oamenilor nepregătiți din fața lui... și acești baroni răzvrătiți ar putea să se căiască de ziua cînd au încercat să-i zădărnicească planurile! O mînă mai îndrăzneață ar fi putut răsturna situația chiar în clipa aceea. Dacă ar fi fost Richard******* acolo, cupa libertății ar fi fost îndepărtată de la buzele Angliei, care i-ar fi simțit gustul abia peste o sută de ani!
Dar regele John își pierde cumpătul în fața chipurilor aspre ale luptătorilor englezi. Brațul lui alunecă pe frîu, regele descalecă și se urcă în prima barcă. Baronii, cu mîinile lor îmbrăcate în zale, îl urmează de îndată, strîngînd cu nădejde teaca paloșului; se dă semnalul de plecare. Greoaie, bărcile cu punți sclipitoare părăsesc țărmul din preajma lui Runnymede. Ele înaintează agale, în contra curentului repede, pînă cînd, cu un zgomot surd, lovesc țărmul marii insule care de aici înainte va purta numele de insula Magna Charta. Regele John a pășit pe țărm, iar noi așteptăm. în mijlocul unei tăceri de mormînt pînă cînd un chiot străpunge văzduhul și atunici știm că a fost așezată piayra de temelie a libertății engleze.
(...)
(1) La Runnymede********, la 15 iunie 1215, regele John a fost silit de baronii săi să semneze Magna Charta (prima constituție engleză, care limita puterea regală, mai ales în interesul marilor baroni feudali).
(2) Mic proprietar de pămînt.
(...)
Sursa
J. K. Jerome, Trei într-o barcă, trad. L. Levițchi, ed. Tineretului, București, 1966, pp. 187-192.
Note M. T.
* Tamisa = Fluviu navigabil pe cea mai parte din lungimea sa de 346 km și care străbate S Angliei de la V la E, pentru se vărsa printr-un estuar în Marea Nordului, după ce traversează Londra. (ro.wikipedia.org)
** Oliver Cromwell (1599-1658) = Fiu de proprietar rural și deputat. Deputat din 1628. Comandant în armata Parlamentului în Războiul Civil (1642-1649) împotriva regelui absolutist Charles I Stuart al Angliei, Scoției și Irlandei. Lord Protector al Commonweathului Angliei, Scoției și Irlandei (1653-1658). (istoriiregasite.wordpress.com)
*** John Plantagenet (1166 - 1216) = Fiu al lui Henric II, rege al Angliei și duce al Normandiei (1154-1189), și frate mai mic al lui Richard I Inimă de Leu, rege al Angliei și duce al Normandiei (1189-1199). Rege al Angliei (1199-1216) și duce al Normandiei (1199-1204). Poreclit "fără de țară" pentru că nu primise feudă de la tatăl său. (www.historia.ro)
**** Duncroft Hall = Clădire în Staines.
***** Staines-upon-Thames (Staines pe Tamisa) = Oraș în comitatul Surrey, regiunea Sud-Est. (eng.wikipwdia.ro)
****** charta (latină) = Document medieval prin care autoritățile recunoșteau privilegiile unor categorii sociale. (dexonline.ro)
******* ecluza Bell = A fost construită prima dată în 1817-1818 și reconstruită după diverse avarii în cursul secolului. A preluat numele lui Charles Bell, primul tehnician care a manevrat-o. (eng.wikipedia.org)
******* Richard Plantagenet (1157 - 1199) = A fost unul dintre conducătorii Cruciadei III (1189-1192), declanșată ca urmare a recuceririi Ierusalimului de către musulmani în 1187. La întoarcere, a fost capturat de împăratul Germaniei și eliberat în 1194 în schimbul unei răscumpărări. A petrecut puțin timp în Anglia, fiind implicat în nesfârșite lupte pentru teritorii în Franța, în cursul cărora a și murit. (istoriiregasite.wordpress.com)
******** Runnymede = Oraș în comitatul Surrey, regiunea Sud-Est. (www.runnymede.gov.uk)
(...) Regele John*** a dormit în palatul Duncroft****, iar în ajun, o zi întreagă, orășelul Staines***** a răsunat de zăngănitul armelor, de tropotul cailor pe pietrele aspre, de comenzile căpitanilor, de înjurăturile fioroase și de glumele grosolane ale arcașilor bărboși, ale halebardierilor și ale lăncierilor străini vorbind limbi ciudate.
(...)
În jurul focului din piață s-au adunat tot mai multe oști ale baronului. (...) Iar în cîmpiile dimprejur licăresc slabele lumini ale taberelor mai îndepărtate: aici sînt strînși oameni credincioși cine știe cărui stăpînitor de pămînturi, iar dincolo, în afara orașului, ca niște haite de lupi la pîndă, mișună lefegiii francezi ai trădătorului John.
(...)
Încă de la revărsatul zorilor, pe prima din cele două insule, ceva mai sus de locul unde ne aflăm noi acum, e zarvă și se aud nenumărați muncitori care robotesc. Se ridică steagul adus aici cu o seară în urmă; tîmplarii bat în cuie șirurile de bănci, în timp ce ucenicii din Londra sînt de față, îmbrăcați în mătăsuri și veșminte de aur și argint.
(...)
Și astfel, în răstimpuri, pe drum se înșiruie grupuri și cete de oameni înarmați pînă-n dinți, cu căști și platoșe care scînteiază sub razele prelungi și joase ale soarelui de dimineață, pînă cînd, cît poți cuprinde cu ochiul, drumul e înțesat de oțel strălucitor și armăsari nestruniți. Călăreți, care strigă într-una, galopează de la un grup la altul, fel de fel de stegulețe fîlfîie leneș sub calda boare de vînt, iar din vreme în vreme, freamătul se întețește: șirurile de oameni se dau într-o parte și alta a drumului, iar vreun baron mai de seamă, călare pe calul său de luptă și înconjurat de scutieri, trece în față, ca să-și ocupe locul în fața iobagilor și a vasalilor săi.
În față, pe costișa dealului Cooper, s-au adunat sătenii cu chipuri nedumerite și orășenii curioși, care au venit în fugă de la Staines. Nu e nimeni care să știe despre ce anume e vorba, dar fiecare tălmăcește în felul lui marele eveniment la care au venit să ia parte. Unii spun că toată lumea va avea de cîștigat de pe urma zilei acesteia, dar moșnegii clatină din cap ca unii care au mai auzit astfel de povești.
Toatã Tamisa, pînă hăt la Staines, e presărată cu bărci și lotci pescărești - dintr-acelea care astăzi nu se mai bucură de trecere, fiind folosite. numai de oamenii cu mai puțină dare de mînă. Peste pragurile înalte, unde în anii de mai tîrziu se va ridica ecluza Bell, ele au fost împinse sau trase de vîslașii lor vînjoi, iar acum se înghesuie lîngă bărcile mari, pregătite să-l ducă pe regele John spre locul unde Magna Charta****** așteaptă să fie iscălită.
E vremea amiezii, iar noi toți cei ce sîntem de față am așteptat cu răbdare multe, multe ceasuri. S-a răspîndit zvonul că John cel șugubăț ar fi scăpat iar din mîna baronului, fugind din palatul Duncroft cu lefegiii după el, și că în curînd o să se apuce de cu totul alte îndeletniciri decît să semneze Charta pentru libertatea poporului său.
Dar nu! De data asta l-au prins ca într-un clește; în zadar s-a zbătut și a căutat să fugă.
În fundul zării, pe drum, s-a stîrnit un nouraș de praf care se apropie și crește tot mai mult. Zgomotul copitelor de cai sporește, iar ici, colo, printre șirurile de ostași aliniați, înaintează o cavalcadă măreață de lorzi și cavaleri îmbrăcați în costume pitorești. In față, în spate și pe flancuri călăresc yomenii baronilor, avîndu-l în mijlocul lor pe regele John. Acesta se îndreaptă spre bărcile care-l așteaptă, iar marii baroni se desprind din coloane ca să-l întîmpine. El rîde, le zîmbește și le spune cuvinte mieroase, de parcă ar fi la o serbare dată în cinstea lui și la care a fost invitat. Dar în clipa cînd se pregătește să descalece, el aruncă o privire grăbită lefegiilor francezi, aliniați în ariergardă, apoi una șirurilor neîndurătoare de oameni și baroni care-l încercuiesc.
E prea tîrziu? O lovitură necruțătoare dată călărețului care-l însoțește, un strigăt lansat trupelor franceze, o șarjă deznădăjduită împotriva oamenilor nepregătiți din fața lui... și acești baroni răzvrătiți ar putea să se căiască de ziua cînd au încercat să-i zădărnicească planurile! O mînă mai îndrăzneață ar fi putut răsturna situația chiar în clipa aceea. Dacă ar fi fost Richard******* acolo, cupa libertății ar fi fost îndepărtată de la buzele Angliei, care i-ar fi simțit gustul abia peste o sută de ani!
Dar regele John își pierde cumpătul în fața chipurilor aspre ale luptătorilor englezi. Brațul lui alunecă pe frîu, regele descalecă și se urcă în prima barcă. Baronii, cu mîinile lor îmbrăcate în zale, îl urmează de îndată, strîngînd cu nădejde teaca paloșului; se dă semnalul de plecare. Greoaie, bărcile cu punți sclipitoare părăsesc țărmul din preajma lui Runnymede. Ele înaintează agale, în contra curentului repede, pînă cînd, cu un zgomot surd, lovesc țărmul marii insule care de aici înainte va purta numele de insula Magna Charta. Regele John a pășit pe țărm, iar noi așteptăm. în mijlocul unei tăceri de mormînt pînă cînd un chiot străpunge văzduhul și atunici știm că a fost așezată piayra de temelie a libertății engleze.
(...)
(1) La Runnymede********, la 15 iunie 1215, regele John a fost silit de baronii săi să semneze Magna Charta (prima constituție engleză, care limita puterea regală, mai ales în interesul marilor baroni feudali).
(2) Mic proprietar de pămînt.
(...)
Sursa
J. K. Jerome, Trei într-o barcă, trad. L. Levițchi, ed. Tineretului, București, 1966, pp. 187-192.
Note M. T.
* Tamisa = Fluviu navigabil pe cea mai parte din lungimea sa de 346 km și care străbate S Angliei de la V la E, pentru se vărsa printr-un estuar în Marea Nordului, după ce traversează Londra. (ro.wikipedia.org)
** Oliver Cromwell (1599-1658) = Fiu de proprietar rural și deputat. Deputat din 1628. Comandant în armata Parlamentului în Războiul Civil (1642-1649) împotriva regelui absolutist Charles I Stuart al Angliei, Scoției și Irlandei. Lord Protector al Commonweathului Angliei, Scoției și Irlandei (1653-1658). (istoriiregasite.wordpress.com)
*** John Plantagenet (1166 - 1216) = Fiu al lui Henric II, rege al Angliei și duce al Normandiei (1154-1189), și frate mai mic al lui Richard I Inimă de Leu, rege al Angliei și duce al Normandiei (1189-1199). Rege al Angliei (1199-1216) și duce al Normandiei (1199-1204). Poreclit "fără de țară" pentru că nu primise feudă de la tatăl său. (www.historia.ro)
**** Duncroft Hall = Clădire în Staines.
***** Staines-upon-Thames (Staines pe Tamisa) = Oraș în comitatul Surrey, regiunea Sud-Est. (eng.wikipwdia.ro)
****** charta (latină) = Document medieval prin care autoritățile recunoșteau privilegiile unor categorii sociale. (dexonline.ro)
******* ecluza Bell = A fost construită prima dată în 1817-1818 și reconstruită după diverse avarii în cursul secolului. A preluat numele lui Charles Bell, primul tehnician care a manevrat-o. (eng.wikipedia.org)
******* Richard Plantagenet (1157 - 1199) = A fost unul dintre conducătorii Cruciadei III (1189-1192), declanșată ca urmare a recuceririi Ierusalimului de către musulmani în 1187. La întoarcere, a fost capturat de împăratul Germaniei și eliberat în 1194 în schimbul unei răscumpărări. A petrecut puțin timp în Anglia, fiind implicat în nesfârșite lupte pentru teritorii în Franța, în cursul cărora a și murit. (istoriiregasite.wordpress.com)
******** Runnymede = Oraș în comitatul Surrey, regiunea Sud-Est. (www.runnymede.gov.uk)
duminică, 15 octombrie 2017
Circulație în Anglia versus circulație în Franța în 1914 (URSULEANU 1981)
<
(...)
În 1914, cînd Europa trepida de tunurile primului råzboi mondial, automobilele erau deja o realitate amenințătoare. În asemenea măsură încît Andre Maurois* povestește că, atunci cînd soldații englezi au debarcat pe pămîntul francez, fiecăruia i s-a distribuit un mic ghid care conținea și această frază semnificativă:"Infanteriștii ca și șoferii vehiculelor militare să-și amintească în fiecare moment cå pe continent toți șoferii conduc pe partea greșită a stråzii"! Logică britanică...
(...)
>
Sursa
Dan Ursuleanu, Umor pe patru roți, ed. Sport - Turism / col. Cartea de vacanță, București, 1981, p. 357.
Notă M. T.
* Salomon Herzog (1885-1967) = Scriitor și academician din Franța. Din 1947, pseudonimul Andre Maurois devine numele său legal. (wikipedia.ro)
(...)
În 1914, cînd Europa trepida de tunurile primului råzboi mondial, automobilele erau deja o realitate amenințătoare. În asemenea măsură încît Andre Maurois* povestește că, atunci cînd soldații englezi au debarcat pe pămîntul francez, fiecăruia i s-a distribuit un mic ghid care conținea și această frază semnificativă:"Infanteriștii ca și șoferii vehiculelor militare să-și amintească în fiecare moment cå pe continent toți șoferii conduc pe partea greșită a stråzii"! Logică britanică...
(...)
>
Sursa
Dan Ursuleanu, Umor pe patru roți, ed. Sport - Turism / col. Cartea de vacanță, București, 1981, p. 357.
Notă M. T.
* Salomon Herzog (1885-1967) = Scriitor și academician din Franța. Din 1947, pseudonimul Andre Maurois devine numele său legal. (wikipedia.ro)
marți, 10 octombrie 2017
Legiferarea înmatriculării auto în Franța în 1901 (URSULEANU 1981)
<
(...)
Nu mai puțin zgomotoasă a fost reacția la decizia guvernului francez, în anul 1901, de a se înmatricula toate autovehiculele. La început de secol, pe șosele Franței, păcăneau deja suficiente mașini pentru ca autoritatea statală să nu le mai lase de capul lor, ci să le supună controlului și ordinii. Lumea automobiliștilor a reacționat vehement, apărînd dreptul șoferului de a nu da seama nimănui de faptele sale rutiere.Purtătorii de cuvînt ai opoziției devin baronul de Zuylen și de marchizul de de Dion, care clamează în presă: "Vreți să ne înregistrați? Ei bine, nu! Respectați autonomia automobiliștilor!"
Disputa a durat aproape un deceniu, cu sclipitoare dueluri de argumente ale părților, terminîndu-se cu victoria guvernului.Cu tot corul de proteste înălțat. dinspre miile de volane, sistemul înmatriculărilor a fost adoptat definitiv în 1909.
(...)
>
Sursa
Dan Ursuleanu, Umor pe patru roți, ed. Sport - Turism / col. Cartea de vacanță, București, 1981.
joi, 28 septembrie 2017
Record de program de lucru auto în 1935-1936 (URSULEANU 1981)
<
(...)
Dacă așa arată automobilul cel mai populat din istorie, automobilul cu programul de lucru cel mai aglomerat din cîte se cunosc pînă acum a fost Citroen-ul francezului Francois Lecot. Într-un singur an (iulie 1935 - iulie 1936) mașină și conducător auto au parcurs înfrățiți 400 000 de kilometri. Adică în medie aproape 1100 de kilometri zilnic, adică tot zilnic 12 ore la volan.
Stabilind acest record din pură ambiție sportivă, Lecot poate dormi liniștit (dacă o mai trăi și azi): nimeni nu se va mai încumeta să-i bată recordul prea curînd. La prețurile actuale ale benzinei..
(..)
Sursa
Dan Ursuleanu, Umor pe patru roți, ed. Sport - Turism / col. Cartea de vacanță, București, 1981, p. 342.
(...)
Dacă așa arată automobilul cel mai populat din istorie, automobilul cu programul de lucru cel mai aglomerat din cîte se cunosc pînă acum a fost Citroen-ul francezului Francois Lecot. Într-un singur an (iulie 1935 - iulie 1936) mașină și conducător auto au parcurs înfrățiți 400 000 de kilometri. Adică în medie aproape 1100 de kilometri zilnic, adică tot zilnic 12 ore la volan.
Stabilind acest record din pură ambiție sportivă, Lecot poate dormi liniștit (dacă o mai trăi și azi): nimeni nu se va mai încumeta să-i bată recordul prea curînd. La prețurile actuale ale benzinei..
(..)
Sursa
Dan Ursuleanu, Umor pe patru roți, ed. Sport - Turism / col. Cartea de vacanță, București, 1981, p. 342.
luni, 28 august 2017
Pieton versus automobil în 1895 (URSULEANU 1981)
<
(...)
Pe la 1895 un ziar francez publica scrisoarea deschisă a unei cititoare „cu inima răzbunătoare”, care sugera celor „umiliți” de automobil „să arunce scînduri armate cu cuie” sub roțile acelora care merg prea repede.
(...)
>
SURSA
Dan Ursuleanu, Umor pe patru roți, ed. Sport-Turism / col. Cartea de vacanță, București, 1981, p. 143.
(...)
Pe la 1895 un ziar francez publica scrisoarea deschisă a unei cititoare „cu inima răzbunătoare”, care sugera celor „umiliți” de automobil „să arunce scînduri armate cu cuie” sub roțile acelora care merg prea repede.
(...)
>
SURSA
Dan Ursuleanu, Umor pe patru roți, ed. Sport-Turism / col. Cartea de vacanță, București, 1981, p. 143.
marți, 8 august 2017
vineri, 17 martie 2017
Peninsula Kamceatka din Rusia în anul 1863 (VERNE 1901)
<
Kamceatka, această lungă peninsulă siberiană, udată de rîul cu același nume, se întinde între Marea Ohotsk și Oceanul Arctic. Ea măsoară nu mai puțin de 1350 km lungime și 400 km lățime.
Această provincie aparține rușilor din anul 1806. După cea făcut parte din gubernia Irkuțk*, acum formează una din cele opt mari diviziuni administrative ale Siberiei.
Kamceatka este relativ puțin populată: are abia un locuitor pe kilometru pătrat, și e vizibil că populația nu tinde să crească. În plus, solul pare puțin susceptibil de a fi cultivat, deși temperatura medie e mai puțin scăzută decît în alte părți ale Siberiei. Presărat cu lave, pietre poroase, cenușă provenită din erupții vulcanice, osatura lui e indicată de un mare lanț muntos, care se întinde spre nord și spre sud, mai aproape de litoralul de est, având cîteva piscuri foarte înalte. Acest lanț nu se oprește la limita extremă a peninsulei. Dincolo de capul Lopatka, el se oprește de-a lungul lanțului Kurilelor, până în apropiere de pămînturile Japoniei.
Porturile nu lipsesc de pe coasta occidentală a istmului ce unește Kamceatka de continentul asiatic. Karajinsk, Cehalvesk, Svascinsk, Cehaljulinsk, Osernovsk. Cel mai important este, fără îndoială, Petropavlovsk-ul**, situat la aproximativ 250 km de capul Lopatka.
(...)
Dacă doctorul Filhiol visase vreodată să viziteze capitala Kamceatkăi, avea să-și realizeze visul în cele ma favorabile condiții. În acest climat salubru, care degajă un aer sănătos și umed, orizontul era rareori perfect limpede. În ziua aceea, totuși, chiar de la intrarea vasului în Golful Avach, putură urmări cu privirea profilul acestei minunate, panorame muntoase.
Numeroși vulcani se deschid în acest lanț: Siveluș, Svelț, Kronasker, Kortațker, Povbratnaja, Asatinska și, în fine. în spatele orășelului atît de pitoresc încadrat, Koriatki, alb de zăpadă, al cărui crater vărsa vapori feruginoși, amestecați cu flăcări.
Orașul, încă în stare rudimentară, nu se compunea decît dintr-o aglomerare de case de lemn. La picioarele munților înalți, părea un oraș-jucărie, cu căsuțele împrăștiate fără ordine. Dintre diversele construcții, cea mai curioasă e o biserică de cult ortodox, de culoare roșie, cu acoperișul verde și clopotnița la o depărtare de vreo cincizeci de pași.
Doi navigatori, unul danez, celălalt francez, au fost onorați cu monumente comemorative la Petropavlovsk: Bering*** și comandantul La Perouse****: o coloană pentru primul, o coloană octogonală, blindată cu plăci de fier, pentru cel de-al doilea.
Desigur că nu în această provincie ar fi putut întâlni doctorul Filhiol stabilimente agricole importante. Grație umidității persistente, solul e bogat mai ales în pășuni și dă pînă la trei recolte pe an. În schimb, gramineele sînt puțin abundente, iar legumele mediocre, cu excepția conopidelor, care ating proporții colosale. Nu se văd decît cîmpii de orz și de ovăz, poate mai productive decît în alte părți ale Siberiei septentrionale, clima fiind mai puțin aspră între cele două mări care scaldă peninsula.
(...)
>
SURSA
Jules Verne, Șarpele de mare*****. trad. I. Hobana, ed. Tineretului, București, pp. 120-122.
NOTE M. T.
* Irkuțk = Oraș în sudul Siberiei rusești, la granița cu Mongolia. Fondat de cazaci în 1661. (http://rbth.com/articles/2010/10/04/irkutsk_cultural_crossroads_in_russian_asia05002.html)
** Petropavlovsk = Oraș fondat în 1740 de exploratorul danez V. Bering din serviciul Rusiei, numele provenind de la cele ale celor două corăbii ale sale: „Sfântul Petru” și „Sfântul Pavel”. (http://russiatrek.org/petropavlovsk-kamchatsky-city)
*** Vitus Bering (1681-1741) = Ofițer și explorator maritim danez în serviciul Rusiei. (https://www.britannica.com/biography/Vitus-Bering)
**** Jean de Galaup, conte de La Perouse (1741-1788) = Ofițer marina regală franceză, dispărut într-o expediție de explorare a Oceanului Pacific. (https://www.theguardian.com/theguardian/2005/apr/08/guardianweekly.guardianweekly11)
***** Șarpele de mare - Jules Verne, „Devoratorul de SF”, 5 martie 2013 (http://fansfro.blogspot.ro/2013/03/sarpele-de-mare-jules-verne.html)
Kamceatka, această lungă peninsulă siberiană, udată de rîul cu același nume, se întinde între Marea Ohotsk și Oceanul Arctic. Ea măsoară nu mai puțin de 1350 km lungime și 400 km lățime.
Această provincie aparține rușilor din anul 1806. După cea făcut parte din gubernia Irkuțk*, acum formează una din cele opt mari diviziuni administrative ale Siberiei.
Kamceatka este relativ puțin populată: are abia un locuitor pe kilometru pătrat, și e vizibil că populația nu tinde să crească. În plus, solul pare puțin susceptibil de a fi cultivat, deși temperatura medie e mai puțin scăzută decît în alte părți ale Siberiei. Presărat cu lave, pietre poroase, cenușă provenită din erupții vulcanice, osatura lui e indicată de un mare lanț muntos, care se întinde spre nord și spre sud, mai aproape de litoralul de est, având cîteva piscuri foarte înalte. Acest lanț nu se oprește la limita extremă a peninsulei. Dincolo de capul Lopatka, el se oprește de-a lungul lanțului Kurilelor, până în apropiere de pămînturile Japoniei.
Porturile nu lipsesc de pe coasta occidentală a istmului ce unește Kamceatka de continentul asiatic. Karajinsk, Cehalvesk, Svascinsk, Cehaljulinsk, Osernovsk. Cel mai important este, fără îndoială, Petropavlovsk-ul**, situat la aproximativ 250 km de capul Lopatka.
(...)
Dacă doctorul Filhiol visase vreodată să viziteze capitala Kamceatkăi, avea să-și realizeze visul în cele ma favorabile condiții. În acest climat salubru, care degajă un aer sănătos și umed, orizontul era rareori perfect limpede. În ziua aceea, totuși, chiar de la intrarea vasului în Golful Avach, putură urmări cu privirea profilul acestei minunate, panorame muntoase.
Numeroși vulcani se deschid în acest lanț: Siveluș, Svelț, Kronasker, Kortațker, Povbratnaja, Asatinska și, în fine. în spatele orășelului atît de pitoresc încadrat, Koriatki, alb de zăpadă, al cărui crater vărsa vapori feruginoși, amestecați cu flăcări.
Orașul, încă în stare rudimentară, nu se compunea decît dintr-o aglomerare de case de lemn. La picioarele munților înalți, părea un oraș-jucărie, cu căsuțele împrăștiate fără ordine. Dintre diversele construcții, cea mai curioasă e o biserică de cult ortodox, de culoare roșie, cu acoperișul verde și clopotnița la o depărtare de vreo cincizeci de pași.
Doi navigatori, unul danez, celălalt francez, au fost onorați cu monumente comemorative la Petropavlovsk: Bering*** și comandantul La Perouse****: o coloană pentru primul, o coloană octogonală, blindată cu plăci de fier, pentru cel de-al doilea.
Desigur că nu în această provincie ar fi putut întâlni doctorul Filhiol stabilimente agricole importante. Grație umidității persistente, solul e bogat mai ales în pășuni și dă pînă la trei recolte pe an. În schimb, gramineele sînt puțin abundente, iar legumele mediocre, cu excepția conopidelor, care ating proporții colosale. Nu se văd decît cîmpii de orz și de ovăz, poate mai productive decît în alte părți ale Siberiei septentrionale, clima fiind mai puțin aspră între cele două mări care scaldă peninsula.
(...)
>
SURSA
Jules Verne, Șarpele de mare*****. trad. I. Hobana, ed. Tineretului, București, pp. 120-122.
NOTE M. T.
* Irkuțk = Oraș în sudul Siberiei rusești, la granița cu Mongolia. Fondat de cazaci în 1661. (http://rbth.com/articles/2010/10/04/irkutsk_cultural_crossroads_in_russian_asia05002.html)
** Petropavlovsk = Oraș fondat în 1740 de exploratorul danez V. Bering din serviciul Rusiei, numele provenind de la cele ale celor două corăbii ale sale: „Sfântul Petru” și „Sfântul Pavel”. (http://russiatrek.org/petropavlovsk-kamchatsky-city)
*** Vitus Bering (1681-1741) = Ofițer și explorator maritim danez în serviciul Rusiei. (https://www.britannica.com/biography/Vitus-Bering)
**** Jean de Galaup, conte de La Perouse (1741-1788) = Ofițer marina regală franceză, dispărut într-o expediție de explorare a Oceanului Pacific. (https://www.theguardian.com/theguardian/2005/apr/08/guardianweekly.guardianweekly11)
***** Șarpele de mare - Jules Verne, „Devoratorul de SF”, 5 martie 2013 (http://fansfro.blogspot.ro/2013/03/sarpele-de-mare-jules-verne.html)
luni, 13 februarie 2017
Portul Akaroa din Noua Zeelandă în 1863 (VERNE 1901)
<
(...)
Akaroa face parte din peninsula Banks, care se detașează din coasta insulei Tawai - Pounamou* sub paralela 44**. E o anexă a provinciei Canterbury, una din cele două mari diviziuni ale insulei. Orașul nu e decît o modestă așezare situată în partea dreaptă a golfului, în fața unor munți înșiruiți pe celălalt mal, cît vezi cu ochii. În partea aceea, locuiau băștinașii maori***, în mijlocul unor minunate păduri de brazi, care furnizează excelente arborade construcțiilor maritime.
Așezarea era împărțită pe atunci în trei mici colonii de englezi, germani și francezi, care fuseseră aduși în 1840 pe vasul Robert-de-Paris****. Guvernul concesionase acestor coloni o cantitate oarecare de pămînturi, lăsîndu-le eventualul profit. Astfel, lanuri de grîu, grădini împrejmuind numeroasele case de lemn ocupă solul riveran, care rodește legume și fructe - mai ales piersici, pe cît de abundente, pe atît de savuroase.
(...)
>
SURSA
Jules Verne, Șarpele de mare, trad. I. Hobana, Ed. Tineretului, București, 1969, pp. 34-35.
NOTE M. T.
* Tawai - Pounamou / Te Wai Pounamou / Te Waipounamou = Insula sudică a Noii Zeelande, una din cele două mari insule a arhipeleagului. (http://www.tourism.net.nz/new-zealand/about-new-zealand/regions/--south-island/regional-information.html)
** Paralela 44 grade la sud de Ecuator.
*** Maori = Populația indigenă a Noii Zeelande, venită din insulele Polineziei de Est în secolul XIII. (http://www.teara.govt.nz/en/maori)
**** Robert, conte de Paris = Roman istoric publicat în 1831 de scoțianul Walter Scott. Acțiunea se petrece la Constantinopol, capitala Imperiului Bizantin, în 1097, în timpul Cruciadei I. (http://www.walterscott.lib.ed.ac.uk/works/novels/robert.html)
(...)
Akaroa face parte din peninsula Banks, care se detașează din coasta insulei Tawai - Pounamou* sub paralela 44**. E o anexă a provinciei Canterbury, una din cele două mari diviziuni ale insulei. Orașul nu e decît o modestă așezare situată în partea dreaptă a golfului, în fața unor munți înșiruiți pe celălalt mal, cît vezi cu ochii. În partea aceea, locuiau băștinașii maori***, în mijlocul unor minunate păduri de brazi, care furnizează excelente arborade construcțiilor maritime.
Așezarea era împărțită pe atunci în trei mici colonii de englezi, germani și francezi, care fuseseră aduși în 1840 pe vasul Robert-de-Paris****. Guvernul concesionase acestor coloni o cantitate oarecare de pămînturi, lăsîndu-le eventualul profit. Astfel, lanuri de grîu, grădini împrejmuind numeroasele case de lemn ocupă solul riveran, care rodește legume și fructe - mai ales piersici, pe cît de abundente, pe atît de savuroase.
(...)
>
SURSA
Jules Verne, Șarpele de mare, trad. I. Hobana, Ed. Tineretului, București, 1969, pp. 34-35.
NOTE M. T.
* Tawai - Pounamou / Te Wai Pounamou / Te Waipounamou = Insula sudică a Noii Zeelande, una din cele două mari insule a arhipeleagului. (http://www.tourism.net.nz/new-zealand/about-new-zealand/regions/--south-island/regional-information.html)
** Paralela 44 grade la sud de Ecuator.
*** Maori = Populația indigenă a Noii Zeelande, venită din insulele Polineziei de Est în secolul XIII. (http://www.teara.govt.nz/en/maori)
**** Robert, conte de Paris = Roman istoric publicat în 1831 de scoțianul Walter Scott. Acțiunea se petrece la Constantinopol, capitala Imperiului Bizantin, în 1097, în timpul Cruciadei I. (http://www.walterscott.lib.ed.ac.uk/works/novels/robert.html)
sâmbătă, 26 martie 2016
Poetul M. Arnold despre India britanică și E. M. Remarque despre prietenie versus națiune (BROMFIELD 1933-7)
<
Între două lumi, una moartă, cealaltă incapabilă să se nască.
MATTHEW ARNOLD*
>
<
Doi bărbați ședeau într-un bar. Primul îl întreabă pe cel de-al doilea:
- Îți plac americanii?
Cel întrebat răspunse cu hotărîre:
- Nu.
- Francezii îți plac? întrebă cel dintîi.
- Nu, răsună răspunsul cu aceeași hotătîre.
- Dar englezii?
- Nu.
- Rușii?
- Nu.
- Germanii?
- Nu.
Urmă o scurtă pauză după care, cel dintîi, ridicînd paharul, întrebă din nou:
- Mă rog, dar cine îți place?
La care, cel de-al doilea, fără nici un pic de șovăială, răspunse:
- Îmi plac prietenii mei.
Pentru această istorioară autorul îi este îndatorat prietenului său Erich Maria Remarque**.
>
SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile***, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972, pp. 17, 18.
NOTE M. T.
* Matthew Arnold (1822-1888) = Poet și critic literar englez. (https://www.poets.org/poetsorg/poet/matthew-arnold)
** Erich Paul Remark (pseudonim Erich Marie Remarque) (1898 Germania - 1970 Elveția) = Romancier, dramaturg și scenarist german. (http://www.britannica.com/biography/Erich-Maria-Remarque)
*** Cristina Teodorescu, 21 februarie 2007 (http://www.bookblog.ro/x-woodisor/vin-ploile/)
Între două lumi, una moartă, cealaltă incapabilă să se nască.
MATTHEW ARNOLD*
>
<
Doi bărbați ședeau într-un bar. Primul îl întreabă pe cel de-al doilea:
- Îți plac americanii?
Cel întrebat răspunse cu hotărîre:
- Nu.
- Francezii îți plac? întrebă cel dintîi.
- Nu, răsună răspunsul cu aceeași hotătîre.
- Dar englezii?
- Nu.
- Rușii?
- Nu.
- Germanii?
- Nu.
Urmă o scurtă pauză după care, cel dintîi, ridicînd paharul, întrebă din nou:
- Mă rog, dar cine îți place?
La care, cel de-al doilea, fără nici un pic de șovăială, răspunse:
- Îmi plac prietenii mei.
Pentru această istorioară autorul îi este îndatorat prietenului său Erich Maria Remarque**.
>
SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile***, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972, pp. 17, 18.
NOTE M. T.
* Matthew Arnold (1822-1888) = Poet și critic literar englez. (https://www.poets.org/poetsorg/poet/matthew-arnold)
** Erich Paul Remark (pseudonim Erich Marie Remarque) (1898 Germania - 1970 Elveția) = Romancier, dramaturg și scenarist german. (http://www.britannica.com/biography/Erich-Maria-Remarque)
*** Cristina Teodorescu, 21 februarie 2007 (http://www.bookblog.ro/x-woodisor/vin-ploile/)
marți, 23 februarie 2016
Francezii despre ducele de Wellington (THACKERAY 1848)
<
(...) Așa cum și francezii spun despre ducele de Wellington*, care n-a suferit vreodată vreo înfrîngere, că numai o uluitoare serie de împrejurări fericite l-au pus în situația de a merge, neclintit, din victorie în victorie; și așa cum francezii susțin că ducele a trișat la Waterloo** și numai astfel a fost în stare să cîștige ultima și marea levată***, tot așa și prin cercurile sus-puse din Anglia se dădea a înțelege că trebuie să fie ceva necurat la mijloc de vreme ce colonelul Crawley e atît de norocos la joc.
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor****, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, vol. II, ed. Capitolul, București, 1992, p. 19.
NOTE M. T.
* Arthur Wellesley (1769-1852) = Mareșal, primul duce de Wellington și prim-ministru britanic. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/omul-care-l-nvins-napoleon)
** Waterloo = Localitate în Belgia, unde, la 18 iunie 1815, ducele de Wellington, împreună cu prințul prusac Blucher l-au învins definitiv pe împăratul Napoleon I. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/momentele-cheie-care-au-determinat-infrangerea-lui-napoleon-waterloo)
*** LEVÁTĂ, levate, s. f. 1. (...) 2. (La jocul de cărți) Totalitatea cărților pe care unul dintre jucători le poate ridica de pe masă pe baza unei cărți mai mari sau a unui atu. – După fr. levée. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/levat%C4%83)
**** Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)
(...) Așa cum și francezii spun despre ducele de Wellington*, care n-a suferit vreodată vreo înfrîngere, că numai o uluitoare serie de împrejurări fericite l-au pus în situația de a merge, neclintit, din victorie în victorie; și așa cum francezii susțin că ducele a trișat la Waterloo** și numai astfel a fost în stare să cîștige ultima și marea levată***, tot așa și prin cercurile sus-puse din Anglia se dădea a înțelege că trebuie să fie ceva necurat la mijloc de vreme ce colonelul Crawley e atît de norocos la joc.
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor****, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, vol. II, ed. Capitolul, București, 1992, p. 19.
NOTE M. T.
* Arthur Wellesley (1769-1852) = Mareșal, primul duce de Wellington și prim-ministru britanic. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/omul-care-l-nvins-napoleon)
** Waterloo = Localitate în Belgia, unde, la 18 iunie 1815, ducele de Wellington, împreună cu prințul prusac Blucher l-au învins definitiv pe împăratul Napoleon I. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/momentele-cheie-care-au-determinat-infrangerea-lui-napoleon-waterloo)
*** LEVÁTĂ, levate, s. f. 1. (...) 2. (La jocul de cărți) Totalitatea cărților pe care unul dintre jucători le poate ridica de pe masă pe baza unei cărți mai mari sau a unui atu. – După fr. levée. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/levat%C4%83)
**** Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)
joi, 11 februarie 2016
Soldații belgieni versus împăratul Napoloeon I în 1815 (THACKERAY 1848)
<
(...) Iubitul acesta al ei era originar din Bruxelles, un husar* belgian. Trupele nației sale s-au făcut cunoscute în războiul acesta prin orice în afară de vitejie, iar tînărul Van Cutsum admiratorul Paulinei, era un soldat prea disciplinat ca să nu asculte ordinul comandantului său de a fugi care încontro. În timpul cît fusese în garnizoană în Bruxelles, tînărul Regulus (el văzuse lumina zilei în vremea revoluției**) își găsise marea mîngîiere petrecîndu-și aproape toate momentele de răgaz în bucătăria Paulinei; (...)
Din punctul de vedere al regimentului său, campania respectivă luase sfîrșit. El făcea parte dintr-o divizie sub comanda suveranului său legal, prințul de Orange***, și în privința lungimii săbiilor și a echipamentelor, Regulus și camarazii lui păreau fi una din cele mai viteze unități pentru care sunase vreodată trompeta.
Cînd mareșalul Ney**** se aruncă asupra avangărzii trupelor aliate cucerind poziție după poziție, pînă cînd sosirea grosului armatei britanice schimbă soarta bătăliei de la Quatre Bras*****, escadroanele cu care călărea și Regulus dădură grabă de multă grabă în mișcarea lor de retragere din fața francezilor și fură pe rînd izgonite de pe pozițiile pe care le ocupau, cu foarte mare zor din partea lor. Mișcările trupelor belgiene fură oprite numai de înaintarea britanicilor în propria lor ariergardă. Silită astfel să se oprească, cavaleria inamică (a cărei sîngeroasă încăpățînare nu poate fi condamnată îndeajuns) avea în sfîrșit prilejul să dea ochi cu vitejii belgieni din fața lor, care, însă, preferară să se întîlnească cu englezii decît cu francezii și, întorcîndu-le numaidecît spatele, trecură în goană printre regimentele engleze, care erau în urma lor, și se împrăștiară care încotro.
De fapt regimentul nu mai exista. Nu era de găsit nicăieri. Nici urmă de cartier general. (...)
Regimentul din care făcea parte făcuse minuni de vitejie, iar o vreme ținuse piept atacului întregii armate franceze. Dar în cele din urmă fură copleșiți de numărul mare al acestora, situația în urma care se afla de altminteri toată armata engleză la ora aceea. Ney extermina regimentele rînd pe rînd. În zadar încercară belgienii să împiedice măcelărirea englezilor. Trupele lui Brunswick****** fură risipite și puse pe fugă, iar ducele lor, ucis. Era un debacle******* general.
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor********, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, vol. I, ed. Capitolul, București, 1992, pp. 326-327.
NOTE M. T.
* HUSÁR, husari, s. m. Ostaș din cavaleria maghiară în Evul Mediu. – Din magh. huszár.
Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/husar)** Revoluția franceză a început în 1789.*** La Congresul de la Viena din septembrie 1814 - iunie 1815, marile puteri învingătoare ale împăratului francez Napoleon I au decis ca Olanda, Belgia și Luxembourg să formeze Regatul Țărilor de Jos, sub domnia casei regale olandeze de Oranje-Nassau / Orange-Nassau. (http://ro.scribd.com/doc/40714040/Congresul-de-La-Viena-1815#scribd)**** Michel Ney (1769-1815) = General republican, mareșal al lui Napoleon I și duce de Elchingen. (https://istoriiregasite.wordpress.com/2014/03/31/enigma-maresalului-ney/)***** Quatre-Bras = Localitate în Belgia, la sud de Bruxelles. La 16 iunie 1815 mareșalul Ney a repurtat o victorie tactică împotriva armatei anglo-olandeze condusă de ducele de Wellington și prințul de Orange. (http://www.britishbattles.com/waterloo/quatre-bras.htm)****** Friedrich Wilhelm (1771-1815) = Duce de Brunswick (Germania). Nepot al regelui Prusiei. A murit în bătălia de la Quatre-Bras. (http://welfen.de/FriedWilh.htm) (http://www.napoleon.org/en/reading_room/biographies/files/brunswick.asp)******* debacle (fr.) = prăbușire.******** Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)
(...) Iubitul acesta al ei era originar din Bruxelles, un husar* belgian. Trupele nației sale s-au făcut cunoscute în războiul acesta prin orice în afară de vitejie, iar tînărul Van Cutsum admiratorul Paulinei, era un soldat prea disciplinat ca să nu asculte ordinul comandantului său de a fugi care încontro. În timpul cît fusese în garnizoană în Bruxelles, tînărul Regulus (el văzuse lumina zilei în vremea revoluției**) își găsise marea mîngîiere petrecîndu-și aproape toate momentele de răgaz în bucătăria Paulinei; (...)
Din punctul de vedere al regimentului său, campania respectivă luase sfîrșit. El făcea parte dintr-o divizie sub comanda suveranului său legal, prințul de Orange***, și în privința lungimii săbiilor și a echipamentelor, Regulus și camarazii lui păreau fi una din cele mai viteze unități pentru care sunase vreodată trompeta.
Cînd mareșalul Ney**** se aruncă asupra avangărzii trupelor aliate cucerind poziție după poziție, pînă cînd sosirea grosului armatei britanice schimbă soarta bătăliei de la Quatre Bras*****, escadroanele cu care călărea și Regulus dădură grabă de multă grabă în mișcarea lor de retragere din fața francezilor și fură pe rînd izgonite de pe pozițiile pe care le ocupau, cu foarte mare zor din partea lor. Mișcările trupelor belgiene fură oprite numai de înaintarea britanicilor în propria lor ariergardă. Silită astfel să se oprească, cavaleria inamică (a cărei sîngeroasă încăpățînare nu poate fi condamnată îndeajuns) avea în sfîrșit prilejul să dea ochi cu vitejii belgieni din fața lor, care, însă, preferară să se întîlnească cu englezii decît cu francezii și, întorcîndu-le numaidecît spatele, trecură în goană printre regimentele engleze, care erau în urma lor, și se împrăștiară care încotro.
De fapt regimentul nu mai exista. Nu era de găsit nicăieri. Nici urmă de cartier general. (...)
Regimentul din care făcea parte făcuse minuni de vitejie, iar o vreme ținuse piept atacului întregii armate franceze. Dar în cele din urmă fură copleșiți de numărul mare al acestora, situația în urma care se afla de altminteri toată armata engleză la ora aceea. Ney extermina regimentele rînd pe rînd. În zadar încercară belgienii să împiedice măcelărirea englezilor. Trupele lui Brunswick****** fură risipite și puse pe fugă, iar ducele lor, ucis. Era un debacle******* general.
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor********, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, vol. I, ed. Capitolul, București, 1992, pp. 326-327.
NOTE M. T.
* HUSÁR, husari, s. m. Ostaș din cavaleria maghiară în Evul Mediu. – Din magh. huszár.
Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/husar)** Revoluția franceză a început în 1789.*** La Congresul de la Viena din septembrie 1814 - iunie 1815, marile puteri învingătoare ale împăratului francez Napoleon I au decis ca Olanda, Belgia și Luxembourg să formeze Regatul Țărilor de Jos, sub domnia casei regale olandeze de Oranje-Nassau / Orange-Nassau. (http://ro.scribd.com/doc/40714040/Congresul-de-La-Viena-1815#scribd)**** Michel Ney (1769-1815) = General republican, mareșal al lui Napoleon I și duce de Elchingen. (https://istoriiregasite.wordpress.com/2014/03/31/enigma-maresalului-ney/)***** Quatre-Bras = Localitate în Belgia, la sud de Bruxelles. La 16 iunie 1815 mareșalul Ney a repurtat o victorie tactică împotriva armatei anglo-olandeze condusă de ducele de Wellington și prințul de Orange. (http://www.britishbattles.com/waterloo/quatre-bras.htm)****** Friedrich Wilhelm (1771-1815) = Duce de Brunswick (Germania). Nepot al regelui Prusiei. A murit în bătălia de la Quatre-Bras. (http://welfen.de/FriedWilh.htm) (http://www.napoleon.org/en/reading_room/biographies/files/brunswick.asp)******* debacle (fr.) = prăbușire.******** Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)
vineri, 22 ianuarie 2016
Britanicii în Belgia în secolul XIX (THACKERAY 1848)
<
(...) Timpurile au schimbat acum Ostanda*; printre britanicii care mișună acolo, foarte puțini sînt cei care arată ca lorzii sau care se poartă ca membrii aristocrației noastre de sînge. Ei sînt în cea mai mare parte prost îmbrăcați, au rufăria murdară, sînt amatori de biliard și de brandy**, de țigări și de mîncăruri proaste.
Dar e de datoria noastră să spunem că era o regulă ca fiecare englez din armata ducelui de Wellington*** să-și plătească ceea ce consuma. Amintirea unei asemenea comportări face cinste, cu siguranță, unei națiuni de negustori. Era o binecuvântare pentru o țară comercială ca Belgia, să fie străbătută de-o armată de mușterii de felul acesta și să aibă de hrănit asemenea luptători solvabili. Iar țara pe care ei veniseră s-o apere nu era de loc milităroasă. În decursul unei îndelungate perioade istorice ei au lăsat altor popoare onoarea de-a se încăiera pe pămîntul lor. Cînd autorul de față s-a dus să cerceteze, cu ochi vulturești, cîmpul de luptă de la Waterloo****, l-am întrebat pe conducătorul diligenței, un bătrîn majestuos și cu înfățișare de veteran, dacă a fost și el la război. „Pas si bete*****” - răspuns și simțire pe care nici un francez nu le-ar putea exprima - i-a fost replica. Dar, pe de altă parte, surugiul poștalionului cu care călătoream era un viconte******, fiu al vreunui general imperial falit*******, care primi cîțiva penny******** casă aibă de bere pe drum. morala este, fără îndoială, destul de bună.
Țara asta liniștită, acoperită cu șesuri înfloritoare, nu putuse fi niciodată mai bogată și mai îmbelșugată ca la începutul verii anului 1815, cînd cîmpiile ei verzi și orașele ei pașnice se însuflețiseră de mulțimea uniformelor roșii, cînd pe largile ei chaussees********* roiau strălucitoare echipaje englezești, cînd uriașele ei vase ce navigau pe canale, plutind printre pășuni bogate și bătrîne, sătucuri fermecătoare și ciudate sau pe lîngă castele străvechi pitite printre arbori uriași, erau supraîncărcate de turiști englezi cu stare și cînd soldatul care bea la hanul din sat nu numai că bea, dar își plătea consumația, iar Donald Scoțianul, instalat într-o casă țărănească flamandă, legăna copăița copilului, în timp ce Jean și Jeanette erau plecați la strîns fînul. Întrucît pictorii sînt înclinați tocmai acum spre subiecte războinice, eu le sugerez subiectul acesta, pe care-l găsesc foarte potrivit pentru penel, cînd ai de gînd să ilustrezi principiul unui cinstit război englezesc.
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor**********, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, vol. I, ed. Capitolul, București, 1992, p. 282.
NOTE
* Oraș pe litoralul belgian al Mării Nordului, în provincia Flandra. (https://dexonline.ro/definitie/Ostanda)
** Brandy (engl.) este prescurtarea de la brandywine, derivat din olandezul brandewijn, care se traduce în românește prin „vinars”. (http://www.britannica.com/topic/brandy)
*** Arthur Wellesley (1769 Dublin/Irlanda - 1852 Marea Britanie) = Mareșal, de două ori prim-ministru și primul duce de Wellington. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/omul-care-l-nvins-napoleon)
**** Waterloo = Localitate în Belgia, situată la 18 km sud de Bruxelles. La 18 iunie 1815, ducele englez Wellington și prințul prusian Blucher l-au învins aici pe împăratul francez Napoleon I. Ca urmare, Napoleon a abdicat pentru a doua oară, fiind exilat în insula atlantică britanică Sf. Elena, unde a și murit în 1821. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/b-t-lia-waterloo)
***** pas si bete (fr.) = nu atât de prost (https://translate.google.ro/#fr/ro/pas%20si%20b%C3%AAte)
****** VICÓNTE, viconți, s. m. Titlu de noblețe ereditar, inferior contelui și superior baronului; persoană care poartă acest titlu. – Din fr. vicomte. Sursa: DEX '09 (2009)
******* Foștii ofițeri ai armatei împăratului Napoleon, neagreații de dinastia regală Bourbon, revenită pe tronul Franței după exilarea lui Napoleon.
******** Penny, pl. pence, reprezintă a o suta parte dintr-o liră sterlină britanică.
********* chaussees (fr.) = șosea (https://translate.google.ro/#fr/ro/chauss%C3%A9e)
********** Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)
(...) Timpurile au schimbat acum Ostanda*; printre britanicii care mișună acolo, foarte puțini sînt cei care arată ca lorzii sau care se poartă ca membrii aristocrației noastre de sînge. Ei sînt în cea mai mare parte prost îmbrăcați, au rufăria murdară, sînt amatori de biliard și de brandy**, de țigări și de mîncăruri proaste.
Dar e de datoria noastră să spunem că era o regulă ca fiecare englez din armata ducelui de Wellington*** să-și plătească ceea ce consuma. Amintirea unei asemenea comportări face cinste, cu siguranță, unei națiuni de negustori. Era o binecuvântare pentru o țară comercială ca Belgia, să fie străbătută de-o armată de mușterii de felul acesta și să aibă de hrănit asemenea luptători solvabili. Iar țara pe care ei veniseră s-o apere nu era de loc milităroasă. În decursul unei îndelungate perioade istorice ei au lăsat altor popoare onoarea de-a se încăiera pe pămîntul lor. Cînd autorul de față s-a dus să cerceteze, cu ochi vulturești, cîmpul de luptă de la Waterloo****, l-am întrebat pe conducătorul diligenței, un bătrîn majestuos și cu înfățișare de veteran, dacă a fost și el la război. „Pas si bete*****” - răspuns și simțire pe care nici un francez nu le-ar putea exprima - i-a fost replica. Dar, pe de altă parte, surugiul poștalionului cu care călătoream era un viconte******, fiu al vreunui general imperial falit*******, care primi cîțiva penny******** casă aibă de bere pe drum. morala este, fără îndoială, destul de bună.
Țara asta liniștită, acoperită cu șesuri înfloritoare, nu putuse fi niciodată mai bogată și mai îmbelșugată ca la începutul verii anului 1815, cînd cîmpiile ei verzi și orașele ei pașnice se însuflețiseră de mulțimea uniformelor roșii, cînd pe largile ei chaussees********* roiau strălucitoare echipaje englezești, cînd uriașele ei vase ce navigau pe canale, plutind printre pășuni bogate și bătrîne, sătucuri fermecătoare și ciudate sau pe lîngă castele străvechi pitite printre arbori uriași, erau supraîncărcate de turiști englezi cu stare și cînd soldatul care bea la hanul din sat nu numai că bea, dar își plătea consumația, iar Donald Scoțianul, instalat într-o casă țărănească flamandă, legăna copăița copilului, în timp ce Jean și Jeanette erau plecați la strîns fînul. Întrucît pictorii sînt înclinați tocmai acum spre subiecte războinice, eu le sugerez subiectul acesta, pe care-l găsesc foarte potrivit pentru penel, cînd ai de gînd să ilustrezi principiul unui cinstit război englezesc.
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor**********, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, vol. I, ed. Capitolul, București, 1992, p. 282.
NOTE
* Oraș pe litoralul belgian al Mării Nordului, în provincia Flandra. (https://dexonline.ro/definitie/Ostanda)
** Brandy (engl.) este prescurtarea de la brandywine, derivat din olandezul brandewijn, care se traduce în românește prin „vinars”. (http://www.britannica.com/topic/brandy)
*** Arthur Wellesley (1769 Dublin/Irlanda - 1852 Marea Britanie) = Mareșal, de două ori prim-ministru și primul duce de Wellington. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/omul-care-l-nvins-napoleon)
**** Waterloo = Localitate în Belgia, situată la 18 km sud de Bruxelles. La 18 iunie 1815, ducele englez Wellington și prințul prusian Blucher l-au învins aici pe împăratul francez Napoleon I. Ca urmare, Napoleon a abdicat pentru a doua oară, fiind exilat în insula atlantică britanică Sf. Elena, unde a și murit în 1821. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/b-t-lia-waterloo)
***** pas si bete (fr.) = nu atât de prost (https://translate.google.ro/#fr/ro/pas%20si%20b%C3%AAte)
****** VICÓNTE, viconți, s. m. Titlu de noblețe ereditar, inferior contelui și superior baronului; persoană care poartă acest titlu. – Din fr. vicomte. Sursa: DEX '09 (2009)
******* Foștii ofițeri ai armatei împăratului Napoleon, neagreații de dinastia regală Bourbon, revenită pe tronul Franței după exilarea lui Napoleon.
******** Penny, pl. pence, reprezintă a o suta parte dintr-o liră sterlină britanică.
********* chaussees (fr.) = șosea (https://translate.google.ro/#fr/ro/chauss%C3%A9e)
********** Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)
marți, 5 ianuarie 2016
Cinism versus amor în spiritul francez (THACKERAY 1848)
<
(...) Un francez cinic a spus că într-o afacere amoroasă există două părți contractante: una care iubește și alta care primește să se lase iubită. Iubirea vine cîteodată din partea bărbatului; altădată, dintr-a femeii. Și ce tînăr nebun îndrăgostit n-a luat uneori nepăsarea drept modestie, neghiobia drept feciorelnică sfială, găunoșenia drept adorabilă timiditate; a luat, într-un cuvînt, gîsca drept lebădă. Și cărei femei îndrăgostite nu i s-a întîmplat uneori să împodobească cine știe ce măgar cu splendoarea scînteietoarei ei imaginații; nu i-a admirat nerozia luînd-o drept austeritate bărbătească; nu i -a divinizat egoismul ca pe-un drept al superiorității lui virile; nu i-a luat stupiditatea drept gravitate majestuoasă și nu s-a purtat cu el după chipul și asemănarea strălucitoarei zîne Titania* cu acel țesător din Atena. Am impresia că am văzut de multe ori și pretutindeni asemenea comedii ale erorilor**.
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor***, vol. I, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, ed. Capitolul, București, 1992, p. 124.
NOTE M. T.
* În mitologia greacă antică, Titanidele era cele șase fete ale zeului Cer (Uranus) și al zeiței Pământ (Geea). (http://www.theoi.com/Titan/Titanides.html). Aici este vorba despre personajul piesei Visul unei nopți de vară a lui W. Shakespeare.
** Comedia erorilor este o piesă a lui W. Shakespeare, în care sunt relatate încurcăturile în care intră două perechi de gemeni. (http://nfs.sparknotes.com/errors/characters.html)
*** Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)
(...) Un francez cinic a spus că într-o afacere amoroasă există două părți contractante: una care iubește și alta care primește să se lase iubită. Iubirea vine cîteodată din partea bărbatului; altădată, dintr-a femeii. Și ce tînăr nebun îndrăgostit n-a luat uneori nepăsarea drept modestie, neghiobia drept feciorelnică sfială, găunoșenia drept adorabilă timiditate; a luat, într-un cuvînt, gîsca drept lebădă. Și cărei femei îndrăgostite nu i s-a întîmplat uneori să împodobească cine știe ce măgar cu splendoarea scînteietoarei ei imaginații; nu i-a admirat nerozia luînd-o drept austeritate bărbătească; nu i -a divinizat egoismul ca pe-un drept al superiorității lui virile; nu i-a luat stupiditatea drept gravitate majestuoasă și nu s-a purtat cu el după chipul și asemănarea strălucitoarei zîne Titania* cu acel țesător din Atena. Am impresia că am văzut de multe ori și pretutindeni asemenea comedii ale erorilor**.
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor***, vol. I, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, ed. Capitolul, București, 1992, p. 124.
NOTE M. T.
* În mitologia greacă antică, Titanidele era cele șase fete ale zeului Cer (Uranus) și al zeiței Pământ (Geea). (http://www.theoi.com/Titan/Titanides.html). Aici este vorba despre personajul piesei Visul unei nopți de vară a lui W. Shakespeare.
** Comedia erorilor este o piesă a lui W. Shakespeare, în care sunt relatate încurcăturile în care intră două perechi de gemeni. (http://nfs.sparknotes.com/errors/characters.html)
*** Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)
luni, 14 decembrie 2015
Francezi versus englezi în epoca interbelică (GALSWORTHY 1933)
<
(...)
- Trăiesc din plin momentul prezent, nu-i așa? spuse deodată Adrian.
- Da, tocmai asta gîndeam și eu.
- Francezii fac o artă din a trăi. Noi, în schimb, avem speranțe în ce privește viitorul și regrete în ce privește trecutul. Pentru englezi ”prezentul” există în prea mică măsură.
- De ce sînt ei atît de diferiți?
- Mai puțin sînge nordic și mai mult vin și ulei în vine, capetele lor sînt mai rotunde decît ale noastre, trupurile mai îndesate, ochii, în cea mai mare parte, cafenii.
- Oricum, acestea sînt trăsături care nu pot fi alterate.
- Francezii sînt esențialmente oamenii căii de mijloc. Au ridicat echilibrul la cel mai înalt punct. Au realizat balanța dintre simțuri și intelect.
- Dar se îngrașă, unchiule.
- Da, dar în mod egal, cînd stau în picioare, nici o parte a trupului nu-ți sare în ochi. Bineînțeles, eu unul prefer să fiu englez, dar dacă n-aș fi, aș alege să fiu francez.
- Nu cumva legat de dorința de a fi altceva decît ești?
- Ah! Ai observat, Dinny, că atunci cînd noi spunem: ”Fii bun”, ei spun Soyez sage!? (1) E un lucru foarte grăitor. I-am auzit pe unii francezi punînd răceala noastră pe seama tradiției puritane. Dar asta înseamnă să confunzi efectul cu cauza, să iei simptomele drept rădăcini. Admit că noi simțim un îndemn către pămîntul făgăduinței, dar puritanismul nostru e o parte a acestui îndemn, ca și dorul nostru de ducă, sau ca și colonialismul nostru; ori ca protestantismul. Sîngele scandinav, marea și climatul. Nici unul dintre aceste elemente nu ne ajută în arta de a trăi. Privește puțin industrialismul nostru, fețele noastre bătrîne, maniile, umanitarismele, poezia noastră! În fiecare direcție, sărim în ochi. Nu știu dacă avem una sau două înalte instituții nivelatoare, școlile publice, cricketul în variatele lui forme, ca popor însă, plesnim de extremism. Britanicul demijloc constituie o excepție, și sub oroarea lui de a se face remarcat se ascunde de fapt mîndria lui pentru acest lucru. Unde, pe întreg întinsul globului, ai să întîlnești alcătuiri osoase mai diverse decît în Anglia, și fiecare dintre ele caracteristică? Facem tot ce putem ca să ne nivelăm, dar, pentru Dumnezeul meu, tot sărim în ochi! (...)
(1) Fii cuminte (fr.)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherrell*, trad. A. Ralian, vol. II (Dincolo de rîu), ed. Miron, 1992, pp. 254-255.
NOTĂ M. T.
* ed. Miron - Clasici vechi și noi - Iubirile lui Dinny Cherrell 2 vol (http://www.miron.ro/anticariat/clasici-vechi-si-noi/iubirile-lui-dinny-cherrell-2-vol)
(...)
- Trăiesc din plin momentul prezent, nu-i așa? spuse deodată Adrian.
- Da, tocmai asta gîndeam și eu.
- Francezii fac o artă din a trăi. Noi, în schimb, avem speranțe în ce privește viitorul și regrete în ce privește trecutul. Pentru englezi ”prezentul” există în prea mică măsură.
- De ce sînt ei atît de diferiți?
- Mai puțin sînge nordic și mai mult vin și ulei în vine, capetele lor sînt mai rotunde decît ale noastre, trupurile mai îndesate, ochii, în cea mai mare parte, cafenii.
- Oricum, acestea sînt trăsături care nu pot fi alterate.
- Francezii sînt esențialmente oamenii căii de mijloc. Au ridicat echilibrul la cel mai înalt punct. Au realizat balanța dintre simțuri și intelect.
- Dar se îngrașă, unchiule.
- Da, dar în mod egal, cînd stau în picioare, nici o parte a trupului nu-ți sare în ochi. Bineînțeles, eu unul prefer să fiu englez, dar dacă n-aș fi, aș alege să fiu francez.
- Nu cumva legat de dorința de a fi altceva decît ești?
- Ah! Ai observat, Dinny, că atunci cînd noi spunem: ”Fii bun”, ei spun Soyez sage!? (1) E un lucru foarte grăitor. I-am auzit pe unii francezi punînd răceala noastră pe seama tradiției puritane. Dar asta înseamnă să confunzi efectul cu cauza, să iei simptomele drept rădăcini. Admit că noi simțim un îndemn către pămîntul făgăduinței, dar puritanismul nostru e o parte a acestui îndemn, ca și dorul nostru de ducă, sau ca și colonialismul nostru; ori ca protestantismul. Sîngele scandinav, marea și climatul. Nici unul dintre aceste elemente nu ne ajută în arta de a trăi. Privește puțin industrialismul nostru, fețele noastre bătrîne, maniile, umanitarismele, poezia noastră! În fiecare direcție, sărim în ochi. Nu știu dacă avem una sau două înalte instituții nivelatoare, școlile publice, cricketul în variatele lui forme, ca popor însă, plesnim de extremism. Britanicul demijloc constituie o excepție, și sub oroarea lui de a se face remarcat se ascunde de fapt mîndria lui pentru acest lucru. Unde, pe întreg întinsul globului, ai să întîlnești alcătuiri osoase mai diverse decît în Anglia, și fiecare dintre ele caracteristică? Facem tot ce putem ca să ne nivelăm, dar, pentru Dumnezeul meu, tot sărim în ochi! (...)
(1) Fii cuminte (fr.)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherrell*, trad. A. Ralian, vol. II (Dincolo de rîu), ed. Miron, 1992, pp. 254-255.
NOTĂ M. T.
* ed. Miron - Clasici vechi și noi - Iubirile lui Dinny Cherrell 2 vol (http://www.miron.ro/anticariat/clasici-vechi-si-noi/iubirile-lui-dinny-cherrell-2-vol)
duminică, 13 decembrie 2015
Parisul anului 1932 versus Parisul anului 1888 (GALSWORTHY 1933)
<
(...)
Pe drumul de întoarcere în Anglia, poposiră două nopți la Paris, într-un hotel mic, așezat deasupra unui restaurant lîngă gara Saint-Lazare. Aveau foc de lemne în camere și paturi confortabile.
- Numai francezii știu cum trebuie să fie un pat, comentă Adrian.
Bucătăria era menită să-i satisfacă pe turiști sau pe cei ce călătoresc prin locuri unde se poate aprecia o mîncare bună. Chelnerii, care purtau șorțuri, arătau, după cum se exprimase Adrian, ”ca niște călugări ce îndeplinesc un pic de muncă”, turnînd vinul, sau amestecînd cu reverență salata. El și Dinny erau singurii străini atît din hotel, cît și din restaurant și erau aproape singurii străini din Paris.
- Minunat oraș, Dinny. Cu excepția faptului că sînt mașini în loc de flacres (1) și a turnului Eiffel, nu văd nici o schimbare substanțială din `88, cînd bunicul tău era ambasador la Copenhaga și m-a adus pentru prima dată aici. În aer plutește același iz de cafea și același fum al focurilor de lemne; oamenii au aceleași spinări late, și aceiași nasturi roșii la mantale; afară sînt aceleași măsuțe, în fața acelorași cafenele; aceleași ”affiches”; aceleași nostime tejghele de stradă, la care se vînd cărți, aceeași miraculoasă violență în conducerea vehiculelor, același pătrunzător cenușiu franțuzesc, răspîndesc pînă și pe cer; și aceeași expresie morocănoasă, care nu se sinchisește nici cît negru sub unghie de tot ceea ce nu înseamnă Paris. Parisul dă tonul modei, și totuși este cel mai conservator oraș din lume. Se spune că cercurile literare avangardiste de aici consideră că lumea a fost creată cel mai devreme în 1914*, aruncă la gunoi tot ce s-a scris înainte de război, disprețuiesc tot ce dăinuie, sînt alcătuite în cea mai mare parte din evrei, polonezi și irlandezi și totuși au ales drept lăcaș acest oraș imuabil. La fel și cu pictorii și muzicienii, sau toți ceilalți extremiști. Aici se adună și pălăvrăgesc și se istovesc în experimente. Iar bunul și bătrînul Paris rîde și-i dă înainte, la fel de preocupat de realitate, de arome și de trecut cum a fost de cînd lumea. Parisul produce anarhie la fel cum berea produce spumă.
Dinny îi strînse brațul.
- A fost un efort încununat de roade, unchiule. Trebuie să-ți mărturisesc că mă simt mult mai vie aici decît m-am simțit de secloe încoace.
- Ah! Parisul îți răsfață simțurile. (...)
(1) Trăsuri (fr.).
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherrell**, trad. A. Ralian, vol. II (Dincolo de rîu), ed. Miron, 1992, pp. 263-264.
NOTE M. T.
* În 1914 a început Primul Război Mondial, care s-a încheiat în 1918.
** ed. Miron - Clasici vechi și noi - Iubirile lui Dinny Cherrell 2 vol (http://www.miron.ro/anticariat/clasici-vechi-si-noi/iubirile-lui-dinny-cherrell-2-vol)
(...)
Pe drumul de întoarcere în Anglia, poposiră două nopți la Paris, într-un hotel mic, așezat deasupra unui restaurant lîngă gara Saint-Lazare. Aveau foc de lemne în camere și paturi confortabile.
- Numai francezii știu cum trebuie să fie un pat, comentă Adrian.
Bucătăria era menită să-i satisfacă pe turiști sau pe cei ce călătoresc prin locuri unde se poate aprecia o mîncare bună. Chelnerii, care purtau șorțuri, arătau, după cum se exprimase Adrian, ”ca niște călugări ce îndeplinesc un pic de muncă”, turnînd vinul, sau amestecînd cu reverență salata. El și Dinny erau singurii străini atît din hotel, cît și din restaurant și erau aproape singurii străini din Paris.
- Minunat oraș, Dinny. Cu excepția faptului că sînt mașini în loc de flacres (1) și a turnului Eiffel, nu văd nici o schimbare substanțială din `88, cînd bunicul tău era ambasador la Copenhaga și m-a adus pentru prima dată aici. În aer plutește același iz de cafea și același fum al focurilor de lemne; oamenii au aceleași spinări late, și aceiași nasturi roșii la mantale; afară sînt aceleași măsuțe, în fața acelorași cafenele; aceleași ”affiches”; aceleași nostime tejghele de stradă, la care se vînd cărți, aceeași miraculoasă violență în conducerea vehiculelor, același pătrunzător cenușiu franțuzesc, răspîndesc pînă și pe cer; și aceeași expresie morocănoasă, care nu se sinchisește nici cît negru sub unghie de tot ceea ce nu înseamnă Paris. Parisul dă tonul modei, și totuși este cel mai conservator oraș din lume. Se spune că cercurile literare avangardiste de aici consideră că lumea a fost creată cel mai devreme în 1914*, aruncă la gunoi tot ce s-a scris înainte de război, disprețuiesc tot ce dăinuie, sînt alcătuite în cea mai mare parte din evrei, polonezi și irlandezi și totuși au ales drept lăcaș acest oraș imuabil. La fel și cu pictorii și muzicienii, sau toți ceilalți extremiști. Aici se adună și pălăvrăgesc și se istovesc în experimente. Iar bunul și bătrînul Paris rîde și-i dă înainte, la fel de preocupat de realitate, de arome și de trecut cum a fost de cînd lumea. Parisul produce anarhie la fel cum berea produce spumă.
Dinny îi strînse brațul.
- A fost un efort încununat de roade, unchiule. Trebuie să-ți mărturisesc că mă simt mult mai vie aici decît m-am simțit de secloe încoace.
- Ah! Parisul îți răsfață simțurile. (...)
(1) Trăsuri (fr.).
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherrell**, trad. A. Ralian, vol. II (Dincolo de rîu), ed. Miron, 1992, pp. 263-264.
NOTE M. T.
* În 1914 a început Primul Război Mondial, care s-a încheiat în 1918.
** ed. Miron - Clasici vechi și noi - Iubirile lui Dinny Cherrell 2 vol (http://www.miron.ro/anticariat/clasici-vechi-si-noi/iubirile-lui-dinny-cherrell-2-vol)
miercuri, 9 decembrie 2015
Ruptura violentă de tradiție în pictura franceză de la începutul secolului XX (GALSWORTHY 1933)
<
(...) A fost așadar firesc să accepte invitația unchiului Adrian de a-l însoți la Expoziția de pictură franceză, din 1932. În ziua de 22 ianuarie, după un dejun frugal luat în Piccadilly, intrară pe ușa turnantă a expoziției și se opriră în fața Primitivilor (1). o sumedenie de vizitatori se luau la întrecere în încercarea de a evita aglomerarea, așa încît înaintarea era foarte înceată, și trecu o oră pînă să ajungă la tablourile lui Watteau (2).
- Gilles (3), constată Adrian, lăsîndu-și greutatea pe un picior, Dinny, am impresia că-i lucrul cel mai bun din tot ce am văzut pînă acum. E ciudat, cînd un pictor de gen din școala decorativă pune mîna pe un subiect sau pe un tip care-l pasionează, realizează o operă răscolitoare. Uită-te la fața pierrot-ului, ce expresie îngîndurată, fatală, interiorizată! Încarnarea cabotinului public care are o viață a lui, intimă.
Dinny rămase tăcută.
- Ei, tinerico?
- Mă întreb dacă arta este într-atît de conștientă. Nu crezi că pictorul a vrut doar să redea costumul ăsta alb și că tot restul îi aparține modelului? Expresia chipului e într-adevăr minunată, dar poate că asta era expresia lui. Unii oameni o au.
Adrian îi aruncă o privire cu coada ochiului. (...) Arta nu te poate satisface. Cînd îți redă spiritul, cînd îți concentrează esența, îți apare ireală; și cînd îți oferă suprafața vulgară, curentă, contradictorie, pare lipsită de valoare. Atitudini, expresii fugare, efecte de lumină, toate cu scopul de a reda ”real”, și totuși fără să reveleze nimic. Spuse brusc:
- Cărțile mari și portretele mari sînt atît de rare, pentru că artiștii nu pun în lumină esențialul, sau dacă o fac, depășesc măsura.
- Nu văd cum se aplică la acest tablou, unchiule. Ăsta nu e un portret, e un moment dramatic într-un costum alb.
- Poate că da. (...)
- O, ia te uită! ”Doamna de Pompadur” (4) a lui Boucher (5)!
După două minute petrecute în fața expansiuni acestuia, Adrian continuă:
- Mă rog, pentru un om care preferă nudul, se pricepea destul de bine să picteze ceea ce acoperă trupul femeiesc, nu?
- Madame de Maintenon (6) și Madame de Pompadour... Întotdeauna le încurc.
- Maintenon a fost o femeie cu pretenții de savantlîc și l-a slujit pe Ludovic al XIV lea.
- Ah, da! Unchiule, hai să mergem direct la Manet (7)!
- (...) Nu-i așa că-s bune Manet-urile astea?
Parcurseră încet sala și ajunseră la ultimul tablou.
- Cînd te gîndești că în 1910 Gaugain (8) mi se păruse a fi o culme excentricității, șopti Adrian; o dovadă de cum evoluează părerile. M-am dus la expoziția aceea a postimpresioniștilor (9) de la British Museum (10), unde cercetasem pictura chineză. Cezanne (11), Matisse (12), Gaugain, Van Gogh (13), ultimul strigăt pe atunci, și învechit azi. Fără îndoială, Gaugain este un colorist. Dar mie dați-mi pictura chineză, Dinny, mi-e teamă că eu sunt structurat ”de școala veche”.
- Îmi pot da seama că tablourile astea sînt foarte bune, cea mai mare parte din ele; dar n-aș putea trăi cu ele în casă.
- Francezii au metodele lor; nici o altă țară nu-ți poate demonstra tranzițiile artei. De la primitivi la Clouet (14), de la Clouet la Poussin (15) și la Claude (16), de la aceștia la Watteau și școala sa, apoi la Boucher și Greuze (17) mai departe de Ingres (18) și Delacroix (19), pînă la Școala de la Barbizon (20), apoi la impresioniști (21) și postimpresioniști; și mereu s-a ivit cîte un Chardin (22), un Lepicie (23), un Fragonard (24), Manet, Degas (25), Monet (26), Cezanne care s-o ia pe de lături sau s-o ia înainte.
- Dar a existat vreodată o rupere de tradiție mai violentă decît cea din zilele noastre?
- Niciodată înainte n-a existat o rupere atît de violentă în concepția oamenilor asupra vieții, și nici o confuzie atît de totală în mintea artiștilor asupra finalității lor.
- Și care e finalitatea lor, unchiule?
- Fie să creeze plăcerea estetică, fie să reveleze adevărul, sau poate amîndouă.
- Eu nu mă pot închipui plăcîndu-mi ce le place lor, cît despre adevăr, ce este adevărul?
Adrian ridică în sus degetele mari.
- Dinny, sînt mort de oboseală. Hai să plecăm!
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherrell (27), trad. A. Ralian, vol. II (Dincolo de rîu), ed. Miron, 1992, pp. 212-214.
NOTE M. T.
(1) Pictorii primitivi francezi sunt pictorii secolului XIV. (http://www.library.istoria-artei.ro/library/cgi-bin/ViewTitluLite.cgi?l=ro&TID=9149)
(2) Jean Antoine Watteau (1684-1721) = Pictor francez ale cărui teme au fost curtea regală și teatrul. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/10183/7/)
(3) Pierrot este tablou pictat de Watteau în 1718-1719, cunoscut inițial sub titlul Gilles. (http://www.louvre.fr/en/oeuvre-notices/pierrot-formerly-known-gilles)
(4) Marchiza de Pompadour (1721-1764) a fost amanta lui Ludovic XV și protectoarea lui Boucher. Tabloul a fost pictat în 1756. (http://www.bc.edu/bc_org/avp/cas/his/CoreArt/art/anc_bou_pomp.html)
(5) Francois Boucher (1701-1770) = Pictor francez, reprezentant al stilului Roccoco. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/11706/7/)
(6) Marchiza de Maintenon (1635-1719) a fost soția nerecunoscută oficial a lui Ludovic XIV. (http://www.iep.utm.edu/mainteno/)
(7) Edouard Manet (1832-1883) a fost un pictor francez, precursor al curentului impresionist. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/10783/7/)
(8) Paul Gaugain (1848-1903) a fost un pictor francez postimpresionist. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/9443/7/)
(...) A fost așadar firesc să accepte invitația unchiului Adrian de a-l însoți la Expoziția de pictură franceză, din 1932. În ziua de 22 ianuarie, după un dejun frugal luat în Piccadilly, intrară pe ușa turnantă a expoziției și se opriră în fața Primitivilor (1). o sumedenie de vizitatori se luau la întrecere în încercarea de a evita aglomerarea, așa încît înaintarea era foarte înceată, și trecu o oră pînă să ajungă la tablourile lui Watteau (2).
- Gilles (3), constată Adrian, lăsîndu-și greutatea pe un picior, Dinny, am impresia că-i lucrul cel mai bun din tot ce am văzut pînă acum. E ciudat, cînd un pictor de gen din școala decorativă pune mîna pe un subiect sau pe un tip care-l pasionează, realizează o operă răscolitoare. Uită-te la fața pierrot-ului, ce expresie îngîndurată, fatală, interiorizată! Încarnarea cabotinului public care are o viață a lui, intimă.
Dinny rămase tăcută.
- Ei, tinerico?
- Mă întreb dacă arta este într-atît de conștientă. Nu crezi că pictorul a vrut doar să redea costumul ăsta alb și că tot restul îi aparține modelului? Expresia chipului e într-adevăr minunată, dar poate că asta era expresia lui. Unii oameni o au.
Adrian îi aruncă o privire cu coada ochiului. (...) Arta nu te poate satisface. Cînd îți redă spiritul, cînd îți concentrează esența, îți apare ireală; și cînd îți oferă suprafața vulgară, curentă, contradictorie, pare lipsită de valoare. Atitudini, expresii fugare, efecte de lumină, toate cu scopul de a reda ”real”, și totuși fără să reveleze nimic. Spuse brusc:
- Cărțile mari și portretele mari sînt atît de rare, pentru că artiștii nu pun în lumină esențialul, sau dacă o fac, depășesc măsura.
- Nu văd cum se aplică la acest tablou, unchiule. Ăsta nu e un portret, e un moment dramatic într-un costum alb.
- Poate că da. (...)
- O, ia te uită! ”Doamna de Pompadur” (4) a lui Boucher (5)!
După două minute petrecute în fața expansiuni acestuia, Adrian continuă:
- Mă rog, pentru un om care preferă nudul, se pricepea destul de bine să picteze ceea ce acoperă trupul femeiesc, nu?
- Madame de Maintenon (6) și Madame de Pompadour... Întotdeauna le încurc.
- Maintenon a fost o femeie cu pretenții de savantlîc și l-a slujit pe Ludovic al XIV lea.
- Ah, da! Unchiule, hai să mergem direct la Manet (7)!
- (...) Nu-i așa că-s bune Manet-urile astea?
Parcurseră încet sala și ajunseră la ultimul tablou.
- Cînd te gîndești că în 1910 Gaugain (8) mi se păruse a fi o culme excentricității, șopti Adrian; o dovadă de cum evoluează părerile. M-am dus la expoziția aceea a postimpresioniștilor (9) de la British Museum (10), unde cercetasem pictura chineză. Cezanne (11), Matisse (12), Gaugain, Van Gogh (13), ultimul strigăt pe atunci, și învechit azi. Fără îndoială, Gaugain este un colorist. Dar mie dați-mi pictura chineză, Dinny, mi-e teamă că eu sunt structurat ”de școala veche”.
- Îmi pot da seama că tablourile astea sînt foarte bune, cea mai mare parte din ele; dar n-aș putea trăi cu ele în casă.
- Francezii au metodele lor; nici o altă țară nu-ți poate demonstra tranzițiile artei. De la primitivi la Clouet (14), de la Clouet la Poussin (15) și la Claude (16), de la aceștia la Watteau și școala sa, apoi la Boucher și Greuze (17) mai departe de Ingres (18) și Delacroix (19), pînă la Școala de la Barbizon (20), apoi la impresioniști (21) și postimpresioniști; și mereu s-a ivit cîte un Chardin (22), un Lepicie (23), un Fragonard (24), Manet, Degas (25), Monet (26), Cezanne care s-o ia pe de lături sau s-o ia înainte.
- Dar a existat vreodată o rupere de tradiție mai violentă decît cea din zilele noastre?
- Niciodată înainte n-a existat o rupere atît de violentă în concepția oamenilor asupra vieții, și nici o confuzie atît de totală în mintea artiștilor asupra finalității lor.
- Și care e finalitatea lor, unchiule?
- Fie să creeze plăcerea estetică, fie să reveleze adevărul, sau poate amîndouă.
- Eu nu mă pot închipui plăcîndu-mi ce le place lor, cît despre adevăr, ce este adevărul?
Adrian ridică în sus degetele mari.
- Dinny, sînt mort de oboseală. Hai să plecăm!
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherrell (27), trad. A. Ralian, vol. II (Dincolo de rîu), ed. Miron, 1992, pp. 212-214.
NOTE M. T.
(1) Pictorii primitivi francezi sunt pictorii secolului XIV. (http://www.library.istoria-artei.ro/library/cgi-bin/ViewTitluLite.cgi?l=ro&TID=9149)
(2) Jean Antoine Watteau (1684-1721) = Pictor francez ale cărui teme au fost curtea regală și teatrul. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/10183/7/)
(3) Pierrot este tablou pictat de Watteau în 1718-1719, cunoscut inițial sub titlul Gilles. (http://www.louvre.fr/en/oeuvre-notices/pierrot-formerly-known-gilles)
(4) Marchiza de Pompadour (1721-1764) a fost amanta lui Ludovic XV și protectoarea lui Boucher. Tabloul a fost pictat în 1756. (http://www.bc.edu/bc_org/avp/cas/his/CoreArt/art/anc_bou_pomp.html)
(5) Francois Boucher (1701-1770) = Pictor francez, reprezentant al stilului Roccoco. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/11706/7/)
(6) Marchiza de Maintenon (1635-1719) a fost soția nerecunoscută oficial a lui Ludovic XIV. (http://www.iep.utm.edu/mainteno/)
(7) Edouard Manet (1832-1883) a fost un pictor francez, precursor al curentului impresionist. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/10783/7/)
(8) Paul Gaugain (1848-1903) a fost un pictor francez postimpresionist. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/9443/7/)
(9) Postimpresionismul a fost un curent din pictura vest-europeană din a doua jumătate a secolului XX. Reprezentanți: Cezanne, Seurat, Gauguin, de Toulouse-Lautrec. (http://www.crispedia.ro/Postimpresionism)
(10) British Museum a fost fondat în 1753, fiind primul muzeu public din lume. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/292/7/)
(11) Paul Cezanne (1839-1906) a fost un pictor francez postimpresionist. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/paul-cezanne-i-activitatea)
(12) Henri Matisse (1869-1954) a fost un pictor francez fauvist. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/5134/7/)
(13) Vincent van Gogh (1853-1890) a fost un pictor olandez postimpresionist. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/8511/7/)
(14) Jean Clouet cel Tânăr (1475/1485 - 1540/1541 Paris) a fost un pictor portretist. (http://www.portrait-renaissance.fr/Artistes/jean_clouet.html)
Francois Clouet (1515 Tours? - 1572 Paris) a fost fiul lui Jean Clouet cel Tânăr. (http://www.portrait-renaissance.fr/Artistes/francois_clouet.html)
(15) Nicolas Poussin (1594-1665 Roma) a fost un pictor francez reprezentant al curentului clasicist baroc. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/9308/7/)
(16) Claude Gellee (Lorrain) (1600-1682) a fost un pictor francez reprezentant al curentului baroc. (http://www.artble.com/artists/claude_lorrain)
(17) Jean Greuze (1725-1805) a fost un pictor francez portretist. (http://www.nga.gov/content/ngaweb/Collection/artist-info.1358.html?artobj_artistId=1358&pageNumber=1)
(18) Jean Ingres (1780-1867) a fost un pictor francez neoclasic. (http://www.nga.gov/content/ngaweb/Collection/artist-info.1358.html?artobj_artistId=1358&pageNumber=1)
(19) Eugene Delacroix (1798-1863) a fost un pictor francez reprezentant al romantismului. (http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/biografii-comentate-xvi-eugene-delacroix-si-pictura-cu-mesaj-politic-de-calin-hentea-10935938)
(20) Barbizon este o localitate de lîngă Paris, în apropierea pădurii de la Fontainebleau. Aceasta a devenit loc de întîlnire, la mijlocul secolului XIX, pentru un grup de pictori francezi peisagiști precum Corot, Rousseau, Millet și Daubigny. (http://www.artcyclopedia.com/history/barbizon-school.html)
(21) Impresionismul este un curent artistic care își are originile în Franța, unde un grup de pictori resping temele oficiale (istorice, anecdotice, mitologice), adoptând o viziune originala asupra lumii sensibile și o tehnica noua ce consta în transpunerea pe suport a senzațiilor vizuale fugitive pe care le au în fata motivului. (http://istoria-artei.blogspot.ro/2009/02/impresionismul.html)
(22) Jean Chardin (1699-1779) a fost un pictor francez reprezentant al portretismului și naturii moarte. (http://agora.qc.ca/dossiers/Jean-Baptiste-Simeon_Chardin)
(23) Nicolas Lepicie (1735-1784) a fost un pictor francez și profesor la Academia Regală de Pictură și Sculptură din Paris. (http://www.wga.hu/frames-e.html?/html/c/chardin/index.html)
(24) Jean Fragonard (1732-1806) a fost un pictor francez reprezentant al curentilui Rococo. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/8559/7/)
(25) Edgar Degas (1834-1917) a fost un pictor francez impresionist. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/9203/7/)
(26) Claude Monet (1840-1926) a fost un pictor francez impresionist. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/8803/7/)
(27) ed. Miron - Clasici vechi și noi - Iubirile lui Dinny Cherell 2 vol (http://www.miron.ro/anticariat/clasici-vechi-si-noi/iubirile-lui-dinny-cherrell-2-vol)
joi, 19 noiembrie 2015
Cinismul la diverse popoare în perioada interbelică (GALSWORTHY 1932)
<
(...)
Sir Lawrence își înclină capul, îi luă mîna și o duse la buze.
- Am un obiect pe care voiam să ți-l arăt, Dinny. Luă de pe masă o mică statuetă înfățișîndu-l pe Voltaire*. Am pescuit-o acum două zile. Nu găsești că-i un delicios cinic bătrîn? De ce francezii cînd sînt cinici, sînt mult mai simpatici decît alte popoare, e un mister, doar
dacă admiți că cinismul, pentru a fi suportabil, trebuie acompaniat de grație și spirit; lipsit de acestea, cinismul nu înseamnă decît maniere grosolane. Un englez cinic e un fel de mistreț sălbatic. Un scandinav cinic e o ciumă. Americanul e prea săltăreț ca să fie cinic. Poți găsi un cinic perfect în Austria sau în nordul Asiei, poate că e chestiune de latitudine.
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherrell, trad. A. Ralian, vol. II (Pustietate în floare), ed. Miron, 1992, p. 91.
NOTĂ M. T.
* Francois Marie Arouet (Voltaire) (1694-1778) = Reprezentant al iluminismului francez. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/zece-lucruri-tiut-voltaire)
(...)
Sir Lawrence își înclină capul, îi luă mîna și o duse la buze.
- Am un obiect pe care voiam să ți-l arăt, Dinny. Luă de pe masă o mică statuetă înfățișîndu-l pe Voltaire*. Am pescuit-o acum două zile. Nu găsești că-i un delicios cinic bătrîn? De ce francezii cînd sînt cinici, sînt mult mai simpatici decît alte popoare, e un mister, doar
dacă admiți că cinismul, pentru a fi suportabil, trebuie acompaniat de grație și spirit; lipsit de acestea, cinismul nu înseamnă decît maniere grosolane. Un englez cinic e un fel de mistreț sălbatic. Un scandinav cinic e o ciumă. Americanul e prea săltăreț ca să fie cinic. Poți găsi un cinic perfect în Austria sau în nordul Asiei, poate că e chestiune de latitudine.
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherrell, trad. A. Ralian, vol. II (Pustietate în floare), ed. Miron, 1992, p. 91.
NOTĂ M. T.
* Francois Marie Arouet (Voltaire) (1694-1778) = Reprezentant al iluminismului francez. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/zece-lucruri-tiut-voltaire)
duminică, 13 septembrie 2015
Elita londoneză în timpul Primului Război Mondial (GALSWORTHY 1931)
<
(...)
- Unchiule Lawrence, ce fel de om e în realitate Lordul Saxenden?
- Unul dintre cei care au cîștigat războiul prin faptul că nimeni n-a ținut seama de părerea lor. Cunoști genul: „Am petrecut week-und-ul la Cooquer. Era și familia Capers și Gwen Blandish; ea a fost în armată și avea multe de spus despre frontul din Polonia. Dar eu aveam și mai multe. Am discutat cu Capers; el crede că nemților le-a ajuns cuțitul la os. N-am fost de aceași părere; e pornit pe lordul T. Arthur Prose, care a venit duminică; apreciază că rușii au acum vreo două milioane de carabine, dar n-au muniții. Războiul, zice el, se termină pînă în ianuarie. E îngrozit de pierderile noastre. De-ar ști ce știu eu! Era și lady Thripp cu fiul ei care și-a pierdut piciorul stîng. Ea e foarte atrăgătoare; i-am promis să-i vizitez spitalul și să-o învăț cum să-l conducă. Duminică, un dejun foarte agreabil - toată lumea era în formă; am jucat jocuri de societate. Alick a venit mai tîrziu, zice că în ultimul atac am pierdut patruzeci de mii de oameni, dar francezii au pierdut și mai mult. Mi-am exprimat părerea că situația este foarte serioasă. Dar nimeni n-a ținut seama de ea.”
Dinny rîse:
- Există și astfel de oameni?
- Au existat, draga mea! Oameni foarte valoroși, ce ne-am fi făcut fără - felul în care-și mențineau buna dispoziție și curajul și conversația - trebuia să-i vezi ca să crezi. Și toți au cîștigat războiul. Saxenden, mai ales, poartă această răspundere. Tot timpul a avut o funcție activă.
- Ce funcție?
- Să știe tot. Judecînd după spusele lui, probabil că știa că mai mult ca orice am om de pe glob.
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (În așteptare), ed. Miron, 1992, pp. 43-44.
(...)
- Unchiule Lawrence, ce fel de om e în realitate Lordul Saxenden?
- Unul dintre cei care au cîștigat războiul prin faptul că nimeni n-a ținut seama de părerea lor. Cunoști genul: „Am petrecut week-und-ul la Cooquer. Era și familia Capers și Gwen Blandish; ea a fost în armată și avea multe de spus despre frontul din Polonia. Dar eu aveam și mai multe. Am discutat cu Capers; el crede că nemților le-a ajuns cuțitul la os. N-am fost de aceași părere; e pornit pe lordul T. Arthur Prose, care a venit duminică; apreciază că rușii au acum vreo două milioane de carabine, dar n-au muniții. Războiul, zice el, se termină pînă în ianuarie. E îngrozit de pierderile noastre. De-ar ști ce știu eu! Era și lady Thripp cu fiul ei care și-a pierdut piciorul stîng. Ea e foarte atrăgătoare; i-am promis să-i vizitez spitalul și să-o învăț cum să-l conducă. Duminică, un dejun foarte agreabil - toată lumea era în formă; am jucat jocuri de societate. Alick a venit mai tîrziu, zice că în ultimul atac am pierdut patruzeci de mii de oameni, dar francezii au pierdut și mai mult. Mi-am exprimat părerea că situația este foarte serioasă. Dar nimeni n-a ținut seama de ea.”
Dinny rîse:
- Există și astfel de oameni?
- Au existat, draga mea! Oameni foarte valoroși, ce ne-am fi făcut fără - felul în care-și mențineau buna dispoziție și curajul și conversația - trebuia să-i vezi ca să crezi. Și toți au cîștigat războiul. Saxenden, mai ales, poartă această răspundere. Tot timpul a avut o funcție activă.
- Ce funcție?
- Să știe tot. Judecînd după spusele lui, probabil că știa că mai mult ca orice am om de pe glob.
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (În așteptare), ed. Miron, 1992, pp. 43-44.
vineri, 11 septembrie 2015
Castelul unei famiiii nobiliare engleze medievale în secolul XX (GALSWORTHY 1931)
<
(...)
Condaford Grange trecuse în anul 1217 din proprietatea familiei De Campfort* (de la care i se trăgea numele) în posesia familiei Cherell, al cărui nume era ortografiat atunci Kerwell și uneori Keroual, după dispoziția scribului**. Istoria acestei treceri avea o notă romantică, pentru că tînărul Kerwell care căpătase domeniul în urma căsătoriei cu o tînără De Campfort, se căpătuise cu acea domnișoară salvînd-o de un porc mistreț. Era un tip lipsit de avere, al cărui tată, un francez din Guyana***, venise în Anglia după cruciada lui Richard****; iar ea era moștenitoarea moșierilor De Campfort. Mistrețul fusese încorporat în blazonul***** familiei și unii se întreabă dacă mistrețul din blazon a generat povestea, mai curînd decît povestea să fi scos la iveală mistrețul. În orice caz, unele porțiuni ale clădirii fuseseră certificate de constructori experți ca datînd din secolul al XII lea. De bună seamă, casa fusese înconjurată pe vremuri de un șanț de apărare; dar sub domnia reginei Anna******, un Cherell adept al restaurațiilor*******, convins poate că va urma un mileniu de pace, eventual incomodat de insecte, drenase locul, așa încît doar cîteva urme mai indicau existența, cîndva, a unui șanț.
Răposatul Sir Conway, fratele mai mare al episcopului, căruia i se conferise în 1901 rangul de Cavaler odată cu o numire în Spania, fusese în serviciul diplomatic. Drept care lăsase domeniul de izbeliște. Cavalerul murise la postul său în 1904, și procesul de neglijare a casei a fost continuat de către fiul său mai vîrstnic, actualul Sir Conway, care, aflat permanent în cadrele armatei, nu avusese decît prilejuri rare de a locui la Condaford, pînă după Războiul Mondial**. Acum însă că se mutase acolo, conștiința că oameni cu același sînge cu el viețuiseră în acele locuri încă de pe vremea lui Wilhelm Cuceritorul* îl stimulase să facă tot ce-i va sta în putință pentru a restaura clădirea, astfel încît la vremea aceasta arăta, fără mari pretenții, îngrijită la exterior și confortabilă la interior
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I, ed. Miron, București, pp. 13-14.
NOTE M.T.
* Nume de rezonanță franceză, ca urmare a cuceririi Angliei de către Wilhelm Cuceritorul, ducele Normandiei.
** SCRIB, scribi, s. m. 1. (La vechii egipteni) Funcționar inferior având atribuții de contabil și de copist. 2. Persoană care redacta sau copia acte.3. Scriitor sau gazetar fără valoare, de obicei aservit unui partid politic. 4. Cărturar la vechii evrei care tălmăcea cărțile lui Moise și interpreta poporului nomele juridice. – Din fr. scribe, lat. scriba. Sursa: DEX '09 (2009)
*** Guyenne (Guienne) = Regiune istorică în sud-vestul Franței. Domeniu al regilor Angliei, a fost recuperat defintiv de regii Franței în 1453, la sfârșitul Războiului de 100 de ani. (http://www.britannica.com/place/Guyenne)
**** Richard I Plantagenet Inimă de Leu (1157-1199) = Rege al Angliei (1189-1199). A fost unul dintre conducătorii Cruciadei III în Palestina ocupată de musulmani. (http://www.antena3.ro/externe/noile-analize-facute-inimii-regelui-richard-i-numit-si-inima-de-leu-contrazic-ipoteza-otravirii-205405.html)
***** BLAZÓN, blazoane, s. n. Ansamblu de semne convenționale care constituie emblema unui stat, a unei provincii, a unui oraș, a unei familii nobile, a unei bresle etc.; armoarii. – Din fr. blason.
Sursa: DEX '09 (2009) ****** Anne Stuart (1665-1714) = Regină a Angliei, Scoției și Irlandei (1702-1707). Regină a Marii Britanii și Irlandei (1707-1714). (http://www.britroyals.com/kings.asp?id=anne)****** Restaurația = Actul politic al revenirii pe tron a dinastiei Stuart în 1660, prin Carol II, fiul lui Carol I (1625-1649), și unchiul Annei. (http://www.britroyals.com/kings.asp?id=charles2)
(...)
Condaford Grange trecuse în anul 1217 din proprietatea familiei De Campfort* (de la care i se trăgea numele) în posesia familiei Cherell, al cărui nume era ortografiat atunci Kerwell și uneori Keroual, după dispoziția scribului**. Istoria acestei treceri avea o notă romantică, pentru că tînărul Kerwell care căpătase domeniul în urma căsătoriei cu o tînără De Campfort, se căpătuise cu acea domnișoară salvînd-o de un porc mistreț. Era un tip lipsit de avere, al cărui tată, un francez din Guyana***, venise în Anglia după cruciada lui Richard****; iar ea era moștenitoarea moșierilor De Campfort. Mistrețul fusese încorporat în blazonul***** familiei și unii se întreabă dacă mistrețul din blazon a generat povestea, mai curînd decît povestea să fi scos la iveală mistrețul. În orice caz, unele porțiuni ale clădirii fuseseră certificate de constructori experți ca datînd din secolul al XII lea. De bună seamă, casa fusese înconjurată pe vremuri de un șanț de apărare; dar sub domnia reginei Anna******, un Cherell adept al restaurațiilor*******, convins poate că va urma un mileniu de pace, eventual incomodat de insecte, drenase locul, așa încît doar cîteva urme mai indicau existența, cîndva, a unui șanț.
Răposatul Sir Conway, fratele mai mare al episcopului, căruia i se conferise în 1901 rangul de Cavaler odată cu o numire în Spania, fusese în serviciul diplomatic. Drept care lăsase domeniul de izbeliște. Cavalerul murise la postul său în 1904, și procesul de neglijare a casei a fost continuat de către fiul său mai vîrstnic, actualul Sir Conway, care, aflat permanent în cadrele armatei, nu avusese decît prilejuri rare de a locui la Condaford, pînă după Războiul Mondial**. Acum însă că se mutase acolo, conștiința că oameni cu același sînge cu el viețuiseră în acele locuri încă de pe vremea lui Wilhelm Cuceritorul* îl stimulase să facă tot ce-i va sta în putință pentru a restaura clădirea, astfel încît la vremea aceasta arăta, fără mari pretenții, îngrijită la exterior și confortabilă la interior
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I, ed. Miron, București, pp. 13-14.
NOTE M.T.
* Nume de rezonanță franceză, ca urmare a cuceririi Angliei de către Wilhelm Cuceritorul, ducele Normandiei.
** SCRIB, scribi, s. m. 1. (La vechii egipteni) Funcționar inferior având atribuții de contabil și de copist. 2. Persoană care redacta sau copia acte.3. Scriitor sau gazetar fără valoare, de obicei aservit unui partid politic. 4. Cărturar la vechii evrei care tălmăcea cărțile lui Moise și interpreta poporului nomele juridice. – Din fr. scribe, lat. scriba. Sursa: DEX '09 (2009)
*** Guyenne (Guienne) = Regiune istorică în sud-vestul Franței. Domeniu al regilor Angliei, a fost recuperat defintiv de regii Franței în 1453, la sfârșitul Războiului de 100 de ani. (http://www.britannica.com/place/Guyenne)
**** Richard I Plantagenet Inimă de Leu (1157-1199) = Rege al Angliei (1189-1199). A fost unul dintre conducătorii Cruciadei III în Palestina ocupată de musulmani. (http://www.antena3.ro/externe/noile-analize-facute-inimii-regelui-richard-i-numit-si-inima-de-leu-contrazic-ipoteza-otravirii-205405.html)
***** BLAZÓN, blazoane, s. n. Ansamblu de semne convenționale care constituie emblema unui stat, a unei provincii, a unui oraș, a unei familii nobile, a unei bresle etc.; armoarii. – Din fr. blason.
Sursa: DEX '09 (2009) ****** Anne Stuart (1665-1714) = Regină a Angliei, Scoției și Irlandei (1702-1707). Regină a Marii Britanii și Irlandei (1707-1714). (http://www.britroyals.com/kings.asp?id=anne)****** Restaurația = Actul politic al revenirii pe tron a dinastiei Stuart în 1660, prin Carol II, fiul lui Carol I (1625-1649), și unchiul Annei. (http://www.britroyals.com/kings.asp?id=charles2)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)