Ruptura violentă de tradiție în pictura franceză de la începutul secolului XX (GALSWORTHY 1933)

<
(...) A fost așadar firesc să accepte invitația unchiului Adrian de a-l însoți la Expoziția de pictură franceză, din 1932. În ziua de 22 ianuarie, după un dejun frugal luat în Piccadilly, intrară pe ușa turnantă a expoziției și se opriră în fața Primitivilor (1). o sumedenie de vizitatori se luau la întrecere în încercarea de a evita aglomerarea, așa încît înaintarea era foarte înceată, și trecu o oră pînă să ajungă la tablourile lui Watteau (2).
- Gilles (3), constată Adrian, lăsîndu-și greutatea pe un picior, Dinny, am impresia că-i lucrul cel mai bun din tot ce am văzut pînă acum. E ciudat, cînd un pictor de gen din școala decorativă pune mîna pe un subiect sau pe un tip care-l pasionează, realizează o operă răscolitoare. Uită-te la fața pierrot-ului, ce expresie îngîndurată, fatală, interiorizată! Încarnarea cabotinului public care are o viață a lui, intimă.
Dinny rămase tăcută.
- Ei, tinerico?
- Mă întreb dacă arta este într-atît de conștientă. Nu crezi că pictorul a vrut doar să redea costumul ăsta alb și că tot restul îi aparține modelului? Expresia chipului e într-adevăr minunată, dar poate că asta era expresia lui. Unii oameni o au.
Adrian îi aruncă o privire cu coada ochiului. (...) Arta nu te poate satisface. Cînd îți redă spiritul, cînd îți concentrează esența, îți apare ireală; și cînd îți oferă suprafața vulgară, curentă, contradictorie, pare lipsită de valoare. Atitudini, expresii fugare, efecte de lumină, toate cu scopul de a reda ”real”, și totuși fără să reveleze nimic. Spuse brusc:
- Cărțile mari și portretele mari sînt atît de rare, pentru că artiștii nu pun în lumină esențialul, sau dacă o fac, depășesc măsura.
- Nu văd cum se aplică la acest tablou, unchiule. Ăsta nu e un portret, e un moment dramatic într-un costum alb.
- Poate că da. (...)
- O, ia te uită! ”Doamna de Pompadur” (4) a lui Boucher (5)!
După două minute petrecute în fața expansiuni acestuia, Adrian continuă:
- Mă rog, pentru un om care preferă nudul, se pricepea destul de bine să picteze ceea ce acoperă trupul femeiesc, nu?
- Madame de Maintenon (6) și Madame de Pompadour... Întotdeauna le încurc.
- Maintenon a fost o femeie cu pretenții de savantlîc și l-a slujit pe Ludovic al XIV lea.
- Ah, da! Unchiule, hai să mergem direct la Manet (7)!
- (...) Nu-i așa că-s bune Manet-urile astea?
Parcurseră încet sala și ajunseră la ultimul tablou.
- Cînd te gîndești că în 1910 Gaugain (8) mi se păruse a fi o culme excentricității, șopti Adrian; o dovadă de cum evoluează părerile. M-am dus la expoziția aceea a postimpresioniștilor (9) de la British Museum (10), unde cercetasem pictura chineză. Cezanne (11), Matisse (12), Gaugain, Van Gogh (13), ultimul strigăt pe atunci, și învechit azi. Fără îndoială, Gaugain este un colorist. Dar mie dați-mi pictura chineză, Dinny, mi-e teamă că eu sunt structurat ”de școala veche”.
- Îmi pot da seama că tablourile astea sînt foarte bune, cea mai mare parte din ele; dar n-aș putea trăi cu ele în casă.
- Francezii au metodele lor; nici o altă țară nu-ți poate demonstra tranzițiile artei. De la primitivi la Clouet (14), de la Clouet la Poussin (15) și la Claude (16), de la aceștia la Watteau și școala sa, apoi la Boucher și Greuze (17) mai departe de Ingres (18) și Delacroix (19), pînă la Școala de la Barbizon (20), apoi la impresioniști (21) și postimpresioniști; și mereu s-a ivit cîte un Chardin (22), un Lepicie (23), un Fragonard (24), Manet, Degas (25), Monet (26), Cezanne care s-o ia pe de lături sau s-o ia înainte.
- Dar a existat vreodată o rupere de tradiție mai violentă decît cea din zilele noastre?
- Niciodată înainte n-a existat o rupere atît de violentă în concepția oamenilor asupra vieții, și nici o confuzie atît de totală în mintea artiștilor asupra finalității lor.
- Și care e finalitatea lor, unchiule?
- Fie să creeze plăcerea estetică, fie să reveleze adevărul, sau poate amîndouă.
- Eu nu mă pot închipui plăcîndu-mi ce le place lor, cît despre adevăr, ce este adevărul?
Adrian ridică în sus degetele mari.
- Dinny, sînt mort de oboseală. Hai să plecăm!
(...)
>

SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherrell (27), trad. A. Ralian, vol. II (Dincolo de rîu), ed. Miron, 1992, pp. 212-214.

NOTE M. T.
(1) Pictorii primitivi francezi sunt pictorii secolului XIV. (http://www.library.istoria-artei.ro/library/cgi-bin/ViewTitluLite.cgi?l=ro&TID=9149)
(2) Jean Antoine Watteau (1684-1721) = Pictor francez ale cărui teme au fost curtea regală și teatrul. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/10183/7/)
(3) Pierrot este tablou pictat de Watteau în 1718-1719, cunoscut inițial sub titlul Gilles. (http://www.louvre.fr/en/oeuvre-notices/pierrot-formerly-known-gilles)
(4) Marchiza de Pompadour (1721-1764) a fost amanta lui Ludovic XV și protectoarea lui Boucher. Tabloul a fost pictat în 1756. (http://www.bc.edu/bc_org/avp/cas/his/CoreArt/art/anc_bou_pomp.html)
(5) Francois Boucher (1701-1770) = Pictor francez, reprezentant al stilului Roccoco. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/11706/7/)
(6) Marchiza de Maintenon (1635-1719) a fost soția nerecunoscută oficial a lui Ludovic XIV. (http://www.iep.utm.edu/mainteno/)
(7) Edouard Manet (1832-1883) a fost un pictor francez, precursor al curentului impresionist. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/10783/7/)
(8) Paul Gaugain (1848-1903) a fost un pictor francez postimpresionist. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/9443/7/)

(9) Postimpresionismul a fost un curent din pictura vest-europeană din a doua jumătate a secolului XX. Reprezentanți: Cezanne, Seurat, Gauguin, de Toulouse-Lautrec. (http://www.crispedia.ro/Postimpresionism)

(10) British Museum a fost fondat în 1753, fiind primul muzeu public din lume. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/292/7/)

(11) Paul Cezanne (1839-1906) a fost un pictor francez postimpresionist. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/paul-cezanne-i-activitatea)

(12) Henri Matisse (1869-1954) a fost un pictor francez fauvist. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/5134/7/)

(13) Vincent van Gogh (1853-1890) a fost un pictor olandez postimpresionist. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/8511/7/)

(14) Jean Clouet cel Tânăr (1475/1485 - 1540/1541 Paris) a fost un pictor portretist. (http://www.portrait-renaissance.fr/Artistes/jean_clouet.html)

Francois Clouet (1515 Tours? - 1572 Paris) a fost fiul lui Jean Clouet cel Tânăr. (http://www.portrait-renaissance.fr/Artistes/francois_clouet.html)

(15) Nicolas Poussin (1594-1665 Roma) a fost un pictor francez reprezentant al curentului clasicist baroc. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/9308/7/)

(16) Claude Gellee (Lorrain) (1600-1682) a fost un pictor francez reprezentant al curentului baroc. (http://www.artble.com/artists/claude_lorrain)

(17) Jean Greuze (1725-1805) a fost un pictor francez portretist. (http://www.nga.gov/content/ngaweb/Collection/artist-info.1358.html?artobj_artistId=1358&pageNumber=1)

(18) Jean Ingres (1780-1867) a fost un pictor francez neoclasic. (http://www.nga.gov/content/ngaweb/Collection/artist-info.1358.html?artobj_artistId=1358&pageNumber=1)

(19) Eugene Delacroix (1798-1863) a  fost un pictor francez reprezentant al romantismului. (http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/biografii-comentate-xvi-eugene-delacroix-si-pictura-cu-mesaj-politic-de-calin-hentea-10935938)

(20) Barbizon este o localitate de lîngă Paris, în apropierea pădurii de la Fontainebleau. Aceasta a devenit loc de întîlnire, la mijlocul secolului XIX, pentru un grup de pictori francezi peisagiști precum Corot, Rousseau, Millet și Daubigny. (http://www.artcyclopedia.com/history/barbizon-school.html)

(21) Impresionismul este un curent artistic care își are originile în Franța, unde un grup de pictori resping temele oficiale (istorice, anecdotice, mitologice), adoptând o viziune originala asupra lumii sensibile și o tehnica noua ce consta în transpunerea pe suport a senzațiilor vizuale fugitive pe care le au în fata motivului. (http://istoria-artei.blogspot.ro/2009/02/impresionismul.html)

(22) Jean Chardin (1699-1779) a fost un pictor francez reprezentant al portretismului și naturii moarte. (http://agora.qc.ca/dossiers/Jean-Baptiste-Simeon_Chardin)

(23) Nicolas Lepicie (1735-1784) a fost un pictor francez și profesor la Academia Regală de Pictură și Sculptură din Paris. (http://www.wga.hu/frames-e.html?/html/c/chardin/index.html)

(24) Jean Fragonard (1732-1806) a fost un pictor francez reprezentant al curentilui Rococo. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/8559/7/)

(25) Edgar Degas (1834-1917) a fost un pictor francez impresionist. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/9203/7/)

(26) Claude Monet (1840-1926) a fost un pictor francez impresionist. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/8803/7/)

(27) ed. Miron - Clasici vechi și noi - Iubirile lui Dinny Cherell 2 vol (http://www.miron.ro/anticariat/clasici-vechi-si-noi/iubirile-lui-dinny-cherrell-2-vol)

„Starea Națiunii 2000” (BONDREA 2000)

 

Aurelian Bondrea, Starea Națiunii 2000. România încotro?, vol. I, Editura Fundației România de Mâine, București, 2000

5 „E evident că sarcinile cu care tranzițiunea ne-a încărcat cu asupra de măsură ne dictează în mod serios de a ne întoarce de pe calea greșită, de-a privi în mod mai limpede starea adevărată a țării, de-a judeca în mod mai limpede necesitățile ei.” M. Eminescu

9 Cuvânt înainte

Partea I

17 I.Revoluție, reforme, tranziție. Sinteza unor opinii

37 II.Capitalismul românesc în perioada interbelică (1918-1939)

65 III. Socialismul românesc în perioada postbelică (1947-1989)

99 IV.Tranziția în România în perioada 1990-2000
99 Inevitabila schimbare; teorii și concepte
109 Evoluții și, mai ales, involuții în numele tranziției
115 Macroeconomia în derivă, microeconomia sub presiunea destrămării; efecte sociale negative
127 Învățământul, știința și cultura națională
136 Starea de spirit a populației - oglinda realităților
146 - Reformele: controverse strategice în dauna intereselor naționale
156 Conducerea societății; democrația, statul de drept și societatea civilă
172 România în context european și mondial

Partea II
Principalii indicatori economico-sociali ai evoluției României în perioada 1938-2000
185 Documentar statistic 

Literatură și filosofie (ROTUND 2000)

 Nicolae Rotund, Literatură și filosofie, „Tomis”, Constanța, 2000

Ultima carte a lui Andrei Dumitru Iacoban, Tucapai (Ed. Tilia Press International, Constanța, 2000), este un roman o spunem din capul locului, interesant. Fin intelectual, autorul cunoaște bine posibilitățile genului, știe să le subordoneze și să exploateze. Mitologie, filosofie, aventură se asamblează într-o construcție romanescă originală. Titlul Tucapai, adică „2ky” - anul 2000 în jargonul informaticienilor - este simbolul unei teorii cu privire la originea și evoluția vieții. Este o teorie matematică sprijinită pe cunoașterea potențială, ca bază filosofică a romanului. Plecând de la următoarele ipoteze: că sistemul a cărui complexitate depășește pragul critic are înmagazinată întreaga informație primară structurată pe nivele virtuale de cunoaștere, că tranzițiile între acestea pot avea loc spontan sau stimulat, în anumite condiții specifice, concluzia este că un sistem aflat la temperatura informațională negativă execută tranziții spontane pe nivele superioare de cunoaștere până la anihilarea sa, altfel spus până la anihilarea Creatorului. Este o teză, desigur, „eretică”. Expunerea, plastică, se găsește în al doilea capitol, aprecierea globală făcând-o președintele unei prestigioase conferințe internaționale, în cadrul căreia a fost susținută comunicarea: „Chiar dacă ar fi adevărată, deși nu se vede nici o greșeală, e extraordinar de elegantă! Totul, conceptele, postulatele, interpretarea par la fel de firește ca roata rotundă. Și cât ne-am chinuit toți s-o facem în colțuri! Iar, formalismul, atât de original, pare perfect adaptat scopului propus! Sper ca mai tânărul mei coleg român să mă primească ca învățăcel!”

Am insistat asupra segmentului filosofic fiindcă autorul și l-a dorit un fel de axis al romanului. În relația literatură filosofie, aceasta din urmă nu organizează narațiunea, ci încearcă să-și facă un suport din ea pentru a-și transmite mesajul. Nu știu dacă Andrei Dumitru Iacoban a avut în vedere obligativitatea de a reflecta cu privire la influența filosofiei asupra operei ca atare, influență care poate fi benefică sau, din contra, poate avea efecte dezastruoase, cum ar spune Wellek. Defectul într-o astfel de relație vine în principal din izolarea sistemului. Tind să cred că romancierul a intuit sau a cunoscut existența unor astfel de obstacole, de vreme ce trimiterea la teoria filosofică se face în mai multe rânduri. Textul cere un efort sporit de lectură, altfel lectorul, chiar inițiat, riscă să nu priceapă întregul. Așadar, o carte scrisă pe relația literatură-filosofie este supusă unui plus de neîmpliniri pe ambele mari segmente. Nu este cazul în Tucapai, unde limitele, detectabile, țin nu de neștiința construcției în mare, ci de unele umori structurale. Scriitorul își domină sistemul filosofic în mod autoritar, și nu în detrimentul gradului de poeticitate. Dacă spațiul mi-ar fi permis și n-aș ști că răpesc din plăcerea actului de lectură, aș proceda ca George Călinescu, adică aș prezenta conținutul  pentru a se vedea că Tucapai este un roman. Există chiar o narațiune amplă, cu o mare autonomie, având și epilog, de factura celui de spionaj. Remarc și aici calități regăsite în proza anterioară, și anume senzația de fluiditate a textului - și aceasta în pofida unor „interludii” - ironia subțire în alternanță cu aceea anecdotică, intrată în banalitate, totuși, un dialog mânuit cu siguranță, poate modul de expunere cel mai bine mânuit. Nu trebuie ignorată nota pamfletară, unde resursele sunt indubitabil remarcabile. Caricatura, una dintre tehnicile pamfletului, funcționează foarte bine când nu este folosită în exces. Naratorul marșează uneori pe caricatură introducând secvențe fără legătură cu textul, fragmentându-l și dăunând întregului.

Personajele sunt clar împărțite în două categorii, cele inferioare, mult mai numeroase, devenind permanent ținta ținta batjocurii celor mai inteligente. Deoarece poziția lor socială trebuia lămurită, cunoaștem o veritabilă colecție de biografii. Radiografiile sunt succinte și penetrante, defectul ori calitate fiind pus în valoare. Robert Andreescu, creatorul teoriei filozofice, este un personaj ideal, inteligența frizând genialitatea este susținută de un fizic de tip clasic: este atletic, karatist, prompt în intervenții, rezolvă orice situații. Și, desigur, foarte reflexiv. Un asemenea tip am întâlnit parcă în scrierile realismului socialist. Ceea ce nu aveau acele personaje erau sentimentul erotic și apetența sexuală. Eroul nostru le are și se umanizează, scapă artificialului. Lucrurile sunt nu de puține ori împinse până la limită, retrăgându-se și revenind într-un du-te-vino continuu. Personajul devine, în intenția creatorului său, exponentul acelor spirite superioare ce nu s-au putut și nici nu se pot realiza într-un climat marcat de mediocritate, meschinărie, ranchiună. Am senzația că factorul biografic nu poate fi ignorat sau autorul nu-l poate înlătura. Așa cum se întâmplă și cu profilul didactic, căci, ca într-o carte de specialitate, fiecare capitol este însoțit de un mare număr de „note” în scopul înțelegerii (ori a rememorării) unor chestiuni ținând de mitologie, arhitectură, istorie, politică etc. Se simte la nivelul întregului roman tentația epatării prin erudiție. Beneficiază, însă, cu urmări benefice pe planul culturii generale o anumită categorie de cititori.

Reiterez aprecierea făcută la început: Tucapai rămâne un roman interesant.

„Vitalitate și viabilitate economică” (DĂIANU 1995)

Daniel Dăianu, Vitalitate și viabilitate economică. O dublă provocare pentru securitatea europeană, Clavis, 1995, 142 p.

6 Richard J. Evraire / gen. lt. în Armata Canadiană, Comandant al Colegiului de Apărare al NATO - Prefață

7 Cuvînt înainte la ediția română

11 1.Introducere

„Atunci cînd europenii vor ajunge să-și identifice interesele lor vitale, ei vor fi nevoiți să recunoască faptul că economia și securitatea sînt două fațete ale aceleiași monede” (Jacques Delors, 1994)
12 1.1.Modalitatea de abordare și principalele teze de lucru
16 1.2.Economia înseamnă securitate
19 1.3.Privire generală asupra studiului

23 2.Tranziția în spațiul mondial

„Peste 25 de ani, lumea va fi martora celei mai mari schimbări petrecute în forța economică pe care a cunoscut-o mai bine de un secol” (The Economist, „Global Economic Survey”, 1 October 1994, p. 1)
23 2.1.Conotații privind tranziția postcomunistă
25 2.2.Tranziția în lume: redistribuirea puterii economice
33 2.3. „Reîntoarcerea istoriei”

37 3.„Lupta” dintre concepte. Definirea vitalității și viabilității economice

„De altminteri, există un înțeles prin care concurența internațională semnifică ceva real. Configurația sistemului economic, a economiei și apoliticii unei țări fac ca acea țară să fie mai capabilă sau mai puțin capabilă decît alte țări să-și mărească productivitatea și să dea lecții altor țări. Cu alte cuvinte, sistemele economice se concurează, chiar dacă economiile nu o fac.”(The Economist, „American Bussiness Survey”, 16 September 1995, p. 4)
38 3.1.Statul națiune se află sub presiune, dar el este încă foarte viu!
45 3.1.1.Dezbaterea asupra „competitivității naționale”
51 3.2.Explicarea vitalității și viabilității economice
55 3.3.Despre Schimbare și Încordare
58 3.4.Un concept înrudit: Vulnerabilitate

62 4.Europa Occidentală în căutarea redobîndirii vitalității economice

„Europenii occidentali au luat drept bună ideea conform căreia creșterea lor economică va continua la infinit. Iată de ce ei nu au observat deteriorarea graduală a competitivității și performanțelor lor economice vizavi de țări non-europene în ascensiune.” (Dominique Moisi & Michael Mertes, 1995)
63 4.1.Ce se află în spatele pesimismului actual
73 4.2.Cu privire la „chestiunea germană”
78 4.3.Cu privire la „chestiunea țărilor postcomuniste”

83 5.Europa de Est în căutarea viabilității economice. De ce este așa de greu?

„De ce programele de transformare nu au evitat capcanele? Două rațiuni stau în picioare: I.unii din arhitecții lor au crezut că va fi ușor (și nu au avut dreptate); II.specificitățile acestor economii nu au fost pe deplin înțelese, și nici implicațiile lor nu au fost pe deplin apreciate, nici măcar de responsabilii interni.” (Richard Portes, 1994)
83 5.1.Tablou de ansamblu
88 5.2.Schimbarea instituțională și modernizarea
97 5.3.Magnitudinea realocării resurselor
105 5.4.Contextul internațional: „factorul Rusia”

111 6.Mai mult despre compromisurile și dilemele intereuropene

„Din păcate, avantajele lărgirii spre Răsărit sînt descrise prea adesea în termeni politici și de securitate, în timp ce din punct de vedere economic acest proces este văzut mai mult ca o povară decît ca o șansă pentru Uniune.” (Leon Brittan & Henning Christophersen, 1995)
112 6.1.Cine sînt „actorii”?
121 6.2.Principalele probleme economice
126 6.3.Două mari dileme

129 7.O mare alianță este necesară
„Dezvoltarea izolată numai este posibilă în Europa.” (Hans Dietrich Genscher, 1995)

140 Bibliografie

coperta 4
D. D. (n. 1952 București), absovent (175) al ASE, doctor în științe economice (1988), cercetător științific la Institutul de Economie al Academiei Române (1979-1990), secretar de stat la Ministerul de Finanțe (1992) și economist -șef al BNR (1992-). Președinte fondator al Institutului Român pentru Liberă Întreprindere (1990-) și al Societății Române de Economie (1992-).
În 1990-1995 a avut stagii de cercetare la Universitatea Harvard, Centrul Woodrow Wilson (Washington), FMI și Colegiul NATO (Roma). A ținut prelegeri la universități și instituții academice din SUA, Anglia, Germania, Italia, Franța. Este membru al mai multor organizații științifice internaționale. După 1989 i-au apărut trei cărți și numeroase din studiile sale au fost publicate în străinătate.

„Revoluție și reformă” (ILIESCU 1994)

 Ion Iliescu, Revoluție și reformă, Editura Enciclopedică, București, 1994, 279 p.

7 Cuvânt către cititor

11 I.Revoluția din decembrie 1989 și nașterea noii puteri
11 Revoluția ca explozie
14 Mașinațiuni, scenarii, complot?
19 Descompunerea puterii
27 O biografie aproape obișnuită
45 Revolta din Timișoara
53 Vremea acțiunii
58 Primele focuri de armă
64 O nouă putere se înfiripă
70 O situație confuză și periculoasă
79 Procesul lui Ceaușescu
82 Fantasma securității

87 II.Instaurarea democrației
87 Recuperarea istoriei
92 Convulsiile începutului
97 O putere lipsită de mijloace de apărare
100 28 ianuarie
104 Consiliul Provizoriu de Uniune Națională
110 Evenimentele de la Târgu Mureș
122 Piața Universității
129 Alegeri libere și contestare violentă
134 Intervenția minerilor

141 III.În căutarea echilibrului și stabilității. Structurarea statului de drept
141 Depășirea provizoratului politic
147 Guvernarea și noi tensiuni sociale
160 Noua Constituție a țării
166 Alegeri locale, scindarea FSN și un divorț nu tocmai „de catifea”
170 Alegerile parlamentare și prezidențiale
185 Dialoguri și negocieri politice

191 IV.Reforma economică
191 O moștenire grea
197 Și, totuși, ce putem reconsidera
206 Dilemele tranziției
210 Nevoia unei viziuni strategice asupra tranziției
215 Cum am pornit și care erau motivațiile
223 De fapt, s-a urnit sau nu reforma?
233 Mersul reformei și unele presiuni
243 Cum stăm și ce avem de făcut

259 V.România - factor european de stabilitate

273 VI.Omul politic și sfidările lumii de azi

Genocid și demografie (TREBICI 1991)

 Vladimir Trebici, Genocid și demografie, Humanitas / Sociologie - Repere - 2, București, 1991, 160 p.

7 Genocid și genociduri
Puțină etimologie și istorie
Ce spune dreptul pozitiv?
Alte forme ale genocidului
Măsură și metodă

20 Populație și tranziție
Dinamism demografic
Structuri demografice și inerție

34 Natalitate și fertilitate
Despre natalitate
Fertilitatea
Familia și căsătoria

48 Mortalitatea și „legile” ei

57 „Despărțirea” de Europa
Politica demografică între „paternalism” și cinism

83 De la cauză la efect e (uneori) o cale atât de lungă
Genogenism și copiii „nedoriți”
Supramortalitate
Indici somatometrici

109 Cu ce mijloace se poate săvârși genocidul?
Alimentație „științifică”
Frig, lipsă de medicamente
Gulag românesc

121 Genocidul și țărănimea

131 Gerontocid

140 Bilanț provizoriu
Portret demografic neretușat
Moștenirea

150 Glosar de termeni demografici

coperta IV
În decembrie 1989, presa din toată lumea vorbea despre 60.000 de victime ale acțiunilor represive din acele zile. Apoi, s-a descoperit că numărul evocat face parte mai degrabă dintr-un proces de intoxicare informațională. Știința demografiei este singura care poate decela amplorea pierderilor de populație cauzate de decizii politice și de ol legislație ucigașă. Vladimir Trebici ne oferă o introducere accesibilă în metodele care pot stabili exact cifrele și o primă serie de repere statistice ale tragediei demografice pricinuite de actele dictatoriale comuniste.

Partidele politice din Europa (SEILER 1978)

Daniel Seiler, Partidele politice din Europa, trad. E. Zăinescu (Paris, 1978), pref. S. Bocancea, Institutul European/ABC 3 Politologie, Iași, 1999, 155 p.

5 Prefață

9 Introducere

13 Partidele politice din Europa 

17 Apariția partidelor politice
I. Abordarea problemei
II. Paradigma celor patru clivaje
III. Tipologia familiilor politice din Europa
IV. Concluzii

25 Apărarea salariaților: partidele muncitorești
I. Trăsăturile comune
II. Tipologia partidelor muncitorești
III. Partidele aliate

51 Apărarea capitaliștilor: partidele patrimoniale
I. Trăsăturile comune
II. Tipologia partidelor patrimoniale
III. Dreapta protestatară

65 Clivajul Biserică/Stat
I. Democrația creștină
II. Partidele anticlericale

81 Clivajul centru/periferie. Partidele centraliste și stato-naționaliste
I. Trăsături distinctive
II. Partidele de centru din Europa
III. Centralismele extreme

91 Apărătorii periferiilor: partidele autonomiste
I. Trăsături comune
II. Tipurile de partide
III. Concluzii

103 Clivajul sector primar/sector secundar și terțiar
I. Contra-mobilizarea antiproductivistă
II. Spre o reacție „productivistă”?

109 Concluzii

Partidele politice din Europa central-răsăriteană

115 Geneza partidelor din Europa central-răsăriteană
I. Influența modelului
II. Revoluția internațională

123 Revenirea la vechile clivaje
I. Clivaj centru/periferie
II. Clivaj Stat/Biserică
III. Clivaj urban/rural
IV. Clivaj patroni/muncitori
V. Concluzii

135 Clivajele politice în tranziție
I. Statul contra societății civile
II. Clivajul din tranziția economică
III. Concluzii

147 Concluzii

149 Bibliografie

coperta IV

Două constatări se impun observatorului interesat să analizeze fenomenul partizan: imposibilitatea ignorării acestuia și caracterul său predominant european. Viața politică democratică nu mai poate fi concepută în afara partidelor politice. Dar, pentru că cetățeanul obișnuit găsește cu greu repere în peisajul variat al partidelor politice europene, lucrarea de față se dorește un ghid util în acest sens.

Daniel L. Seiler este profesor la Institutul de Studii Politice din Bordeaux și autorul unor lucrări ca: Partidele autonomiste, Partide și familii politice, Politica comparată, Comparație între partidele politice, Dezbatere despre politica comparată.

Investigarea comparată a politicii comuniste (IONESCU 1972)

Ghiță Ionescu, Investigarea comparată a politicii comuniste, trad. R. Paraschivescu (Londra, 1972), Humanitas / Politologie – Repere – 2, București, 1992, 125 p.

2 Ghiță Ionescu este un faimos politolog britanic de origine română, profesor la Universitatea din Manchester. 
Profesorul Ionescu a publicat, în 1968, împreună cu Isabel de Madariaga, cartea intitulată Opposition, în care studiază sistematic opoziția ca instituție caracteristică unei democrații constituționale. În 1965, el a întemeiat revista de studii politice Government and Opposition. S-a creat astfel o adevărată școală de gândire politologică, axată pe ideea că trăsătura distinctivă dintre regimurile politice constituțional-pluraliste și cele autoritar-dictatoriale este furnizată de prezența și rolul opoziției politice.
Tot profesorul Ionescu a inițiat și editat o serie de monografii și studii comparative ale sistemelor politice. Prezenta trecere în revistă a politicii comuniste a apărut inițial în această serie.
Ghiță Ionescu este și autorul a numeroase analize consacrate fenomenului comunismului. Ar fi în special de menționat clasica lucrare Communism in Romania (Londra, Oxford University Press, 1964), care prezintă istoria mișcării comuniste în România. De asemenea, foarte importantă, prin viziunea ei și prin sesizarea corectă a destinului final al statelor comuniste din Europa de Est, este The Politics of the European Communist States (Londra, Weidenfeld & Nicolson, 1967). 
În iulie 1991, editura Longman publică Leadership in an Interdependent World, o carte în care Ghiță Ionescu analizează acțiunea politică a cinci cunoscuți politicieni, Adenauer, de Gaulle, Thatcher, Reagan, Gorbaciov, într-o lume caracterizată tot mai mult de interdependență.

7 Pseudo-prefață
Statul constituțional-pluralist și societatea revoluției informaționale
Statul marxist-leninist-stalinist și revoluția informațională

37 1. O recapitulare

Metoda noncomparativă
Modelul totalitar
Îndemnurile

A. Abordările empirice
Uzurile și abuzurile cuantificării

B. Reconceptualizarea
Studiul dezvoltării politice în cazul comunismului
Studierea grupurilor
Birocrația

83 2. Studiul comparativ al statului socialist

Prezența conceptului
Tripla justificare a folosirii conceptului de stat în compararea politicilor comuniste

A. Comparabilitatea statelor socialiste

a)Interzonală
Suveranitatea
Guvernul reprezentativ
Partidele

b)Intrazonală
Apariția în urma războiului
Abolirea proprietății private a mijloacelor de producție
State bazate pe aparat
State teleologice
State fără opoziție

B. Studiul comparativ al statului socialist ca formă de tranziție și ca anomalie ideologică

C. Studiul comparativ al statului socialist în era industrial-tehnologică
a)Intrazonal
b)Interzonal

119 Note

coperta IV
Cartea înlesnește cititorilor o primă întâlnire cu un autor care ar fi trebuit să fie de mult la îndemâna tuturor românilor.
Renumitul politolog britanic de origine română. Ghiță Ionescu, trece în revistă metodele și conceptele folosite pentru a găsi trăsături comune diferitelor sisteme politice comuniste și diferențele dintre aceste sisteme și sistemele necomuniste.
Într-un stil clar, accesibil, se oferă o primă introducere în abordarea profesională a politicii comuniste.
Interesul pentru această carte este sporit de prefața amplă scrisă special pentru ediția românească, veritabilă încercare de explicare a prăbușirii comunismului în Europa de Est.