Moment istoric. Limba română, limba oficială a Republicii Moldova

Cuget Liber 6 decembrie 2013

„Studii internaționale” (CENTRUL DE STUDII INTERNAȚIONALE 2007)

 Centrul de Studii Internaționale, „Studii internaționale”, București, 7, 2002, 176 p.

3 Dorina Năstase & Mihai Mătieș, Viitorul suveranității naționale a României în perspectiva integrării europene
4 Introducere
6 1.Evoluția conceptului de suveranitate: de la pacea westfalică la secolul al XXI lea - un drum fără întoarcere
11 1.1.Suveranitatea politico-economică
19 1.2.Suveranitatea juridică
24 2.Perspectiva asupra suveranității statelor membre ale Uniunii Europene
24 2.1.Argumente și contrargumente din Franța, Marea Britanie și Germania
28 2.2.Spre o suveranitate europeană?
36 2.3.Deficitul democratic și problema suveranității în UE
39 3.Percepția suveranității în statele candidate
39 3.1.Suveranitatea regăsită?
40 3.2.Euroscepticism estic?
44 4.Suveranitatea României în perspectiva integrării europene
44 4.1.Concepțiile post-Decembriste
46 4.2.Influențele UE asupra suveranității politico-economice a României. Efectele politice ale globalizării și modernizării
51 4.2.1.Rezistențe culturale
53 4.2.2.Elementul religios. Bizanț după Bizanț sau modernitate contra teocrație?
56 4.2.3.Dimensiunea socială
60 4.3.Suveranitatea juridică în România
61 4.3.1.Influențele UE asupra juridicului
62 4.4.Contribuția politico-economică a României. Cum să-ți faci auzită vocea în UE?
66 Concluzii
68 Bibliografie

73 Corneliu Bjola, Orizonturi politice românești: suveranitate politică, integrare europeană și alegeri europene
74 1.Introducere
74 1.1.Obiectivele de cercetare
75 1.2.Premise de cercetare
76 1.3.Structură, perspectivă teoretică și practică, grup de audiență
77 2.Aspecte teoretice ale conceptului de suveranitate politică în contextul integrării europene
78 2.1.Relevanță teoretică și politică
80 2.2.Delimitări meta-teoretice
82 2.3.Modele de suveranitate ale integrării europene
86 2.4.Limite ale modelului state-centric de suveranitate
89 2.5.Suveranitate multi-etajată
91 3.Aspecte politice ale relației suveranitate-integrare europeană
92 3.1.Poziția oficială românească
95 3.2.Limitele poziției românești
96 3.3.Modelul actor-centric românesc de construcție europeană
97 3.3.1.Matricea competențelor UE
99 3.3.2.Coordonatele și tempoul reformei instituționale
102 3.4.Alegerile pentru Parlamentul European
102 3.4.1.Caracteristici și implicații politice
105 3.4.2.Pregătirea alegerilor europene în România
107 3.4.3.Implicații politice la nivel național
109 4.Concluzii
112 Bibliografie

117 Eva Forika & Bogdan Petrea, Suveranitate națională și/sau integrare europeană? Despre o cursă lungă cu mulți participanți mai vechi sau mai noi
118 În loc de introducere: Să pornim de la suveranitate
118 Ce este totuși suveranitatea?
119 Cum este percepută suveranitatea astăzi?
120 Să trecem la integrarea europeană
122 România față în față cu provocările europene
123 1.Dubla presiune asupra puterii de stat în statele comunitare, reflectarea ei în Constituțiile statelor membre
123 1.1.Procesul de integrare europeană și Constituțiile statelor-membre
123 1.1.1.Când s-a dat startul în cursa integrării europene... - scurtă retrospectivă
124 1.1.2.Regulile cursei și arbitrul ei: ordinea juridică comunitară și Curtea de Justiție a Comunităților Europene
131 1.1.3.Regulile concurenților în lumina regulilor cursei: experiența constituțională a statelor-membre
131 1.1.3.1Efectele pionieratului: controverse constituționale în Europa celor șase
138 1.1.3.2.Transferul de atribuții suverane în cunoștință de cauză: experiența statelor care au aderat la Comunitățile Europene
141 1.1.4.Noi reguli ale cursei? Dezbaterea asupra viitorului Europei
146 1.1.5.Concluzii despre o cursă cu reguli în schimbare
147 1.2.Regionalismul instituționalizat în Constituțiile statelor-membre
148 1.2.1.Despre un alt gen de potențiali participanți - definirea termenilor
150 1.2.2.Potențialii participanți mai mici și mai măricei: forme de regionalism național și transfrontalier în Europa celor 15
150 1.2.2.1.Despre „atestatul” celor mici: forme de regionalism național consacrate constituțional în statele comunitare
156 1.2.2.2.Prezentarea celor mai măricei: regionalismul transfrontalier în statele comunitare
157 1.2.3.Despre cursă și apariția noilor participanți: există o legătură între impulsul regional european și integrarea europeană?
161 1.2.4.Forța participanților și fenomenul apariției potențialilor noi participanți: efectele regionalismului asupra puterii suverane a statului
163 2.România și viitorul care prefigurează o dublă presiune asupra puterii de stat. Implicații constituționale
164 2.1.„Dacă vreau să intru în cursă trebuie să dau, dar mie-mimai rămâne ceva?” Cum va afecta aderarea României la UE suveranitatea națională a statului sa competențele ei suverane?
167 2.2.„Dacă voi intra în cursă va mai trebui să dau?” Efectele integrării europene asupra instituționalizării regionalismului  în România. Regionalizarea ar avea vreun efect asupra suveranității naționale?
173 2.3.„Să ne modificăm regulile interne?” Este necesară revizuirea Constituției în vederea aderării României la UE?
175 În loc de concluzii

11 septembrie 2001 (RUSU 2002)

Titus Rusu, Kamikaze, „Tomis”, Constanța, ianuarie 2002

Atacurile Kamikaze împotriva Statelor Unite au produs, credem noi, saltul calitativ hegelian al unor acumulări îndelungate. Lumea s-a obișnuit cu actele de cruzime și vandalism. S-a ajuns la acea banalizare a răului despre care scria Hannah Arendt. Înainte de 11 septembrie 2011, Bernard Henry Levi a demontat mecanismul psihologic al unui Kamikaze. Tinerii Kamikaze, adevărate bombe umane, umblă printre noi ca extratereștrii. Sunt dresați în cultul morții. Ani de zile sunt îndoctrinați sub autoritatea unui maestru demonic. Fondul mentalității kamikaze este: omori și mori tu însuți; tu ajungi în paradis, inamicul în infern. Moartea nu-i sperie. Levy scria că, într-o zi, o femeie tânără, după ce își bea ultima cafea, se urcă într-un autobuz, își alege ținta, face să declanșeze explozia și moare odată cu victimele inocente. Zeci de tineri trăiesc în extazul morții și al martiriului, gata să-și dea viața pentru a ajunge în paradis. Profesorii care i-au îndoctrinat pe kamikaze îmi amintesc de preoții aztecilor, care sacrificau în templele lor mii de oameni pentru a-i îndupleca pe zeii norilor să aducă ploaie.
A existat o perioadă romantică în istoria terorismului, când erau asasinați regi, miniștri, generali și alți înalți dregători și nu persoane civile inocente.
În 1878, la Petersburg, ca protest față de maltratarea revoluționarilor în închisoare, generalul Trepov a fost împușcat de Vera Zasulici. Trepov biciuia bărbații și pălmuia femeile pentru participarea lor la acțiuni revoluționare. Cei maltratați proveneau de regulă din familii nobiliare. Opinia publică a fost alături de Zasulici. Curtea cu juri din Petersburg a achitat-o pe revoluționara ucigașă. La ieșirea din tribunal, ea a fost întâmpinată de mii de studenți, care au aclamat-o.
La 13 martie 1883 a fost asasinat țarul Alexandru II. Într-unul din procesele ce a urmat a fost implicat și eminentul student Alexandr Ulianov din Simbirsk, fratele lui Vladimir, viitorul Lenin. Condamnat la moarte, a refuzat să-și exprime căința în schimbul comutării pedepsei la închisoare. Aleksandr a motivat mamei sale refuzul: „Imaginează-și doi bărbați față în față. Primul a tras deja în adversarul său, celălalt încă nu, iar celălalt care a tras mai înainte îl roagă pe adversarul său să renunțe. Nu, nu pot să mă port în felul acesta”. Înainte de a fi spânzurat în curtea fortăreței Slisselburg, tinerii au fost încunoștiințați din nou că cerând clemență țarului, li se va cruța viața. Și au refuzat din nou. Ca  o ultimă dorință, Alexandr a cerut mamei sale o carte de Heine, pentru a citi înainte de moarte. Nu știu dacă atitudinea lui Alexandr a fost numai fructul lecturilor din Marx, Engels, Plehanov. Mulți se întreabă care ar fi fost destinul lui Vladimir Ulianov și al omenirii, dacă Alexandr nu ar fi fost spânzurat. Secolul XX a fost caracterizat prin terorismul de stat.
După 11 septembrie este arătată stupefiant pe ecranele televizoarelor o doamnă blondă, fermecătoare, avocat Barbara Olson. Cunoscută animatoare la dezbaterile televizate, ea cucerea publicul cu inteligența sclipitoare și cu o elocință vitriolantă. A murit în Boeing-ul care s-a prăbușit deasupra Pentagonului. În momentul prăbușirii îl întreba la telefon pe soțul ei ce sfat să dea pilotului. Soțul ei, Ted Olson, este adjunctul lui John Ashcroft, ministrul Justiției. L-a apărat pe George W. Bush în fața Curții Supreme în procesul privind contestarea voturilor din Florida. Olson a fost însărcinat să întocmească proiectul de lege împotriva terorismului. Autorul proiectului, excelent jurist (reprezintă statul în fața Curții Supreme), cu tendințe conservatoare, a suferit direct de pe urma atacurilor teroriste.
Unele ziare pretind că profitând de climatul actual de teamă, este posibil să fie adoptate prevederi legale care să limiteze drepturile și libertățile persoanei în numele securității naționale.Jurnaliștii se preocupă în special de dreptul de expresie. Ei sunt împotriva intruziunii statului în viața privată. Înainte de 11 septembrie, juriștii și jurnaliștii discutau în presă sau în lucrări prestigioase dacă este permis a se propovădui violența! Astăzi, uni se tem că ar apărea din nou umbra Maccarth-ismului. Americanii se obișnuiesc greu cu gândul că ar putea avea loc arestări arbitrare, în spatele ușilor închise, fără avocat (în afaceri secrete), în numele securității naționale.
Anthony Kennedy, judecător la Curtea Supremă, a propus chiar modificarea Constituției: „Trebuie să modificăm Constituția, pentru a o adapta fiecărei generații, cu riscul de a o vedea periclitată”. Această declarație  a părut unora o blasfemie. Americanii au un adevărat cult față de Constituție.
Atentatele din 11 septembrie au bulversat chiar și vocabularul american, bazat pe optimism și încredere. Unele cuvinte, noțiuni, concepte au dobândit o altă semnificație. Lucrările de ficțiune de vor fi autocenzurate și cenzurate (mai ales filmele cu catastrofe naturale, invadatori de pe alte planete, incendii în zgârie nori).
Dar politica merge înainte. Ted Olson, ministrul adjunct al justiției, însărcinat cu întocmirea legislației antiteroriste, se preocupă de publicarea cărții soție sale, intitulată Final Days. Cartea se ocupă de ultimul mandat Clinton și de cuplul prezidențial. Se așteaptă dezvăluiri de senzație.

„Revoluție și reformă” (ILIESCU 1994)

 Ion Iliescu, Revoluție și reformă, Editura Enciclopedică, București, 1994, 279 p.

7 Cuvânt către cititor

11 I.Revoluția din decembrie 1989 și nașterea noii puteri
11 Revoluția ca explozie
14 Mașinațiuni, scenarii, complot?
19 Descompunerea puterii
27 O biografie aproape obișnuită
45 Revolta din Timișoara
53 Vremea acțiunii
58 Primele focuri de armă
64 O nouă putere se înfiripă
70 O situație confuză și periculoasă
79 Procesul lui Ceaușescu
82 Fantasma securității

87 II.Instaurarea democrației
87 Recuperarea istoriei
92 Convulsiile începutului
97 O putere lipsită de mijloace de apărare
100 28 ianuarie
104 Consiliul Provizoriu de Uniune Națională
110 Evenimentele de la Târgu Mureș
122 Piața Universității
129 Alegeri libere și contestare violentă
134 Intervenția minerilor

141 III.În căutarea echilibrului și stabilității. Structurarea statului de drept
141 Depășirea provizoratului politic
147 Guvernarea și noi tensiuni sociale
160 Noua Constituție a țării
166 Alegeri locale, scindarea FSN și un divorț nu tocmai „de catifea”
170 Alegerile parlamentare și prezidențiale
185 Dialoguri și negocieri politice

191 IV.Reforma economică
191 O moștenire grea
197 Și, totuși, ce putem reconsidera
206 Dilemele tranziției
210 Nevoia unei viziuni strategice asupra tranziției
215 Cum am pornit și care erau motivațiile
223 De fapt, s-a urnit sau nu reforma?
233 Mersul reformei și unele presiuni
243 Cum stăm și ce avem de făcut

259 V.România - factor european de stabilitate

273 VI.Omul politic și sfidările lumii de azi

„Partidele politice” (CDCIP 1992)

 Centrul de Drept Constituțional și Instituții Politice, Partidele politice, Comunicări prezentate la seminarul științific din 21 decembrie 1992 organizat cu sprijinul Curții Constituționale, Monitorul Oficial, București, 1993

3 Cuvânt înainte - Ioan Muraru

5 prof. univ. dr. Vasile Gionea (președintele Curții Constituționale) - Rolul partidelor politice în statul de drept

13 prof. univ. dr. Ioan Muraru (judecător la Curtea Constituțională) - Aspecte teoretice privind conceptul de partid politic
I. Prezentarea unor rațiuni teoretice și practice care motivează un atare demers științific
II.Aspecte definitorii ale partidului politic
III.Sublinierea unor elemente definitorii poate contribui nu numai la formarea conceptului de partid politic, ci și la identificarea exigențelor constituționale și legale în materie

21 prof. univ. dr. Nicolae Popa - Câteva aspecte privind organizării social-politice

27 Gabriela Bîrsan (judecător la Tribunalul București) & prof. univ. dr. Viorel Mihai Ciobanu (judecător la Curtea Constituțională) - Aspecte procedurale privind înregistrarea partidelor politice

37 dr. Florin Vasilescu (judecător la Curtea Constituțională) - Sisteme de partide în dreptul constituțional comparat

45 conf. univ. dr. Antonie Iorgovan (judecător la Curtea Constituțională) -- Partidele politice ca subiecte de drept public
1.Considerații generale ale dreptului public
2.Reflectarea în doctrină a tezei după care partidele politice sunt subiecte de drept public
3.Obiectul dreptului constituțional și sfera raporturilor de putere în care intră partidele politice
4.Reglementările constituționale actuale și capacitatea de drept public a partidelor politice
5.Partidele politice ca subiecte de drept public, potrivit Constituției României
6.Partidele politice și formațiunile politice ca subiecte de drept electoral în România
7.Concluzii generale. Propuneri de lege ferenda

67 dr. Mihai Constantinescu (judecător la Curtea Constituțională) - Partidele în sistemul pluralismului politic

75 as. univ. Corneliu Liviu Popescu - Partidele politice ca subiecte ale raporturilor juridice electorale
I.Generalități despre partidele politice
II.Partidele politice în cadrul raporturilor juridice electorale
III.Capacitatea juridică electorală a partidelor politice
IV.Partidele politice - condiții pentru a fi subiecte ale raporturilor juridice electorale
V.Subiectele de drept participante la raporturile juridice electorale în care una din părți este un partid politic
VI.Conținutul și obiectul raporturilor juridice electorale în care una din părți este un partid politic
VII.Alte subiecte ale raporturilor juridice electorale, asemănătoare cu partidele politice
VIII.Concluzii

91 dr. Fazekas Miklos (judecător la Curtea Constituțională) - Fundamentul moral al partidului politic

99 Gheorghe Iancu (consilier parlamentar) - Orientări și tendințe actuale în activitatea partidelor politice actuale
1.Precizări prealabile
2.Orientări și tendințe actuale
I.Structura partidelor politice
II.Tipologia membrilor de partid
III.Conducerea partidului
IV.Sistemele de partide
V.Partidele politice și ideologia

111 dr. Ioan Vida - Partidele politice în reglementări juridice contemporane

„Parlamentari constănțeni: Sabin IVAN senator” („TOMIS” 1992)

 Parlamentari constănțeni: Sabin IVAN senator, „Tomis”, Constanța, 1992

*

Parlamentul a reușit elaborarea Constituției, pe care nu am votat-o din următoarele motive: n-am fost de acord cu înscrierea a formei de guvernământ înainte ca întregul popor să fie consultat printr-un referendum despre această chestiune; separarea puterilor în stat n-a fost suficient de clar definită, ceea ce ar putea da naștere la interpretări diferite, prin aceasta statul de drept și democrația și statul de drept putând fi puse în pericol. Având în vedere și elaborarea multor legi, pe lângă Constituție, consider activitatea Parlamentului satisfăcătoare. Afirm aceasta deși majoritatea inițiativelor legislative și a amendamentelor propuse de către grupul liberal, din care am făcut parte, au fost respinse. Mașina de vot fesenistă a funcționat impecabil. Grupul parlamentar din care am făcut parte până în ziua de 21 aprilie 1992, când am demisionat, s-a străduit să participe la dezbateri, cât și în comisiile parlamentare, foarte puține din punctele sale vedere fiind însă acceptate de majoritatea fesenistă zdrobitoare.

**

Am activat în Comisia de politică externă și în cadrul Comitetului director pentru Uniunea Interparlamentară, unde am fost vicepreședinte. În primele șapte luni de activitate parlamentară, am făcut făcut parte din Comisia de anchetă pentru evenimentele din 13-15 iunie, iar în ianuarie 1991 am făcut parte din delegația parlamentară care a înaintat la Paris și Bruxelles concluziile preliminare ale anchetei, unde am reprezentat opoziția alături de d-l deputat Sergiu Cunescu. Am prezentat în mod obiectiv evenimentele, criticând pe cei vinovați, ceea ce nu ne-a împiedicat să susținem cu tărie intrarea țării noastre în Consiliul Europei. 

Am fost unul din cei mai incisivi parlamentari prin intervențiile și întrebările puse de la tribuna Parlamentului, pledând, printre altele, pentru o carantină de o legislație, două, a foștilor nomenclaturiști, pentru a nu pătrunde în structurile societății post-revoluționare, la toate nivelele. Consider că este necesar un Purgatoriu. Am pus problema părăsirii Pactului de la Varșovia înainte de evenimentele respective, am criticat guvernul că nu întreprinde nici o măsură relativ la integrarea noastră în Consiliul Europei, întârziată de doi ani de zile, pe când Bulgaria a intrat deja, bucurându-se de toate drepturile. Cele mai importante intervenții le-am făcut cu ocazia legii audio-vizualului, Legii SRI și Legii electorale. Nici unul din amendamentele propuse n-a fost admis. La interpelările adresate executivului sau Biroului Senatului, multe dintre ele izvorând din discuțiile purtate cu alegătorii în biroul senatorial, nu am primit decât răspunsuri vagi.

***

În plan local m-au preocupat ilegalitățile comise de Ministerul Transporturilor, respectiv problema vânzării navelor, pe care am semnalat-o în Senat cu mult înainte de constituirea Comisiei parlamentare pentru cercetarea activității acestui minister. Am intervenit pe lângă organele locale sau la diferite ministere pentru soluționarea unor probleme ca: locuințele, aprovizionarea populației cu butelii, ilegalități comise în aplicarea Legii fondului funciar. Am acuzat pe cei responsabili de răspândirea flagelului SIDA, boală de care suferă câteva sute de constănțeni, Din totalul copiilor bolnavi de SIDA din Europa, peste 50% se găsesc din păcate în orașul nostru.

Am intrat în Parlament cu dorința de a contribui la instaurarea democrației în țara noastră. Așteptările mele au fost în mare parte neîmplinite. Am așteptat 40 de ani aceste clipe, din care 7 ani de detenție politică, anticomunistă. Ca o curiozitate, trebuie să vă spun că am făcut medicina în 22 de ani, începând-o în 1945 și terminând-o în 1967, timp în care am fost deținut politic, am fost exmatriculat de mai multe ori, am lucrat ca frizer. Am făcut pușcărie între anii 1945-1956 la Jilava, la Canal, la Gherla și la Oradea. Sunt președinte de onoare al Filialei județene a Asociației deținuți politici din Constanța. Am candidat pe listele PNL din partea Asociației deținuților politici, fără să fiu membru PNL. Așa cum am declarat în Senat, merg în continuare cu Convenția Democrată. La capăt de drum, apreciez că mi-am făcut cu prisosință datoria, reprezentând adevărata opoziție în Senat. Pentru viitor, consider că, pentru sănătatea democrației, un parlament trebuie să fie cât mai echilibrat, mașina de vot a unei majorități politice zdrobitoare producându-i imense suferințe.

„Parlamentari constănțeni: Nicolae Rahău senator” (TOMIS 1992)

 ***, Parlamentari constănțeni: Nicolae Rahău senator, „Tomis”, Constanța, 1992

Într-o perioadă de doi ani de activitate, primul parlament al României a reușit să realizeze un număr impresionant de legi, aproximativ 130, dintre care cea mai importantă este, bineînțeles, Constituția. În ciuda criticilor aduse, aceasta este o constituție modernă, apreciată în mod foarte favorabil pe plan internațional și dată drept model țărilor care-și elaborează o nouă constituție. Legile vizând restructurarea întregii vieți economice a țării sunt legi bune, în ciuda carențelor și criticilor referitoare la Legea 18, spre exemplu, Legea fondului funciar, din păcate mai puțin corect înțelese și aplicate.

Sunt lucruri pe care Parlamentul nu a reușit să le facă și, din păcate, nu sunt puține. Nu e suficient să faci legi, trebuie să vezi și cum se aplică. Unul dintre organele care trebuia să vegheze la respectarea legilor e tocmai poliția. N-am reușit să stabilim un statut al polițistului. Legea este lege și ea trebuie respectată, iar cel care o aplică, polițistul, trebuie apărat. La ora actuală poliția are încă rezerve față de aplicarea legilor pentru că poate să-și spună: „dacă se schimbă legea, mâine mă condamnă pentru că am aplicat-o”. Nu este singurul exemplu de neîmplinire. În ansamblu, cred totuși că am făcut mai multe lucruri bune decât rele.

Grupul parlamentar FSN a fost motorul acestei activități legislative, deși nu s-a realizat un consens în toate problemele care s-au discutat, membrii acestui grup nefiind obligați să adopte o atitudine comună, unitară, totalitaristă, dacă vreți. 

(...)

„Constituția României” (ed. revizuită 2003)

 Constituția României, ediție revizuită 2003, Steaua Nordului, București, 1992, 159 p.

CONSTITUŢIA ROMÂNIEI

TITLUL I - Principii generale

ARTICOLUL 1 - Statul român
ARTICOLUL 2 - Suveranitatea
ARTICOLUL 3 - Teritoriul
ARTICOLUL 4 - Unitatea poporului şi egalitatea între cetăţeni
ARTICOLUL 5 - Cetăţenia
ARTICOLUL 6 - Dreptul la identitate
ARTICOLUL 7 - Românii din străinătate
ARTICOLUL 8 - Pluralismul şi partidele politice
ARTICOLUL 9 - Sindicatele, patronatele şi asociaţiile profesionale
ARTICOLUL 10 - Relaţii internaţionale
ARTICOLUL 11 - Dreptul internaţional şi dreptul intern
ARTICOLUL 12 - Simboluri naţionale
ARTICOLUL 13 - Limba oficială
ARTICOLUL 14 - Capitala

TITLUL II - Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale

CAPITOLUL I - Dispoziţii comune

ARTICOLUL 15 - Universalitatea
ARTICOLUL 16 - Egalitatea în drepturi
ARTICOLUL 17 - Cetăţenii români în străinătate
ARTICOLUL 18 - Cetăţenii străini şi apatrizii
ARTICOLUL 19 - Extrădarea şi expulzarea
ARTICOLUL 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului
ARTICOLUL 21 - Accesul liber la justiţie

CAPITOLUL II - Drepturile şi libertăţile fundamentale

ARTICOLUL 22 - Dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică
ARTICOLUL 23 - Libertatea individuală
ARTICOLUL 24 - Dreptul la apărare
ARTICOLUL 25 - Libera circulaţie
ARTICOLUL 26 - Viaţa intimă, familială şi privată
ARTICOLUL 27 - Inviolabilitatea domiciliului
ARTICOLUL 28 - Secretul corespondenţei
ARTICOLUL 29 - Libertatea conştiinţei
ARTICOLUL 30 - Libertatea de exprimare
ARTICOLUL 31 - Dreptul la informaţie
ARTICOLUL 32 - Dreptul la învăţătură
ARTICOLUL 33 - Accesul la cultură
ARTICOLUL 34 - Dreptul la ocrotirea sănătăţii
ARTICOLUL 35 - Dreptul la mediu sănătos
ARTICOLUL 36 - Dreptul de vot
ARTICOLUL 37 - Dreptul de a fi ales
ARTICOLUL 38 - Dreptul de a fi ales în Parlamentul European
ARTICOLUL 39 - Libertatea întrunirilor
ARTICOLUL 40 - Dreptul de asociere
ARTICOLUL 41 - Munca şi protecţia socială a muncii
ARTICOLUL 42 - Interzicerea muncii forţate
ARTICOLUL 43 - Dreptul la grevă
ARTICOLUL 44 - Dreptul de proprietate privată
ARTICOLUL 45 - Libertatea economică
ARTICOLUL 46 - Dreptul la moştenire
ARTICOLUL 47 - Nivelul de trai
ARTICOLUL 48 - Familia
ARTICOLUL 49 - Protecţia copiilor şi a tinerilor
ARTICOLUL 50 - Protecţia persoanelor cu handicap
ARTICOLUL 51 - Dreptul de petiţionare
ARTICOLUL 52 - Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică
ARTICOLUL 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi

CAPITOLUL III - Îndatoririle fundamentale

ARTICOLUL 54 - Fidelitatea faţă de ţară
ARTICOLUL 55 - Apărarea ţării
ARTICOLUL 56 - Contribuţii financiare
ARTICOLUL 57 - Exercitarea drepturilor şi a libertăţilor

CAPITOLUL IV - Avocatul Poporului

ARTICOLUL 58 - Numirea şi rolul
ARTICOLUL 59 - Exercitarea atribuţiilor
ARTICOLUL 60 - Raportul în faţa Parlamentului

TITLUL III - Autorităţile publice

CAPITOLUL I - Parlamentul

SECŢIUNEA 1 - Organizare şi funcţionare

ARTICOLUL 61 - Rolul şi structura
ARTICOLUL 62 - Alegerea Camerelor
ARTICOLUL 63 - Durata mandatului
ARTICOLUL 64 - Organizarea internă
ARTICOLUL 65 - Şedinţele Camerelor
ARTICOLUL 66 - Sesiuni
ARTICOLUL 67 - Actele juridice şi cvorumul legal
ARTICOLUL 68 - Caracterul public al şedinţelor

SECŢIUNEA a 2-a - Statutul deputaţilor şi al senatorilor

ARTICOLUL 69 - Mandatul reprezentativ
ARTICOLUL 70 - Mandatul deputaţilor şi al senatorilor
ARTICOLUL 71 - Incompatibilităţi
ARTICOLUL 72 - Imunitatea parlamentară

SECŢIUNEA a 3-a - Legiferarea

ARTICOLUL 73 - Categorii de legi
ARTICOLUL 74 - Iniţiativa legislativă
ARTICOLUL 75 - Sesizarea Camerelor
ARTICOLUL 76 - Adoptarea legilor şi a hotărârilor
ARTICOLUL 77 - Promulgarea legii
ARTICOLUL 78 - Intrarea în vigoare a legii
ARTICOLUL 79 - Consiliul Legislativ

CAPITOLUL II - Preşedintele României

ARTICOLUL 80 - Rolul Preşedintelui
ARTICOLUL 81 - Alegerea Preşedintelui
ARTICOLUL 82 - Validarea mandatului şi depunerea jurământului
ARTICOLUL 83 - Durata mandatului
ARTICOLUL 84 - Incompatibilităţi şi imunităţi
ARTICOLUL 85 - Numirea Guvernului
ARTICOLUL 86 - Consultarea Guvernului
ARTICOLUL 87 - Participarea la şedinţele Guvernului
ARTICOLUL 88 - Mesaje
ARTICOLUL 89 - Dizolvarea Parlamentului
ARTICOLUL 90 - Referendumul
ARTICOLUL 91 - Atribuţii în domeniul politicii externe
ARTICOLUL 92 - Atribuţii în domeniul apărării
ARTICOLUL 93 - Măsuri excepţionale
ARTICOLUL 94 - Alte atribuţii
ARTICOLUL 95 - Suspendarea din funcţie
ARTICOLUL 96 - Punerea sub acuzare
ARTICOLUL 97 - Vacanţa funcţiei
ARTICOLUL 98 - Interimatul funcţiei
ARTICOLUL 99 - Răspunderea preşedintelui interimar
ARTICOLUL 100 - Actele Preşedintelui
ARTICOLUL 101 - Indemnizaţia şi celelalte drepturi

CAPITOLUL III - Guvernul

ARTICOLUL 102 - Rolul şi structura
ARTICOLUL 103 - Investitura
ARTICOLUL 104 - Jurământul de credinţă
ARTICOLUL 105 - Incompatibilităţi
ARTICOLUL 106 - Încetarea funcţiei de membru
ARTICOLUL 107 - Primul-ministru
ARTICOLUL 108 - Actele Guvernului
ARTICOLUL 109 - Răspunderea membrilor Guvernului
ARTICOLUL 110 - Încetarea mandatului

CAPITOLUL IV - Raporturile Parlamentului cu Guvernul

ARTICOLUL 111 - Informarea Parlamentului
ARTICOLUL 112 - Întrebări, interpelări şi moţiuni simple
ARTICOLUL 113 - Moţiunea de cenzură
ARTICOLUL 114 - Angajarea răspunderii Guvernului
ARTICOLUL 115 - Delegarea legislativă

CAPITOLUL V - Administraţia publică

SECŢIUNEA 1 - Administraţia publică centrală de specialitate

ARTICOLUL 116 - Structura
ARTICOLUL 117 - Înfiinţarea
ARTICOLUL 118 - Forţele armate
ARTICOLUL 119 - Consiliul Suprem de Apărare a Ţării

SECŢIUNEA a 2-a - Administraţia publică locală

ARTICOLUL 120 - Principii de bază
ARTICOLUL 121 - Autorităţi comunale şi orăşeneşti
ARTICOLUL 122 - Consiliul judeţean
ARTICOLUL 123 - Prefectul

CAPITOLUL VI - Autoritatea judecătorească

SECŢIUNEA 1 - Instanţele judecătoreşti

ARTICOLUL 124 - Înfăptuirea justiţiei
ARTICOLUL 125 - Statutul judecătorilor
ARTICOLUL 126 - Instanţele judecătoreşti
ARTICOLUL 127 - Caracterul public al dezbaterilor
ARTICOLUL 128 - Folosirea limbii materne şi a interpretului în justiţie
ARTICOLUL 129 - Folosirea căilor de atac
ARTICOLUL 130 - Poliţia instanţelor

SECŢIUNEA a 2-a - Ministerul Public

ARTICOLUL 131 - Rolul Ministerului Public
ARTICOLUL 132 - Statutul procurorilor

SECŢIUNEA a 3-a - Consiliul Superior al Magistraturii

ARTICOLUL 133 - Rolul şi structura
ARTICOLUL 134 - Atribuţii

TITLUL IV - Economia şi finanţele publice

ARTICOLUL 135 - Economia
ARTICOLUL 136 - Proprietatea
ARTICOLUL 137 - Sistemul financiar
ARTICOLUL 138 - Bugetul public naţional
ARTICOLUL 139 - Impozite, taxe şi alte contribuţii
ARTICOLUL 140 - Curtea de Conturi
ARTICOLUL 141 - Consiliul Economic şi Social

TITLUL V - Curtea Constituţională

ARTICOLUL 142 - Structura
ARTICOLUL 143 - Condiţii pentru numire
ARTICOLUL 144 - Incompatibilităţi
ARTICOLUL 145 - Independenţa şi inamovibilitatea
ARTICOLUL 146 - Atribuţii
ARTICOLUL 147 - Deciziile Curţii Constituţionale

TITLUL VI - Integrarea euroatlantică

ARTICOLUL 148 - Integrarea în Uniunea Europeană
ARTICOLUL 149 - Aderarea la Tratatul Atlanticului de Nord

TITLUL VII - Revizuirea Constituţiei

ARTICOLUL 150 - Iniţiativa revizuirii
ARTICOLUL 151 - Procedura de revizuire
ARTICOLUL 152 - Limitele revizuirii

TITLUL VIII - Dispoziţii finale şi tranzitorii

ARTICOLUL 153 - Intrarea în vigoare
ARTICOLUL 154 - Conflictul temporal de legi
ARTICOLUL 155 - Dispoziţii tranzitorii
ARTICOLUL 156 - Republicarea Constituţiei

Românii din Transilvania la începutul domniei împăratului Franz Iosif (1848-1916) (IORGA 1915)

Nicolae Iorga, Istoria Romînilor din Ardeal și Ungaria, II. De la mișcarea lui Horea pînă astăzi, cu o prefață despre epoca mai veche, lecții ținute la Universitatea București, Casa Școalelor, București, 1915

XIII. Era speranțelor: începutul Domniei lui Francisc Iosif I-u
(176) (...) ci teritoriile coloniale bănățene erau puse laolaltă cu teritoriile de regim particular ale Ardealului dominat de „unio trio nationum”; se făcea o singură unitate națională din românii întregii monarhii, căci între cei care iscălesc petiția, pe lângă Șaguna, reprezentant al ortodoxiei din Ardeal, pe lângă cei doi Mocioni, Ioan și Lucian, de origine macedoneană, reprezentanți ai conștiinței românești din regiunile bănățene - cu un caracter aristocratic, care nu strica pe atunci - pe lângă  Popazu, pe lângă Laurian, pe lângă Macedonfi, „funcționar fiscal ardelean”, care făcea și el parte din categoria nemeșilor, pe lângă Constantin Pomuț și colegii săi Ioan de Stoica și Vasile Ciupe, „din Ungaria”, pe lângă Iacob Bologa, ardelan, al cărui nume se întâlnește și pe urmpă în luptele constituționale pe care le vom urmări, întâlnim pe însuși Eudoxiu Hurmuzaki și pe Mihai Botnar, membru al dietei din Cernăuți, reprezentanți ai Bucovinei. Unirea trebuia să se întindă, deci, și asupra micului, dar istoricește  așa de importantului teritoriu bucovinean.
Și mulți din ardelenii așezați în Principate, ca Ioan Maiorescu, visau, ca și sasul Roth, la o Românie unită, supusă, până la Dunăre, Casei de Habsburg. Numai radicalii munteni, ca N. Bălcescu, în ura lor contra conservatorismului „schwarzgelb”, se străduiau din răsputeri să lege relații cu Batthyanyi și Kossuth, să smulgă ungurilor, în vederea unei confederații republicane, părăsirea punctului de vedere al „limbii diplomatice ” maghiare și al „amalgamizării” romînilor în Ungaria (1).
Prin urmare, în vremea aceea cînd se aflau romîni care agitau pentru o unire împotriva Împăratului, era un lucru natural să se prevadă în propuneri ca aceasta că, deși romînii doresc unirea lor într-un corp național cuprinzînd și pe bucovineni, ca și pe bănățeni, ei nu voiesc însă o viață națională independentă, ci dorersc să rămîie supt coroana austriacă, să facă parte integrantă din monarhie, lăsînd să se întrevadă că, dacă ar exista o conștiință românească națională liberă dincolo de Carpați, cine știe ce ar face,  scăpînd de supt tirania moscovită, și romînii de dincoace. Ar fi fost o viitoare recompensă pentrru Austria dacă se arăta generoasă față de romînii dintre hotarele ei.
1.Numai la 14 iulie se ajungea la tratatul dorit de Bălcescu, dar cari nu mai avea ltă importanță decît cea teoretică; Ion Ghica, Amintiri din pribehie, p. 272, 329-31, 346, 362-3.

(191)
Se cerea apoi congresul general romînesc, un singur cap pentru întregimea națiunii, un fel de căpetenie supremă a romînilor, un Voievod al alor, un Senat românesc și, ca în mai 1848,„un singur cap bisericesc”, peste deosebirea confesională, Șaguna avînd, desigur, nădejdea să înghită Biserica unită, suspectată, impopulară și rămasă fără conducător; limba românească în toate lucrurile care ating pe români; adunare națională, reunindu-se în fiecare an; reprezintație proporțională în dieta imperială, „organ național” pe lîngă ministere, un adevărat ambasador al națiunii și, în sfîrșit, Împăratul să facă bine a se intitula „Mare Duce al românilor”.
Deocamdată, o întrebare. Pentru astfel de lucru la care ea nici nu se putuse gîndi, Adunarea de la Sibiu nu dăduse nici un mandat. E limpede. Șaguna însuși n-ar fi cutezat așa demult. Iscălitura lui Hurmuzaki lămurește. Călătoria de la Cernăuți nu rămăsese fără folos. Acestea sunt ideile din foaia Bucovina, ale fraților hurmuzăchești, cele mai solide capete între toți românii mireni supuși Împărăției. Redacția însăși a petiției putea să le aparție lor.
Iată acum și răspunsul pe care l-a dat Împăratul Francisc-Iosif. Îl reproducem textual: „Primesc cu bucurie asigurarea despre credința și alipirea curagioasei națiuni romîne și recunosc cu gratitudine jertfele grele pe care le-a adus pentru tronul meu și monarhia unitară în contra unui partid fără scrupule (ruchlos)...” - nu voia să zică: unei națiuni, fiindcă el totuși dorea, și cît se poate de repede, împăcarea cu ungurii cuminți, pe care de atunci tot îi caută - cari a aprins războiul civil și prin cerbicia sa îl face să dureze. Petiția fidelei mele națiuni române voi dispune să fie luată în chibzuire amănunțită și să fie rezolvată în cel mai scurt timp spre mulțămirea lor.”
Șaguna vizită cu mulțămiri - desigur superflue - și pe fostul Împărat, cari așteptîndu-se așa de puțin la aceasta, fu foarte mișcat; el avu și onoarea unei invitații la masa imperială. La Franscisc-Iosif el avu două audiențe, cea dintîi numai el singur, și avea motiv să fie mulțumit de rezultatul lor. Mai ales că nu prevedea viitorul (1).
Îndată după aceasta s-a și dat Constituția generală pentru toate statele Împărăției, Constituția austriacă de la 4 mart, supt care a fremătat de indignare tot neamul unguresc. Ardealul era unit cu comitatele exterioare, cu egala îndreptățire a tuturor naționalităților și limbilor din acea țară, în toate raporturile publice cetățenești.”
Dar, în sfîrșit, tot era ceva. în cazul acesta națiunea romînă se putea manifesta. Romînii au prmit lucvrul cu mulțămire, dar nu fără rezerve, mai ales în ce privește restituirea unui „teritoriu săsesc” în care erau cuprinși și foarte mulți români, ceea ce aduse o foarte largă expunere istorică prin noile petiții din 12 și 23 mart (2).
1.Popea, loc. cit., p. 247.
2. Ibid., p. 264. Plîngeri contra calomniilor săsești care atribuiau romînilor jafuri făcute de unguri, în scrisoarea lui Șaguna către Puchner ibid., p. 270.

(192) Cine ar fi putut să fie mulțămit de astfel de concesii? Dar bănățenii au adus, într-o nouă petiție, din 26 iunie, iscălită de Petru Mocioni, Ioan Dobran și Petru Cermeni, formularea exactă a punctului de vedere românesc, explicînd pe larg și elocvent valoarea acestei națiuni (1). Contra unei întinderi prea mari a hotarelor Voievodinei create pentru sârbi, se protestase încă din april (2).
La 2 mart 1849 apare proclamația rebelilor către romîni: „Nefericiți Valahi! Voi, care ați fost sclavi supt romani și care ați fost sclavi și după aceea, și pe care maghiarii v-au făcut oameni... Nu vă lăsați pradă chinurilor sîngeroase ale ucigașilor, hoților,  aventurierilor care-și zic tribuni, prefecți sau centurioni...”, li se striga, sfătuindu-i să lase armele, căci altfel vor vedea ei ce înseamnă puterea națiunii maghiare în Ardeal (3).
Peste cîteva zile, la 19 april, Francisc-Iosif era declarat depus, cu un teribil act de acuzație. Și îndată se trimetea cunoscutul Dragoș ca să momească pe cîte unul din șefii revoluției romînești din Munții Apuseni: se știe că mizerabilul s-a luat bine pe lîngă energicul tînăr Buteanu, care a doua zi după aceasta a fost spînzurat, supt masca unor negociațiuni. În același timp intraseră ungurii în Abrud, trecînd supt sabie pe toți cari și-i credeau dușmani. Peste cîteva zile, ei erau siliți a pleca, și lupta continuă mai departe, în defavorul lor.
Față de această schimbare  a lucrărilor s-a ivit și o idee mai îndrăzneață: Dacă s-ar uni toate națiunile „necompromise” și ar cere să aibă privilegii, și singura care n-ar avea privilegii, ar fi națiunea maghiară, fiindcă nu le merită? Atunci, la 26 april, s-a făcut marea petiție din partea romînilor, a croaților, a slovacilor împreună, fără a se ajunge la o înțelegere deplină între naționalități pentru lupta laolaltă împotriva dușmanului comun, pentru recăpătarea unei situațiuni de drept, care acordată unora, nu poate să strice altora, ci ar servi ca un îndemn pentru dînșii (4). Se protesta călduros contra păstrării unei Ungarii în care rasa maghiară e o inferioritate numerică, cerîndu-se teritorii naționale deosebite de „Maghiaria” în hotarele ei firești.
1. Ibid., p. 258, p. 331-4.
2. Ibid., p. 287-8
3. Păcățianu, loc. cit., 1
4. Ibid.

(193) Și atunci, în iunie, Împăratul face o nouă declarație: „Făgăduiesc romînilor constituțiuni organice potrivite cu trebuințele adevărate ale acestui popor  și în consonanță cu unitatea monarhiei” (1). Sunt aici formule vagi de cancelarie, dar pentru oricine înțelege frazele cum trebuie, aceasta nu înseamnă decît primirea propunerilor lui Șaguna. Iar în iulie, după ce s dovedise că romînii au oamenii lor cari pot fi întrebuințați 92), Împăratul, cu cîteva zile înainte de convenția lui Bălcescu cu Battyanyi - totdeauna trebuie să punem alături aceste lucruri: ce dădea Împăratul și ce dădeau ceilalți - în iulie, spunea din gura sa împărătească: „Puteți fi sigur că dorințele cuminți și drepte ale romînilor vor fi îndeplinite ” (3).

Vom vedea întrucît s-a realizat această solemnă promisiuhe împărătească.

1. Popea, loc. cit., p. 334

2. Ibid., p. 334 (18 iulie).

3. Ibid., p. 341. Explicațiile lui Bach, car epromitea baze noi, p. 341-3. Obiecțiile deputăției la 30 iulie, p. 343-7.