„Degradarisirea de Evghenie” (RUSU )

 Titus Rusu, Degradarisirea de Evghenie, „Tomis”, Constanța

În Regulamentul Organic există prevederi referitoare la punerea în executare a hotărârilor judecătorești de condamnare a boierilor, pentru comiterea unor infracțiuni. În art. 254 se prevedea că „Orice hotărâre de judecată asupra unui boier ce s-a osândit la vreo pedeapsă trupească ori de necinste, precum închisoare la pușcărie, trimitere la ocnă ș.c.l. nu se va putea pune în lucrare până când Domnul nu-lva scădea din cinstea lui, luându-i rangul și celelalte titluri (...)” „Fețele evghenite mai trebuie a se dezbrăca de evghenie și apoi să se supuie pedepsei hotărâtă de pravile”. Cu alte cuvinte, se proceda la ridicarea rangului boieresc, adică „degradarisirea de evghenie”.

Procedura de degradarisirea de evghenie este complicată și nu e locul să o prezentăm.

Un caz interesant, petrecut în veacul trecut, este prezentat în Pandectele Române din 1937. În baza dispozițiunilor Tribunalului Criminalicesc, patru condamnați pentru omor au fost pedepsiți mai întâi „trupește” în Piața Sfântului Spiridon din Iași, aplicându-li-se între 60 și 100 de lovituri, apoi, în raport de gradul de vinovăție, căminăreasa Vlăhuț a fost trimisă „la o mănăstire de călugărițe să slujească în fiare toată viața ei”, iar ceilalți trei au fost trimiși la „groapa ocnii” să execute diferite pedepse privative de libertate. Căminăreasa Vlăhuț a fost mai degradarisită de evghenie

În regimul comunist s-a instituit o procedură specială pentru cercetarea, arestarea și trimiterea în judecată a membrilor de partid.

În 1968, după reabilitarea post-mortem a lui Lucrețiu Pătrășcanu, conducerea partidului a declarat că vinovat de asasinarea importantului lider comunist este aparatul judiciar. Pentru a nu se mai comite „abuzuri”, s-a luat măsura ca nici un membru de partid să nu fie cercetat penal, arestat sau trimis în judecată fără aprobarea comitetului județean, municipal sau orășenesc de partid. Nu s-a dat o dispoziție scrisă. S-au dat dispoziții verbale șefilor instituțiilor centrale din sistemul judiciar, care, la rândul lor, le-au trimis subordonaților.

În februarie 1971, a fost emisă o hotărâre a Comitetului Politic Executiv al CC al PCR privind cercetarea, arestarea și trimiterea în judecată a membrilor de partid. Hotărârea era secretă. Nu am reușit să intru în posesia ei. Se prelucra de nenumărate ori cu prilejul diferitelor ședințe.

La 1 martie 1979, Comitetul Politic Executiv al CC al PCR a adoptat o nouă hotărâre, abrogând-o pe cea anterioară. Am reușit să intrăm în posesia Hotărârii nr. 700/00143/1979 a CPEx, din care  reproducem în premieră:

„Art. 8 - Atunci când organele de securitate și miliție sunt sesizate că unii membri de partid, unele cadre alese de organele puterii de stat, în conducerile organizațiilor de masă și obștești, precum și cele care se află în nomenclatura organelor de partid sunt semnalate că desfășoară acțiuni  ce privesc securitatea statului ori săvârșesc alte infracțiuni, vor aduce imediat aceste probleme la cunoștința organelor de partid.

Art. 10 - Atunci când există dovezi cu privire la săvârșirea unor infracțiuni de către membri de partid aleși în organele de partid sau care ocupă funcții din nomenclatura organelor de partid, precum și cadre alese în organele puterii de stat ori în conducerea organizațiilor de masă și obștești care, de asemenea, ocupă funcții din această nomenclatură, cercetarea lor de către organele de urmărire penală, arestarea sau trimiterea în judecată se va face numai cu aprobarea organului de partid respectiv. Comitetele județene, municipale și orășenești vor examina cu deosebită grijă și atenție fiecare caz, în prezența celor în cauză și vor manifesta exigența necesară față de cei care încalcă legile statului.

Înainte de aprobarea arestării sau trimiterii în judecată, organele de partid respective vor hotărî în legătură cu situația de partid și funcția pe care acesta o ocupă.

Art. 11 - În cazurile de săvârșire a unor infracțiuni de către membri de partid sau persoane alese în organe ale puterii de stat ori în conducerea organizațiilor de masă și obștești, care nu dețin funcții în nomenclatura organelor de partid, organele de securitate, miliție, procuratură și justiție vor lua măsura cercetării sau trimiterii în judecată informând despre aceasta, după caz, organul de partid, organul puterii de stat sau conducerea organizației obștești respective.

Art. 12 - În situația când unii membri de partid au săvârșit infracțiuni, organele de partid vor efectua verificările necesare în același timp cu organele de stat, astfel că până la trimiterea în judecată, organizațiile din care aceștia fac parte să poată hotărî asupra calității de membru de partid a celor în cauză.

Art. 13 - Aliniat ultim.

În cazul în care un membru de partid a fost prins în flagrant delict și s-a impus reținerea lui, organele de urmărire penală vor informa imediat organul de partid în nomenclatura căruia se află, pentru a clarifica situația de partid a acestuia.”

Secretariatul Comitetului Județean Constanța al PCR, mai zelos, a extins hotărârea CPEx, dispunând ca nici un membru de partid să nu fie cercetat, arestat sau trimis în judecată. fără aprobare, indiferent dacă făcea parte sau nu din nomenclatura de partid. Dacă, după aprobarea cercetării, se ajungea la concluzia că este vinovat, procuratura făcea o nouă informare către comitetul județean, municipal sau orășenesc de partid, pentru a obține aprobarea trimiterii în judecată. Această procedură birocratică dura uneori 2-3 ani. În mediul rural, în timpul campaniilor agricole nu se țineau ședințe. În preajma zilelor de 1 Mai, 23 August sau  30 Decembrie, se considera că nu este „politic” să se țină ședințe în care să se ia măsura excluderii din partid. Când totuși se convoca ședința de partid, țăranii se solidarizau și nu erau de acord dcu excluderea colegului lor. În acest caz, se bloca trimiterea în judecată, fiindcă exista dispoziția ca nici un membru de partid să nu ajungă în fața instanței cu „carnetul în buzunar”.

Organele de partid superioare se abțineau să infirme hotărârile organizațiilor de bază, pe motiv că acestea ar fiu provocat iritarea muncitorilor. Situația se rezolva în mod frecvent prin apariția unor decrete de amnistie și grațiere, în baza cărora se dădeau soluții de netrimitere în judecată sau se aplica o amendă administrativă de 1.000 lei. Așii corupției constănțene, cu toate relațiile în nomenclatură, erau excluși din partid, arestați, trimiși în judecată și condamnați la lungi pedepse de închisoare. La fel și cei care comiteau infracțiuni împotriva vieții, integrității corporale sau violuri.

De regulă, nu se aproba trimiterea în judecată a țăranilor care sustrăgeau de pe câmp porumb, grâu, cartofi și alte produse în cantități mici. Se trecea peste avertismentele lui Ceaușescu, care nu ostenea repetând că sustragerea de cereale reprezintă un act contrarevoluționar.

Degradarisirea de evghenie sau scoaterea din boierie se făcea după ce „tribunalul criminalicesc” pronunța, independent, hotărârea de condamnare. În cazul membrilor de partid, cercetarea, arestarea și trimiterea în judecată se făcea după ce se proceda la excluderea din partid. Partidul se substituia organului specializat al statului și aprecia asupra oportunității trimiterii în judecată. Se comitea o ingerință în administrarea justiției.

Istoria Uniunii Sovietice de la Hrușciov la Gorbaciov (WERTH 1995)

 Nicolas Werth, Istoria Uniunii Sovietice de la Hrușciov la Gorbaciov, trad., note și postfață F. Constantiniu (Paris, ed. XIV, 1998), Corint/Istorie universală-Microsinteze-12, București, 2000, 136 p.

5 Introducere

Partea întâi Anii lui Hrușciov (1953-1964)

8 Capitolul I Luptele pentru succesiune și apariția proiectului hrușciovist (1953-1957)
I. Reorganizarea puterilor
II. Dezbaterile economice și sociale: apariția proiectului hrușciovist
III. Schimbări în politica externă
IV. Congresul al XX lea: începuturile unei destalinizări controlate
V. De la Congresul al XX lea la eliminarea grupului antipartinic (februarie 1956 - iunie 1957)

32 Capitolul II Limitele și derapajele proiectului hrușciovist (1958-1964)
I. Campanii, mobilizări, reforme și liberalizări
II. Limitele dezghețului cultural
III. De la derapajele economice la mitul comunismului 
IV. Congresul al XXII lea și urmările sale
V. O politică externă voluntaristă
VI. O înlăturare instituțională

Parte a doua 

62 Capitolul III Vârsta de aur a nomenclaturii și „statul întregului popor”
I. Conservatorismul politic și reforma economică
II. Consens și divergențe
III. Personalizarea puterii, compromis și pluralism instituțional
IV. „Statul întregului popor”

77 Capitolul IV Criza „socialismului dezvoltat”
I. Alunecarea spre conservatorism și împotmolirea reformelor
II. Dificultățile unei agriculturi asistate și ineficace
III. Criza organizării muncii

89 Capitolul V Mutațiile sociale în „era stagnării”
I. Mutațiile demografice
II. Urbanizarea și consecințele ei
III. O participare solicitată, o unanimitate de fațadă
IV. Formele dezacordului și excluderii

106 Capitolul VI URSS și lumea
I. URSS și lagărul socialist
II. „Destinderea” și limitele ei
III. Sfârșitul „destinderii”

121 Capitolul VII Interregnul Andropov-Cernenko
I. Permanența problemelor interne
II. Exacerbarea tensiunilor Est-Vest

126 Concluzii

128 Bibliografie selectivă

132 Postfață

coperta IV 

Cel de-al doilea volum al Istoriei Uniunii Sovietice, avându-l drept autor pe cunoscutul sovietolog francez Nicholas Werth, urmărește perioada cuprinsă între moartea lui Stalin și alegerea lu Mihail Gorbaciov ca secretar general al PCUS. Volumul prezintă aceleași calități remarcabile de documentare și interpretare ca și primul, apărut nu demult, în această colecție, și în traducere românească.

Pentru cititorii din fostele țări comuniste, care au cunoscut un șir de fenomene descrise și analizate de Nicholas Werth, cartea sa constituie o radiografie care le permite să înțeleagă ceea ce mulți dintre ei au văzut și simțit, fără să poată stabili însă legăturile necesare de cauzalitate

„Parlamentari constănțeni: Sabin IVAN senator” („TOMIS” 1992)

 Parlamentari constănțeni: Sabin IVAN senator, „Tomis”, Constanța, 1992

*

Parlamentul a reușit elaborarea Constituției, pe care nu am votat-o din următoarele motive: n-am fost de acord cu înscrierea a formei de guvernământ înainte ca întregul popor să fie consultat printr-un referendum despre această chestiune; separarea puterilor în stat n-a fost suficient de clar definită, ceea ce ar putea da naștere la interpretări diferite, prin aceasta statul de drept și democrația și statul de drept putând fi puse în pericol. Având în vedere și elaborarea multor legi, pe lângă Constituție, consider activitatea Parlamentului satisfăcătoare. Afirm aceasta deși majoritatea inițiativelor legislative și a amendamentelor propuse de către grupul liberal, din care am făcut parte, au fost respinse. Mașina de vot fesenistă a funcționat impecabil. Grupul parlamentar din care am făcut parte până în ziua de 21 aprilie 1992, când am demisionat, s-a străduit să participe la dezbateri, cât și în comisiile parlamentare, foarte puține din punctele sale vedere fiind însă acceptate de majoritatea fesenistă zdrobitoare.

**

Am activat în Comisia de politică externă și în cadrul Comitetului director pentru Uniunea Interparlamentară, unde am fost vicepreședinte. În primele șapte luni de activitate parlamentară, am făcut făcut parte din Comisia de anchetă pentru evenimentele din 13-15 iunie, iar în ianuarie 1991 am făcut parte din delegația parlamentară care a înaintat la Paris și Bruxelles concluziile preliminare ale anchetei, unde am reprezentat opoziția alături de d-l deputat Sergiu Cunescu. Am prezentat în mod obiectiv evenimentele, criticând pe cei vinovați, ceea ce nu ne-a împiedicat să susținem cu tărie intrarea țării noastre în Consiliul Europei. 

Am fost unul din cei mai incisivi parlamentari prin intervențiile și întrebările puse de la tribuna Parlamentului, pledând, printre altele, pentru o carantină de o legislație, două, a foștilor nomenclaturiști, pentru a nu pătrunde în structurile societății post-revoluționare, la toate nivelele. Consider că este necesar un Purgatoriu. Am pus problema părăsirii Pactului de la Varșovia înainte de evenimentele respective, am criticat guvernul că nu întreprinde nici o măsură relativ la integrarea noastră în Consiliul Europei, întârziată de doi ani de zile, pe când Bulgaria a intrat deja, bucurându-se de toate drepturile. Cele mai importante intervenții le-am făcut cu ocazia legii audio-vizualului, Legii SRI și Legii electorale. Nici unul din amendamentele propuse n-a fost admis. La interpelările adresate executivului sau Biroului Senatului, multe dintre ele izvorând din discuțiile purtate cu alegătorii în biroul senatorial, nu am primit decât răspunsuri vagi.

***

În plan local m-au preocupat ilegalitățile comise de Ministerul Transporturilor, respectiv problema vânzării navelor, pe care am semnalat-o în Senat cu mult înainte de constituirea Comisiei parlamentare pentru cercetarea activității acestui minister. Am intervenit pe lângă organele locale sau la diferite ministere pentru soluționarea unor probleme ca: locuințele, aprovizionarea populației cu butelii, ilegalități comise în aplicarea Legii fondului funciar. Am acuzat pe cei responsabili de răspândirea flagelului SIDA, boală de care suferă câteva sute de constănțeni, Din totalul copiilor bolnavi de SIDA din Europa, peste 50% se găsesc din păcate în orașul nostru.

Am intrat în Parlament cu dorința de a contribui la instaurarea democrației în țara noastră. Așteptările mele au fost în mare parte neîmplinite. Am așteptat 40 de ani aceste clipe, din care 7 ani de detenție politică, anticomunistă. Ca o curiozitate, trebuie să vă spun că am făcut medicina în 22 de ani, începând-o în 1945 și terminând-o în 1967, timp în care am fost deținut politic, am fost exmatriculat de mai multe ori, am lucrat ca frizer. Am făcut pușcărie între anii 1945-1956 la Jilava, la Canal, la Gherla și la Oradea. Sunt președinte de onoare al Filialei județene a Asociației deținuți politici din Constanța. Am candidat pe listele PNL din partea Asociației deținuților politici, fără să fiu membru PNL. Așa cum am declarat în Senat, merg în continuare cu Convenția Democrată. La capăt de drum, apreciez că mi-am făcut cu prisosință datoria, reprezentând adevărata opoziție în Senat. Pentru viitor, consider că, pentru sănătatea democrației, un parlament trebuie să fie cât mai echilibrat, mașina de vot a unei majorități politice zdrobitoare producându-i imense suferințe.