TURIST ACASĂ. Vizită la muzeul durerii din Sighet
Digi 24 2 august 2013

„Locurile unde se construiește Europa” (ANDREESCU & SEVERIN 2000)

 Gabriel Andreescu & Adrian Severin, Locurile unde se construiește Europa, Polirom/Duplex, Iași, 2000

7 

Volumul pe care-l prezentăm cititorului a fost gândit pe structura unei cărți, nu atât a unui volum de dialoguri propriu-zise. Ideea de a oferi cât mai multe informații cu relevanță pentru politica externă românească și pentru perioada istorică prin care am trecut a dominat tentația concentrării pe detaliul biografic și anecdotic. Forma de prezentare nu este, din această cauză, forma în care s-a derulat, de-a lungul câtorva luni, discuția cu Adrian Severin.

Notele de la subsol îmi aparțin, ele având în principal două scopuri: 1) să adauge o informație care ajută la completarea imaginii despre realitățile discutate; 2) să ofere un pilon de stabilitate amintirilor lui Adrian Severin. Aceasta, întrucât mi s-a părut firesc să considerăm textul publicat acum de editura Polirom drept un material de lucru pentru istorici.

Dar, în principal, aș sugera că este um material de lucru pentru cei interesați în proiectarea unor politici publice, interne și externe, cu adevărat competente și cu adevărat generoase față de interesele societății românești.

Gabriel Andreescu

1 septembrie 2000

Sumar

9 1.Numirea unui ministru de externe

23 2.Intrarea UDMR la guvernare, tema maghiară și competențele de politică externă

38 3.Parteneriatul aprofundat cu Polonia

46 4.Tratatul cu Ucraina

57 5.Vecinătăți, strategii, controverse

73 6.Seducția capitalelor occidentale: Italia

89 7.Spiritul Germaniei

106 8.Alfred Moses, Madeleine Albright și parteneriatul strategic cu Statele Unite

117 9.Sintra, iunie 1997 - Madrid, iulie 1997

133 10.România în lume

144 11.Politică și reformă la Ministerul de Externe

159 12.Demisia unui ministru de externe

190 13.Politica externă după 1990: Celac, Năstase, Meleșcanu, Pleșu, Roman

214 14.Viața

226 15.Decembrie 1989, primăvara anului 1990

257 16.Consiliul Europei, Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa și Europa de mâine

284 17.Viitorul României în context regional și global

291 Gabriel Andreescu - Reconcilierea (Postfață)

296 Index

„Un întemeietor al viitorului european al românilor” (DELUREANU 1993)

 Ștefan Delureanu, Un întemeietor al viitorului european al românilor, „Tomis”, Constanța, noiembrie 1993

Aureolat ca o geneză, anul ai cărui zori au fost prevestiți sub impactul miracolului din 1989 are ca protagonist Europa. O Europă care va înceta să mai fie a celor Douăsprezece întrucât tinde să redevină Europă și acea parte în care a fost răsturnat comunismul, pe alocuri doar în forme contradictorii peste mai stăruie penumbre și tenebre, De restaurat în unitatea spiritului ei, mărgăritar al globului, minte privilegiată a unui vast corp sustras în sfârșit fărâmițării, exacerbării devastatoare a naționalismelor și localismelor pentru o uniune a patriilor care să nu le estompeze diversitatea, ci dimpotrivă să le-o ocrotească și să le-o exalte. Pentru că nu e vorba precum insinuează echivoce refrene pentru auzuri neformate de a pune în cauză statul național, așa cum a emers el din vocații, evoluții și tradiții ce nu pot fi despărțite de istoria cea mai bună a comunității care l-a elevat, de a se alimenta procese separatiste destinate oricum falimentului.

Așa cum ideea de România a creat precondițiile construirii statului național român unitar, materializarea unei intuiții culturale a unor precursori devenită în timp aspirație corală programatică, fără a diminua ori sărăci în vreun fel, ideea de Europa lansează criteriile și premisele unei asocieri salutare și pe tărâmul securității statelor. Procesul inserării românești în Europa unită, al unei deveniri ca parte a ei, apare ca unul de accelerat cu devoțiune din toate puterile.

Ecloziunea proiectului de unitate europeană și-a avut artizanii și promotorii săi, stegarii și pionii, insuficient cunoscuți sau ignorați cu desăvârșire, cu demersurile, dăruirile, impulsurile și actele lor. Din ele și-au extras seva inițiativele și finalizările parlamentelor și guvernelor. Trecerea la ele n-ar fi fost posibilă fără suflul vitalizant, de cele mai multe neelevat, care a unit fire și curente în mișcări de opinie  și mișcările în confluențe, permițând ca marile planuri să fie definite onomastic în modul chiar dacă ele n-au fost totdeauna sau exclusiv opera acelora al căror nume îl poartă. 

Între precursorii, arhitecții și constructorii Europei distanța de timp este enormă. Finalitate a unei evoluții, Europa unită e o entitate în curs de edificare ca operă a contemporanilor și a posterității imediate.

În anii patruzeci proliferează grupuri și curente federaliste, dezvoltate rapid în mișcarea pentru Statele Unite ale Europei, expresii ale unor orientări politice liberale, conservatoare, democrat-creștine, socialiste. Multitudinea de inițiative ale elitelor e întâmpinată în ansamblu cu simpatie de destinatarii la care mesajul poate ajunge. În 1947 se constituie un Comitet internațional de coordonare, în 1949 se naște Consiliul Europei.  

De la iluminiști la decembriștii anului 1989, europeismul a avut la noi interpreți reprezentativi, promotori, purtători de stindard, apostoli. În etapa premergătoare primei încorporări în act a ideii și ulterior a filonului federalist a fost reprezentat de spirite precum Grigore Gafencu și George Ciorănescu, care l-au înnobilat printr-o angajantă reflecție și statornică militanță, marcând faze și episoade ale gestației Europei unite printr-o prezență activă și multiformă care le dă dreptul să se prenumere între protagoniștii ei români.

În demersul de substanță și în prestația ultimului a prevalat acea inspirație ce a avut în Luigi Sturzo pe cel mai eficace teoretician și a făcut din democrația-creștină o relevantă componentă a panoramei politice europene și latino-americane.

Constrâns să se expatrieze, ilustrul fondator al Partidului Popular Italian a menținut contacte cu exponenții grupărilor similare, inclusiv cu partidele țărănești din Europa centrală, între care se afla la loc de frunte puternica forță creată în România de Iuliu Maniu. S-a instituit în acel scop la Paris un secretariat internațional. După eclipsa determinată de totalitarismul nazifascist, acesta avea să promoveze o intensă activizare în rândul Noilor Echipe Internaționale, cărora li s-a afiliat cu fervoare și George Ciorănescu.   

Creștin prin universalitatea crezului și rigoarea unei conduite care au modelat din el pe paladinul persecutaților, un cavaler al ofrandei de sine pentru acel bine comun prefixat ca țel fundamental de democrație creștină, dimensiunea religioasă a ființei sale nu s-a exprimat prin observare mașinalizată de prescripții, afișare de confesionalitate nudă, ortodoxia lui însemnând reverență pentru un patrimoniu comunicare în comunitatea ecleziastică străbună, prezență în act în adunarea comărturisitorilor.

Singur non-catolic și non-protestant în reuniuni semnificative ale democrației postbelice, aconfesionalitatea i-a permis ca printr-un pluralism de maximă deschidere să se insereze în mișcarea federalistă respectivă, angajându-se cu excepțional simț istoric și integră responsabilitate în miezul programului de restaurare a societății civile europene grav tulburate de totalitarismele de dreapta și de stânga și contribuind printr-un aport calificant în valide valorizări în câmpul etno-politic a atributelor orientări democrat-creștine, de nepropus model în poligeneza unei lumi traumatizate ca acea românească: adresarea la valorile creștine semnificând aici înainte de toate adeziune etnoconfesionale la o etică politică și socială, căutare precumpănitoare de fervori spirituale, morale și civile, laice în măsură să restituie comunității conotatele și dimensiunile identității sale.

În plină eră a unei răsturnări fără pereche în omenire, George Ciorănescu s-a aflat între fondatorii ferventei organizații federaliste democrat-creștine a Noilor Echipe Internaționale cu ținta edificării Europei unite, ca președinte al secției sale românești, Cel dintâi congres al ei s-a ținut în 1948 la Fiuggi. În același an, el a participat la Congresul Europei de la Haga, care a adoptat rezoluții determinante pentru punerea bazelor primelor structuri și organisme ale uniunii. Noile Echipe Internaționale erau una din mișcările federaliste majore. Activitatea politică diplomatică desfășurată, cu prudența și ritmurile specifice, a fost secondată, solicitată și stimulată prin intervențiile și cooperarea organizată a reprezentanțelor popoarelor inițiatoare și aderate pe parcurs. Între ele s-a remarcat în exil și cea românească, strânsă în jurul personalității dinamice a lui George Ciorănescu, desemnat să prezinte la Congresul NEI de la Hofgastein (1949) raportul despre „Protecția socială a tineretului european”, să colaboreze la definirea Cartei acestuia.

În rechizitoriul la adresa sistemelor totalitare care exploatau și mutilau entuziasmele generației vârstei celei mai pure, dimensionând enorma a guvernelor democrației, raportorul propunea remedii care să înlăture rigorile unei stări de lucruri ce compromitea viitorul națiunilor. Soluțiile pentru salvarea fizică și redarea echilibrului spiritual, a încrederii și speranței unui tineret grav frustrat, dar conștient că instituțiile trebuie transformate și animate „pentru a servi omul și nu pentru a nu-l aservi” rămân de aceeași palpitantă actualitate ca atunci când ai revendica adânc cutremurat pentru tineri nu numai „ocrotirea societății, dar și un rol mai activ și răspunderi mai mari în cea mai spectaculoase dintre luptele pe care omenirea trebuie să le ducă împotriva tiraniei.”   

„Creștinii în spatele cortinei de fier”, un amplu studiu realizat în 1952 a constituit substanța altui remarcabil raport prezentat la Freibourg la cel de-al șaselea Congres Internațional al NEI. Înfățișând cu o riguroasă documentare aspecte ale degradării caracterului umanist, liberal-democratic de matrice occidentală a educației, ale pervertirii culturii prin obsesia împotriva credinței și a ordinii morale, cu exemplificări ale rezistenței împotriva comunismului a cărei istorie rămâne încă de scris, Ciorănescu chema lumea liberă să utilizeze larg informațiile și datele privind oprimarea și formele de înjosire practicate în Europa aservită, îndemnându-i pe intelectuali să-și revizuiască eventualele atitudini de neutralism nepăsător, reprobabil, să respingă înrolarea facilă în direcții de natură să-i facă să abdice de la magisterul lor nobil, să nu cauționeze prin prestigiul lor pe sterilizatorii de conștiințe devenind astfel copărtași la un asasinat moral.  

Preocupat în special de exterminarea masivă, premeditată a țărănimii, el reclama urgenta intervenție umanitară a forurilor guvernamentale democratice pentru „eliberarea sclavilor albi ai zilelor noastre” și avertiza cu severitate persoanele cu funcții administrative de decizie sau execuție că vor răspunde într-o zi pentru crimele dispuse ori săvârșite. Occidentul era declarat dator să refuze recunoașterea ca definitivă a aservirii sovietice în jumătatea de est a Europei, eliberarea ei urmând să devină o idee forță, formulată și reformulată până la împlinire. Păstrând speranța că ea nu putea întârzia să se producă, George Ciorănescu considera necesar ca, în acord și cu sprijinul partidelor democrației creștine occidentale, să se redacteze tempestiv planuri de reconvertire și reconstrucție a țărilor ocupate, să se formeze experți și militanți sindicali instruiți în problemele moderne ale muncii, care să se poată opune cu succes cadrelor comuniste, să se aplice un vast program de redresare morală și economică în cadrul Europei unite de mâine, inspirat de umanismul creștin, un ansamblu de propuneri de și de măsuri fundamentale pe baza Dreptului nepieritor, primite în totalitate ca rezoluții ale Congresului.    

Participant la o multitudine de reuniuni de studii, mese rotunde și conferințe internaționale democrat-creștine și federaliste, el primea în 1954 recunoașterea de a fi ales președinte al secției de politică culturală pentru unitatea Europei a Noilor Echipe Internaționale și ca deputat al tineretului în primul parlament european. În 1955, ca membru al biroului executiv al „Consiliului tineretului liber din Europa centrală și de răsărit”, reconstituia la Paris succesiunea de avataruri infinite ale ființei umane în comunism, de la stadiul primei copilării până la adolescență și maturitate, identificând în aiuritoarea mistificare permanentă, în disimularea adevărului menite să răpească subiecților posibilitatea instituirii de comparații, în pervertirea intelectului, atrofierea simțului moral și omogenizarea conștiințelor, elemente ale celui mai criminal atentat la care ea fusese supusă vreodată în istorie.   

În bătălia pentru salvarea tineretului privită ca bătălie pentru salvarea viitorului ca și în altele ale democrației creștine, el a fost întâlnit ca participant de seamă și protagonist la reuniuni importante desfășurate la Tutzing (1955), Strasbourg (1958), unde a rostit la adunarea națiunilor captive o comunicare despre colonialismul sovietic, Lucerna și Paris (1961), tratând prevalent teme privind problemele și progresele unității europene.

În 1977, la Conferința pentru Europa reunită la Versailles în perspectiva primelor alegeri prin sufragiu universal pentru parlamentul european, a făcut, între altele, propunerea ca refugiaților din partea ei aservită să li se acorde cu prioritate pașapoarte europene și drept de vot. Construirea unității europene considerată ca deschizătoare de eră nouă, avea să se regăsească constant în centrul problematicii mișcării federaliste, în manifestările actele și inițiativele căreia, în final, ca secretar național, George Ciorănescu va fi prezent până la moarte. Devenit un for european ce nu se mai limita la un rol consultativ, parlamentul trebuia, în viziunea sa, să-și demonstreze virtuțile construind cu curaj o Europă stabilă și pacifică. evitând birocratismul și supercentralizarea, eliberând-o din stagnare și rutină, respingând tratarea tehnicistă a așteptărilor cetățenilor și imaginând soluții moderne, îndrăznețe, pe măsura timpului trăit. Elementul fundamental, definitoriu, al politicii externe a Europei unite nu putea deveni pentru el altul decât doctrina drepturilor omului, de codificat într-un tratat internațional cu forță obligatorie.

Percepția europeist-federalistă a lui George Ciorănescu imaginativă de soluții de eficace modernitate anticipatoare, restauratoare ale dreptului violat, inclusiv pentru neamul din care provenea, i-a permis să întrevadă din anii redactării primelor eseuri și studii reunite în 1985 în sinteza Basarabia. Disputed Land betwen East and West perspectiva întoarcerii pământurilor strămoșești înstrăinate la răsărit, într-o Europă unificată, recuprinse în ansamblul unei Românii ajunse în sfârșit la unitate politică după recrearea spațiului organic al unei unice culturi.   

În secolul ce-i apărea istoricului lucid și avizat ca acela al demontării marilor imperii și al triumfului universal al ordinii democratice disoluția așteptată a celui sovietic care crea și premisele rezolvării problemei Basarabiei, l-a făcut să prevadă că ea „poate deveni parte integrantă a continentului european în momentul în care evoluția internă a Uniunii Sovietice și situația internațională vor favoriza înfăptuirea treptată a autodeterminării independenței și în cele din urmă a unirii ei cu o Românie aparținând Federației Democratice Europene.

În prezentul etern al istoriei noastre morale, ținuta europeanului George Ciorănescu emerge între acele distinse de o rară, pură exemplaritate, demonstrată și în anii uriașei rătăciri în care, într-o jumătate de lume, ființa umană era degradată, stingându-se programatic în  cel mai abject dintre abatoarele subistoriei. Ieșit din țara în care ideea unității europene a avut un statornic, impresionant curs, George Ciorănescu a fost un nobil purtător de stindard. În procesul de recuperare și redefinire a identității sale, România e datoare să onoreze în el un precursor al resurecției ei și a Europei.  

„Parlamentari constănțeni: Sabin IVAN senator” („TOMIS” 1992)

 Parlamentari constănțeni: Sabin IVAN senator, „Tomis”, Constanța, 1992

*

Parlamentul a reușit elaborarea Constituției, pe care nu am votat-o din următoarele motive: n-am fost de acord cu înscrierea a formei de guvernământ înainte ca întregul popor să fie consultat printr-un referendum despre această chestiune; separarea puterilor în stat n-a fost suficient de clar definită, ceea ce ar putea da naștere la interpretări diferite, prin aceasta statul de drept și democrația și statul de drept putând fi puse în pericol. Având în vedere și elaborarea multor legi, pe lângă Constituție, consider activitatea Parlamentului satisfăcătoare. Afirm aceasta deși majoritatea inițiativelor legislative și a amendamentelor propuse de către grupul liberal, din care am făcut parte, au fost respinse. Mașina de vot fesenistă a funcționat impecabil. Grupul parlamentar din care am făcut parte până în ziua de 21 aprilie 1992, când am demisionat, s-a străduit să participe la dezbateri, cât și în comisiile parlamentare, foarte puține din punctele sale vedere fiind însă acceptate de majoritatea fesenistă zdrobitoare.

**

Am activat în Comisia de politică externă și în cadrul Comitetului director pentru Uniunea Interparlamentară, unde am fost vicepreședinte. În primele șapte luni de activitate parlamentară, am făcut făcut parte din Comisia de anchetă pentru evenimentele din 13-15 iunie, iar în ianuarie 1991 am făcut parte din delegația parlamentară care a înaintat la Paris și Bruxelles concluziile preliminare ale anchetei, unde am reprezentat opoziția alături de d-l deputat Sergiu Cunescu. Am prezentat în mod obiectiv evenimentele, criticând pe cei vinovați, ceea ce nu ne-a împiedicat să susținem cu tărie intrarea țării noastre în Consiliul Europei. 

Am fost unul din cei mai incisivi parlamentari prin intervențiile și întrebările puse de la tribuna Parlamentului, pledând, printre altele, pentru o carantină de o legislație, două, a foștilor nomenclaturiști, pentru a nu pătrunde în structurile societății post-revoluționare, la toate nivelele. Consider că este necesar un Purgatoriu. Am pus problema părăsirii Pactului de la Varșovia înainte de evenimentele respective, am criticat guvernul că nu întreprinde nici o măsură relativ la integrarea noastră în Consiliul Europei, întârziată de doi ani de zile, pe când Bulgaria a intrat deja, bucurându-se de toate drepturile. Cele mai importante intervenții le-am făcut cu ocazia legii audio-vizualului, Legii SRI și Legii electorale. Nici unul din amendamentele propuse n-a fost admis. La interpelările adresate executivului sau Biroului Senatului, multe dintre ele izvorând din discuțiile purtate cu alegătorii în biroul senatorial, nu am primit decât răspunsuri vagi.

***

În plan local m-au preocupat ilegalitățile comise de Ministerul Transporturilor, respectiv problema vânzării navelor, pe care am semnalat-o în Senat cu mult înainte de constituirea Comisiei parlamentare pentru cercetarea activității acestui minister. Am intervenit pe lângă organele locale sau la diferite ministere pentru soluționarea unor probleme ca: locuințele, aprovizionarea populației cu butelii, ilegalități comise în aplicarea Legii fondului funciar. Am acuzat pe cei responsabili de răspândirea flagelului SIDA, boală de care suferă câteva sute de constănțeni, Din totalul copiilor bolnavi de SIDA din Europa, peste 50% se găsesc din păcate în orașul nostru.

Am intrat în Parlament cu dorința de a contribui la instaurarea democrației în țara noastră. Așteptările mele au fost în mare parte neîmplinite. Am așteptat 40 de ani aceste clipe, din care 7 ani de detenție politică, anticomunistă. Ca o curiozitate, trebuie să vă spun că am făcut medicina în 22 de ani, începând-o în 1945 și terminând-o în 1967, timp în care am fost deținut politic, am fost exmatriculat de mai multe ori, am lucrat ca frizer. Am făcut pușcărie între anii 1945-1956 la Jilava, la Canal, la Gherla și la Oradea. Sunt președinte de onoare al Filialei județene a Asociației deținuți politici din Constanța. Am candidat pe listele PNL din partea Asociației deținuților politici, fără să fiu membru PNL. Așa cum am declarat în Senat, merg în continuare cu Convenția Democrată. La capăt de drum, apreciez că mi-am făcut cu prisosință datoria, reprezentând adevărata opoziție în Senat. Pentru viitor, consider că, pentru sănătatea democrației, un parlament trebuie să fie cât mai echilibrat, mașina de vot a unei majorități politice zdrobitoare producându-i imense suferințe.

„Scrisori deschise și alte texte” (CORNEA 1991)

 Doina Cornea, Scrisori deschise și alte texte, Humanitas, București, 1991, 205 p.

Cuprins

Texte din perioada 1982-1989
7 În loc de prefață - Ariadna Combes: Implicații filozofice și morale în gîndirea Doinei Cornea
13 Scrisoare către cei ce n-au încetat să gîndească - Este primul text trimis la Radio Europa Liberă în 1982. Faptul că la sfîrșitul difuzării textului - în august 1982 - s-a dezvăluit numele autoarei s-a datorat unei neînțelegeri: D. C. își scrisese numele la sfîrșitul scrisorii numai și numai „pentru curierul ascultătorilor”, spre a arăta redactorilor emisiunii că este vorba de o scrisoare autentică. În urma difuzării textului, D. C. a fost interogată de Securitate, amendată, criticată într-o ședință a cadrelor didactice de  la Universitatea Cluj și, în 1983, destituită din postul de la universitate.
18 Scrisoare deschidă adresată rectorului Universității din Cluj (fragmente) - difuzată de Radio Europa Liberă în 1984
27 Meditație asupra posibilității unei renașteri spirituale - text difuzat de Radio Europa Liberă în 1984
Ciclu de texte adresate tinerilor - difuzate săptămînal de Radio Europa Liberă în 1985
31 I.Necesitatea întoarcerii la spiritual
32 II.Despre libertatea spirituală
33 III.Despre înstrăinarea de sine
35 IV.Despre adevăr
37 V.Despre creativitate
39 Despre machiavelism - text difuzat de Radio Europa Liberă în 1985
41 Despre adevăr sau cum să rezistăm „terorii istoriei” - text difuzat de Radio Europa Liberă în 1985 (*Fiind sinteza unor idei expuse anterior, textul conține formulări apropiate sau identice cu ale unor texte precedente)
45 Ce e de făcut? Sau: să nu dăm cezarului ce i se cuvine lui Dumnezeu - text difuzat de Radio Europa Liberă în 1986
53 Scrisoare deschisă adresată doamnei Raluca Petrulian - difuzată de Radio Europa Liberă în 1986
58  Scrisoare deschisă adresată Președintelui Consiliului de Stat (În legătură cu necesitatea unei reforme a învățămîntului) - Prima scrisoare deschisă adresată de D. C. lui Ceaușescu și difuzată, în 1987, de REL; al doilea text, scris în același an pe aceeași temă, nu a ajuns la REL. Toate scrisorile deschise au fost trimise de D. C. destinatarului.
63 Scrisoare adresată de D. C. tuturor celor care au sprijinit-o (1987)
65 Frați brașoveni...
67 Reflecții asupra problemei neamestecului în treburile interne ale unui stat - Textul, scris în 1988, a fost înmînat lui Joseph Voyame, raportor special pe lîngă Comisia Drepturilor Omului a ONU, însărcinat să ancheteze asupra încălcării drepturilor omului în România, care trebuia să prezinte Comisie un raport în februarie 1990. A fost difuzat de Radio Europa Liberă.
69 Scrisoare deschisă adresată Comitetului de organizare a Conferinței de la Cracovia din 25-28 august 1988 - Scrisoarea, prin care organizatorii Conferinței privind apărarea drepturilor omului o invitau pe D. C. să participe, este interceptată de Securitate, iar D. C. află că este așteptată la Cracovia prin REL.  text difuzat de REL.
74 Scrisoare deschisă adresată Președintelui Consiliului de Stat (În legătură cu necesitatea unei reforme) - septembrie 1988
82 Scrisoare deschisă adresată Președintelui Consiliului de Stat (cu privire la dărîmarea satelor) - iulie 1988
86 Scrisoare deschisă adresată Sanctității Sale, Papa Ioan Paul II - difuzată de Radio Europa Liberă în 1988
89 Scrisoare deschisă adresată unei prietene maghiare - difuzată de Radio Europa Liberă în 1989
95 În legătură cu Declarația comună redactată în 16 iunie 1989 la Budapesta - Precizările sînt o completare a poziției D. C. în problema minorităților, definită în scrisoarea precedentă
97 Scrisoare deschisă adresată Președintelui țării (I) - difuzată de Radio Europa Liberă în primăvara lui 1989 (martie)
101 Scrisoare adresată fiicei mele - Redactată de D. C. în momentele arestului la domiciliu din 1989, scrisoarea a difuzată în același an de Radio Europa Liberă 
105 Protest - scrisoare deschisă adresată de D. C. lui Ceaușescu în primăvara lui 1989 (17 martie)
108 Text adresat rectorului Universității Libere din Bruxelles - citit de Ariadna Combes, fiica D. C., cu prilejul ceremonie de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa mamei sale (1989)
109 Cu prilejul bicentenarului revoluției franceze - text citit, în absența D. C., la Conferința drepturilor omului, organizată cu prilejul bicentenarului revoluției franceze la 22-24 iunie 1989
113 Reflecții cu privire la „Interviul tovarășului Nicolae Ceaușescu” acordat revistei Newseek - text publicat în presa occidentală și difuzat de Radio Europa Liberă în 1989
118 Text adresat Consiliului Europei - În iulie 1989 se ținea la Strasbourg o reuniune - a Comisiei pentru relații c țările europene nemembre în Adunarea Parlamentară a C. E. - pe tema României, avînd drept scop pregătirea unui raport referitor la situația dreptului omului și minorităților sub dictatura lui Ceaușescu; raportul urma să fie înaintat în septembrie APCE. La reuniunea din iulie ar fi trebuit să fie audiată ca „expert” D. C., președintele Comisiei i-a transmis invitația de a participa prin ambasadorul român la Paris și la Președintelui Marii Adunări Naționale a RSR. D. C. nu a fost informată de autoritățile române. Abia în septembrie a reușit să transmită textul, care a fost difuzat de Radio Europa Liberă
121 Scrisoare deschisă adresată Președintelui țării (I) - difuzată de Radio Europa Liberă în toamna lui 1989
123 Apel adresat tuturor guvernelor țărilor civilizate - text difuzat de Radio Europa Liberă în toamna lui 1989
126 Statutul de intelectual - text difuzat de Radio Europa Liberă în toamna lui 1989
133 Apel adresat oamenilor de bună de credință din țară - Ultimul text redactat în 1989 (noiembrie), care nu a mai putut ajunge în străinătate. A fost publicat, în ianuarie 1990, de revista „Tribuna” din Cluj, cu o modificare în titlu, adăugiri și schimbări în cuprins pe care autoarea nu le autorizase. Textul este cel original.
140 În loc de încheiere

Texte de după 22 decembrie 1989

143 Intervenția de la televiziune din ziua de 26 decembrie 1989 - Textul este o relatare acelor spuse la TVRL, la scurtă vreme după Revoluție, redactată ulterior. În emisiune realizată de Mihaela Cristea, D. C. apărea alături de S. Brucan, Dumitru Mazilu și Petre Popescu. Înregistrarea video există în colecția Grupului pentru Dialog Social. S-a preferat acest text deoarece este mai coerent și lămurește anumite afirmații ale autoarei.

146 Pentru ziarul Liberation - text solicitat și publicat de ziarul Liberation, după demisia D. C. din Consiliul FSN, în ianuarie 1990

148 Scrisoare deschisă adresată domnului Ion Iliescu (I) - redactată în colaborare cu Ioan Boilă, în februarie 1990, difuzată de Radio Europa Liberă 

157 Text rostit la Televiziunea Română în 2 februarie 1990 - difuzat de Radio Europa Liberă și publicat în revista Dialog din Germania
162 Gînduri de Ziua Femeii - text rosti la Radio Cluj (1990)
163 Scrisoare deschisă adresată Parlamentului Europei - citită în mai în P. E. (10 mai, București)
165 Dezmințirea unui zvon... - Text înregistrat pe două casete și trimis în 13 mai 1990 Televiziunii Române prin doi reporteri occidentali și înmînat lui Răzvan Theodorescu în 14 mai; a mai fost expediat telegrafic aceleiași instituții; este urma de răspunsul lui R. T., expediat telegrafic în 19 mai.

167 Scrisoare deschisă adresată domnului Ion Iliescu (II) - publicată în ziarul „România liberă”
169 Conformism și ideologie - text citit la Conferința de  la Rimini din august 1990, Il meeting per amicizia fra populi, și publicat în revista 22
177 Drepturile omului în România - 1990 - raport destinat Consiliului Europei
183 Scrisoare deschisă adresată domnului Ion Iliescu (II) - publicată în ziarul Dreptatea și revista 22 în iulie 1990
187 Scrisoare deschisă adresată domnului Petre Roman - publicată în ziarul Dreptatea și revista 22 în iulie 1990 (12 iulie, Cluj) 
190 Sînt într-un fel de opoziție și acum - interviu luat D. C. de poeta Ana Blandiana, la 3 martie 1990, și publicat în aceeași lună în revista Phoenix
195 Demagogia etică (pe marginea interviului acordat de dl. Petre Roman Televiziunii Române la 28 decembrie 1990) - text publicat în ziarul România liberă la începutul lui ianuarie 1991
199 Sindicatele și politica - text publicat în ziarul România liberă în februarie 1991

coperta 4: În 1982, la Radio Europa Liberă se citea scrisoarea unei profesoare din Cluj, cărei ai se dezvăluia, din greșeală, numele: Doina Cornea. Un nume care avea să devină simbolul rezistenței anticomuniste românești din ultimul deceniu.

În anii care au urmat, a continuat să ni se adreseze prin intermediul aceluiași post de radio - cu prețul persecuției securității și al detenției.

Citite azi, textele ei clandestine din perioada 1982-1989 rămîn la fel de percutante, la fel de uluitoare - prin consecvență și curaj - ca altădată. Lor li se adaugă, în acest volum, texte scrise după 22 decembrie 1989.

O carte din care cititorul poate să-și formeze o imagine globală asupra ideilor fundamentale și activității de opozantă politică a Doinei Cornea - informîndu-se direct de la sursă, judecînd în cunoștință de cauză.