TURIST ACASĂ. Vizită la muzeul durerii din Sighet
Digi 24 2 august 2013

Premieră în Suedia: O femeie, aleasă la conducerea Bisericii

Cuget Liber 17 ocotmbrie 2013

Israel Shipyards vrea să cumpere Şantierul Naval Mangalia

Cuget Liber 14 iunie 2013

REPORTAJ: Hipodromul din Craiova, o ruină. Cum a ajuns monumentul istoric de la mândria oraşului la adăpost pentru câini maidanezi - FOTO

Mediafax 10 martie 2013

Schimbare demografică în SUA (Ambasada SUA 2012)

La exercitarea votului nu se cer date despre rasă, religie sau etnicitate. Pe buletinul de vot sunt trecute numele candidaților, dar nu și cel al votantului. Singurule informații cu carcater personal necesare sunt vârsta de minimum 18 ani și cetățenia americană. 
Compoziția electoraului american se schimbă la fiecare scrutin. Alegătorii cărora li se cere votul de către candidații prezidențiali în 2012 s-au schimbat de când Barack Obama a fost ales în 2008.
”Plăcile tectonice ale politicii americane sunt în schimbare”, scria analistul Ruy Teixeira în studiul pregătit pentru conferința ”Viitorul partidelor” desfășurată la Kenyon College în martie 2010.  ”O puternică mișcare a forțelor demografice transformă electoratul american și restructurează cele două mari partide americane.”
Datele recensământului din 2010 arată că minoritățile din SUA au crescut în ultima decadă cu 30% (hispanicii cu 43%), în timp ce populația albă non-hispanică a crescut cu 1%. Dramatica diferență dintre ratele de creștere arată că comunităților de culoare le-a revenit 92% din creșterea populației SUA între 2000 și 2010.
Prezența la vot variază în mod semnificativ în funcție de rasă și etnicitate.
Doar 42% din hispanici, de exemplu, sunt eligibili pentru vot, fiind descalificați fie de vârsta sub 18 de ani, fie de lipsa cetățeniei. Pe de altă parte, 77% din albii non-hispanici și 66% din afro-americanii vor fi eligibili pentru vot în 2012, conform unui raport al Centrului de Studii ale Populației al Universității din Michigan.
Totuși, componenta hispanică a votanților americani a crescut constant, de la 2%  la începutul anilor 1990 la 9 % în 2008, și datele din exit-poll sugerează că rata particpării este în creștere. Analiștii prognozează că în 2020 vor fi mai mulți votanți hispanici decât afro-americani..
Asiaticii reprezintă un alt contributor semnificativ al majorării ponderii minorităților, crescând cu 26% în ultima decadă. În 2010, asiaticii reprezentau 5% din populație și 2% din votanți, conform unui raport din 2010 al Brookings Institution.

SURSA
Embassy of United States of America, Demographic Change, ”US Elections 2012”

Ziaristul ANDREI POSTELNICU despre experiența sa la ”Financial Times”

<(…) Când am intrat pe ușile cotidianului britanic Financial Times în 2000, la 23 de ani, primul lucru care mi s-a spus este că trebuie să merg la instrucție, la cartierul general din Londra. Acolo, niște domni distinși și câteva doamne, de sămânță, ne-au povestit în vreo săptămână ce e aia jurnalism FT. Lecțiile erau cu atât mai credibile cu cât oamenii care ni le predau, cu modestie și conștiinciozitate, făceau jurnalism cu mult înainte ca eu să mă fi transformat din simplă sclipire în ochii lui tata în început de drama socială de provincie și motiv de organizat o nuntă.

Pe lângă importante lecții despre jurnalism, acțiuni, obligațiuni și piețe, toți învățăceii au primit atunci o carte neagră, care era manualul de stil al Financial Times. Mesajul cu care ni s-a distribuit volumul: învățați-l, trăiți-l, iubiți-l.

(…)

Manualele de stil sunt publicații de căpătâi în orice redacție occidentală, menite să articuleze standardele profesionale ale redacțiilor  și să explice cum se ajunge la ele. Îi spun unui reporter junior sau unui redactor-șef dacă internet se scrie cu I sau cu i, dar îi mai explică și ce e etica și de ce e vitală într-o redacție. Nu în ultimul, aceste ghiduri de stil și deontologie sunt o unealtă menită să le aducă aminte utilizatorilor că merg pe urmele unor alți jurnaliști, care le-au lăsat în urmă învățături astfel încât ei să facă greșeli noi, nu să le repete pe alea vechi.

(…)

Revenind asupra diferențelor între jurnalismul românesc și cel occidental, nu de puține ori am fost întrebat care era rolul avocaților în redacția Financial Times. De tot de atâtea ori, am lăsat guri căscate când povesteam că aveam acces la un avocat de serviciu care era plătit să fie treaz până pe la trei dimineața. Respectivul intra în acțiune atunci când un articol cu potential de a zburli penele cuiva trebuia publicat. Avocatul nu era acolo să ne împiedice să supărăm lumea, ci să ne ajute să facem asta respectând legea. Astfel, avocatul era de partea noastră, ne făcea cuirasa și mai dură, ba ne mai dădea și idei despre cum am putea ascuți lama articolului în cauză.

Este esential să adaug că, în aceste cazuri, avocatul era una din vreo opt sau zece personae care se uitau peste text după ce acesta era predat de reporter. Într-o primă fază, îl vedea un editor de pagină. Dacă i se părea bun de „prima”, îl sugera editorului de ediție, care era responsabil peste întregul ziar în acea zi. Ulterior, îl vedea un așa numit subeditor, sau copyeditor în SUA. Dacă primii editori șlefuiau conținutul și structura (fiindcă un text pentru prima pagină trebuie construit și scris altfel decât unul pentru pagina 17), subeditorul se îngrijea ca acesta să intre în locul stabiliti, să respecte stilul ziarului și să îi scrie titlul conform normelor de design. Dacă textul rămânea pe prima pagină, îl vedea redactorul șef sau unul dintre adjuncții lui. Cât despre avocat, acesta îl vedea de câte ori era nevoie pe tot acest parcurs.

Astfel, de la reporter până la produsul final, un text era reformulate și rescris de nenumărate ori. Într-o redacție vestică, editorul are prerogative de a intervene asupra unui text nu numai pentru a corecta eventuale erori de exprimare, ci mai ales pentru a aduce la suprafață unghiul cel mai important și faptele cele mai interesante. Editorii buni sunt adevărați parteneri ai reporterilor, ajutându-i pe aceștia să exprime ceea ce au descoperit pe teren. Editorii sunt mintea limpede, vocea rațiunii care intervine când un reporter prea implicat într-un subiect își pierde reperele și perspectiva.

(…)

Presa vestică însă are instituții, înainte de a avea personalități. Când intri pe ușa Financial Times, sau New York Times, ți se bagă repejor în cap să lucrezi la un ziar vechi de peste un secol. Credibilitatea acelor instituții mediatice este apărată de toată suflarea respectivelor redacții. Chiar dacă există celebrități, oameni „grei”, aceștia își subsumează propria statură numelui de pe frontispiciu.

(…)

Țin minte că, după vreun an la Financial Times, a trebuit să co-semnez un articol pentru prima pagină cu un coleg foarte respectat. Nu numai că omiul nu a avut nici o problemă cu asta, dar a sfârșit prin a-mi spune să semnez singur, că de fapt el nu făcuse nimic substantial la acel text.

Chemat fiind să fac un training în redacția EVZ prin 2007, am povestit episoadele cu co-semnarea și ajutorul. După câteva momente de liniște asurzitoare, cineva s-a uitat la mine cu privirea aceea pe care i-o arunci unui cățeluș pe care-l vezi lăsat de izbeliște în ploaie. Apoi, omul mi-a explicat că în presa românească „dacă faci prostia să ceri ajutor, ești luat de prost sau ca fiind slab”.

(…)  >

SURSA

Andrei Postelnicu, Șoc, groază și exclusivități, ”Decât o revistă”, București, vară 2012, pp. 64-65.

Julia Child, omul care a revoluționat felul în care gătim acasă

FOOD STORY, București, 13 august 2012