Automobil versus cowboy in SUA in 1900 (URSULENU 1981)

<
(...)
Spun 81 de ani, pentru ca se implinesc exact optzeci si unu de ani de cind, in 1900, mai multe state ale Confederatiei americane au bagat de seama ca automobilul le sperie peste masura caii si vitele. Cowboy-ii au protestat amenintind ca, daca soferii continua sa-si faca mendrele printre cirezile si hergheliile lor, or sa puna mina pe pistoale si... cine stie ce mai iese de aici.
Chestiunea dobitoacelor a ajuns pe masa legislativului si patrupedele au obtinut prima victorie impotriva dusmanului lor comun pe patru roti. S-au votat legi care pretindeau fiecarui automobilist sa publice un anunt la ziar cu minimum 8 zile inaintea calatoriei, precizindu-si itinerarul. Acum, caii, boii si vacile primeau un preaviz care le ingaduia sa se puna la adapost de amenintarea invadatorilor soselei.
Din pacate,  automobilistii s-au inmultit nemasurat, ziarele au devenit cu totul insuficiente pentru cuprinderea tuturor preavizelor si masinile au cistigat - intr- un recurs imaginar - disputa lor judiciara cu lumea necuvintatoarelor, capatind dreptul de a le calca fara jena ori de cite ori le prindeau pe panglicile de asfalt ale calatoriilor.
(...)
>

Sursa
Dan Ursuleanu, Umor pe patru roti, ed. Sport - Turism/ col. Cartea de vacanta, Bucuresti, 1981, p. 260.

Caii și religia în India colonială britanică (KIPLING 1900-1)

<
(...)
- Tocmai din cauza aceasta, în situația în care te găsești tu acum, va fi foarte bine să-și amintești  de aceasta, pe amîndouă fețele. Între sahibi* să nu uiți niciodată că ești sahib; iar cînd ești între indigeni, să-ți aduci aminte că ești... zise Mahhub, apoi făcu o pauză și zîmbi.
- La urma urmelor, ce sînt eu? Musulman**, Hindustan***, Jain**** sau Budist*****?
- Nu mai încape vorbă că tu ești un necredincios și din cauza aceasta un mare afurisit. (...) În afaceri de credință e tot atît de greu de ales ca și între cai. Un om cuminte știe dinainte că orice cai sînt buni, căci la fiecare se poate cîștiga; întrucît mă privește pe mine, cu toate că sînt un bun Sunni****** și nu pot suferi pe cei din Tirah*******, sînt gata să cred același lucru despre orice credință. În orice caz se știe dinainte că o iapă de Kattiawar********, pe care o aduci din deșertul nisipurilor unde s-a născut, se va poticni în partea de apus a Bengaliei*********, întocmai ca un armăsar de Balkah********** (și se știe că nu se află cai mai buni decît cei din Balkah, numai de nu ar fi atît de greoi și de lați în spate), cu toate acestea nu fac două parale în zăpezile deșertului din miazănoapte, alături de cămilele pe care le-am văzut eu pe acolo. Tocmai de aceea eu mi-am zis întotdeauna că orice credință este întocmai ca și caii. Fiecare își are partea ei bună, dar numai în țara ei.
- Lama*********** al meu însă, spune cu totul altceva.
- Acesta este un visător bătrîn din Bhotyal************. (...)
>

SURSA
Rudyard Kipling, Kim*, trad. Jul. Giurgea („Naționala Ciornei”), Casa de Editură și Presă „Viața Românească”, București, 1990, pp. 221-222.

NOTE M. T.
* SAHIB SA-ÍB/ s. m. (în limbajul colonial britanic) stăpân, domn; (p. ext.) om alb. (< engl. sahib) Sursa: MDN '00 (2000) (https://dexonline.ro/definitie/sahib)
** Primii musulmani au ajuns în India istorică în secolul VIII. Primul stat musulman a fost creat în N Indiei în urma unei invazii din secolul XII. (http://www.bbc.co.uk/religion/religions/islam/history/mughalempire_1.shtml)
*** Hinduismul este o religie politeistă tradițională în India istorică. (http://www.crestinortodox.ro/religiile-lumii/hinduism/)
**** Jain Dharma este o religie din India istorică, propovăduită de 24 Jinas (cuceritori) succesivi, ultimul, Mahavira (sec. VI î. H.), fiind cel mai important. (http://www.descopera.ro/cultura/4317411-jain-calea-omului-spre-a-deveni-zeu)
***** Budismul a fost fondat de Gautama Siddharta (563 î. H. - 483 î. H.), care, la 29 de ani, și-a abandonat familia și rangul de prinț, a devenit ascet și a obținut iluminarea prin meditația sub arborele Bodi. (http://www.hinduwebsite.com/buddhism/history_of_buddhism.asp)
****** Sunni este confesiunea majoritară în islam (90%).  (http://www.nytimes.com/2016/01/04/world/middleeast/q-and-a-how-do-sunni-and-shia-islam-differ.html?_r=0)
******* Tirah = Regiune împărțită între Pakistan și Afganistan, locuită de triburi paștu. (http://news.bbc.co.uk/2/hi/in_depth/photo_gallery/3225183.stm)
******** Kattiawar / Kathiwar = Peninsulă în vestul Indiei. (https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Scene_in_Kattiawar,_Travellers_and_Escort.jpg)
********* Bengal = Regiune istorică din E Indiei (sec. VI), situată în delta marelui fluviu sfânt Gange. La proclamarea independenței față de puterea colonială britanică în 1947, a fost împărțită între India (hinduși) și Pakistan (musulmani). În urma războiului de secesiune din 1971, a devenit independentă sub numele de Bangladesh. (http://en.banglapedia.org/index.php?title=Partition_of_Bengal,_1947) (http://www.bbc.com/news/world-south-asia-12651483)
********** Balkah / Balkh = Vechi oraș din N Afganistanului, centru al religiilor zoroastriană, budistă și islamică. (http://www.balkhheritage.org/)
*********** LÁMA1, lama, s. m. Preot-călugăr budist (în Tibet, în Mongolia și la kalmâci). ◊ Marele lama sau Lama cel mare = șeful suprem al religiei budiste; dalai-lama. – Din fr. lama. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/lama)
************ Bhotyal = Tibet

Un caravanserai din India colonială britanică în secolul XIX (KIPLING 1900-1)

<
(...)
Bazarul cu aerul lui fierbinte și străzile suprapopulate, strălucea de lumini în timp ce ei își croiau drum prin mijlocul mulțimii formate din toate neamurile Indiei de miazănoapte, iar lama* se mișca întocmai ca un om care doarme. Era pentru întîia oară că vedea și el un oraș** industrial, iar tramvaiele supraîncărcate care treceau pe lîngă el, îl înspăimîntau cu cu scîrțîitul frînelor. Înghesuit din toate părțile, ajunse în sfîrșit în fața porții uriașe de la Kashmir*** Serai****: uriașul teren din dosul gării, împrejmuit de arcade, unde se adună caravanele de cămile și caii care se întorc din drumurile ce coboară de pe platourile Asiei centrale. Aici erau tot felul de oameni sosiți din fundul munților; îngrijeau de călușei cu coarne zbîrlite sau de cămilele îngenunchiate; încărcau și descărcau baloturi și legături de marfă; scoteau apă din fîntînile ale căror găleți scîrțîiau din scripeți; așezau grămezi de fîn în fața armăsarilor care rînchezau și-și arătau albul ochilor sălbatic prin întuneric; alungau cu o lovitură a dosului mîinii jigodiile care se țineau după caravane; plăteau simbria hăitașilor care conduceau convoiul de cămile, tocmeau slujitori noi, înjurau pe toate limbile, chiuiau sau stăteau de vorbă în mijlocul acestei curți uriașe și pline de lume. Arcadele spre care duceau trei rînduri de trepte făcute din cărămidă, erau un fel de refugiu care fusese ridicat în mijlocul acestei mări de capete în continuă frămîntare. Majoritatea locului liber era închiriat negustorilor, cum se obișnuiește să se închirieze în orașele europene locul de sub arcadele viaductelor*****. Spațiul dintre colonade era împărțit în camere cu pereți de cărămidă sau scînduri, și cu porți grele de care atîrnau zăvoare și mai grele, de fier lucrat de indigeni. Porțile încuiate dovedeau că stăpînul nu era acasă, și cîteva semne grosolane , uneori chiar prea grosolane, arătau unde este plecat: „Lutuf Ulah e plecat în Kurdistan******”, iar mai jos cîteva versuri stîngace ca formă adăugau: „O, Allah care ai lăsat păduchii să prospere în gulerul giubelei******* oamenilor din Kabul********, cum de ai lăsat pe păduchele de Latuf să trăiască atîa vreme?”
(...)
>

SURSA
Rudyard Kipling, Kim*********, vol. I, trad. Jul. Giurgea, Casa de Editură și Presă Viața Românească, București, 1990, pp. 28-29.

NOTE M. T.
* LÁMA1, lama, s. m. Preot-călugăr budist (în Tibet, în Mongolia și la kalmâci). ◊ Marele lama sau Lama cel mare = șeful suprem al religiei budiste; dalai-lama. – Din fr. lama. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/lama)
** Lahore = Azi, al doilea oraș al Pakistanului, la granița cu India. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/5616/7/)
*** Kashmir = Fost principat din munții Himalaya, cu populație hindusă, musulmană și budistă. A fost împărțit între India și Pakistan, în urma războiului din 1947, când și-au proclamat independența față de Marea Britanie. (http://www.bbc.com/news/world-south-asia-11693674)
**** SERÁI, seraiuri, s. n. 1. Palat al sultanului sau al marilor demnitari turci; p. restr. apartament destinat cadânelor într-un palat turcesc. ♦ P. gener. Palat. 2.(Reg.) Șură, șopron. ♦ Cămară, hambar. [Var.: sarái s. n.] – Din tc. saray, seray. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/serai)
***** VIADÚCT, viaducte, s. n. Construcție de piatră, de beton sau de metal care susține o cale de comunicație terestră, traversând o vale la mare înălțime. [Pr.:vi-a-] – Din fr. viaduc, germ. Viadukt.

Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/viaduct)

****** Kurdistan = Regiune din Orientul Mijlociu locuită din Evul Mediu de de kurzii musulmani și împărțită în secolul XX între Turcia (SE), Irak (N), Iran (V), și Siria (NE). (https://www.britannica.com/place/Kurdistan)
******* GIUBEÁ, giubele, s. f. (Înv.) Haină lungă și largă din postav (fin), adesea căptușită cu blană, purtată, în trecut, de boieri. ♦ Haină largă și lungă de postav purtată de preoți și, în unele locuri, de țărani. – Din tc. cüppe. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/giubea)
******** Kabul = Capitala Afganistanului, în Asia Centrală. (https://www.britannica.com/place/Kabul)
********* Recenzie Elefant.ro 2012 (http://www.elefant.ro/carti/carti-premiate-nobel-pulitzer-booker-s-a/nobel/iixivii-rudyard-kipling/kim-201054.html)

Problema slujbei pentru o tânără dintr-o veche familie nobiliară englezească în timpul marii crize economice din 1929 (GALSWORTHY 1933)

<
(...) Dar avea nevoie de bani. Tremura, deși era învelită în blană. Clarul de lună părea s-o pătrundă pînă la os. Ah, casele astea vechi, fără încălzire centrală, pentru că nu le dădea mîna s-o instaleze. În momentul cînd se va termina cu alegerile o să plece la Londra, să facă investigații. S-ar putea ca Fleur să-i recomande ceva. Dacă modistele nu prea aveau perspective, ar putea să-și ia o slujbă ca secretară a unui om politic. Știa să bată la mașină, cunoștea bine limba franceză, avea un scris citeț. Putea să conducă mașina, să stăpînească un cal. Știa tot ce-i nevoie în legătură cu viața la țară, cu manierele, cu protocolul. Trebuie să existe o sumedenie de membri ai Parlamentului care să aibă nevoie de cineva de felul ei, cineva care să-i învețe cum să se îmbrace, cum să refuze un cutare sau cutare lucru fără să supere pe nimeni, și care, în general, să le rezolve toate dilemele. Și mai avea destulă experiență în creșterea cîinilor, și oarecare experiență în ce privește florile, se pricepe mai ales la aranjarea lor în vaze și cupe. Și dacă se punea problema unor noțiuni politice, le putea toci și pe acelea.
Și așa, în acel efemer clar de lună glacial, Clare nu-și imagina cum s-ar putea cineva dispensa de serviciile ei. Cu un salariu și cu venitul ei de două sute de lire pe an, s-ar descurca foarte bine. (...)
>

SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherrell*, trad. A. Ralian, vol. II (Dincolo de rîu), ed. Miron, 1992, pp. 123-124.

NOTĂ M. T.
* ed. Miron - Clasici vechi si noi - Iubirile lui Dinny Cherrell 2 vol (http://www.miron.ro/anticariat/clasici-vechi-si-noi/iubirile-lui-dinny-cherrell-2-vol)

Probleme financiare pentru o veche familie nobiliară în Anglia interbelică (GALSWORTY 1932)

<
(...)
- Con mi-a mărturisit, urmă Lady Mont, că anul ăsta n-o mai poate soate la capăt. cu nunta lui Clare, și cu noul buget,și cu Jean care așteptă un copil, va fi nevoit să taie cîțiva arbori și să-și vîndă caii. Și noi sîntem strîmtorați. Noroc că Fleur e atît de bogată! Mare plictiseală banii ăștia! Ce părere ai?
Adrian tresări.
- Mă rog, nimeni nu se așteaptă azi la lucruri bune. dar ai nevoie de bani ca să-ți duci zilele.
- Și cînd mai ai și oameni care depind de tine... Boswell are o soră cu un picior paralizat; soția lui Johnson a făcut un cancer, biata de ea! Și fiecare are are pe cineva sau ceva! Dinny zice că maică-sa, la Condaford, face o mulțime de lucruri pentru sat. Așa că nu știu cum o s-o scoatem mai departe la capăt. Lawrence nu economisește un bănuț.
- Lunecăm printre două scaune, Em; și într-o bună zi o să ne izbim cu fundul de pămînt.
- Presupunem că o să ne retragem la azilul de bătrîni. (...) Sau o să plecăm în Kenia*; se spun că acolo se rentează să lucrezi.
- Urăsc ideea, izbucni Adrian cu subită energie, ca domnul Cutărică sau mai știu eu cine să cumpere Condafordul și să-l folosească pentru petrecerile de week-end.
- Aș lua calea codrului și m-aș preface în iele. Condafordul nu poate exista fără Cherrelli.
- Ba poate exista foarte bine. Există un proces afurisit numit evoluție. Și Anglia e patria lui.
Lady Mont oftă și, ridicându-se, porni în mers legănat spre papagalul ei.
- Polly!Tu și cu mine o să ne sfîrșim zilele la azil.
(...)
>

SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherrell, trad. A. Ralian, vol. II (Pustietate în floare), ed. Miron, 1992, pp. 76-77.

NOTĂ M.T.
* Kenya = Colonie și protectorat britanică în perioada 1920-1963. (http://www.britishempire.co.uk/maproom/kenya.htm)

Un dandy englez în sud-vestul SUA (GALSWORTHY 1932)

<
(...)
„Mărăciniș”, reședința lui Jack Mushkam la Royston, era o clădire de modă veche, joasă, lipsită de pretenții pe dinafară, confortabilă pe dinăuntru. Era tapetată toată cu efigiile curselor de cai și cu gravuri pe teme de sport. Doar într-o singură încăpere, rar folosită, existau semne ale unei existențe antecedente.
„Aici - după cum se exprimase un jurnalist american venit să-i ia ultimului dandy* un intrerviu pe tema curselor de cai pur sînge - aici pot fi văzute dovezi ale perioadei timpurii pe care acest aristocrat a petrecut-o în gloriosul nostru Sud-Vest. Găsești aici covoare indiene Navajo** în unicat, și argintărie; împletituri din fir de cal din El Baso; pălării mari de cowboy; și un ham mexican țintuit în argint. Am pus gazdei male o întrebare în legătură cu această fază a carierei sale.
Ah, mi-a răspuns cu accentul său britanic tărăgănat, în tinerețe am petrecut cinci ani mînînd cirezi de vite. Vezi dumneata, eu nu aveam decît un sigur gînd - caii - și tatăl a socoti că-i preferabil pentru mine să fac orice, decît să călăresc în țară la curse cu obstacole.
Ați putea localiza în timp această activitate? l-am întrebat pe patricianul înalt și subțire, cu ochii iscoditori și gesturi apatice.
Cum să nu, m-am întors în țară în 1901 și, cu excepția anilor de război***, am crescut de atunci întruna cai.
Și în timpul războiului? am întrebat.
Oh! făcu el, și am avut senzația că am pus o întrebare importantă. Lucrurile obișnuite; garda națională, cavalerie, tranșee și altele de felul ăsta.
Spuneți-mi, domnul Mushkam, am stăruit eu, v-a plăcut viața de acolo, de la noi?
Dacă mi-a plăcut? Aș șpune că da, știți...”
Interviul publicat într-o gazetă din vest, a fost botezat cu următorul titlu:
Dandy englez
Afirmă
Că mi-a plăcut viața în Sud-Vestul Statelor Unite.”

(...)
>

SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (Pustietate în floare), ed. Miron, 1992, pp. 402-403.

NOTĂ M. T.
* Dandysm = Stil al eleganței iniția la începutul secolului XIX în Anglia de George Brumell. (http://homepages.ihug.co.nz/~awoodley/regency/dandy.html)
** Navajo = Populația amerindiană din statele americane sud-vestice Utah, Arizona și New Mexico. (http://www.navajo-nsn.gov/history.htm)
** Primul Război Mondial (1914-1918).

Sat al indienilor sioux din Vestul sălbatic al SUA la începutul secolului XIX (COOPER 1827)

(...) La marginea a ceea ce am putea numi un platou, se ridicau vreo sută de colibe ale indienilor sioux*, veșnic rătăcitori. Aceste șubrede adăposturi erau așezate fără nici un fel de noimă. Se părea că locul fusese ales numai fiindcă se afla  în apropierea unei ape. dar nici de faptul acesta nu se ținuse seama întotdeauna. Căci, în timp ce majoritatea colibelor se înălțau chiar la marginea câmpiei, unde terenul atingea înălțimea cea mai mare, celelalte erau așezate mult mai departe de apă, potrivit fanteziei celor care le stăpîneau. Tabăra n-avea nici pe departe înfățișarea unei așezări de războinici, iar poziția în care se afla nu însemna nici cea mai slabă chezășie împotriva unui atac dat prin surprindere. Era deschisă din toate părțile, așa că se putea intra în ea din toate direcțiile, ca în orice altă regiune a preriei; în privința asta nu exista decît o singură excepție, rîul. Pe scurt, așezarea indienilor sioux arăta ca și cum aceștia ar fi zăbovit mult mai mult decît au avînt de gînd la început, iar în momentul acela se vedea cît se poate de limpede că se pregătesc s-o părăsească în mare grabă.
Așa arăta vremelnica tabără a tribului sioux, care se îndeletnicise cîtva timp cu vînătoarea pe întinderile de pămînt ce despărțeau locuințele stabile ale tribului de cele ale războinicilor din tribul pawnee**. Adăposturile erau alcătuite din niște corturi din piele, înalte și de formă conică, și din alte cîteva construcții mult mai simple și mai primitive. Scutul, tolba, lancea și arcul stăpînului stăteau agățate de un par în fața ușii colibei sau deschizăturii fiecărui cort. Iar obiectele casnice ale nevestei sau ale celor două sau trei neveste (după faima, mai mică sau mai mare, a războinicului) erau aruncate care încotro, de jur împrejurul locuinței. Cînd și cînd se putea vedea și figura rotundă și pașnică a cîte unui prunc ce clipea alene; era înfășurat în niște scutece de scoarță de copac și suspendat, cu ajutorul unei curele din piele de căprioară, de același par din fața colibei sau a cortului. Copii ceva mai mari se jucau de-a valma, îngrămădindu-se unii peste alții; băiețașii, chiar cînd erau foarte mici, se deosebeau de fetițe prin purtarea lor trufașă și aerul lor de stăpîn, purtarea ce avea să însemne și mai tîrziu granița dintre cele două sexe. Băieții mai răsăriți erau pe cîmpie, încercînd să călărească sălbaticii cai ai părinților, iar uneori se zărea chiar și cîte o fetișcană, care își părăsise îndatoririle pentru a admira îndrăzneala băieților.
Așa arăta zi de zi o tabără de felul acesta, pe deplin încredințată că nu  o amenință nici o primejdie. (...)


SURSA
Fenimore Cooper, Preria***, trad. C. Tănăsescu, vol. II, ed. Minerva / seria Bilioteca pentru toți nr. 838, București, 1975, p. 116-117.

NOTE M.T.
*Sioux = Neam amerindian format din șapte comunități care erau așezate în Câmpiile Nord ale SUA. Au devenit cunoscuți sub acest nume de europeni din secolul XVII. În secolul XIX s-au confruntat cu armata SUA sub comanda celebrilor șefi Sitting Bull și Crazy Horse. În secolul XX, Holywoodul i-a făcut cunoscuți în toată lumea. (http://plainshumanities.unl.edu/encyclopedia/doc/egp.na.107)** Pawnee = Trib amerindian situat la începutul secolului XVIII în actualul stat federal nordic Nebraska și actual în statul federal central Oklahoma. (http://www.pawneenation.org/page/home/pawnee-history)*** Prerie = Asociație vegetală formată din ierburi, caracteristică pentru unele regiuni ale Americii de Nord; regiune de stepă care cuprinde o asemenea vegetație. – Din fr. prairie. Sursa: DEX '09 (2009) (http://dexonline.ro/definitie/prerie)

Tanar diplomat monden versus scriitor consacrat in Romania interbelica (PETRESCU 1933)

<
Luasem masa la restaurantul de pe strada Regala, in gradina, cu doi scriitori. Am mincat, tot timpul, enervat, feluri de mincare salcie, am baut apa calduta si lesioasa, vin cu gust de limonada. Toate acestea, pentru ca n-am avut curajul sa declar celor doi scriitori, cu care sunt prieten dealtfel, ca eu nu pot sta la alta masa decit la aceea la care sunt obisnuit, ca nu ma pot intelege cu alt chelner decit cu cel care ma slujeste de obicei. Unii cred ca asta e un inceput de manie (cuim mi se spune), oricum, mi-a fost frica sa le spun celor doi ca nu-mi place sa schimb masa la restaurant, caci ar fi zimbit indulgent si zimbetul acesta indulgent mi-ar fi taiat toata pofta de mincare. Ei sunt doi scriitori cunoscuti tuturor acelor care calatoresc cu trenul si profesorilor de limba romana, au un fel de certitudine in calmul si in politetea lor indiferenta si comoda, care contrasteaza cu graba si excesul de zel pe care-l vadesc eu in fiecare gest cind vorbesc cu ei. Imi spun cu un ton departat si deferent: ``Diplomatule``, ``Aviatorule``. Stiu ca si ei sunt maguliti sa stea la masa cu mine, din cauza numelui sia a situatiei mele in Ministerul de Externe, dar e in asta ceva gratuit, asa cum cei care imbraca un frac inchiriat il dispretuiesc si il afiseaza totusi. La rindul meu, am pentru ei stima pe care o ai pentru lucurile pe care n-ai sa le poti face. Admiram pe cei care joaca tenis si cu destula truda am devenit campion regional de tenis, am tinut sa se vorbeasca, sa se amestece in convorbire fraze despre modul in care dansez, iar fetele ma anunta la telefon sa viu negresit la bal ``si sa dansez numai cu ele``. Fac box, am trei cai de curse, dintre care unul a luat premiul ``Solon``, premiu fara insemnatate baneasca prea mare, desigur, dar pe care il ambitioneaza toti proprietarii, din cauza ca a fost cucerit de cai ilustri in trecut. Cu atit mai mare e meritul meu ca l-am cucerit cu un grajd de trei cai numai. Am avut doua accidente de automobil despre care a vorbit toata presa si indeosebi Le Progres (1) in cronica mondena. Am incercat trei recorduri cu avionul, numai dupa doi ani de pilotaj, caci abia de atunci incoace m-am decis, cu toate ca as fi avut prilejul inca din timpul razboiului*, cind am fost cerut la un centru de aviatie, dar era tocmai in timpul unor lupte grele de cavalerie la Sticlarie, si cind colonelul mi-a aratat, zimbind cu dispret perfect ascuns, ordinul Marelui Cartier**, parca ar fi plouat cu cenuse pe mine, asa ma simteam de prost.
- Du-te, te mai odihneste la poarta Cartierului, ca de zburat nu prea se zboara acolo. Aci e greu... miine divizionul dumitale trebuie sa atace Cosna.
Am ramas la escadron, spre marele necaz al ordonantei care se vedea restabilit la oras, dar si spre bucuria rosiorilor*** mei, care ma iubeau ca pe un frate. Toate le-am facut in viata, si tot ce mi-a starnit amorul-propriu e trecut in activitatea mea ca intr-un memoriu de cariera. Numai scriitor stiu ca oricit as vrea, orice as face si oricit m-as stoarce, n-as putea deveni niciodata, si de aceea stau cu sfiala alaturi de cei doi prieteni, caci zimbetele lor ma umilesc putin, nu mult, asa cit s-ar apleca o trestie sub apasarea vintului.

(1) Le Progres, organ al partidului conservator, fondat in 1918 de A, Marghiloman.  In ultimii ani (1929-1932) a avut ca director pe A. Chiriacescu (n. ed.)
(...)
>

SURSA
Camil Petrescu, Patul lui Procust, ed. Minerva / seria Patrimoniu, Bucuresti, 1983, p. 34-35.

NOTE M.T.
* Primul Razboi Mondial (1914-1918), la care Romania a participat din 1916.
** Marele Cartier General, structura de comanda suprema a armatei pe timp de razboi.
*** Rosiori, arma a cavaleriei romane.

Cîmpia și poporul rus (TURGHENIEV 1852)

<(...)
De dormit, n-am mai putut dormi, nu că n-aș fi fost obosit de vînătoare... sau că pățania mia-r fi alungat somnul, dar prea erau frumoase locurile prin care treceam. Erau acele ținuturi de fînețe bogate, zemuind de ape, cu belșug de iarbă, presărate de o mulțime de lunci, rîmnicele, pîrîiașe și zăvoaie, mărginite de sălcii și răchitiș, acele locuri tipic rusești, așa de dragi poporului rus, cîmpiile de care ne grăiesc legendele noastre bătrîne, cu bogatîrii (1) ce cutreierau călări asemenea singurătăți ca să vîneze lebede albe și rațe sure. Drumul ce înmlădia înainteanoastră ca o panglică galbenă, caii ne duceau sprinten și eu, fermecat, nu puteam să închid ochii... Toate alunecau lin, armonios, în lumina dulce a lunei. Pînă și Filofei se arăta simțitor în fața acestei priveliști.
-Astea sînt pășunile Sveatoegorievsk*, se întoarse el spre mine, și dincolo încep fînețele Velikokneajenskie**. Nu se mai află în toată Rusia așa fînețe... Mări, că mîndre-s!... Calul de la hulube sforăi, scuturîndu-se... Domnul cu tine!... spuse Filofei, grav, cu voce scăzută. Da, tare-s mîndre! repetă el cu un oftat ce sfîrși într-un fel de mîrîit. Iaca acuși începe și cositul, și cît fîn se mai strînge de-aicea, grozăvie! D-apoi și-n gîrle ce de mai pește. Tii, ce mrene ștrașnice! adăogă el cu voce tărăgănată. Vorba ceea: să tot trăiești, și să nu mai mori.

(1) Bogatîr, viteaz, voinic în eposul popular rus.
(...)>

SURSA
Ivan Turgheniev, Duruie: Ivan Turgheniev, Povestirile unui vînător, trad. M. Sadoveanu, ed. Albatros, București, 1989, p. 397-398.

NOTA M.T.
* Sveatoegorievsk / Sveato Egorievsk = Sfântul Egor; Egorievsk= Localitate situată la 80 km sud-est de Moscova, atestată ca sat în 1462 și transformat oraș în 1778 (Wikipedia)
** Velikokneajenskie / Veliko Kneajenskie = Marele Cneaz.

Moșierul din Rusia secolului XIX (TURGHENIEV 1852)

<
Sînt vreo cinci ani de cînd, într-o toamnă, în drum de la Moscova la Tula, mi s-a întîmplat să stau aproape o zi întreagă la stația de poștă. (...) Cuprins de o deznădejde mută, mă uitam disperat la hulubele ridicate în sus ale tarantasului (1) meu, cînd, deodată, tresăriră zurgălăii și-o teleguță cu cai istoviți, înhămați în troică, se opri la cerdac. Cu strigătul „Repede, cai!” călătorul sări din telegă și intră în odaie. Cît a stat cuprins de o ciudată mirare, cum se întîmplă în asemenea cazuri, răspunsul căpitanului de poștă că nu sînt cai, am avut timp să cercetez pe noul meu tovarăș din cap pînă-n picioare, cu curiozitatea nesățioasă a celui care moare de plictiseală. Arăta sub treizeci de ani. Vărsatul îi lăsase urme adînci pe fața uscată și gălbuie cu un neplăcut reflex arămiu. Părul lui negru, bătînd în albastru, îi cădea la spate în bucle peste guler și-n față se-n încrețea în cap; ochii mici înfundați în cap priveau fără să te vadă; pe buza de sus îi atîrnau cîteva tuleie. Era îmbrăcat ca un moșier, vizitator nelipsit al tîrgurilor de cai, într-un arhaluc (1) pestriț, destul de slinos, cu o cravată decolorată de mătasă liliachie, o jiletcă cu nasturi de metal și pantaloni, foarte largi, de subt care de abia se zăreau vîrfurile cizmelor necurățate. Mirosea tare a tabac și a votcă; pe degetele lui groase și roșii, aproape acoperite de mînecile arhalucului, se vedeau inele de argint de Tula. Asemenea figuri se întîlnesc în Rusia nu cu zecile, ci cu sutele, și cunoștința cu ele, ca să-ți spunem adevărul, nu-ți oferă nici o plăcere; totuși, ideile preconcepute cu care priveam la călător nu mă împiedicau să nu observ bunătatea și căldura care-i erau întipărite pe față.

(1) Tarantas, căruță cu coviltir.

(1) Caftan.
(...)>

SURSA
Ivan Turgheniev, Piotr Petrovici Karataev: Ivan Turgheniev, Povestirile unui vînător. trad. M. Sadoveanu, ed. Albatros, București, 1989, p. 259-260.

Țăranul versus moartea în Rusia secolului XIX (TURGHENIEV 1852)

<(...)
-Pe Maksim, batiușka, l-a zdrobit copacul.
-Cum se poate?... Pe antreprenorul Maxim?
-Pe antreprenor, batiușka. Tocmai tăiam un frasin. Și el stătea acolo și priveghea... Stă, stă, și numai iaca pornește la fîntînă după apă: pesemne îi era sete. Dintr-o dată frasinul pîrîie și vine drept asupra lui. (...)
-L-a zdrobit, batiușka.
-De moarte?
-Nu, batiușka, trăiește încă, dar i-a rupt mîinile și picioarele. Și iaca, dădeam fuga după Seliverstîci... doftorul.
(...)
Am găsit pe bietul Maksim întins la pămînt. Vreo zece țărani stăteau în juru-i. Am descălecat. Omul aproape nu mai gemea; din vreme în vreme deschidea ochii mari, privind parcă cu uimire în juru-i și-și mușca buzele învinețite... Barba-i tremura, i se lipise părul pe frunte, pieptul i se ridica neregulat: murea.  (...)
-Batiușka, a zis el abia auzit, după popă... să trimeată... poruncește... Dumnezeu... m-a pedepsit... picioarele, mîinile, rupte... astăzi... duminică... și eu... și eu n-am dat drumul oamenilor.
Tăcu. I se îngreuna răsuflarea.
-Și banii mei... femeii... dați-i femeii... după ce s-a scădea... iaca Onisim știe... cui datoresc... ce datoresc...
-Am trimis după doctor, Maksim, îi zise vecinul meu. Poate nu mori încă.
Omul încercă să-și deschidă ochii și cu greutate își mișca sprîncenele și pleoapele.
-Nu, am să mor. Iaca... iaca, vine și ea, iaca... Iertați-mă, oameni buni, dacă v-am...
-Dumnezeu să te ierte, Maksim Andreici, spuseră țăranii într-un glas cu voce înăbușită ți-și scoaseră cușmele. Iartă-ne și dumneata.
Dintr-o dată își scutură cu deznădeje capul, se îndîrji cu greutate să se ridice, și căzu îndărăt.
-Doar nu-l putem lăsa să moară aici, strigă Ardalion Mihalîci. Hai, băieți, dați rogojina din căruță, să-l transportăm la spital.
Doi oameni se repeziră la căruță.
-De la Efim... Sîciovski, murmură muribundul, am cumpărat un cal... ieri... am dat arvuna... calu-i al meu... al femeii...
Oamenii l-au întins pe rogojină. Se cutremură tot, ca o pasăre rănită, și înțepeni.
-A murit, șoptiră țăranii.
Am încălecat în tăcere și am plecat.
Moartea bietului Maksim m-a făcut să cuget. Ce straniu moare țăranul rus! Atitudinea lui în fața morții nu poate fi numită nici indiferență, nici nesimțire. Moare, ca și cum ar îndeplini un rit: liniștit și simplu.
(...)>

SURSA
Ivan Turgheniev, Moartea: Ivan Turgheniev, Povestirile unui vînător, trad. M. Sadoveanu, ed. Albatros, București, 1989, p. 227-229.

Umor

Vezi-ţi mereu de treburile tale!


Cuget Liber 22 octombrie 2013

REPORTAJ: Hipodromul din Craiova, o ruină. Cum a ajuns monumentul istoric de la mândria oraşului la adăpost pentru câini maidanezi - FOTO

Mediafax 10 martie 2013

Alegoria morții ca nuntă în foclorul român și polon (CONSTANTINESCU 1986)

Nicolae Constantinescu, Lectura textului folcloric, Minerva, București, 1986, p. 56, 59

(56) (....) - și anume unui animal credincios: la români eroul cioban se adresează mioarei năzdrăvane; la poloni, calului. Deci tînărul lasă cu „limbă de moarte” acestui credincios tovarăș, ultimele lui dorințe și cea mai însemnată este aceasta: - să nu spuie celor dragi lui că el a murit, ci că s-a însurat. motivul care-l determină la aceasta e foarte nobil: el nu vrea să-i mîhnească pe cei de aproape cu moartea lui.
Totuși și la români, dar mai ales la poloni, realitatea tragică, deși ascunsă sub straiul alegoriei, se dezvăluie.
Și aici urmează la ambele popoare zugrăvirea aproape fidelă a unei nunți, înșiruindu-se cele mai însemnate împrejurări și cel mai caracteristice personaje ale ceremonialului de căsătorie. Ba mai mult încă: sînt poezii polone în care nu lipsește nici motivul „măicuții bătrîne” atît de cunoscut la români: „Iar dacă-n cale-ți va ieși / Bătrîna mea măicuță / O să te întrebe biata: / - Măi Negrule, căluț iubit, / Unde mi-i feciorașul? / Unde mi-i tinerelul?” (9)
La bătrîna lui mamă se gîndește întîi eroul și i se strînge inima de durere cînd își închipuie cît de greu are s-o lovească vestea morții lui. Numai că frumosul episod al descrierii pe care o face mama despre feciorul ei celor pe care-i întreabă, acea măiastră portretizare  de la români lipsește aproape cu totul în poezia polonă. Iată deci puse față-n față poeziile cu același subiect, ale acestor două popoare. Că centrul de greutat la ambele îl formează același motiv, nu încape nici o îndoială. Firește, nu poate fi vorba de vreo influență de la un popor la alaul la baza creațiunii acestor poezii; la ambele ele s-au dezvoltat cu totul independent. Motivul fundamental, comun la amîndouă popoarele (și comun încă și la multe altele de care nu ne ocupăm aici), este încă una din nenumăratele mărturii pe care le aduce folclorul despr eternul omenesc din manifestările sufletești ale popoarelor, chiar și la cele mai deosebite dintre ele. Și acest motiv este umitor de asemănător la români și poloni. Deosebirea mai izbitoare între cîntecele respective ale acestor două națiuni stă în aceea că la români motivul s-a proiectat pe fondul vieții păstorești - după cum avea să dovedească d-l Ovid Densusuianu pe temeiul poeziei populare - a ocupat cel mai însemnat rol la români; pe cînd la poloni nu mai găsim această viață pe care să se fixeze motivul nostru. Aici alta este atmosfera: o formează viața soldatului sau aceea a nobilului care umblă prin lume în tovărășia calului său. Pentru definirea atmosferei acesteia, singura ce diferențiază mai adînc cele două serii de cîntece, atrag atenția asupra personajului animal care-i reprezentativ: la români, miorița; la poloni, calul. Dar acest animal este simbolul unei vieți: mioara, al vieții păstorești; calulk al vieții cavalerești.
(9) Oskar Kolberg, op. cit., var. 16 s, p. 203-204

(59) „(...) / Iar vornici peștișorii, / Staroști mi-au fost țiparii,  / Plapumă-mi fu iarba din lac, / Iar pernele pietrele din fund” (17).
Din mulțimea de variante, mă mărginesc la aceste citații socotindu-le suficiente și destul de reprezentative pentru întruparea acestui motiv în poezia polonă. Din exemplele de mai sus răsare limpede alegoria. Se vorbește despre moarte ca de o căsătorie, redată cu toate împrejurările ei mai însemnate, cu întregul ei cortegiu de personaje: mireasa în frunte, apoi starostele, nunul, nuna, vornicii, druștile (18), lăutarii (19) ... ba încă și patul nupțial cu plapuma: trestia și cu perina: pietrele lacului. De remarcat că multe variante se încheie cu pomenirea lăutarilor, stejarii de pe malul iazului, personificare foarte reușită.
Trecînd acum la poezia respectivă românească, găsim și aici destule exemple. Încep cu varianta Alecsandri: „Tu să-i spui curat / Că m-am însurat / C-o fată de crai / Pe - o gură de rai...” sau „C-o mîndră crăiasă / A lumii mireasă... Brazi și păltinași / I-am făcut nuntași / Preoți, munții mari / Păsări, lăutari, / Păsărele mii / Și stele făclii...”. În altă variantă: „Că eu m-am însurat/ Și m-am cununat / Și mie mi-au fost / Nună, nună /Sfînta lună / Și nun mare / Sfîntul soare / Și nuntași Păltinași / Și lăutari /Țînțari ” (20) sau „Da voi drept să-i spuneți / Că m-am însurat ... / - La cine fat- a luat? / - Pe sora soarelui / Ce-i dragă vericui ! / - Care lui îs socri mari? / Luna jumătate / Și stelele toate. / - Care lui îs nuni mari? - Acei jurători /Luceferi din zori!” (21) sau într-o colindă: „V-o-ntreba mama de mine, / Spuneți-i că m-am dus la bine / Că numai m-am însurat / Și eu numai mi-am luat / Tot o fată de-mpărat / Să nu fie cu bănat” (22). Într-o variantă din munții Vrancei  alegoria sună aproape ca cea din Alecsandri: „- Mătușă, mătușă, Da el s- aînsurat / Și s-a cununat / Luna cu lumina / I-au ținut cununa / Și-au fost nuntași / Brazi și păltinași /” (23) sau în alta tot de acolo: „-Măicuță bătrînă / Cu brîu de cămilă... / El mi se-nsura /Și mi-l cununa / Soare și luna / Luna-n răsărit / Soarele-n asfințit” (24).
Și aici aceeași alegorie, același tablou fidel al nunții în care găsim cele mai importante datini ale ceremonialului căsătoriei (...).
17. Cf. Kolberg, op. cit., var. 16 s, p. 203-204. Aceeași variantă cu neînsemnate schimbări. Cf. Zegola Pauli, Piesni ludu polskiego, Lwow, 1838,p. 96.
18. În citațiile de mai sus nu-i vorba de druște, dar în alte variante sînt pomenite.
19. Asupra cortegiului de nuntă, cf. Zygmunt Gloger, Obchody Weselne.
20. Cf. Ovid Densusianu, Vieața păstorească, vol. II, Apendice, p. 135, varianta VII.
21. Ibidem, varianta XIII, p. 139-140.
22. Ibidem, XXI-3, p. 151.
23. Dintr-o culegere inedită a subsemnatului (Herăstrău-Vetrești, Putna)
24. Ibidem (Reghiu-Putna).