<
(...)
„Mărăciniș”, reședința lui Jack Mushkam la Royston, era o clădire de modă veche, joasă, lipsită de pretenții pe dinafară, confortabilă pe dinăuntru. Era tapetată toată cu efigiile curselor de cai și cu gravuri pe teme de sport. Doar într-o singură încăpere, rar folosită, existau semne ale unei existențe antecedente.
„Aici - după cum se exprimase un jurnalist american venit să-i ia ultimului dandy* un intrerviu pe tema curselor de cai pur sînge - aici pot fi văzute dovezi ale perioadei timpurii pe care acest aristocrat a petrecut-o în gloriosul nostru Sud-Vest. Găsești aici covoare indiene Navajo** în unicat, și argintărie; împletituri din fir de cal din El Baso; pălării mari de cowboy; și un ham mexican țintuit în argint. Am pus gazdei male o întrebare în legătură cu această fază a carierei sale.
Ah, mi-a răspuns cu accentul său britanic tărăgănat, în tinerețe am petrecut cinci ani mînînd cirezi de vite. Vezi dumneata, eu nu aveam decît un sigur gînd - caii - și tatăl a socoti că-i preferabil pentru mine să fac orice, decît să călăresc în țară la curse cu obstacole.
Ați putea localiza în timp această activitate? l-am întrebat pe patricianul înalt și subțire, cu ochii iscoditori și gesturi apatice.
Cum să nu, m-am întors în țară în 1901 și, cu excepția anilor de război***, am crescut de atunci întruna cai.
Și în timpul războiului? am întrebat.
Oh! făcu el, și am avut senzația că am pus o întrebare importantă. Lucrurile obișnuite; garda națională, cavalerie, tranșee și altele de felul ăsta.
Spuneți-mi, domnul Mushkam, am stăruit eu, v-a plăcut viața de acolo, de la noi?
Dacă mi-a plăcut? Aș șpune că da, știți...”
Interviul publicat într-o gazetă din vest, a fost botezat cu următorul titlu:
Dandy englez
Afirmă
Că mi-a plăcut viața în Sud-Vestul Statelor Unite.”
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (Pustietate în floare), ed. Miron, 1992, pp. 402-403.
NOTĂ M. T.
* Dandysm = Stil al eleganței iniția la începutul secolului XIX în Anglia de George Brumell. (http://homepages.ihug.co.nz/~awoodley/regency/dandy.html)
** Navajo = Populația amerindiană din statele americane sud-vestice Utah, Arizona și New Mexico. (http://www.navajo-nsn.gov/history.htm)
** Primul Război Mondial (1914-1918).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu