Descoperirea fotografiei (CODĂUȘ 1977)

<
(...)
Se spue ecă însuși filozoful grec Aristotel (384-322 î.e.n.) cunoștea principiul camerei obscure, invenție care stă la baza fotografiei și cinematografiei. Fără să dea o explicație științifică, el făcea acum 2400 de ani o mare „descoperire” reușind „să prindă”, în camera unde se odihnea cu perdelele trase, imaginea răsturnată a unui om care se plimba afară, pe stradă. Intrigat de cele văzute, Aristotel descoperă că perdeaua de stofă avea o mică gaură, prin care se proiectau pe perete razele de lumină ale soarelui.
Fenomenul optic al formării imaginii într-o cameră obscură a fost folosit mult timp mai tîrziu, ca instrument de urmărire a fazelor eclipselor solare pînă cînd celebrul pictor și savant italian Leonardo da Vinci (1452-1519) îi dă o explicație științifică. El a observat că razele de lumină, care se propagă în linie dreaptă, își schimbă direcția atunci cînd trec prin orificiul din peretele camerei obscure (...).
Dacă se face cu vîrful unui ac de orificiu de cîteva fracțiuni de milimetru (0,5 - 0,6 mm) într-unul din pereții unei cutii de carton, prin deschiderea rotundă numită stenop (în grecește = ochi mic) se proiectează pe peretele opus, care trebuie să fie un geam mat sau o hîrtie de calc, o imagine răsturnată a cărei claritate și distanță depind de diametrul orificiului.
La 1550, fizicianul și profesorul de matematică italian Girolamo Cardano a reluat experiențele începute de Leonardo da Vinci și aplicînd structurile și caracteristicile ochiului omenesc, perfecționează camera obscură, folosind în locul stenopului o lentilă convexă. Așa s-au obținut imagini mai precise, mai clare și mai luminoase.
Cîțiva ani mai târziu, în anul 1558, fizicianul napolitan Giambatista Della Porta a construit un nou model de cameră obscură cu oglindă de pe care se reflecta imaginea pe un geam mat. Noul model de cameră, precursor al aparatelor foto-reflex de azi, era folosit de pictorii din acea vreme la realizarea de peisaje sau portrete pe o hîrtie făcută translucidă prin înmuierea ei într-o grăsime.
Iată cum lumina era folosită ca pictor  pe atunci. Adevărat fotografie (cuvînt grecesc format din „foto” = lumină și „grafein” = a scrie, așadar a scrie cu lumină) încă se lăsa așteptată.
Pentru efectuarea unei fotografii sînt necesare trei elemente și anume: subiectul de fotografiat, aparatul fotografic și materialul foto-sensibil pe care să se poată fixa imaginea. Mai lipsea ultimul factor - o substanță chimică degradabilă sub influența luminii. Așa se face că profesorul de anatomie I. H. Schultze, după asidue cercetări, în 1727 ajunge la concluzia că azotatul de argint se înnegrește sub acțiunea luminii. Mai tîrziu se descoperă că și clorura de argint se transformă în argint metalic sub acțiunea luminii, înnegrindu-se în mod diferențiat  la spectrul solar dat de o prismă.
Vestea noilor descoperiri se răspîndește repede și mulți folosesc acțiunea chimică a luminii asupra sărurilor de argint pentru a desena siluete pe hîrtie îmbibată cu nitrat de argint. Apăreau primele imagini permanente  fizica își dădea întâlnire cu chimia.
De la 1782, timp de aproape o sută de ani o serie întreagă de chimiști caută și imaginează diferite metode pentru a prinde și a fixa imaginea unui obiect pe un suport de hîrtie sau celuloid. Rezultatele nu au fost mulțumitoare pînă la 7 ianuarie 1839, data oficială a nașterii fotografiei, cînd la Academia de Științe din Paris se face o comunicare asupra descoperirii developării imaginii înregistrate (latente) formate prin lumină asupra iodurii de argint. Autorul noii metode, Nicephore Niepce folosea o placă de cupru argintată, bine lustruită și frecată cu o cîrpă înmuiată într-o soluție de iod. Aceast se expunea într-o cameră obscură, timp de 15-30 de minute și apoi se așeza deasupra un vas cu mercur încălzit. Vaporii de mercur degajați developau placa, albind părțile de iodură de argint pe care lumina le atinsese. Se „fixa” apoi placa cu o soluție de sare de bucătărie. Procedeul se numea „daguerotipie”. Deși imaginea apărea inversată și se observa greu, dimensiunea maximă a ei fiind  de 16/21 cm și nici nu putea fi copiată pe hîrtie, totuși atunci au fost puse bazele fotografiei.
Perfecționările ulterioare au constat în înlocuirea „daguerotipiei” pe metal cu cea pe hîrtie cu colodiu umed și bromură de argint, efectuîndu-se un „negativ” de pe care se puteau copia mai multe „pozitive” (Fox Talbot  1839). Se înlocuiește, la fixarea imaginii, sarea de bucătărie cu tiosulfatul de sodiu.
Prin inventarea în anul 1880, de către fotograful rus Voldîrev și de către George Eastman, în America, a unui suport elastic de celuloid  și mai înainte (1847) a plăcilor transparente de sticlă , pe care se întinde emulsia fotografică, știința și tehnica favorizează apariția a ceea ce numim azi „rolfilm” și fotografia face un impresionant salt.
Toate descoperirile făcute după această dată au legătură una cu alta , refrindu-se fie la perfecționarea opticii și mecanicii fotografice, fie la miniaturizarea aparaturii  fie la chimia fotografică.
(...)
Cinematografie înseamnă înscrierea mișcării (în grecește, kinema = mișcare și grafein = a scrie). Cu alte cuvinte este înregistrarea cu ajutorul luminii pe un suport material a unei succesiuni de imagini ale unui obiect aflat în mișcare și apoi reconstituirea sau sinteza mișcării prin proiecția acestor imagini.
(...)
>

SURSA
ing. D. Codăuș, Laboratorul foto-film, ed. Ion Creangă. București, 1977, pp. 7-10.

 ***, BNR lansează o monedă de argint. Ce valoare are , PROTV, 3 august 2017

Magazin din Simla, capitala de vară a Indiei coloniale britanice (KIPLING 1900-1)

<
(...)
Partea de jos a terasei era clădită vertical pe costia dealului, așa că puteau privi de-a dreptul în gura coșurilor de la casele vecine, cum este obiceiul în Simla*. Dar în afară de masa persană pe care Lurgan Sahib** o prepară el însuși, Kim părea fascinat chiar de înfățișarea magazinului. Muzeul din Lahore*** era mult mai mare, dar aici erau mai multe minuni: pumnale pentru alungat strigoi, verigi tibhetane pentru rugăciuni, șiraguri de mărgele de jad, de turcoaze și chihlimbar brut, brățări de jad; bucăți ciudate de tămîie împachetate în ulcioare încrestate cu granate primitive; măștile pe care el le văzuse noaptea trecută agățate pe peretele acoperit cu stofe în culoarea penelor de păun, statuete poleite ale lui Budha****, altare mici portative, făcute din lac, samovare rusești cu capacele bătute în turcoaze; cești de mărimea unei găuci de ou din porțelan de China, așezate în cutii de formă curioasă octogonală, făcute din trestie, cruci din fildeș îngălbenit, aduse din Japonia și toate părțile lumii (cel puțin așa susținea Lurgan Sahib); baloturi de covoare prăfuite, ascunse în dosul paravanelor vechi și putrede, cu figuri geometrice; cupe pentru apă de spălat mîinile după masă, cățui pentu ars parfumuri, care nu era nici chinezești, nici persane, pe margini cu demoni fantastici; cingători din argint brut care se pot înnoda ca niște curele din piele netăbăcită; piepteni de jad, fildeș și diverse imitații; arme de toate formele și de toate neamurile; o mulțime nemăsurată de curiozități care stăteau îngrămădite sau risipite în largul camerei, lăsînd loc liber numai în jurul mesei la care lucra Lurgan Sahib.
(...)
>

SURSA
Rudyard Kipling, Kim*****, vol. II, Jul. Giurgea („Naționala Ciornei”), Casa de Editură și Presă „Viața Românească”, București, 1990, pp. 11-12.

NOTE M. T.
* Simla / Shimla = Oraș format în secolul XIX în nordul Indiei coloniale britanice. Din 1864 a devenit capitala de vară a coloniei. Azi este capitala statului federal indian Himachal Pradesh. (http://hpshimla.gov.in/sml_hist.htm#Shimla Town)
** SAHIB SA-ÍB/ s. m. (în limbajul colonial britanic) stăpân, domn; (p. ext.) om alb. (< engl. sahib) Sursa: MDN '00 (2000) (https://dexonline.ro/definitie/sahib)
*** Lahore = Oraș în nordul Indiei coloniale britanice. Azi al doilea orașul al Pakistanului, la granița cu India. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/5616/7/)
**** Budha / Buddha („cel treaz”) = La 29 de ani, Gautama Siddharta și-a abandonat familia și rang de prinț, devenind ascet. El a atins iluminarea după meditația sub arborele Bodi, moment ce marchează întemeierea religiei budiste . (http://oaks.nvg.org/buddha-life.html)
***** Descriere Editura All 2012 (http://www.all.ro/colectia_strada-fictiunii-clasic/kim.html)

Un dandy englez în sud-vestul SUA (GALSWORTHY 1932)

<
(...)
„Mărăciniș”, reședința lui Jack Mushkam la Royston, era o clădire de modă veche, joasă, lipsită de pretenții pe dinafară, confortabilă pe dinăuntru. Era tapetată toată cu efigiile curselor de cai și cu gravuri pe teme de sport. Doar într-o singură încăpere, rar folosită, existau semne ale unei existențe antecedente.
„Aici - după cum se exprimase un jurnalist american venit să-i ia ultimului dandy* un intrerviu pe tema curselor de cai pur sînge - aici pot fi văzute dovezi ale perioadei timpurii pe care acest aristocrat a petrecut-o în gloriosul nostru Sud-Vest. Găsești aici covoare indiene Navajo** în unicat, și argintărie; împletituri din fir de cal din El Baso; pălării mari de cowboy; și un ham mexican țintuit în argint. Am pus gazdei male o întrebare în legătură cu această fază a carierei sale.
Ah, mi-a răspuns cu accentul său britanic tărăgănat, în tinerețe am petrecut cinci ani mînînd cirezi de vite. Vezi dumneata, eu nu aveam decît un sigur gînd - caii - și tatăl a socoti că-i preferabil pentru mine să fac orice, decît să călăresc în țară la curse cu obstacole.
Ați putea localiza în timp această activitate? l-am întrebat pe patricianul înalt și subțire, cu ochii iscoditori și gesturi apatice.
Cum să nu, m-am întors în țară în 1901 și, cu excepția anilor de război***, am crescut de atunci întruna cai.
Și în timpul războiului? am întrebat.
Oh! făcu el, și am avut senzația că am pus o întrebare importantă. Lucrurile obișnuite; garda națională, cavalerie, tranșee și altele de felul ăsta.
Spuneți-mi, domnul Mushkam, am stăruit eu, v-a plăcut viața de acolo, de la noi?
Dacă mi-a plăcut? Aș șpune că da, știți...”
Interviul publicat într-o gazetă din vest, a fost botezat cu următorul titlu:
Dandy englez
Afirmă
Că mi-a plăcut viața în Sud-Vestul Statelor Unite.”

(...)
>

SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (Pustietate în floare), ed. Miron, 1992, pp. 402-403.

NOTĂ M. T.
* Dandysm = Stil al eleganței iniția la începutul secolului XIX în Anglia de George Brumell. (http://homepages.ihug.co.nz/~awoodley/regency/dandy.html)
** Navajo = Populația amerindiană din statele americane sud-vestice Utah, Arizona și New Mexico. (http://www.navajo-nsn.gov/history.htm)
** Primul Război Mondial (1914-1918).

Artă greco-romană versus idoli sau un vânător al Vestului sălbatic versus intelectual (COOPER 1827)

<
(...)
- Dacă copii de școală, ce trăiesc în siguranță și liniște, ar cunoaște greutățile și primejdiile le întîmpină un cercetător al naturii pentru a le veni lor în ajutor, spuse Obed, după o clipă de tăcere, de îndată ce plecă la culcare și Middleton, coloane de argint și statui de bronz ar fi ridicate întru gloria lor veșnică.
- Nu știu, nu mă pricep la asta, răspunse tovarășul său, argint nu se prea găsește, cel puțin prin pustietățile astea, iar idolii aceia ai tăi de bronz sînt opriți prin poruncile Domnului.
- Asta a fost, într-adevăr, părerea marelui legislator al evreilor*, dar egiptenii și caldeenii**, grecii și romanii obișnuiau să-și arate recunoștința exact în felul acesta. Adevărul este că marii artiști ai antichității au întrecut, cu ajutorul științei și al îndemînării, pînă și operele naturii, realizînd opere de- o perfecțiune și o frumusețe greu de găsit, chiar și la cele mai izbutite exemplare din genus homo.
- Idolii ăștia ai tăi pot să umble și să vorbească? Au ei cerescul dar al gîndirii? întrebă trapper-ul, cu oarecare indignare în glas. Cu toate că  m-am ferit cît am putut de larma și de palavrele celor din așezăminte, am fost și eu în cîteva orașe la vremea mea, pentru a-mi schimba pieile pe plumbi și praf de pușcă și am văzut de nenumărate ori păpuși din astea de ceară, cu ochi de sticlă și împopoțănate cu fele de fel de rochii  și zorzoane.
- Păpuși de ceară! îl întrerupse Obed; profanezi arta cînd asemuiești acele nefericite obiecte modelate în ceară cu divinele opere ale antichității.
(...)
>

SURSA
Fenimore Cooper, Preria, trad. C. Tănăsescu, vol. II, ed. Minerva / seria Biblioteca pentru toți nr. 838, București, 1975, p. 75.

NOTĂ M.T.
* Moise (http://paginiortodoxe.tripod.com/vssep/09-04-sf_prooroc_moise.html)
** Caldeea = Regiune din Mesopotamia antică, pe teritoriul Irakului. (http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2011/11/caldea-caldei-haldei.html)

Consecințe culturale ale desprinderii geologice imaginare a Peninsulei Iberice de Europa la sfârșitul secolului XX (SARAMAGO 1986)

<
(...)
Poate că Jose Anaico, care a fost cu sentința, să aibă dreptate, poate că omul să fie acest animal care nu poate, sau nu știe, sau nu vrea să fie consolat, dar anumite acte ale sale, fără alt înțeles decît că par să nu aibă nici unul, susțin nădejdea că omul va ajunge într-o bună zi să plîngă pe umărul omului, probabil că prea tîrziu, cînd nu va mai fi timp pentru altceva. De unul din aceste acte a vorbit televiziunea la același buletin de știri, iar mîine vor vorbi ziarele cu amănuntul și depoziții ale istoricilor, criticilor și poeților, s-a întîmplat că a debarcat pe furiș, în Franța, pe o plajă de lîngă Collioure, un comando civil și literar de spanioli care, în liniștea nopții, fără teamă de țipătul cucuvelei și de ectoplasmă, a atacat cimitirul  unde de mulți ani fusese îngropat Antonio Machado* (1). Au alergat la locul faptei jandarmii, avertizați de vreun plimbăreț nocturn, și au urmărit hoții de cimitire, dar n-au putut să-i prindă. Săculețul cu oseminte a fost aruncat în șalupa care aștepta pe plajă cu motorul torcînd ușor, și în cinci minute nava pirat a pornit-o în larg, pe țărm jandarmi trăgeau cu cătarea în sus, numai ca să se ușureze de plictiseală, nu pentru faptul că fuseseră lipsiți de poeticele oase. Intervievat de France Presse, primarul din Collioure a încercat să discrediteze cutezanța, insinuînd chiar că nimeni n-ar putea garanta că rămășițele funebre ar fi ale lui Antonio Machado, după atîta amar de vreme, nici nu merită osteneală să se cerceteze cîți ani au trecut, doar dintr-o improbabilă neglijență a administrației s-ar mai afla ele acolo, cu toată bunăvoința deosebită cu care sînt de obicei tratate oasele poeților.
Ziaristul, om trecut prin multe, și atît de puțin sceptic că nici nu părea francez, a opinat, la rîndul său, că pentru cultul relicvelor este nevoie doar de obiectul potrivit, autenticitatea contează mai puțin, și pentru verosimilitate nu se cere decît o asemănare liniștitioare, gîndiți-vă la catedrala din Valencia unde pe vremuri se întețea credința cu acest relicvar prolix și anume, potirul care i-a servit Domnului Nostru la cea de pe urmă cină, cămașa pe care a purtat-o cînd era copil, cîteva picături din laptele Sfintei Fecioare, cîteva fire din părul ei, blonde, și pipetănul cu care se pieptăna, și de asemenea bucăți din Crucea Adevărată, un fragment indefinibil de la unul din Sfinții Inocenți, două din acele monezi, pînă la urmă din argint, cu care s-a lăsat Iuda cumpărat fără vreo vină proprie, și, ca să încheiem lista, un dinte al Sfîntului Cristofor, lung de patru degete și larg de trei, dimensiuni neîndoios excesive, dar care îl vor suprinde doar pe cel care nu avea știință despre natura uriașă a acestui sfînt. Și-acum unde-au să-l îngroape spaniolii pe poetul Machado, a  întrebat Joaquim Sassa, care nu-l citise niciodată, iar Jose Anaico i-a răspuns, Dacă, în ciuda tuturor rătăcirilor și năpăstuirilor din lume, orice lucru are locul său și orice loc reclamă lucrul care îi aparține, ce a mai rămas din Antonio Machado va fi îngropat astăzi în oricare parte a cîmpiilor din Soria, sub un stajar verde, care în castiliană se cheamă encina, fără vreo cruce sau vreo piatră funerară, doar o grămăjoară de țărînă, care nici nu va mai trebui să imite forma unui corp întins, cu timpul țărîna se va lăsa pe pămînt și se va face una cu pămîntul, Și noi, portughezii, după ce poet trebuie să mergem în Franța, dacă ne-a rămas pe-acolo vreunul, După cîte știu eu, doar Mario de Sa-Carneiro (1), dar pentru el nici nu merită încercat, mai întîi, pentru că nu vroia să se întoarcă, în al doilea rînd, pentru că cimitirele din Paris sînt bine păzite, în al treilea, pentru că după atîția ani de la moartea lui, administrația unei capitale n-ar comite greșeala unei comune din provincie, care pe deasupra, are și scuza de a fi mediteraneeană, Pe lîngă asta, la ce-ar servi să-i scoți dintr-un cimitir și să-l bagi în altul, de vreme ce în Portugalia nu se autorizează îngroparea morților în alte locuri, sub cerul liber, Nici oasele lui n-ar rămîne liniștite dacă le-am lăsa sub umbra vreunui măslin din Parcul Eduardo VII (2), Or mai fi măslini în Parcul Eduardo VII, Bună întrebare, dar nu știu să-ți răspund (...)

(1) Antonio Machado, poet spaniol (1875-1939).
(1) Mario de Sa-Carneiro (1890 - 1916), reprezentant de seamă al modernismului portughez, stabilit în ultimii ani de viață în Franța, unde s-a sinucis.
(2) Celebru parc în centrul Lisabonei, inaugurat în 1885.
>

SURSA
Jose Saramago**, Pluta de piatră***, trad. M. Stănciulescu, ed. Univers / colecția Romanul secolului XX, București, 1990, p. 65-66.

NOTE M.T.
* Antonio Machado (1875 Sevilla / Spania - 1939 Collioure / Franța) = Poet modern spaniol, inițiator al mișcării literare Generația `98. În timpul războiului civil din Spania (1936-1939)  a fost susținător al guvernului republican de stînga și s-a refugiat în Franța. (http://www.poemhunter.com/antonio-machado/biography/)
** Jose Saramago (1922 Portugalia - 2010 Spania) = Scriitor portughez comunist, premiat cu Nobel în 1998 (http://www.mediafax.ro/cultura-media/biografie-jos-saramago-si-calatoria-sa-spre-intelesul-lucrurilor-aproape-imposibile-6430670)
*** Pluta de piatră (http://www.bookblog.ro/x-laura-magureanu/pluta-de-piatra/)

„Istoricul Băncii Naționale a României. (1880-1924)” (SLĂVESCU 1925)

 Victor Slăvescu, Istoricul Băncii Naționale a României. (1880-1924), Humanitas / Biblioteca Băncii Naționale a României - 1, București, 2013

15 Cuvânt înainte - acad. Mugur Isărescu

19 Victor Slăvescu și sistemul bancar românesc - Sabina Mrițiu

39 Notă asupra ediției

41 Introducere

45 I. Politica monetară a României (1867-1884)
Legea din 1867
Primele monede de aramă
Primele monede de argint în 1873
Emisiunea biletelor ipotecare
Ion C. Brătianu cere în 1861 crearea unei bănci naționale
Rubla rusească tulbură unitatea monetară
Moneda de 5 lei
Noile monede de argint hotărâre prin legile din 1879, 1881, 1882 și 1884

57 II. Încercările de a se înființa o bancă de emisiune în România. Primele începuturi de bancă
Principalii bancheri din țară
Banca Moldovei din Iași
Diferite încercări de a înființa bănci de emisiune

65 III. Pregătirile pentru înființarea Băncii Naționale 
Nevoia înființării unei bănci de emisiune
Ideile de bază ale unei bănci de emisiune
Ion C. Brătianu depune proiectul de lege pentru crearea Băncii Naționale în februarie 1880
Păreri împotriva Băncii Naționale. Ce credea Th. Rosetti
Ce sistem trebuia adoptat?

73 IV. Legea din 17 aprilie 1880 pentru crearea Băncii Naționale
Prevederile legii din aprilie 1880
Discuția în Cameră
Discuția în Senat

89 V. Primul an de viață (1881)
Primul bilanț
Prima operațiune: creditul acordat statului
Împrumutul acordat statutului pe gaj de ruble rusești
Lombardul mai mare decât scontul
Specula de bursă și lombardul
Greutățile dezvoltării operațiunilor de scont

97 VI. Prima epocă (1880-1890)
Scontul
Caracterul portofoliului 
Condițiile cerute de Banca Națională
Puține pierderi
Scontul oficial
Lombardul și cursul efectelor românești
Lombardul și agioul
Critica în Parlament
Trate și remize asupra străinătății
Rostul operațiunilor de trate și remize
Criza din 1884
Banca Națională și criza din 1884
Banca Națională participă la împrumuturile statului
Politica financiară a statului
Politica financiară a statului și Banca Națională
Construirea palatului băncii
Situația economică și financiară a țării înainte de retragerea biletelor ipotecare
Balanța comercială pasivă
Deficitul și agioul 
Convenția din 1886 pentru retragerea biletelor ipotecare
Discuția în Parlament asupra Convenției din 1886
Convenția din 1886 nu dă rezultate
Legea din 1888
Discutarea legii în Parlament
Împrumutul intern de 4% din 1889și retragerea biletelor ipotecare
Introducerea etalonului-aur prin legea din mai 1889
Reforma Băncii Naționale de acord cu legea etalonului-aur
Conflictul dintre Banca Națională și guvern
Legea din 1890 în discuția Parlamentului
Explicația veniturilor
Distribuirea beneficiilor
Dividendele reale și procentuale
Conducerea Băncii Naționale

157 VII. A doua epocă (1891-1900)
Legea din 1892 restabilește armonia dintre Banca Națională și stat
În ce constă noua lege
Discuția în Parlament în jurul acestei lege
Moartea lui Ion C. Brătianu, fondatorul Băncii, în 1891
Operațiunile Băncii. Politica de emisiune
Scontul și lombardul
Alcătuirea portofoliului
Criza Zerlendi
Criza din 1894
Epoca de prosperitate 1895-1898
Marea criză din 1899
Balanța comercială
Finanțele publice
Criza schimbului
Lombardul
Scontul și lombardul față de circulație
Operațiunile de trate și remize
Apărarea schimbului
Alte operațiuni
Capitalul social și fondul de rezervă sunt plasate în efecte publice de stat
Beneficiile obținute în epoca 1891-1900 și distribuția lor
Izvoarele de venituri ale Băncii Naționale
Taxa scontului
Distribuirea beneficiilor
Rentabilitatea Băncii Naționale
Conducerea Băncii Naționale

189 VIII. A treia epocă (1901-1914)
Statul vinde acțiunile sale la Banca Națională
Soluția dată de generalul Manu nu reușește
Soluția dată de P. P. Carp
Convenția din 16 decembrie 1900
Votul Parlamentului
Convenția din 11 mai 1901. Acordarea unui împrumut statului
Importanța Convenției din 11 mai 1901
Discuția în Senat a Convenției din 11 mai 1901
Operațiunile de trezorerie ale statului. Convenția din 9 aprilie 1905
Operațiunile Băncii Naționale în perioada 1901-1914
Emisiunea de bilete
Scontul
Politica de scont urmată
Legiferarea băncilor populare în 1903
Criza din 1907
Moartea lui Eugen Carada
Progresul țării în epoca 1901-1910
Situația finanțelor publice
Criza din 1912
Atitudinea Băncii Naționale
Cum era judecată situația
Criza continuă și în 1913
Anul 1914 dă multe speranțe
Izbucnirea războiului general
Intervenția Băncii Naționale
Dezvoltarea institutelor de credit
Moartea lui Anton Carp
Lombardul 
Taxa scontului și lombardului
Operațiunile de trate și remize
Intervenția Băncii Naționale pentru menținerea cursului
Celelalte operațiuni active
Alte operațiuni
Relațiile cu statul
Beneficiile obținute
Izvoarele beneficiilor
Dividendele reale și procentuale
Conducerea Băncii Naționale în această epocă

245 IX. A patra epocă (1914-1918)

A. Relațiile cu statul

Primele împrumuturi
Alte împrumuturi. Asigurarea acoperirii
Situații Băncii în epoca neutralității
Împrumutul național din 1916 are mare succes
Situația Băncii în 1916
Intrarea în război. Noi credite. Convenția din 21 octombrie 1916
Trimiterea tezaurului la Moscova
Atitudinea Băncii Naționale în această chestiune
Noi împrumuturi pentru ducerea războiului
Influența războiului asupra emisiunii
Anul 1918, o grea încercare pentru Banca Națională
Banca Națională continuă a ajuta statul
Politica Băncii Naționale față de stat în epoca 1914-198

B. Relațiile cu viața economică

Conflictul cu Disconto-Gesellschaft

Sprijinirea agriculturii

Înființarea caselor de împrumut pe gaj

Organizarea exportului pe cereale

Convenția cu Puterile Centrale

Convenția cu Anglia

A doua Convenție cu Puterile Centrale

Intrarea în război. Împărțirea Băncii Naționale în două sedii

Operațiunile Băncii. Scontul și lombardul

Casele de împrumut pe gaj

Alte operațiuni

Evacuarea valorilor la Moscova

Aprecieri asupra structurii plasamentului Băncii Naționale

Rezultatele obținute în epoca 1914-1918

Repartiția beneficiilor

Dividendele se mențin staționare

C. Banca Națională în timpul ocupației
Emisiune de bilete ale Băncii Centrale
Banca Națională sub sechestru
Casele de împrumut agricol- Landwirtschaftliche Dralehnkasse (LDK) 
Bonurile de casă
Împrumutul forțat de 250 milioane lei
Atacarea disponibilului Băncii Naționale la Berlin
Împrumutul comunei București
Operațiunile Băncii Naționale în teritoriul ocupat

D. Banca Națională și Pacea de la București
Legitimarea operațiunilor în timpul ocupației
Conferința de la Berlin
Centrala de devize
Banca Națională sub control german și după pace
Tentativele de înrobire a Băncii Naționale
Proiectele de legi propuse în conformitate cu cererea Berlinului
Conducerea Băncii Naționale

305 X. A cincea epocă (1919-1924)

A. Relațiile cu statul

B. Relațiile cu piața economică

Condițiile economice ale țării după război

Operațiunile Băncii. Scontul. Lombardul. Casele de împrunut pe gaj

Aspectele vieții noastre economice

Atitudinea Băncii Naționale

Banca Națională în noile teritorii

Organizațiile de credit în noile teritorii

Progresul general al țării. Statistica oficială a întreprinderilor

Noua orientare a pieței după 1921

Creditul industrial

Problema schimbului

Casa de compensații

Alte operațiuni

Rezultatele obținute

Se fac mari rezerve

Repartiția beneficiilor

Crearea Institutului Economic Român

Asociația Băncilor

Contribuția personalului

Conducerea Băncii Naționale

Rolul lui I. G. Bibicescu

269 XI. Concluzii generale

375 Anexe

411 Index

Încă o monedă din argint, pentru iubitorii de numismatică

Cuget Liber 10 iunie 2013

Povestea SÂNGEROASĂ a COMORII descoperite într-o CETATE de la țărmul MĂRII NEGRE

Jurnalul Național 12 ianuarie 2013

Magazinul „Bijuteria” din Constanța în anii 70 („Litoral” 197?)

<
Puteți face un cadou celor dragi, după un popas la magazinul „Bijuteria” din bulevardul Tomis nr. 67. Găsiți aici obiecte din aur: butoni, broșe, lănțișoare, ceasuri „Doxa”, inele, broșuri din argint, coliere, broșe din marcasit, ceasuri cromate „Doxa”, „Tellus”, „Schaffhausen”, precum și ceasurile de largă solicitare, la prețuri variind de la 292-598 lei: „Pobeda”, „Poljot”, „Slava”, „Zim”, „Ceaica”, „Luci”, „Zaria”, „Vostok”, stilouri și truse purtînd reputata marcă „Parker”, stilouri „Sheaffer”, „Geha”.
Alături de acestea se mai găsesc diverse obiecte de podoabă din cristal, piatră, lemn, plastic (mărgele, clipsuri, cordoane, broșe), garnituri de seară din strasuri, inele fantezii și încă multe, multe altele. Cel mai convingător argument îl aveți după o vizită la magazinul „Bijuteria” din bulevardul Tomis nr. 67!
>

SURSA
***. Treceți pe la... „BIJUTERIA”, „Litoral”, Constanța, ?.?.197?, p.?.

„Orașul de argint” (WEIDNER-CIUREA)

 Rodica Weidner-Ciurea, Orașul de argint, Revista Asociațiunii Transilvane ASTRA, 199?

Apropiindu-ne de Mexico City, drumul nostru nu putea ocoli unul dintre cele mai frumoase și interesante orașe ale Mexicului. Este vorba de Taxco (se citește Tașco), supranumit „Orașul de argint”. Taxco a fost declarat în 1928 „monument național”. 

Ne-am apropiat de oraș pe un drum periculos, construit sub o coastă de munte, pe care trebuie să o ocolim, obligându-l pe șofer să facă manevre, pentru noi, călătorii, neliniștitoare. După o astfel de cotitură, a apărut în fața noastră, pe dreapta, o priveliște superbă, picturală: pe o pantă de munte, se risipeau cochet clădirile unui oraș scăldat în lumina soarelui. Casele de un alb strălucitor, etajate până de parte spre vârful coastei, acoperite cu țiglă sau terminate în terase de tip spaniol, cu balcoane împodobite cu flori și îndreptate spre soare, păreau a fi vilele unei pitorești și elegante stațiuni montane. Ne-am oprit pe o stradă foarte circulată, în fața unui magazin cu bijuterii de argint, în vitrinele căruia străluceau podoabe sclipitoare de tot felul. Am coborât și, bineînțeles, cu toții ne-am înghesuit să admirăm măiestria brățărilor, șiragurilor, broșelor și inelelor puse în vitrină, parcă anume să vrăjească. Așa cum ne-am dat seama ceva mai târziu, era cel mai frumos, mai elegant, dar și cel mai scump magazin de bijuterii din Taxco. Din acest punct, la indicațiile ghidului, fiecare urma să se deplaseze pe cont propriu pe străzile pietruite și foarte abrupte ale orașului până la piața centrală, situată mult mai sus de locul în care ne aflam. Drumul urma să fie și el deosebit de pitoresc, mărginit de zeci de magazine de bijuterii, mai mari sau mai mici, artizanat, restaurante, hoteluri etc. Pe latura dreaptă a orașului, față de locul unde ne aflam, ghidul ne-a arătat casa în care Trotzki și-a petrecut o parte din exilul său și unde a fost asasinat.

În perioada precolumbiană, Taxco a fost un oraș situat la 12 km depărtare de actuala așezare, unde se aflau minele de argint și zinc. Ulterior, orașul a fost cucerit de azteci, iar sub primul împărat Moctezuma a trebuit să plătească tribut Tenochtitlanului. În 1522 ținutul a fost cucerit de spanioli, care, descoperind bogățiile minelor de argint, au întemeiat pe actualul loc un oraș, pe care l-au numit El Real de Tetzelcingo, iar spre sfârșitul secolului i-au schimbat numele în Taxco. Cel care a știut să profite de pe urma exploatării minelor de argint și să facă o avere fabuloasă a fost un imigrant francez, Joseph de la Borde (și-a modificat numele în Jose de la Borda, pentru a suna cât mai spaniol). Din averea adunată, Borda a construit, printre altele, în partea de sus a orașului Taxco, o biserică unică prin frumusețea sa - Santa Prisca.

Cu timpul, deși sursele de argint s-au sleit, Taxco a rămas centrul mexican al prelucrării argintului. Nu întâmplător, un bijutier american, William Spratling, a reușit să pună bazele unei școli de prelucrare a argintului, în care tinerii localnici au învățat să prelucreze bijuterii moderne după vechi motive indiene. Ceea ce poți vedea și cumpăra aici în materie de bijuterii rămâne unic. Oferta este atât de mare, iar tentația irezistibilă, încât fiecare din călătorii grupului nostru a lăsat la Taxco sume apreciabile, în schimbul unor bijuterii de o calitate și frumusețe rară. Nici noi nu am făcut, desigur, excepție. Deși am cumpătat mult ce e mai bine să cumpăr, bijuteriile celorlalți mi s-au părut și mai bine alese. În realitate, toate erau atât de frumoase și originale, încât orice ai fi cumpărat n-ai fi greșit, trăind nostalgia frumuseților lăsate în vitrinele magazinelor.

Partea cea mai interesantă a orașului rămâne biserica Santa Prisca, apreciată ca o bijuterie a ultrabarocului mexican. Ea a fost construită între anii 1751-1759 cu banii lui Jose de la Borda și proiectată de arhitecți cu renume, arhiepiscopul de Mexic și viceregele neavând nici un cuvânt de spus. Fiindcă Borda a construit biserica din averea strânsă prin exploatarea minei de argint San Ignacio, se spune că el și-a motivat decizia prin cuvintele: „Dumnezeu mi-a dat, așa că și eu îi dau lui Dumnezeu”. Se povestește că, sărac fiind, Borda a făcut un legământ că dacă va descoperi un nou zăcământ din care să se îmbogățească (celelalte exploatări erau sleite), atunci va ridica la Taxco cea mai strălucitoare biserică din Mexic.

Santa Prisca impresionează de la prima vedere. Fațada, construită pe două niveluri, este bogat împodobită - nu este o excepție în Mexic -în stilul chirrrigueresc spaniol, stil ce poartă numele unei familii de sculptori și constructori spanioli, care au construit catedrale, altare și palate în Salamanca și Madrid în a doua jumătate a secolului XVII și prima jumătate a secolului următor. Acest stil se caracterizează printr-o ornamentică supraîncărcată, dar care - depinde de gust - nu obosește. Intrarea în biserică, un portal înalt din lemn masiv, sculptate cu motive geometrice, este de o parte și de alta bornată de două coloane corintice, în partea superioară lăsând loc blazonului papal. La nivelul de sus al fațadei, un medalion înfățișând botezul lui Isus, este mărginit de două coloane spiralate, introducând, în raport cu coloanele de jos, o diversitate ce creează un efect estetic remarcabil. În partea cea mai de sus, deasupra unei ferestre, se află un ceas, păzit pe de lături de statuile apostolilor Matei și Ioan, iar deasupra, încununând întreaga fațadă - statuia Fecioarei Maria. Ornamentația acestui complex, alcătuit din statui de îngeri, steme, frunze, panglici frumos înnodate, este realizată cu mult simț artistic. Pe laturile acestei fațade se ridică două turnuri. (...)

Falcata din Las Angosturas (Spania)

 'Falcata' from the necropolis of Las Angosturas, Granada. Cerralbo Museum, Madrid © Ministerio de Cultura

Dimensions
Length = 63 cm; Maximum width = 5.4 cm; Minimum width = 3.1 cm

Technique
Damascene, wrought and soldered

Material
Silver and iron

America Latină (GALEANO 1970)

Eduardo Galeano, Venele deschise ale Americii Latine, trad. N. Popescu (orig. span. 1970), Editura Politică, București, 1983, 352 p.

Cuprins

5 Introducere

Partea întîi: Sărăcia omului, urmare a bogăției pămîntului

15 Febra aurului, febra argintului

72 Regele zahăr și alți monarhi agrari

168 Izvoarele subterane ale puterii

Partea a doua: Dezvoltarea este o călătorie cu mai mulți naufragiați decît călători

214 Povestea morții timpurii

255 Structura contemporană a jafului

327 Postfață: După șapte ani