<
În zona lacului Titicaca din câmpia înaltă a Boliviei, în apropiere de La Paz, recolta de legume a fost sporită cu 30%, iar cea de cartofi cu peste 200%, grație redescoperirii și utilizării unei metode antice (metoda "Suka-Hollus"). Tehnica a fost folosită de agricultorii antici premergători civilizației Inca*, dar a fost pierdută de mai bine de 1000 de ani. La sfârșitul anilor 1970, arheologii au descoperit o serie de platforme înalte, care erau mici câmpuri încercuite de canale. Câmpurile au fost aranjate în parcele construite pe o fundație de bolovani mari, care au fost acoperiți apoi cu un strat impermeabil de argilă și mai multe straturi de pietriș. Câmpurile erau înconjurate de canale care le irigau pe timp de secetă și drenau apa pe timp de ploaie sau inundații. În timpul secetei din 1982-83, agricultorii care foloseau tehnica Suka-Hollus aveau apă din belșug. (...) Pe deasupra, apa din canale are rolul de a regla microclimatul. În timpul zilei, apa este încălzită de lumina solară. Pe măsură ce temperatura scade în timpul serii, ceața se așterne asupra canalelor, formând o pătură protectoare împotriva gerului care ar putea afecta grav recolta de cartofi. Metoda Suka-Hollus se extinde și pentru a reabilita terenurile îmbibate cu apă. Pentru prima dată în mai multe decenii, zona poate asigura acum legume pentru tot timpul anului.
>
Sursa
C. Bucovală & M. Cândea, Metode moderne de educație pentru mediu, Constanța, 2003, p. 101.
Notă M. T.
* Imperiul Inca de limbă quechua s-a extins din 1438 din Peru spre Ecuador, Bolivia, Chile și Argentina. A fost cucerit în 1533 de conchistadorul spaniol Francisco Pizzaro. (www.projectshum.org/society/history/nca)
Pacea este cel mai groaznic război; în timpul ei, trebuie să ai răbdarea de a aştepta să-ţi moară duşmanul. VICTOR MARTIN - ''Carte de citit la volan''
Faceți căutări pe acest blog
Se afișează postările cu eticheta arheolog. Afișați toate postările

luni, 26 februarie 2018
Tehnica agricolă amerindiană Suka-Holus (BUCOVALĂ & CÂNDEA 2003)
Labels:
1982,
agricultor,
antic,
arheolog,
Bolivia,
canal,
cartof,
câmpie,
inundație,
La Paz,
lac,
legumă,
microclimat,
parcelă,
platformă,
recoltă,
secetă,
Suka-Hollus,
tehnică,
Titicaca
vineri, 12 mai 2017
R. STENUIT, Lumile tainice în care m-am scufundat, 1988
ROBERT STÉNUIT*, Lumile tainice în care m-am scufundat**, trad. R. Valter & R. Valter, ed. Meridiane / col. Delfinul, București, 1991, 541 p. (original: R. Lafont, Paris, 1988)
Cuprins
Introducere
I. Materia brută
II. Modelarea
III. Un prolog la aventură: Sahara
IV. În adîncurile Pământului
V. Galioanele din golful Vigo
VI. Hombre Rana
VII. Masca (de scufundător) și condeiul
VIII. Santo Cristo de Maracaibo
IX. Comori de neatins în Columbia
X. Adîncurile nopții
XI. Adîncurile trecutului
XII. În adîncurile marine - Prima casă sub mare
XIII. Comoara Reichfuhrerului S.S. Himmler
XIV. Zilele celor mai adîncimi
XV. Tentația adîncurilor
XVI. O galeasă încărcată de aur și de istorie
XVII. Pentru dolarii de pe Athenienne
XVIII. Un tezaur din zonele reci
XIX. Fregata Wendela a Companiei Asiatice
XX. Naufragiul căpitanului Raye
XXI. Cum devii arheolog submarin
XXII. Rublele țarinei
XXIII. Miracolul porțelanului
XXIV. Ceramica albastru cu alb de pe Leul alb
XXV. Opt tone de monede de opt
XXVI. Nossa Senhora do Monte do Carmo
XXVII. Etapa de mîine
Glosar
NOTE M. T.
* Robert Stenuit (1933 Bruxelles - ) = Ziarist, scriitor și arheolog submarin belgian. În 1970 a fondat, împreună cu fiica sa Marie Stenuit, Grupul de cercetare arheologică submarină postmedievală (GRAS). În 35 de ani de activitate au descoperit epavele a 16 vase din Olanda, Marea Britanie, Spania, Danemarca, Portugalia, Franța și Rusia, scufundate în perioada 1588-1877. (http://www.shipwreckconference.org/view.php)
https://www.buei.bm/wp-content/uploads/2014/12/R.S..jpg
**
http://thumbs.ebaystatic.com/images/g/g00AAOSw2xRYey~S/s-l225.jpg
https://images.okr.ro/serve/auctions.v7/2015/feb/03/e93f9f4478cea9fe42740e1317487bdb-5544423-235_235_11.jpg?w=aea1fe18540910a9c7c220b6d01664ca

Athenienne,
aur,
Columbia,
dolar,
fregată,
galeasă,
galion,
golful Vigo,
Himmler,
Leul alb,
monedă,
porțelan,
Raye,
rublă. țarină,
Sahara,
Santo Cristo de Maracaibo,
submarin,
Wendela
duminică, 15 noiembrie 2015
Urâțenie modernă versus frumusețe tradițională în Europa interbelică (GALSWORTHY 1932)
<
(...)
- Îmi cerea, Dinny, cinci sute de lire pe un craniu Cromagnon* găsit în Suffolk**. Părea absolut autentic. Dar, din întîmplare, l-am întîlnit pe arheologul districtului. „Ah! mi-a zis, va să zică a încercat să ți-l bage dumitale pe gît? Asta-i o găselniță ajunsă de pomină. L-a dezgropat de cel puțin trei ori pînă acum. Individul ar trebui băgat la închisoare. Ține craniul într-un dulap și la fiecare cinci-șase ani sapă o groapă, vîră craniul în ea, apoi îl dezgroapă și încearcă să-l vîndă. E posibil să fie un craniu Cromagnon, l-a cules acum vreo douăzeci de ani din Franța. Ca produs britanic ar fi, desigur, unic”. Pe chestia asta, m-am dus să mă mai uit odată la locul unde-l găsise ultima oară. Și, din moment ce erai pus la curent, îți dădeai limpede seama că îngropase craniul. Antichitățile au ceva care-ți subminează ceea ce americanii numesc „morală”.
(...)
- Criza financiară îi stă împotrivă, draga mea. Osemintele și edițiile prime sînt extrem de sensibile. Trebuie să mai treacă zece ani buni pînă să poată obține ceva care să semene a preț.
- Există mulți care încearcă să-ți vîre cîte ceva pe gît, unchiule?
- Unii reușesc, Dinny. Totuși, regret „găselnița”; era un craniu frumos. Nu găsești multe ca ăsta, azi.
- Fără îndoială, noi englezii ne-am urîțit.
- Să nu crezi una ca asta. Ia oamenii pe care-i întîlnești prin saloane și prin magazine și îmbracă-i în sutane cu glugi, în armuri și pieptare de piele, și o să ai exect chipurile din secolele al paisprezecelea și al cincisprezecelea.
- Dar noi, astăzi, disprețuim frumusețea, unchiule. O asociem cu moliciunea și imoralitatea.
- Mă rog, se pare că oamenilor le place să disprețuiască ceea ce n-au. Noi deținem locul al treilea, ba nu, al patrulea, în urîțenie, după popoarele din Europa. Dar dacă ai înlătura influențele celtice***, sînt de acord că am deține primul loc.
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherrell, trad. A. Ralian, vol. II (Pustietate în floare), ed. Miron, 1992, pp. 63-64.
NOTE
* Cromagnon = Cro -Magnon este o localitate în sud-vestul Franței. În 1868, geologul francez E. Lartet a descoperit într-o peșteră oseminte umane datate în perioada 40.000 î. H.-10.000 î. H., respectiv paleoliticul superior. (http://www.britannica.com/topic/Cro-Magnon)
** Suffolk = Comitat în estul Angliei. (https://www.suffolk.gov.uk/culture-heritage-and-leisure/suffolk-archaeological-service//)
*** celți = Popor indo-european așezat pe teritoriile de azi ale Irlandei, Marii Britanii, Franței, Belgiei, Spaniei, Portugaliei, Elveției, nordului Italiei, sudului Germaniei și Cehiei. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/top-10-lucruri-stiut-celti)

american,
antichități,
arheolog,
celt,
craniu,
criză,
Cromagnon,
englez,
Europa,
Franța,
frumusețe,
imoralitate,
lire,
morală,
popor,
produs,
secol,
Suffolk,
XIV,
XV
vineri, 30 ianuarie 2015
Labels:
arheolog,
craniu,
Eurasia,
Israel,
Manot,
Nature,
Neanderthal,
om modern,
Orientul Mijlociu,
paleolitic,
peșteră,
revistă
marți, 19 august 2014
Bărbat versus femeie în antropologie (SARAMAGO 1986)
<
(...)
La biroul de turism o funcționară l-a întrebat dacă sînt arheologi sau antropologi portughezi, că erau portughezi se pricepea imediat, dar antropologi și arheologi de ce, Pentru că în Orce, în general, vin doar așa ceva, acum cîțiva ani s-a descoperit, în apropiere, la Venta Micena*, cel mai vechi european care a fost înregistrat, Un european întreg, a întrebat Jose Anaico, Doar un craniu, dar vechi, cu o vîrstă între un milion trei sute de mii și un milion patru sute de mii de ani, Și există vreo certitudine că e vorba de un bărbat, a vrut să știe în mod subtil Joaquim Sassa, la care Maria Dolores a răspuns cu un surîs înțelegător, Cînd se găsesc vestigii umane antice, sînt întotdeauna bărbați, Omul de Cro-Magnon**, Omul din Neanderthal***, Omul din Steinhein****, Omul din Swanscombe*****, Omul din Pekin******, Omul din Heidleberg*******, Omul din Java********, pe vremea aceea nu erau femei, încă nu slujise coasta lui Adam la crearea Evei, pe urmă slujitoare a rămas Eva, Sînteți ironică, nu, sînt antropolog de meserie și feministă de mînie, (...)
>
SURSA
Jose Saramago, Pluta de piatră, trad. M. Stănciulescu, ed. Univers / colecția Romanul secolului XX, București, 1990, p. 69
NOTE M.T.
* Venta Micena = Localitate în sud-estul Spaniei, în provincia Granada din comunitatea Andaluzia. (http://www.orce.es/es/index.php?option=com_content&task=view&id=20&Itemid=21)
** Cro-Magnon = Localitate în regiunea Dordogne din sud-vestul Franței (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/143532/Cro-Magnon)
*** Neanderthal = Localitate în valea Neander din Germania (http://www.talkorigins.org/faqs/homs/spelling.html)
**** Steinheim an der Murr = Localitate în landul Baden-Wurtemberg din Germania (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/565039/Steinheim-skull)
***** Swanscombe = Localitate în comitatul Kent din Anglia (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/576316/Swanscombe-skull)
****** Pekin (Beijing) = Capitala R.P. Chineze (http://news.bbc.co.uk/2/hi/science/nature/7937351.stm)
******* Heidelberg = Localitate în landul Baden-Wutemberg din Germania (http://www.nhm.ac.uk/nature-online/life/human-origins/early-human-family/homo-heidelbergensis/index.html)
******** Java = Insulă în arhipeleagul Indoneziei (https://www.youtube.com/watch?v=GoCC_i9B764&feature=player_embedded)

Adam,
antropolog,
arheolog,
bărbat,
craniu,
Cro-Magnon,
european,
Eva,
feministă,
Heidleberg,
Java,
Neanderthal,
Pekin,
Steinhein,
Swanscombe,
Venta Micena
miercuri, 7 mai 2014
Labels:
Alba-Iulia,
Alecsandri,
Ali-bey,
arheolog,
cimitir,
Inel,
moschee,
Muzeul Unirii,
otoman,
schelet,
secol,
stradă,
Timișoara,
turc,
XVI
duminică, 2 martie 2014
Labels:
amfiteatru,
Antiquity,
arenă,
arheolog,
Austria,
Belgia,
Carnuntum,
cimitir,
Germania,
gladiator,
închisoare,
magistru,
Neubaer,
Pompeii,
reconstrucție 3D,
Roma,
secol II,
școală,
universitate,
Viena
joi, 2 ianuarie 2014
Labels:
Adam,
Aktau,
arheolog,
bronz,
creştinism,
Google Maps,
Kazahstan,
Lisakovsk,
Lucifer,
Mesopotamia,
pentagramă,
Pitagora,
ruină,
satanism,
stepă,
URSS,
Usmanova
sâmbătă, 9 noiembrie 2013
sâmbătă, 25 mai 2013
Labels:
1961,
1966,
absolvent,
arheolog,
București,
Constanța,
deces,
Dobrogea,
doctor,
Facultatea de Filologie Clasică,
Fântânele,
greacă,
Histria,
istoric,
monografie,
Murighiol,
romană,
Suceveanu,
șantier,
terme
vineri, 8 februarie 2013
FOTO Arheologii au găsit 35 de camere mortuare în Sudan, unde era localizat Regatul Kush în vremea Egiptului Antic
Adevărul 8 februarie 2013
joi, 17 ianuarie 2013
miercuri, 16 ianuarie 2013
Labels:
aborigen,
ADN,
Africa,
Arabia,
arheolog,
Australia,
Europa,
genetică,
Halocen,
India,
indigen,
Leipzig,
Max Planck,
migrație,
navigație,
Papua Noua Guinee,
Pugach,
secol,
tehnologie,
XVIII
sâmbătă, 12 ianuarie 2013
Povestea SÂNGEROASĂ a COMORII descoperite într-o CETATE de la țărmul MĂRII NEGRE
Jurnalul Național 12 ianuarie 2013
Labels:
45,
argint,
arheolog,
Artezian,
asediu,
aur,
bijuterie,
Bospor,
bronz,
cetate,
Cotys,
Crimeea,
Marea Neagră,
Mitridate VIII,
monedă,
Moscova,
Roma,
Ucraina,
universitate,
Vinokurov
duminică, 30 decembrie 2012
vineri, 28 decembrie 2012
miercuri, 19 decembrie 2012
joi, 6 decembrie 2012
Povestea nestiuta a omului care a facut posibila descoperirea "Mona Lisei din Antichitate"
PROTV 6 decembrie 2012
Labels:
1912,
Akhenaton,
Amarna,
Antichitate,
arheolog,
Berlin,
Burchardt,
Egipt,
evreu,
faraon,
istorie,
muzeu,
Nefertiti,
regina,
Simon,
statuie
joi, 11 octombrie 2012
luni, 3 septembrie 2012
Originea religiei, dezgropată după 9000 de ani lângă Ierusalim. Ce comoară au găsit arheologii acolo
Labels:
arheolog,
comoară,
Daily Mail,
Ierusalim,
Israel,
Khalaily,
Marea Britanie,
origine,
piatră,
religie,
semn,
simbol,
vânător
Abonați-vă la:
Postări (Atom)