Tehnica agricolă amerindiană Suka-Holus (BUCOVALĂ & CÂNDEA 2003)

<
În zona lacului Titicaca din câmpia înaltă a Boliviei, în apropiere de La Paz, recolta de legume a fost sporită cu 30%, iar cea de cartofi cu peste 200%,  grație redescoperirii și utilizării unei metode antice (metoda "Suka-Hollus"). Tehnica a fost folosită de agricultorii antici premergători civilizației Inca*, dar a fost pierdută de mai bine de 1000 de ani. La sfârșitul anilor 1970, arheologii au descoperit o serie de platforme înalte, care erau mici câmpuri încercuite de canale. Câmpurile au fost aranjate în parcele construite pe o fundație de bolovani mari, care au fost acoperiți apoi cu un strat impermeabil de argilă și mai multe straturi de pietriș. Câmpurile erau înconjurate de canale care le irigau pe timp de secetă și drenau apa pe timp de ploaie sau inundații. În timpul secetei din 1982-83, agricultorii care foloseau tehnica Suka-Hollus aveau apă din belșug. (...) Pe deasupra, apa din canale are rolul de a regla microclimatul. În timpul zilei,  apa este încălzită de lumina solară. Pe măsură ce temperatura scade în timpul serii, ceața se așterne asupra canalelor, formând o pătură protectoare împotriva gerului care ar putea afecta grav recolta de cartofi. Metoda Suka-Hollus se extinde și pentru a reabilita terenurile îmbibate cu apă. Pentru prima dată în mai multe decenii, zona poate asigura acum legume pentru tot timpul anului.
>

Sursa
C. Bucovală & M. Cândea, Metode moderne de educație pentru mediu, Constanța, 2003, p. 101.

Notă M. T.
* Imperiul Inca de limbă quechua s-a extins din 1438 din Peru spre Ecuador, Bolivia, Chile și Argentina. A fost cucerit în 1533 de conchistadorul spaniol Francisco Pizzaro. (www.projectshum.org/society/history/nca)

Sat al indienilor sioux din Vestul sălbatic al SUA la începutul secolului XIX (COOPER 1827)

(...) La marginea a ceea ce am putea numi un platou, se ridicau vreo sută de colibe ale indienilor sioux*, veșnic rătăcitori. Aceste șubrede adăposturi erau așezate fără nici un fel de noimă. Se părea că locul fusese ales numai fiindcă se afla  în apropierea unei ape. dar nici de faptul acesta nu se ținuse seama întotdeauna. Căci, în timp ce majoritatea colibelor se înălțau chiar la marginea câmpiei, unde terenul atingea înălțimea cea mai mare, celelalte erau așezate mult mai departe de apă, potrivit fanteziei celor care le stăpîneau. Tabăra n-avea nici pe departe înfățișarea unei așezări de războinici, iar poziția în care se afla nu însemna nici cea mai slabă chezășie împotriva unui atac dat prin surprindere. Era deschisă din toate părțile, așa că se putea intra în ea din toate direcțiile, ca în orice altă regiune a preriei; în privința asta nu exista decît o singură excepție, rîul. Pe scurt, așezarea indienilor sioux arăta ca și cum aceștia ar fi zăbovit mult mai mult decît au avînt de gînd la început, iar în momentul acela se vedea cît se poate de limpede că se pregătesc s-o părăsească în mare grabă.
Așa arăta vremelnica tabără a tribului sioux, care se îndeletnicise cîtva timp cu vînătoarea pe întinderile de pămînt ce despărțeau locuințele stabile ale tribului de cele ale războinicilor din tribul pawnee**. Adăposturile erau alcătuite din niște corturi din piele, înalte și de formă conică, și din alte cîteva construcții mult mai simple și mai primitive. Scutul, tolba, lancea și arcul stăpînului stăteau agățate de un par în fața ușii colibei sau deschizăturii fiecărui cort. Iar obiectele casnice ale nevestei sau ale celor două sau trei neveste (după faima, mai mică sau mai mare, a războinicului) erau aruncate care încotro, de jur împrejurul locuinței. Cînd și cînd se putea vedea și figura rotundă și pașnică a cîte unui prunc ce clipea alene; era înfășurat în niște scutece de scoarță de copac și suspendat, cu ajutorul unei curele din piele de căprioară, de același par din fața colibei sau a cortului. Copii ceva mai mari se jucau de-a valma, îngrămădindu-se unii peste alții; băiețașii, chiar cînd erau foarte mici, se deosebeau de fetițe prin purtarea lor trufașă și aerul lor de stăpîn, purtarea ce avea să însemne și mai tîrziu granița dintre cele două sexe. Băieții mai răsăriți erau pe cîmpie, încercînd să călărească sălbaticii cai ai părinților, iar uneori se zărea chiar și cîte o fetișcană, care își părăsise îndatoririle pentru a admira îndrăzneala băieților.
Așa arăta zi de zi o tabără de felul acesta, pe deplin încredințată că nu  o amenință nici o primejdie. (...)


SURSA
Fenimore Cooper, Preria***, trad. C. Tănăsescu, vol. II, ed. Minerva / seria Bilioteca pentru toți nr. 838, București, 1975, p. 116-117.

NOTE M.T.
*Sioux = Neam amerindian format din șapte comunități care erau așezate în Câmpiile Nord ale SUA. Au devenit cunoscuți sub acest nume de europeni din secolul XVII. În secolul XIX s-au confruntat cu armata SUA sub comanda celebrilor șefi Sitting Bull și Crazy Horse. În secolul XX, Holywoodul i-a făcut cunoscuți în toată lumea. (http://plainshumanities.unl.edu/encyclopedia/doc/egp.na.107)** Pawnee = Trib amerindian situat la începutul secolului XVIII în actualul stat federal nordic Nebraska și actual în statul federal central Oklahoma. (http://www.pawneenation.org/page/home/pawnee-history)*** Prerie = Asociație vegetală formată din ierburi, caracteristică pentru unele regiuni ale Americii de Nord; regiune de stepă care cuprinde o asemenea vegetație. – Din fr. prairie. Sursa: DEX '09 (2009) (http://dexonline.ro/definitie/prerie)

Biografia califului Abd al-Mu`min Almohad (1094-1163) din Africa de Nord (AXELROD & PHILLIPS 1995)

<
(...)
Cea dintîi misiune al lui Abd al-Mu`min a reprezentat-o continuarea luptei contra Almoravizilor (1). Ca atîția strategi de gherilă victorioși din istorie, A. M. era răbdător, zelos și necruțător. El a purtat război de gherilă cu Almoravizii timp de 15 ani, obținînd controlul regiunilor Atlasul de Sus, Atlasul de Mijloc (2) și Rif (3). Prin 1145 îi hărțuise destul pe Almoravizi și își consolidase suficient forțele suficient pentru a-i provoca la luptă deschisă și a-i înfrînge decisiv în cursul aceluiași an.
Apoi Almohazii au început să se deplaseze spre vest prin cîmpia de coastă a Marocului, făcînd noi cuceriri pe măsură ce înaintau. După ce au asediat Marrakeshul (4), l-au luat cu asalt în 1147 și i-au măcelărit pe Almoravizii din interior. A. M. și-a stabilit capitala la Marrakesh și a continuat să o consolideze, epurîndu-i brutal pe cei de a căror loialitate sau ardoare religioasă se îndoia. În următorii 12 ani a străbătut de la un capăt la altul cîmpia Africii de Nord, cucerind totul în calea sa: Constantine (5) în 1151, Tunisia în 1158 și Tripoli (6) în 1159. Pe la 1160 regimul Almohad stăpînea tot nordul Africii la vest de Egipt și Spania musulmană (7).
Dinastia fondată de A. M. a durat încă multă vreme după moartea sa, în 1163. Cei doi succesori imediați a săi erau extrem de capabili și i-au continuat cu credință politica. Regimul Almohad a păstrat controlul asupra Africii de Nord timp de 500 de ani.
>

SURSA
A. Axelrod & C. Phillips, Dictatori și tirani, trad. I. Aramă, ed. Lider, București, 1995, pp. 11-12.

NOTE M. T.
(1)
(2)
(3)
(4)
(5)
(6)
(7)