<
(...)
Cea dintîi misiune al lui Abd al-Mu`min a reprezentat-o continuarea luptei contra Almoravizilor (1). Ca atîția strategi de gherilă victorioși din istorie, A. M. era răbdător, zelos și necruțător. El a purtat război de gherilă cu Almoravizii timp de 15 ani, obținînd controlul regiunilor Atlasul de Sus, Atlasul de Mijloc (2) și Rif (3). Prin 1145 îi hărțuise destul pe Almoravizi și își consolidase suficient forțele suficient pentru a-i provoca la luptă deschisă și a-i înfrînge decisiv în cursul aceluiași an.
Apoi Almohazii au început să se deplaseze spre vest prin cîmpia de coastă a Marocului, făcînd noi cuceriri pe măsură ce înaintau. După ce au asediat Marrakeshul (4), l-au luat cu asalt în 1147 și i-au măcelărit pe Almoravizii din interior. A. M. și-a stabilit capitala la Marrakesh și a continuat să o consolideze, epurîndu-i brutal pe cei de a căror loialitate sau ardoare religioasă se îndoia. În următorii 12 ani a străbătut de la un capăt la altul cîmpia Africii de Nord, cucerind totul în calea sa: Constantine (5) în 1151, Tunisia în 1158 și Tripoli (6) în 1159. Pe la 1160 regimul Almohad stăpînea tot nordul Africii la vest de Egipt și Spania musulmană (7).
Dinastia fondată de A. M. a durat încă multă vreme după moartea sa, în 1163. Cei doi succesori imediați a săi erau extrem de capabili și i-au continuat cu credință politica. Regimul Almohad a păstrat controlul asupra Africii de Nord timp de 500 de ani.
>
SURSA
A. Axelrod & C. Phillips, Dictatori și tirani, trad. I. Aramă, ed. Lider, București, 1995, pp. 11-12.
NOTE M. T.
(1)
(2)
(3)
(4)
(5)
(6)
(7)
Se afișează postările cu eticheta gherilă. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta gherilă. Afișați toate postările
sâmbătă, 14 aprilie 2012
joi, 12 ianuarie 1995
Oscar Humberto Mejia Victores (1930-2016)
A. Axelrod & C. Phillips, Dictatori și tirani, Lider, București, 2000 (eng. 1995), p. 330.
Asemeni multora dictatori militari anticomuniști din America Centrală, cel al Guatemalei, Mejia Victores, a preluat puterea printr-o lovitură de stat, fiind susținut financiar și diplomatic de SUA.
După ce s-a înrolat în armată la 18 ani, în 1955 M. a urmat cursuri speciale în zona americană a Canalului, manifestînd receptivitate față de politica externă conservatoare a administrației Eisenhower. Calitățile sale au fost remarcate de instructorii americani. În 1960 a urmat Școala Militară Superioară din Ciudad de Mexico, pe care a absolvit-o cu rezultate meritorii.
În 1980, M. obține gradul de general, dar între timp se implicase în politică. După ce a comandat Zona Militară General Justo Rafino Barrios, a fost numit inspector general al armatei și ulterior viceministru al apărării. În martie 1982, generalul Efrain Montt a condus un grup de ofițeri, între care și M., într-o lovitură de stat împotiva președintelui Anibal Guevara.
Montt l-a numit pe M. ministru al apărării. Cînd a devenit evident că Montt nu acționa rapid în direcția stabilității economice și a distrugerii gherilelor de stînga, M. a organizat lovitura de stat la 8 august 1983. Recunoscând în M. un aliat anticomunist, adminstrația Reagan a subvenționat cu milioane de dolari lovitura din Guatemala.
M. a continuat exterminarea gherilelor și a dat dovadă de inflexibilitate față de tendințele comuniste ale vecinei Nicaragua. A generat grave încălcări ale drepturilor omului, ceea ce a dus la deteriorarea relațiilor cu SUA. Nemulțumit, Congresul a diminuat cu 63 de milioane de dolari ajutorul acordat țării.
Lipsit de fonduri și nevoit să facă față unor presiuni interne și externe, M. a organizat alegeri în noiembrie 1985. După un balotaj înregistrat în decembrie, dictatorul a fost silit să părsească postul, iar Marco Arevalo a devenit președinte civil.
Referințe bibliografice complementare:
G. A. Fauriol & E. Loser, Guatemala s Politic al Puzzle, New Jersey, Transaction Publishers, 1988.
J. Painter, Guatemala, False Hope, False Freedom, London, Latin American Bureau, 1989.
Asemeni multora dictatori militari anticomuniști din America Centrală, cel al Guatemalei, Mejia Victores, a preluat puterea printr-o lovitură de stat, fiind susținut financiar și diplomatic de SUA.
După ce s-a înrolat în armată la 18 ani, în 1955 M. a urmat cursuri speciale în zona americană a Canalului, manifestînd receptivitate față de politica externă conservatoare a administrației Eisenhower. Calitățile sale au fost remarcate de instructorii americani. În 1960 a urmat Școala Militară Superioară din Ciudad de Mexico, pe care a absolvit-o cu rezultate meritorii.
În 1980, M. obține gradul de general, dar între timp se implicase în politică. După ce a comandat Zona Militară General Justo Rafino Barrios, a fost numit inspector general al armatei și ulterior viceministru al apărării. În martie 1982, generalul Efrain Montt a condus un grup de ofițeri, între care și M., într-o lovitură de stat împotiva președintelui Anibal Guevara.
Montt l-a numit pe M. ministru al apărării. Cînd a devenit evident că Montt nu acționa rapid în direcția stabilității economice și a distrugerii gherilelor de stînga, M. a organizat lovitura de stat la 8 august 1983. Recunoscând în M. un aliat anticomunist, adminstrația Reagan a subvenționat cu milioane de dolari lovitura din Guatemala.
M. a continuat exterminarea gherilelor și a dat dovadă de inflexibilitate față de tendințele comuniste ale vecinei Nicaragua. A generat grave încălcări ale drepturilor omului, ceea ce a dus la deteriorarea relațiilor cu SUA. Nemulțumit, Congresul a diminuat cu 63 de milioane de dolari ajutorul acordat țării.
Lipsit de fonduri și nevoit să facă față unor presiuni interne și externe, M. a organizat alegeri în noiembrie 1985. După un balotaj înregistrat în decembrie, dictatorul a fost silit să părsească postul, iar Marco Arevalo a devenit președinte civil.
Referințe bibliografice complementare:
G. A. Fauriol & E. Loser, Guatemala s Politic al Puzzle, New Jersey, Transaction Publishers, 1988.
J. Painter, Guatemala, False Hope, False Freedom, London, Latin American Bureau, 1989.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)