Biografia președintelui bolivian Rene Barrientos Ortuno (1919-1969) (AXELROD & PHILLIPS 1995)

<
Președinte bolivian din 1966 pînă în 1969, Ortuno Barrientos a intrat în conflict cu minerii, militarii și mișcarea sindicală.
Născut la Tunary, Cochahamba, Bolivia, la 30 mai 1919, B. a urmat școala locală, apoi a intrat la Colegiul Militar. Sprijinul acordat guvernului lui German Busch a atras după sine eliminarea lui, dar ulterior a fost reprimit, astfel că și-a putut încheia studiile în 1943. A sprijinit lovitura de stat a lui Gualberto Villaroel Lopez în 1943 și a jucat un rol important în organizarea congresului țăranilor din 1945.
B. era ofițer în armata boliviană în momentul revoluției din aprilie 1952 condusă de Movimento Nacionalista Revolucionario (M.N.R.). El s-a alăturat M.N.R. și a activat ca lider al celulei militare a grupului. În 1964, M.N.R. l-a desemnat pe B. să candideze pentru postul de vicepreședinte pe listă cu președintele impus Victor Paz Estenssoro. Ales în iunie, B. a început imediat să facă planuri pentru răsturnarea președintelui de la putere. la 5 noiembrie, în urma loviturii de stat izbutite de B. și generalul Alfredo Ovando Candia, cei doi au fost numiți copreședinți. Însă B. s-a retras cu scopul de a candida ca președinte în 1966. Cîștigînd în fața cîtorva oponenți, el a adoptat un stil de conducere populist și a strîns legăturile cu țărănimea, încheind Pactul Armată-Țărănime din 1966, care a devenit rațiunea de a fi a conducerii militare în anii 1970. De fapt, el a unit propria sa Mișcare Populară Creștină cu Frontul Revoluționar Bolivian într-un singur partid conducător, care nu era decît o față pentru dictatura militară.
Favorizînd accederea la putere a unei clici a antreprenorilor de minerit și importuri și a afaceriștilor agrari, B. a luat atitudine împotriva sindicatelor mineri între 1965 și 1967, distrugînd efectiv mișcarea națională muncitorească. În 1967, guvernul său a fost ținta atacurilor de gherilă conduse de revoluționarul argentinian Ernesto („Che”) Guevara. Forțele lui B. au zdrobit revolta și l-au capturat și ucis pe Guevara.
B. însuși și-a pierdut viața la 27 aprilie 1969, cînd elicopterul său a căzut lîngă Tocopaya, Bolivia. Guvernul a anunțat că aeronava s-a lovit de liniile de înaltă tensiune, însă mulți cred că elicopterul a fost doborît.
>

SURSA
A. Axelrod & C. Phillips, Dictatori și tirani, trad. I. Aramă, ed. Lider, București, 1995, p. 59/BARRIENTOS ORTUNO, RENE.

Oscar Humberto Mejia Victores (1930-2016)

A. Axelrod & C. Phillips, Dictatori și tirani, Lider, București, 2000 (eng. 1995), p. 330.

Asemeni multora dictatori militari anticomuniști din America Centrală, cel al Guatemalei, Mejia Victores, a preluat puterea printr-o lovitură de stat, fiind susținut financiar și diplomatic de SUA.
După ce s-a înrolat în armată la 18 ani, în 1955 M. a urmat cursuri speciale în zona americană a Canalului, manifestînd receptivitate față de politica externă conservatoare a administrației Eisenhower. Calitățile sale au fost remarcate de instructorii americani. În 1960 a urmat Școala Militară Superioară din Ciudad de Mexico, pe care a absolvit-o cu rezultate meritorii.
În 1980, M. obține gradul de general, dar între timp se implicase în politică. După ce a comandat Zona Militară General Justo Rafino Barrios, a fost numit inspector general al armatei și ulterior viceministru al apărării. În martie 1982, generalul Efrain Montt a condus un grup de ofițeri, între care și M., într-o lovitură de stat împotiva președintelui Anibal Guevara.
Montt l-a numit pe M. ministru al apărării. Cînd a devenit evident că Montt nu acționa rapid în direcția stabilității economice și a distrugerii gherilelor de stînga, M. a organizat lovitura de stat la 8 august 1983. Recunoscând în M. un aliat anticomunist, adminstrația Reagan a subvenționat cu milioane de dolari lovitura din Guatemala.
M. a continuat exterminarea gherilelor și a dat dovadă de inflexibilitate față de tendințele comuniste ale vecinei Nicaragua. A generat grave încălcări ale drepturilor omului, ceea ce a dus la deteriorarea relațiilor cu SUA. Nemulțumit, Congresul a diminuat cu 63 de milioane de dolari ajutorul acordat țării.
Lipsit de fonduri și nevoit să facă față unor presiuni interne și externe, M. a organizat alegeri în noiembrie 1985. După un balotaj înregistrat în decembrie, dictatorul a fost silit să părsească postul, iar Marco Arevalo a devenit președinte civil.

Referințe bibliografice complementare:
G. A. Fauriol & E. Loser, Guatemala s Politic al Puzzle, New Jersey, Transaction Publishers, 1988.
J. Painter, Guatemala, False Hope, False Freedom, London, Latin American Bureau, 1989.