Se afișează postările cu eticheta 1966. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta 1966. Afișați toate postările
sâmbătă, 25 mai 2013
luni, 13 august 2012
sâmbătă, 23 iunie 2012
L. Sciascia (Italia)- „Fiecăruia ce i se cuvine” / 1966 (BOXHALL 2006)
<
Fiecăruia ce i se cuvine
Leonardo Sciascia
n. 1921 (Sicilia), m. 1989
Prima ediție 1966, de Adelphi Edizione (Milano)
Titlu alternativ Binecuvântarea unui om
Titlu original A ciascuno il suo
Leonardo Sciascia a crescut în Sicilia influențată de fascism. Și-a început cariera ca profesor de școală, iar, mai târziu, a devenit unul din cei mai controversați politicieni italieni, fiind deputat din partea Partidului Radical în parlamentele italian și european. Dragostea pentru patrie și aversiunea față de crima organizată și corupția din politică vor deveni sursele principale de inspirație pentru operele sale.
(...)
Un roman polițist care încearcă să înțeleagă motivația psihologică și amploarea influenței niciodată menționatei, dar permanent implicit sugeratei Cosa Nostra sau Mafia, Fiecăruia ce i se cuvine e, totodată, o critică incisivă la adresă unei societăți înrădăcinate într-o tradiție a tăcerii, alimentată cu minciuni, complicitate și vărsare de sânge. SMu
„Implicarea în politică era o pierdere de timp; dacă nu știai asta, era fie pentru că descoperiseși că politica e profitabilă, fie pentru că te născuseși orb.”
>
SURSA
Peter Boxhall (coord.), 1001 de cărți de citit într-o viață, p. 595.
Fiecăruia ce i se cuvine
Leonardo Sciascia
n. 1921 (Sicilia), m. 1989
Prima ediție 1966, de Adelphi Edizione (Milano)
Titlu alternativ Binecuvântarea unui om
Titlu original A ciascuno il suo
Leonardo Sciascia a crescut în Sicilia influențată de fascism. Și-a început cariera ca profesor de școală, iar, mai târziu, a devenit unul din cei mai controversați politicieni italieni, fiind deputat din partea Partidului Radical în parlamentele italian și european. Dragostea pentru patrie și aversiunea față de crima organizată și corupția din politică vor deveni sursele principale de inspirație pentru operele sale.
(...)
Un roman polițist care încearcă să înțeleagă motivația psihologică și amploarea influenței niciodată menționatei, dar permanent implicit sugeratei Cosa Nostra sau Mafia, Fiecăruia ce i se cuvine e, totodată, o critică incisivă la adresă unei societăți înrădăcinate într-o tradiție a tăcerii, alimentată cu minciuni, complicitate și vărsare de sânge. SMu
„Implicarea în politică era o pierdere de timp; dacă nu știai asta, era fie pentru că descoperiseși că politica e profitabilă, fie pentru că te născuseși orb.”
>
SURSA
Peter Boxhall (coord.), 1001 de cărți de citit într-o viață, p. 595.
luni, 2 aprilie 2012
Biografia președintelui bolivian Rene Barrientos Ortuno (1919-1969) (AXELROD & PHILLIPS 1995)
<
Președinte bolivian din 1966 pînă în 1969, Ortuno Barrientos a intrat în conflict cu minerii, militarii și mișcarea sindicală.
Născut la Tunary, Cochahamba, Bolivia, la 30 mai 1919, B. a urmat școala locală, apoi a intrat la Colegiul Militar. Sprijinul acordat guvernului lui German Busch a atras după sine eliminarea lui, dar ulterior a fost reprimit, astfel că și-a putut încheia studiile în 1943. A sprijinit lovitura de stat a lui Gualberto Villaroel Lopez în 1943 și a jucat un rol important în organizarea congresului țăranilor din 1945.
B. era ofițer în armata boliviană în momentul revoluției din aprilie 1952 condusă de Movimento Nacionalista Revolucionario (M.N.R.). El s-a alăturat M.N.R. și a activat ca lider al celulei militare a grupului. În 1964, M.N.R. l-a desemnat pe B. să candideze pentru postul de vicepreședinte pe listă cu președintele impus Victor Paz Estenssoro. Ales în iunie, B. a început imediat să facă planuri pentru răsturnarea președintelui de la putere. la 5 noiembrie, în urma loviturii de stat izbutite de B. și generalul Alfredo Ovando Candia, cei doi au fost numiți copreședinți. Însă B. s-a retras cu scopul de a candida ca președinte în 1966. Cîștigînd în fața cîtorva oponenți, el a adoptat un stil de conducere populist și a strîns legăturile cu țărănimea, încheind Pactul Armată-Țărănime din 1966, care a devenit rațiunea de a fi a conducerii militare în anii 1970. De fapt, el a unit propria sa Mișcare Populară Creștină cu Frontul Revoluționar Bolivian într-un singur partid conducător, care nu era decît o față pentru dictatura militară.
Favorizînd accederea la putere a unei clici a antreprenorilor de minerit și importuri și a afaceriștilor agrari, B. a luat atitudine împotriva sindicatelor mineri între 1965 și 1967, distrugînd efectiv mișcarea națională muncitorească. În 1967, guvernul său a fost ținta atacurilor de gherilă conduse de revoluționarul argentinian Ernesto („Che”) Guevara. Forțele lui B. au zdrobit revolta și l-au capturat și ucis pe Guevara.
B. însuși și-a pierdut viața la 27 aprilie 1969, cînd elicopterul său a căzut lîngă Tocopaya, Bolivia. Guvernul a anunțat că aeronava s-a lovit de liniile de înaltă tensiune, însă mulți cred că elicopterul a fost doborît.
>
SURSA
A. Axelrod & C. Phillips, Dictatori și tirani, trad. I. Aramă, ed. Lider, București, 1995, p. 59/BARRIENTOS ORTUNO, RENE.
Președinte bolivian din 1966 pînă în 1969, Ortuno Barrientos a intrat în conflict cu minerii, militarii și mișcarea sindicală.
Născut la Tunary, Cochahamba, Bolivia, la 30 mai 1919, B. a urmat școala locală, apoi a intrat la Colegiul Militar. Sprijinul acordat guvernului lui German Busch a atras după sine eliminarea lui, dar ulterior a fost reprimit, astfel că și-a putut încheia studiile în 1943. A sprijinit lovitura de stat a lui Gualberto Villaroel Lopez în 1943 și a jucat un rol important în organizarea congresului țăranilor din 1945.
B. era ofițer în armata boliviană în momentul revoluției din aprilie 1952 condusă de Movimento Nacionalista Revolucionario (M.N.R.). El s-a alăturat M.N.R. și a activat ca lider al celulei militare a grupului. În 1964, M.N.R. l-a desemnat pe B. să candideze pentru postul de vicepreședinte pe listă cu președintele impus Victor Paz Estenssoro. Ales în iunie, B. a început imediat să facă planuri pentru răsturnarea președintelui de la putere. la 5 noiembrie, în urma loviturii de stat izbutite de B. și generalul Alfredo Ovando Candia, cei doi au fost numiți copreședinți. Însă B. s-a retras cu scopul de a candida ca președinte în 1966. Cîștigînd în fața cîtorva oponenți, el a adoptat un stil de conducere populist și a strîns legăturile cu țărănimea, încheind Pactul Armată-Țărănime din 1966, care a devenit rațiunea de a fi a conducerii militare în anii 1970. De fapt, el a unit propria sa Mișcare Populară Creștină cu Frontul Revoluționar Bolivian într-un singur partid conducător, care nu era decît o față pentru dictatura militară.
Favorizînd accederea la putere a unei clici a antreprenorilor de minerit și importuri și a afaceriștilor agrari, B. a luat atitudine împotriva sindicatelor mineri între 1965 și 1967, distrugînd efectiv mișcarea națională muncitorească. În 1967, guvernul său a fost ținta atacurilor de gherilă conduse de revoluționarul argentinian Ernesto („Che”) Guevara. Forțele lui B. au zdrobit revolta și l-au capturat și ucis pe Guevara.
B. însuși și-a pierdut viața la 27 aprilie 1969, cînd elicopterul său a căzut lîngă Tocopaya, Bolivia. Guvernul a anunțat că aeronava s-a lovit de liniile de înaltă tensiune, însă mulți cred că elicopterul a fost doborît.
>
SURSA
A. Axelrod & C. Phillips, Dictatori și tirani, trad. I. Aramă, ed. Lider, București, 1995, p. 59/BARRIENTOS ORTUNO, RENE.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)