Faceți căutări pe acest blog

Se afișează postările cu eticheta deces. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta deces. Afișați toate postările

luni, 19 octombrie 2015

Tradiție polițienească în Anglia interbelică (GALSWORTHY 1931)

<
(...)
Reflecțiile lui Adrian și ale nepoatei sale, cînd intrară împreună la procuratură, a doua zi, ar putea fi sintetizate în felul următor:
Ancheta unui investigator de decese îți evocă servirea la masa de duminică a tradiționalei fripturi de vacă și a budincii de Yorkshire, care se mîncau în alte vremuri. Azi, cînd după-amiezele de duminică sînt închinate jocurilor sportive, cînd crimele au devenit rare, iar sinucigașii nu mai sînt îngropați la răscruce de drumuri, fiecare dintre cele două tradiții ți-a pierdut din rațiunea inițială de a exista. Pe vremuri, Justiția și emisarii săi erau considerați dușmani ai omenirii, așa încît era firesc să interpui un arbitru civil între moarte și lege. Dar într-o epocă în care poliția e numită „o splendidă forță”, nu apare oarecum nefiresc faptul de a-i considera pe polițiști incapabili să decidă singuri cînd e necesar să intre în acțiune? Deci nu în incompetența poliției trebuie căutată rațiunea menținerii acestui ritual. Rațiunea constă, de bună seamă, în teama publicului de a nu se afla în necunoștință de cauză. Fiecare cititor de ziare simte că, în măsura în care el sau ea află mai multe despre ce e suspect, senzațional și dezgustător, cu atît sufletul lui sau al ei e mai purificat. Se știe că dacă n-ar exista ancheta investigatorului, adeseori nu s-ar publica în ziare nici un fel de informație despre decesele senzaționale; și niciodată n-ar exista două anchete. Și dacă, în loc de informație, poți asista la o anchetă, și dacă în loc de o anchetă poți asista la două, e cu atît mai plăcut! Senzația penibilă că-ți vîri nasul în treburile altora dispare din momentul în care te pierzi în gloată.
(...)
>

SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (În așteptare), ed. Miron, 1992, p. 231

luni, 17 noiembrie 2014

Un corespondent de presă englez la Paris în secolul XIX (THACKERAY 1862)

<
Îl rugăm pe amabilul cititor să-şi aducă aminte că domnul Philip venise la Paris trimis de un săptămînal londonez. Aşadar, dispunea de sufucient timp liber. Putea să arunce o privire asupra Europei (1); să dea ultimele ştiri de prin saloane (2), pe care i  le dezvăluiau, în mare parte, confraţii lui, să fie prezent la toate teatrele, din obligaţie profesională, şi să-i desfiinţeze pe Louis Philippe (3) sau pe Messieurs Guizot (4) şi Thiers* (5) în cîteva paragrafe iscusite, care nu îi luau decît cîteva ore cutezătorului şi rapidului condeier. Ce gînd salutar, deşi umilitor, pentru ziariştii cu studii, că elocventele lor diatribe nu ţin decît o zi; dacă marţi sau miercuri citim ce spun filozofii, nu ne mai gîndim la articolele sau eseurile lor de ieri. Oamenii vor citi ziarele din 1861 încă mulţi ani la rînd, pentru întîmplările relatate: naşteri, căsătorii, falimente, alegeri, crime, decese şi altele, şi nu pentru articolele de fond.
(...)
* Istorici şi oameni politici francezi din perioada Restauraţiei (6).
>

SURSA
William Thackeray, Peripeţiile lui Phillip.., ed. Univers / colecţia Clasicii literaturii universale, Bucureşti, 1986, p. 272-273.

NOTE M. T.
(1) Expresie a perspectivei britanicilor asupra poziţionării insulei lor în afara continentului european.
(2) Salonul a fost formă de sociabilitate a elitelor care s-a instituit în Franţa iluministă a secolului XVIII. (http://institutulxenopol.tripod.com/xenopoliana/pagini/10.htm)
(3) Louis Phillipe de Orleans (1773 Paris - 1850 Anglia) = Rege al Franţei (1830-1848). A fost adus la tron în urma revoluţiei din iulie 1830, care a alungat definitv dinastia Bourbon, şi a fost îndepărtat în urma revoluţiei din februarie 1848, decedând în exilul britanic. (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/349203/Louis-Philippe)
(4) Francosi Guizot (1787-1874) = Istoric, academician şi politician francez,  premier  în 1840-1848. (http://www.academie-francaise.fr/les-immortels/francois-guizot?fauteuil=40&election=28-04-1836)
(5) Adolphe Thiers (1797-1877) = Avocat, jurnalist, istoric şi politician francez, premier în 1836 şi 1840, preşedinte în 1871-1873. (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/592074/Adolphe-Thiers)
(6) Reastauraţie = Regimul politic din Franţa anilor 1814-1830, instituit prin revenirea la tron a dinastiei de Bourbon (Ludovic XVIII şi Carol X), după înfrângerea împărtului Napoleon I de către coaliţia europeană, şi încheiat prin revoluţia din iulie 1830. (http://adrianavilsan.blogspot.ro/2012/06/restauratia-1815-1830.html)