Tradiție polițienească în Anglia interbelică (GALSWORTHY 1931)

<
(...)
Reflecțiile lui Adrian și ale nepoatei sale, cînd intrară împreună la procuratură, a doua zi, ar putea fi sintetizate în felul următor:
Ancheta unui investigator de decese îți evocă servirea la masa de duminică a tradiționalei fripturi de vacă și a budincii de Yorkshire, care se mîncau în alte vremuri. Azi, cînd după-amiezele de duminică sînt închinate jocurilor sportive, cînd crimele au devenit rare, iar sinucigașii nu mai sînt îngropați la răscruce de drumuri, fiecare dintre cele două tradiții ți-a pierdut din rațiunea inițială de a exista. Pe vremuri, Justiția și emisarii săi erau considerați dușmani ai omenirii, așa încît era firesc să interpui un arbitru civil între moarte și lege. Dar într-o epocă în care poliția e numită „o splendidă forță”, nu apare oarecum nefiresc faptul de a-i considera pe polițiști incapabili să decidă singuri cînd e necesar să intre în acțiune? Deci nu în incompetența poliției trebuie căutată rațiunea menținerii acestui ritual. Rațiunea constă, de bună seamă, în teama publicului de a nu se afla în necunoștință de cauză. Fiecare cititor de ziare simte că, în măsura în care el sau ea află mai multe despre ce e suspect, senzațional și dezgustător, cu atît sufletul lui sau al ei e mai purificat. Se știe că dacă n-ar exista ancheta investigatorului, adeseori nu s-ar publica în ziare nici un fel de informație despre decesele senzaționale; și niciodată n-ar exista două anchete. Și dacă, în loc de informație, poți asista la o anchetă, și dacă în loc de o anchetă poți asista la două, e cu atît mai plăcut! Senzația penibilă că-ți vîri nasul în treburile altora dispare din momentul în care te pierzi în gloată.
(...)
>

SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (În așteptare), ed. Miron, 1992, p. 231

Dietă științifică pentru un intelectual din perioada interbelică (CĂLINESCU 1935)

<
(...)
Cînd servitoarea aduse la masă, Jim observă că d-lui Emilian i se serveau alte alimente. Pe o farfurioară cu patru compartimente se aflau ceapă crudă tăiată mărunt, morcovi felii, varză roșie tocată și salată verde. Camelia turnă deasupra untdelemn dintr-un bidon mic și transportă apoi în farfuria lui Emilian tocătura în porțiuni mici, supraveghindu-l continuu. Acesta mesteca bine buruienile, freca fălcile una deasupra alteia și urmărea cu limba printre dinți cel mai mic firișor, înghițind rar și științific.
- Mămică - zise apo către Camelia - pune-mi puțin vin!
Aceasta îi turnă într-un pahar un degete de vin alb, din care gustă să vadă de nu era prea acru și apoi i-l dădu cu recomandație:
- Bea puțin, puiule, să nu-ți facă rău!
Cînd celorlalți li se aduse friptura, d-lui Emilian i se puse înainte un pilaf de orez fiert în apă cu puțin zahăr și prune.
- Mămică - se îngrijoră el - să nu fi pus lapte înăuntru!
- Nu, îngerașule, îl asigură soția-guvernantă.
Camelia începu sî-i dea apoi cu lingurița din pilaf, ca unui copil, deși dl. Emilian părea în deplinătatea forțelor sale fizice și morale.
- Cine muncește mult cu creierul ca mine trebuie să nu  se obosească inutil. Eu trăiesc și mă nutresc în mod rațional, științific. Nu mănînc carne, lapte, grăsime și în genere nimic fiert, ca să-mi obosesc stomacul. Mă nutresc cu vegetale crude, care cuprind vitamine, și pentru a înlocui caloriile pe care le pierd din celelalte alimente, beau puțin vin. Astfel, organismul meu face un minimum de travaliu cu maximum de efect nutritiv, păstrîndu-se intact pentru munca intelectuală. Am ajuns la regimul ăsta după lungi studii și corespondențe cu savanții străini, dar astăzi sînt perfect sănătos. Mămică, mai pune-mi puțin vin!
Jim și Vera se priviră lung unul pe altul, și ochii lor rîdeau, căci spuneau: „Mulți nebuni sînt pe lumea asta! Noi n-o să mîncăm vitamine!”
(...)
>

SURSA
George Călinescu, Cartea nunții, ed. Eminescu / colecția Romanul de dragoste nr. 45, București, 1972, p. 168-170.