<
(...)
Reflecțiile lui Adrian și ale nepoatei sale, cînd intrară împreună la procuratură, a doua zi, ar putea fi sintetizate în felul următor:
Ancheta unui investigator de decese îți evocă servirea la masa de duminică a tradiționalei fripturi de vacă și a budincii de Yorkshire, care se mîncau în alte vremuri. Azi, cînd după-amiezele de duminică sînt închinate jocurilor sportive, cînd crimele au devenit rare, iar sinucigașii nu mai sînt îngropați la răscruce de drumuri, fiecare dintre cele două tradiții ți-a pierdut din rațiunea inițială de a exista. Pe vremuri, Justiția și emisarii săi erau considerați dușmani ai omenirii, așa încît era firesc să interpui un arbitru civil între moarte și lege. Dar într-o epocă în care poliția e numită „o splendidă forță”, nu apare oarecum nefiresc faptul de a-i considera pe polițiști incapabili să decidă singuri cînd e necesar să intre în acțiune? Deci nu în incompetența poliției trebuie căutată rațiunea menținerii acestui ritual. Rațiunea constă, de bună seamă, în teama publicului de a nu se afla în necunoștință de cauză. Fiecare cititor de ziare simte că, în măsura în care el sau ea află mai multe despre ce e suspect, senzațional și dezgustător, cu atît sufletul lui sau al ei e mai purificat. Se știe că dacă n-ar exista ancheta investigatorului, adeseori nu s-ar publica în ziare nici un fel de informație despre decesele senzaționale; și niciodată n-ar exista două anchete. Și dacă, în loc de informație, poți asista la o anchetă, și dacă în loc de o anchetă poți asista la două, e cu atît mai plăcut! Senzația penibilă că-ți vîri nasul în treburile altora dispare din momentul în care te pierzi în gloată.
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (În așteptare), ed. Miron, 1992, p. 231
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu