<
(...)
Dacă l-ai fi studiat pe Hillary Cherell, preotul parohiei St. Augustine`s-in-the-Meads, iscodindu-l în aceea intimitate care se ascunde îndărătul oricăror aparențe, oricăror cuvinte, chiar și a oricăror gesturi omenești, ai fi descoperit că, în realitate, nu credea că activitatea lui pioasă ar duce la vreun rezultat. Dar „a sluji” era un lucru ce-i intrase în oase, în felul în care slujesc cei ce conduc și călăuzesc. Așa cum un cîine setter neinstruit, scos la plimbare, o va lua imediat razna, în timp ce un dulău dalmațian, însoțind un călăreț, o să urmeze din prima clipă copitele calului, tot astfel la Hillary era o trăsătură înnăscută, cu rădăcini în familiile celor care de generații întregi aprovizionaseră cu funcționari departamentele publice, să se cheltuiască conducînd, călăuzind și făcînd servicii celor din jur, fără a fi convins că prin călăuzirea și slujbele lui izbutește altceva decît să bată pasul pe loc, pasul îndatoririlor sale. Într-o epocă în care îndoiala adumbrea totul, iar tentația de a disprețui casta și tradiția era irezistibilă, Hillary ilustra un „ordin” născut ca să continue a-și face datoria, nu pentru că vedea în asta un profit pentru alții, ci pentru că a întoarce spatele datoriei ar fi echivalat cu o dezertare. Lui Hillary nici nu-i trecea prin cap să justifice în vreun fel „ordinul” sau să explice servitutea la care fuseseră condamnați, pe diferitele lor căi, tatăl lui diplomatul, unchiul lui episcopul, frații lui: militarul, custodele și judecătorul (căci Lionel căpătase numirea). El se vedea pe sine și pe ceilalți doar „trăgînd la jug”. Și apoi, fiecare din activitățile lui făgăduia cîte un scop amăgitor, spre care putea năzui, dar pe care, în inima sa, îl bănuia a fi gravat mai curînd în hîrtie decît în piatră.
(...)
>
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (În așteptare), ed. Miron, 1992, p. 143-144.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu