Faceți căutări pe acest blog

joi, 3 ianuarie 2002

Premii la Colocvii Tomitane la Constanța în 2002 („TOMIS” 2002)

?, ?, „Tomis”, Constanța, 2002


Dan Mateescu, câștigătorul premiului revistei „Tomis” pentru debut (București)
Mă bucură foarte mult faptul că încercările mele literare au avut ecou. Am pornit de la ideea atitudinii ferme pe care un scriitor este obligat să o ia față de răul ce proliferează în lume. Premiul obținut la „Colocvii tomitane” mă bucură și mă onorează, este neașteptata „recompensă” pentru doi ani de muncă. Noua serie de nuvele la care lucrez sper să confirme încrederea pe care mi-ați acordat-o.

Ștefan Cucu, scriitor  (Constanța)
Am fost înștiințat din partea revistei „Tomis” că va fi pusă cartea în discuție , pentru că prezintă un mare interes. De fapt, nu mă așteptam la premiu, dar știma că urma să fie abordată în primul număr al revistei. În ceea ce privește geneza Portretelor literare, am început acum 10 ani, în paginile revistei „Tomis”,să încondeiez câte un scriitor. Are rădăcini adânci, iar zece la sută dintre aceste portrete sunt publicate în revistă, în vechiul format, după 1990. Primul portret a apărut prin 1992, celelalte sporadic, lunar, printre cei surprinși fiind și scriitori mai vechi ai Uniunii Scriitorilor din Constanța: Constantin Novac, Nicolae Motoc, Octavian Georgescu... Și în prefață, această carte are ca motto „sine ira et studio” - fără mâni eși părtinire - citat ce îi aparține istoricului Tacitus. Este, de fapt, o erudiție aplicată pe om.

Ediția a VII a a „Colocviilor Tomitane” („TOMIS” 2002)

 Sorin Roșca, ?, „Tomis”, Constanța, ianuarie 2002

(...)

Lucrările primei zilei au fost găzduite de sala „Ovidiana” a Muzeului de Istorie Națională și Arheologie, unde a avut loc simpozionul cu tema Scriitorul și societatea, precum și festivitatea decernării Premiilor Revistei „Tomis” și ale Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor. Un alt moment important al primei zile a fost rezervat înmânării Premiilor pentru contribuții deosebite la susținerea culturii scrise, atribuite unor personalități ale vieții literare și unor instituții culturale dobrogene.

Elevii și cadrele didactice de la Colegiul Național Pedagogic „Constantin Brătescu” din Constanța au avut prilejul de a se întâlni, în cea de-a doua zi a Colocviilor, cu scriitorii participanți, care au dialogat cu tinerii iubitori ai literaturii pe teme de actualitatea ale vieții culturale. Au fost prezentate câteva recente și valoroase apariții editoriale, în final desfășurându-se un recital de poezie în lectura autorilor.

Prin prezența numeroaselor personalități ale vieții literare și culturale din România, prin calitatea opiniilor formulate în timpul lucrărilor, ediția a VII a a Colocviilor Tomitane poate fi considerată cea mai valoroasă de până acum. Au fost oaspeți ai Constanței scriitorii: Fănuș Neagu, Eugen Uricaru, președinte al USR, Gabriel Dimisianu, Nicolae Prelipceanu, Dan Cristea, Marius Tupan, Gabriel Chifu, Vartan Arachelian, Denisa Comănescu, Aura Christi, Iulian Talianu, Liviu Capșa, Ion Coja, Geo Vasile, Adina Lipai, Olimpiu Vladimirov, Marian Dopcea, Dan Bogdan Hanu, Florentin Popescu, Emilia Dabu și Ion Roșioru. Au mai participat: ec. Mihai Chicus, director economic al USR, prof. Axenia Hogea, director al Direcției Județene de pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național Tulcea, scriitorii constănțeni din Filiala Dobrogea a USR, cadre didactice din Universitatea „Ovidius”, reprezentanți ai instituțiilor culturale constănțene și mass-media. 

miercuri, 2 ianuarie 2002

„Studii internaționale” (CENTRUL DE STUDII INTERNAȚIONALE 2007)

 Centrul de Studii Internaționale, „Studii internaționale”, București, 7, 2002, 176 p.

3 Dorina Năstase & Mihai Mătieș, Viitorul suveranității naționale a României în perspectiva integrării europene
4 Introducere
6 1.Evoluția conceptului de suveranitate: de la pacea westfalică la secolul al XXI lea - un drum fără întoarcere
11 1.1.Suveranitatea politico-economică
19 1.2.Suveranitatea juridică
24 2.Perspectiva asupra suveranității statelor membre ale Uniunii Europene
24 2.1.Argumente și contrargumente din Franța, Marea Britanie și Germania
28 2.2.Spre o suveranitate europeană?
36 2.3.Deficitul democratic și problema suveranității în UE
39 3.Percepția suveranității în statele candidate
39 3.1.Suveranitatea regăsită?
40 3.2.Euroscepticism estic?
44 4.Suveranitatea României în perspectiva integrării europene
44 4.1.Concepțiile post-Decembriste
46 4.2.Influențele UE asupra suveranității politico-economice a României. Efectele politice ale globalizării și modernizării
51 4.2.1.Rezistențe culturale
53 4.2.2.Elementul religios. Bizanț după Bizanț sau modernitate contra teocrație?
56 4.2.3.Dimensiunea socială
60 4.3.Suveranitatea juridică în România
61 4.3.1.Influențele UE asupra juridicului
62 4.4.Contribuția politico-economică a României. Cum să-ți faci auzită vocea în UE?
66 Concluzii
68 Bibliografie

73 Corneliu Bjola, Orizonturi politice românești: suveranitate politică, integrare europeană și alegeri europene
74 1.Introducere
74 1.1.Obiectivele de cercetare
75 1.2.Premise de cercetare
76 1.3.Structură, perspectivă teoretică și practică, grup de audiență
77 2.Aspecte teoretice ale conceptului de suveranitate politică în contextul integrării europene
78 2.1.Relevanță teoretică și politică
80 2.2.Delimitări meta-teoretice
82 2.3.Modele de suveranitate ale integrării europene
86 2.4.Limite ale modelului state-centric de suveranitate
89 2.5.Suveranitate multi-etajată
91 3.Aspecte politice ale relației suveranitate-integrare europeană
92 3.1.Poziția oficială românească
95 3.2.Limitele poziției românești
96 3.3.Modelul actor-centric românesc de construcție europeană
97 3.3.1.Matricea competențelor UE
99 3.3.2.Coordonatele și tempoul reformei instituționale
102 3.4.Alegerile pentru Parlamentul European
102 3.4.1.Caracteristici și implicații politice
105 3.4.2.Pregătirea alegerilor europene în România
107 3.4.3.Implicații politice la nivel național
109 4.Concluzii
112 Bibliografie

117 Eva Forika & Bogdan Petrea, Suveranitate națională și/sau integrare europeană? Despre o cursă lungă cu mulți participanți mai vechi sau mai noi
118 În loc de introducere: Să pornim de la suveranitate
118 Ce este totuși suveranitatea?
119 Cum este percepută suveranitatea astăzi?
120 Să trecem la integrarea europeană
122 România față în față cu provocările europene
123 1.Dubla presiune asupra puterii de stat în statele comunitare, reflectarea ei în Constituțiile statelor membre
123 1.1.Procesul de integrare europeană și Constituțiile statelor-membre
123 1.1.1.Când s-a dat startul în cursa integrării europene... - scurtă retrospectivă
124 1.1.2.Regulile cursei și arbitrul ei: ordinea juridică comunitară și Curtea de Justiție a Comunităților Europene
131 1.1.3.Regulile concurenților în lumina regulilor cursei: experiența constituțională a statelor-membre
131 1.1.3.1Efectele pionieratului: controverse constituționale în Europa celor șase
138 1.1.3.2.Transferul de atribuții suverane în cunoștință de cauză: experiența statelor care au aderat la Comunitățile Europene
141 1.1.4.Noi reguli ale cursei? Dezbaterea asupra viitorului Europei
146 1.1.5.Concluzii despre o cursă cu reguli în schimbare
147 1.2.Regionalismul instituționalizat în Constituțiile statelor-membre
148 1.2.1.Despre un alt gen de potențiali participanți - definirea termenilor
150 1.2.2.Potențialii participanți mai mici și mai măricei: forme de regionalism național și transfrontalier în Europa celor 15
150 1.2.2.1.Despre „atestatul” celor mici: forme de regionalism național consacrate constituțional în statele comunitare
156 1.2.2.2.Prezentarea celor mai măricei: regionalismul transfrontalier în statele comunitare
157 1.2.3.Despre cursă și apariția noilor participanți: există o legătură între impulsul regional european și integrarea europeană?
161 1.2.4.Forța participanților și fenomenul apariției potențialilor noi participanți: efectele regionalismului asupra puterii suverane a statului
163 2.România și viitorul care prefigurează o dublă presiune asupra puterii de stat. Implicații constituționale
164 2.1.„Dacă vreau să intru în cursă trebuie să dau, dar mie-mimai rămâne ceva?” Cum va afecta aderarea României la UE suveranitatea națională a statului sa competențele ei suverane?
167 2.2.„Dacă voi intra în cursă va mai trebui să dau?” Efectele integrării europene asupra instituționalizării regionalismului  în România. Regionalizarea ar avea vreun efect asupra suveranității naționale?
173 2.3.„Să ne modificăm regulile interne?” Este necesară revizuirea Constituției în vederea aderării României la UE?
175 În loc de concluzii


marți, 1 ianuarie 2002

11 septembrie 2001 (RUSU 2002)

Titus Rusu, Kamikaze, „Tomis”, Constanța, ianuarie 2002

Atacurile Kamikaze împotriva Statelor Unite au produs, credem noi, saltul calitativ hegelian al unor acumulări îndelungate. Lumea s-a obișnuit cu actele de cruzime și vandalism. S-a ajuns la acea banalizare a răului despre care scria Hannah Arendt. Înainte de 11 septembrie 2011, Bernard Henry Levi a demontat mecanismul psihologic al unui Kamikaze. Tinerii Kamikaze, adevărate bombe umane, umblă printre noi ca extratereștrii. Sunt dresați în cultul morții. Ani de zile sunt îndoctrinați sub autoritatea unui maestru demonic. Fondul mentalității kamikaze este: omori și mori tu însuți; tu ajungi în paradis, inamicul în infern. Moartea nu-i sperie. Levy scria că, într-o zi, o femeie tânără, după ce își bea ultima cafea, se urcă într-un autobuz, își alege ținta, face să declanșeze explozia și moare odată cu victimele inocente. Zeci de tineri trăiesc în extazul morții și al martiriului, gata să-și dea viața pentru a ajunge în paradis. Profesorii care i-au îndoctrinat pe kamikaze îmi amintesc de preoții aztecilor, care sacrificau în templele lor mii de oameni pentru a-i îndupleca pe zeii norilor să aducă ploaie.
A existat o perioadă romantică în istoria terorismului, când erau asasinați regi, miniștri, generali și alți înalți dregători și nu persoane civile inocente.
În 1878, la Petersburg, ca protest față de maltratarea revoluționarilor în închisoare, generalul Trepov a fost împușcat de Vera Zasulici. Trepov biciuia bărbații și pălmuia femeile pentru participarea lor la acțiuni revoluționare. Cei maltratați proveneau de regulă din familii nobiliare. Opinia publică a fost alături de Zasulici. Curtea cu juri din Petersburg a achitat-o pe revoluționara ucigașă. La ieșirea din tribunal, ea a fost întâmpinată de mii de studenți, care au aclamat-o.
La 13 martie 1883 a fost asasinat țarul Alexandru II. Într-unul din procesele ce a urmat a fost implicat și eminentul student Alexandr Ulianov din Simbirsk, fratele lui Vladimir, viitorul Lenin. Condamnat la moarte, a refuzat să-și exprime căința în schimbul comutării pedepsei la închisoare. Aleksandr a motivat mamei sale refuzul: „Imaginează-și doi bărbați față în față. Primul a tras deja în adversarul său, celălalt încă nu, iar celălalt care a tras mai înainte îl roagă pe adversarul său să renunțe. Nu, nu pot să mă port în felul acesta”. Înainte de a fi spânzurat în curtea fortăreței Slisselburg, tinerii au fost încunoștiințați din nou că cerând clemență țarului, li se va cruța viața. Și au refuzat din nou. Ca  o ultimă dorință, Alexandr a cerut mamei sale o carte de Heine, pentru a citi înainte de moarte. Nu știu dacă atitudinea lui Alexandr a fost numai fructul lecturilor din Marx, Engels, Plehanov. Mulți se întreabă care ar fi fost destinul lui Vladimir Ulianov și al omenirii, dacă Alexandr nu ar fi fost spânzurat. Secolul XX a fost caracterizat prin terorismul de stat.
După 11 septembrie este arătată stupefiant pe ecranele televizoarelor o doamnă blondă, fermecătoare, avocat Barbara Olson. Cunoscută animatoare la dezbaterile televizate, ea cucerea publicul cu inteligența sclipitoare și cu o elocință vitriolantă. A murit în Boeing-ul care s-a prăbușit deasupra Pentagonului. În momentul prăbușirii îl întreba la telefon pe soțul ei ce sfat să dea pilotului. Soțul ei, Ted Olson, este adjunctul lui John Ashcroft, ministrul Justiției. L-a apărat pe George W. Bush în fața Curții Supreme în procesul privind contestarea voturilor din Florida. Olson a fost însărcinat să întocmească proiectul de lege împotriva terorismului. Autorul proiectului, excelent jurist (reprezintă statul în fața Curții Supreme), cu tendințe conservatoare, a suferit direct de pe urma atacurilor teroriste.
Unele ziare pretind că profitând de climatul actual de teamă, este posibil să fie adoptate prevederi legale care să limiteze drepturile și libertățile persoanei în numele securității naționale.Jurnaliștii se preocupă în special de dreptul de expresie. Ei sunt împotriva intruziunii statului în viața privată. Înainte de 11 septembrie, juriștii și jurnaliștii discutau în presă sau în lucrări prestigioase dacă este permis a se propovădui violența! Astăzi, uni se tem că ar apărea din nou umbra Maccarth-ismului. Americanii se obișnuiesc greu cu gândul că ar putea avea loc arestări arbitrare, în spatele ușilor închise, fără avocat (în afaceri secrete), în numele securității naționale.
Anthony Kennedy, judecător la Curtea Supremă, a propus chiar modificarea Constituției: „Trebuie să modificăm Constituția, pentru a o adapta fiecărei generații, cu riscul de a o vedea periclitată”. Această declarație  a părut unora o blasfemie. Americanii au un adevărat cult față de Constituție.
Atentatele din 11 septembrie au bulversat chiar și vocabularul american, bazat pe optimism și încredere. Unele cuvinte, noțiuni, concepte au dobândit o altă semnificație. Lucrările de ficțiune de vor fi autocenzurate și cenzurate (mai ales filmele cu catastrofe naturale, invadatori de pe alte planete, incendii în zgârie nori).
Dar politica merge înainte. Ted Olson, ministrul adjunct al justiției, însărcinat cu întocmirea legislației antiteroriste, se preocupă de publicarea cărții soție sale, intitulată Final Days. Cartea se ocupă de ultimul mandat Clinton și de cuplul prezidențial. Se așteaptă dezvăluiri de senzație.