Nicolae Motoc, Acul cu busolă. Un blazon literar, „Tomis”, Constanța, ianuarie 2002
Citind paginile consacrate de revista „Porto Franco” (nr. 68) marei prozatoare Hortensia Papadat-Bengescu, de la nașterea căreia s-au împlinit 125 de ani pe 8 decembrie 2001, cu un melancolic orgoliu de dobrogean prin adopție, mi-am reamintit cât de fertil i-au fost cei treisprezece ani - perioada 1920-1932 - cât a locuit în Constanța, poate tocmai pentru că a trăit într-un fel de exil, departe de lumea literară bucureșteană. În această perioadă îi apar comedia cu accente sociale Bătrânul și volumul de nuvele Sfinxul. Un an mai târziu va publica Femeia în fața oglinzii, iar în 1923 - romanul Balaurul. Apoi, după volumele de nuvele Romanță provincială și Desenuri tragice, văd lumina tiparului romanele Fecioare despletite (1926), Concert de muzică de Bach (1927) și Drum ascuns (1933). Izolarea în care trăia în Constanța era una relativă, de vreme ce în 1921 devine membră fondatoare a Societății Scriitorilor Români. Ca să nu mai vorbesc de relațiile pe care le avea, nu numai prin corespondență, cu marii scriitori contemporani care îi comentau elogios cărțile în presa vremii. Fie și numai pentru că și-a elaborat capodoperele aici, la mare, numele scriitoarei Hortensia Papadat Bengescu (despre care Eugen Lovinescu spunea că odată cu afirmarea ei definitivă „o nouă literatură începe”), ar trebui să devină, alături de cel al lui Ovidiu, blazonul literar de marcă al Dobrogei. Și în acest scop cei chemați să răspundă de cultura Constanței poate ar fi momentul să inițieze o acțiune de depistare a casei în care a stat scriitoarea (criticul și istoricul literar Enache Puiu deține unele date culese în urma unei investigații pe cont propriu) și să organizeze acolo, cu sprijinul Uniunii Scriitorilor, un muzeu al literaturii care să-i poarte numele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu