Faceți căutări pe acest blog

miercuri, 2 septembrie 1998

„Viața Filialei” („TOMIS” 1998)

 R. S., Viața Filialei, „Tomis”, Constanța, septembrie 1998

*

Scriitorii Constantin Novac, Florin Șlapac, Gabriela Inea, Ovidiu Dunăreanu și Dan Perșa au participat la seminarul „Traduceri din literatura română în străinătate - căi, mijloace, metode”, organizat la Neptun de Uniunea Scriitorilor din România.

*

În cadrul recentului Salon Național de Carte, Publicații și Bunuri Culturale  Tomis 98, organizat la Constanța de Fundația „Orizonturi Culturale”, scriitoarea Sanda Ghinea și-a lansat noul volum de versuri intitulat „Timpul dintre cuvinte”, apărut la Editura Europolis. Despre activitatea de până acum a autoarei și despre noua sa carte au vorbit Olga Duțu, director al Editurii Europolis și scriitorul Ovidiu Dunăreanu.

*

În organizarea Inspectoratului Județean pentru Cultură Constanța, a Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța și a Centrului Județean de Conservare și Valorificare a Tradiției și Creației Populare, a avut loc la Constanța simpozionul „Modelul interetnic dobrogean în contextul integrării europene”, manifestare onorată de prezența a numeroase personalități ale vieții culturale și științifice din România. Scriitorul Sorin Roșca, redactor al revistei „Tomis”, a prezentat comunicarea „Mărturii ale etnicilor germani deportați în Donbass” (1945), fiind desemnat de organizatori să conducă, ca moderator, ultima parte a lucrărilor simpozionului.

marți, 1 septembrie 1998

„Epurările în învățământul juridic” (RUSU)

 Titus Rusu, Epurările în învățământul juridic, „Tomis”, Constanța

În procesul de degradare a învățământului românesc în general și a celui juridic în special, care face obiectul preocupărilor noastre, marea lovitură i-a fost dată acestuia prin epurările masive din 1947 și anii următori. Era o parte dintr-un program bine gândit, având ca scop urgentarea sovietizării României. În lucrarea „KGB. Istoria secretă a operațiunilor sale externe de la Lenin la Gorbaciov”, de Christopher Andrew și Oleg Gordievski (All, București, 1994), se arată că în 1947 a fost elaborat un plan sinistru numit „Directivele de bază ale NKVD pentru țările din orbita sovietică”. Prin aceste Directive s-a hotărât destinul politicienilor din opoziție, infiltrarea întreprinderilor și instituțiilor cu informatori, ruinarea gospodăriilor țărănești prin creșterea obligațiilor de predare a cotelor, extinderea birocrației statului etc.

Reproducem paragraful din „Directive...” referitor la învățământ: „Din școlile elementare, de specialitate, dar mai ales din liceu și facultăți trebuie înlăturați profesorii de valoare care se bucură de popularitate. Locurile lor trebuie ocupate de oameni numiți de noi, având un nivel de pregătire slab sau mediocru. Să se analizeze diferențele dintre materii, să fie redusă cantitatea de material documentar, iar la licee să se oprescă predarea limbilor latină și greacă, a filozofiei generale, logicii și geneticii. Trebuie ca în facultăți să ajungă cu prioritate sau exclusiv cei ce provin din cele mai joase categorii sociale, cei care nu sunt  interesați să se se perfecționeze la nivel înalt, ci să obțină o diplomă”.

Și în continuare: „Se va căuta ca cei ce lucrează în diferite funcții, indiferent cât de mici, să fie schimbați și înlocuiți cu muncitori cu cea mai mică pregătire profesională și necalificați”.

Bineînțeles că guvernanții români s-au conformat cu credință Directivelor NKVD.

Redăm epurările din învățământul juridic din 1947.

Prin Decizia 266979 a Ministerului Învățământului și Educației Naționale (ministru Ștefan Voitec), publicată în Monitorul Oficial nr. 239 din 16 octombrie 1947, au fost „comprimate” următoarele cadre didactice, catedre și conferințe din învățământul juridic:

Facultatea de Drept din București
Catedra de drept roman - Dumitriu George - se comprimă persoana și catedra
Catedra de istoria dreptului românesc - Fotino George - se comprimă persoana și catedra
Catedra de filosofia dreptului - Veniamin V. - se comprimă persoana și catedra temporar
Catedra de procedură civilă - Preutescu Laurențiu - se comprimă persoana și catedra
Catedra de drept comercial - Fințescu N. I. -  se comprimă persoana și catedra
Catedra de drept constituțional - Gruia V. - se comprimă persoana și catedra
Catedra de istoria doctrinelor politice - Strat Gheorghe - se comprimă persoana și catedra
Catedra de finanțe publice - Leon N. Gheorghe - se comprimă persoana și catedra
Catedra de politică și legislație agrară, minerit și industrială - Bulgaru V. - se comprimă persoana și catedra
Conferința de drept civil - Sachelarie Ovidiu -  se comprimă persoana și conferința
Conferința de drept comercial - Dim. Gerota - se comprimă persoana și conferința
Conferința de legislație comercială - Petrovici Vlad - se comprimă persoana și conferința
Conferința de drept internațional privat - Antonescu Erwin - se comprimă persoana și conferința
Conferința de istoria doctrinelor politice - Dragomir Gh. - se comprimă persoana și conferința
Asistent provizoriu drept civil - Voiculeț Pompiliu - se comprimă persoana și postul 
Asistent provizoriu drept civil - Vlahide Paul - se comprimă persoana
Asistent provizoriu drept administrativ - Teodorescu I. - se comprimă persoana și postul 
Asistent provizoriu istoria doctrinelor economice - Todirașcu Șt. - se comprimă persoana și postul 
Asistent provizoriu istoria doctrinelor economice - Mănescu Virgil - se comprimă persoana și postul 
Asistent provizoriu finanțe - Pascal R. I. - se comprimă persoana și postul
Asistent provizoriu finanțe - Cristea Gheorghe - se comprimă persoana și postul
Asistent legislație financiară - Vasiliu V. - se comprimă persoana și postul

Facultatea de Drept din Cluj
Catedra de statistică - Venczel Iosif - se comprimă persoana și temporar catedra
Catedra de drept penal și procedură penală - Turnowszky  Al. - se comprimă persoana
Catedra de drept social și politică socială - Iordache Ludovic - se comprimă persoana și catedra
Catedra de contabilitate generală Zselegi Iuliu - se comprimă persoana 
Asistent suplinitor drept civil - Oriol Bela - se comprimă persoana și temporar postul
Asistent  - Covaci Bela - se comprimă persoana și postul

Facultatea de Drept din Iași
Catedra de enciclopedia și filosofia dreptului - Damian Constantin - se comprimă persoana și catedra
Catedra de drept penal și procedură penală - Cristescu Gheorghe - se comprimă persoana și catedra
Catedra de drept administrativ - Popovici I. - se comprimă persoana 
Catedra de drept penal și procedură penală  - Buzea N. - se comprimă persoana și catedra
Asistent suplinitor finanțe și statistică - Iovanelli Ion - se comprimă persoana și postul

Tot cu 1 septembrie 1947 au fost puși în „retragere din oficiu: 
Facultatea de Drept din București
Oteteleșteanu Alexandru - titular la catedra de drept comparat
Arion D. - conferențiar la catedra de drept românesc
Teodorescu Anibal - titular la catedra de drept administrativ
Facultatea de Drept din Cluj
Poruțiu Petre - profesor titular la catedra de drept comercial
Traian Pop - profesor titular la catedra de drept penal și procedură penală


Începând din 1948, Monitorul Oficial nu a mai publicat listele cu epurările din învățământ, care au continuat până în 1950. În 1948 a fost epurat profesorul de drept civil Istrate Micescu, celebru avocat, cel mai mare orator român al acestui secol alături de Tache Ionescu, zis Tăchiță Gură de Aur. Micescu a murit la penitenciarul Aiud în 1950, de foame, iar în 1997 hotărârea de condamnare a fost desființară de Curtea Supremă de Justiție, ca urmare a admiterii recursului extraordinar introdu de procurorul general Nicolae Cochinescu. Aurel Sergiu Marinescu, fost student la Drept și arestat în 1949, în cartea „Prizonier în propria țară” (3 volume), arată că în penitenciarul Aiud se aflau 19 foști profesori de la Facultatea de Drept din București.

În locul celor epurați, au fost numiți noi „profesori” dintre politruci și avocați fără procese. Demn de Cartea Recordurilor este Petre Belle, care între 1952-1957 a fost profesor. șef de catedră și decan fără să fie jurist. În 1952, când avut loc „mazilirea” Anei Pauker, Belle, care lucra la Direcția Cabinet din MAE, a fost trimis la „munca de jos”, adică profesor, șef de catedră și decan, întrucât era student în anul II la Facultatea de Drept din București, la fără frecvență. Când eram în armată la Târgoviște, i-am relatat colegului de pluton și bun prieten, Mony Merovici, istoria cu „decanul”. Mony mi-a replicat ironic: „asta-i culmea deșteptăciunii,Titus, să înveți pe alții ceea ce nu știi”. Culmea este că în aceeași cazarmă, Nicolae și Elena Ceaușescu aveau să fie judecați și condamnați la moarte, în buna tradiție a lui A. I. Vâșinski, de către colonelul Gică Popa, devenit apoi general, fost student al aceluiași decan. Când a fost pus în situația de a redacta hotărârea de condamnare la moarte, Popa și-a tras un glonte în cap. Tot în buna tradiție sovietică și a directivelor NKVD pentru comunizarea țărilor din orbita Kremlinului...