Un călugăr tibetan budist într-un muzeu din India colonială britanică (KIPLING 1900-1901)

<
- (...) E adevărat că în Casa Minunilor sînt o mulțime de icoane? În Casa din Lahore*! repetă străinul, ca pentru a fi mai bine înțeles.
- E adevărat, răspunse Abdullah. Casa e plină de zeități păgîne. Mi se pare că și tu te închini la idoli**.
- Nu-l asculta ce spune, interveni Kim.Aceasta este Casa Guvernului și într-însa nu sînt nici un fel de idoli, decît un sahib*** cu o barbă mare albă.
(...)
Kim își făcu loc pe ușă, făcînd să se învîrtească rișchitoarea care închidea intrarea și înregistra automat orice vizitator. Bătrînul venea după el, apoi se opri dintr-o dată și rămase minunat de ceea ce vedea. În holul de la intrare  erau rînduite statui uriașe de proveniență greco****-budhistă*****, a căror vechime n-ar putea să o precizeze decît savanți specialiști, executate de artiști al căror nume a fost acoperit de uitare și a căror mînă fusese călăuzită în mod fericit de inspirația venită cine știe cum, dintr-un pămînt atît de îndepărtat pînă în țara lor, împrumutîndu-i geniul Eladei antice. În sala aceasta se găseau sute de fragmente de figuri, de frize****** lucrate în basoreliefuri*******, de lespezi în mozaic********, reprezentînd figuri colorate care împodobiseră odinioară pereții anticelor stupe********* și vihare********** budhiste din partea de miază-noapte a țării, iar acum, erau etichetate și catalogate aici, ca să fac podoaba și mîndria Muzeului. Cu ochii mari străinul se uita cu toată atenția la tot ce vedea în jurul lui, pe urmă privirile îi fuseseră fixate asupra unui basorelief care reprezenta apoteoza lui Budha. Marele Budha era reprezentat șezînd pe o petală de floare de lotus, care era atît de fin reliefată, încît îți făcea impresia că este reală. În jurul lui era prosternat un întreg cortegiu de regi, străbuni și de zeități budhiste din timpuri străvechi.
(...) Un englez cu barba albă se uita la lama*********** care se întoarse grav ca să-l salute, și scotocindu-se prin buzunare un carnet și un petec de hîrtie.
- Da, așa mă cheamă, zise englezul și zîmbi stîngaci, căutînd să descifreze caracterele întortochiate ale scrisului.
- Mi l-a dat unul dintre ai noștri care a făcut un pelerinaj la locurile sfinte, zise lama. Acum este starețul lamaseriei Lung Cho, și mi-a povestit și despre acesta, adăugă el ridicînd brațul și arătînd lucrurile din jurul lui.
- Atunci fii bine venit, lama din Thibet************. Iată icoanele, și tot aici sînt eu, răspunse englezul privindu-l fix, pentru aduna înțelepciune; (...)
(...) Străinul începu să vorbească custodelui, cu oarecare sfială despre lamaseria din care făcea și el parte, mînăstirea Such-zen care era în fața Stîncilor Colorate, la patru luni de drum din Lahore. Custodele aduse un album uriaș și după o scurtă căutare îi arătă lamaseria care era ridicată în vîrful unei stînci de la înălțimea cărora se vedea toată valea închisă între pereții straturilor de piatră multicoloră.
- Da, da aceasta este, încuviință lama, scoțînd o pereche de ochelari de os, de proveniență chinezească. (...) Dar cum se face că tu... sau mai bine zis englezii să știți despre asta? Odată mi-a vorbit despre asta unul care era stareț la Lung-Cho, dar nu l-am crezut. Domnul... Cel a tot Puternic... este cinstit și de lumea din părțile astea? Viața lui este cunoscută de cei de aici?
- Povestea lui o găsești săpată în întregime pe pietrele care le vezi aici. Vino să te convingi, după aceea te vei mai odihni.
(...)
Fiecare amănunt al acestei povestiri minunate fu retrăit de el în fața fragmentelor de monumente care uneori îl consternau  din cauza influențelor străine din Elada, dar care îl emoționau cu toate acestea ca pe un copil în fața unui lucru nou pe care îl vede pentru prima dată. Acolo unde continuitatea era întreruptă din cauza fragmentelor pierdute ale pietrelor, cum era cazul la Buna Vestire, intervenea custodele care deschidea numaidecît în maldărele lui de cărți, franceze și germane, la pagina unde erau reproducerile fotografice a părțile pierdute.
Aici era cuviosul Asita************* , care nu est altceva decît corespondentul lui Simion din cathechismul creștin, ținînd Copilul Sfînt pe genunchi în timp ce mama și tatăl copilului ascultă cuvintele lui; dincolo erau descrise întîmplările din legenda lui Devadatta**************. Aici era păcătoasa umilită care învinuise pe Domnul de prihană; mai încolo era învățătorul în Parcul Cerbilor***************, împărțind învățătura; minunea era Bodhisat**************** în haină domnească de prinț; taina care uimise pe cei care se închinau focului; taina nașterii; moartea lui la Kusinagara******************, cînd învățăcelul cel slab de înger a leșinat; mai încolo erau secne nenumărate de meditație sub arborele Bodhi******************* și scene de adorație față de cățuea******************** milelor. După cîteva clipe, custodele își dădu seama că vizitatorul său nu era un simplu cerșetor, ci un erudit desăvîrșit. Trecură din nou prin toate galeriile încărcate de monumente, în fața cărora lama lua cît un grăunte de tabac, în timp ce-și ștergea ochelarii, și vorbea cu repeziciune uimitoare un amestec de Urdu********************* cu Thibetană**********************. Auzise și el despre călătoriile pelerinilor chinezi Fo-Hian*********************** și Hwen-Thiang************************, și ar fi dorit să știe dacă însemnările acestora au fost traduse. Își ținu respirația în timp ce răsfoia lucrările lui Beal************************* și Stanislas Julien**************************.
- Toate acestea se găsesc aici! Un adevărat tezaur care stă sub pază.
Luă o atitudine plină de respect, în timp ce ascultă o traducere grăbită în dialect urdu a acestor fragmente. pentru prima dată află de spre lucrările savanților europeni, care, după aceste pietre și alte documente, reușiseră să reconstituie și să identifice Locurile Sfinte, care au fost Leagănul Budhismului. Pe urmă, custodele îi arătă o hartă uriașă, pe care erau o mulțime de însemnări în puncte și linii galbene. Degetul lui uscat și cafeniu urmărea pe hartă drumul tras de creionul custodelui: ici era Kapilavastu***************************, colo Regatul Mijlociu****************************, iar dincolo Mahabodi*****************************, care era Mecca****************************** budhismului; mai încolo era Kusinagara, loc de tristă amintire, unde a murit Prea Sfîntul.
(...)
>

SURSA
Rudyard Kipling, Kim*******************************, trad. Jul. Giurgea, vol. I, Casa de editură și presă ”Viața Românească”, București, 1990, pp. 10-15.

NOTE M. T.
* Lahore = Azi al doilea oraș al Pakistanului, la granița cu India. Colonia britanică India includea teritoriile actualelor state India, Pakistan, Bangladesh, Nepal, Sri Lanka și Birmania.
** Religia lui Abdullah era islamul, care este o credință monoteistă.
*** SAHÍB s.m. Termen care denumea în limbajul colonial britanic pe stăpân sau (p. ext.) pe omul alb. [Pron. saib și sa-ib. / < engl., fr., it. sahib < cuv. hindi, trecut și în arabă]. Sursa: DN (1986) (https://dexonline.ro/definitie/sahib)
**** În 326 î. H., regele macedonean Alexandru cel Mare l-a învins pe regele indian Porus, cucerind vestul Indiei. După victorie, însă, la presiunile soldaților săi, Alexandru oprește lunga campanie de cucerire a Asiei, începută în 334 î. H. Se întoarce la Babilon, unde moare în 323 î. H. După moartea sa, uriașul imperiu este împărțit de generalii săi, dar influența culturii grecești se manifestă și noile state. (https://istoriiregasite.wordpress.com/2011/02/20/lumea-elenistica/)
***** Buddha (563 î. H. - 483 î. H.) = La 30 de ani,  prințul Siddhartha Gautama  și-a abandonat familia și titlul și a început o viață de ascet pentru a atinge iluminarea. (https://istoriiregasite.wordpress.com/2010/11/14/cum-a-murit-buddha/)
****** FRÍZĂ1, frize, s. f. 1. (În arhitectura clasică) Parte componentă a antablamentului, cuprinsă între arhitravă și cornișă, de obicei împodobită cu picturi, basoreliefuri, caneluri etc. ♦ Ornament în formă de bandă orizontală cu picturi sau reliefuri în jurul unui vas, al unei săli, al unui sarcofag etc. 2. (...) 3. (..) [Var.: friz s. n.] – Din fr. frise. Sursa: DEX '09 (https://dexonline.ro/lexem/friz%C4%83/22123)
******* BASORELIÉF, basoreliefuri, s. n. Lucrare de sculptură cu figuri scoase în relief pe un fond cu care fac corp comun. [Pr.: -li-ef. – Var.: (înv.) basoreliév,(neobișnuit) basreliéf s. n.] – Din it. bassorilievo, fr. bas-relief. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/basorelief)
******** MOZAÍC1, mozaicuri, s. n. 1. Lucrare de tehnică decorativă, care constă în asamblarea artistică a unor bucăți mici de marmură, de ceramică, de sticlă, de smalț etc. de diferite culori, lipite între ele cu mortar sau cu mastic. 2. Fig. Amestec de elemente eterogene. 3. (...)  – Din fr. mosaïque, it. mosaico. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/mozaic)
********* STÚPĂ2, stupe, s. f. Monument funerar budist, format dintr-un soclu poligonal, având deasupra un corp cilindric acoperit cu o cupolă. – Din fr. stupă. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/lexem/stup%C4%83)
********** vihara = Mănăstirea budistă timpurie compusă dintr=o curte deschisă înconjurată de celule deschise, accesibile printr-un pridvor. (https://www.britannica.com/topic/vihara)
*********** LÁMA1, lama, s. m. Preot-călugăr budist (în Tibet, în Mongolia și la kalmâci). ◊ Marele lama sau Lama cel mare = șeful suprem al religiei budiste; dalai-lama. – Din fr. lama.

Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/lama)
************ Budismul tibetan (lamaismul) mai este numit și budism tantric sau budism ezoteric datorită ritualurilor magice legate de Tantra. (http://www.crestinortodox.ro/religiile-lumii/religii/lamaismul-71788.html)

************* Asita = Ascet din sec. VI î. H., care a prezis că prințul Gautama va deveni un mare lider religios. (https://books.google.ro/books?id=VN_KvaL47u4C&pg=PA2&redir_esc=y#v=onepage&q&f=false)
************** Devadatta = Călugăr budist, verișor și cumnat al prințului Gautama, care s-a despărțit de linia lui Budha. (https://books.google.de/books?id=DXN2AAAAQBAJ&pg=PA226&lpg=PA226&dq=dharani+saddharmapundarika&source=bl&ots=c6nKrz5OjF&sig=AhPXyen_lacwei-17fT6qufOK_8&hl=de&sa=X&ei=W-VyVdi0BYObsAG-s5agCw&ved=0CFsQ6AEwCTgK#v=onepage&q=dharani%20saddharmapundarika&f=false)
**************** Parcul Cerbilor = Loc în apropierea orașului Benares din India, unde Buddha a ținut prima sa ceremonie și a statuat „cele patru adevăruri nobile”. (https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2014/04/08/o-istorie-a-zilei-de-8-aprilie-video-2/)
***************** Bodhisat / Bodhisattva (bodhi=iluminare; sattva=ființă) = Persoană care își asumă durerea reîncarnărilor și a existenței. (http://dhechen.com/pub/spiritual/37prac.htm)
****************** Kusinagara = Oraș în actualul stat federal indian Utar Pradesh, unde Buddha a ținut importante discursuri înainte de a muri. (http://www.preservearticles.com/2011122819254/what-is-the-importance-of-kusinagara-for-buddhism.html)
******************* arborele Bodhi = Smochinul indian la umbra căruia Buddha a atins iluminarea prin meditație. (http://cultural.bzi.ro/adevarul-despre-buddha-4324)
******************** CĂȚÚIE, cățui, s. f. Vas de metal sau de pământ în care se ard mirodenii. [Var.: (reg.) cățíe s. f.] – Cf. ngr. katdzí „lopățică pentru jăratic”. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/c%C4%83%C8%9Buie)
********************* ÚRDU s. n. Limbă indo-europeană, din ramura indo-iraniană, oficială în Pakistan, răspândită și în nord-vestul Indiei. [Acc. și: urdú] – Din engl., fr. urdu. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/URDU)

**********************  SINO-TIBETÁNE adj. Limbi ~ = familie de limbi vorbite în Asia și cuprinzând două mari ramuri: thai chineză sau thino-siameză (limba chineză și grupul thai) și tibeto-birmană (limbi vorbite în Tibet, Nepal, NE Indiei, E Bangladeshului și în Uniunea Myanmar). Sin. chino-tibetane. Sursa: Dicționar Enciclopedic (1993-2009)

*********************** Fo Hian / Fah-Hian = Călugăr budist chinez care a efectuat un pelerinaj în India în anul 400. (https://www.bookdepository.com/Travels-Fah-Hian-Sung-Yun-Buddhist-Pilgrims-from-China-India-400-D-518-D-Translated-from-Chinese-by-Samuel-Beal-Samuel-Beal/9781230469003)

************************ Hwen-Thiang / Xuanzang / Hsuan-tsang (602-664) = Călugăr budist chinez, care a efectuat un pelerinaj de 17 ani prin India. (http://web.archive.org/web/20070221205657/http://www.vbtutor.net:80/Xiyouji/history.htm)
************************* Samuel Beal (1825-1889) = Orientalist englez. Primul traducător din chineză în engleză a textelor budiste timpurii. (http://venn.lib.cam.ac.uk/cgi-bin/search-2016.pl?sur=&suro=w&fir=&firo=c&cit=&cito=c&c=all&z=all&tex=BL843S&sye=&eye=&col=all&maxcount=50)
************************** Stanislas Julien (1797-1873) = Sinolog francez. Șeful catedrei de chineză la College de France timp de 40 de ani. (http://handide.canalblog.com/archives/2012/08/20/24927489.html)
*************************** Kapilavastu = Localitate în sudul Nepalului, la granița cu India. Reședința prințului Gautama până la vârsta de 29 de ani, când și-a început viața religioasă. (https://ebooks.adelaide.edu.au/f/fa-hien/f15l/chapter22.html)
**************************** Regatul Mijlociu = China imperială. (http://www.internetdict.com/ro/answers/why-is-china-called-the-middle-kingdom.html)
***************************** Mahabodi/Mahabodhil (sanscrită: maha=mare; bodhi=luminarea) = Templu budist în localitatea Bodh Gaya din statul federal indian Bihar. Aici Gautama (583 î. H. - 483 î. H.) a atins iluminarea și a inițiat religia budistă. (http://www.buddhanet.net/bodh_gaya/menu.htm)
****************************** Mecca (Mekka), oraș în vestul Peninsulei arabice, unde s-a născut Mahomed, întemeietorul islamismului, cel mai important centru de pelerinaj al musulmanilor. Aici se află, într-o moschee reconstruită succesiv după planul inițial din sec. 8, piatra sfântă Kaaba; o dată cu apariția islamului, a devenit principalul centru religios al musulmanilor. Sursa: D.Religios (1994) 
******************************* Rodica Grigore, Kim, Kipling și Cartea Indiei, „Cultura”, Fundația Culturală Română, București, 523 / 12 iulie 2015 (http://revistacultura.ro/nou/2015/07/kim-kipling-si-cartea-indiei/)

Dietă științifică pentru un intelectual din perioada interbelică (CĂLINESCU 1935)

<
(...)
Cînd servitoarea aduse la masă, Jim observă că d-lui Emilian i se serveau alte alimente. Pe o farfurioară cu patru compartimente se aflau ceapă crudă tăiată mărunt, morcovi felii, varză roșie tocată și salată verde. Camelia turnă deasupra untdelemn dintr-un bidon mic și transportă apoi în farfuria lui Emilian tocătura în porțiuni mici, supraveghindu-l continuu. Acesta mesteca bine buruienile, freca fălcile una deasupra alteia și urmărea cu limba printre dinți cel mai mic firișor, înghițind rar și științific.
- Mămică - zise apo către Camelia - pune-mi puțin vin!
Aceasta îi turnă într-un pahar un degete de vin alb, din care gustă să vadă de nu era prea acru și apoi i-l dădu cu recomandație:
- Bea puțin, puiule, să nu-ți facă rău!
Cînd celorlalți li se aduse friptura, d-lui Emilian i se puse înainte un pilaf de orez fiert în apă cu puțin zahăr și prune.
- Mămică - se îngrijoră el - să nu fi pus lapte înăuntru!
- Nu, îngerașule, îl asigură soția-guvernantă.
Camelia începu sî-i dea apoi cu lingurița din pilaf, ca unui copil, deși dl. Emilian părea în deplinătatea forțelor sale fizice și morale.
- Cine muncește mult cu creierul ca mine trebuie să nu  se obosească inutil. Eu trăiesc și mă nutresc în mod rațional, științific. Nu mănînc carne, lapte, grăsime și în genere nimic fiert, ca să-mi obosesc stomacul. Mă nutresc cu vegetale crude, care cuprind vitamine, și pentru a înlocui caloriile pe care le pierd din celelalte alimente, beau puțin vin. Astfel, organismul meu face un minimum de travaliu cu maximum de efect nutritiv, păstrîndu-se intact pentru munca intelectuală. Am ajuns la regimul ăsta după lungi studii și corespondențe cu savanții străini, dar astăzi sînt perfect sănătos. Mămică, mai pune-mi puțin vin!
Jim și Vera se priviră lung unul pe altul, și ochii lor rîdeau, căci spuneau: „Mulți nebuni sînt pe lumea asta! Noi n-o să mîncăm vitamine!”
(...)
>

SURSA
George Călinescu, Cartea nunții, ed. Eminescu / colecția Romanul de dragoste nr. 45, București, 1972, p. 168-170.

Africani versus europeni în secolul XIX (VERNE 1863)

„- Ar fi cu neputință ca acești oameni să nu ne ia drept ființe supranaturale, deoarece pe primii europeni veniți printre ei i-au socotit o rasă supraomenească.

-Din punct de vedere al civilizației, ar fi mai bine să ne socotească simpli oameni. Asta le-ar da negrilor o cu totul altă părere despre europeni.

-De acord, dragul meu Dick, dar ce putem face? Oricât ai explica savanților acestui ținut mecanismul unui aerostat, ei nu vor înțelege nimic și vor admite întotdeauna intervenția supranaturalului.”

(XXX)

J. VERNE, Cinci săptămîni în balon, trad. (1863 fr.) R. Tudoran, ed. II, ed. I. Creangă/3, București, 1978, 215 p.

Tânăr autodidact versus profesor universitar despre biologie în SUA la începtul secolului XX (LONDON 1909)

<
(...)
Ruth se apropie încă o dată de ei, tocmai în momentul cînd Martin începea să vorbească.
- Aș vrea să văspun unde greșiți, sau mai bine zis unde este punctul slab al raționamentelor dumneavoastră. Neglijați biologia. În eșafodajul concepțiilor dumneavoastră nu i-ați rezervat nici un locșor. A! bineînțeles că mă refer la biologia intepretativă, care pornește de jos de tot, de la laborator, eprubetă și de la primele semne slabe ale materiei anorganice pînă la cele mai largi generalizări de ordin estetic ori sociologic.
Ruth rămase uluită. Ascultase vreme de doi ani prelegerile profesorului Caldwell și-l  socotea drept o adevărată enciclopedie ambulantă.
- N-aș putea spune că te-am înțeles prea bine, zise profesorul cam nesigur.
Martin era însă încredințat că-l înțelesese foarte bine.
- Atunci voi încerca să mă explic, spuse el. Îmi aduc aminte că într-o istorie a Egiptului antic am citit ceva cu privire la imposibilitatea de a înțelege arta egipteană fără a studia mai întîi problemele proprietății funciare.
- Absolut exact, încuviință profesorul.
- Și atunci am impresia, continuă Martin, că la rîndul ei cunoașterea problemei funciare, ca și altor probleme de felul acesta, presupune cunoașterea prealabilă a substanței și structurii vieții. Cum oare am putea înțelege legile și instituțiile, religia și obiceiurile, fără a cunoaște mai întîi nu numai natura substanței din care aceste ființe au fost plămădite? Este cumva literatura mai puțin umană decît sculptura și arhitectura Egiptului? Există oare înunivers un singur lucru care să nu fie supus legii evoluției? O! știu că evoluția diferitelor arte este migălos cercetată și bine pusă la punct, dar am impresia că toate acestea sînt făcute în chip cam mecanic. Omul este lăsat deoparte. Evoluția uneltei, a harpei, a muzicii, a cîntecului și a fost amănunțit studiată; dar cum rămâne cu evoluția materiei umane însăși, cu dezvoltarea elementelor fundamentale și intrinseci ce existau în om mai înainte ca el să-și fi construit prima unealtă și să fi îngînat cel dintîi cîntec? Astea sînt lucrurile pe pcare dumneavoastră nu le țineți în seamă și pe care eu le numesc biologie. Asta este în cele mai largi aspecte ale ei.
(...) În schimb dumneavoastră - sau cel puțin așa am eu impresia - lăsați deoparte factorul biologic, însăși substanța dincare s-au plămădit toate artele, urzeala tuturor faptelor și izbînzilor umane.
Spre uimirea lui Ruth, Martin nu fusese imediat strivit de personalitatea profesorului, iar felul cum îi răspundea acesta i se păru că izvorăște numai din spirit de înțelegere și îngăduință față de tinerețe. Profesorul Caldwell tăcu vreo câteva clipe jucîndu-se cu lanțul de la ceas.
- Știi, zise el în cele din urmă, am mai fost cîndva supus unei examinări critice asemănătoare de către un om mare, un savant și un evoluționist de seamă, Joseph Le Conte (1). (...) E drept, sînt prea conservator, nu îndeajuns de înzdrăzneț în ramurile interpretative ale științei și nu pot invoca drept scuză decît lipsurile din propria pregătire și o anumită trîndăvie temperamentală care m-a împiedicat să lucrez așa cum trebuie. (...) Le Conte avea dreptate, după cum ai și dumneata acum, domnule Eden, cel puțin într-o anumită măsură - n-aș putea spune cît de mare.
(...)

(1) Geolog american (1823-1901).
>

SURSA
Jack London, Martin Eden, trad. D. Mazilu, ed. Cartea Românească, București, 1984, p. 292-294.

Originea numelui Nilului (VERNE 1863)

„-(…) Originea numelui său ca și a apelor sale a pasionat în aceeași măsură pe savanți. S-a spus că numele este de origine greacă, coptă{53}, sanscrită{54}(…).”

(XVIII)

„-(…) Cei vechi îl numeau ocean, și nu erau departe de convingerea că el izvora din soare! ”

(XIX)

J. VERNE, Cinci săptămîni în balon, trad. (1863 fr.) R. Tudoran, ed. II, ed. I. Creangă/3, București, 1978, 215 p.

Predicţiile lui Isaac Asimov pentru 2014, făcute cu 50 de ani în urmă, sunt în mare parte corecte

Adevărul 3 ianuarie 2014

Cum se mânca o pâine în țara românească înainte de Primul Război Mondial (PETRESCU 1930)

<
Cartea întîi
(...)
Diagonalele unui testament
(...) Mai tîrziu am aflat că unii miniștri înadins adună atîția nenorociți în sala de așteptare, ca să dea impresia că au resort important și că au ajuns departe în viață. De aceea, ei amînă, ca profesioniștii care vor să pară că au clientelă, cît mai mult, lasă să se îngrămădească lumea, și încă de pe scara automobilului, cînd sosesc, se întreabă dacă e plină sala de așteptare.
(...)
- Nu trebuie să pierzi nici o zi. Dacă mai află și alții de depozit? Hei băiete, cum crezi tu că se mănîncă o pîine în țara românească?
Nu era întîia oară cînd îl auzeam spunînd asta și nici nu era singurul om care o spunea. Atît de deseori am auzit exclamația asta, încît am impresia, falsă, desigur, că pîinea e supremul scop al oricui și măsurătoarea tuturor valorilor sufletești. "Vreau să mănînc și eu o pâine" (și nimic altceva). "A mîncat pîine în casa mea". "Dă-i și lui, acolo, o pîine". Idealul fiecăruia pare să fie, cu exclusivitate, să cîștige cît mai multe pîini, izbînda în viață și-o apreciază după numărul de pîini de care dispune. Iar maximum de altruism constă în satisfacția "de a da și altuia să mănînce o pîine de pe urma ta" (dar nu mai multă, "că se obrăznicește"). Țară a grîului și a foamei cronice în trecut, trăiește și acum sub obsesia pîinii, care eclipsează orice alte preocupări ale conștiinței, orice drame în zona superioară. Tragediile sînt aici în gradul "luptei pentru existență", căci viața, infinit mai ușoară ca în Apus pentru cei mediocri, ca și pentru canalii, e neînchipuit de grea pentru oamenii de merit și pentru cei care vor să rămînă cinstiți, decît oriunde, în lume. De altfel, am aflat, în altă împrejurare, un fapt care îmi confirmă și mai mult această falsă impresie: în loc să răspundă la o polemică științifică a unui coleg al său, un savant localnic l-a vestit că are "să-l facă să se predea prin foame" și a manevrat așa încît a izbutit.
Firește că viața ar fi atroce în asemenea societate. Din fericire, compatrioții noștri, în măsura în care toată observația ar putea fi adevărată, par să fie, ca toți orientalii, de un vulgar și aprig senzualism. Ceea ce nu se poate obține pe cale sufletească și de constrîngere a conștiinței, se obține ușor prin femei, care, dacă știu să se refuze și să manevreze cu trandafirul roșu, nu cunosc refuzul. Situații se fac și se desfac prin femei, nu iubite, ci dorite. Nu e aci numai o nuanță, ci o deosebire fundamentală. Ceea ce un profesor universitar nu poate obține după umilitoare audiențe, obține o actriță într-o convorbire telefonică de un minut. Mai au același succes cei influenți, care pot practica dictonul "Do ut des"; exact: dă-mi, dacă vrei să-ți dau și eu.
(...)
>

Sursa
Camil Petrescu, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, ed. Minerva/seria Patrimoniu, București, 1989, pp.  48, 49-50.

„O istorie a comunicării moderne” (FLICHY 1991)

Patrice Flichy, O istorie a comunicării moderne. Spațiul public și viață privată, trad. M. Lazăr (fr. 1991), Polirom/Media (M. Coman), Iași, 1999, 254 p.

2 P. F. (n. 1945) este cercetător la Centrul național de studii ale telecomunicațiilor și conduce grupul de cercetare privind comunicarea la CNRS și la revista „Reseaux”. De același autor: Les Radios locales en Europe (cu M. Sauvage și R. Chaniac), La Documentation Francaise, 1978; Comunication et pouvoir (cu J. Barbier-Bovet și P. Beaud), Anthropos, 1979; Les industreris de l imaginaire, PUG, 1980; Images pour la cable (coord.), La Documentation Francaise, 1983

13 Introducere

Prima parte: De la comunicarea publică la comunicarea de piață (1790-1870)

19 Savantul și inginerul

21 1.Comunicarea publică: telegraful optic
22 Comunicarea în secolul luminilor

Convenția trebuie convinsă
Un spațiu nou
Un timp nou
Măsuri noi
O limbă universală
Inovatori multipli

34 Comunicarea publică
Difuzarea inovației
Utilizările telegrafului
Celelalte rețele europene

38 Imposibila comunicare comercială
De la monopolul de fapt la monopolul de drept
Telegraful liberal

45 2. Rețelele și electricitatea
45 Invenția rețelelor
49 Începuturile electricității
Electricitatea de salon
Acțiune electrică și acțiune magnetică
Circulația invenției
Un sistem universal

59 3. Comunicarea de piață: telegraful electric
61 Telegraful electric de stat
Telegraful electric aerian
Deschiderea către comunicarea privată
66 Operatorul de la bursă
70 Economiștii și circulația informației
71 Statul liberal, operatorul telegrafului
Naționalizarea telegrafului britanic

Partea a doua: Comunicarea familială (1870-1930)

79 Tehnician și antreprenor

83 4. Colecții și amintiri: fotografia și fonograful
83 Imaginea revelată
Fotografie unică sau multiplă
Statul promotor al fotografiei
Apăsați pe buton, restul îl facem noi
88 Sunetul conservat
Aparat de birou sau aparat în casă
93 Un nou spațiu familial
Muzica în familie
Fonograful casnic
Suporturi pentru aducere aminte: colecția și fotografia
104 Imaginea prinde viață

109 5. De la comerțul cu bunuri la comerțul cu suflete: telefonul
109 Comunicarea vorbei prin electricitate
114 Apelurile prin telefon
Telefonul de afaceri
Telefonul particular
119 Vizitele prin telefon
Telefonul rural
Telefonul urban
Telefonul în Europa
124 O rețea universală

128 6. Semăn în coama vântului: radioul
129 De la Maxwell la Marconi
133 Comunicarea maritimă
Monopolul natural al radiocomunicației
De la radiotelegrafie la radiotelefonie
140 Un nou mijloc de comunicare în masă
Propag în toate direcțiile
Crearea utilizării comerciale

Partea a treia: Comunicarea globală (1930-1970)

151 Cercetarea și dezvoltarea

153 7. Alegerile tehnice ale inginerilor din telefonie
153 Schimbul
Spre automatizare
O centrală telefonică aproape centenară
Inevitabila ascensiune a tehnicilor numerice
167 Transmisia 
Ghid de undă contra fascicul luminos
Fibra optică

176 8. Triumful electronicii: televiziunea și informatica
176 Tehnicile de bază
178 „Integral electronic” în televiziune și informatică
Televiziunea între două baleiaje
Lenta dezvoltare a paradigmei informatice
187 Telecomunicațiile, informatica, audiovizualul - pe calea unificării
Telecomunicații și informatică
Satelitul
„Integral numeric”

193 9. Comunicarea intimă
193 De la spațiul public la spațiul privat
Individualizarea spațiului public
Cinematograful: ultimul spectacol colectiv
202 „Trăind împreună separat...”
Muzica adolescenților
Adolescență de negăsit
210 Sfera comunicațională
Televiziunea personală
Comunicarea nomadă

217 Reflecții finale

221 Note de referințe bibliografice

244 Bibliografie generală

249 Index

coperta 4: Destinată specialiștilor în Științele comunicării, jurnaliștilor, studenților și profesorilor de la facultățile de jurnalism, cartea lui P. F. este o sinteză utilă a dinamicii profunde a universului comunicațional în care trăim. Parcursul pe care îl propune autorul pleacă de la inventarea telegrafului, a primelor aparate de fotografiat, trece prin istoria fonografului, radioului și cinematografului și ajunge la marile companii de mass-media, transmisia prin satelit și comunicarea interactivă. În epoca videotex-ului, a poștei electronice și internet-ului, cartea ne readuce la momentele cheie ale relațiilor interumane și la cele dintre oameni și guverne: inventarea unor noi forme de comunicare și a mijloacelor prin care aceasta devine posibilă și de neocolit.

A. I: Odobescu (PĂCURARIU 1966)

 D. Păcurariu, A. I. Odobescu, Editura Tineretului, București, 1966, 120 p.

5 I. Copilăria. Primii pași în studiu și în creație

17 II. Debutul publicistic. Poet și traducător

36 III. „Scenele istorice”

53 IV. Cercetător al tradițiilor culturii naționale și al folclorului. Câteva ore la Snagov. Dispute filologice

77 V. Pseudo-Kynegetikos

92 VI. Director al Teatrului Național și a Școlii Normale Superioare. Istoric savant. Alte inițiative

108 VII. Încheiere

111 Bibliografie