Deținutul politic G. Sarry (SARRY 2010)

Gelu Culicea, Viața mea. Amintiri din închisoare și din libertate, „Ex Ponto”, Constanța, 2-3 (58-59), 2018, 172-173
George Sarry, Amintiri din închisoare și din libertate, Bibliotheque et Archives Nationales du Quebec, 2010

Volumul se integrează în suita lucrărilor de memorialistică din închisorile comuniste ale anilor 50.
Mărturisesc că am citit cu aviditate acest lucrări apărute după evenimentele din decembrie 1989, care au dus la prăbușirea regimului comunist. Parcurgând paginile acestor cărți, treci prin diverse stări sufletești (uimire, groază, mânie) și rămâi nedumerit cum au putut acești oameni, de diverse categorii sociale și profesii, să îndure mizeria, pedepsele sălbatice, frigul, foamea și umilințele la care erau supuși în permanență, alături de munca istovitoare, de ocnaș. În ciuda acestora, majoritatea și-au păstrat convingerile politice sau religioase, crezând cu ardoare că acel regim nenorocit impus de ocupanții sovietici se va prăbuși într-o zi.
Unii dintre cei care au pătimit chinurile enumerate mai sus a fost și autorul cărții de față, George Sarry, nepot al unui ilustru publicist constănțean, întemeietorul longevivului periodic „Dobrogea Jună”, Constantin Sarry. De altfel, din cei opt frați ai autorului, șase au trecut prin închisorile comuniste.
Amintirile, sunt de fapt, mărturii cutremurătoare, despre viața trăită în închisorile de la Aiud, Baia Sprie, Cavnic și Pitești. Fiind cel mai tânăr, a luat apărarea celor mai în vârstă, i-a ajutat cum a putut, depista „turnătorii” pe care îi pedepsea, răspândea informații printre deținuți prin alfabetul Morse. Pentru toate acestea, a suportat bătăi și a pătimit mult timp în carceră, nemâncat și cu lanțuri la picioare.
Autorul recunoaște că a scris aceste memorii fără intenția de a face literatură, ci pur și simplu a de a lăsa mărturie urmașilor despre o perioadă grea de din viață (unsprezece ani de temniță) și din istoria noastră.
Interesante sunt și paginile despre Constanța dinainte de război, despre privațiunile și pericolele din perioada respectivă, apoi din viața orașului de după ieșirea lui din închisoare.
La scurt timp după aceasta, reușește să părăsească țara, ajutat de mama și frații săi care se aflau în Anglia, unde pleacă inițial, stabilindu-se apoi în Canada, unde își întemeiază o familie frumoasă, având două fiice și trei nepoate. A împlinit de curând vârsta de 90 de ani. În discuțiile telefonice purtate, l-am întrebat la un moment dat cum au reușit să suporte și el și ceilalți regimul înfiorător și să ajungă, în ciuda acestuia, la aceste vârste venerabile. Răspunsul a fost pe măsură: „Dar și câți au pierit, dragă domnule!”
În încheiere, menționăm că volumul beneficiază de o prefață pertinentă a Doinei Jela, precum și de câteva pagini cu fotografii de familie și ale unor foști colegi de închisoare și de o hartă pușcăriilor comuniste.

„I. G. Bibicescu sau viața ca operă” (ROMAN 1998)

Ileana Roman, I. G. Bibicescu sau viața ca operă, Prier/Efigii, Fundația culturală Alice Voinescu, Turnu Severin, 1998

5 Cum l-am întâlnit pe Bibicescu

8 Notă asupra textului

9 Cronologie

11 La un tablou de familie. Anii de școală
1.La un tablou de familie
2.Școala de la Cerneți
3.Școala craioveană
4.La București, în câteva cuvinte înainte

27 Credința politică a lui i. G. Bibicescu

55 Publicistul I. G. Bibicescu
1.Generosul gen ziaristic
2.Bibicescu editor și director de publicații
3.Alte publicații scoase de Bibicescu
4.Din nou la presa partidistă
5.Simbol la o prefață

Studii apărute în volum
1.Mișcarea poporațiunii
2.În chestiunea agrară
3.Cucerirea Plevnei economice
4.De la o aniversară
Lista cărților lui I. G. Bibicescu

119 Probleme de edilitate în Bucureștiul tuturor libertăților
1.Dâmboviță, apă dulce
2.Bibicescu - edil al Capitalei

131 I. G. Bibicescu guvernator al BNR
1.BNR - citadela Partidului Național Liberal
2.Drumul fără întoarcere al tezaurului BNR

I. G. Bibicescu - folclorist
Prolog la o carte
Înfărtățitul și însurățitul în Mehedinți

Opera de mecenat
Act de danie
O definiție a bibliofiliei
Societatea culturală Biblioteca I. G. Bibicescu
Valoarea Bibliotecii I. G. Bibicescu

196 Astăzi între bibliofilie și bibliofobie
1.Spoiala de cultură
2.Pentru salvarea moștenirii culturale I. G. Bibicescu

201 Referințe critice

210 Strada I. G. Bibicescu

Interviu cu Eugen Barbu (ARION 1979)

 George Arion, Interviuri, Eminescu, București, 1979

E. B. - (...) Scriitor te naști sau nu te naști. De asta ești conștient încă de cînd începi să scrii, dacă nu cumva de cînd începi să vorbești.

-(...) De fapt, romanele se inventă, nu sînt copii de pe biografia personală sau ale altora. Există o logică a acestui gen care nu-ți permite nici o deviere.

- (...) Faptul că încurajez pe tineri nu este o revanșă față de cei care m-au ajutat pe mine, este o datorie a oricărui scriitor față de de ceilalți scriitori talentați.

- (...) Am debutat în 1955, la 31 de ani. O vîrstă pe care puțini au curaj să o aleagă pentru că sînt grăbiți.

G. A. - (...) Cui i-a fost frică de Groapa și de ce?

E. N. - Groapa a constituit, la apariția ei, cel mai mare scandal al acestei epoci. Cartea a fost decretată naturalistă, scatologică, o adevărată primejdie pentru cititori, iar eu un adevărat pericol național. Două lucruri uitaseră niște oameni: 1.Reclama deșănțată care se făcuse înainte de apariție (asta nu fusese ideea mea, ci a editurii care primise ordin să redescopere că reclama e sufletul comerțului), reclamă ce stîrnise toate invidiile colegilor mei necunoscuți. (...) 2. Violența limbajului și violența în sine a cărții, care tindea să demaște, cu mijloace artistice, nu formale, crunta exploatare burgheză pe care o cunoscusem foarte bine. Critica a primit bine cartea la început pentru că cei în cauză își dădeau seama că se întîmplase un lucru nou. Cineva stătuse acasă și scrisese, de capul lui, de 13 ori, o carte fără să ceară îndrumarea cuiva. Pe parcurs însă acești critici au fost `corectați` de binevoitori. Radu Popescu, care scrisese un foileton foarte bun în privința cărții în Contemporanul, și-a anulat toată argumentația în cel de-al doilea, publicat în aceeași revistă. Scînteia, organul nostru central, care lăuda și ea Groapa, a fost bombardată cu scrisori adunate prin sindicate, prin care autorul era terfelit și aruncat la gunoi cu cartea sa cu tot. Bibliotecile au primit ordin s-o scoată din raft. Niște publiciști de la Tribuna, între care unul a fost după aceea director la Teatrul Național din localitate și mi-a jucat Prăvălia cu ceară, din remușcări, au publicat foiletonul arătînd cum stric eu educația copilașilor lor care ar putea s-o citească. (...)

-(...) Un roman odată tipărit e ca un glonte ieșit pe pușcă. Cartea se apără singură sau nu există.

G. A. - Nu cu mulți ani în urmă, cînd deschideai o revistă literară, era aproape imposibil să nu întîlnești un articol despre `criza romanului`. (...)

- N-a existat nici o criză a romanului și nu există nicăieri. Nu există decît o criză de scriitori buni. Și scriitori buni nu se nasc peste noapte.

- Romanul se va citi totdeauna indiferent de concurența tv, a teatrului și cinematografului. Romanul e un prieten pentru singuratici, pentru cei înfometați de literatură, pentru curioșii literaturii.

-(...) Un roman politic este un roman care cîștigă aderenți fără lozinci. Prin emoționalitate.

-(...) Literatura poate influența politica în sensul că ea poate fi un semnul de alarmă pentru cei care se sclerozează politic. Scleroza politică este foarte periculoasă. Se ia și face simpatizați. (...) Nu mă îndoiesc că și societatea noastră are bolnavii ei. Trebuie s-o recunoaștem, vrînd-nevrînd. Către acești bolnavi ai societății noastre trebuie să ne îndreptăm toate săgețile. Critica făcută de scriitori îi ajută pe politicienii cinstiți și–i irită pe demagogi.

-(...) E de neconceput ca un scriitor să nu iubească artele surori. El nu poate fi un artist în cazul acesta. Și scriitorul care nu e artist e, de fapt, un publicist. Și asta e cu totul altceva.

-(...) Succesul de librărie îl au romanele polițiste care, cu cîteva excepții, sunt mizerabile și seamănă cu acele cîntece lălăite pe care le auzim de dimineața pînă seara la  radio. Ele strică gustul literaturii, îl deformează. Fură cititorilor cărților bune. Succes de librărie au avut autori care acum intră în penumbră: Minulescu, Topîrceanu, Ionel Teodoreanu etc. (...)

- Rețeta e simplă: succesul de librărie se fabrică lăsîndu-te înjurat. Lumea adoră victimile literare

- (...) Dar ierarhiile stabilite pînă acum (cu excepția acelei minunate și grandioase istorii a lui Călinescu) sunt arbitrare. Dau un exemplu: Lovinescu va rămîne un mare scriitor, dar nu un mare critic. O prietenie rău înțeleasă, o mare iubire față de femei,  pe care le iubesc și eu, l-au împins spre erori grosolane. (...)

- La Luceafărul a existat – întra-adevăr – o atmosferă foarte frumoasă, cu toate negările celor din afara redacției.  Ei ne dușmăneau pentru că nu toleram o prietenie rău înțeleasă, complimentele reciproce și promovarea unor indivizi fără talent. La Luceafărul s-au afirmnat mari poeți ca: N. Stănescu, Ioan Alexandru, Ion Gheorghe, A. Păunescu, (...). Într-un fel, aici s-au afirmat D. R. Popescu, Lăncrănjan și teatrul lui M. Sorescu. Aici a putut fi publicată piesa Iona, și asta dup ce redactorul-șef a făcut ca rața pentru a convinge niște retrograzi că această piesă nu dărîmă republica noastră.

-(...) Timpul este cel mai prețios capital al scriitorului (...) El este Cronosul care-și devoră fiii – și vorba n-am spus-o eu – un personaj lacom și nemilos care trebuie ținut în fiare.”

A. I: Odobescu (PĂCURARIU 1966)

 D. Păcurariu, A. I. Odobescu, Editura Tineretului, București, 1966, 120 p.

5 I. Copilăria. Primii pași în studiu și în creație

17 II. Debutul publicistic. Poet și traducător

36 III. „Scenele istorice”

53 IV. Cercetător al tradițiilor culturii naționale și al folclorului. Câteva ore la Snagov. Dispute filologice

77 V. Pseudo-Kynegetikos

92 VI. Director al Teatrului Național și a Școlii Normale Superioare. Istoric savant. Alte inițiative

108 VII. Încheiere

111 Bibliografie