Deținutul politic G. Sarry (SARRY 2010)

Gelu Culicea, Viața mea. Amintiri din închisoare și din libertate, „Ex Ponto”, Constanța, 2-3 (58-59), 2018, 172-173
George Sarry, Amintiri din închisoare și din libertate, Bibliotheque et Archives Nationales du Quebec, 2010

Volumul se integrează în suita lucrărilor de memorialistică din închisorile comuniste ale anilor 50.
Mărturisesc că am citit cu aviditate acest lucrări apărute după evenimentele din decembrie 1989, care au dus la prăbușirea regimului comunist. Parcurgând paginile acestor cărți, treci prin diverse stări sufletești (uimire, groază, mânie) și rămâi nedumerit cum au putut acești oameni, de diverse categorii sociale și profesii, să îndure mizeria, pedepsele sălbatice, frigul, foamea și umilințele la care erau supuși în permanență, alături de munca istovitoare, de ocnaș. În ciuda acestora, majoritatea și-au păstrat convingerile politice sau religioase, crezând cu ardoare că acel regim nenorocit impus de ocupanții sovietici se va prăbuși într-o zi.
Unii dintre cei care au pătimit chinurile enumerate mai sus a fost și autorul cărții de față, George Sarry, nepot al unui ilustru publicist constănțean, întemeietorul longevivului periodic „Dobrogea Jună”, Constantin Sarry. De altfel, din cei opt frați ai autorului, șase au trecut prin închisorile comuniste.
Amintirile, sunt de fapt, mărturii cutremurătoare, despre viața trăită în închisorile de la Aiud, Baia Sprie, Cavnic și Pitești. Fiind cel mai tânăr, a luat apărarea celor mai în vârstă, i-a ajutat cum a putut, depista „turnătorii” pe care îi pedepsea, răspândea informații printre deținuți prin alfabetul Morse. Pentru toate acestea, a suportat bătăi și a pătimit mult timp în carceră, nemâncat și cu lanțuri la picioare.
Autorul recunoaște că a scris aceste memorii fără intenția de a face literatură, ci pur și simplu a de a lăsa mărturie urmașilor despre o perioadă grea de din viață (unsprezece ani de temniță) și din istoria noastră.
Interesante sunt și paginile despre Constanța dinainte de război, despre privațiunile și pericolele din perioada respectivă, apoi din viața orașului de după ieșirea lui din închisoare.
La scurt timp după aceasta, reușește să părăsească țara, ajutat de mama și frații săi care se aflau în Anglia, unde pleacă inițial, stabilindu-se apoi în Canada, unde își întemeiază o familie frumoasă, având două fiice și trei nepoate. A împlinit de curând vârsta de 90 de ani. În discuțiile telefonice purtate, l-am întrebat la un moment dat cum au reușit să suporte și el și ceilalți regimul înfiorător și să ajungă, în ciuda acestuia, la aceste vârste venerabile. Răspunsul a fost pe măsură: „Dar și câți au pierit, dragă domnule!”
În încheiere, menționăm că volumul beneficiază de o prefață pertinentă a Doinei Jela, precum și de câteva pagini cu fotografii de familie și ale unor foști colegi de închisoare și de o hartă pușcăriilor comuniste.