„Bref aperçu de la socio-antropologie” (Benin 2016-2017)

 

(l'etude de la société par rapport au institutions légué hérité par la colonization)

Université de Parakou. Benin 

 

21 martie 2016 

1/Definition:
L'antropologie,c'est la science qi étudie l'homme ds son milieu de vie culturelle.
Quelle est alors la culture?
la culture est ce tout comprenant l'art,le droit,la moral,la croyances, les us,les coutumes et l'ensemble des aptitude et abitude qu'acquiert l'individu en tant qe membre d'une société.
l'antropologie est également l'étude de l'homme ds sa totalité e dans sa diversité.
2/Objet de L'antropologie
l'objet de L'antropologie a varié selon le temps.comme premier 1er objet on a:
¹/les sociétés primitives:c'est à dire toute société étrangère a la civilisation occidentale(europe,ameriq)
²/le paysan de l'intérieur:ce sontles comportement,les geste,les attitude 
³/la diversité des sociétés
3/Origine/naissance de L'antropologie
L'antropologie est né au 18e siècle.en effet les voyageurs et missionnaire o cour de leur mission ont rencontré d'autres sociétés et culture.cette rencontre a créé entr eux un choc o point Où les missionnaires se demendaient si ces sociétés primitive sont du genre humain.d'Où est né l'étude de l'homme qi est L'antropologie
4/Methode de L'antropologie:
_l'immersion:c'est un sejour prolongé dans une société où L'antropologue dois mener sa recherche 
_l'observation participante
5/le projet anthropologique:reconnaitre, comprendre e d'écrire les sociétés et cultures des autres
6/spécificité de L'antropologie 
_l'étude de l'homme ds sa totalité e dans sa diversité 
_l'étude de l'homme a partir d'un autre regard 
7/l'importance de l'immersion 
-gagner la confiance des enqueté
-vivre la réalité de pret
-être moin étranger
-pénétrer de l'intérieur la mentalité des otre
-connaître le comportement,les geste,les manière des individus a enquêté
8/les limites de l'observation participante
-l'illusion d'avoir tt apri
-la participation tro élevé ne permet pa a l'enquêteur d'avr des infos fiable
-le mauvais sentiment sur les enquêtés(les préjugés)

 

23 martie 2016

Les étape de l'histoire à L'anthropologie:
-la colonisation/le voyage des missionnaires avc la rencontre des sociétés primitives
-le projet anthropologiqe
-1er objet de l'anthropologie 
-la crise d'identité anthropologiqe
-recherche d'un nouveau domaine d'investigation
*/les conceptes fondamentaux de l'anthropologie:
-l'altérité:c'est l'étude des cultures ou sociétés des autres 
-l'ethnocentrisme:c'est le fait d'afirmer sa supériorité aux autre société ou culture

 

16 ianuarie 2017

STOIRE A LA SOCIOLOGIE
1*/Quel est l'origine de la sociologie ?
la sociologie est née des 3 grands mouvements sociologiques ou de l'avènement pré sociologique à savoir:
*la révolution industrielle
*la révolution française ou politique
*la crise économique
2*/les conséquences liées à ses mouvements sont:
--innovation sociale
--le changement social
--la révolution
3*/les père fondateurs de la sociologie et leurs objet d'étude
Émile Durkheim (français) : fait sociale
August Comte (allemand): la société
Marx Weber (allemand) : l'action sociale
NB:selon Durkheim un fait social est toute manière de penser,d'agir et de sentir extérieur à l'individu.
les caractéristiques d'un fait social : généralité, extériorité, coercitif ou contraignant
4*/les théories
a)les 3 états d'Auguste comte
*l'État théologique : qui stipule que tout provient de Dieu
*l'État métaphysique : Tout est vrai mais basé sur le surnaturel
*l'État positive : deriere tout fait social il existe une loi à decouvri
NB:la révolution montre que le monde évolue en trois étapes.elle est donc le passage d'un état inférieur à un état supérieur
b)le positivisme : c'est une théorie qui montre que derrière un fait social il ya toujours une loi à découvrir
NB:la loi est tout ce qui dérive de l'etat normale des choses
c)pour Durkheim il existe deux types de solidarité :
--la solidarité mécanique qui est proximité spatiale des individus
--la solidarité Organique
Holisme (Durkheim) : le primat de l'unité sur tous
l'individualisme (weber):la société prime sur l'individu
l'interaction
6*/Éléments fondateur de tout discipline scientifique
--objet d'étude
--méthode
--finalité
7*/les principes fondateurs de toute société selon comte :
statique sociale et la dynamique sociale
8*/les3 étapes de la socialisation
*le transfert
*l'apprentissage
*l'acquisition

 

1 noiembrie 2017 

La sociologie des organisations
1-definition
Elle est une branche de la sociologie générale qui étudie les modes d'organisation au sein d'une entreprise.
2-Naissance
la sociologie des organisations est née partant du constat des auteur comme Émile Durkheim, Karl Marx,Max weber selon lequel l'employé malgré son travail, celui si reçoit un salair derisoir
3-Evolution
Avec l'évolution de cette science aujourd'hui on peut dénombré plusieur type d'organisation à savoir:l'organisation étatique (à ce niveau l'État doit élargie les avantages aux citoyens);
*l'entreprise privée (ici on note la recherche du profit)
*la famille et les réseaux de parenté
NB:en général il existe deux grand type d'organisation : l'organisation primaire et l'organisation secondaire
4-postulats
-l'organisation est une association d'individus
-Dans une organisation on doit pouvoir établir un certains nombre d'objectifs à atteindre
-Dans une organisation il faudra bien definir les rôle

Domnișoară de pension în Anglia secolului XIX (THACKERAY 1848)

<
(...)
„Mall, Chiswick*, 15 iunie 18...
Doamnă, după o ședere de șase ani la Mall am onoarea și fericirea de a o reda pe miss Amelia Sedley părinților săi, în persoana unei domnișoare întru nimic nevrednică de a ocupa locul ce i se cuvine în cercul lor elegant și cultivat. Acele virtuți care caracterizează pe tînăra femeie de lume din Anglia, acele calități care se potrivesc nașterii și condiției ei sociale, nu vor lipsi nici amabilei domnișoare Sedley, a cărei sîrguință și supunere au făcut să fie îndrăgită de toți profesorii săi și a cărei încîntătoare blîndețe temperamentală a fermecat pe toate tovarășele sale, mari și mici.
La muzică, dans, ortografie, la diferitele soiuri de broderie și lucru de mînă a izbutit să realizeze năzuințele cele mai fierbinți ale prietenelor sale. În ceea ce privește geografia, mai lasă încă mult de dorit; i se recomandă o îngrijită și persistentă folosire a spătarului ortopedic cîte patru ore pe zi în următorilor trei ani, pentru a-și însuși acel mers și acea ținută atît de necesare oricărei domnișoare distinse.
În ceea ce privește cunoștințele religioase și morale, se va vedea că domnișoara Sedley este demnă de o instituție care a fost onorată de prezența marelui lexicograf și de patronajul minunatei doamne Chapone. (...)
>

SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor**, vol. I, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, ed. Capitolul, București, 1992, p. 6.

NOTĂ M. T.
* Chiswick a fost o localitatea medievală care a devenit un cartier al Londrei moderne. (http://www.british-history.ac.uk/vch/middx/vol7/pp54-68)
** Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)

Englez versus islamizare forțată în epoca interbelică (GALSWORTHY 1932)

<
(...)
- Cînd Yule a fost în deșertul arab, începu Jack Mushkam, a auzit niște beduini împăunîndu-se că un englez ar fi fost atacat de niște arabi și silit să devină mahomedan. Yule aproape că s-a încăierat cu ei, spunîndu-le că nici un englez n-ar face una ca asta. Dar, după ce s-a înapoiat în Egipt, a zburat pînă în deșertul Libiei, și acolo a întîlnit alt convoi de beduini, venind dinspre sud, exact cu aceeași poveste, numai că mai amănunțită, pentru că putea localiza întîmplarea la Darfur*, ba chiar cunoșteau și numele englezului, Desert. Pe urmă, cînd sosi la Khartum**, Yule constată că se discuta curent despre faptul că tînărul Desert se convertise. Bineînțeles că a pus lucrurile cap la cap. Dar, desigur, e o deosebire capitală între a-ți schimba religia de bunăvoie, și a o face sub amenințarea pistolului. Și un englez care face așa ceva înseamnă că ne trădează pe noi toți.
(...)
- Dar, dragul meu Jack, dacă un om e destul de nesăbuit încît să se convertească la mahomedanism într-o țară mahomedană, te îndoiești un singur minut  că o să se răspîndească imediat zvonul că a fost forțat s-o facă?
Yule, care se închircise de ajunsese pe marginea fotoliului, spuse:
- (...) S-ar putea să nu fie nimic adevărat, dar fie că e sau nu, inutil să vă spun că o  poveste ca aceasta, dacă rămîne nedezmințită, ia proporții, trecînd din gură în gură, și aduce un mare prejudiciu nu numai persoanei în cauză, dar și prestigiului nostru. Consider că avem obligația să aducem la cunoștința domnului Desert ce zvonuri anume răspîndsc beduinii pe seama lui.
- Ei bine, se află la Londra, replică Sir Lawrence cu gravitate.
- Știu, răspunse Jack Mushkam. L-am văzut mai deunăzi și este membru al acestui club.
Sir Lawrence era năpădit de valuri de groază. (...)
- Desert a fost cavalerul de onoare al fiului meu. Aș vrea să discut cu Michael povestea asta, Jack. Nădăjduiesc că domnul Yule n-o să-i dea deocoamdată nici un fel de curs.
- Pentru nimic în lume, se grăbi Yule să răspundă. (...)
- Și tu, Jack?
- Nu mă sinchisesc eu de el; dar refuz să cred o treabă ca asta despre un englez, pînă cînd nu mi se arată dovezile negru pe alb. (...)
Uite, poemul ăsta de Doyle*** despre caporalul din The Buffs****, care, adus în fața unui general chinez și pus să aleagă între a se prosterna cu fruntea la pămînt în fața capturatorului sau a muri, a răspuns: „Noi în Buffs nu facem asemena lucruri” și a preferat să moară. Ei bine! Printre oamenii de oarecare rang social și de oarecare tradiție, există și azi aceeași mentalitate. Războiul oferise exemple cu duiumul. E posibil ca tînărul Desert să fi trădat într-adevăr tradiția? Neverosimil. Și totuși, în pofida comportamentului său excelent în timpul războiului, s-ar putea să aibă în el și o vînă de lașitate? Sau poate că din cînd în cînd, îl invadează un val de revoltă amară care-l împinge spre un cinism total, așa că-și bate joc de tot numai de dragul de a-și bate joc?
Printr-un puternic efort mintal, Sir Lawrence încercă să se plaseze întru-un impas similar. nefiind un om credincios, tot ce izbuti să simtă se limită la gîndul: „Într-o asemenea chestiune nu mi-ar plăcea ca altul să-mi dicteze ce trebuie să fac”.
>

SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (Pustietate în floare), ed. Miron, 1992, pp. 370-372.

NOTE M. T.
* Darfur - Regiune din vestul Sudanului. Sudanul a fost un condominium anglo-egiptean în perioada 1899-1956. (http://www.nytimes.com/2004/05/15/opinion/15iht-edofahey_ed3_.html)
** Khahrtum = Capitala Sudanului. (http://dictionary.reference.com/browse/khartoum)
*** http://www.bartleby.com/246/562.html
**** The Buffs (Împătimiții - engleză) = Regimentul regal din diviziunea estică a comitatului englez Kent. Istoricul unității începe în 1572. (http://www.nam.ac.uk/research/famous-units/buffs-royal-east-kent-regiment)

Originile antice ale familiilor moderne (GALSWORTHY 1932)

<
(...)
- O! exclamă Adrian și se uită la ea. Mi-ar plăcea să discut cu el despre tipul hitit*. Cred că știi că ceea ceea ce obișnuim noi să considerăm drept caracteristici ale tipului evreiesc sînt trăsături pur hitite, conform cu anticele desene hitite?
- Dar de fapt nu era unul și același trib?
- Nicidecum, Dinny. Israeliții erau arabi. Ceea ce erau hitiții, rămîne abia să descoperim. Evreul modern de la noi și din Germania este, probabil, mai curînd hitit decît semit**.
(...)
- Fiindcă veni vorba de hitiți, continuă Diana, adeseori m-am gîndit că familiile astea foarte vechi din Cornwall***, cum e familia Desert, au ceva de fenicieni**** în ei. Uite, de pildă, Lordul Mullyon. Ciudat tip!
- Fantezie pură, iubita mea. Trăsături de fenicieni ai să găsești mai curînd la oamenii simpli. Cei din familia Desert trebuie să se fi căsătorit de sute de ani cu reprezentanți a unor familii din afara Cornwall-ului. Cu cît mergi mai sus mai sus pe treptele sociale, cu atît întîlnești mai puține șanse de prezervare a filonului originar.
- Sînt o familie veche? se informă Dinny.
- Antici și foarte bizari. Dar tu îmi cunoști părerile în legătură cu familiile vechi, Dinny, așa că n-am să mai stărui asupra acestui subiect.
>

SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (Pustietate în floare), ed. Miron, 1992, p. 339.

NOTE M.T.
* Hitiți = Popor indo-european care s-a așezat în mileniul III î. H. în Asia Mică, unde au devenit o mare putere în mileniul II î. H. (http://www.crestinortodox.ro/religie/hititii-cum-fost-descoperit-imperiul-hitit-119790.html)
** SEMÍT, -Ă, semiți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din grupul de popoare, apropiate între ele prin limbă și prin aspect fizic, din sud-vestul Asiei, nordul și estul Africii, căruia îi aparțin astăzi arabii, sirienii, evreii etc. 2. Adj. Care aparține semiților (1), privitor la semiți; semitic. – Din fr. Sémite. Sursa: DEX '09 (2009)
*** Comitat în peninsula cu același nujme din sud-vestul Angliei. (http://onlinelibrary.wiley.com/doi/10.1111/1469-8219.00027/abstract)
**** Fenicieni = Popor așezat în orașe-porturi pe coastele Siriei, Libanului și Israelului, care în mileniile II-I î. H. a colonizat țărmurile Mării Mediterane. (http://politeia.org.ro/magazin-istoric/civilizatii-fenicienii/17761/)

Democrație versus conservatorism în Anglia interbelică (GALSWORTHY 1931)

<
(...)
- Eu și cu bătrînul Tasburgh l-am convins pe Bentworth să discute cu Ministrul de Interne și ieri seară „Moșierul” mi-a trimis această notă: „Tot ce am putut scoate de la Walter e că va trata cazul cu strictă obiectivitate, fără să țină seamă de statusul social - ce expresie! - al nepotului dumitale. Am spus întotdeauna că individul ăsta ar fi trebuit să rămînă liberal!”
- Aș dori să-l trateze cu strictă obiectivitate! strigă Dinny; în cazul ăsta Hubert ar fi în siguranță. Detest însă servilismul față de ceea ce numesc ei „democrație”!
- Este reacția la conservatorismul de altădată, Dinny, și, ca orice reacție, a fost împinsă prea departe. În tinerețea mea toată lumea credea în privilegiul de clasă. Acum e exact pe dos; rangul social constituie un handicap în fața justiției, și nu-i ușor să amesteci vîrtejul cu lingura, încerci să fii onest și nu poți.
- Mă întrebam, unchiule, în timp ce veneam aici, la ce bun că dumneata, și Hubert, și tata, și unchiul Adrian, și tone de alți oameni v-ați împlinit misiunile cu credință, vreau să spun, în afară de pîinea cea de toate zilele ce-ați obținut?
- Întreab-o pe mătușa-ta, răspunse Hillary.
- Mătușă May, la ce bun?
- Nu știu, Dinny, Eu am fost învățată să cred că toate astea au un rost, așa încît eu cred mai departe la fel. Dacă te-ai mărita și avea o familie, probabil că n-ai mai pune asemenea întrebări.
- Știam că mătușa May o să se eschiveze de la răspuns. E rîndul dumitale, unchiule.
- Ei, Dinny, nici eu nu știu. Așa cum a spus ea, facem și noi ce ne-am deprins să facem; asta-i tot.
(...)
>

SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (În așteptare), ed. Miron, 1992, pp. 295-296.

Regizorul român A. Șerban despre actorii americani, japonezi, englezi, francezi și români (TOMIS 1996?2003)

<
(...)
Unde s-a simțit cel mai bine, unde a lucrat cel mai lejer?: „Peste tot unde merg încerc să mă simt bine, dar pot să spun, evident, că există o diferență. Actorii americani, de exemplu, sunt extrem de deschiși, foarte disciplinați, de fapt cei mai disciplinați dintre toți actorii pe care îi știu, în afară de cei japonezi, care au o disciplină ce mă înfioară. Fac totul aproape ca pe bandă. Cu actori englezi, de asemeni, e plăcut, pentru că ei se aruncă într-un exercițiu imposibil, ceva care pare ilogic sau poate chiar ridicol. Intră în joc cu umor, cu forță, cu inteligență. Ceea ce au ei superior celor americani, prin tradiția foarte lungă, este că la un moment dat intervine intelectul și spune „asta-i un non-sens, asta nu pot să fac”. Actorii americani au inteligența dezvoltată, dar de la un punct nu mai știu ce este just și ce nu. Cu actorii francezi și nemți e mai dificil. Dacă nu înțeleg exact ce au de făcut, sunt ca paralizați, nu pot face nimic. Ei trebuie să analizeze, să  înțeleagă condițiile sociale, politice și psihologice ale momentului în care a fost scrisă. Cel mai teamă mi-a fost, însă, când m-am dus să lucrez la Comedia Franceză. Dacă acei actori știu să facă ceva, atunci știu să facă Moliere, asta-i sigur. Nu trebuie să vină un român care trăiește la New York să-i învețe pe ei cum să joace Moliere. Am avut o șansă unică  pentru că erau atât de plictisiți de cum se jucase Moliere până atunci, încât erau într-adevăr dispuși să încerce și altceva. Au fost minunați, dar a fost o excepție. Talent există și în România din plin. Dar e atât de confuz acest cuvânt... Actorul român e foarte empiric, confuz, primitiv ca atitudine. Exist mult talent, dar și foarte multă inerție, atât de multă inconștiență față de ceea ce el poate face cu acest talent, cum să lucreze și cum să aibă această disciplină, rigoare, încât rezultatele sunt confuze.
(...)
>

SURSA
Andrei Șerban: „Când fac un spectacol, merg la risc absolut”, „Tomis”, Constanța, 1996?2003

Un medic de țară despre criza societății franceze în 1829 (BALZAC 1832-1833)

<
(...) Ne lipsește în primul rînd virtutea civică pe care marii bărbați din antichitate o puneau în serviciul patriei, ei, care luau loc în ultimele rînduri cînd nu comandau. Boala vremii noastre este superioritatea. Avem prea mulți sfinți. Odată cu monarhia, am uitat de onoare,  odată cu credința părinților  - de virtuți, odată cu zadarnicele noastre încercări  de a conduce - de patriotism.  Acest principii nu mai există decît în parte, în loc să însuflețească mulțimile, căci ideile nu pier niciodată. Acum, pentru a sprijini societatea, nu avem altă proptea decît egoismul. Indivizii cred în ei înșiși. Viitorul aparține omului social;  mai departe nu mai vedem. Bărbatul de seamă care ne va salva din prăpastia spre care alergăm se va folosi, fără îndoială, de individualism pentru a reface națiunea; dar în așteptarea acelei regenerări, trăim în veacul intereselor materiale și al pozitivului. Acest din urmă cuvînt stă pe buzele tuturor. sîntem cu toții evaluați în cifre -  nu după cît prețuim, ci după cît cîntărim. Dacă e fără haină, bărbatul cel mai energic abia obține o privire. Și așa gîndește și stăpînirea.  Ministrul trimite o biată medalie marinarului care, punîndu-și viața în joc, salvează doisprezece oameni,  dar acordă crucea de onoare deputatului care-i vinde glasul său. Vai de țara astfel întocmită! Națiunile, ca și indivizii, își datorează energia numai sentimentelor mari. Sentimentele unui popor alcătuiesc crezul său. Noi, în loc de crez, avem interese. Dacă fiecare nu se gîndește decît la sine și nu are încredere decît în sine, cum vreți să existe mult curaj civic, cînd condiția acestei virtuți este tocmai renunțarea-de-sine? Curajul civic și curajul militar își au originea în același principiu. Domnia-voastră sînteți chemat a vă sacrifica viața într-o clipă, a noastră se scurge picătură cu picătură. De ambele părți, aceleași lupte, în alte forme. Nu e de ajuns să fii om de bine pentu a civiliza fie și cel mai umil colț de lume, mai trebuie să fii și instruit;  unde mai pui că instrucțiunea, probitatea, patriotismul  nu înseamnă nimic fără voința fermă cu care un om trebuie să se desprindă de orice interes personal pentru a se consacra unui gînd social. Ce-i drept, nici unul din satele Franței nu duce lipsă de oameni învățați, de patrioți; dar sînt încredințat că  nu veți găsi în fiecare canton  un om la care aceste prețioase calități să se însoțească cu acea voință neslăbită și pricepere cu care fierarul își bate fierul. Omul care distruge și omul care clădește sînt două fenomene de voință: unul pregătește opera, celălalt o realizează; cel dintîi ne apare ca un duh al răului, al doilea s-ar zice că e un duh al binelui; unul are parte de glorie, celălalt de uitare. Răul e înzestrat cu glas tunător care trezește firile vulgare și le umple de admirație, în vreme ce binele stă multă vreme tăcut. Amorul-propriu uman optează repede pentru rolul cel mai strălucitor. O faptă bună, făcută fără nici un gînd ascuns, va rămîne întotdeauna un simplu accident pînă cînd, prin educație,  în Franța se vor schimba moravurile. Dar cînd vom avea o altă morală, cînd vom fi cu toții mari cetățeni,  nu vom deveni oare, cu toate tabieturile unui trai vulgar, poporul cel mai plicticos, cel mai plictisit, cel mai puțin artist, cel  mai nefericit de pe fața pămîntului? La aceste mari întrebări, nu mi-e dat să răspund, nu eu sînt în fruntea țării. Lăsînd la o parte gîndurile stea, mai sînt și alte dificultăți care împiedică guvernul să adopte principii exacte. În ce privește civilizația, domnule, nimic nu este absolut. Unele idei pot fi potrivite pentu o regiune și mortale pentru alta - și cu inteligențele lucrurile se petrec la fel.
Avem atît de mulți funcționari răi, tocmai pentru că guvernul, ca și gustul, pornește de la un sentiment cît se poate de înalt, dar curat. În privința asta, spiritul depinde de un imbold al sufletului, nicidecum de o știință. Nimeni nu e în măsură să judece nici hotărîrile, nici gîndurile unui funcționar; adevărații săi judecători sînt departe de el, iar rezultatele încă și mai departe. Drept, pentru care, fără teamă, oricine se poate da drept funcționar. În Franța, spiritul exercită asupra oamenilor o adevărată seducție, ceea ce inspiră o mare stimă pentru oamenii cu idei; da' ideile nu fac nici două parale cînd lipsește voința. În sfîrșit, a conduce înseamnă nu numai a impune mulțimii anumite idei sau metode mai mult sau mai puțin potrivite, ci a imprima ideilor, rele sau bune, ale acestor mulțimi, o direcție utilă, conformă cu binele obștesc. Dacă într-o regiune  prejudecățile și rutinele  împing lucrurile  pe un drum greșit, locuitorii înșiși renunță la greșeli. În economia rurală, politică sau casnică, orice greșeală duce la pierderea pe care interesul, cu vremea, le îndreaptă. (...) Într-o chestiune ca asta, e necesar să ții seama de spiritul regiunii, de starea și resursele ei, să studiezi terenul, oamenii și lucrurile și să nu gîndeșți, bunăoară, să plantezi vii în Normandia. (1) Iată de ce nimic nu e atît de nestatornic ca politica; ea nu are principii generale. Legea e una pentru toți, dar morala, pămîntul și inteligența nu sînt; numai că politica este arta de a aplica legile fără a vătăma  interesele nimănui, deci totul are un caracter local.

(1) Regiune vestită pentru bogăția podgoriilor ei.

(...)
>

SURSA
Honore de Balzac, Medicul de țară. trad. G. Marcuson, ed. Dacia, Cluj, pp. 61-62.

„Prototypes for modern living...” (MUȘAT 2015)

Raluca Mușat (St Mary’s University Twickenham, London), Prototypes for modern living: planning, sociology and the model village in inter-war Romania, „Social History”, Routledge, vol. 40, no. 2, 157-184

Abstract
This article reassesses the concept of the ‘model village’ in the context of inter-war debates about rural development in Romania and in Europe more widely through the story of Dioști, a small locality in south-western Romania that was reconstructed as a model village after a great fire in 1938. Imagined by Dimitrie Gusti, the founding father of Romanian sociology, and realized under the auspices of the
authoritarian King Carol II, Dioști was the outcome of a longer process of imagining a model of rural modernization for Romania that was tightly connected to and influenced by international agendas of reforming and improving rural living conditions. This project offers an opportunity to examine the interplay between the local, national and international levels of rural modernization as they were shaped by the disciplines of architecture, rural planning and sociology. Finally, the article also engages with the concept of the model itself, asking how and why models of rural living were used to produce or manage social change.

Keywords

development; inter-war; model village; modernization; peasantry; planning; Romania; sociology

160 Rural Transformations and the Idea of the Model Village after the First World War

163 Building the Social Ideal: Sociology and the Model Village

169 From Paris to Dioști: the Politics of the Model Village

179 Land, Resistance and Co-operation

182 Conclusions

Emancipare femeii în România interbelică (TEODOREANU 1935)

<
(...)
Alteori, Gabriela, care pînă atunci înclina mai mult spre discuţiile literare, se amesteca în politică, devenind vehementă şi peremptorie, amabalîndu-se ca un adevărat militant.
- Te interesează? o întrebase Catul Bogdan privind-o calm dar curios.
Gabriela se încurcase la început, dar îndată devenise teoreticiană agresivă, cu obraji de şcolăriţă pe care ai prins-o copiind-o la teză. Dar roşeaţa obrajilor putea fi socotită expresia noviciatului într-un gen nou de entuziasm. Sigur că-o interesa politica. Femeia contemporană nu se mai putea limita numai la dragoste şi literatură. Avea însă obligaţia şi chemarea de-a împodobi viaţa, dar trebuia s-o şi priceapă subt toate aspectele ei. Într-o vreme de prefaceri sociale ca aceasta, politica era ca un dig înaintat de pe care simţeai mai bine vînturile din larg ale vieţii.
O vedea gata să-l combată. Apologia polticei, socotită dig în viaţă şi far revelator, era de fapt o răzvrătire împotriva omului apolitic din faţa ei; şi faptul că exprima această recalcitranţă tocmai în faţa lui nu era deloc conform cu docilitatea prudentă a Gabrielei de pînă atunci. O ştia pe Gabriela ca pe acei căţeluşi care nu latră cu pretenţii de ferocitate decît dacă au îndărăt prezenţa ocrotitoare a stăpînului, care-i ia în braţe la nevoie, sau gardul inviolabil după care se pot refugia. Alt sens nu putea să aibă emanciparea Gabrielei.
(...)
>

SURSA
Ionel Teodoreanu, Lorelei, ed. Minerva / seria Arcade, Bucureşti, 1991, p. 262-263.

Consecințe sociale ale desprinderii geologice imaginare a Peninsulei Iberice de Europa la sfârșitul secolului XX (SARAMAGO 1986)

<
(...) În această învălmășeală nemaivăzută, au fost soți care s-au pierdut de neveste, fii care s-au pierdut de părinți, dar rezultatul unor răzlețiri atît de dramatice, fapt pe care nimeni n-ar ști să le inventeze, ceea ce doar prin sine, demonstrează irezistibila veridicitate a relatării, rezultatul, spuneam, a fost că o astfel de familie, scindată, dar însuflețită de un dinamism egal în toate părțile sale, a ocupat locuri în hoteluri diferite, străduindu-se cu sîrg să-i strîngă sub un același acoperiș pe cei care, după cum spuneau, la urma urmelor, îl rîvneau, în general se instalau cu toții pînă la urmă în hotelul care avea mai multe stele pe firmă. Comisarii de poliție, coloneii de armată și de gardă cereau întăriri, mașini blindate și instrucșiuni de la Lisabona, guvernul, fără să știe unde să vină mai întîi în ajutor, comanda și contramanda, amenința și se ruga, se spunea că fuseseră deja demiși trei miniștri. (...)

Mult mai mult și mult mai bine decît bunele lecții, întotdeauna au prosperat și s-au proliferat pildele rele, și nu se știe pe ce căi accelerateobișnuiesc să se transmită, că în cîteva ore mișcarea populară de ocupație a sărit granița, a invadat treptat toată Spania, închipuiți-vă ce-o mai fi fost prin Marbella și Torremolinos, unde hotelurile sînt ca orașele și trei alcătuiesc o megalopolis. Europa, aflînd veștile alarmante, a început cu țipetele, Anarhie, Haos Social, Atentat la Proprietatea Privată, iar un ziar franțuzesc, din cele care formează opinia publică, și-a intitilat articolul sibilin pe toată lățimea primei pagini, Năravul din Fire N-are Lecuire. Această sentință, deși atît de puțin originală, a picat la țanc, europenii, cînd vorbeau de fosta peninsula iberică, dădeau din umeri și își spuneau, Ce să-i faci, așa-s ei, năravul din fire n-are lecuire, unica excepție la corul osînditor a venit de la acel mic ziar napolitan și machiavelic care a anunțat, S-a rezolvat problema locuințelor în Portugalia și Spania.
În timpul zilelor pe care și le-au mai petrecut cei trei prieteni în Albufeira, poliția de intervenție, sprijinită de grupul de operațiuni speciale, a încercat să realizeze o evacuare vialentă a unui din hoteluri, dar reacția unită și concordantă a noiolor oaspeți și a proprietarilor, unii deciși să reziste pînă la ultima cameră, ceillați temători de harababura lăsată în mod obișnuit de salvatori, i-a făcut să suspende operațiunile, amînate pentru altă ocazie, cînd vremea și făgăduielile vor fi adormit vigilența. Cînd Pedro Orce, Joaquim Sassa și Jose Anaico și -au reluat drumul spre Lisabona deja existau în clădirile ocupate comisii de locatari alese în mod democratic, constituind ramuri specializate, mai precis, de igienă și întreținere, de gospodărie, de spălătorie, de petreceri și agrement, de animație culturală, de educație și formare civică, de gimnastică și sport, în fine, tot ceea ce este indispensabil armoniei și bunei funcționări a oricărei comunități. Pe arborii proprii și improvizați fluturau banderole și flamuri de toate culorile, totul servea acestui scop, steaguri ale unor țări străine, ale cluburilor sportive, ale diverselor asociații, sub egida simbolului patriei, arborat pe cel mai înalt catarg, se vedeau chiar și cuverturi spînzurînd la ferestre, într-o sănătoasă emulație decorativă.
Totuși, conjuncție de coordonare adversativă care întotdeauna anunță opoziția, restriciția sau diferența, și care, aplicată la caz, vine să ne amintească faptul că tocmai bunele lucruri pentru unii își au totuși-urile lor pentru alții, ocuparea hotelurilor în această manieră sălbatică a fost picătura de apă care a făcut să transbordeze neliniștea în care trăiau încă din primul ceas cei înstăriți și puternici. Mulți, de teamă să nu se afunde peninsula cu vieți și moșii, plecaseră oadată cu acea debandadă a turiștilor, ceea ce, desigur, nu înseamnă că ei au fost, respectivii, străini în propria lor țară, cu toate că există diverse grade de apartenență a fiecăruia la patria care e în mod natural și adminsitrativ a sa, după cum ne-a demonstrat cu prisosință istoria.
Acum, sub egida generală a insolențelor sociale, mai mult decît generală, universală, dacă facem abstracție de comportarea contradictorie a micului ziar din Neapole, avea loc o a doua emigrare, în masă, în asemenea măsură, încît devenise legal să te îndoiești că nu fusese pregătită cu meticulozitate încă de cînd, sub ochii tuturor, devenise evident că rănile a ceea ce pe atunci mai era Europa completă nu se puteau cicatriza nicicum, că structura fizică a peninsulei, cine și-ar fi putut închipui, se rupsese acolo unde era mai solidă. Marile conturi bancare au devenit peste noapte minime, mai era o reminiscență simbolică, în Portugalia vreo cinci sute de scuzi* amărîți, în Spania vreo cinci sute de pesetas** amărîte, sau ceva mai mult, rase astfel depunerile la ordin, cu un anume prejudiciu depozitele pe termen, și toate, aurăriile, argintăriile, pietrele prețioase, bijuteriile, operele de artă, titlurile, totul a fost purtat de puternicul suflu care a măturat peste mare, în cele treizeci și două de direcții ale rozei vînturilor, bunurile mobile ale fugarilor, în speranța că va fi restul recuperat într-o bună zi, timp, să fie, și răbdare. Desigur că schimbări atît de mari nu se puteau face în douăzeci și patru de ore, dar o săptămînă a fost suficientă pentru ca să se modifice, de sus în jos și de la stînga la dreapta, în mod radical, fizionomia socială a celor două țări iberice. Un observator care nu ar cunoaște faptele și motivele, care s-ar lăsa amăgit de aparența superficială, ar conchide portughezii și spaniolii sărăciseră brusc, de la un ceas la altul, cînd, la urma urmelor, scurt și surprinzător, tot ce se întîmplase fusese plecarea magnaților, cum dispar ei cum suferă statistica.
(...)
>

SURSA
Jose Saramago***, Pluta de piatră****, trad. M. Stănciulescu, ed. Univers / colecția Romanul secolului XX, București, 1990, p. 90-93.

NOTE M.T.
* Scud = Moneda națională portugheză anterioară introducerii Euro (1999).
** Peseta = Moneda națională spaniolă anterioară introducerii Euro
*** Jose Saramago (1922 Portugalia - 2010 Spania) = Scriitor portughez care a primit Premiul Nobel pentru Literatură în 1998. (http://www.romanialibera.ro/cultura/carte/a-murit-jos%C3%A9-saramago-190749)
**** Pluta de piatră (http://www.bookblog.ro/x-laura-magureanu/pluta-de-piatra/)

Omul obișnuit versus personalitatea istorică (SADOVEANU 1936)

<
(...) Eugenița Costea a fost o persoană interesantă cât a strălucit tinerețea ei; voi veți fi oameni cumsecade: admit asta; nu aceste sînt criteriile istoriei și faimei. Pe lîngă asta, veți cunoaște mai tîrziu că chiar disciplina istoriei, la care faceți apel, e mai puțin serioasă decît se crede: pune importanță exagerată la stabilirea unei zile și a unui an, ceea ce mi-e indiferent; pe cînd probleme sufletești, evenimente culturale și sociale sînt în fucnție de părerile personale ale autorilor, care prezintă o comedie adecvate pasiunilor și intereselor lor de o clipă. Nu s-a văzut mai mult arbitrar decît în istorie. O istorie a unei copile, așa de simpatică și, dacă vreți,așa de excepțională, nu poate fi decît o intepretare a mea; fiecare dintre voi o vede în felul său, deși nimene nu a r fi mulțămit.
- Dacă nu sîntem mulțămiți noi, mi se răspunde, poate va fi mulțămită lumea cealaltă, care n-a cunoscut-o de aproape pe Eugenița Costea. Deci scrie pentru public. De vreme ce editorul cere și lumea cetește, înseamnă că genul e bun, chiar dacă unii și alții se îndoiesc de legitimitatea lui și nu vor să-i facă loc în săltărașele retoricei. Scrie o viață romanțată, dacă numai Ludovic al paisprezecelea* și Ghinghis-Han** au dreptul la istorie.
- Chiar și dreptul acesta e contestabil, răspund eu. Unii încearcă să-l scoată pe acesta din urmă din nisipurile negre ale Mongoliei, unde i s-a prăpădit mormîntul și unde-i piere amintirea. Viscolul uitărilor viitoare va troieni poate și pe cel dintîi. Cred că nu voi scrie ce-m cereți. Eugenița Costea a fost o cunoștință a noastră,o prietină  pe care am iubit-o, am apreciat-o și am socotit-o interesantă. Eugenița Costea înseamnă ceva pentru noi; nu înseamnă nimic pentru restul lumii, mai precis: pentru restul publicului cititor. Pentru ai mei nu e nevoie de o asemenea poveste scrisă, căci o avem în noi; pentru lumea cealaltă, nici atît. Lumea cealaltă se poate interesa de viața romanțată a unui Napoleon***, a unui Bismarck****, a lui Disraeli***** ori Benvenuto Cellini******; să zicem că publicul nostru patriot și binevoitor ar accepta un Mihai Viteazul******* ori domnul Tudor********, - însă Eugenița Costea nu-i spune nimic. Eugenița Costea a fost o fetiță oarecare; am admirat-o o clipă:
Et, rose, elle a vecu l`espuce d` un matin... 
În interesul meu de azi, criticii au demonstrat fragilitatea genului epic ce se chiamă viață romanțată. Dacă totuși editorii plătesc bine marfa, au grijă s-o și aleagă. Titlurile acestui soi de cărți trebuie să fie senzaționale: cuprinsul, de asemeni. Dacă nu e vorba de un erou al umanității, ceea ce e mai puțin interesant, să fie prezintat cel puțin un mare cuceritor, un mizerabil îmbrăcat în purpură**********, un mare criminal, ori o curtezană faimoasă. Cele mai mari tiraje sînt legate de asemenea tipuri.
- Ai dreptate în aparență, intervin iarăși prietinii mei. Oricum ar fi scrisă istoria, adevărul nu e decît unul, și el va trebui să se aleagă. Oricît ar fi de hibridă istoria romanțată și de ciudat gustul publicului, noi pretindem că poate interesape semenul nostru de azi, în orice caz trebuie să intereseze pe semenul nostru de azi viața romanțată a anonimului. Nu roman, ci viața romanțată, adică document istoric al epocii. Viața unui copil al vremii noastre, a tipului reprezentativ, nu excepțional, viața de toate zilele, viața noastră a tuturor, viața nenorociților de după război**********. Primăvara domniei-tale, domnule Sava Dumitrescu și respectate prietine, a înflorit într-un răstimp de tihnă și fericire, s-ar putea zice; domnia ta singur mărturisești asta; pe cînd viața noastră, a tinerilor de după război, e numai zbucium și tragedie. Această viață totdeauna de zbucium și ades de tragedie să ne-o descrii. Eugenița Costea e ceea ce sîntem noi întrucîtva. E romanul nostru și ne interesează mai mult decît orice; deci scrie-l pentru noi. Dacă nu pentru noi, scrie-l pentru alții de după noi, ca să cunoască tristețea în care viețuim.
(...)
 >

SURSA
Mihail Sadoveanu, Cazul Eugeniței Costea, ed. Eminescu / seria Romanul de dragoste - nr. 230, București, 1990, p. 246-247.

NOTE M.T.
* Ludovic de Bourbon (1638 Paris/Franța -1715 Paris/Franța) = Rege al Franței ca Ludovic XIV (1643-1715). Supranumit „Regele Soare”. (http://www.chateauversailles.fr/l-histoire/personnages-de-cour/epoque-louis-xiv/louis-xiv)
** Temugin (1162-1227) = Unificatorul mongolilor ca Ghinghis-Han (1206-1227) și fondatorul imperiului mongol în Asia. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/genghis-han-nascut-un-cheag-sange-mana-video)
*** Napoleon Bonaparte (1769 Corsica - 1821 ins. Sf. Elena / O. Atlantic) = General al Republicii Franceze. Prim-Consul al Republicii Franceze (1799-1804). Împărat al Franței ca Napoleon I (1804-1814; 1815) (http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/genghis-han-nascut-un-cheag-sange-mana-video)
**** Otto von Bismarck (1815-1898) = Conte prusac. Prim-Ministru al Prusiei (1862-1871). Cancelar al Imperiului federal German (1871-1890), creat în urma înfrângerii Franței în războiul din 1870-1871. Supranumit „Cancelarul de fier”. (ww.malc.eu/history/Bismarck-Schonhausen-Otto-Furst-von-Germany.biog.html)
***** Benjamin Disraeli (1804-1881 Londra/Marea Britanie) = Scriitor și polician conservator britanic. Prim-ministru în 1868 și 1874-1880. (http://www.bbc.co.uk/history/historic_figures/disraeli_benjamin.shtml)
****** Benvenuto Cellini (1500 Florența - 1571 Florența) = Sculptor al Renașterii italiene. (http://www.scultura-italiana.com/Galleria/Cellini%20Benvenuto/)
******* Mihai Viteazul (1558 - 1601 Turda / Transilvania) = Domn al Țării Românești (1593-1601). Domn al Moldovei (1600-1601). Principe al Transilvaniei (1599-1601). (http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/mitul-lui-mihai-viteazul-de-calin-hentea-7886986/)
******** Tudor Vladimirescu (1780 Vladimiri /Țara Românească - 1821 Târgoviște / Țara Românească) = Comandant militar unităților de panduri din Oltenia. Participant la războiul ruso-otoman din 1806-1812. Conducător al revoluției din 1821 din Țara Românească, în alianță cu exilații greci din organizația Eteria, de care a și a fost asasinat. Supranumit și „Domnul Tudor” în scurta perioadă în care a ocupat Bucureștiul. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/ce-stiati-ce-nu-tudor-vladimirescu-ce-fost-asasinat-domnul-tudor)
********** Purpură = 1. Culoare roșu-închis. 2. Materie colorată roșu-închis spre violet (extrasă în vechime dintr- moluscă, iar astăzi preparată pe cale sintetică). 3. Stofă scumpă 
vopsită cu purpură (2); haină (domnească) făcută dintr-un astfel de stofă; hlamidă. [Var.: (înv.) púrpur s.n.] - Din lat. purpura. Sursa : DEX '98 (http://www.archeus.ro/lingvistica/CautareDex?query=PURPUR%C4%82)
********* Primul Război Mondial (1914-1918)

Societatea franceză postbelică (IONESCU 1973)

În 1973, scriitorul român Eugen Ionescu (1909 Slatina - 1994 Paris), exilat din 1942, a publicat romanul Le solitaire. Scrisă la persoana întâi, cartea are ca personaj principal un funcţionar al unei mici firme pariziene, care primeşte pe neaşteptate o moştenire şi se pensionează, meditând apoi asupra vechii şi noii lui vieţi.

<(...)
Am aruncat o privire rapidă peste articolele de politică internă şi  internaţională. Am aflat, încă o dată, că în ţară oamenii nu se înţelegeau, că nemulţumirea ţăranilor creştea, a muncitorilor de asemenea, la fel ca a personalului, a meşteşugarilor şi negustorilor. Se putea observa că poliţia se săturase şi ea, agenţii ameninţând că vor ocupa ministerele. Intelectualii erau înfuriaţi. Studenţii, de asemenea, pentru că nu voiau să lucreze sau pentru că nu era de lucru  pentru ei şi pentru că era posibil să nu-ţi găsească serviciu după terminarea studiilor grele, plicticoase, inutile sau dimpotrivă, atât de interesante şi indispensabile progresului umanităţii, încât trebuiau remunerate cu mult mai bine. Ei n-ar avea deci recunoaşterea pe care o meritau în această societate care nu valora, totuşi, nimic. În legătură cu acest subiect gândeam la fel, dar motivele mele nu erau aceleaşi cu ale lor: societatea nu poate fi fondată pe nici o morală, pe nici o religie, condiţia existenţială a omului este, în sine, social şi extrasocial, inadmisibilă. Nu citesc niciodată articolele teoretice pînă la capăt.
(...)>

SURSA
Eugen Ionescu, Însinguratul, edit. Albatros, Bucureşti, 1990, p. 52.

Cum se făcea rost de o carte a lui M. Eliade în timpul regimului comunist (GEANĂ 2005)

Profesorul universitar Gherorghiţă Geană*, doctor în antropologie, a povestit în paginile revistei ''Origini''** cum a făcut rost în octombrie 1981 la Bucureşti de traducerea primului volum din celebra lucrare Istoria credinţelor şi ideilor religioase*** a lui Mircea Eliade****.
Invitat de prietenul său Valeriu Bărbuceanu, clarinetist la Filarmonică, la un concert la Ateneu, Geană a intrat mai întâi la librăria ''Dacia'', aflată în apropiere. Bărbuceanu îi adusese cadou în urma unui turneu la Paris o altă importantă lucrare a istoricului religiilor aflat în exil: Mythes, reves et misteres*****. Cum se auzise în oraş că urma să apară noua carte, antropologul a discutat cu vânzătoarea, de la care a aflat că chiar a doua zi la ora 8 urmau să fie puse în vânzare cele 20 de exemplare disponibile pe baza unei liste.
Cozile la alimente erau deja o realitate în România lui Ceauşescu, dar o listă pentru o carte era ceva cu totul nou, chiar dacă procurarea unei cărţi valoroase presupunea şi ea o strategie: culegerea informaţiei din reţeaua cunoscătorilor interesaţi, parcurgerea în ziua respectivă a circuitului principalelor librării ale capitalei (Facultatea de Istorie, ''Eminescu'', ''Dacia'', ''Minerva'', ''Sadoveanu''), solicitarea unui prieten sau coleg de a cumpăra încă un exemplar dacă se permitea acest lucru sau  stabilirea unei ''pile'' printre vânzătoare. Ultima şansă era talciocul, o microzonă de piaţă liberă tolerată de sistemul comunist.
Imediat, cei doi prieteni s-au înscris pe listă, constatând că primiseră numerele 8 şi 9. După terminarea concertului la 21,30, au revenit la librărie, unde lista fusese preluată de unul dintre fruntaşii înscrişi şi depăşise 40 de persoane. Ultimii veniţi sperau că vor fi mai mult de 20 de exemplare sau că unii dintre cei deja înscrişi nu vor fi prezenţi la momentul vânzării. La ora 23 s-a anunţat surprinzător că lista va fi strigată din oră în oră, iar cei absenţi urmau să-şi piardă locul. Cum nopţile de toamnă începeau să se răcească, cei doi s-au repezit acasă pentru a se îmbrăca gros, Geană fiind decis în calitatea sa de ''social scientist'' să obţină cartea. La întoarcere au constatat că se formaseră grupuri de discuţie în pasajul Kretzulescu şi pe pajiştea bisericii omonime, iar unii dintre ''listaşi'' îşi transformaseră autoturismul personal în dormitor. Treptat, numărul înscrişilor a început să crească, mai ales după ora 4, când se formau cozile la alimente. La ora 7, când s-a format coada din rânduri de câte doi, numărul celor înscriţi ajunsese la circa 200!. La ora 8 s-a deschis librăria şi a început vânzarea, moment în care cei din spate au început să preseze în speranţa de a produce o busculadă pentru a putea pătrunde înăuntru, ceea ce însă nu au reuşit. Astfel, cei doi prieteni au reuşit să se numere printre norocoşii cumpărători ai lucrării celebrului profesor român de la Universitatea din Chicago.

SURSA
Gheorghiţă Geană, O experienţă participativă şi semnificaţiile ei, ''Origini'', Norcross/USA, VOL. IX, No 4-5 (94-95), May-June 2005, pp. 40-41.

NOTE M.T.
* Gheorghiţă Geană (1942 Mărăşeşti - ) (http://adevarul.ro/news/societate/gheorghita-geana-antropolog-ce-autoritate-profesoara-haine-saracute-fata-elevilor-imbracati-moda-1_50ad93227c42d5a663978cbd/index.html)
** www.origini.uv.ro
*** Histoire des croyances et des idees religieuses, Payot, Paris, 1976
**** Mircea Eliade (1907 Bucureşti/România - 1986 Chicago/SUA) (http://www.westminster.edu/staff/brennie/eliade/mebio.htm)
***** 1957.

Gala Națională a Voluntarilor („GAZETA VOLUNTARIAT” 2013)

 „Gazeta de Voluntariat”, decembrie 2013

2 Gala Națională a Voluntarilor
De ce Gala Națională a Voluntarilor?
De ce organizăm competiția?
Competiția Gala Națională a Voluntarilor 2013 are 4 categorii și 22 de secțiuni

3 Ambasadorii voluntariatului în România - Raed Arafat, Călin Goia, Valeria Răcilă van Groningen, Irina Păcurariu, Damian Drăghici, Margareta Pâslaru, Zoli Toth, Marius Manole

4 Finaliști Voluntarul Junior
Mădălina Tămaș - Team four Youth Association
Ana Maria Roth - Asociația Manieres
Anca Elena Moței - Asociația Impact Bistrița
Ioan Vladimir Vîntu - Asociația Grupurilor Locale de Tineret Constanța
Tobias Cătălin Pasăre - Asociația Impact Bistrița
Andreea Cordon - Asociația Absolvenților Universității „1 Decembrie 1918” Alba Iulia

5 Finaliști Voluntarul Senior
Mihaela Stăncele - Organizația Salvați Copiii Dolj
Iulia Cristina Besnea - Comitetul Național Român pentru Drepturile Copilului Constanța
Ecaterina Coltz - Asociația Societatea de Salvare București
Daniela Lupiș - Fundația Noi Orizonturi
Steluța Manolache - Fundația Chance for Life
Irina Eva Lițcanu - Organizația Națională Cercetașii României

6 Finaliști Artă și Cultură

6 Finaliști Social

7 Finaliști Protecția Mediului și a Animalelor

7 Finaliști Sport și Recreere

7 Finaliști Educație

8 Finaliști Sănătate

9 Finaliști Activism și Drepturile Omului

9 Finaliști Tineret

10 Finaliști Corporativ

10 Finaliști Centrul de Voluntariat al anului

11 Finaliști Proiectul de Voluntariat al anului - Activism și Drepturile Omului

12 Finaliști Proiectul de Voluntariat al anului - Artă și Cultură

13 Finaliști Proiectul de Voluntariat al anului - Corporativ

13 Finaliști Proiectul de Voluntariat al anului - Educație

14 Finaliști Proiectul de Voluntariat al anului - Protecția Mediului și a Animalelor

15 Finaliști Proiectul de Voluntariat al anului - Social

16 Finaliști Proiectul de Voluntariat al anului - Sport și Recreere

17 Finaliști Proiectul de Voluntariat al anului - Tineret

18 Juriu 

19 Interviuri - Parteneri
Corina Vasile - Raiffeisen Bank
Mona Nicolici - OMV Petrom România
Alina Cristea - Holcim România

20 Parteneri Strategici -  Raiffeisen Bank; Petrom
Instituții susținătoare - BNR; Ministerul Turismului și Sportului; Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice; Comisia Europeană; ANPDEPF
Parteneri - Holcim
Susținători - GSK; Ursus; Pfizer; Enel; Privileg Catering
Parteneri Media - CSR Media; Gala Societății Civile; 3 Al Treilea Sector; Cariere; E-Jobs; HR Club; NongUVERNAMENTAL; PR Wave; Responsabilitate Socială; Stiriong.ro; Asociația Empower; ProVobis; Blogunteeer.ro

J. Volpi - „În căutarea lui Klingsor” / 1999 (BOXHALL 2006)

<
În căutarea lui Klingsor
Jorge Volpi

n. 1968 (Mexico)
Prima ediție: 1999
Primul editor: Seix Barral (Barcelona)
Titlul original En busca de Klingsor

Al Doilea Război Mondial tocmai s-a terminat și fizicianul american, transformat în soldat-spion, Francis Bacon, primește însărcinarea de a descoperi identitatea lui Klingsor, omul care se presupune că a coordonat cercetarea științifică din Germania nazistă. Bacon îi angajează pe matematicianul german Gustav Links și pe misterioasa Irene, de care se îndrăgostește imediat, să-l ajute în această misiune. Links este naratorul acțiunii, iar aceasta se bazează atît pe viața sa, cât și pe cea alui Bacon, dinainte și din timpul războiului.
Volpi folosește aceste premise pentru a-l lua pe cititor într-o călătorie în climatul social și politic al anilor 1930-1940. În urmărirea lui Klingsor, Bacon și Links se întîlnesc cu unii dintre cei mai mari fizicieni ai epocii: Schrodinger*, Bohr** și primul suspect, Werner Heisenberg***. Volpi împinge intriga acestui roman de spionaj spre punctul lui culminant în timp ce, concomitent, se ocupă de probleme mai grele ale relativității, certitudinii și șansei, reimaginând personajele și strădaniile fizicienilor care s-au luptat să construiască prima bombă atomică.
Spre deosebire de alte romane cu un subiect atât de complex, În căutarea lui Klingsor nu este niciodată excesiv de serios sau ipocrit. Mai degrabă el avansează într-un ritm care permite dezvoltarea intrigii polițiste, în timp ce prezintă cititorului cercetarea științifică a acelor timpuri. Volpi a declarat că scrie romane polițiste pentru a se relaxa, dar din modul cum explorează jocurile care se fac, șansele pe care le oferă personajelor și sentimentul de furie, este clar că ambiția sa trece dincolo de simpla relaxare. OR
>

SURSA
Peter Boxhall (coord.), 1001 de cărți de citit într-o viață, trad. C. Ion & G. Tănase, ed. Rao, București, 2010, p. ?.

NOTE M. T.
* Erwin Schrodinger (-)
** Niels Bohr (-)
*** Werner Heisenberg (-)

Isaac Bshevis Singer - „Conacul” / 1967 (BOXALL 2006)

<
Coancul
Isaac Bashevis Singer

n. 1904 (Polonia), m. 1991 (SUA)
Prima ediție 1967
Premiul Nobel pentru Literatură 1978
Titlul original The Manor

O saga istorică (completată cu o continuare, Moșia) Conacul descrie evenimentele prin care trec un negustor polonez și familia sa, în „ascensiunea” lor pe scara socială, la sfârșitul secolului al XIX lea. Singer îl prezintă pe istețul său erou evreu, Calman Jakoby, negustor de grâne, căruia i s-a lăsat în administrare „conacul” din titlu - proprietatea unui fost conte polonez confiscată de țar, după rebeliunea poloneză eșuată, din 1863. Jakoby prosperă într-o vreme când evreii începeau să joace un rol activ în industria, comerțul, artele și societatea poloneză. Dilema lui Jakoby, însă, este cum să împace profitul de pe urma oportunității create de revoluția industrială, urbanizare și înflorirea afacerilor, cu necesitatea de a rămâne credincios adânc înrădăcinatelor tradiții și ritualuri religioase evreiești.
Spiritualul și socialul nu se împacă bine împreună pentru Calman, în acest mediu în plină modernizare, mai ales când este vorba și de statutul social la care aspiră Zelda, soția sa, precum și necesitatea de a-ți vedea măritate cele patru fiice. Măritișul și zestrea sînt totul - „Proprii copii s-au născut cu durere, dar nepoții sunt profit curat” -, iar măritișul fetelor nu este un lucru simplu și Calman este prins în multe situații care îl plasează între strictețea iudaismului și atracția diavolească a zeului ban, Mamon.
Scris între anii 1953-1955, în idiș, la fel ca majoritatae romanelor sale, a fost mai întâi publicat în serial în ziarul evreiesc Daily Forward, unde Singer lucra ca ziarist (împreună cu fratele său, romancierul Israel) după ce a emigrat din Polonia în Statele Unite, în anul 1935. JHa.
>

SURSA
Peter Boxall (coord.), 1001 de cărți de citit într-o viață, trad. C. Ion & G. Tănase, ed. RAO, 2007, p. .

Evenimente la Universitatea „Ovidius” Constanța (LĂPUȘAN & CIUPINĂ 2011)

 Aurelia Lăpușan & Victor Ciupină, Ctitorii spirituale dobrogene. Universitatea Ovidius din Constanța, Dobrogea, Constanța, 2011

(...)

Institutul Româno-American de Studii Sociale, Politice și Juridice din cadrul Universității „Ovidius”, sub egida Academiei Oamenilor de Știință din România, a organizat la 8 iulie o masă rotundă cu tema „International Partnership in Higher Education” susținută de cadre didactice și specialiști în domeniu de la Samford University din Alabama, SUA.

La începutul luni decembrie 2010, la Facultatea de Fizică, Chimie, Electronică și Tehnologia Petrolului au loc Zilele Porților Deschise, care anticipează marea campanie de prezentare a ofertei educaționale a Universității „Ovidius”, ce va avea loc în martie 2011. Evenimentul s-a desfășurat în două etape: o întânire cu elevii de liceu interesați de specializările Fizică ș Electronică și o a doua în care au fost prezentate specializările Chimie și Inginerie Chimică. „Sub cupola generoasă a aniversării semicentenarului Universității „Ovidius”, fiecare facultate încearcă să se prezinte în fața comunității. Am decis să deschidem porțile puțin mai devreme, pentru a-i informa din timp pe elevii de liceu asupra oportunităților pe care facultatea noastră le oferă. La întâlnirea cu elevii am prezentat preocupările de cercetare, parteneriatele cu angajatorii, urmată de o vizită în laboratoare, discuții cu studenții, astfel încât tinerii să poată lua contact direct cu Facultatea noastră”, precizează decanul Facultatea de Fizică, Chimie, Electronică și Tehnologia Petrolului, prof. univ. dr. Mihai Gîrțu. O manifestare de aceleași proporții a fost organizată și de către Facultate de Farmacie.

(...)

Deținutul politic G. Sarry (SARRY 2010)

Gelu Culicea, Viața mea. Amintiri din închisoare și din libertate, „Ex Ponto”, Constanța, 2-3 (58-59), 2018, 172-173
George Sarry, Amintiri din închisoare și din libertate, Bibliotheque et Archives Nationales du Quebec, 2010

Volumul se integrează în suita lucrărilor de memorialistică din închisorile comuniste ale anilor 50.
Mărturisesc că am citit cu aviditate acest lucrări apărute după evenimentele din decembrie 1989, care au dus la prăbușirea regimului comunist. Parcurgând paginile acestor cărți, treci prin diverse stări sufletești (uimire, groază, mânie) și rămâi nedumerit cum au putut acești oameni, de diverse categorii sociale și profesii, să îndure mizeria, pedepsele sălbatice, frigul, foamea și umilințele la care erau supuși în permanență, alături de munca istovitoare, de ocnaș. În ciuda acestora, majoritatea și-au păstrat convingerile politice sau religioase, crezând cu ardoare că acel regim nenorocit impus de ocupanții sovietici se va prăbuși într-o zi.
Unii dintre cei care au pătimit chinurile enumerate mai sus a fost și autorul cărții de față, George Sarry, nepot al unui ilustru publicist constănțean, întemeietorul longevivului periodic „Dobrogea Jună”, Constantin Sarry. De altfel, din cei opt frați ai autorului, șase au trecut prin închisorile comuniste.
Amintirile, sunt de fapt, mărturii cutremurătoare, despre viața trăită în închisorile de la Aiud, Baia Sprie, Cavnic și Pitești. Fiind cel mai tânăr, a luat apărarea celor mai în vârstă, i-a ajutat cum a putut, depista „turnătorii” pe care îi pedepsea, răspândea informații printre deținuți prin alfabetul Morse. Pentru toate acestea, a suportat bătăi și a pătimit mult timp în carceră, nemâncat și cu lanțuri la picioare.
Autorul recunoaște că a scris aceste memorii fără intenția de a face literatură, ci pur și simplu a de a lăsa mărturie urmașilor despre o perioadă grea de din viață (unsprezece ani de temniță) și din istoria noastră.
Interesante sunt și paginile despre Constanța dinainte de război, despre privațiunile și pericolele din perioada respectivă, apoi din viața orașului de după ieșirea lui din închisoare.
La scurt timp după aceasta, reușește să părăsească țara, ajutat de mama și frații săi care se aflau în Anglia, unde pleacă inițial, stabilindu-se apoi în Canada, unde își întemeiază o familie frumoasă, având două fiice și trei nepoate. A împlinit de curând vârsta de 90 de ani. În discuțiile telefonice purtate, l-am întrebat la un moment dat cum au reușit să suporte și el și ceilalți regimul înfiorător și să ajungă, în ciuda acestuia, la aceste vârste venerabile. Răspunsul a fost pe măsură: „Dar și câți au pierit, dragă domnule!”
În încheiere, menționăm că volumul beneficiază de o prefață pertinentă a Doinei Jela, precum și de câteva pagini cu fotografii de familie și ale unor foști colegi de închisoare și de o hartă pușcăriilor comuniste.

Bărbații în satul tradițional din județul Sălaj (BURGHELE 2006)

dr. Camelia Burghele (Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău), Rol și statut social în contextul ocupațiilor masculine din satul tradițional, „Tomis”, Constanța, XIII, 42, septembrie 2006, p. 7

Lucrarea de față își propune să abordeze ponderea muncilor specific masculine în gospodăria tradițională, precum și raportul acestora de complementaritate cu cele specific feminine, ca punct de plecare pentru o radiografie a rolurilor și statutelor sociale și culturale ale bărbatului și femeii în comunitatea tradițională, cu aplicație concretă pentru satele din arealul geografic al județului Sălaj.

O activitate ce ține de zona masculinului este ridicarea caselor. Până pe la 1900, casele din satele din zonă se construiau din lemn; ulterior, se folosește tehnica pământului bătut și a cărămizilor nearse și numai în ultima jumătate a secolului XX aceste materiale sunt înlocuite pe scară largă cu cărămida arsă.

Bătbații care lucrau la ridicatul caselor trebuiau să fie pricepuți: lemnul pentru case nu se tăia primăvara, pentru că era prea umed, și era preferată toamna sau iarna; era folosit mai ales lemn - gorun și fag - din pantele împădurite cu expunere nordică; cioplirea se făcea de meșter cioplitori care știau exact formele de îmbinare a lemnului; tehnicile de construcție erau foarte bine stăpânite de meșterii lemnari și dulgheri.

La sfârșitul secolului trecut, în satele de pe culmea Sălajului sau dealurile Sălajului bărbații mai practicau încă un meșteșug vechi, al împletitului funiilor și al frânghiilor. Funițele simple, împletite din două scoarde răscute, erau, de fapt, frânghiile, iar funiile erau împletite din mai multe funițe sau frânghii, între trei și nouă. Funițele erau folosite pentru legatul sarcinilor de vreascuri și în general atunci când trebuia să se lege ceva pentru transport, în vreme ce funiile mai groase se foloseau la legat carul înainte și înapoi, la legat lemnele în căruță sau în sanie, la trasul și aborâtul lemnelor din pădure, la trasul clopotelor din biserică și, dată fiind apropierea Someșului, funiile groase mai erau folosite și la ancorat podul plutior (bacul) și luntrile la Someș.

Pentru funii și funițe se foloseau fie fuior de cânepă sau  in, fie coajă de tei, desprinsă vara de pe copaci de bărbați, apoi topită. Împletitul se făcea pe scaunul de împletit numit funerniță, împletitoare, loabă de împletit funii, în cazul funiilor făcute în gospodărie, în vreme ce meșteri specializați în funărit și care desfăceau marfa prin târguri foloseau roți de funerit sau funernițe cu roată, ansambluri tehnice mai perfecționate. Bărbații lucrau la făcutul funiilor toamna, în zilele ploioase când nu se putea lucra la câmp, și iarna, în șură. În satele amintite  meșteșugul avea o răspândire notabilă pentru faptul că, relieful fiind deluros, munca câmpului se făcea cu atelaje trase de boi sau cai, care foloseau la transportul produselor acasă și unde erau necesare funiile și frânghiile.

Creșterea animalelor, ocupație de bază a locuitorilor zonei, cu o veche tradiție, cădea tot în sarcina bărbaților. Cercetări complexe de istorie și etnografie indică faptul că satele acestui areal, deși cunoșteau și practicau păstoritul local-agricol, ca multe alte sate din N Transilvaniei (cu vărarea oilor în hotar și iernare în sat, în gospodării sau în adăposturile din fânețele familiale din hotar), nu erau, totuși, caracterizate printr-un număr foarte mare de oi. Sfârșitul secolului XIX marchează o creștere a efectivelor ovine, observabilă în numărul de oi raportat la numărul de familii, în funcție de specificul geografic și de potențialul economic și agrar al satului respectiv. Un moment important în care se relevă importanța creșterii oilor este cel al măsurișului sau al împreunatului oilor, reper semnificativ în calendarul pastoral. Măsurișul se organiza cu știrea întregului sat și a proprietarilor de ori, în ultimele zile ale lunii aprilie sau în primele zile ale luni mai. Atunci de reuneau în turmă oile fără miei pentru pășunat și avea loc măsurare a laptelui oilor fiecărui proprietar, pentru o corectă repartizare, proporțională, în cursul anului.

O altă îndeletnicire bărbătească în satul tradițional din cuprinsul Sălajului era pomicultura.  Se cultivau pruni, mal ales roșii și bristiți; prunele roșii erau foarte bune pentru țuică, în vreme ce prunele bistrițe se foloseau pentru magiun sau se uscau și se mâncau iarna, în post. Merele erau și el la mare preț, atât pentru consumul direct, cât și pentru obținerea țuicii în amestec cu prunele. Soiurile se diversifică mult și pomicultura înregistrează un imbold special după constituirea unei școli de pomicultură, unde țăranii erau bine îndrumați; în acest context este foarte importantă activitate pomicultorului și colecționarului Silviu Papiriu Pop, cu impact maxim în zona limitrofă satului Buciumi, ale cărui fructe au câștigat, în perioada interbelică, numeroase premii la concursuri naționale de pomicultură.

Iarna, bărbații erau responsabili de tăiatul porcului, în ajunul Crăciunului. În fiecare sat erau câțiva bărbați care se pricepeau să sacrifice animalele și aceștia erau solicitați de tot satul.

„Le Parlement Europeen” (2004)

La Direction generale de l-information du Parlement Europeen, Le Parlement Europeen, novembre 2004

Sommaire

7 Les deputes europeens
Vers un statut des deputes europeens
Transparence

9 Comment s-organise le Parlement  europeen
Siege et lieux de travail
Presidence, Bureau, Conference des presidents
Les groupes politiques
Les commissions parlamentaires
Le secretariat general
Le Bureau 2004-2007
Repartition des sieges par groupe politique et par Etat membre
La composition du Parlement europeen
Les presindents des groupes politiques
Les commissions parlamentaires

19 Pouvoirs et role politique du Parlement europeen

Le pouvoir legislatif
Le Parlement vote les lois europeennes avec le Conseil
Comment Parlement et Conseil adoptent conjointement les „lois” europeennes

Le pouvoir budgetaire
Comment le budget est-il depense?
Comment le budget est-il finance?
Qui controle l-execution du budget?

Le pouvoir de control
La Commission et le Conseil
Le Conseil europeen

Un influence politique croissante
La politique etrangere et de securite commune
Accords et traites internationaux
La mondialisation
La defense des droits de l-homme dans le monde
Les laureats du prix Sakharov
L-espace de liberte, de securite et de justice
La Charte des droits fondamentaux de l-Union europeenne
L-Union economique et monetaire

33 Le Parlement europeen: votre voix en Europe
Le droit a l-information
Le droit de petition
Le recours au mediateur

37 L-ABC de l-Union europeene
Acquis communautaire
Assemblee parlamentaire euro-mediteraneenne
Assemblee parlamentaire paritaire ACP-Union europeenne
Banque centrale europeenne
Charte des droits fondamentaux de l-Union europeenne
Citoyennete de l-Union
Codecision
Comite economique et social europeen
Comite des regions
Commission europeenne
Communaute europeenne de l-energie atomique
Communaute euorpeenne du charbon et de l-acier
Communaute euorpeenne
Conference interguvernamentale
Conseil de l-Europe
Conseil des ministres
Conseil europeen
Constitution pour l-Europe
Cour des comptes europeenne
Cour de justice
Elargissement
Erasmus
Espace de liberte, de securite et de justice
Eurogrupe
Fonds structurels
Investiture de la Commission
Majorite qualifie
Ministre des Affaires etrangeres
Politique etrangere et de la securite commune
Union europeenne

Le Parlement europeen (1958-2002): Presidents