„Timișeni-Gorj” (POPESCU & CAUC & RĂTEZANU 2020)

 Gheorghe Popescu & Dumitru Cauc & Dumitru Rătezanu, Timișeni-Gorj: satul ce se stinge, Renașterea, Cluj-Napoca, 2020, 284 p.

Cuprins

 

Introducere. 7

1. Schiţă istorică. 11

2. Toponime, denominări (porecle). 21

3. Cadrul geografic, organizarea administrativă. 25

3.1. Organizarea administrativă. 29

4. Mineritul 35

5. Biserica. 65

5.1. Biserica cu hramul „Sfântul Nicolae”. 65

5.2. Biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. 69

6. Şcoala. 77

7. Echiparea teritoriului 97

8. Populaţia. 107

8.1. Eroii neamului 107

8.2. Numărul şi evoluţia populaţiei 1864-2020. 112

8.3. Gospodăriile populaţiei înainte de strămutare. 133

8.3.1. Bârhoţi 133

8.3.2. Boncea. 136

8.3.3. Cărăgui 140

8.3.4. Cucui 143

8.4. Gospodăriile şi populaţia în 2020. 146

8.5. S-au ridicat din Timişeni – Gorj 156

8.5.1. Din Bârhoţi 156

8.5.2. Din Boncea. 158

8.5.3. Din Cărăgui 160

8.5.4. Din Cucui 161

8.6. Arbori genealogici ai unor familii reprezentative. 162

9. Activitatea economică. 168

10. Datini, manifestări culturale, evocări 194

11. Fototeca. 212

11.1. Bârhoţi 214

11.2. Boncea. 234

11.3. Cărăgui 252

Anexe. 262

Bibliografie. 279

 

Paradoxul lui Zelon (URSULEANU 1981)

<
(...)
Lui Zenon din Eleea* i-au plăcut foarte tare paradoxurile matematice. El ne-a potcovit cu câteva, moștenire lăsată posterițății, dar atît de ingenioase, încît nici pînă în ziua de azi nu s-a găsit cineva care ă le explice satisfăcător.
Pentru automobilișt mai interesant este paradoxul cu Ahile** și broasca țestoasă.  Ahile, cel glorificat de grecii antichității cu porecla cel-iute-de-picior, este incapabil - zice eleatul Zenon - să ajungă din urmă o nepricopsită de broască țestoasă, care a primit un handicap de 100 de pași, deși reputatul erou alergător gonește de 100 de ori mai repede decît greoaia sa adversară. Ahile parcurge ca fulgerul cei 100 de pași, dar în același timp țestoasa face și ea un pas. Ahile face și acest pas, dar rivala sa are răgazul necesar să avanseze cu 1/100 dintr-un pas și așa mai departe. Considerând că dreapta se divide la infinit, va rămîne mereu un spațiu de netrecut între sublimul alegător și mărunta patrupedă.
(...)
>

SURSA
Dan Ursuleanu, Umor pe patru roți, ed. Sport-Turism / col. Cartea de vacanță, București, 1981, pp. 140-141.

NOTE M. T.
* Zenon din Eleea (cca 490 î. H. - cca 430 î. H.) = Filozof grec din acest oraș din sudul Italiei, cunoscut prin școala filozofică care și-a desfășurat activitatea aici. Platon l-a considerat fondatorul dialecticii și el a rămas cunoscut prin cel 40 de aporii (paradoxuri). (http://www.crestinortodox.ro/religie-filosofie/perioada-cosmologica/zenon-elea-71722.html)
** Ahile = Erou grec antic, unul din personajele principale ale epopeii homerice Iliada. (http://www.historyguide.org/ancient/troy.html)

 Adina Mutar, Putin îl transformă în erou pe sângerosul dictator Stalin, vinovat de moartea a milioane de oameni. De ce a decis liderul de la Kremlin să îl reabiliteze pe ”tătucul popoarelor”, România liberă, 4 august 2017

 Mariana Iancu, Marii eroi ai României, umiliţi la pensii de ofiţerii de carton. Cât încasează la bătrâneţe un general care a doborât 18 avioane în Al Doilea Război Mondial, Adevărul, 3 august 2017

Insula Peuce versus insula Leuce

Geografia istorică şi cartografia istorică românească au avut în conf. univ. Marin Popescu Spineni (1900-?) un pionier şi un reprezentant de seamă. Teza sa de doctorat din 1937 România în istoria cartografiei până la 1600 a fost urmată de o lucrare mai amplă ca durată analizată, mergându-se până la 1900(*).

Izvoarele geografice şi cartografice greco-romane din antichitate ne vorbesc despre o insulă din Marea Neagră, în apropierea gurilor de vărsare ale Dunării în Pontul Euxin. Aceste izvoare se pot împărţi în patru grupe: una care nu menţionează numele insulei, a doua care menţionează insula Leuce, a treia care menţionează insula Peuce şi a patra care menţionează ambele insule.

În prima grupă intră şi prima menţionare a unei insule în Pontul Euxin. Marele poet liric Pindar (518-438 î.H.) din oraşul grecesc Teba vorbeşte în Olimpicele de ‘’strălucitoarea insulă’’ locuită de eroul homeric Ahile la Pontul Euxin (Marea Neagră). Maximus din Tyr (sec.II) pomeneşte în Discuţii despre o insulă drept în faţa Istrului, în mare, unde se află templul şi altarele lui Ahile, la care vin doar cei care vor să-i aducă jertfe eroului. Filostrat din Atena (170-245) vorbeşte în amănunt în dialogurile sale Heroicos despre cultul lui Ahile ‘’din insula din Pont’’. În sfârşit, Tabula Peutingeriana, o hartă din sec. XIII copie a unui original din sec. III, arată în mijlocul mării, în dreptul Deltei, într-un golf mare numit Sinus, un ostrov mare Insula Heloris, posibil o stâlcire a lui Achilleis.

Cea de a doua grupă de izvoare începe cronologic vorbind cu tragicianul grec Euripide (480-406 î.H.), care vorbeşte despre Leuce (albă), o insulă stâncoasă de la gurile Dunării, escală a navigatorilor din Milet în drumurile lor din Marea Neagră. Scylax (sec.IV î.H.) din Carianda menţionează şi el insula Leuce. Generalul , istoricul şi geograful roman Flavius Arrianus (Arian) (95-175) în Călătorie în jurul Pontului Euxin confundă, în opinia lui Spineni, Leuce cu ‘’Alergarea lui Ahile’’, peninsulă de pământ nisipos de la gurile de vărsare ale Niprului (Ucraina) în mare. Descrie cu amănunte insula Leuce, al cărei nume vine de la Leukos (Albă). Pausania (sec. II) în Descrierea Greciei aminteşte de o insula Leuce în Pontul Euxin care consideră că informaţia că ar fi existat o pădure deasă cu animale sălbatice este falsă din cauza mărimii mici a insulei şi a naturii sale stâncoase. În sfârşit în antichitatea târzie, Priscianus (sec.V-VI), gramatic din Mauretania (Africa N), încearcă să demonstreze că denumirea de Leuce (albă) provine de la ‘’multele sale păsări albe ca zăpada’’.

În cadrul celei de a treia grupe de izvoare, Apollonios din Rhodos (295-230 î.H.) este primul care menţionează în Argonauticele insula Peuce, de formă triunghiulară, cu baza orientată cu ţărmul mării şi cu vârful către fluviu, despărţind două braţe ale Istrului. Strabo (63î.H.-19d.H.) menţionează în Geografia sa Peuce sau Hieron Stoma ca primul şi cel mai mare braţ al fluviului, respectiv Sf. Gheorghe în interpretarea şcolii româneşti de geografie. Romanul Pomponius Mela (sec. I) spune că sunt şase insule la gurile Dunării, dintre care cea mai mare şi mai cunoscută este Peuce. Dionysios Periegetul (sec II) în Descrierea pământului arată că Istrul se varsă în Pont prin cinci braţe în jurul insulei Peuce. Ptolemeu (90-168) descrie în Geografia Delta Dunării, menţionând că braţul de miazăzi se varsă în Pont prin Gura sacră (Hieron Stoma), cuprinzând insula Peuce.

A patra grupă de izvoare cuprinde două surse, care vorbesc despre ambele insule. Este vorba de Pseudo Scymnos, o Periegesis anonimă din sec.I, atribuită în mod greşit lui Scymnos din Chios (250-180 î.H.) şi care preia informaţii de la Demetrios din Callatis (sec III î.H.). Autorul anonim vorbeşte despre o insula Peuce, aşezată între mare şi gurile Istrului (localizare greşită în opinia lui Spineni), numită astfel după pinii de pe suprafaţa sa, egală cu cea a insulei greceşti Rhodos din Marea Egee. De asemenea, se menţionează şi de o altă insulă, numită a lui Ahile, aşezată ‘’în mare’’, la patru sute de stadii de Peucecu o mulţime de păsări domestice şi cu o privelişte de ‘’loc sfânt’’. A doua sursă care vorbeşte de ambele insule este marele naturalist Pliniu cel Bătrân (23-79) vorbeşte de primul braţ al Dunării (dinspre S spre N) ca fiind Peuce, numit după insula cu acest nume.De asemenea, savantul dă distanţa de 50 000 de mii de paşi dintre insula Leuce şi Peuce.

Este interesant însă că atunci când vorbeşte de menţionarea insulei Leuce de către Arrianus şi Pausania, Popescu Spineni spune că acest fapt a fost făcut şi de Strabo, Ptolemeu, deşi aceştia din urmă fac parte din categoria celor care au menţionat insula Peuce sau braţul Peuce!

În epoca contemporană, un studiu identifică poziţia insulei Peuce în promontoriul Dunavăţului. Eugen Panighiant, într-o cercetare istorică privind expediţia lui Alexandru Macedon împotriva geţilor de la Dunăre din 335 î.H., citează rezultatele cercetărilor geomorfologice asupra braţului sudic al Deltei ale dr. Alexandru Rosu, care a constatat că „braţul Sf. Gheorghe îşi dirija cea mai mare parte a apelor sale prin poarta Beibugeacului [zonă din nordul Razelmului], transformînd promontoriul Dunavăţului în insulă, corespunzătoare, după părerea noastră, enigmaticei insule Peuce". Colina Dunavătului, înaltă de 60 m, ar corespunde perfect malurilor „povîrnite" ale insulei din antichitate, în opinia lui Panighiant. (Vezi Eugen Panighiant, Geţi contra macedoneni

http://www.enciclopedia-dacica.ro/armata_daca/getii_vs_maced.htm)

Pe de altă parte, marele istoric Gheorghe Brătianu, identifica în Marea Neagră (vol I, 1988, p.148) insula Leuce cu actuala Insulă a Şerpilor: “Unul din popasurile cele mai vechi este cel din ‘insula Albă’. Leuké sau Achilleis, mică stâncă ce se înalţă în plină mare, în largul gurilor Dunărei, şi se numeşte astăzi Insula Şerpilor. Acest punct de escală al milesienilor era garnisit cu un sanctuar ridicat în cinstea lui Achile Pontarches, protectorul navigaţiei şi al comerţului”.

Dar tot în epoca Internetului, studiul lui Caşin Popescu identifică insula lui Achile cu insula Letea din grindul Letea. (Insula lui Achile, Leuce: localizare şi precizări istorice

http://cumpana.wordpress.com/2007/07/05/insula-lui-achile-leuce-localizare-si-precizari-istorice/)

Chiar dacă există un număr important de izvoare care vorbesc despre o singură insulă la gurile Dunării şi chiar dacă identificarea insulelor de către moderni este discutabilă, credem că cele două izvoare care vorbesc de două insule sunt suficient de clare în acest sens.

(*) Marin Popescu Spineni, România în izvoare geografice şi cartografice. Din antichitate până în pragul veacului nostru, Ed. Ştiinţifică şi enciclopedică,  Bucureşti, 1978, 254 p.