Sat lacustru din Indonezia (BUCOVALĂ & CÂNDEA 2000)

<
Indonezia. Este un arhipeleag format din peste 3.000 de insule. Localizate în zona Ecuatorului, au un climat tropical, ploios, cu o vegetație luxuriantă. Este foarte dens populată (179.140.000 locuitori) și are o suprafață de 1.904.570 kmp. Limba oficială este bahasa*. Aici îl întâlnești pe Danau. El trăiește într-o zonă cu locuințe lacustre, în apropierea gurilor unui fluviu din sudul insulei Borneo**. Danau se trezește în fiecare dimineață devreme, înainte de răsăritul Soarelui și aduce apă de la râu cu gălețile. Apoi, împreună cu mama sa, încarcă cu fructe o canoe ușoară, numită long, pe care o acoperă cu frunze de palmier. Ei vâslesc până la piața din sat, având grijă să nu intre în coliziune cu sutele de bărci de pe rău. În timpul după-amiezei, când este extrem de cald, întreaga familie se odihnește, iar seara se reunesc cu toții la masă. Cele mai comune feluri de mâncare sunt cele care au la bază orezul și puiul fript.
>

Sursa
C. Bucovală & M. Cândea, Metode moderne de educație pentru mediu, Constanța, 2003, pp. 89-90.

Note M. T.
* bahasa ("limbă") = Limba indoneziană s-a dezvoltat pe baza limbii malaeziene, cu influențe din limba olandeză. A noua limbă a lumii, cu 145 milioane de vorbitori. (ipll.manoa.hawaii.edu - 2012 - How many people speak Indonesian?)
** Borneo = A treia insulă din lume, după Groenlanda și Noua Guinee. Este împărțită între Indonezia (73% - Kalimantan), Malaezia (26%) și Brunei. (triptil.ro - Borneo, o insulă, trei țări).

Insula Magna Charta de pe fluviul englezesc Tamisa (JEROME 1889)

< (...) Ne-am abătut și pe insula Magna Charta, ca să aruncăm o privire asupra pietrei care se află într-o căsuță de acolo și despre care se spune că pe ea ar fost semnată Marea Chartă* - cu toate că eu însumi mă feresc să afirm dacă a fost semnată sau nu acolo, ori, după cum spun unii, pe celălalt mal, la "Runningmede".În sinea mea, totuși, sînt ispitit să dau crezare versiunii cum că s-ar fi semnat pe insulă. Dacă aș fi fost unul din baronii vremii aceleia, aș fi stăruit pe lîngă tovarășii mei ca regele John să fie adus pe insulă, unde un mușteriu atît de flușturatic ca el. ar fi avut mai puțină libertate de acțiune. (...) >

Sursa
J. K. Jerome, Trei într-o barcă, ed. Tineretului, București, 1966, pp. 193-194.

Notă M. T.
* La 15 iunie 1215, la Runnymede,baronii englezi l-au obligat pe regele Ioan "fără de țară" Plantagenet (1199-1216) să semneze Magna Charta Libertatum, document în latină prin care acesta recunoștea "libertățile" supușilor săi. Începutul procesului istoric de democratizare a Angliei. (www.historia.ro)

Priimul indicator STOP în 1868 (URSULEANU 1981)

<
(...)
Venirea automobilului pe lume a fost presimțită încă din 1868. În acel an, la 10 decembrie, a fost instalat la Londra, aproape de clădirea Parlamentului, primul stop rutier.Era un lucru necesar, menirea lui fiind de să-i ajute pe domnii parlamentari la traversarea străzii.Remarcabila inovație izvora așadar din considerente umanitare: protejarea omului de flagelul circulației stradale. Dar, ca multe intenții pozitive, și aceasta s-a transformat în contrariul ei.După numai patru săptămîni de la instalare, stopul- alimentat de o lampă de gaz - a explodat, rănindu-l grav pe policeman-ul care îl comanda. Un stop care provoacă accidentele în loc să le prevină, iată numai una din ciudățeniile insulelor britanice.

(...)
>

Sursa
Dan Ursuleanu, Umor pe patru roți, ed. Sport - Turism / col. Cartea de vacanță, București, 1981, p. 346.

Portul rus Nikolaevsk la Oceanul Pacific în 1863 (VERNE)

<
(...) Celelalte nave aveau destinația Nikolaevsk*, Ohotsk**, Ayan***, principalele porturi din această regiune, sau ieșeau din ele îndreptîndu-se spre larg.
Încă de pe atunci, Nikolaevsk, capitala provinciei Amur, situată aproape la gura marelui fluviu cu acest nume****, era un oraș important, al cărui comerț căpăta din an în an o extindere tot mai mare. El oferea un port foarte bine adăpostit în Strîmtoarea Tartariei, care desparte litoralul de lunga insulă Sahalin*****.
(...)
>

SURSA
Jules Verne, Șarpele de mare******, trad. I. Hobana, ed. Tineretului, București, 1969, p. 107.

NOTE M. T.
* Nikolaevsk = Oraș rus întemeiat în 1850 de Ghenadi Neveslkoi la vărsarea fluviului Amur în Marea Ohotsk, cu ieșire în Oceanul Pacific. Numele său era un omagiu adus țarului domnitor Nicolae I (1825-1855). (https://en.wikisource.org/wiki/1911_Encyclop%C3%A6dia_Britannica/Nikolayevsk_(Siberia))
** Ohotsk = Oraș rus întemeiat în 1647 de Semion Șelkovnikov pe coasta Mării Ohotsk, situat la nord de Nikolaevsk. (Wikipedia)
*** Ayan = Noua bază a Companiei Ruso-Americane începând din 1840, la o distanță de 430 km sud de fosta bază Ohotsk. (Wikipedia)
**** Fluviul Amur constituie granița dintre Rusia și China din 1689. (Wikipedia)
***** Sahalin = Insulă de 72000 kmp care delimitează Marea Ohotsk de Marea Japoniei, situată  la nord de Japonia și despărțită de coasta Rusiei prin Strâmtoarea Tătară. Disputată de Rusia și Japonia în secolele XIX și XX. (http://www.karafuto.com/timetab.html)
****** Șarpele de mare-Jules Verne, „Devoratorul de SF”, 5 martie 2013 (http://fansfro.blogspot.ro/2013/03/sarpele-de-mare-jules-verne.html)

Insulele Kurile în 1863 (VERNE 1901)

<
Kurilele*, mai puțin numeroase decît Aleutinele**, sînt în cea mai mare parte niște insulițe nelocuite. Trei sau patru pot fi considerate totuși insule: Paramushir, Onekotan, Simushir, Matuna. Destul de împădurite, au un sol productiv, Celelalte, stîncoase și nisipoase, improprii oricărei culturi, sînt lovite de sterilitate.
O parte din acest grup este tributară Imperiului Japoniei, al cărui domeniu îl prelungește. Cealaltă parte, cea septentrională, ține de provincia rusă a Kamceatkăi***. Locuitorii ei, scunzi, păroși, sînt desemnați cu numele de kamciadali.
(...)
>

SURSA
Jules Verne, Șarpele de mare****, trad. I. Hobana, ed. Tineretului, București, 1969, pp. 114-115.

NOTE M. T.
* Kurile = Arhipeleag din vestul Oceanului Pacific, format din 56 de insule vulcanice, situat între peninsula rusă Kamciatka și insula nordică japoneză Hokkaido. (http://www.telegraph.co.uk/news/worldnews/asia/japan/8101395/Kuril-Islands-factfile.html)
** Aleutine = Arhipeleag din estul Oceanului Pacific, format din 150 de insule întinse pe 1750 km, situat lângă peninsula americană Alaska. (https://www.britannica.com/place/Aleutian-Islands)
*** Paramushir, Onekotan, Simushir, Matua/Matuna = Insule din grupul nordic al Kurilelor locuite de indigeni Ainu, care în 1644 aparțineau domeniului feudal japonez Matsumae. Tratatul de la Shimoda (Japonia) din 1855 a stabilit trecerea lor în posesia Rusiei, în timp ce tratatul de la St. Petersburg din 1875 a statuat revenirea lor în posesia Japoniei. (https://en.wikipedia.org/wiki/Kuril_Islands_dispute#/media/File:Demis-kurils-russian_names.png)
**** Șarpele de mare - Jules Verne, „Devoratorul de SF”, 5 martie 2013, (http://fansfro.blogspot.ro/2013/03/sarpele-de-mare-jules-verne.html)

Insulele americane Aleutine în 1863 (VERNE 1901)

<
(...)
Aceste insule, care aparțin astăzi Americii de Nord*, făceau parte în acea epocă din Imperiul rus, care poseda toată imensa provincie Alaska**, din care Aleutinele nu sînt în realitate decât o prelungire naturală. Acest lung șirag, care se întinde pe aproape 10 grade***, numără nu mai puțin de cincizeci și una de mărgele. E divizat în trei grupuri: Aleutinele propriu-zise, Andreanov**** și Lisi. Acolo trăiesc câteva mii de locuitori, strânși pe cele mai importante insule din arhipeleag, care se ocupă cu vânătoarea, cu pescuitul și comerțul cu blănuri.
(...)
>

SURSA
Jules Verne*****, Șarpele de mare, trad. I. Hobana, ed. Tineretului, București, 1969, p. 95.

NOTE M. T.
* Aici SUA.
** Alaska = Peninsulă în NV Americii. Teritoriu rus din 1741 până în 1867, când a fost cumpărată de SUA pentru 7,2 milioane de dolari. Din 1959 a devenit al 49 lea stat al SUA. (http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/alaska-din-partea-rusiei-pentru-statele-unite-cu-drag-2949620/)
*** 10 grade latitudine.
**** Insule descoperite în 1761 de navigatorul rus Andreian Tolstih. (https://rd.springer.com/referenceworkentry/10.1007/978-3-319-24237-8_436)(https://www.britannica.com/place/Andreanof-Islands)
***** Șarpele de mare - Jules Verne, „Devoratorul de SF”, 5 martie 2013 (http://fansfro.blogspot.ro/2013/03/sarpele-de-mare-jules-verne.html)

Orașul canadian Victoria în 1863 (VERNE 1901)

<
(...)
Orașul i se păru interesant, ca toate cele care prosperă atît de repede pe pământul Americii și cărora terenul le permite să se întindă nemăsurat. Construit geometric, brăzdat de străzi care se întretăiau în unghiuri drepte, umbrit de arbori frumoși, el avea un parc vast, și care oraș american nu are unul, sau chiar mai multe?... Apa de băut îi era furnizată de un rezervor instalat la patru mile depărtare, alimentat de cele mai bune izvoare din insulă.
Portul Victoria*, adăpostit în fundul unu mic golf, are o așezare dintre cele mai favorabile. E punctul unde se întîlnesc strîmtorile Juan de la Fuca** și Queen Charlotte***. Navele pot ajunge aici fie prin vest, fie prin nord-vest. Traficul maritim, destinat să crească în viitor, avea să cuprindă întreaga navigație din aceste ținuturi.
E cazul să adăugăm că, încă în acea epocă, portul oferea ample ample resurse navelor care necesitau reparații după lungi traversări, majoritatea foarte dificile. Un arsenal bine aprovizionat, antrepozite pentru mărfuri ca și un bazin de carenaj le stăteau la dispoziție.
(...)
>

SURSA
Jules Verne, Șarpele de mare****, trad. I. Hobana, Ed. Tineretului, București, 1969, pp. 81-82.

NOTE M. T.
* Victoria = Port în insula canadiană Vancouver, pe coasta Oceanului Pacific. Fondat în 1843. Capitala provinciei Columbia britanică de la aderarea la Confederația Canadei în 1871. (http://www.victoria.ca/EN/main/residents/about/history.html)
** Juan de (la) Fuca/Ioannis Phokas (1536-1602) = Pilot maritim grec în serviciul regelui spaniol Filip II (1556-1598). (http://www.biographi.ca/en/bio.php?id_nbr=232)
*** Queen Charlotte / Charlotte de Meklenburg-Strelitz (1744-1818) = Soția regelui George III al Marii Britanii. Regină a Marii Britanii în perioada 1761-1818. (http://www.pbs.org/wgbh/pages/frontline/shows/secret/famous/royalfamily.html)
**** Șarpele de mare - Jules Verne, „Devoratorul SF”, 5 martie 2013 (http://fansfro.blogspot.ro/2013/03/sarpele-de-mare-jules-verne.html)

Orașul canadian Vancouver în 1863 (VERNE 1901)

<
Insula Vancouver, de pe coasta occidentală a Americii de Nord, lungă de cinci sute de kilometri și lată de o sută treizeci, e cuprinsă între paralelele 48 și 51. Face parte din Columbia engleză*, învecinată cu dominionul Canada**, de care frontiera o desparte la est.
Acum vreo sută de ani, Compania Golfului Hudson*** fondase un post de comerț la capătul de sud-vest al insulei, lîngă vechiul port Cardoba, căruia indienii îi spuneau Camosin. Era o luare în posesie a insulei de către guvernul britanic. Totuși, în 1789, Spania pune mîna pe ea, dar după puțină vreme fu restituită Angliei, printr-un tratat**** semnat de ofițerul spaniol Quadra***** și ofițerul englez Vancouver******, al cărui figurează singur în cartografia modernă.
Satul nu avea să întîrzie să devină oraș, grație descoperirii unor filoane de aur în bazinul Fraser-ului, unul din cursurile de apă ale insulei. Devenit Victoria-City, fu proclamat capitala oficială a Columbiei britanice. Apoi fură întemeiate și alte orașe, ca Nanaimo, la patruzeci de leghe******* depărtare, fără a mai vorbi de micul port San-Juan, care se deschide spre capătul meridional.
În epoca în care se desfășoară acțiunea acestei povestiri, Victoria era departe de a cunoaște dezvoltarea de astăzi. Insula Vancouver nu era încă deservită de calea ferată de nouăzeci și șase de kilometri care leagă capitala de Nanaimo. Abia în anul următor, în 1864, o expediție avea să fie întreprinsă de doctorul Brown din Edinburg, inginerul Leech și Frederic Wymper în interiorul insulei.
(..)
>

SURSA
Jules Verne, Șarpele de mare********, trad. I. Hobana, Ed. Tineretului, București, 1969, pp. 77-78.

NOTE M. T.
* Columbia britanică = Cea mai vestică provincie a Canadei, situată pe coasta Pacificului, între statul federal american Alaska, SUA și provinciile canadiene Teritoriile de Nord-Vest și Alberta. În 1858 teritoriul a fost proclamat colonie a coroanei britanice, iar în 1871 a devenit a șasea provinciei a Confederației Canadei. (https://apps.gov.bc.ca/pub/bcgnws/names/39106.html)
** Canada = Coloniile britanice Ontario, Quebec, New Bruswick și Nova Scotia au fondat în 1867 Confederația Canadei prin British Noth America Act. (http://www.amosnews.ro/arhiva/1-iulie-ziua-nationala-canadei-01-07-2011)
*** Compania Golfului Hudson = Golful Hudson este situat în NE Canadei și are deschidere la Oceanul Arctic. A fost descoperit în 1610 de englezul Henry Hudson. În 1670 a fost fondată Compania Golfului Hudson, care a primit din partea coroanei engleze monopolul comerțului cu blănuri, păstrat până în 1870. (http://www.hbcheritage.ca/hbcheritage/history/overview.asp)
**** Convențiile Nootka au fost semnate la Madrid la 28 octombrie 1790 și 12 februarie 1793. (https://en.wikisource.org/wiki/Nootka_Sound_Convention) (https://en.wikisource.org/wiki/Nootka_Claims_Convention)
***** Juan Quadra (1743 Lima/Peru - 1794 Mexico City/Mexic) = Ofițer naval al coloniei spaniole Viceregatul Noua Spanie (Mexic). (http://www.biographi.ca/en/bio.php?id_nbr=1759)
****** George Vancouver (1757-1798) = Ofițer naval și explorator britanic. (http://www.biographi.ca/en/bio/vancouver_george_4E.html)
******* LÉGHE, leghe, s. f. Unitate de măsură pentru distanțele terestre sau maritime, variind între 4 și 5,5 km. – Din it. lega. sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/leghe)
******** Șarpele de mare - Jules Verne, „Devoratorul SF”, 5 martie 2013 (http://fansfro.blogspot.ro/2013/03/sarpele-de-mare-jules-verne.html)

Schimb de daruri între navigatorii europeni și regele indigen din insula Samoa în 1863 (VERNE 1901)

<
(...)
După trei zile, al 15 aprilie, ajungând lângă Samoa, Arhipeleagul Navigatorilor*, Saint-Enoch aruncă ancora la cîteva lungimi de cablu de insula Savail, una dintre cele mai importante din grup.
O duzină de indigeni, însoțindu-și regele, urcară la bord împreună cu un englez, care le servea drept interpret. Acești primitivi, foarte necivilizați, erau aproape goi. Însuși Maiestatea Sa nu se arătă îmbrăcată altfel decît supușii săi. Dar o cămașă de pînză, pe care i-o dărui căpitanul Boucart și în mînecile căreia suveranul se încăpățînă mai întîi să-și vîre picioarele, nu întîrzie să-i acopere regala nuditate.
Bărcile trimise la țărm, după sfatul englezului, se întoarseră cu o încărcătură de nuci proaspete.
(...)
>

SURSA
Jules Verne, Șarpele de mare*, trad. I. Hobana, Ed. Tineretului, București, 1969, p. 48.

NOTE M. T.
* Arhipeleagul Samoa, numit în trecut și Arhipeleagul Navigatorilor, este situat în Oceanul Pacific, la est de Australia și la nord de Noua Zeelandă.
** Devoratorul de SF, Șarpele de mare - Jules Verne, 5 martie 2013 (http://fansfro.blogspot.ro/2013/03/sarpele-de-mare-jules-verne.html)

Portul Akaroa din Noua Zeelandă în 1863 (VERNE 1901)

<
(...)
Akaroa face parte din peninsula Banks, care se detașează din coasta insulei Tawai - Pounamou* sub paralela 44**. E o anexă a provinciei Canterbury, una din cele două mari diviziuni ale insulei. Orașul nu e decît o modestă așezare situată în partea dreaptă a golfului, în fața unor munți înșiruiți pe celălalt mal, cît vezi cu ochii. În partea aceea, locuiau băștinașii maori***, în mijlocul unor minunate păduri de brazi, care furnizează excelente arborade construcțiilor maritime.
Așezarea era împărțită pe atunci în trei mici colonii de englezi, germani și francezi, care fuseseră aduși în 1840 pe vasul Robert-de-Paris****. Guvernul concesionase acestor coloni o cantitate oarecare de pămînturi, lăsîndu-le eventualul profit. Astfel, lanuri de grîu, grădini împrejmuind numeroasele case de lemn ocupă solul riveran, care rodește legume și fructe - mai ales piersici, pe cît de abundente, pe atît de savuroase.
(...)
>

SURSA
Jules Verne, Șarpele de mare, trad. I. Hobana, Ed. Tineretului, București, 1969, pp. 34-35.

NOTE M. T.
* Tawai - Pounamou / Te Wai Pounamou / Te Waipounamou = Insula sudică a Noii Zeelande, una din cele două mari insule a arhipeleagului. (http://www.tourism.net.nz/new-zealand/about-new-zealand/regions/--south-island/regional-information.html)
** Paralela 44 grade la sud de Ecuator.
*** Maori = Populația indigenă a Noii Zeelande, venită din insulele Polineziei de Est în secolul XIII. (http://www.teara.govt.nz/en/maori)
**** Robert, conte de Paris = Roman istoric publicat în 1831 de scoțianul Walter Scott. Acțiunea se petrece la Constantinopol, capitala Imperiului Bizantin, în 1097, în timpul Cruciadei I. (http://www.walterscott.lib.ed.ac.uk/works/novels/robert.html)

Primul restaurant submarin („Litoral” 1970)

<
Primul restaurant submarin va fi inaugurat în curînd în Japonia, în preajma localității Kagoshima. Restaurantul este construit pentru a primi 108 persoane și este dotat cu imense ferestere, prin care consumatorii pot admira panorama adîncurilor de lîngă insula Sakurajima. Restaurantul face parte dintr-un complex în formă de turn, denumit „Turnul Simbolului”, care străpunge marea pînă la o adîncime de 48,5 metri.
>

SURSA
***, Restaurant submarin în Japonia, „Litoral”, Constanța, (15 iunie -15 septembrie) 1970, p. 4.

Insula Peuce versus insula Leuce

Geografia istorică şi cartografia istorică românească au avut în conf. univ. Marin Popescu Spineni (1900-?) un pionier şi un reprezentant de seamă. Teza sa de doctorat din 1937 România în istoria cartografiei până la 1600 a fost urmată de o lucrare mai amplă ca durată analizată, mergându-se până la 1900(*).

Izvoarele geografice şi cartografice greco-romane din antichitate ne vorbesc despre o insulă din Marea Neagră, în apropierea gurilor de vărsare ale Dunării în Pontul Euxin. Aceste izvoare se pot împărţi în patru grupe: una care nu menţionează numele insulei, a doua care menţionează insula Leuce, a treia care menţionează insula Peuce şi a patra care menţionează ambele insule.

În prima grupă intră şi prima menţionare a unei insule în Pontul Euxin. Marele poet liric Pindar (518-438 î.H.) din oraşul grecesc Teba vorbeşte în Olimpicele de ‘’strălucitoarea insulă’’ locuită de eroul homeric Ahile la Pontul Euxin (Marea Neagră). Maximus din Tyr (sec.II) pomeneşte în Discuţii despre o insulă drept în faţa Istrului, în mare, unde se află templul şi altarele lui Ahile, la care vin doar cei care vor să-i aducă jertfe eroului. Filostrat din Atena (170-245) vorbeşte în amănunt în dialogurile sale Heroicos despre cultul lui Ahile ‘’din insula din Pont’’. În sfârşit, Tabula Peutingeriana, o hartă din sec. XIII copie a unui original din sec. III, arată în mijlocul mării, în dreptul Deltei, într-un golf mare numit Sinus, un ostrov mare Insula Heloris, posibil o stâlcire a lui Achilleis.

Cea de a doua grupă de izvoare începe cronologic vorbind cu tragicianul grec Euripide (480-406 î.H.), care vorbeşte despre Leuce (albă), o insulă stâncoasă de la gurile Dunării, escală a navigatorilor din Milet în drumurile lor din Marea Neagră. Scylax (sec.IV î.H.) din Carianda menţionează şi el insula Leuce. Generalul , istoricul şi geograful roman Flavius Arrianus (Arian) (95-175) în Călătorie în jurul Pontului Euxin confundă, în opinia lui Spineni, Leuce cu ‘’Alergarea lui Ahile’’, peninsulă de pământ nisipos de la gurile de vărsare ale Niprului (Ucraina) în mare. Descrie cu amănunte insula Leuce, al cărei nume vine de la Leukos (Albă). Pausania (sec. II) în Descrierea Greciei aminteşte de o insula Leuce în Pontul Euxin care consideră că informaţia că ar fi existat o pădure deasă cu animale sălbatice este falsă din cauza mărimii mici a insulei şi a naturii sale stâncoase. În sfârşit în antichitatea târzie, Priscianus (sec.V-VI), gramatic din Mauretania (Africa N), încearcă să demonstreze că denumirea de Leuce (albă) provine de la ‘’multele sale păsări albe ca zăpada’’.

În cadrul celei de a treia grupe de izvoare, Apollonios din Rhodos (295-230 î.H.) este primul care menţionează în Argonauticele insula Peuce, de formă triunghiulară, cu baza orientată cu ţărmul mării şi cu vârful către fluviu, despărţind două braţe ale Istrului. Strabo (63î.H.-19d.H.) menţionează în Geografia sa Peuce sau Hieron Stoma ca primul şi cel mai mare braţ al fluviului, respectiv Sf. Gheorghe în interpretarea şcolii româneşti de geografie. Romanul Pomponius Mela (sec. I) spune că sunt şase insule la gurile Dunării, dintre care cea mai mare şi mai cunoscută este Peuce. Dionysios Periegetul (sec II) în Descrierea pământului arată că Istrul se varsă în Pont prin cinci braţe în jurul insulei Peuce. Ptolemeu (90-168) descrie în Geografia Delta Dunării, menţionând că braţul de miazăzi se varsă în Pont prin Gura sacră (Hieron Stoma), cuprinzând insula Peuce.

A patra grupă de izvoare cuprinde două surse, care vorbesc despre ambele insule. Este vorba de Pseudo Scymnos, o Periegesis anonimă din sec.I, atribuită în mod greşit lui Scymnos din Chios (250-180 î.H.) şi care preia informaţii de la Demetrios din Callatis (sec III î.H.). Autorul anonim vorbeşte despre o insula Peuce, aşezată între mare şi gurile Istrului (localizare greşită în opinia lui Spineni), numită astfel după pinii de pe suprafaţa sa, egală cu cea a insulei greceşti Rhodos din Marea Egee. De asemenea, se menţionează şi de o altă insulă, numită a lui Ahile, aşezată ‘’în mare’’, la patru sute de stadii de Peucecu o mulţime de păsări domestice şi cu o privelişte de ‘’loc sfânt’’. A doua sursă care vorbeşte de ambele insule este marele naturalist Pliniu cel Bătrân (23-79) vorbeşte de primul braţ al Dunării (dinspre S spre N) ca fiind Peuce, numit după insula cu acest nume.De asemenea, savantul dă distanţa de 50 000 de mii de paşi dintre insula Leuce şi Peuce.

Este interesant însă că atunci când vorbeşte de menţionarea insulei Leuce de către Arrianus şi Pausania, Popescu Spineni spune că acest fapt a fost făcut şi de Strabo, Ptolemeu, deşi aceştia din urmă fac parte din categoria celor care au menţionat insula Peuce sau braţul Peuce!

În epoca contemporană, un studiu identifică poziţia insulei Peuce în promontoriul Dunavăţului. Eugen Panighiant, într-o cercetare istorică privind expediţia lui Alexandru Macedon împotriva geţilor de la Dunăre din 335 î.H., citează rezultatele cercetărilor geomorfologice asupra braţului sudic al Deltei ale dr. Alexandru Rosu, care a constatat că „braţul Sf. Gheorghe îşi dirija cea mai mare parte a apelor sale prin poarta Beibugeacului [zonă din nordul Razelmului], transformînd promontoriul Dunavăţului în insulă, corespunzătoare, după părerea noastră, enigmaticei insule Peuce". Colina Dunavătului, înaltă de 60 m, ar corespunde perfect malurilor „povîrnite" ale insulei din antichitate, în opinia lui Panighiant. (Vezi Eugen Panighiant, Geţi contra macedoneni

http://www.enciclopedia-dacica.ro/armata_daca/getii_vs_maced.htm)

Pe de altă parte, marele istoric Gheorghe Brătianu, identifica în Marea Neagră (vol I, 1988, p.148) insula Leuce cu actuala Insulă a Şerpilor: “Unul din popasurile cele mai vechi este cel din ‘insula Albă’. Leuké sau Achilleis, mică stâncă ce se înalţă în plină mare, în largul gurilor Dunărei, şi se numeşte astăzi Insula Şerpilor. Acest punct de escală al milesienilor era garnisit cu un sanctuar ridicat în cinstea lui Achile Pontarches, protectorul navigaţiei şi al comerţului”.

Dar tot în epoca Internetului, studiul lui Caşin Popescu identifică insula lui Achile cu insula Letea din grindul Letea. (Insula lui Achile, Leuce: localizare şi precizări istorice

http://cumpana.wordpress.com/2007/07/05/insula-lui-achile-leuce-localizare-si-precizari-istorice/)

Chiar dacă există un număr important de izvoare care vorbesc despre o singură insulă la gurile Dunării şi chiar dacă identificarea insulelor de către moderni este discutabilă, credem că cele două izvoare care vorbesc de două insule sunt suficient de clare în acest sens.

(*) Marin Popescu Spineni, România în izvoare geografice şi cartografice. Din antichitate până în pragul veacului nostru, Ed. Ştiinţifică şi enciclopedică,  Bucureşti, 1978, 254 p.

Consecințe pentru Peninsula Iberică ale desprinderii sale geologice imaginare de Europa la sfârșitul secolului XX (SARAMAGO 1986)

<
(...)
S-a vorbit de pericolele pe care le riscă Portugalia dacă se va ciocni de Azore*, şi totodată şi de efectele secundare, dacă nu vor ajunge să fie directe, cu care este ameninţată Galicia**, dar mult mai gravă e, fireşte, situaţia populaţiei din insule. În definitiv, ce e o insulă. O insulă, în acest caz un arhipeleag întreg, este o ieşire la suprafaţă a lanţului muntos submarin, de multe ori doar vîrfurile ascuţite ale unor ace stîncoase care în mod miraculos se susţin pe picioare în străfunduri de mii de metri, o insulă, pe scurt, e cea mai îndoilenică dintre întîmplări. Şi deodată mai vine şi ceea ce, nefiid decît tot o insulă, e atît de mare şi de precipitată încît există marele pericol să asistăm, să sperăm că de departe, la decapitarea succesivă a lui Sao Miguel, a insulei Terceira, a lui Sao Jorge şi Faial, şi a altor insule din Azore, cu pierdere generală de vieţi omeneşti, dacă guvernul de salvare naţională, care mîine îşi va prelua atribuţiile, nu va găsi soluţii pentru dislocarea, într-un timp scurt, a sute de mii şi milioane de oameni către regiunile suficient de sigure, în cazul în care aceasta există, Preşedintele Republicii, chiar înainte de intrarea în funcţiune a noului guvern, a apelat deja la solidaritatea internaţională, mulţumită căreia, după cum ne amintim, şi acesta e doar unul din nenumăratele exemple pe care le-am putea prezenta, s-a evitat foametea în Africa. Țările din Europa, unde din fericire s-a înregistrat o anumită scădere de ton în limbaj, cînd se referă la o anumită scădere de ton în limbaj, cînd se referă la Portugalia și Spania, după serioasa criză de identitate în care s-au zbătut cînd milioane de europeni s-au hotărît să se declare iberici, au întîmpinat cu simpatie apelul și au dorit chiar imediat să afle cum anume vrem să fim ajutați, cu toate că, așa cum se întîmplă de obicei, totul depinde cum vor putea fi satisfăcute nevoile noastre de posibilitățile lor excedentare. Cît despre Statele Unite ale Americii de Nord, care astfel prin extensie completă ar trebui mereu numite,  cu toate că au trimis veste că formula guvernului de salvare națională nu le e pe plac, dar că, în fine, treacă-meargă, avînd în vedere împrejurarea, s-au declarat totuși dispuse să evacueze populația din Azore, care nu ajunge la două sute cincizeci de mii de persoane, rămînînd însă să decidă mai tîrziu unde vor putea fi instalate aceste persoane, rămînînd însă să decidă mai tîrziu unde vor putea fi instalate aceste persoane, chiar în statele salvatoare, nici pomeneală, datorită legilor de imigrare, idealul, dacă vreți să vi-l spun, și acesta e visul secret al Departamentului de Stat și al Pentagonului, ar fi ca insulele să rețină, chiarși cu cîteva stricăciuni, peninsula, care astfel ar rămîne fixată în mijlocul Atlanticului spre beneficiul păcii mondiale, al civilizației occidentale și al evidentelor conveniențe strategice. Plebei i se va comunica faptul că escadrilele nord-americane au primit ordin să se îndrepte în zona Azorelor, imediat se vor aduna acolo mai multe mii de azorieni, rămînînd restul pentru podul aerian care se află în curs de amenajare. Portugalia și Spania vor trebui să-și rezolve singure problemele locale, mai puțin spaniolii decît noi, că pe ei întotdeauna istoria și soarta i-au tratat ca o parțialitate mai mult decît evidentă.
Exceptînd cazul Galiciei, caz și regiune pur periferice, sau, cu alte cuvinte, apendiculare, Spania se află la adăpost de urmările mai nefaste ale coliziunii, avînd în vedere că, în mod substanțial, Portugalia îi servește drept tampon sau amortizor. Sînt probleme de o anume complexitate logistică de rezolvat, cum ar fi orașele importante, ca Vigo, Pontevedra, Santiago de Compostela și La Coruna, dar, în privința celorlalte, populația din sate e atît de obișnuită cu precara guvernare a vieții sale, încît, aproape fără să aștepte ordine, povețe și opinii, s-a pornit să mărșăluiască spre interior, pașnică și resemnată, folosind mijloacele de transport pomenite, și altele, începînd cu cel mai primitiv, cu propriile picioare.
Dar situația Portugaliei e radical diferită. Observați că toată coasta, cu excepția părții sudice din Algarve, se află expusă la lovirea cu pietre a insulelor azoriene, expresie care se folosește aici, lovire cu pietre, pentru că în sfîrșit, nu e mare diferență, în ceea  ce privește efectele, între faptul că ne lovește o piatră, e totul o chestiune de viteză și inerție, neuitînd, totuși, că în cazul de față, capul, chiar și rănit și spart, va face țăndări toată cremenea. Or, cu o astfel de coastă, aproape toată cu țărmuri joase și cu orașele principale chiar pe malul apei, și avînd în vedere lipsa de pregătire a portughezilor pentru cea mai neînsemnată dintre calamitățile publice, cutremur, inundație, foc în pădure, secetă persistentă, e de mirare, ca guvernul de salvare națională să-și poată îndeplini Îndatorirea. Soluția ar fi să se simuleze chiar panica, să-i facăpe oameni să-și părăsească grabnic casele și să refugieze în cîmpiile din interior. Mai rău este dacă în călătorie și la instalare acești oameni se vor vedea privați de alimente, nici nu se poate închipui pînă la ce extreme vor putea ajunge indignarea și revolta.
(...)
>

SURSA
Jose Saramago***, Pluta de piatră****, ed. Univers / colecţia Romanul secolului XX, Bucureşti, 1990, p.180-182.

NOTE M.T.
* Azore = Arhipeleag portughez din Atlantic, la 1500 km de Lisabona și 3900 km de America de Nord (http://incomemagazine.ro/articles/in-inima-atlanticului)
** Galicia = Regiune din nord-vestul Spaniei, la nord de Portugalia și cu ieșire la Atlantic (http://www.eurominority.eu/version/eng/minority-detail.asp?id_minorities=95)
*** Jose Saramago (1922 Portugalia - 2010 Spania) = Scriitor portughez comunist, premiat cu Nobel în 1998. (http://www.mediafax.ro/cultura-media/biografie-jos-saramago-si-calatoria-sa-spre-intelesul-lucrurilor-aproape-imposibile-6430670)
**** Pluta de piatră (http://www.bookblog.ro/x-laura-magureanu/pluta-de-piatra/)

Reacții europene antiiberice la desprinderea geologică imaginară a Peninsulei Iberice de Europa la sfârșitul secoului XX (SARAMAGO 1986)

<
(...)
Aceasta a fost ziua însemnată cînd de-acum îndepărtata Europă, după ultimele măsurători cunoscute ajunsese cam la o distanță de vreo două sute de kilometri, s-a văzut zdruncinată din temelii pînă la acoperiș, de o convulsie de natură psihologică și socială care în mod în mod dramatic i-a pus în primejdie de moarte identitatea, negată, în acea clipă decisivă, în fundamentele sale particulare și intrinseci, naționalitățile, atît de laborios formate de-a lungul atîtor și atîtor secole. Europenii, de la cei mai mari conducători pînă la cetățenii de rînd, se obișnuiseră repede, bănuim cu un sentiment neexprimat de ușurare, fără ținuturile din extremul occident, iar dacă noile hărți, puse numaidecît în circulație pentru actualizarea culturală a vulgului, mai provocau încă vederii un anume disconfort, o fi numai din motive de ordin estetic, acea indefinibilă impresie de indispoziție pe care cu siguranță a provocat-o în timp, și chiar și azi ne-o provoacă nouă, lipsa brațelor lui Venus din Milo, că ăsta-i numele cel mai sigur al insulei unde-a fost găsită. Așadar Milo nu e numele sculptorului (1), Nici pomeneală, Milo e insula unde sărăcuța de ea a fost descoperită, a înviat din adîncuri precum Lazăr, dar nu s-a înfăptuit încă nici o minune care să facă să-i mai crească o dată brațele.
Cu trecerea secolelor, dacă ele vor mai trece, Europa nici nu-și va mai aminti de vremea cînd era mare și intra direct în ocean, așa cum noi, astăzi, nu mai reușim să ne-o imaginăm pe Venus cu brațe.
(...) Deși nu este măgulitor să o mărturisim, pentru anumiți europeni simplul fapt că s-au văzut scăpați de popoarele occidentale incomprehensibile, aflate acum în derivă fără catarg pe cuprinsul oceanului, de unde n-ar fi trebuit să vină niciodată, a fost el însuși, o binefacere, făgăduința unor zile și mai confortabile, cum esacul și peticul, am început să știm în sfîrșit ce este Europa, dacă n-or mai rămîne în ea, încă, parcele nelegetime care, mai devreme sau mai tîrziumai devreme sau mai tîrziu, într-unfel sau altul se vor dezlega și ele. Să punem rămășag că în viitorul nostru final vom fi reduși la o singură țară,, chintesență a spiritului european, sublimat perfect simplu, Europa, adică, Elveția.
(...)

(1) Joc de cuvinte în limba portugheză, Venus de Milo putînd însemna atît „Venus din Milo” cît și „Venus a lui Milo”.
>

SURSA
Jose Saramago*, Pluta de piatră**, trad. M. Stănciulescu, ed. Univers / colecția Romanul secolului XX, București, 1990, p. 136-137.

NOTE M.T.
* Jose Saramago (1922 Portugalia - 2010 Spania) = Scriitor portughez comunist care a primit Premiul Nobel pentru Literatură în 1998. (http://www.mediafax.ro/cultura-media/biografie-jos-saramago-si-calatoria-sa-spre-intelesul-lucrurilor-aproape-imposibile-6430670)
(http://www.romanialibera.ro/cultura/carte/a-murit-jos%C3%A9-saramago-190749)
** Pluta de piatră (http://www.bookblog.ro/x-laura-magureanu/pluta-de-piatra/)

Insula Zanzibar din Africa de Est în secolul XIX (VERNE 1863)

„Insula Zanzibar, stăpînită de imamul* din Mascat, aliat al Franței și al Angliei, este una din cele mai frumoase colonii. În port vin numeroase corăbii din ținuturile învecinate. De coasta africană o desparte numai un canal, care în partea cea mai lată nu depășește 30 de mile. Pe insulă se face un comerț intens, cu cauciuc, fildeș, dar mai ales cu `lemn de abanos`**, deoarece Z. este un mare tîrg de sclavi. Traficul se întinde pe toată coasta E a Africii, pînă sub latitudinea Nilului. G. Lejean a văzut făcîndu-se aici comerț cu sclavi, chiar de către vase cu pavilion francez.

* Preot la mahomedani.

** Comerț cu `lemn de abanos` – Expresie pentru comerț cu sclavi negri.”

(XI)

J. VERNE, Cinci săptămîni în balon, trad. (1863 fr.) R. Tudoran, ed. II, ed. I. Creangă/3, București, 1978, 215 p.

Descoperirea lacului african Victoria de către locotenentul britanic Speke în secolul XIX (VERNE 1863)

„Acest lac fusese botezat, de către căpitanul Speke, Nyanza Victoria{51}. Lățimea lui putea să fie aici cam de nouăzeci de mile. Căpitanul găsise la extremitatea sa meridională un grup de insule, pe care le numise Arhipeleagul Bengalului. Își continuase cercetările până la Muanza, pe coasta de est, unde fusese bine primit de sultan. Făcuse lucrările de triangulație{52}pentru planul acestei regiuni, dar nu-și putuse procura o pirogă, ca să-l traverseze și ca să viziteze marea insulă Ukereue, foarte populată, guvernată de trei sultani, și care în timpul refluxului devine doar peninsulă.”

(XVIII)

J. VERNE, Cinci săptămîni în balon, trad. (1863 fr.) R. Tudoran, ed. II, ed. I. Creangă/3, București, 1978, 215 p.

Upernawik din Groenlanda în secolul XIX (VERNE 1901)

(IX&X/47) „(...) Upernawik, așezarea cea mai nordică pe care o stăpînește Danemarca pe această coastă.

(...)

(...) Guvernatorul se născuse pe insula Dsko (...); (...) orașului, care se compunea din 3 case de lemn, în care locuia el și preotul luteran, o școală și niște prăvălii care se aprovizionau de pe navele naufragiate. Restul se compunea din colibe de zăpadă în care eschimoșii intrau pe brînci, printr-o deschizătură.”

J. VERNE, Căpitanul Hatteras, trad. (fr. 1864-5) I. Katz, ed. II, ed. I.Creangă/5, București, 1990, 297 p.

BUSINESS CLUB. Nemții au construit o insulă tropicală într-un hangar sovietic de la marginea Berlinului

Digi 24 5 februarie 2014

Piramidă gigantică, scufundată, descoperită lângă Portugalia [video]

The Epoch Times România 3 februarie 2014

Kiribati, paradisul insular ameninţat cu dispariţia 
Adevărul 23 noiembrie 2013