Schimb de daruri între navigatorii europeni și regele indigen din insula Samoa în 1863 (VERNE 1901)

<
(...)
După trei zile, al 15 aprilie, ajungând lângă Samoa, Arhipeleagul Navigatorilor*, Saint-Enoch aruncă ancora la cîteva lungimi de cablu de insula Savail, una dintre cele mai importante din grup.
O duzină de indigeni, însoțindu-și regele, urcară la bord împreună cu un englez, care le servea drept interpret. Acești primitivi, foarte necivilizați, erau aproape goi. Însuși Maiestatea Sa nu se arătă îmbrăcată altfel decît supușii săi. Dar o cămașă de pînză, pe care i-o dărui căpitanul Boucart și în mînecile căreia suveranul se încăpățînă mai întîi să-și vîre picioarele, nu întîrzie să-i acopere regala nuditate.
Bărcile trimise la țărm, după sfatul englezului, se întoarseră cu o încărcătură de nuci proaspete.
(...)
>

SURSA
Jules Verne, Șarpele de mare*, trad. I. Hobana, Ed. Tineretului, București, 1969, p. 48.

NOTE M. T.
* Arhipeleagul Samoa, numit în trecut și Arhipeleagul Navigatorilor, este situat în Oceanul Pacific, la est de Australia și la nord de Noua Zeelandă.
** Devoratorul de SF, Șarpele de mare - Jules Verne, 5 martie 2013 (http://fansfro.blogspot.ro/2013/03/sarpele-de-mare-jules-verne.html)

„Ioan Mătăsăreanu” (DELEANU 2001)

 Geta Deleanu, Profil. Ioan Mătăsăreanu, „Tomis”, Constanța, decembrie 2001

Pe I. M. lumea artistică îl știe demult. Colecționarii mai vechi și mai noi recunosc, cu ușurință, figura devenită celebră și aproape emblematică a pictorului constănțean. Greu de prins în sintagme, curente sau stiluri binecunoscute, artistul „scapă” oricărei descrieri, clasificări sau ierarhizări. Fire absolutamente artistică, boem, hipersensibil, M. trăiește în lumea lui, lumea idealurilor netrădate și neatinse de impuritatea vieții. Inflexibil când e vorba de vreun compromis artistic, el trăiește solitar în atelierul din vecinătatea Cazinoului. Fost profesor de pictură al Liceului de Artă din Constanța, coleg de breaslă cu Traian Brădean, Sabin Bălașa, Constantin Piliuță, Constantin Blendea, Vasile Cel Mare, artistul a dat, asemenea lor, generații și generații de elevi, unii dintre ei pictori cunoscuți astăzi.

Pasionat de muzică, artistul este nelipsit de la concertele Filarmonicii „Marea Neagră”, fiind el însuși interpret al unor partituri celebre, în singurătatea atelierului sau în intimitatea câte unui prieten.

Retractil și suspicios asemenea omului care a suferit mult, I. M. este, fără îndoială, plămădit din aluatul celor mari, puțini și aleși la care aspiră în permanență. Cu o credință nedisimulată, recitând deseori din Noul Testament, M. se poate recunoaște dintr-o mie. Măreția maeștrilor l-a fascinat din copilărie, arta cu majusculă a rămas pentru un artist un permanent ideal, o eternă luptă pentru un ideal. Ca artist, atacă toată varietatea tematică, de la peisaj la natură statică, de la portret al nud și compoziție. Fie că folosește contraste cromatice sau lucrează în degradeuri tonale, fie că atacă „forte” un tablou cu pastă densă sau îl schițează doar în tușe fine, pictura sa respiră aerul proaspăt al unei arte valoroase.

Tematica peisajelor nocturne îl atrage în mod deosebit. Fie că sunt peisaje marine sau păduri înstelate, firea romantică și intempestivă a artistului surprinde în continuă mișcare: marea pe timp de furtună, copacii fremătând de adierea vântului. Peisajele pictate mai demult și tratate în pastă densă sau chiar în cuțitul de paletă - lucrări pe care artistul le-ar vrea uitate - trădează un temperament pasional, neliniștit, vulcanic, anxios chiar. Lucrările mai recente, peisaje sau portrete, sunt tratate diferit în tente plate sau vibrate într-o cromatică din care nu lipsesc albul, griul și galbenul auriu. Universul investigat de artist este aspru, sever și se lasă greu de surmontat. Artistul suferă, se zbate, se chinuie pentru a izbuti „prinderea” cât mai aproape de adevărul vieții a subiectului pictat.

Dar adevărul vieții pare iluzoriu și fantasmagoric: fuga artistului după el fiind o perpetuă luptă ceas de ceas, clipă de clipă. Acesta este I. M., omul de suflet, care pune prea multă pasiune în tot ceea ce face.

Aș putea să-l asemăn pe M. unui dirijor care, gesticulând în fața orchestrei, când furtunos, când calm și liniștit, conform partiturii, interpretează în fața auditoriului simfonia preferată. Și asemenea notelor ce descriu melodia, culorile se aștern pe pânză cum vrea maestrul. I. M. este dirijorul și interpretul propriilor elanuri, neliniști și fantezii. Zbuciumul său autentic vibrează în fiecare pânză, cum lasă să se înțeleagă și recenta expoziție deschisă pe simezele Muzeului de Artă Constanța.

„Argument” („TOMIS” 198?)

 V. S., Argument, „Tomis”, Constanța, 198?

Ultimii ani au marcat și pentru tineretul constănțean o efervescență a artei interpretative,  festivalul național „Cântarea României” reprezentând un prilej minunat de afirmare a talentelor autentice. După nici doi ani și jumătate de la înființare, prin muncă susținută, sub îndrumarea perseverentului și avizatului săi inițiator, prof. G. Eugen Doinaru, Studioul artei tinere „Eveniment” se poate mândri cu succese definitorii. Afluență mereu crescândă a membrilor în raport cu creșterea exigențelor a dus la necesitatea înființării unor secții cu spectacole de sine stătătoare prezentate public sau în competiții naționale.

Secția teatru-poezie s-a impus cu necesitate, tinerii afirmându-și platforma artistică prin recitaluri sau dramatizări originale. Rezultatele nu s-au lăsat așteptate Cei doi realizatori (de multe ori și interpreți) - profesorii Valentin Sgarcea și Mircea Pânzaru - au pus bazele unei orientări stilistice proprii, munca asupra textului literar desfășurându-se într-o perfectă armonie, efectul scenic scontat găsindu-și de fiecare dată drumul spre spectatorul de teatru. Slujind verbul, adaptându-l vizual, regizorii și interpreții  tind, deja, spre realizări de anvergură, după ce, în urma unor îndelungate căutări, au obținut premii în competiții de ținută (Festivalul de poezie „Nichita Stănescu” - Ploiești, 1984; Festivalul de umor Bistrița Năsăud - 1985; Festivalul de poezie „Lucian Blaga” - Sebeș-Alba, 1985)

Succeselor regizorale li se adaugă, firesc, și cele individuale, parte din ele datorate lui M. Pânzaru.

Intențiile mărturisite ale îndrumătorului grupării de la „Eveniment” se întâlnesc cu aspirațiile realizatorilor: înființarea studioului artei tinere. O sarcină asumată care obligă. Dragostea de frumos își va găsi, astfel, împlinirea, slujind arta socialistă, marea ei deschidere actuală. Studioul, dornic să-și împrospăteze forțele, are ușile deschise oricărui tânăr dotat, aspirant la arta scenică. Proiectele sunt ambițioase: „11 elegii” de N. Stănescu, un recital Eminescu, o dramatizare a unei povestiri de I. Groșan, un text satiric, precum și texte originale

„La restaurantul Miorița cântă Damian Luca și Maria Pietraru” („LITORAL” 1973)

 ***, La restaurantul Miorița cântă Damian Luca și Maria Pietraru, „Litoral”, Constanța, 12 iulie 1973

Audiența largă de care se bucură restaurantul „Miorița” din Mamaia în rândul turiștilor aflați în această vară pe litoralul românesc se datorește, în mare măsură, prezenței aici a doi cunoscuți interpreți ai inestimabilelor bogății ale folclorului românesc. Este vorba de apreciatul naist Damian Luca, artist emerit, care a reprezentat cu succes folclorul nostru pe numeroase scene ale lumii, sub a cărui conducere un taraf de muzică populară acompaniază o altă stea a artei interpretative românești, cunoscuta solistă Maria Pietraru, prezentă și ea, în ultimii doi ani, într-un lung șir de turnee în țară și peste hotare.