Festivalul de jazz de la Sibiu din 1984 („Tomis” 1984)

<
Evenimentul cardinal al jazzului românesc, cea mai semnificativă manifestare culturală a genului prin gama stilistică și valorică, festivalul de la Sibiu a reunit încă o dată, între 29 martie - 1 aprilie '84, debutanți, forțele interpretative naționale consacrate și mesageri ai cîntului de pe alte meleaguri. Scena sibiană a devenit și la a XIV a ediție a festivalului un spațiu generos, caleidoscopic, al modurilor de exprimare jazzistică, de la dixieland pînă la jazz-rock, free-jazz și jazz minimal, atmosfera sărbătorească dominînd interpreții și numerosul public. Trebuie să mulțumim organizatorilor pentru arta de a stăpîni maratonul muzical și pentru echilibrul axiologic asigurat prin programarea formațiilor STUDIO (Iași) - în prima seară - CREPUSCUL (Timișoara), Trio JOHNNY RĂDUCANU (București), SATURNUS (R.P. Ungară) - în a doua - ANCA PARGHEL (Suceava), ALB-3 (Sibiu), VALENTIN FARCAȘ (Cluj-Napoca), Trio ION BACIU (Iași / Timișoara), sextetul CREATIV (Constanța) și Trio LIUBOMIR DENEV (R. P. Bulgaria) - în a treia - ZBIGNIEW NAMYSLOWSKI și formația sa AIR CONDITION (R. P. Polonă) - în a patra, încheind cu AURA URZICEANU. Reținem strălucitorul flux melodic punctat de asperități timbrale al trompetei lui Dan Huides (STUDIO), rafinamentul liric specific muzicii lui Johnny Răducanu, finețea interpretativă a pianistului Ion Baciu Jr., virtuozitatea de excepție a chitaristului Valentin Farcaș, vocea Ancăi Parghel. Ni s-au părut mai puțin articulate quartetele Zoltan Boros, Dragoș Nedelcu, Garbis Dedeian, Marius Popp. Tradiționalismul a  fost susținut de cei mai tineri - Big-bandul Casei pionierilor din Cluj-Napoca - și, în medie, cei mai în vîrstă interpreți - octetul de dixieland din Reșița și Vocal Jazz Quartet din Sibiu. Un splendid paradox.
>

SURSA
?, Festivalul de jazz (...), „Tomis”, Constanța, aprilie 1984.

„Thalia Ex Ponto la cumpănă de milenii” („TOMIS” 2001)

 V., Thalia Ex Ponto la cumpănă de milenii, „Tomis”, Constanța, 2001

În pofida faptului că împlinirea unei jumătăți de veac de la ctitorirea Teatrului Dramatic tomitan nu s-a bucurat de atenția și considerația pe care le merită cu prisosință, căpătând dimensiunile unui eveniment cultural obișnuit, slujitorii fideli ai Muzei Thalia de la Pontul Euxin, au făcut tot ce a depins de ei pentru a marca cei 50 de ani de istorie, nemijlocit trăită de unii, parțial traversată de alții, rămas în memoria afectivă a Cetății. O expresie persuadantă a investițiilor de minte, inimă și gratitudine față de Dramaticul constănțean, ca instituție profesionistă de spectacol, o reprezintă voluminoasa lucrare a două secretare literare ale teatrului evocat - Georgeta Mărtoiu și Anaid Tavitian - purtând un titlu vibrant: Thalia Ex Ponto la cumpănă de milenii. Nu este o lucrare riguros științifică, întrucât și-a propus, de la început, să fie „o cronică” scrisă într-o tonalitate preponderent afectivă a evocării. O cronică ce abrogă până și criteriul cronologic, povestirea faptelor, a evenimentelor și a întâmplărilor ținând de conexiunile originale, cvasi- paradoxale uneori, ale autoarelor, animate de patetismul trăirii și al mărturisirii scenice, convertit în transmiterea dincolo de rampă, a mesajului esențial - combaterea viciilor și promovarea virtuților, grație vehiculării îngrijite, corecte, clare a limbii naționale. Din fiecare capitol al acestei istorii (Seri de teatru antic, Studio experimental, Letopiseț, Debuturi absolute, Cei care nu se văd, Evenimente, Prietenii teatrului etc) rezultă că Teatrul „Ovidius” a răspuns unor înalte comandamente etice și estetice.

Prin diversitatea și amplitudinea repertorială etalate de-a lungul atâtor decenii, în care au văzut luminile rampei peste trei sute de premiere, prin actele de cultură înfăptuite (celebrele seri de teatru antic din 1978), prin momentele unice prilejuite spectatorilor (colaborările cu trupe străine, englezești îndeosebi), prin actorii prestigioși și cu experiență, ca și prin tinerii aspiranți la ipostaza de vedete, care au ținut afișul în orice condiții, ca și prin secția de păpuși, de nenumărate ori nominalizată în concursuri și festivaluri internaționale de gen, Teatrul Dramatic s-a impus ca distinctă și distinsă autoritate cultural-artistică. Meritul autoarelor cărții în discuție constă în a nu fi scăpat nimic din vedere, în a nu fi neglijat nici un amănunt esențial care privește activitatea tuturor celor ce au ostenit întru afirmarea valorilor autentice ale Dramaticului de la Pontul Euxin.

„Teatrul estival” (RIEGLER 2000)

 Gabriela Riegler, Scena. Teatrul estival, „Tomis”, Constanța, 2000, iulie

DISTRACȚIE TOTALĂ LA CALLATIS 2000. Cu siguranță, cei aflați pe litoral își vor aminti de această vară ca de una ceva mai specială, grație inițiativei atât a Primăriei orașului Mangalia, cât și a lui Cornel Diaconu, directorul companiei Aldaco Film, cea care a produs pentru prima dată un festival de reală anvergură, numit Callatis 2000.

O gabară de 1000 de metri pătrați a devenit, la Mangalia, o frumoasă „scenă pe ape”, spațiu destinat desfășurării diverselor show-uri gândite de organizatori în perioada 1 iulie - 1 septembrie. Printre acestea amintim: Hitul verii, o întâlnire a celor mai cunoscute trupe pop ale momentului, Se caută o vedetă, Steaua de mare, un spectacol asemănător cu ceea ce a însemnat cândva „Cerbul de Aur” brașovean, Noaptea vedetelor, în care se pare că va fi prezent și Chris Norman, ori Miss România Internațional, o seară a frumoaselor românce ce trăiesc dincolo de granițele țării. Nici filmul nu a fost uitat, celei de a șaptea arte fiindu-i dedicate noaptea intitulată Un secol de comedie.

TEATRU LA MALUL MĂRII... Printre  „ramificațiile” diverse ale festivalului, la loc de cinste figurează și Gala tânărului actor, ce se va desfășura în perioada 24-26 august la Mangalia. Întâlnire anuală benefică atât pentru directorii de teatre din întreaga țară (care pot opta astfel pentru anumiți actori, angajându-i), cât și pentru tinerii absolvenți, ce au o șansă în plus de a se face cunoscuți, manifestarea se înscrie în rândul celor care pot funcționa, așadar, ca un soi de piață de... produse artistice.

La preselecția bucureșteană din luna iulie s-au prezentat la cele două secțiuni - Individual și Grup - nu mai puțin de 70 de candidați, cifră record, după cum ne mărturisea directorul Galei, regizorul Cornel Todea, vicepreședintele UNITER, cifră care vine să confirme interesul crescând față de proiect. Urmărindu-i pe concurenți, constați cu stupoare că mulți dintre ei, deși tineri, par lipsiți de umor și originalitate. Dacă textele nu au noimă și sunt ori prost alese ori prost „lipite” în suiviul lor, dacă cei care le dau glas nu fac decât vreo doi pași pe scenă, imobili aproape în „tirada” lor, atunci este evident că mulți dintre cei care s-au înscris la Individual au nevoie de un ochi din afară. De un regizor, de un om care să-i sfătuiască, în cazul în care nu au nasul deja prea sus ca să accepte o consiliere. La secțiunea Grup lucrurile au stat mult mai bine. Nu ne rămâne decât să așteptăm gala finală, care, date fiind schimbările survenite - atât de loc, ca și perioada de desfășurare (să nu uităm că până acum evenimentul era programat la început de septembrie), când mai toată lumea, adică potențialul public, se va fi întors deja din vacanță) - se va derula în condiții mai civilizate.

„Costineștiul își pierde farmecul pe care îl avea - sublinia dl. Todea - adică un soi de nostalgie după un teritoriu rezervat mării și zgomotului mării, care a fost invadat de zgomotul tarabelor, de infernul de pe aleile stațiunii, cu mașinile <mișunând peste pietoni>. fără clemență, și cu concurența dezlănțuită - pe timpul momentul de teatru - a decibelilor de la discoteci, care se asocia cu zgomotul trenului, a cărui frecvență fiind suportabilă, ne făcea plăcere.”

Tema din acest an rămâne, ca și sezonul trecut, Alteritatea, fiind una permisivă, deschisă către ideea acceptării dialogului și toleranței.

LA FINAL DE STAGIUNE. În această vară teatrele bucureștene și-au închis porțile aproape la unison, dat fiind, într-o oarecare măsură, și Campionatul european de fotbal, care s-ar fi dovedit un eveniment mult mai atractiv decât o piesă de teatru. Pe ici, pe colo câte un spectacol (vezi Hamlet-ul lui Ciulei programat cu reprezentații de tip calup) ori vreun turneu, cum a fost de pildă cel al Teatrului din Timișoara, cu o montare (Lorenzaccio în viziunea lui Victor Ioan Frunză) în chiar ziua în care echipa României avea de disputat un meci. Nu vreau să vă spun ce s-a întâmplat la pauză, când mulți și-au luat tălpășița. În provincie vacanța a venit un pic mai târziu. Teatrul „Toma Caragiu” din Ploiești, de exemplu, a ținut să încheie stagiunea cu prezentarea, în avanpremieră, a spectacolului lui Petre Bokor Schimb urgent... Trei surori. Plecat în Canada acum un sfert de secol, acesta revine din 1990 cu regularitate în România pentru a lucra pe diverse scene. De această dată a optat pentru textul dramaturgului Nagie Jackson, de numai 36 de ani, actor la Boston, piesă ce se constituie într-o fină analiză a schimbărilor survenite în Rusia anilor 91-92.

Reflecția asupra unei societăți supuse rigorilor de tot soiul în drumul ei spre capitalism, cu toate inconveniențele presupuse de o metamorfoză a mentalităților, spectacolul dezvăluie, spre deliciul publicului, lumea din spatele cortinei, viața unui teatru în interiorul său. Jucată acum și pe Broadway, piesa de dovedește cu priză la diverse tipuri de spectatori, care-și vor recunoaște aici propriile situații de viață.

Un spectacol curat, rotund, ceva mai încărcat, de umor în actul secund. Impecabil în concepția-i clasică, Bokor își dovedește din nou capacitatea de a lucra cu actorii, mulți nereușind încă să atingă performanța.

În septembrie, la București de această dată, va fi reluată activitatea Studioului de teatru pe care instituția ploieșteană și al său director, Lucian Sabados, l-au deschis și dotat la „Hanul cu tei”. Un spațiu de aproape 80 de locuri, inaugurat la începutul acestei veri cu piesa Cafeaua domnului ministru. Din toamnă, aici se vor juca, de două ori pe săptămână, spectacole gen studio, cu doi, trei actori, iar textele vor fi obligatoriu contemporane. 

„Argument” („TOMIS” 198?)

 V. S., Argument, „Tomis”, Constanța, 198?

Ultimii ani au marcat și pentru tineretul constănțean o efervescență a artei interpretative,  festivalul național „Cântarea României” reprezentând un prilej minunat de afirmare a talentelor autentice. După nici doi ani și jumătate de la înființare, prin muncă susținută, sub îndrumarea perseverentului și avizatului săi inițiator, prof. G. Eugen Doinaru, Studioul artei tinere „Eveniment” se poate mândri cu succese definitorii. Afluență mereu crescândă a membrilor în raport cu creșterea exigențelor a dus la necesitatea înființării unor secții cu spectacole de sine stătătoare prezentate public sau în competiții naționale.

Secția teatru-poezie s-a impus cu necesitate, tinerii afirmându-și platforma artistică prin recitaluri sau dramatizări originale. Rezultatele nu s-au lăsat așteptate Cei doi realizatori (de multe ori și interpreți) - profesorii Valentin Sgarcea și Mircea Pânzaru - au pus bazele unei orientări stilistice proprii, munca asupra textului literar desfășurându-se într-o perfectă armonie, efectul scenic scontat găsindu-și de fiecare dată drumul spre spectatorul de teatru. Slujind verbul, adaptându-l vizual, regizorii și interpreții  tind, deja, spre realizări de anvergură, după ce, în urma unor îndelungate căutări, au obținut premii în competiții de ținută (Festivalul de poezie „Nichita Stănescu” - Ploiești, 1984; Festivalul de umor Bistrița Năsăud - 1985; Festivalul de poezie „Lucian Blaga” - Sebeș-Alba, 1985)

Succeselor regizorale li se adaugă, firesc, și cele individuale, parte din ele datorate lui M. Pânzaru.

Intențiile mărturisite ale îndrumătorului grupării de la „Eveniment” se întâlnesc cu aspirațiile realizatorilor: înființarea studioului artei tinere. O sarcină asumată care obligă. Dragostea de frumos își va găsi, astfel, împlinirea, slujind arta socialistă, marea ei deschidere actuală. Studioul, dornic să-și împrospăteze forțele, are ușile deschise oricărui tânăr dotat, aspirant la arta scenică. Proiectele sunt ambițioase: „11 elegii” de N. Stănescu, un recital Eminescu, o dramatizare a unei povestiri de I. Groșan, un text satiric, precum și texte originale