Pacea este cel mai groaznic război; în timpul ei, trebuie să ai răbdarea de a aştepta să-ţi moară duşmanul. VICTOR MARTIN - ''Carte de citit la volan''
Faceți căutări pe acest blog
luni, 23 aprilie 2012
Situația punctelor de prim-ajutor pe litoral în 1994 („Telegraf” 1994)
După `89, mulți directori de societăți comerciale cu capital de stat au simțit nevoia de a gospodări bunurile cu care au fost ”înzestrați” de partid. Așa se fac că S.A. de pe litoral au vîndut sau închiriat punctele de prim ajutor medical unor agenți economici. Urmarea? Dispariția punctelor sanitare în marea lor majoritate. Astfel, din 12 cîte existau în Mamaia, au mai rămas (?), prost așezate și în imposibilitatea de a fi dotate cu aparate medicale pentru acordarea primului ajutor în caz de urgență. Același lucru se întîmplă și în celelalte stațiuni de pe litoral. Exemplificăm cu Jupiter, Venus, Eforie Nord, Costinești ș.a. Dl. dir, adj, al Direcției Sanitare Constanța a descris acest fenomen drept: „un dezinteres din partea societăților în cauză, pe care le interesează în primul rînd profitul, lăsînd astfel la o parte problemele de urgență. Spre exemplu, pentru a înțelege gravitatea faptului, acum două zile un înecat a decedat, alți fiind salvați în ultimul moment datorită deplasării de urgență a salvării la distanțe apreciabile”. Pentru a evita astfel de situații, gîndindu-se că se află în plin sezon estival, D. S. a cerut alte spații, dar se pare că nu există această posibilitate. Am cerut alte amănunte dlui Gheorghiu, dir. S.C. Mamaia. Domnia sa ne-a declarat că: „Deocamdată nu sînt bani pentru a face altele. Nu înțeleg însă de ce Direcția Sanitară își face probleme, deoarece pentru Mamaia există 6 puncte de prim ajutor, plus două policlinici care sînt suficiente”. Ce ne facem însă cu turiștii, care nu înțeleg de ce li se mai iau banii dacă nu li se asigură protecție medicală?
>
SURSA
Lăcrămioara Andrei, Din dorința de a face schimbări cu orice preț, SOCIETĂȚILE COMERCIALE CU CAPITAL DE STAT DE PE LITORAL AU VÎNDUT SAU ÎNCHRIAT PUNCTELE DE PRIM AJUTOR!, „Telegraf”, Constanța, ?07.1994, p.?:
luni, 19 martie 2012
Teatru pe litoral la 26 august 1972 („Litoral” 1972)
TEATRUL DE REVISTĂ ȘI COMEDIE „ION VASILESCU” prezintă la Costinești, ora 20,30: „Siciliana”.
TEATRUL DE REVISTĂ „FANTASIO” prezintă la grădina „Tomis”, ora 20: „Săracu` Gică”.
TEATRUL LIRIC CONSTANȚA prezintă la Mamaia, ora 20,30: „Voievodul țiganilor”.
TEATRUL DE DRAMĂ ȘI COMEDIE prezintă la Eforie Nord, ora 20,30: „Nu vă jucați cu... oltencele”.
>
SURSA
UNDE MERGEM AZI - TEATRU, „Litoral”, Constanța, 26 august 1972, p.?.
duminică, 30 iulie 2000
„Teatrul estival” (RIEGLER 2000)
Gabriela Riegler, Scena. Teatrul estival, „Tomis”, Constanța, 2000, iulie
DISTRACȚIE TOTALĂ LA CALLATIS 2000. Cu siguranță, cei aflați pe litoral își vor aminti de această vară ca de una ceva mai specială, grație inițiativei atât a Primăriei orașului Mangalia, cât și a lui Cornel Diaconu, directorul companiei Aldaco Film, cea care a produs pentru prima dată un festival de reală anvergură, numit Callatis 2000.
O gabară de 1000 de metri pătrați a devenit, la Mangalia, o frumoasă „scenă pe ape”, spațiu destinat desfășurării diverselor show-uri gândite de organizatori în perioada 1 iulie - 1 septembrie. Printre acestea amintim: Hitul verii, o întâlnire a celor mai cunoscute trupe pop ale momentului, Se caută o vedetă, Steaua de mare, un spectacol asemănător cu ceea ce a însemnat cândva „Cerbul de Aur” brașovean, Noaptea vedetelor, în care se pare că va fi prezent și Chris Norman, ori Miss România Internațional, o seară a frumoaselor românce ce trăiesc dincolo de granițele țării. Nici filmul nu a fost uitat, celei de a șaptea arte fiindu-i dedicate noaptea intitulată Un secol de comedie.
TEATRU LA MALUL MĂRII... Printre „ramificațiile” diverse ale festivalului, la loc de cinste figurează și Gala tânărului actor, ce se va desfășura în perioada 24-26 august la Mangalia. Întâlnire anuală benefică atât pentru directorii de teatre din întreaga țară (care pot opta astfel pentru anumiți actori, angajându-i), cât și pentru tinerii absolvenți, ce au o șansă în plus de a se face cunoscuți, manifestarea se înscrie în rândul celor care pot funcționa, așadar, ca un soi de piață de... produse artistice.
La preselecția bucureșteană din luna iulie s-au prezentat la cele două secțiuni - Individual și Grup - nu mai puțin de 70 de candidați, cifră record, după cum ne mărturisea directorul Galei, regizorul Cornel Todea, vicepreședintele UNITER, cifră care vine să confirme interesul crescând față de proiect. Urmărindu-i pe concurenți, constați cu stupoare că mulți dintre ei, deși tineri, par lipsiți de umor și originalitate. Dacă textele nu au noimă și sunt ori prost alese ori prost „lipite” în suiviul lor, dacă cei care le dau glas nu fac decât vreo doi pași pe scenă, imobili aproape în „tirada” lor, atunci este evident că mulți dintre cei care s-au înscris la Individual au nevoie de un ochi din afară. De un regizor, de un om care să-i sfătuiască, în cazul în care nu au nasul deja prea sus ca să accepte o consiliere. La secțiunea Grup lucrurile au stat mult mai bine. Nu ne rămâne decât să așteptăm gala finală, care, date fiind schimbările survenite - atât de loc, ca și perioada de desfășurare (să nu uităm că până acum evenimentul era programat la început de septembrie), când mai toată lumea, adică potențialul public, se va fi întors deja din vacanță) - se va derula în condiții mai civilizate.
„Costineștiul își pierde farmecul pe care îl avea - sublinia dl. Todea - adică un soi de nostalgie după un teritoriu rezervat mării și zgomotului mării, care a fost invadat de zgomotul tarabelor, de infernul de pe aleile stațiunii, cu mașinile <mișunând peste pietoni>. fără clemență, și cu concurența dezlănțuită - pe timpul momentul de teatru - a decibelilor de la discoteci, care se asocia cu zgomotul trenului, a cărui frecvență fiind suportabilă, ne făcea plăcere.”
Tema din acest an rămâne, ca și sezonul trecut, Alteritatea, fiind una permisivă, deschisă către ideea acceptării dialogului și toleranței.
LA FINAL DE STAGIUNE. În această vară teatrele bucureștene și-au închis porțile aproape la unison, dat fiind, într-o oarecare măsură, și Campionatul european de fotbal, care s-ar fi dovedit un eveniment mult mai atractiv decât o piesă de teatru. Pe ici, pe colo câte un spectacol (vezi Hamlet-ul lui Ciulei programat cu reprezentații de tip calup) ori vreun turneu, cum a fost de pildă cel al Teatrului din Timișoara, cu o montare (Lorenzaccio în viziunea lui Victor Ioan Frunză) în chiar ziua în care echipa României avea de disputat un meci. Nu vreau să vă spun ce s-a întâmplat la pauză, când mulți și-au luat tălpășița. În provincie vacanța a venit un pic mai târziu. Teatrul „Toma Caragiu” din Ploiești, de exemplu, a ținut să încheie stagiunea cu prezentarea, în avanpremieră, a spectacolului lui Petre Bokor Schimb urgent... Trei surori. Plecat în Canada acum un sfert de secol, acesta revine din 1990 cu regularitate în România pentru a lucra pe diverse scene. De această dată a optat pentru textul dramaturgului Nagie Jackson, de numai 36 de ani, actor la Boston, piesă ce se constituie într-o fină analiză a schimbărilor survenite în Rusia anilor 91-92.
Reflecția asupra unei societăți supuse rigorilor de tot soiul în drumul ei spre capitalism, cu toate inconveniențele presupuse de o metamorfoză a mentalităților, spectacolul dezvăluie, spre deliciul publicului, lumea din spatele cortinei, viața unui teatru în interiorul său. Jucată acum și pe Broadway, piesa de dovedește cu priză la diverse tipuri de spectatori, care-și vor recunoaște aici propriile situații de viață.
Un spectacol curat, rotund, ceva mai încărcat, de umor în actul secund. Impecabil în concepția-i clasică, Bokor își dovedește din nou capacitatea de a lucra cu actorii, mulți nereușind încă să atingă performanța.
În septembrie, la București de această dată, va fi reluată activitatea Studioului de teatru pe care instituția ploieșteană și al său director, Lucian Sabados, l-au deschis și dotat la „Hanul cu tei”. Un spațiu de aproape 80 de locuri, inaugurat la începutul acestei veri cu piesa Cafeaua domnului ministru. Din toamnă, aici se vor juca, de două ori pe săptămână, spectacole gen studio, cu doi, trei actori, iar textele vor fi obligatoriu contemporane.
joi, 1 septembrie 1994
„În Cupa Presei se-nfierbântă spiritele” (VAL 1994)
Claudiu Val, În Cupa Presei se-nfierbântă spiritele, „Telegraf”, Constanța, an III
Ieri, alte două meciuri din grupa II: Telegraf II Conpress - Radio Sky 2-2 (2-2) și Radio Costinești - Cuget Liber 4-1 (3-0).
În prima întâlnire, echipa noastră n-a mai repetat buna evoluție din partida cu MTC. Mai corect spus, am jucat slab, fără nerv și ambiție, cu excepțiile numite Făgădău și N. Constantinescu. Băieții lui Val Egor s-au apărat corect (portarul G. Ruse, norocos și inspirat!), bine evoluând cei doi Robert (Popa și Preda), L. Purcea, Vasile Drăghici („Procurorul”), S. Stancu și Gh. Gerald. Au înscris: Boboc și Cornel Avram (Telegraf), respectiv R. Popa (2). Asta e, am rămas datori, data viitoare va fi altfel!
Cel de-al doilea meci a fost disproporționat valoric, Cuget Liber prezentând o formație cu o medie de vârstă (și de... greutate!) ridicată, fără pretenții la victorie, dorind doar, conform declarațiilor unor jucători, să participe și să... să se distreze. Milcescu, Despina și portarul Dan Spiridon au făcut tot ce-au putut, dar.. Radio Costinești a efectuat, se pare, vreo patru „transferuri” nu prea... ortodoxe, astfel că au dominat net, marcând prin Ivașcu (2), V. Alexandru și Fl. Tudose. Pentru C. L. a înscris Milcescu.
Dacă pe teren disputa a fost sportivă (bine condusă, ca și în prima întâlnire, de arbitrul L. Cârjă), la nivel de conducere tehnică, au existat, în final, eufemistic vorbind, neînțelegeri. Cum competiția este în toi, nu turnăm gaz peste foc; dimpotrivă, apelăm la sportivitate și toleranță. Vorba lui nenea Iancu: „Ne vede lumea!”.
Azi, de la ora 17, un meci de atracție în grupa I: Radio Constanța - Rebus Sphinx!
1.Radio Costinești 2 2 0 0 9-2 4
2.Telegraf Conpress 2 1 1 0 7-2 3
3.Incomod 1 1 0 0 3-1 2
4.Radio Sky 2 0 1 1 3-7 1
5.Cuget Liber 2 0 0 2 2-7 0
6.MTC TV 1 0 0 1 0-5 0
marți, 30 august 1994
„Universitatea Mării Negre. Educația adulților” (SLAPAC 1994)
Stela Slapac, Universitatea Mării Negre. Educația adulților, „Tomis”, Constanța, august 1994
Într-o lume a schimbărilor imprevizibile, un lucru este cert: calitatea vieții fiecăruia depinde de abilitatea noastră de a răspunde adecvat la nivel intelectual și social tuturor noilor provocări și oportunități. Toți avem nevoie să fim cât mai pregătiți și mai adaptați, dacă ne propunem să avem o contribuție la viața comunității. Pentru a realiza toate acestea, trebuie să fim capabili de a învăța cu succes și entuziasm pe tot parcursul vieții.
Materializarea acestei tendințe mondiale pe plan regional este oferită de Universitatea Mării Negre, Centru Internațional de Educație Nonformală a Adulților, destinat specialiștilor și studenților din zona Mării Negre, care prin sistemul lor de lucru - echipe mixte de lectori români și străini, dezbaterea unor teme de actualitate, practicarea limbii engleze, cadru ambiant plăcut - își propune să stimuleze capacitatea intelectuală, spiritul antreprenorial și de competitivitate. De asemenea, să activeze potențialul intelectual al celor din zona Mării Negre, într-un proces de învățare intensiv, dar flexibil și agreabil, bazat pe concentrare, motivație, interacțiune și aplicații practice.
În ultima decadă a lui iunie 1994, a avut loc la Mangalia simpozionul cu tema „Ajutorul acordat adulților pentru învățare și formare”, la care au participat lectori englezi, cercetători în domeniul educației adulților, profesori de la Universitatea Westminster, Hertfordshire, Nottingham și de la Colegiul West Herts din Marea Britanie, precum și cercetători din domeniul educației adulților, inspectori, profesori români din București, Constanța, Tulcea, Botoșani.
Vă prezentăm opiniile câtorva dintre participanții la acest simpozion.
-Ai desfășurat o activitate interesantă în ultimii ani, aici la noi, stabilind contacte culturale și spirituale între intelectualii români și englezi. Prima dată ne-am întâlnit anul trecut, la Costinești, apoi în toamnă la București, iar acum, în 1994, la Mangalia. Este a treia oară când vizitezi România?
+Am venit în România de 25 de ori și pot afirma că sunt îndrăgostită de această țară și de poporul său minunat. Mă simt deja româncă, doar că nu pot vorbi românește încă, așa cum vorbești tu englezește.
Am venit aici, în România, ca să schimb ceva, să fac lucrurile să meargă mai bine, și împreună cu domnul Mircea Malița să impulsionăm acest domeniu, vast al educației adulților.
- Cu ce te ocupi în G. B.?
+Sunt profesoară universitară la West Herts College, UK și răspunde de pregătirea profesorilor în specialitatea de educație a adulților. La Universitatea din Londra și la Open University predau psihologia celor interesați să-și continue studiile, cât și celor dornici de pregătire la distanță. În afară de psihologie mai predau cursuri de limbă unei categorii mai speciale pe care le consider dezavantajate - șomerii și țiganii.
Dar, înainte de studiile mele academice, am făcut muncă de secretariat, am fost și profesoară de dans și am avut multe alte meserii. Carierea mea a fost într-o continuă schimbare, transformându-mi viața și munca. De fapt, acest lucru se întâmplă peste tot în lume, iar noi aven nevoie de o instruire permanentă pentru a obține succese în viață și pentru a fi gata în orice clipă să suportăm o schimbare în meseria noastră, în viața noastră.
-Ce planuri de viitori ai, Carol?
+Pentru că în noiembrie conferința cu educația adulților a avut succes și acum. la Mangalia, invitații români și englezi au învățat foarte mult unii de la alții, m-am gândit la un proiect comun de colaborare care să implice ambele părți: România și UK. Și mai am o dorință. Pentru că am observat cu plăcere că participanții au menținut colaborarea, comunicarea prin scrisori, m-am gândit chiar și la o revistă în care aceste impresii să apară materializate, așa cum este acest interviu în „Tomis”.
-Își mulțumesc Carol și să sperăm că sprijinul tău va contribui la menținerea și dezvoltarea acestei inițiative.
duminică, 1 august 1993
„Prof. dr. Nicolae Panin: Oferim specialiștilor ultimele cunoștințe asupra domeniului marin” (ȘLAPAC 1993)
Florin Șlapac, Prof. dr. Nicolae Panin: Oferim specialiștilor ultimele cunoștințe asupra domeniului marin, „Tomis”, Constanța, aug. 1993
- Universitatea Mării Negre a organizat în primul ei an de activitate aproximativ 30 de școli de vară, urmărind diverse domenii de mare interes științific, cultural, social, economic etc.
Fiind vorba de o efervescență intelectuală cu totul inedită pentru acest colț de țară, benefică fără doar și poate, am încercat să aflăm amănunte, discutând cu o serie de personalități prezente la Costinești.
+ Universitatea Mării Negre a fost creată ca o inițiativă a României în cadrul convenției economice pentru Marea Neagră. Este o propunere care a fost acceptată în convenție, emanată de la profesorul Malița și acceptată de autoritățile române și apoi acceptată de statele riverane Mării Negre. Universitatea Mării Negre este deci o instituție neguvernamentală și non-profit care își propune ca obiectiv o legătură mai strânsă între culturile, economiile și știința țărilor riverane, în general o legătură internațională științifică și culturală cât mai largă.
Sunt patru cursuri de orientare științifică marină și anume: cursul de resurse marine, cursul de biologie marină, ecologie și dezvoltare a societății și cursul referitor la Delta Dunării. Primul curs, referitor la resursele marine, a avut loc între 13 și 26 iunie, fiind primul din această serie marină, celelalte urmând să se desfășoare la sfârșitul lui august - septembrie. În încheierea cursurilor de vară mai există planificat un curs, care se numește „Proiecte majore pentru Marea Neagră”, care va avea loc în ultima serie a școlii de vară.
Fiecare curs are un director de curs și un număr de lectori, dintre specialiștii cei mai calificați în domeniile respective, proveniți din țară sau străinătate. Din păcate, condițiile au fost de așa natură încât primul curs despre resursele marine, care a fost un curs de mare interes, a fost plasat prea devreme și prin asta s-a exclus participarea tineretului, o categorie foarte dorită. Studenții erau în sesiune. Totuși, la acest curs participă specialiști din cadrul institutelor de profil (Institutul de Cercetări Marine, Institutul de Geologie și Geofizică - laboratorul de geologie marină, Direcția hidrografică a marinei și alte câteva instituții cu preocupări marine). Cursul urmărește să facă în timp record cunoscute informațiile actuale, cele mai moderne, despre resurse minerale, resurse vii, resurse energetice și ecologice. Se are în vedere ca aceste cunoștințe să ajungă la oameni care se formează în domeniul cercetării marine, la specialiști, la oameni care sunt abilitați să ia decizii la nivel guvernamental sau neguvernamental, lărgind sfera de cunoștințe pentru ca aceste decizii, activitatea acestor categorii, să fie la nivel profesional cât mai ridicat. Programul este structurat pe 12 cursuri, a fost o prelegere la început privind geneza și evoluția Mării Negre și influențelor acestor condiții asupra productivității biologice; o altă prelegere despre pescuitul în Marea Neagră, evoluția productivității în decursul timpului, tehnologiile de pescuit și repercusiunile crizei ecologice prin care trece Marea Neagră asupra productivității piscicole. Un curs se referă la substanțele chimice active, principiile active din organismele marine. Câteva aplicații pe teren vizează cunoașterea mai în detaliu a platformelor de foraj marin, a situației litoralului românesc, în zona de la nord de Capul Midia, de la Chituc și Istria.
O serie de cursuri sunt consacrate prezentării platoului continental românesc d. p. v. morfologic, al constituției geologice, al proceselor de sedimentare și al substanțelor minerale solide care există pe platoul continental românesc; zăcămintele de hidrocarburi în domeniul marin, o privire de ansamblu asupra oceanului mondial, cu rezerve, cu perspective de valorificare a acestor rezerve, tehnologii de exploatare, apoi zăcămintele de hidrocarburi existente pe platoul continental românesc și activitatea dusă de întreprinderile românești în acest domeniu; avem și un curs rezervat substanțelor minerale solide în domeniul marin, mai ales în oceanul mondial, cu referiri și la zona românească a Mării Negre și aici se vor aborda în mod special problemele nodulilor metalici cu conținut exploatabil de nichel, cobalt, cupru, mangan. Apoi depozitele hidrotermale de adâncime cu conținut foarte ridicat de zinc, plumb, cupru, argint și încă foarte multe metale - în genere toate obiectivele de interes economic care au rezultat de pe urma unei îndelungate cercetări internaționale în domeniul marin. Ca încheiere, se vor trece în revistă toate aspectele juridice, ale dreptului mării, privind accesul la substanțele minerale utile, la resursele vii, în ocean și în zonele de jurisdicție națională. După cum se vede, este sunt probleme de interes general foarte acut în momentul de față.
- Bănuiesc că participarea este internațională?
+ Din păcate, trebuiau să participe lectori din Suedia, Statele Unite și Franța, dar s-au decomandat în ultima clipă, din motive obiective. La anul, însă, vor fi contacte mult mai strânse cu lectori din Franța, care s-au angajat să vină chiar cu studenți, cu niște cursuri foarte precise și de mare interes.
- Perspectivele?
+ Sun încurajatoare. Pe lângă această acțiune generoasă de punere la dispoziția specialiștilor a ultimelor cunoștințe a domeniului marin, din toate punctele de vedere, se va organiza în cadrul universității un centru de studii marine care va exista ca structură de bază cele două instituții de cercetare majore (IRCM și IGG) și deja se conturează un program al acestui centru, prin care sperăm, începând din toamnă, să aducem o contribuție importantă în elucidarea unor probleme. În noiembrie, probabil, sub egida celor trei instituții (UMN, IRCM și IGG) se va organiza o masă rotundă cu specialiști în domeniul eroziunii litorale și probabil că această chestiune va putea oferi celor care iau decizii niște soluții pentru limitarea distrugerilor litoralului românesc, niște soluții tehnice pentru limitarea acestor procese de eroziune.
miercuri, 30 septembrie 1992
„Periscop” (ROȘCA 1992)
Sorin Roșca, Periscop, „Tomis”, Constanța, 1992?, septembrie?
*
Plictisiți să-și susțină la infinit repertoriul devenit deja clasic, zvonerii ghiduși din branșa condeierilor constănțeni, loviți temeinic în creștete de soarele sudului, au renunțat la cunoscutele șlagăre „Bică Porumbescu e agent al KGB-ului!”, „Mormântul lui Ovidiu se află sub locuința lui Florin Pietreanu și va fi scos la licitație pe valută!”, „Arthur Porumboiu a tras în decembrie 89 în populație, fiind fiul lui Postelnicu!” etc, aflându-se astăzi în plin efort de creație. Printre noutățile de ultimă oră menționăm șopârlica „Vai de noi, soro, s-a înființat Asociația Scriitorilor constănțeni, chiar când mai aveam 500 de pagini și terminam volumul de ghicitori în stele pentru senatori și lichele! Eu zic să ne luăm banii și pământul înapoi și să facem o Asociație cu scop lucrativ, ca să-i putem lucra pe toți cum se cuvine!” Lăsând zvonerii și râspândacii cu ale lor, aducem al cunoștință celor interesați că Asociația Scriitorilor constănțeni există și își va relua curând activitatea în noul și elegantul sediu aflat în faza finală de renovare.
*
Deși confruntată cu mari probleme în ceea ce privește actualul sediu, Biblioteca Județeană Constanța își sporește necontenit zestrea de carte valoroasă. Recent a intrat în posesia unei importanțe donații din partea Bibliotecii Americane din București, constând din 264 volume, majoritatea fiind beletristică de cea mai bună calitate și cunoscute lucrări din domeniul științei.
*
O premieră pentru Marina Militară a României: escortorul 281, având la bord ofițeri din cadrul Comandamentului Marinei, cadre didactice și ofițeri-elevi ai Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” din Constanța participă la manifestările ce se desfășoară în mari porturi italiene cu prilejul aniversării a 500 de ani de la istorica expediție transoceanică a lui Cristofor Columb.
*
Se pare că după sezonul estival care i-a solicitat din plin, polițiștii constănțeni își refac forțele la Sovata, Sinaia și Băile Herculane, oferind borfașilor de tot soiul posibilitatea de „a lucra” nestingheriți, care pe unde dorește, din zori și până-n seară. Nu ne vom opri de această dată la tâlhării, spargeri și violuri, ci la o anume curiozitate: predilecția „magicienilor” specializați în „Alba-neagra” pentru zona din imediata vecinătate a librăriei „Eminescu”. Deși riscul este foarte mare, până-n Poliția Municipală fiind o azvârlitură de băț, admirabilii noștri tuciurii se simt aici ca la mama acasă! Din noianul de supoziții formulate de cetățeni, două ni se par demne de luat în seamă: 1) Ciricilii au priceput, în sfârșit, rolul binefăcător al culturii, încercând să-și câștige existența în umbra binefăcătoare a cărții. 2) Crema șarlatanilor întunecați a obținut imunitatea mult visată prin înființarea asociației cultural-sportive „Carte frumoasă, cinste cui te joacă!”
*
În peisajul atât de divers al inițiativei particulare, firma „Inturcom” SA Costinești, ai cărei patroni sunt Traian Cristea și Florin Pleșoianu, deschide încă un drum important, fiind la ora actuală primul abator privat din județul Constanța și nu numai atât! Aici sunt prelucrate zilnic 1,5-2 t carne de porc, vită și oaie, care iau drumul pieței sub formă de preparate, fiind folosite rețete proprii ce conferă produselor o calitatea de excepție; ca urmare a existenței unei microferme cu profil zootehnic, aici se produc zilnic însemnate cantități de lapte dulce, brânză, caș, urdă, brânză proaspătă și smântână, valorificate prin magazinul de prezentare al firmei, deschis în comuna Schitu, magazin în care nu se include în preț nici un adaos comercial! „Inturcom” SA patronează braseria „Costinești”, cu o capacitate de 300 de locuri și va deschide în curând un original și foarte bine aprovizionat han turistic.
*
Pentru a rămâne oarecum în același domeniu, semnalăm celor interesați existența, la Constanța, a societății comerciale „Universal” SA, al cărei patron, Cornel Marcu, este un maestru în arta culinară specializat în Germania, ani în șir bucătar șef în marile restaurante de pe Litoral. Ambițioasa firmă pe care o conduce oferă pe bază de comandă excelente preparate din carne (pastramă de porc și oaie, ghiudem, babic, cârnăciori oltenești, cârnați proaspeți) la prețuri mult sub cele practicate de alte firme. (Exemplu: „Oltenești” la „Polar” costă 460 lei/kg, la Universal doar 400/kg; pastramă de oaie la „Gostat” costă 340/kg, la „Universal” doar 280/kg. Adresa firmei: str. Răsuri nr. 44, tel. 916/6.34.59.
*
Pierdută undeva în zona de nord-vest a orașului, acolo unde pașii constănțeanului răsună mai rar pe caldarâmul neașteptat de curat, s-a deschis firma „Bizanț” SRL, patronată de soții Iusein Suliman și Azize. Profilul ei a devenit banal într-un oraș subordonat comerțului: desfacere „en detaille” a bunurilor de larg consum. Ceea ce surprinde în această prăvălioară tipic balcanică este abundența mărfurilor, curățenia, deosebita solicitudine a vânzătorilor, precum și gama variată a dulciurilor provenite din import. Când ajungeți pe strada Maramureș, nu ezitați să vă opriți la numărul 44! Firma „Bizanț” poate fi contactată și la numărul 916/6.28.58.
luni, 1 mai 1989
„Agendă de vacanță” („DOBROGEA NOUĂ” 1989)
Comitetul Județean de cultură și Educație Socialistă Constanța & Centrala ONT Litoral & Stațiunea turistică neptun & Stațiunea tineretului Costinești & Direcția Comercială a Județului Constanța & Redacția ziarului „Dobrogea nouă”, Agendă de vacanță, 1989, 130 p.
3 Mamaia
11 Constanța
15 Eforie Nord
19 Eforie Sud
23 Mangalia
30 Neptun
36 Venus
38 Saturn
40 Jupiter
42 Aurora
46 Techirghiol
48 Costinești
52 Năvodari
70 Agenda Culturală Litoral 1989
82 Sport
90 Satul de Vacanță Constanța
111 Rezervații și monumente ale naturii pe traseele județului