„La Constanța, spectacole gratuite, în aer liber, la Sărbătoarea Muzicii”

 În acest an, „Sărbătoarea Muzicii” a ajuns la cea de a XXV a ediție. Celebrată pe 21 iunie de milioane de persoane din întreaga lume în peste o sută de țări, manifestarea va fi organizată și în orașul de la malul mării, de către Alianța Franceză Constanța în parteneriat cu Universitatea „Ovidius”, Academia Navală Mircea cel Bătrân”, Cercul Militar și Teatrul pentru Copii și Tineret.

Având în program numeroase spectacole gratuite în aer liber, evenimentul reunește muzicieni profesioniști și amator, care oferă, an de an, prilejul de a lua contact cu multe genuri muzicale. Astfel, de un sfert de secol, manifestația constituie un bun prilej de a descoperi muzica, deopotrivă de către public și artiști.

Noutatea ediției din acest an a „Sărbătorii muzicii” o reprezintă proiectul „Ecourile sărbătorii”, ce constă în realizarea unui tur multimedia al lumii, în special în țările în care manifestarea va avea loc. În această vară, programul manifestării va cuprinde o expoziție de fotografii găzduită de Cercul Militar, spectacole de animație în aer liber ce se vor desfășura pe platoul din fața Bibliotecii Județene „I. N. Roman”, în fața Casei de Cultură și în stațiunea Mamaia, în fața Radio Constanța.

La ediția a XXV a „Sărbătorii Muzicii” vor participa Fanfara Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”, Ansamblul folcloric „Rapsodia mării”, o echipă de dans sportiv din Mangalia, trupa de teatru „Arc de cer”.

(...)

„Colocviul George Sălceanu” („TOMIS” 2001)

 D. P., Colocviul George Sălceanu, „Tomis”, Constanța, 2001, iulie

În luna iunie s-a desfășurat la Constanța „Centenarul Nașterii Poetului Grigore Sălceanu”. Primul moment al acestei acțiuni culturale  organizate de Filiala „Dobrogea” a Uniunii Scriitorilor din România, Direcția Județeană pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Constanța, Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” și Societatea Medicilor Scriitori și Publiciști din România, a constat dintr-o slujbă de pomenire la mormântul poetului (Cimitirul Central Constanța). În Aula Bibliotecii Județene Constanța a urmat Simpozionul Grigore Sălceanu. figura omului și poetului fiind evocate.de cei care l-au cunoscut și îi prețuiesc opera. Amintim printre aceștia pe: prof. univ. dr. C. D. Zeletin (membru titular al Academiei de Științe Medicale,  membru USR, președinte al SMSPR), conf. universitar Cristina Tamaș (membru a USR), conf. univ. dr. Constanța Călinescu, prof. Ion Faiter, Victor Corcheș (membru USR), Arthur Porumboiu (membru USR) ș. a. Al treilea moment al Centenarului a fost „in memoriam...”, desfășurându-se la CN „MB”, cu participarea corului liceului și a unui grup de elevi ce au susținut un recital de versuri din poeziile lui Grigore Sălceanu. Tot aici a avut loc vernisajul expoziției „Nopți pontice” a prof. Lucian Badea, pictor ce s-a inspirat din opera poetului.

Dacă pătrundem dincolo de cortina unei știri despre un eveniment cultural, trebuie scoasă în evidență atmosfera în care s-a desfășurat manifestarea. Pe de o parte, emulația organizatorilor și participanților la Simpozion și emoția stârnită de participarea excepțională a inițiatorului Centenarului, prof. univ. dr. C. D. Zeletin, scriitor, primul traducător al integralei Baudelaire în România, personalitate a vieții științifice și culturale românești, om de aleasă cultură și vie memorie literară, rafinat orator, iar pe de alta, trebuie amintită respingerea mai mult sau mai puțin fățișă de către reprezentanții mass-media a necesității și oportunității comemorării. Nu intrăm în amănunte, dar acest fapt negativ dă mai ales seama despre mediul cultural al Constanței. Dacă, așa cum mi-a spus un reprezentant mass-media, Grigore Sălceanu e un poet „minor”, care nu merită onoruri, atunci scriitorii „majori” nu sunt prin nimic mai apreciați, mai stimați și mai cunoscuți în Constanța decât acesta. Cultivarea numelor importante ale scriitorilor, artiștilor plastici, regizorilor, actorilor, coregrafilor, balerinilor - a celor recunoscuți pe plan național cel puțin - nu este o realitate a Constanței. În orice caz, organizarea Centenarului a necesitat un mare efort organizatoric și multă dragoste pentru cultură și ar fi meritat cu siguranță o iradiere spre public dincolo de numărul participanților direcți al simpozion, între care s-au aflat profesori, directori de școli și numeroși elevi, o iradiere poate chiar la nivel național. Merită să fie amintiți, în acest context, cei care au dus greul organizării: Dan Ioan Nistor (medic, poet), Nicolae Ceamitru (conf. univ. dr,, scriitor) și prof. Laura Rizu (CN „MB”).

Grigore Sălceanu s-a născut la Galați la 23 aprilie 1901, iar din 1920 numele său va fi legat de orașul de la Pontul Euxin, unde se stabilește. A fost elev, în cursul superior, al Liceului „Mircea cel Bătrân”, a urmat Facultatea de Litere și Filozofie a Universității București, continuându-și studiile la Sorbona. Participă la cenaclul literar al lui Mihail Dragomirescu și înființează el însuși un cenaclu la Constanța, pe care îl conduce două decenii. Colaborează la numeroase reviste literare ale vremii. Opera sa, parțial publicată, conține volume de poezie, poeme dramatice, tragedii (au fost jucate la Constanța Ovidius, Hyperion și Tropaeum Traiani) și numeroase traduceri din lirica universală, dar și din română în franceză (pastelurile lui Alecsandri, Luceafărul, Miorița, Meșterul Manole ș. a.).

Ca manifestare culturală, Centenarul Grigore Sălceanu a fost o reușită, din păcate nu urmată și de o  pe măsură reflectare în plan public.

Mircea Cărtărescu despre proza sa (MOTOC 2002)

 Nicolae Motoc, „Tomis”, Constanța, mai 2002

Interesant e că Mircea Cărtărescu nu crede altceva despre romanele sale. Iată cum sună - reproduse în frumoasa revistă „Zări albastre” a Colegiului Național „Mircea cel Bătrân” din Constanța, coordonată de Anca Cârligeanu - opinii distinsului autor despre prozele sale: „prozele pe care le scriu nu sunt, după părerea mea, proze adevărate, proze de creație, ci sunt poeme. Toată logica lor e o logică poetică, ele nu cuprind narațiuni care se ramifică și se leagă între ele la nivelul acesta prozastic, ci sunt legate prin simboluri subsidiare, printr-o anumită coerență a atmosferei. Nici Travesti, nici Nostalgia, nici Orbitor nu sunt romane cu adevărat, ci - cum de fapt au observat și criticii - în general au surprins aceeași lume ca și poezia mea. Numai că există lucruri - imagini, trăiri - pe care, într-adevăr, nu le poți pune sub formă de versuri, există lucruri care au nevoie de dezvoltare, de spațiu, de manevră imagistică și vizionară, așa încât am fost silit, de vreo zece ani încoace, să scriu proză. Am simțit că poezia pe care o scriu (...).”

„Olimpiadele școlare. Constanța pe locul 2” (MOCANU 1997)

 Virgil Mocanu, Olimpiadele școlare. Constanța pe locul 2, „Tomis”, Constanța, mai 1997

Peste 2000 de elevi și eleve din gimnaziile și liceele constănțene, după ce au atins performanțe respectabile la faza județeană a concursurilor și olimpiadelor școlare, au participat, râvnind la consacrare deplină, în iureșul competiției naționale a inteligenței juvenile, la diferite discipline de studiu. Prezența unora dintre aceștia în finala pe țară a fost încununată de laurii izbânzii. Merită însă remarcat însă, în primul rând,  că la matematică, liceenii Constanței s-au situat pe locul I în ierarhia județelor țării. Matematicienii în formare ai Constanței, pregătiți de profesori de elită cum sunt Doru Caragea, Gheorghe Andrei, Stan Sava, Nelu Chichirim, Costinel Martici (Colegiul Național „Mircea cel Bătrîn”), Liviu Ionescu (Liceul „Ovidius”), Gheorghe Mânză (Liceul „Anghel Saligny” Cernavodă) au cucerit două locuri I (Nicolae Mihalache, clasa XII și Ramona Anton, clasa XII), cinci locuri II (Ioan Berbec, clasa XII, Octavian Udrea, clasa XI, Marius Petria, clasa X, Florin Cucu, clasa X, și Diana Fulger, clasa IX), precum și un premiu II prin Cristian Mitrana, clasa XII. Și chiar dacă la limba și literatura română s-au înregistrat mai puține premii, lotul constănțean s-a situat pe locul II în clasamentul oficial pe județe. Premii numeroase au obținut și elevii de la Colegiul Național „Constantin Brătescu” la „istoria pedagogiei”, „pedagogie socială”, „psihologia copilului” și „teoria educației”, ca și cei de la Liceul Teoretic „George  Călinescu” la limbi clasice (latina și greaca veche) și limbi moderne (engleză, spaniolă și franceză).

Municipiul pontic a fost centru național la două concursuri pe meserii: mecanic și conducător auto (Grupul Școlar Auto) și telecomunicații (Grupul Școlar de Electrotehnică și Telecomunicații). După centralizarea la Ministerul Învățământului a situațiilor statistice referitoare la faza finală a Olimpiadelor Școlare, județul Constanța ocupă al doilea loc pe țară după București. Este o performanță remarcabilă, care obligă în viitor.

„Periscop” (ROȘCA 1992)

 Sorin Roșca, Periscop, „Tomis”, Constanța, 1992?, septembrie?

*

Plictisiți să-și susțină la infinit repertoriul devenit deja clasic, zvonerii ghiduși din branșa condeierilor constănțeni, loviți temeinic în creștete de soarele sudului, au renunțat la cunoscutele șlagăre „Bică Porumbescu e agent al KGB-ului!”, „Mormântul lui Ovidiu se află sub locuința lui Florin Pietreanu și va fi scos la licitație pe valută!”, „Arthur Porumboiu a tras în decembrie 89 în populație, fiind fiul lui Postelnicu!” etc, aflându-se astăzi în plin efort de creație. Printre noutățile de ultimă oră menționăm șopârlica „Vai de noi, soro, s-a înființat Asociația Scriitorilor constănțeni, chiar când mai aveam 500 de pagini și terminam volumul de ghicitori în stele pentru senatori și lichele! Eu zic să ne luăm banii și pământul înapoi și să facem o Asociație cu scop lucrativ, ca să-i putem lucra pe toți cum se cuvine!” Lăsând zvonerii și râspândacii cu ale lor, aducem al cunoștință celor interesați că Asociația Scriitorilor constănțeni există și își va relua curând activitatea în noul și elegantul sediu aflat în faza finală de renovare.

*

Deși confruntată cu mari probleme în ceea ce privește actualul sediu, Biblioteca Județeană Constanța își sporește necontenit zestrea de carte valoroasă. Recent a intrat în posesia unei importanțe donații din partea Bibliotecii Americane din București, constând din 264 volume, majoritatea fiind beletristică de cea mai bună calitate și cunoscute lucrări din domeniul științei.

*

O premieră pentru Marina Militară a României: escortorul 281, având la bord ofițeri din cadrul Comandamentului Marinei, cadre didactice și ofițeri-elevi ai Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” din Constanța participă la manifestările ce se desfășoară în mari porturi italiene cu prilejul aniversării a 500 de ani de la istorica expediție transoceanică a lui Cristofor Columb.

*

Se pare că după sezonul estival care i-a solicitat din plin, polițiștii constănțeni își refac forțele la Sovata, Sinaia și Băile Herculane, oferind borfașilor de tot soiul posibilitatea de „a lucra” nestingheriți, care pe unde dorește, din zori și până-n seară. Nu ne vom opri de această dată la tâlhării, spargeri și violuri, ci la o anume curiozitate: predilecția „magicienilor” specializați în „Alba-neagra” pentru zona din imediata vecinătate a librăriei „Eminescu”. Deși riscul este foarte mare, până-n Poliția Municipală fiind o azvârlitură de băț, admirabilii noștri tuciurii se simt aici ca la mama acasă! Din noianul de supoziții formulate de cetățeni, două ni se par demne de luat în seamă: 1) Ciricilii au priceput, în sfârșit, rolul binefăcător al culturii, încercând să-și câștige existența în umbra binefăcătoare a cărții. 2) Crema șarlatanilor întunecați a obținut imunitatea mult visată prin înființarea asociației cultural-sportive „Carte frumoasă, cinste cui te joacă!”

*

În peisajul atât de divers al inițiativei particulare, firma „Inturcom” SA Costinești, ai cărei patroni sunt Traian Cristea și Florin Pleșoianu, deschide încă un drum important, fiind la ora actuală primul abator privat din județul Constanța și nu numai atât! Aici sunt prelucrate zilnic 1,5-2 t carne de porc, vită și oaie, care iau drumul pieței sub formă de preparate, fiind folosite rețete proprii ce conferă produselor o calitatea de excepție; ca urmare a existenței unei microferme cu profil zootehnic, aici se produc zilnic însemnate cantități de lapte dulce, brânză, caș, urdă, brânză proaspătă și smântână, valorificate prin magazinul de prezentare al firmei, deschis în comuna Schitu, magazin în care nu se include în preț nici un adaos comercial! „Inturcom” SA patronează braseria „Costinești”, cu o capacitate de 300 de locuri și va deschide în curând un original și foarte bine aprovizionat han turistic.

*

Pentru a rămâne oarecum în același domeniu, semnalăm celor interesați existența, la Constanța, a societății comerciale „Universal” SA, al cărei patron, Cornel Marcu, este un maestru în arta culinară specializat în Germania, ani în șir bucătar șef în marile restaurante de pe Litoral. Ambițioasa firmă pe care o conduce oferă pe bază de comandă excelente preparate din carne (pastramă de porc și oaie, ghiudem, babic, cârnăciori oltenești, cârnați proaspeți) la prețuri mult sub cele practicate de alte firme. (Exemplu: „Oltenești” la „Polar” costă 460 lei/kg, la Universal doar 400/kg; pastramă de oaie la „Gostat” costă 340/kg, la „Universal” doar 280/kg. Adresa firmei: str. Răsuri nr. 44, tel. 916/6.34.59.

*

Pierdută undeva în zona de nord-vest a orașului, acolo unde pașii constănțeanului răsună mai rar pe caldarâmul neașteptat de curat, s-a deschis firma „Bizanț” SRL, patronată de soții Iusein Suliman și Azize. Profilul ei a devenit banal într-un oraș subordonat comerțului: desfacere „en detaille” a bunurilor de larg consum. Ceea  ce surprinde în această prăvălioară tipic balcanică este abundența mărfurilor, curățenia, deosebita solicitudine a vânzătorilor, precum și gama variată a dulciurilor provenite din import. Când ajungeți pe strada Maramureș, nu ezitați să vă opriți la numărul 44! Firma „Bizanț” poate fi contactată și la numărul 916/6.28.58.

„Legende istorice” (BOLINTINEANU 1989)

Dimitrie Bolintineanu, Legende istorice. Basme, prefață, tabel cronologic și selecție de aprecieri critice de Radu Constantinescu, Editura Ion Creangă, București, 1989

V Prefață

1 Legende istorice
Cea de pe urmă noapte a lui Mihai cel Mare
Preda Buzescu
Muma lui Ștefan cel Mare
Ferentarul
Fata de la Cozia
Un ostaș român închis peste Dunăre
Mircea la bătaie
Mihai scăpând stindardul
Mircea cel Mare și solii
Doamna lui Neagu
Căpitanul de vânători
Cupa lui Ștefan
Daniel sihastru
Întoarcerea lui Mihai
Fiastrii
Miron Costin
Mihai Pădurarul
Năvala lui Țepeș
Codru Cosminului
Ștefan la moarte
Dumbrava Roșie
Grozea vornicul
Mihai revenind de la Dunăre
Bârlad
Mihai și călăul
Maria Putoianca
Moartea lui Mihai Viteazul
Visul lui Ștefan cel Mare
Țepeș și solii
Rovina
Solii lui Țepeș la Mohamet
Mustafa pașa
Călugărenii
Mărirea lui Mihai
Aprodul Purice
Mihai și ucigătorul
Pandurul bătrân
Copilul din casă
Popa Stoica

57 Basme
Mihnea și Baba
O noapte la morminte
Doamna lui Negru și bardul
Peștera muștelor
Herol
Umbra răzbunătoare
Capul avarilor
Sir`te mărgărite
Lăutarul

83 Alte poezii
Târgoviștea
Nicolae Bălcescu
Neapol
Târgoviștea
Virtutea

88 Poeme
Andrei sau luarea Nicopolului de români
Sorin sau tăierea boierilor la Târgoviște

147 Ode
Oda III. La Cuza vodă
Oda IV. La Nicolae Bălcescu
Oda V. Lui Aman pictorul

151 Tabel cronologic

156 Aprecieri critice

„Virgil Teodorescu” („TOMIS” 1984)

 ?, Virgil Teodorescu, „Tomis”, Constanța, iunie 1984

Poetul Virgil Teodorescu s-a născut la 15 iunie 1909 în comuna Cobadin din județul Constanța. În acest început de vară aniversează 75 de ani. Activitatea de creație literară a început-o încă de pe vremea când era elev la Liceul „Mircea cel Bătrân” din Constanța. Opera sa poetică se derulează, așadar, de-a lungul a peste cinci decenii.

- Stimate Virgil Teodorescu, în ultimii ani am stat deseori de vorbă despre viața și creația dv.  Acum, în acest moment aniversar, v-aș propune să facem o scurtă retrospectivă. Deci, cu ce să începem?
+ Să zicem, cu debutul meu ca poet. Dacă ar fi să păstrez un criteriu strict cronologic, am debutat prin anul 1926, în Anuarul Liceului „Mircea cel Bătrân” din Constanța, unde eram elev. Al doilea debut, și poate cel real, s-a produs în 1928, când Tudor Arghezi mi-a publicat un număr destul de mare de poezii în prima serie a Biletelor de papagal, poezii pe care le-am semnat cu pseudonimul Virgil Rareș. Eu nu l-am cunoscut niciodată personal pe Arghezi, dar cel de-al doilea debut al meu a fost marcat de influența poeziei sale. Al treilea debut s-a produs în 1932, când împreună cu Tașcu Gheorghiu și Mircea Pavelescu, am scos la Constanța, revista Liceu. 

- Ajungem astfel la apariția primului volum de poezie semnat de Virgil Teodorescu.
+ Da. „Blănurile oceanelor”, publicat în 1945. Apoi au urmat mereu alte volume de poezii originale sau traduceri. Cred că sunt peste 20 la număr.

- Dintre toate cărțile publicate de dv., care vă este cea mai apropiată sau care satisface cel mai mult exigențele dv.?

+ Mi-ar fi foarte greu să decid. Fiecare carte, de la scriere până la apariție, are istoria ei strâns legată de evenimentele și transformările ivite în societate, în gândire, în lupta dintre contrarii și de câte alte lucruri mărunte din viața de toate zilele. Uneori nu-mi place cartea în întregime, ci numai unele poeme din ea. Un lucru pot spune cu precizie: cărțile mele sunt unele lângă altele și se întâlnesc toate la țărmul mării, căci, la urma urmei, am trăit și trăiesc viața mării. Este firesc, am descoperit lumea privind-o printr-o fantastică fereastră dintre Dunăre și Marea Neagră, iradiant ax de rotire a fanteziei, observației și sensibilității mele.

- Care socotiți că este locul poetului în societate, printre semenii săi?

+ Eu îl văd undeva înainte, nu în frunte (asta e altceva), chiar înaintea locului său propriu. El este chemat să dea impuls schimbărilor radicale la care aspiră, cu alte mijloace decât fac toți oamenii, plecând de la activitatea care îi este proprie. Imaginația poetului sau, cu alte cuvinte, forța lui de invenție se va feri să urmeze un itinerar artificial. Unui poet care se îndoiește de realitatea concretă i se atrofiază puterea de penetrație. Să nu uităm că el este acela care, deformând cu precizie, provoacă întâlnirea omului cu el însuși. 

- Dacă am vorbit despre poet, să vorbim și despre poezie.

+ Am considerat întotdeauna poezia un realism deschis, adică o excepțională reflexie a realului, nu în oglinda apei, ci în adâncul pământului, acolo unde își are lăcașul lava incandescentă înainte de a izbucni la suprafață, acolo, unde se află, probabil, ca o cicatrice palidă, imensa prăpastie din care s-a desprins luna. Am socotit de datoria mea să ofer societății un sistem de gândire poetică nou, care respinge tot ce era defunct sau în stare de putrefacție. Această gândire nu poate fi altfel decât activă, căci ea duce o luptă neobosită și crâncenă cu tot ce este vechi, favorizând apariția și dezvoltarea germenilor noului. Am mai spus-o și o repet: orice artist este exponentul epocii sale, iar opera sa nu face decât să exprime epoca; așadar, o artă nouă nu se poate naște cu prețul sacrificării rolului activ al cunoașterii, nici cu prețul uzurpării așa zisei „subiectivități”, pentru că poezia fără subiectivitate este o poezie fără poet și duce, fără putință de scăpare, la formalism.  

- Cum apreciați actul de creație?

+ După mine, creația nu poate fi altceva decât o experiență de viață. Imaginea nu poate fi altceva decât o experiență socială cristalizată.

- Iar expresia poetică, limbajul?

+ Fără el, această experiență de viață rămâne lipsită de valoare. Consider limbajul nu numai mijlocul principal al expresiei poetice, ci o construcție concretă, dacă vreți, un imens glob de cristal în continuă rotire. Cuvântul are aceleași atribute, pentru mine, ca apa, focul, pământul, aerul, care, atunci când dispar, dispare și viața. Cuvântul nu îmbătrânește niciodată. 

- De fapt, toate acestea constituie exprimarea unei profesiuni de credință...

+ Desigur, dar să nu credeți că mă închin limbajului în calitate de limbaj, așa după cum nu mă închin nici tehnicii artistice în sine. Geneza poeziei mele - așa cred și așa concep eu - vine de departe, din noaptea boreală a poemului și tinde spre o primăvară fabuloasă. 

- Ce părere aveți că, în genere, critica literară v-a numit poet suprarealist?

+ Pe această temă s-ar putea discuta mult. Părerile pro și contra sunt numeroase. Totuși, aș dori să spun că suprarealismul nu trebuie confundat cu alte curente de avangardă, aproape contemporane cu apariția lui... Tehnicile suprarealismului sunt extraordinar de fecunde, dar trebuie folosite în diversitatea lor omogenă, în slujba aceluiași scop. Aparțin acelei generații de poeți care continuă și azi să fie animați de dorința eliberării totale a expresiei umane, de dorința de a detecta acel imens teritoriu traversat de fluviul heraclidian, în care caracterul contradictoriu al termenilor, disimulați în propria lor esență, transformă, printr-o secretă mișcare de levitație, elementul fluid într-un neîntrerupt poem al mișcării, cu mii de fețe. Având drept ax central această concepție, un grup de poeți am alcătuit în perioada interbelică, grupul suprarealist român, care s-a impus, apoi, pe plan mondial. Odată cu apariția primului volum, critica mă socotește integrat momentului suprarealist al literaturii române.   

- Să ne reîntoarcem la Pontul Euxin. Marea v-a tălăzuit întotdeauna gândurile spre limanurile poetice...

+ Așa a fost și așa va fi mereu, pentru că toată ființa mea, respirația mea se trage de acolo, este acolo unde am văzut lumina zilei, unde mi-am petrecut copilăria și tinerețea, unde am învățat, unde am iubit, unde am intrat - tânăr fiind - în mișcarea revoluționară a tineretului în anii ilegalității. Tot ce am trăit și am făcut în acești 75 de ani este organic legat de pământul natal, de acea fereastră de vis dintre Dunăre și mare. Am iubit dintotdeauna pământul Dobrogei și cu atât mai mult îl iubesc acum: sunt mândru și fericit când văd Dobrogea de azi, acest adevărat miracol al României socialiste. Nu că aș vrea să-l imit pe Eminescu, dar poate vă amintiți că într-un poem al meu intitulat „Mare nostrum” a scris următoarele versuri: „Acesta este patul pe care aș vrea să dorm / să dorm cumplit și să visez enorm / (...) / această suprafață de nesfârșit orgoliu / este castelul meu de vis și doliu / magnetică arenă, la fiecare leghe / pierea decorticat un turn de veghe”.   

Ion Bănescu (1851-1909) în istoria orașului Constanța

Nicolina Mihail Ursu, Activitatea lui Ion Bănescu în contextul modernizării Constanței, „Comunicări de istorie a Dobrogei”, Constanța, 1980, p. 151-158

(...)
Resume (158)

În cadrul acțiunilor de modernizare a orașului Constanța, la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX, alături de administratori și intelectuali de prestigiu ca Remus Opreanu, Ioan N. Roman, Petru Vulcan etc, Ion Bănescu (1851-1909) a desfășurat o activitate susținută și fertilă. În calitate de inspector școlar, I. B. a pus bazele învățământului modern în județul Constanța. Călătorind prin localitățile provinciei, I. B., licențiat în drept și litere la Berlin, om de o vastă cultură, s-a interesat nu numai de necesitățile școlare, dar, de asemenea, de vestigiile arheologice, aspectele etnografice etc. Ela fondat școla pedagogică din Constanța și a fost unul dintre primii directori ai liceului „Mircea cel Bătrân”, instituție de prestigiu a orașului situat pe litoralul Mării Negre. El a primit o medalie și a fost ales membru al Societății Geografice Române pentru opera sa „Harta etnografică a Dobrogei”. Activitatea sa edilitară a început în prima zi a secolului nostru în calitate de președinte al Comisiei interimare a orașului. El a fost primar al Constanței (1 februarie 1905 - 11 aprilie 1907) și consilier de la 20 noiembrie 1908 până în ultima zi a laborioasei sale vieți. În acest funcții, el a manifestat o gândire dinamică și constructivă, a avut inițiative și idei  moderne, inovatoare. Luptând împotriva inerției și evitând animozitățile, I. B. a impus, printr-o colaborare strânsă cu specialiștii (ingineri, arhitecți etc.) ideea sistematizării orașului în perspectivă, amenajând străzile pe bază de planuri rectangulare, definind zonele orașului prin funcții exponențiale industriale, agricole, turistice etc). Tot lui I. B. i se datorează acțiuni de pionierat ca electrificarea orașului prin construirea primei uzinei electrice a Constanței și extinderea iluminatului de la o singură stradă la toate străzile principale, precum și alimentarea cu apă prin realizarea proiectului aducțiunii apei potabile din Dunăre (Cernavoda, uzina Hinog). Una din curajoasele sale acțiuni a fost dezafectarea plajei Viilor (în sudul orașului) devenită improprie, în ciuda protipendadei orașului și  a presei locale și a statutului de stațiune estivală a marii plaje de la Mamaia, legată de oraș printr-o cale ferată cu curse zilnice, plus câteva amenajări aferente care au servit ca bază pentru evoluția turistică ulterioară. Tot lui I. B. i se datorează parcelarea unei zone centrale (neamenajată urbanistic) și constituirea, acolo, a unui cartier a pentru populația mereu mai numeroasă a orașului, formată mai ales din muncitori portuari, meșteșugari, funcționari și familiile lor. În anii de activitate edilitară ai lui I. B. a fost amenajată faleza și bulevardul promenadei orașului și a fost realizată construirea Cazinoului Constanței.