„Legende istorice” (BOLINTINEANU 1989)

Dimitrie Bolintineanu, Legende istorice. Basme, prefață, tabel cronologic și selecție de aprecieri critice de Radu Constantinescu, Editura Ion Creangă, București, 1989

V Prefață

1 Legende istorice
Cea de pe urmă noapte a lui Mihai cel Mare
Preda Buzescu
Muma lui Ștefan cel Mare
Ferentarul
Fata de la Cozia
Un ostaș român închis peste Dunăre
Mircea la bătaie
Mihai scăpând stindardul
Mircea cel Mare și solii
Doamna lui Neagu
Căpitanul de vânători
Cupa lui Ștefan
Daniel sihastru
Întoarcerea lui Mihai
Fiastrii
Miron Costin
Mihai Pădurarul
Năvala lui Țepeș
Codru Cosminului
Ștefan la moarte
Dumbrava Roșie
Grozea vornicul
Mihai revenind de la Dunăre
Bârlad
Mihai și călăul
Maria Putoianca
Moartea lui Mihai Viteazul
Visul lui Ștefan cel Mare
Țepeș și solii
Rovina
Solii lui Țepeș la Mohamet
Mustafa pașa
Călugărenii
Mărirea lui Mihai
Aprodul Purice
Mihai și ucigătorul
Pandurul bătrân
Copilul din casă
Popa Stoica

57 Basme
Mihnea și Baba
O noapte la morminte
Doamna lui Negru și bardul
Peștera muștelor
Herol
Umbra răzbunătoare
Capul avarilor
Sir`te mărgărite
Lăutarul

83 Alte poezii
Târgoviștea
Nicolae Bălcescu
Neapol
Târgoviștea
Virtutea

88 Poeme
Andrei sau luarea Nicopolului de români
Sorin sau tăierea boierilor la Târgoviște

147 Ode
Oda III. La Cuza vodă
Oda IV. La Nicolae Bălcescu
Oda V. Lui Aman pictorul

151 Tabel cronologic

156 Aprecieri critice

Dimitrie Bolintineanu, „Legende istorice”, 1865

(171) Valoarea poemelor este dată de acele câteva versuri memorabile despre libertate și demnitate, versuri pe care, în ciuda aparatului poetic desuet, le citim și azi cu emoție. Școala ni le-a fixat în minte și este suficient ca cineva să înceapă un vers pentru ca urmarea să vină de la sine. Retorica acestor poeme este simplă și ea cultivă un număr de virtuți, dintre care cea mai prețuită este puterea de sacrificiu. Mama, femeie în genere, pustnicul sunt apărătorii legii morale. A trăi în sclavie este o rușine, existența este înnobilată de libertate, sentimentul cedează în fața datoriei etc

Dezvoltând, repetând aceste idei, B. pune în mișcare un aparat de comparații, repetiții, alegorii care să susțină discursul. Discursul uzează de o scenografie simplă și eficace. Dovadă că poetul o folosește în mai toate piesele. Modelul cel mai pur îl aflăm în Muma lui Ștefan cel Mare. Primul tablou înfățișează atmosfera care precede evenimentul: peisajul, timpul, poziția astrelor. O descripție (evocare) cu elemente luate din recuzita romantică: castelul fixat pe o stâncă neagră, peștera unui sihastru sub o râpă stearpă, o mănăstire... În această deschidere intră și preciziuni de ordin temporal, climateric („vânturile negre, într-a lor turbare”, „noaptea-i furtunoasă”, „noaptea se întinde și din geana sa”, „ca un glob de aur luna strălucea” etc). Luna este, de regulă, sursa de lumină pentru decoruri.

Urmează un al doilea moment (tablou), cu o mică notă de mister („un orologiu sună noaptea....) (...).

(188) S-o numim: figura iubirii condiționate. Ea depășește sfera eroismului și se adresează cu precădere vârstei mature și feminității. Iubirea, în sens larg, trece în urma moralei, devine un pandant al datoriei. Inima este condiționată de simțul moral, dragostea devine o formă de manifestare a virtuții. Iar virtutea cea mai de preț este asceza. O asceză provizorie, când e vorba de amor, un scurt armistițiu până ce codul moral e verificat la toate paragrafele. Scenariul este simplu: întâi legea morală și apoi (acolo unde este cazul) răsfățul, desfătarea. Mărioara din Legende istorice ascultă cu liniște justificarea mândrului ei iubit, fugit de pe câmpul de bătaie: 

„În câmpia sângeroasă
Frații mi-am lăsat,
Și la tine-a mea frumoasă
Iată c-am zburat.
......
Fără tine-n astă lume
Nu pot să trăiesc...”

însă justificarea nu este primită, amorul fără onoare este respins:

„Ce zici, tu, o, neferice,
Mândrul meu iubit”

Mărioara găsește, în fine, soluția convenabilă: pleacă la luptă împreună cu bărbatul pe care îl iubește, preferând să moară pentru țară decât să trăiască rușinea lașității. Alte femei sunt mai intratabile. Domnul Țepeș „se răpește” de fata de la Cozia, însă fata nu acceptă până ce (....).

„Poezii. Proză” (ALEXANDRESCU 1863)

Grigore Alexandrescu, Poezii. Proză, antol., pref. și tabel cron. C. Mohanu, I. Creangă/Biblioteca școlarului 104, București, 1980

5 Constantin Mohanu, Prefață

41 Cîteva cuvinte în loc de prefață

Poezii

Suvenire și impresii, meditații, elegii
44 Trecutul. La Mănăstirea Dealului
47 Umbra lui Mircea. La Cozia
51 Răsăritul lunei. La Tismana
55 Mormintele. La Drăgășani
59 O impresie. Dedicată oștirei române
62 Anul 1840
66 Suferința
68 Un ceas e de cînd anul trecu
70 Meditație
74 Barca
76 Miezul nopței
78 Așteptarea
81 Cîinele soldatului
83 Adio. La Tîrgoviște
87 Unirea Princpatelor. Dedicată fiitorilor deputați ai României
90 Mărei sale domnului Alexandru Ioan I. Anul 1859. Pentru ziua intrării sale în București
92 O profesiune de credință
96 Cometei. Anonsate pentru 13 iunie
98 Răspunsul cometei

Epistole și satire
101 Epistolă către Voltaire
106 Epistolă Domnului Alexandru Donici, fabulist moldovean
109 Epistolă D. I. V., Autorul Primăverei amorului
113 Epistolă D. V. II
119 Epistolă D. I. C.
124 Satiră. Duhului meu

Fabule
130 Toporul și pădurea
132 Elefantul
135 Oglindele
137 Cîinele izgonit
140 Șoarecele și pisica
142 Privighetoarea și măgarul
144 Cîinele și cățelul
145 Pisica sălbatică și tigrul
147 Dreptatea leului
149 Lupul moralist
151 Boul și vițelul
154 Vulpea liberală
155 Mierla și bufnița
156 Uleul și găinile
158 Cîinele și măgarul
159 Vulpoiul predicator
161 Atelajul eterogen
162 iepurele, ogarul și copoiul
164 Ursul și vulpea
165 Corbii și barza
167 Calul vîndut și diamantul cumpărat
168 Mielul murind
169 Lișeța, rața și gîsca

Proză

Memorial de călătorie (fragmente)
189 Cozia
195 Nuvela Călugărița (fragment)
208 Bistrița
213 Bistrița (încheiere)
218 Polovraci
223 Tismana (încheiere)

229 Aprecieri critice

237 Tabel cronologic