Mahomedan versus hindus în India colonială britanică (BROMFIELD 1933-7)

<
(...)
Ca și majoritatea indienilor mahomedani, era înalt de peste șase picioare* și avea un corp musculos și puternic, în vinele căruia cuurgea un sînge amestecat, arab și turcesc, afgan și persan, poate chiar și o picătură de sînge unguresc și tătărăsc. În adevăr, nu avea nimic din caracteristicile indianului hindus. Cînd statea în preajma Maiorului Safka, tot atît de voinic și frumos ca și el, diferența dintre ei era izbitoare. Mahomedanul exprima numai sălbăticie și violență, iar brahmanul** numai bunătate și blîndețe. Sinceritatea și pozitivismul*** lui Rașid erau înlocuite la hindus de un tact desăvîrșit și de gustul pentru intrigă. Mahomedanului îi plăcea acțiunea, era romantic și vizionar. Hindusul era pasiv și mistic. „Acesta este poate și motivul, gîndi Ransome, că doar cîteva milioane de mahomedani s-au putut impune față de peste trei sute de milioane de hinduși.****”
(...)
>

SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roman al Indiei moderne, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972, p. 75.

NOTE M. T.
* PICIÓR, picioare, s. n. (...)  8. Veche unitate de măsură, având lungimea de aproximativ o treime dintr-un metru, folosită și astăzi în unele țări. (...) – Lat. petiolus. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/picior)
** BRAHMÁN, -Ă, brahmani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Membru al castei sacerdotale, considerată cea mai înaltă dintre cele patru caste indiene; preot al lui Brahma. 2. Adj. Brahmanic. – Din fr. brahmane. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/brahman) (http://www.hinduwebsite.com/brahmanmain.asp)
*** POZITIVÍSM s. n. 1. (În general) Concepție care recunoaște științei monopolul cunoașterii despre Univers; (în sens strict) filosofia lui A. Comte, care susține că cea mai înaltă formă de cunoaștere este descrierea fenomenelor senzoriale. ◊ Pozitivism logic = mișcare modernă în filosofie care a încercat să introducă metodologia matematicii și a științelor naturii, în domeniul filosofiei, marcând începutul cercetării analitice în cercetarea filosofică. ♦ Curent în științele juridice care combate orice tendință metafizică în drept, admițând numai existența dreptului pozitiv, practic. 2. Interes exagerat pentru problemele practice. – Din fr. positivisme. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/pozitivism)
**** Imperiul Marilor Moguli (1526-1857), condus de o dinastie musulmană din Asia Centrală, a stăpânit, la apogeul său de la 1707, aproape tot subcontinentul indian. Începând din secolul XVIII, teritoriul său a fost cucerit treptat de Marea Britanie. (http://politeia.org.ro/magazin-istoric/civilizatii-india-islamica-mogulii-mughals/24069/)

„Aproape de Elada” (CĂLINESCU 1985)

George Călinescu, Aproape de Elada. Repere pentru o posibilă axiologie, selecție și comentarii G. Șerban, „Revista de istorie și teorie literară”, Academia de Științe Sociale și Politice a RSR, Supliment 1985, col. Capricorn nr. 2/Z. Dumitrescu-Bușulenga, „13 Decembrie 1918”, București, 258 p.

Cuprins

5 Ulysse la țărm (în loc de prefață)
18 Lămuririle editorului

Prolegomene
23 Oratoria și celebritatea
33 Prietenele noastre cărțile
49 Discriminații
65 Civilizație și cultură
84 [La un symposion platonic]
91 [Rostul femeii române]
104 [Universitate-Universalitate]
117 Zgomotul liniștei

Din „Carnete”

131 1.Nota distinctivă a istoriei

133 2.Postulatul filosofiei

138 3.Pe teren curat științific

141 4.Cine examinează

145 5.Ca la mai toți romanticii

169 6.Ernest Cassirer (I-II)

187 7.Enrico Woelfflin, L arte clasica del Rinascimento

188 8.Gaston Migeon, Les arts du tissu

190 9.Vincenzo Constantini, La pittura italian del Seicento

194 10.Novellieri minori del Cinquecento

196 11.Trattati del Cinquecento sulla donna

200 12.Estetica lui G. Parini

202 13.Lectura romanului epistolar

209 14.În privința literaturii lui Stendhal

216 15.G. A. Borgese, Il senso della literatura italiana

225 16.Chiar și intelectualii

Note

233 Prolegomene

242 Din „Carnete”

coperta 4: „Fiecare nație de pe lume e îndreptățită să spere că va sortită să exprime de la ei terestru adevărurile universale. Noi sîntem, geografic și spiritual, mai aproape decît alții de străvechea Eladă”. G. Călinescu

Dimitrie Bolintineanu, „Legende istorice”, 1865

(171) Valoarea poemelor este dată de acele câteva versuri memorabile despre libertate și demnitate, versuri pe care, în ciuda aparatului poetic desuet, le citim și azi cu emoție. Școala ni le-a fixat în minte și este suficient ca cineva să înceapă un vers pentru ca urmarea să vină de la sine. Retorica acestor poeme este simplă și ea cultivă un număr de virtuți, dintre care cea mai prețuită este puterea de sacrificiu. Mama, femeie în genere, pustnicul sunt apărătorii legii morale. A trăi în sclavie este o rușine, existența este înnobilată de libertate, sentimentul cedează în fața datoriei etc

Dezvoltând, repetând aceste idei, B. pune în mișcare un aparat de comparații, repetiții, alegorii care să susțină discursul. Discursul uzează de o scenografie simplă și eficace. Dovadă că poetul o folosește în mai toate piesele. Modelul cel mai pur îl aflăm în Muma lui Ștefan cel Mare. Primul tablou înfățișează atmosfera care precede evenimentul: peisajul, timpul, poziția astrelor. O descripție (evocare) cu elemente luate din recuzita romantică: castelul fixat pe o stâncă neagră, peștera unui sihastru sub o râpă stearpă, o mănăstire... În această deschidere intră și preciziuni de ordin temporal, climateric („vânturile negre, într-a lor turbare”, „noaptea-i furtunoasă”, „noaptea se întinde și din geana sa”, „ca un glob de aur luna strălucea” etc). Luna este, de regulă, sursa de lumină pentru decoruri.

Urmează un al doilea moment (tablou), cu o mică notă de mister („un orologiu sună noaptea....) (...).

(188) S-o numim: figura iubirii condiționate. Ea depășește sfera eroismului și se adresează cu precădere vârstei mature și feminității. Iubirea, în sens larg, trece în urma moralei, devine un pandant al datoriei. Inima este condiționată de simțul moral, dragostea devine o formă de manifestare a virtuții. Iar virtutea cea mai de preț este asceza. O asceză provizorie, când e vorba de amor, un scurt armistițiu până ce codul moral e verificat la toate paragrafele. Scenariul este simplu: întâi legea morală și apoi (acolo unde este cazul) răsfățul, desfătarea. Mărioara din Legende istorice ascultă cu liniște justificarea mândrului ei iubit, fugit de pe câmpul de bătaie: 

„În câmpia sângeroasă
Frații mi-am lăsat,
Și la tine-a mea frumoasă
Iată c-am zburat.
......
Fără tine-n astă lume
Nu pot să trăiesc...”

însă justificarea nu este primită, amorul fără onoare este respins:

„Ce zici, tu, o, neferice,
Mândrul meu iubit”

Mărioara găsește, în fine, soluția convenabilă: pleacă la luptă împreună cu bărbatul pe care îl iubește, preferând să moară pentru țară decât să trăiască rușinea lașității. Alte femei sunt mai intratabile. Domnul Țepeș „se răpește” de fata de la Cozia, însă fata nu acceptă până ce (....).