Legenda întemeierii satului Aref din județul Argeș (BOANGIU 2006)

GABRIELA BOANGIU (Institutul de Cercetări Socio-Umane „Nicolaescu Plopșor” Craiova), Confruntarea cu alteritatea sau provocarea memoriei. Reactivarea unor provocări simbolice referitoare la legenda întemeierii satului Aref din județul Argeș, „Datina”, Centrul pentru Conservarea și Promovarea Tradițiilor Constanța, XIII, 42, 2006.

<Studiul își propune să sublinieze existența unor particularități ale raportului identitate colectivă - imaginar simbolic al legendelor fondatoare - memorie și alteritate într-un spațiu clar determinat - satul Aref din județul Argeș. Cercetarea de teren desfășurată în aprilie a. c. a făcut posibilă apropierea de ceea ce,  la început, părea o identitate fragmentată între un trecut care continuă să ofere soluții, sporadic și ilicit (descântece), și un prezent ale cărui însemne se lasă recunoscute cu ușurință, nu fără a provoca noi întrebări, noi poziționări teoretice. Satul pare a se dărui celui venit din afară sub semnul unei luminoase neascunderi nu doar datorită poziției sale geografice, deși se spune că odinioară satul a purtat numele Hariș ce ar însemna „luminiș!”... după cum ne-au informat localnicii (o primă poveste), ci pentru că oamenii nu întârzie să-și manifeste ospitalitatea, volubilitatea, plăcerea de a povesti „străinului”, căci doar știe pentru ce a venit acesta. Pentru ei. De aceea nu uită să menționeze drept carte de vizită o lungă listă a „străinilor” la propriu, dar și la figurat, mai de demult sau mai recenți, carte de vizită aducătoare de prestigiu pentru întreaga comunitate, dar în același timp asigurări liniștitoare destinate  „cercetătorilor de la oraș” în privința materialului etnografic ce urmează a fi înregistrat. Acesta ar fi începutul „poveștii” noastre în Aref... și probabil și a celorlalți outsideri care au poposit în zonă, Am reținut caracteristicile acestei relaționări între localnic și străin, dintre arăfean și vizitatorii săi, căci pe acestea se vor fundamenta reactivările unor reprezentări simbolice referitoare la originea vetrei satului, la imaginea evaluată pozitiv a Domnitorului Vlad Țepeș - considerat ca întemeietorul de drept al satului. Datorită vervei și a capacității arăfeanului de a povesti pentru un anumit public (aspect pe care îl vom dezvolta pe parcursul lucrării), am considerat că adoptând, la începutul prezentării studiului un stil mai lax, s-ar putea recupera din imaginea generică a arăfeanului.
Binomul „povestea oferită” - „identitatea prestigioasă” a arăfenilor se dovedește a fi axul central ce facilitează reactivarea unor pattern-uri mentalitare tradiționale în confruntarea cu „străinul” care provoacă opunând „povestea” lui Vlad Țepeș -  Dracula. Pentru a putea dobândi o perspectivă teoretică adecvată problematicii, a fost analizat conceptul de identitate și corelat cu cel de memorie. Astfel, identitatea este înțeleasă drept o manifestare relațională (Frederik Barth), depășindu-se alternativele obiectivism/subiectivism. Se acordă astfel o pondere importantă situației relaționale și actorului, care conferă semnificație, identificarea situându-se la același nivel cu diferențierea.
Schimbul social-simbolic mediat de imaginea lui Vlad Țepeș face vizibile diferențele între culturile ce se confruntă. Structurarea relațiilor dintre protagoniști depinde de poziționarea simbolică a acestora față de fenomenul adus în dezbatere. Cercetarea de teren desfășurată doar asupra unuia din grupurile aflate în dialog, permite o analiză mai detaliată doar în ceea ce privește reactivarea unor reprezentări simbolice în cazul arăfenilor. Memoria lor culturală are o componentă imaginativă mult mai puternică, povestirea pune ordine, „numind” fiecare piatră de hotar, micșorând distanța dintre comunitate și spațiul locuit, făcându-l familiar, căci i se cunoaște „povestea”. Imaginea domnitorului salvat de strămoșii locuitorilor de azi ai satului este însoțită de simboluri valorizate pozitiv - pământul primit de săteni din partea domnitorului pentru ajutorul primit întruchipează într-o anumită măsură pământul ales, pământul făgăduinței, protejat și protector. Pot fi identificate anumite aspecte simbolice ale darului - „fenomenul total” (Marcel Mauss), datorită implicațiilor pe care le are și în celelalte sfere ale vieții sociale. Astfel, relația domnitor - strămoși are un fundament pozitiv evident, o structură simbolică, am putea spune chiar religios-creștină, cea a altruismului răsplătit. Locuitorii din Aref reactualizează un mit de întemeiere, încărcat de motive simbolice ale vieții, în condițiile confruntării cu imaginea diferită personaj - element central al legendei locale, imagine negativă, încărcate de însemne ale morții, furnizată de exterior. Refuzul contaminării mitului original cu simboluri ale morții, ci dimpotrivă afirmarea vieții și a încrederii în actul altruist răsplătit - esența legendelor locale despre întemeierea satului Aref, reprezintă câteva repere simbolice ale mentalității tradiționale reactivate în cadrul dialogului cu Celălalt, purtător al unui discurs contradictoriu.
>

Dimitrie Bolintineanu, „Legende istorice”, 1865

(171) Valoarea poemelor este dată de acele câteva versuri memorabile despre libertate și demnitate, versuri pe care, în ciuda aparatului poetic desuet, le citim și azi cu emoție. Școala ni le-a fixat în minte și este suficient ca cineva să înceapă un vers pentru ca urmarea să vină de la sine. Retorica acestor poeme este simplă și ea cultivă un număr de virtuți, dintre care cea mai prețuită este puterea de sacrificiu. Mama, femeie în genere, pustnicul sunt apărătorii legii morale. A trăi în sclavie este o rușine, existența este înnobilată de libertate, sentimentul cedează în fața datoriei etc

Dezvoltând, repetând aceste idei, B. pune în mișcare un aparat de comparații, repetiții, alegorii care să susțină discursul. Discursul uzează de o scenografie simplă și eficace. Dovadă că poetul o folosește în mai toate piesele. Modelul cel mai pur îl aflăm în Muma lui Ștefan cel Mare. Primul tablou înfățișează atmosfera care precede evenimentul: peisajul, timpul, poziția astrelor. O descripție (evocare) cu elemente luate din recuzita romantică: castelul fixat pe o stâncă neagră, peștera unui sihastru sub o râpă stearpă, o mănăstire... În această deschidere intră și preciziuni de ordin temporal, climateric („vânturile negre, într-a lor turbare”, „noaptea-i furtunoasă”, „noaptea se întinde și din geana sa”, „ca un glob de aur luna strălucea” etc). Luna este, de regulă, sursa de lumină pentru decoruri.

Urmează un al doilea moment (tablou), cu o mică notă de mister („un orologiu sună noaptea....) (...).

(188) S-o numim: figura iubirii condiționate. Ea depășește sfera eroismului și se adresează cu precădere vârstei mature și feminității. Iubirea, în sens larg, trece în urma moralei, devine un pandant al datoriei. Inima este condiționată de simțul moral, dragostea devine o formă de manifestare a virtuții. Iar virtutea cea mai de preț este asceza. O asceză provizorie, când e vorba de amor, un scurt armistițiu până ce codul moral e verificat la toate paragrafele. Scenariul este simplu: întâi legea morală și apoi (acolo unde este cazul) răsfățul, desfătarea. Mărioara din Legende istorice ascultă cu liniște justificarea mândrului ei iubit, fugit de pe câmpul de bătaie: 

„În câmpia sângeroasă
Frații mi-am lăsat,
Și la tine-a mea frumoasă
Iată c-am zburat.
......
Fără tine-n astă lume
Nu pot să trăiesc...”

însă justificarea nu este primită, amorul fără onoare este respins:

„Ce zici, tu, o, neferice,
Mândrul meu iubit”

Mărioara găsește, în fine, soluția convenabilă: pleacă la luptă împreună cu bărbatul pe care îl iubește, preferând să moară pentru țară decât să trăiască rușinea lașității. Alte femei sunt mai intratabile. Domnul Țepeș „se răpește” de fata de la Cozia, însă fata nu acceptă până ce (....).