Libertate versus convenţionalism în societatea engleză din secolul XIX (THACKERAY 1862)

<
(...)
``Nu mă miră că tu ai o gîndire practică, dragă prietene (îi scria Philip autorului acestei povestiri), că te gîndeşti la bani şi la perspective nu mă surprinde. Ai suferit din cauza acelui blestem al omenirii, distrugător al generozităţii, acea rudă a egoismului: o mică avere. Trimestrial, dispui de cîteva sute amărîte (imparţialul meu corespondent aprecia destul de corect suma de bani, care aş fi vrut să fie dublă sau triplă, dar nu despre asta este vorba aici). Acest venit neînsemnat îţi paralizează existenţa. Împiedică libertatea de gîndire şi de gîndire. Transformă într-un zgîrcit un om cu porniri de generozitate, de asta sînt sigur, bietul meu arpagon*, căci nu te-ai oferit tu să-ţi deschizi punga pentru mine? Îţi mărturisesc că m-am săturat de felul în care londonezii, mai ales oamenii de treabă, gîndesc despre bani. Trăieşti cît îţi permite punga. Eşti un om tare sărac. Te făleşti în gura mare că nu datorezi nimănui nimic, dar averea ta este în mîna unor creditori, nesăţioşi ca orice cămătari şi necruţători ca orice portărei. Îmi spui că sînt nechibzuit, risipitor, leneş şi aşa mai departe, fiindcă locuiesc într-o cameră, muncesc atît cît pot şi umblu cu ghete: iar tu te lauzi că eşti om precaut, pentru că ai o casă elegantă, un lacheu cu un aer solemn, dar fără livrea, şi doi negustori de negustori care te aprovizionează pentru cele cinci sau şase dineuri plicticoase pe care le organizezi. Bietul de tine! Eşti un sclav, nu un om liber: un om sărac în haine frumoase şi într-o casă arătoasă. Eşti atît de regretabil de prudent, încît îţi cheltuieşti toţi banii, cu excepţia cîtorva shillingi** pe care ţi-i păstrezi ca bani de buzunar. Nu-ţi îngădui să plăteşti nici măcar o birjă. Cred că acum gîndeşti bine înainte de a cheltui o jumătate de coroană***. Proprietarul este stăpînul tău. Grăjdarul la fel. Suita de servitori necruţători şi inutil îţi sînt creditori, cărora trebuie să le dai zilnic dividende exorbitante. În schimb, eu, cu haina ruptă-n coate, cu prînzul meu de un shilling şi cu ghetele mele cu tălpile crăpate, mie se spune că sînt extravagant, leneş, nechibzuit şi nu mai ştiu cum, în timp ce tu te consideri un om prudent! Ce amăgire! Risipeşti o mulţime de bani pe lachei inutili, pe servitoare inutile, pe case inutile şi pe podoabe inutile, dar zici: ''Bietul Philip! Ce om inactiv! Cum se iroseşte el, ce viaţă mizerabilă şi dezordonată duce!'' Bietul Philip este la fel de bogat ca tine, fiindcă are destul şi e mulţumit. Bietul Philip îşi poate îngădui să fie inactiv, tu nu. Tu trebuie să munceşti ca să ţii matahala aceea de lacheu, bucătarul ăla costeliv, armata aia de doic guralive şi aşa mai departe. Şi dacă te supui de bunăvoie sclaviei şi degradării, pe care ţi le impune poziţia ta socială, şi dacă te-apuci să inspectezi toate fleacurile din gospodărie, pe care tu o numeşti ordine, şi meschinei abnegaţii de care trebuie să dai dovadă zilnic, atunci nu te cert, te compătimesc. Dar aş vrea să nu fii atît de insuportabil de virtuos şi gata să mă acuzi şi să mă compătimeşti. Dacă eu sînt fericit, atunci ce rost are să te nelinişteşti? Dacă mie-mi plac libertatea şi ghetele scîlciate? Nu e mai bine aşa, decît să fii încorsetat, ca tine, într-un fals şi respingător convenţionalism şi să ţi se refuze libertatea de acţiune? Dragă prietene, te compătimesc din toată inima şi mă întristează gîndul că aceşti copii acum sinceri şi deschişi, prietenoşi şi entuziaşti, îşi vor pierde calităţile lor înnăscute din cauza încăpăţînatului şi conformistului lor tată, care-i va îmbrobodi în aşa fel, că le va înnăbuşi sinceritatea şi le va altera sănătatea sufletului. Mie-mi vorbeşti de lume? O cunosc eu foarte bine! Oamenii sacrifică lumea cealaltă pentru cea prezentă  şi sînt mîndri de înţelepciunea lor; de pildă, bietele mele rude, bine înrădăcinate în respectabilitate. Tatăl meu, de exemplu, mai are o şansă, acum că a sărăcit. Am primit o scrisoare de la el, plină de acele îngrozitoare sfaturi practice ale voastre, ale fariseilor. Dacă nu erau Laura şi copiii, ţi-aş fi dorit să fii ruinat ca bunul tău prieten - P.F.
(...)
>

SURSA
William Thackeray, Peripeţiile lui Philip..., ed. Univers / colecţia Clasicii literaturii universale, Bucureşti, 1986, p. 264-265.

NOTE M:T:
* Harpagon = Om zgârcit, avar; meschin. [Var. arpagon s.m. / < fr. harpagon, cf. Harpagon – eroul piesei „Avarul” de Molière]. Sursa: DN (1986) (http://dexonline.ro/definitie/harpagon)
** Şiling = Monedă divizionară englezească, valorînd a 20 a parte din lira sterlină. A fost introdusă în 1549 de regele Eduard VII şi a fost emisă până la decimalizarea din 1971.(http://24carat.co.uk/index.html)
*** Coroană = Monedă englezească valorând 5 şilingi, introdusă în 1544 regele Henric VIII. (http://24carat.co.uk/frame.php?url=crownsstoryframe.html)

Dimitrie Bolintineanu, „Legende istorice”, 1865

(171) Valoarea poemelor este dată de acele câteva versuri memorabile despre libertate și demnitate, versuri pe care, în ciuda aparatului poetic desuet, le citim și azi cu emoție. Școala ni le-a fixat în minte și este suficient ca cineva să înceapă un vers pentru ca urmarea să vină de la sine. Retorica acestor poeme este simplă și ea cultivă un număr de virtuți, dintre care cea mai prețuită este puterea de sacrificiu. Mama, femeie în genere, pustnicul sunt apărătorii legii morale. A trăi în sclavie este o rușine, existența este înnobilată de libertate, sentimentul cedează în fața datoriei etc

Dezvoltând, repetând aceste idei, B. pune în mișcare un aparat de comparații, repetiții, alegorii care să susțină discursul. Discursul uzează de o scenografie simplă și eficace. Dovadă că poetul o folosește în mai toate piesele. Modelul cel mai pur îl aflăm în Muma lui Ștefan cel Mare. Primul tablou înfățișează atmosfera care precede evenimentul: peisajul, timpul, poziția astrelor. O descripție (evocare) cu elemente luate din recuzita romantică: castelul fixat pe o stâncă neagră, peștera unui sihastru sub o râpă stearpă, o mănăstire... În această deschidere intră și preciziuni de ordin temporal, climateric („vânturile negre, într-a lor turbare”, „noaptea-i furtunoasă”, „noaptea se întinde și din geana sa”, „ca un glob de aur luna strălucea” etc). Luna este, de regulă, sursa de lumină pentru decoruri.

Urmează un al doilea moment (tablou), cu o mică notă de mister („un orologiu sună noaptea....) (...).

(188) S-o numim: figura iubirii condiționate. Ea depășește sfera eroismului și se adresează cu precădere vârstei mature și feminității. Iubirea, în sens larg, trece în urma moralei, devine un pandant al datoriei. Inima este condiționată de simțul moral, dragostea devine o formă de manifestare a virtuții. Iar virtutea cea mai de preț este asceza. O asceză provizorie, când e vorba de amor, un scurt armistițiu până ce codul moral e verificat la toate paragrafele. Scenariul este simplu: întâi legea morală și apoi (acolo unde este cazul) răsfățul, desfătarea. Mărioara din Legende istorice ascultă cu liniște justificarea mândrului ei iubit, fugit de pe câmpul de bătaie: 

„În câmpia sângeroasă
Frații mi-am lăsat,
Și la tine-a mea frumoasă
Iată c-am zburat.
......
Fără tine-n astă lume
Nu pot să trăiesc...”

însă justificarea nu este primită, amorul fără onoare este respins:

„Ce zici, tu, o, neferice,
Mândrul meu iubit”

Mărioara găsește, în fine, soluția convenabilă: pleacă la luptă împreună cu bărbatul pe care îl iubește, preferând să moară pentru țară decât să trăiască rușinea lașității. Alte femei sunt mai intratabile. Domnul Țepeș „se răpește” de fata de la Cozia, însă fata nu acceptă până ce (....).