Revelația umanistă a unui englez nereligios în India colonială britanică (BROMFIELD 1933-7)

<
(...)
Cînd se înapoie la locuința lui Mr. Bannerjee, servitorul pe care nu-l mai văzuse de cînd adusese felinarul de furtună îl aștepta pe balcon. Omul stătea în picioare și se uita spre orașul înecat. Din poziția în care se afla nu văzu barca apropiindu-se. Era uscățiv, urît și foarte negricios. În mijlocul peisajului devastat părea să fi rămas singura ființă vie, căci pînă și păsările și maimuțele sfinte părăsiseră regiunea inundată, ca și cînd ar fi intuit că asupra acesteia trebuia să se abată urgia naturii.
Servitorul nu se clintea, de parcă ar fost în tranșă, iar în imobilitatea chipului său, Ransome găsi ceva tulburător. Avea în față un bărbat care pierduse totul - soție, copii, poate părinți și bunici. (Căci grădina din fund cuprindea un întreg sat, precum și altare închinate lui Kali*, Șiva** și Rama***.) Omul acesta îi inspiră compătimire și respect. Uscățiv, urît, cu o siluetă copilărească,aratăta ca un fragil monument al răbdării și stoicismului, profilat pe cerul amenințător și întunecat al musonului. Acest om era însăși India, mai mult decît oricare altul, mai mult decît Mr. Bannerjee, Maiorul Safka, Rașid Ali Khan sau însuși bătrînul Maharajah. El reprezenta însăși indestructibila Indie, a cărei viață continua datorită nesfîrșitelor împerecheri și se asemuia cu colcăiala unor albine atîrnate ciorchine de streșinele de marmură ale marelui palat. Era însăși viața, trecînd de la o copilărie înfometată la o maturitate în care plăcerile animale și superstițiile abia se deosebeau de condițiile de trai ale zgomotoasei puzderii de maimuțe sacre.
Un moment, Ransome rămase ca vrăjit în luntrea purtată pe apă. Se străduia să descopere ce reprezenta omul acesta, care erau nevoile, sufletul, mintea, esența lui. Se întreba ce semnificație avea propria lui persoană pentru acest ins uscățiv, întunecat, ori neclintit, pentru care Imperiul Britanic era ca și inexistent, și a cărui imaginație nu depășea limitele orașului distrus, ignorînd pînă și pustietățile de la El-Kautara și muntele sacru Abana. Nu era un animal, fiindcă avea înfățișare umană. Ce însemna pentru el faptul de a se fi trezit în cîteva secunde îngrozitor de singur într-o lume care cu puțin timp înainte îi părea trainică și sigură? Ce gîndea el acum, în vreme ce stătea nemișcat ca și statuia bondoacă a bunei și bătrînei Regine****, și contempla orașul mort? Ce însemna pentru el realitatea și ce însemna spiritul? Cum era posibil să ajungă pînă la sufletul acestei forme obscure, aproape ireală?
Treptat, se trezi în ființa lui Ransome o pornire spre abnegație, care-i crea aceeași ciudată senzație încercată odinioară, pe cînd stătea rezemat de zidul murdărit de noroi al casei aceleia pe jumătate năruit din Belgia*****. Era un impuls bizar, cu implicații vag senzuale, de a se desprinde de realitate - tocmai el, onorabilul Thomas Ransome, nefericitul, egoistul, inteligentul, dezamăgitul, neuroticul, desperatul. Era un fel de dorință de se integra el însuși - cu tot sufletul, inteligența și personalitatea lui cunoscute sub numele de Thomas Ransome - în acel amestec denumit umanitate; o dorință tot atît de intensă ca și setea de a cunoaște pe acest om care stătea colo, profilîndu-se pe cer, de a cunoaște și pe frații săi, negri sau albi, galbeni sau bruni, dorința de a pătrunde cu mintea nesfîrșită, inexplicabila răbdare și resemnare a tuturor celor de o seamă cu ei. O secundă, exact intervalul de timp cît norii se deschiseseră spre a dezvălui soarele strălucitor pe care îl ascunseseră pînă atunci, Ransome avu revelația unei eliberări și a unei păci profunde.
(...)
>

SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roman al Indiei moderne******, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972, pp. 375-376.

NOTE M. T.
* Kali = Zeiță hindusă a timpului, morții și întunericului, una din soțiile lui Șiva, zeul universului. (https://www.britannica.com/topic/Kali)
** Șiva = Zeul hindus suprem. (https://www.britannica.com/topic/Shiva)
*** Rama = Zeitate hindusă, considerată o încarnare a lui Vișnu, unul din cei trei zei importanți hinduși și susținător al universului. Rama este personajul principal al legendei Ramayana. (http://www.britannica.com/topic/Rama-Hindu-deity)
**** Regina Victoria a Marii Britanii (1837-1901).
***** Frontul de Vest din Primul Război Mondial (1914-1918), unde britanicii au luptat, alături de belgieni și francezi, împotriva germanilor, într-un război de uzură în tranșee.
****** Cristina Teodorescu, 21 februarie 2007 (http://www.bookblog.ro/x-woodisor/vin-ploile/)

O bătrână americancă în India colonială britanică (BROMFIELD 1933-7)

<
(...)
În ciuda omeniei și a simplității ei, servitorii o priviseră la început cu neîncredere, ca și pe soții Smiley. Toți erau creștinați și cunoșteau doctrina fraternității dintre oameni, dar nici unul nu o încercase față de albii din Occident.
Ceea ce nu putuseră pricepe niciodată era personalitatea mătușii Phoebe și tot ceea ce determinase caracterul, credințele și atitudinea ei, atît de deosebite de ale celorlalți europeni. Numai Mr. Jobnekar, care călătorise mult în America și era înzestrat cu o vie inteligență, intuise calitățile ei și chiar pentru el această intuiție nu depășea niciodată stadiul unor vagi impresii emoționale, greu de definit, pentru că în mintea lui stăruia încă o oarecare confuzie, creată de o viață atît de diferită de cea cunoscută de el pînă atunci. Simplitatea, cinstea, cordialitatea mătușii Phoebe erau calități deja întîlnite de el în centrul Statelor Unite, în decursul celor două veri cînd muncise la secerat în Iowa și Kansas, spre a-și cîștiga existența și a cunoaște viața americană. În Statele din Est, asemuite de Mr. Jobnekar cu o falsă Europă, calitățile acestea nu existau. Nu bănuia însă că în America însușirile acestea, care alcătuiau caracterul mătușii Phoebe, erau pe punctul de a dispare. Ea știa însă acest lucru mai mult instinctiv decît rațional. De aceea, poate, voise să vină în India. N-o mai lăsase inima să rămînă în Iowa și să asiste la declinul și agonia unui fel de viață pe care îl iubise. În acest chip, la vîrsta de optzeci și unu de ani mătușa Phoebe ajunsese să se afle în Ranchipur, în bucătăria mare și răcoroasă a soților Smiley, într-o lume nouă, alături de prieteni noi, printre care Rașid Ali Khan, descendentul vitejilor lui Baber*, Mr. Jonbekar, un paria**, Ransome, jumătate englez, jumătate american și miss Macdaid, scoțiană născută în Surabaya***.
(...)
>

SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roman al Indiei moderne, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972, p. 84.

NOTE M. T.
* Babur (1483-1530) = Lider al unui mic stat în Uzbekistan. În 1526 a devenit stăpânul nordului Indiei, fondând dinastia Marilor Moguli, detronată de cuceritorii britanici în 1857. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/4552/8/)
** PÁRIA¹, paria, s. m. 1. (În India, în concepția brahmanilor) Persoană care se află în afara castelor și care este lipsită de orice drepturi; p. ext.grup social din care face parte o astfel de persoană. 2. Fig. Persoană sau colectivitate urgisită, disprețuită, căreia nu i se recunoaște niciun drept. [Pr.: -ri-a] – Din fr., it. paria. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/paria)
*** Surabaya = Al doilea oraș al Indoneziei, situat în insula Java. (http://surabaya.go.id/en/News/6078-profile-of-surabaya)

Servitor indian catolic al unui englez protestant în India colonială (BROMFIELD 1933-7)

<
(...)
În vreme ce își depăna leneș gîndurile, Ransome asculta cîntecul simplu al lui John Baptistul. Era un fel de improvizație fără sfîrșit, care, pentru urechea occidentală a lui Ransome, părea întotdeauna aceeași. După cîte înțelegea el, muzica aceasta și îngrijirea gălbenelor și a crinilor albaștri, ultimele flori din grădină în acest sfîrșit de toamnă, înfățișau singurele mijloace de eliberare ale sufletului lui John. John nu avea nici o iubită, și chiar dacă ar fi avut așa ceva nu o vedea decît rar și în taină. Întreaga lui viață era dedicată stăpînului său - ceaiul* acestuia cînd se trezea din somn, break-fast**-ul, prînzul și cina, cămășile și ciorapii, pantalonii de călărie și șorturile, lichiorurile, țigările și havanele*** lui. Era un „boy”**** creștinat, un catolic din Pondicherry***** care vorbea franțuzește mai bine decît limba hindustană****** sau dialectul gujerati******* din Ranchipur******** - o franceză bizară, îndulcită și cîntată, care aluneca uneori în acea vorbire indiană nepotrivită în saloane, în marile croitorii sau în diplomație. Numele lui adevărat era Jean Batiste, dar lui Ransome îi plăcea să-l numească John Baptistul*********, gîndindu-se la Ioan Botezătorul**********; profetul, cu trupul lui uscat, hrănit doar cu lăcuste și miere de albine sălbatice, nu se deosebea desigur, de mărunțelul servitor, și el numai piele și oase.
(...)
>


SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile*, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972, p. 22.

NOTE M. T.
* India este unul din marii producători de ceai ai lumii. (http://www.ziare.com/europa/marea-britanie/o-industrie-cheie-din-marea-britanie-in-declin-de-ce-nu-mai-beau-englezii-ceai-1409641)
** BREAKFAST, breakfasturi, s. n. Micul dejun. [Pr.: brécfăst] – Cuv. engl. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/breakfast)
*** HAVÁN, -Ă, havani, -e, adj., s. f. 1. Adj. De culoare maro-deschis (ca aceea a tutunului). 2. S. f. Țigară de foi fabricată din tutun de calitate superioară, provenit din Cuba; p. gener. țigară de foi. 3. S. f. Plută de mare alcătuită din trunchiuri de brad dispuse în forma unei țigări de foi și legate cu cabluri. – Din fr. havane. Sursa: DEX '09 (2009) (http://m.libertatea.ro/detalii/articol/ritmuri-cubaneze-si-parfum-de-havana-315517)
**** Servitor indigen al coloniștilor britanici din India. (http://www.merriam-webster.com/dictionary/boy)
***** Pondicherry = Oraș pe coasta de est a Indiei. Colonie franceză în perioada 1674-1954. Din 2006 Puducherry. (https://www.py.gov.in/knowpuducherry/history.html)
****** HINDUSTÁNĂ s. f. Limbă indo-iraniană, vorbită în India și în Pakistan. ◊ (Adjectival) Limba hindustană. – Din fr. hindoustani. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/hindustan%C4%83)
******* Gujerati = Limbă indo-europeană vorbită, în principal, în statul federal indian Gujerati, pe coasta de vest a Indiei. (http://lmp.ucla.edu/Profile.aspx?menu=004&LangID=85)
******** Ranchipur = Oraș imaginar.
********* BAPTÍST, -Ă, baptiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al baptismului. 2. Adj. Care aparține baptismului, privitor la baptism. – Din fr.baptiste. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/baptist)
********** Ioan Botezătorul = Sfântul Ioan Botezătorul (7 ianuarie) l-a botezat pe Isus în apa Iordanului. (http://www.crestinortodox.ro/religie/sfantul-ioan-botezatorul-98649.html)

Un gentleman englez politicos la începutul secolului XIX (THACKERAY 1848)

<
(...) Domnul Pitt semăna cu nobilii Binkie, din care descindea, și era un gentleman foarte politicos și foarte corect. Cînd atinse vîrsta bărbăției și se întoarse la colegiul „Christchurch”*, el purcese să restabilească disciplina slăbită a casei părintești, împotriva voinței tatălui său, căruia îi era groază de el. Era un om de un rafinament atît de rigid, încît ar fi murit mai bine de foame decît să se așeze la masă fără cravată albă. Odată, abia întors de la colegiu, cînd Horrocks, majordomul, îi dădu o scrisoare fără s-o fi pus în prealabil pe tavă, se uită la acesta cu asemenea ochi și-i administră o cuvîntare atît de tăioasă, că Horrocks tremura după acea ori de cîte ori se găsea în fața lui, și toți ai casei i se supuneau; lady Crawley își scotea moațele mult mai devreme cînd era le acasă; jambierele murdare ale lui sir Pitt dispăreau, și dacă acest incorigibil bătrîn nu renunța totuși la celelalte obiceiuri vechi, el nu se îmbăta, în schimb, niciodată de față cu fiul său și nu le vorbea servitorilor decît într-un fel foarte rezervat și politicos; și aceștia băgaseră de seamă că sir Pitt n-o înjura niciodată pe lady Crawley cînd era și fiul lui în cameră.
El îl învățase pe majordom să anunțe „doamna e servită”, și tot el stăruise să-i ofere doamnei brațul cînd mergea la masă. Vorbea rareori cu lady Crawley, dar cînd se întîmpla așa ceva, o făcea cu cel mai adînc respect; și niciodată n-o lăsa să părăsească încăperea fără să se ridice în chipul cel mai solemn ca să-i deschidă ușa și să facă o elegantă plecăciune la ieșirea ei.
(...) Apoi se împrieteni cu domnul Wilberforce**, cu a cărui politică era cu totul de acord, și întreținu acea faimoasă corespondență cu reverendul Hornblower privitor la misiunea în Asharitee***. Se ducea și la Londra dacă nu pentru sesiunea parlamentară, barem în luna mai, pentru întrunirile religioase. În ținutul său natal îndeplinea funcția de magistrat și era un asiduu cercetător și sfetnic al celor lipsiți de instrucțiune religioasă.
(...) Constrîngea toată servitorimea de acolo să ia parte la practicile de evlavie mai sus menționate, ca și pe tatăl său, de altfel (și făcea foarte bine). Luase sub protecția lui casa de rugăciuni a „independenților”**** din parohia Crawley, spre marea indignare a unchiului său, parohul, (...).
>

SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor***, vol. I, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, ed. Capitolul, București, 1992, pp. 85-86.

NOTE M. T.
* Colegiul „Christ Church” al Universității Oxford a fost fondat de cardinalul Wolsey în 1524. (http://www.chch.ox.ac.uk/house/about-christ-church)
** William Wilberforce (1759-1833) a fost un politician englez care, după convertirea la evanghelism în anii 1784-1784, a devenit un susținător al aboliționismului. (http://abolition.e2bn.org/people_24.html)
*** Asharite este una din școlile teologice ale islamului sunnit, fondată în secolul X de al-Ashari. (http://www.britannica.com/topic/Ashariyyah)
**** Independenții au reprezentat în Anglia, preponderent în secolul XVII, o confesiune religioasă care susțineau autoritatea congregațiilor locale împotriva unei ierarhiei bisericești tradiționale. (http://www.britannica.com/topic/Separatists)
***** Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013

Libertate versus convenţionalism în societatea engleză din secolul XIX (THACKERAY 1862)

<
(...)
``Nu mă miră că tu ai o gîndire practică, dragă prietene (îi scria Philip autorului acestei povestiri), că te gîndeşti la bani şi la perspective nu mă surprinde. Ai suferit din cauza acelui blestem al omenirii, distrugător al generozităţii, acea rudă a egoismului: o mică avere. Trimestrial, dispui de cîteva sute amărîte (imparţialul meu corespondent aprecia destul de corect suma de bani, care aş fi vrut să fie dublă sau triplă, dar nu despre asta este vorba aici). Acest venit neînsemnat îţi paralizează existenţa. Împiedică libertatea de gîndire şi de gîndire. Transformă într-un zgîrcit un om cu porniri de generozitate, de asta sînt sigur, bietul meu arpagon*, căci nu te-ai oferit tu să-ţi deschizi punga pentru mine? Îţi mărturisesc că m-am săturat de felul în care londonezii, mai ales oamenii de treabă, gîndesc despre bani. Trăieşti cît îţi permite punga. Eşti un om tare sărac. Te făleşti în gura mare că nu datorezi nimănui nimic, dar averea ta este în mîna unor creditori, nesăţioşi ca orice cămătari şi necruţători ca orice portărei. Îmi spui că sînt nechibzuit, risipitor, leneş şi aşa mai departe, fiindcă locuiesc într-o cameră, muncesc atît cît pot şi umblu cu ghete: iar tu te lauzi că eşti om precaut, pentru că ai o casă elegantă, un lacheu cu un aer solemn, dar fără livrea, şi doi negustori de negustori care te aprovizionează pentru cele cinci sau şase dineuri plicticoase pe care le organizezi. Bietul de tine! Eşti un sclav, nu un om liber: un om sărac în haine frumoase şi într-o casă arătoasă. Eşti atît de regretabil de prudent, încît îţi cheltuieşti toţi banii, cu excepţia cîtorva shillingi** pe care ţi-i păstrezi ca bani de buzunar. Nu-ţi îngădui să plăteşti nici măcar o birjă. Cred că acum gîndeşti bine înainte de a cheltui o jumătate de coroană***. Proprietarul este stăpînul tău. Grăjdarul la fel. Suita de servitori necruţători şi inutil îţi sînt creditori, cărora trebuie să le dai zilnic dividende exorbitante. În schimb, eu, cu haina ruptă-n coate, cu prînzul meu de un shilling şi cu ghetele mele cu tălpile crăpate, mie se spune că sînt extravagant, leneş, nechibzuit şi nu mai ştiu cum, în timp ce tu te consideri un om prudent! Ce amăgire! Risipeşti o mulţime de bani pe lachei inutili, pe servitoare inutile, pe case inutile şi pe podoabe inutile, dar zici: ''Bietul Philip! Ce om inactiv! Cum se iroseşte el, ce viaţă mizerabilă şi dezordonată duce!'' Bietul Philip este la fel de bogat ca tine, fiindcă are destul şi e mulţumit. Bietul Philip îşi poate îngădui să fie inactiv, tu nu. Tu trebuie să munceşti ca să ţii matahala aceea de lacheu, bucătarul ăla costeliv, armata aia de doic guralive şi aşa mai departe. Şi dacă te supui de bunăvoie sclaviei şi degradării, pe care ţi le impune poziţia ta socială, şi dacă te-apuci să inspectezi toate fleacurile din gospodărie, pe care tu o numeşti ordine, şi meschinei abnegaţii de care trebuie să dai dovadă zilnic, atunci nu te cert, te compătimesc. Dar aş vrea să nu fii atît de insuportabil de virtuos şi gata să mă acuzi şi să mă compătimeşti. Dacă eu sînt fericit, atunci ce rost are să te nelinişteşti? Dacă mie-mi plac libertatea şi ghetele scîlciate? Nu e mai bine aşa, decît să fii încorsetat, ca tine, într-un fals şi respingător convenţionalism şi să ţi se refuze libertatea de acţiune? Dragă prietene, te compătimesc din toată inima şi mă întristează gîndul că aceşti copii acum sinceri şi deschişi, prietenoşi şi entuziaşti, îşi vor pierde calităţile lor înnăscute din cauza încăpăţînatului şi conformistului lor tată, care-i va îmbrobodi în aşa fel, că le va înnăbuşi sinceritatea şi le va altera sănătatea sufletului. Mie-mi vorbeşti de lume? O cunosc eu foarte bine! Oamenii sacrifică lumea cealaltă pentru cea prezentă  şi sînt mîndri de înţelepciunea lor; de pildă, bietele mele rude, bine înrădăcinate în respectabilitate. Tatăl meu, de exemplu, mai are o şansă, acum că a sărăcit. Am primit o scrisoare de la el, plină de acele îngrozitoare sfaturi practice ale voastre, ale fariseilor. Dacă nu erau Laura şi copiii, ţi-aş fi dorit să fii ruinat ca bunul tău prieten - P.F.
(...)
>

SURSA
William Thackeray, Peripeţiile lui Philip..., ed. Univers / colecţia Clasicii literaturii universale, Bucureşti, 1986, p. 264-265.

NOTE M:T:
* Harpagon = Om zgârcit, avar; meschin. [Var. arpagon s.m. / < fr. harpagon, cf. Harpagon – eroul piesei „Avarul” de Molière]. Sursa: DN (1986) (http://dexonline.ro/definitie/harpagon)
** Şiling = Monedă divizionară englezească, valorînd a 20 a parte din lira sterlină. A fost introdusă în 1549 de regele Eduard VII şi a fost emisă până la decimalizarea din 1971.(http://24carat.co.uk/index.html)
*** Coroană = Monedă englezească valorând 5 şilingi, introdusă în 1544 regele Henric VIII. (http://24carat.co.uk/frame.php?url=crownsstoryframe.html)

„Neînțelegerea” (TUFIȘ 1994)

 Anca Tufiș, Scena. Neînțelegerea, „Tomis”, Constanța, august 1994

Criza morală, absurdul, negarea, revolta. Fericitul Sysif, conștient de măreția efortului său. La fel de fericit și de măreț ca Prometeu sau Dedal sau ca un rătăcitor prin deșert, fericit să zărească la linia orizontului fie și o Fata Morgana. Fericitul Columb care a găsit, totuși, un țărm. Tot dintr-o „neînțelegere”. Poate mai mult decât cele mai citate eseuri ale sale. „Vara” și „Jurnalul de bord” ne ajută să pătrundem în păienjenișul de fire care au urzit „Neînțelegerea”, piesă în care Albert Camus poate fi oricare din personaje. Martha, însetată de soare și mare purificându-se de suferință și crimă prin foc. Mama, care nu-și recunoaște propriul fiu pe care-l va regăsi dincolo de Styxul căruia l-a jertfit, Jan, care va plăti încăpățânarea de a nu accepta firescul sau Maria, țărmul îndepărtat, oaza de lumină și de liniște abandonată, lăsată la urmă, tocmai pentru că era cea mai accesibilă, cea mai firească soluție.

Intrată de curând în repertoriul dramaticul constănțean, în regia artistică a lui Gheorghe Jora, „Neînțelegerea” are toate șansele să țină afișul de acum înainte. Și aceasta pentru că este lucrată cu migală, cu sensibilitate, preponderentei nuanțe tragice nelipsindu-i o tentă de lirism, grație expresivității, a minuțiozității cu care a fost lucrat fiecare personaj. Atmosfera degajată este aceea a unei povești cu deznodământ tragic, de spus la gura sobei în serile cu multă melancolie și stihii dezlănțuite dincolo de fereastra întunecată. Odată pătrunși în (și de) această atmosferă, jocul luminilor palide și al umbrelor înșelătoare compune și descompune măști pe care spectatorii le simt perindându-se pe propriile chipuri. Zbuciumul neputincios al Marthei, întruchipată cu atâta forță de Diana Cheregi, ne face complici la crimele de care erau vinovate toate cele din jurul său: cătunul obscur, natura neiubită și neiubitoare de soare, zidul opac al dezumanizării care împresoară până la sufocare un suflet disperat a se mântui și purifica prin soare și mare. Ana Mirena, în rolul Mamei, compune după tipare clasice imaginea durerii surde, a suprafeței liniștite ce nu lasă să se întrezărească învolburarea adâncurilor, până la final, când optează pentru gestul suprem, dictat de vina tragică. Cele două personaje feminine, aflate într-o perfectă complementaritate sunt nimic altceva decât două ale armei cu care absurdul ucide ordinea (cât de) firească a lucrurilor. O singură disonanță în această atmosferă, pata de albă care face „tabloul” să respire, este Maria, interpretată ci discreție de Gabriela Belu. Vasile Cojocaru îi conferă lui Jan dimensiuni hamletiene, un perpetuu joc al lui a fi sau a nu fi și al lu a trăi sau a muri, joc pe care se încăpățânează să-l ducă până la final, cu seninătate, cu noblețe aristocratică. În rolul Bătrânului servitor, Alexandru Mereuță, o prezență fără replică, care se face însă simțită prin încărcătura pe care știe să o dea gestului, prin tensiunea pe care o provoacă simpla apariție.

Decorul realizat de Alexandru Radu, o componentă a atmosferei creată de acest spectacol, compune imaginea unui univers închis, în care toate elementele converg spre nicăieri. Din păcate, trebuie să recunoaștem ca mai puțin salutară prezența prea contemporanului fier de călcat electric, ceea ce nu reduce însă din dramatismul dialogului dintre Martha și Jan, una dintre cele mai reușite secvențe ale unei montări concepute în stilul teatrului academic.