Incinerarea morților în India colonială britanică (BROMFIELD 1933-7)

<
(...)
Se plimba adeseori seara pe drumul dinspre ruguri. Locul acesta avea o frumusețe macabră, iar spectacolul arderii morților îi părea un act cucernic, care îi inspira o siguranță liniștitoare și o plăcere stranie. I se părea că, prin arderea trupurilor, localnicii negau importanța rămășițelor pământești, ajungînd la concluzia că ceea ceste mort, este mort; în acest chip se grăbeau să redea gliei leșul cît mai repede, înainte de apusul soarelui, fără pompă, fără barbarisme, fără cuvîntări lungi. prin dansurile or arhaice din Tanjore, indienii își exprimau tristețea, cîteodată sinceră, dar de cele mai multe ori convențională. În ochii lor, moartea despuia pe răposat de acea esență pe care o iubiseră sau o urîseră. Trupul nu era decît o mașină generatoare uneori de plăceri, dar de cele mai multe ori de suferințe. Detașarea lor sentimentală de trup avea un caracter realist care scapă creștinilor. Erau încredințați că trupul nu reprezintă nimic și ca atare refuzau să-l cinstească. Occidentalii susțin că trupul nu este decît cenușă, dar nu încetează o clipă să-l cinstească.
(...)
>

SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roma al Indiei moderne, ed. Univers, București, 1972, p. 30.

Un gentleman englez politicos la începutul secolului XIX (THACKERAY 1848)

<
(...) Domnul Pitt semăna cu nobilii Binkie, din care descindea, și era un gentleman foarte politicos și foarte corect. Cînd atinse vîrsta bărbăției și se întoarse la colegiul „Christchurch”*, el purcese să restabilească disciplina slăbită a casei părintești, împotriva voinței tatălui său, căruia îi era groază de el. Era un om de un rafinament atît de rigid, încît ar fi murit mai bine de foame decît să se așeze la masă fără cravată albă. Odată, abia întors de la colegiu, cînd Horrocks, majordomul, îi dădu o scrisoare fără s-o fi pus în prealabil pe tavă, se uită la acesta cu asemenea ochi și-i administră o cuvîntare atît de tăioasă, că Horrocks tremura după acea ori de cîte ori se găsea în fața lui, și toți ai casei i se supuneau; lady Crawley își scotea moațele mult mai devreme cînd era le acasă; jambierele murdare ale lui sir Pitt dispăreau, și dacă acest incorigibil bătrîn nu renunța totuși la celelalte obiceiuri vechi, el nu se îmbăta, în schimb, niciodată de față cu fiul său și nu le vorbea servitorilor decît într-un fel foarte rezervat și politicos; și aceștia băgaseră de seamă că sir Pitt n-o înjura niciodată pe lady Crawley cînd era și fiul lui în cameră.
El îl învățase pe majordom să anunțe „doamna e servită”, și tot el stăruise să-i ofere doamnei brațul cînd mergea la masă. Vorbea rareori cu lady Crawley, dar cînd se întîmpla așa ceva, o făcea cu cel mai adînc respect; și niciodată n-o lăsa să părăsească încăperea fără să se ridice în chipul cel mai solemn ca să-i deschidă ușa și să facă o elegantă plecăciune la ieșirea ei.
(...) Apoi se împrieteni cu domnul Wilberforce**, cu a cărui politică era cu totul de acord, și întreținu acea faimoasă corespondență cu reverendul Hornblower privitor la misiunea în Asharitee***. Se ducea și la Londra dacă nu pentru sesiunea parlamentară, barem în luna mai, pentru întrunirile religioase. În ținutul său natal îndeplinea funcția de magistrat și era un asiduu cercetător și sfetnic al celor lipsiți de instrucțiune religioasă.
(...) Constrîngea toată servitorimea de acolo să ia parte la practicile de evlavie mai sus menționate, ca și pe tatăl său, de altfel (și făcea foarte bine). Luase sub protecția lui casa de rugăciuni a „independenților”**** din parohia Crawley, spre marea indignare a unchiului său, parohul, (...).
>

SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor***, vol. I, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, ed. Capitolul, București, 1992, pp. 85-86.

NOTE M. T.
* Colegiul „Christ Church” al Universității Oxford a fost fondat de cardinalul Wolsey în 1524. (http://www.chch.ox.ac.uk/house/about-christ-church)
** William Wilberforce (1759-1833) a fost un politician englez care, după convertirea la evanghelism în anii 1784-1784, a devenit un susținător al aboliționismului. (http://abolition.e2bn.org/people_24.html)
*** Asharite este una din școlile teologice ale islamului sunnit, fondată în secolul X de al-Ashari. (http://www.britannica.com/topic/Ashariyyah)
**** Independenții au reprezentat în Anglia, preponderent în secolul XVII, o confesiune religioasă care susțineau autoritatea congregațiilor locale împotriva unei ierarhiei bisericești tradiționale. (http://www.britannica.com/topic/Separatists)
***** Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013

Record parlamentar american în 1922 („Litoral”)

<
Senatorul american M. Mckool, din Texas, a stabilit un nou record al Statelor Unite în ce privește durata cuvîntării în parlament. El a vorbit neîntrerupt, în cadrul unei acțiuni de „filibuster”* (pentru a împiedica votarea unei legi ce nu-i convenea) 42 de ore și 35 de minute. Vechiul record - 36 de ore și 20 de minute - îi aparținea deputatului Ralph Gasquet din Carolina de Sud.
>

SURSA
***, Record, „Litoral”, Constanța, (15 iunie ? 15 septembrie) 1972, p. 4.

NOTĂ M.T.
* Filibuster = http://www.senate.gov/artandhistory/history/common/briefing/Filibuster_Cloture.htm