<
Senatorul american M. Mckool, din Texas, a stabilit un nou record al Statelor Unite în ce privește durata cuvîntării în parlament. El a vorbit neîntrerupt, în cadrul unei acțiuni de „filibuster”* (pentru a împiedica votarea unei legi ce nu-i convenea) 42 de ore și 35 de minute. Vechiul record - 36 de ore și 20 de minute - îi aparținea deputatului Ralph Gasquet din Carolina de Sud.
>
SURSA
***, Record, „Litoral”, Constanța, (15 iunie ? 15 septembrie) 1972, p. 4.
NOTĂ M.T.
* Filibuster = http://www.senate.gov/artandhistory/history/common/briefing/Filibuster_Cloture.htm
Se afișează postările cu eticheta Texas. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Texas. Afișați toate postările
vineri, 3 iulie 2015
miercuri, 10 septembrie 2014
Turiști-conserve în SUA la începutul secolului XX (LARDNER 1917)
<
(...)
În timpul șederii noastre am vizitat orașul campus Lewis*, care este cartierul general al turiștilor conserve. Dar poate n-ați auzit de ei pînă acum. Fac parte dintr-o organizație, își petrec concediile cu mașina, luînd cu ei tot ce le trebuie. Adică își iau corturi pentru dormit, își gătesc singuri mîncarea și nu frecventează hoteluri sau restaurante, căci dacă nu se dovedesc niște turiști bona fide**, nu pot face parte din organizație.
Mi-au spus că sînt peste două sute de mii de membri și se autotintitulează „conserviștii”, din pricina hranei lor care provine din conserve. În orașul-camping am văzut o pereche din Brady, Texas, pe nume domnul și doamna Pence. El avea peste optzeci de ani și veniseră cu mașina de la o distanță de 1641 de mile***.
Conserviștii se adună din fiecare colț al Statelor Unite; în timpul verii vizitează locuri noi ca Noua Anglie**** sau Marile Lacuri***** și iarna majoritatea vin în Florida și se împrăștie în toată zona. Cît am stat acolo, au organizat o întrunire națională la Gainesville, Florida, și au ales ca președinte pe unul din Fredonia, statul New York. Titlul său era ,,Regele deschizătorilor de conserve”. Au scris și un cîntec, pe care fiecare trebuia să-l învețe, înainte de a deveni membru al organizației.
„Trăiască conservele! Ura, băieți! Ura!
Sus conserva! Jos cu dușmanii săi!
Încă o dată în jurul focului să ne-adunăm,
Strigînd trăiască auto-campingul!”
(...)
>
Ring Lardner, Voiajul nunții de aur: Ring Lardner, Călătoriile lui Gullibe, trad. I. Rotaru, ed. Minerva / colecția Biblioteca pentru toți nr. 1347, București, 1990, p. 182-183.
NOTE M.T.
* Lewis = Oras in statul sud-estic Florida, cu iesire la Golful Mexic si Oceanul Atlantic.
** bona fide (latina) = buna credinta (http://www.merriam-webster.com/dictionary/bona%20fide)
*** mila terestra = 1609 metri; unitate de masura anglo-saxona (http://www.eudict.com/?lang=romeng&word=mil%C4%83%20(1%20mil%C4%83%20terestr%C4%83%20=%201,6093%20km);%20(nav)%201mil%C4%83%20marin%C4%83%20=1,8533%20km)
**** Noua Anglie = Regiune in nord-estul SUA, formata din statele atlantice Maine, New Hampshire, Vermont,Massachusetts, Rhode Island si Connecticut. (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/411409/New-England)
***** Marile Lacuri = Lacurile Superior, Huron, Michigan, Erie si Ontario situate la granita americano-canadiana. (http://www.epa.gov/glnpo/)
(...)
În timpul șederii noastre am vizitat orașul campus Lewis*, care este cartierul general al turiștilor conserve. Dar poate n-ați auzit de ei pînă acum. Fac parte dintr-o organizație, își petrec concediile cu mașina, luînd cu ei tot ce le trebuie. Adică își iau corturi pentru dormit, își gătesc singuri mîncarea și nu frecventează hoteluri sau restaurante, căci dacă nu se dovedesc niște turiști bona fide**, nu pot face parte din organizație.
Mi-au spus că sînt peste două sute de mii de membri și se autotintitulează „conserviștii”, din pricina hranei lor care provine din conserve. În orașul-camping am văzut o pereche din Brady, Texas, pe nume domnul și doamna Pence. El avea peste optzeci de ani și veniseră cu mașina de la o distanță de 1641 de mile***.
Conserviștii se adună din fiecare colț al Statelor Unite; în timpul verii vizitează locuri noi ca Noua Anglie**** sau Marile Lacuri***** și iarna majoritatea vin în Florida și se împrăștie în toată zona. Cît am stat acolo, au organizat o întrunire națională la Gainesville, Florida, și au ales ca președinte pe unul din Fredonia, statul New York. Titlul său era ,,Regele deschizătorilor de conserve”. Au scris și un cîntec, pe care fiecare trebuia să-l învețe, înainte de a deveni membru al organizației.
„Trăiască conservele! Ura, băieți! Ura!
Sus conserva! Jos cu dușmanii săi!
Încă o dată în jurul focului să ne-adunăm,
Strigînd trăiască auto-campingul!”
(...)
>
Ring Lardner, Voiajul nunții de aur: Ring Lardner, Călătoriile lui Gullibe, trad. I. Rotaru, ed. Minerva / colecția Biblioteca pentru toți nr. 1347, București, 1990, p. 182-183.
NOTE M.T.
* Lewis = Oras in statul sud-estic Florida, cu iesire la Golful Mexic si Oceanul Atlantic.
** bona fide (latina) = buna credinta (http://www.merriam-webster.com/dictionary/bona%20fide)
*** mila terestra = 1609 metri; unitate de masura anglo-saxona (http://www.eudict.com/?lang=romeng&word=mil%C4%83%20(1%20mil%C4%83%20terestr%C4%83%20=%201,6093%20km);%20(nav)%201mil%C4%83%20marin%C4%83%20=1,8533%20km)
**** Noua Anglie = Regiune in nord-estul SUA, formata din statele atlantice Maine, New Hampshire, Vermont,Massachusetts, Rhode Island si Connecticut. (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/411409/New-England)
***** Marile Lacuri = Lacurile Superior, Huron, Michigan, Erie si Ontario situate la granita americano-canadiana. (http://www.epa.gov/glnpo/)
sâmbătă, 1 ianuarie 2005
Identitate nord-americană (CUȚITARU 2005)
Codrin Liviu Cuțitaru, O (altă) identitate americană, „Însemnări ieșene”, Iași, II, 1/1.2005, p. 33-35
(...) al sistemului - dar nu oarecare, ci unul care vine chiar din centrul lui, faimoasa Wall Street - încearcă o apropiere umană de Bartleby, riscându-și propria poziție de slujitor eficient și abil al mecanismului social.
De fapt, răspunsul la această ambiguitate trebuie căutat aici, în relația crispată de exasperare a avocatului cu angajatul său. Adevărata dramă nu se consumă la nivelul psihologiei al lui Bartleby, mai curând schematică, unilaterală, anihilată în propriul ei automatism, ci în cel al transformări morale a tenacelui capitalist de pe Wall Street, juristul devenit narator. El pare să dezvolte un curios sentiment al responsabilității etice față de o victimă potențială, ajunsă simbolic în imediat sa apropiere. Bartleby rămâne un cod, un element de decor, menit să încifreze pentru un avocat axioma elementară conform căreia, în interiorul unui sistem concurențial, ridicarea unui înseamnă, nemijlocit, căderea celuilalt. Automatismele, clișeele și liniaritatea copistului nu fac decât să întărească funcția lui reprezentațională și întrucâtva anamnetică.
Dintr-o perspectivă macrosistemică, aceeași este relația dintre americanii colonizatori și cei aborigeni. Caracterul decorativ al pieilor roșii în America de astăzi se află dincolo de posibilitatea oricărui dubiu. Trăind în rezervații și aproape forțați să-și conserve valorile culturale, urmașii vechilor apași și-au însușit noua structură într-o manieră mecanică și simbolică. Nu cred că silențiozitatea specifică a șefilor de trib din cinematograful modern este o trăsătură ereditară a comunităților de indieni, ci o achiziție actuală, legată indirect de misiunea lor istorică post-colonizatoare de a sugera, de a aminti, de a păstra.
Înainte să ajung în Arizona, vizitând un mare muzeu al spiritualității americane din San Antonio (Texas), am fost, la un moment dat, amuzat și, mai apoi, intrigat de o situație cel puțin neobișnuită. Într-o cameră destinată feluritelor comunități de indieni texani, lângă o colibă apașă autentică, stătea, marțial, cu brațele încrucișate, un apaș la fel de real. Indianul era el însuși o piesă de muzeu, arborând o impenetrabilitate, pe care, sunt convins, „tunicile roșii” (the redcoats) din garda regală britanică nu ar putea decât să o invidieze. Luminile aparatelor de fotografiat, zâmbetele vizitatorilor, ghionturile temătoare ale copiilor nu-i tulburau deloc nemișcarea, profesionalismul cu care își îndeplinea funcția decorativă fiind absolut exemplare.
În rezervațiile Navajo din sudul și nordul Arizonei, indieni asemănători, împopoțănați tradițional și colorați carnavalesc te privesc nemișcați, cu fizionomii glaciale. Chiar atunci când vând ceva, aerul lor rămâne impenetrabil, golit de orice conceptualizare emoțională. Ei par oameni fără mimică, nu zâmbesc și vorbesc foarte rar. Dacă dansează sau cântă - ca parte a aceluiași ritual decorativ - o fac mecanic: abstract, aparent fără nici implicare afectivă.
Am trăit o experiență revelatoare în acest sens. Alături de mănăstirea misionară San Xavier, fondată de Sf. Francisc, astăzi la 9 mile S de Tucson, într-un târg similar celor din N Moldovei, indienii își expun săptămânal spre vânzare diverse obiecte vestimentare și, mai ales, bijuterii. Vizitând locul, cu ani în urmă, am văzut la intrare o tânără Navajo comercializând sandvișuri cu fasole bătută. Curiozitatea consta în faptul că pasta maronie era introdusă într-o cocă simetric decupată dintr-un întreg ce semăna foarte mult cu clătita românească. Împins de curiozitate, am întrebat-o dacă îmi putea spune ingredientele necesare aluatului în chestiune. Ascultându-i replica sacadată și imperturbabilă, am izbucnit într-un râs greu de reprimat, cu accente de obrăznicie ce, paradoxal, nu a părut să o deranjeze.Cu glas egal, într-o pronunție engleză aproximativă, femeia a rostit cu fermitate: „I would prefer not to” / „Aș prefera să nu”.
De fapt, răspunsul la această ambiguitate trebuie căutat aici, în relația crispată de exasperare a avocatului cu angajatul său. Adevărata dramă nu se consumă la nivelul psihologiei al lui Bartleby, mai curând schematică, unilaterală, anihilată în propriul ei automatism, ci în cel al transformări morale a tenacelui capitalist de pe Wall Street, juristul devenit narator. El pare să dezvolte un curios sentiment al responsabilității etice față de o victimă potențială, ajunsă simbolic în imediat sa apropiere. Bartleby rămâne un cod, un element de decor, menit să încifreze pentru un avocat axioma elementară conform căreia, în interiorul unui sistem concurențial, ridicarea unui înseamnă, nemijlocit, căderea celuilalt. Automatismele, clișeele și liniaritatea copistului nu fac decât să întărească funcția lui reprezentațională și întrucâtva anamnetică.
Dintr-o perspectivă macrosistemică, aceeași este relația dintre americanii colonizatori și cei aborigeni. Caracterul decorativ al pieilor roșii în America de astăzi se află dincolo de posibilitatea oricărui dubiu. Trăind în rezervații și aproape forțați să-și conserve valorile culturale, urmașii vechilor apași și-au însușit noua structură într-o manieră mecanică și simbolică. Nu cred că silențiozitatea specifică a șefilor de trib din cinematograful modern este o trăsătură ereditară a comunităților de indieni, ci o achiziție actuală, legată indirect de misiunea lor istorică post-colonizatoare de a sugera, de a aminti, de a păstra.
Înainte să ajung în Arizona, vizitând un mare muzeu al spiritualității americane din San Antonio (Texas), am fost, la un moment dat, amuzat și, mai apoi, intrigat de o situație cel puțin neobișnuită. Într-o cameră destinată feluritelor comunități de indieni texani, lângă o colibă apașă autentică, stătea, marțial, cu brațele încrucișate, un apaș la fel de real. Indianul era el însuși o piesă de muzeu, arborând o impenetrabilitate, pe care, sunt convins, „tunicile roșii” (the redcoats) din garda regală britanică nu ar putea decât să o invidieze. Luminile aparatelor de fotografiat, zâmbetele vizitatorilor, ghionturile temătoare ale copiilor nu-i tulburau deloc nemișcarea, profesionalismul cu care își îndeplinea funcția decorativă fiind absolut exemplare.
În rezervațiile Navajo din sudul și nordul Arizonei, indieni asemănători, împopoțănați tradițional și colorați carnavalesc te privesc nemișcați, cu fizionomii glaciale. Chiar atunci când vând ceva, aerul lor rămâne impenetrabil, golit de orice conceptualizare emoțională. Ei par oameni fără mimică, nu zâmbesc și vorbesc foarte rar. Dacă dansează sau cântă - ca parte a aceluiași ritual decorativ - o fac mecanic: abstract, aparent fără nici implicare afectivă.
Am trăit o experiență revelatoare în acest sens. Alături de mănăstirea misionară San Xavier, fondată de Sf. Francisc, astăzi la 9 mile S de Tucson, într-un târg similar celor din N Moldovei, indienii își expun săptămânal spre vânzare diverse obiecte vestimentare și, mai ales, bijuterii. Vizitând locul, cu ani în urmă, am văzut la intrare o tânără Navajo comercializând sandvișuri cu fasole bătută. Curiozitatea consta în faptul că pasta maronie era introdusă într-o cocă simetric decupată dintr-un întreg ce semăna foarte mult cu clătita românească. Împins de curiozitate, am întrebat-o dacă îmi putea spune ingredientele necesare aluatului în chestiune. Ascultându-i replica sacadată și imperturbabilă, am izbucnit într-un râs greu de reprimat, cu accente de obrăznicie ce, paradoxal, nu a părut să o deranjeze.Cu glas egal, într-o pronunție engleză aproximativă, femeia a rostit cu fermitate: „I would prefer not to” / „Aș prefera să nu”.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)